Competenta instantelor

COMPETENTA INSTANTELOR

Notiunea de competenta

Prin competenta in general se desemneaza capacitatea unei autoritati publice sau a unei persoane fizice ori juridice de a rezolva o anumita problema[1], iar in cadrul procesului civil competenta este definita ca aptitudinea recunoscuta de lege unei instante judecatoresti de a judeca un anumit litigiu .

Atat pentru obiective pur didactice, dar mai ales pentru a stabili reguli cu maxima importanta in practica solutionarii litigiilor civile, in contextul in care reglementarile procesual-civile nu exceleaza prin rigoare si corelare s-a simtit si se simte nevoia de clasificare a normelor care reglementeaza competenta instantelor.

Doua clasificari includ totalitatea normelor de competenta: aceea in functie de modul de raportare la organele statului, respectiv la organe din sistemul justitiei sau la alte organe si aceea dupa caracterul imperativ sau dispozitiv al normelor.

Dupa primul criteriu se disting norme de competenta generala (care delimiteaza competenta instantelor judecatoresti, in general de competenta altor organe ale statului) si norme de competenta jurisdictionala (care delimiteaza competenta fiecarei instante,

respectiv determina anume instanta ce are caderea sa solutioneze un litigiu). La randul sau, in cadrul normelor de competenta jurisdictionala distingem norme de competenta materiala ori de atributiune (care delimiteaza pompetenta instantelor dupa natura cauzei si a caracteristicilor obiectului acesteia) si norme de competenta teritoriala (care delimiteaza competenta instantelor dupa legatura dintre partile sau obiectul procesului si circumscriptia teritoriala a unei anumite instante). Normele de competenta materiala reglementeaza o competenta functionala (dupa felul atributiilor ce revin fiecarei instante) si o competenta procesuala (in raport de obiectul, valoarea sau natura litigiului), iar normele, de competenta teritoriala reglementeaza o competenta de drept comun, o competenta alternativa (facultativa) si o competenta exclusiva (exceptionala).

Dupa cel de-al doilea criteriu se disting norme de competenta apsoluta (norme cu caracter imperativ si de la care nu se poate deroga) si de competenta relativa (norme cu caracter dispozitiv de la care se poate deroga).

Este de obserVat ca numai normele de competenta teritoriala pot fi relative.

Competenta generala a instantelor judecatoresti.

Potrivit art.126 al.1 din Constitutie, 'Justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite prin lege.' Solutionarea litigii lor civile de catre instantele judecatoresti are, asadar, valoarea unui principiu de ordine constitutionala. Situatiile in care anumite litigii pot fi solutionate de alte organe ale statului sunt diverse, iar pentru a oferi o imagine asupra competentei generale vom preciza cateva puncte de contact intre activitatea instantelor judecatoresti si activitatea unor organe.

In baza art.142 - 147 din Constitutie si a Legii nr. 47/1992 s-a organizat si functioneaza Curtea Constitutionala, scopul activitatii sale fiind 'garantarea suprematiei Constitutiei'. Intre alte atributii, pentru realizarea scopului sau, Curtea Constitutionala este abilitata sa asigure controlul constitutionalitatii legilor, a regulamentelor

Parlamentului si a ordonantelor Guvernului[4]. Una din formele concrete ale acestui control il constituie solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitatea.legilor si ordonantelor Guvernului ridicate in fata instantelor pe parcursul judecatii.

Oricare din parti sau chiar judecatorul din oficiu poate invoca exceptia de neconstitionalitate a unei legi sau ordonante a Guvernului de care depinde solutionarea procesului. Cu privire la celelalte acte normative (hotarari de guvern, instructiuni si ordine ale ministrilor, hotarari ale consiliilor locale, etc.), eventuala neconcordanta cu prevederile constitiitionale are o alta procedura de solutionare si constatare, respectiv atacarea in fata instantelor de contencios administrativ sau (de la caz la caz) invocarea ca o chestiune incidenta in cursul unui proces a acestei neconcordante.

Hotararile pronuntate de Curte a Constitutionala fiind obligatorii, judecatorul unui litigiu nu va aplica acele!dispozitii legale declarate neconstitutionale. Curtea Constitutionala nu are abilitarea de a judeca, insa, litigii in sensul comun al cuvantului, instantele judecatoresti fiind acelea care aplica dreptul la situatii de fapt; instanta constitutionala nu se poate pronunta nici asupra modului de interpretare a actelor normative si aceasta atributie revenind tot instantelor judecatoresti.

Unele litigii (vamale, privind impozitele si taxele, privind proprietatea industriala, unele litigii de munca, etc.) se solutioneaza de 333b14d diverse organe jurisdictionale ce functioneaza in cadrul unor ministere sau alte organizatii de stat (in cadrul Ministerului Finantelor, Oficiul de Stat pentru Investitii si Marci, Consiliul-Superior al Magistraturii, etc.). Hotararile luate de oricare din aceste organe sunt supuse, in ultima instanta (si daca vreuna din parti solicita aceasta) controlului judecatoresc, numai asa asigurandu-se liberul acces la justitie.

Cat priveste arbitrajul, daca acesta a fost organizat conform prevederilor art. 340 si urm. C.p.civ., hotararile pronuntate pot avea forta unor hotarari judecatoresti, desigur dupa o verificare - in anumite limite - de judecator.

Urmind distinctia intre competenta materiala a instantelor si competenta teritoriala vom analiza in continuare regulile competentei jurisdictionale.

Competenta materiala

Competenta materiala este acea forma a competentei prin care se delimiteaza, pe linie verticala, sfera de activitate a diferitelor categorii de instante care fac parte din sistemul nostru judiciar.

In cadrul competentei materiale se distinge o competenta functionala (care delimiteaza instantele abilitate sa judece pentru prima oara un litigiu si cele abilitate sa judece acelasi litigiu in caile de atac, respectiv dupa prima judecata) si o competenta procesuala (care stabileste instanta competenta sa judece un anume litigiu dupa . obiectul, natura si valoarea acestuia).

Din punctul de vedere al competentei materiale functionale (ratione oficii), art. 1 din Codul de procedura civila a stabilit ca judecatoriile au plenitudine de competenta, in materie civila, in ce priveste judecata in prima instanta, respectiv judeca toate procesele si cererile in afara de cele date prin lege in competenta altor instante.

Conform prevederilor art. 2 Cod procedura civila, tribunalele au plenitudinea de competenta in materie de apel si, atunci cand legea contine dispozitii speciale, judeca in prima instanta sau in recurs.

Si curtile de apel pot judeca in prima instanta, in apel sau recurs, dar - potrivit prevederilor art.3 din Codul de procedura civila ­ele au plenitudine de competenta in recurs si o competenta de exceptie in prima instanta si in apel.

Cat priveste Inalta Curte de Casatie si Justitie, aceasta nu este abilitata sa judece - in materie civila - in prima instanta sau in apel, judecind numai in recurs si in unele cai de atac extraordinare.

Din punct de vedere al competentei materiale procesuale judecatoriile au, de asemenea, plenitudine de competenta, judecind toate procesele si cererile care nu sunt date prin legi speciale in

competenta altor instante. Astfel, cu titlu de exemplu, mentionam actiunile in revendicare, divort, partaj succesoral, plangerile impotriva proceselor-verbale de' constatare a contraventiilor, etc. Desi nu era absolut necesar, pentru considerente de rigurozitate legiuitorul a stabilit si prin unele norme speciale competenta judecatoriilor de a solutiona anumite litigii. Exemplificam:

- solutionarea conflictelor de competenta dintre birourile notariale (art.11 din Legea nr. 36/1995);

- litigiile prevazute in legea locuintei (art.61 din Legea nr.114/1996);

- litigiile pentru asistenta de salvare in materie maritima si fluviala (art.4 din Decretul nr. 203/1974).

Asa cum am mai precizat, competenta tribunalelor de a judeca in prima instanta este o competenta de exceptie, cel putin sub aspect fonnal. Atat prin dispozitiile art. 2 din Codul de procedura civila, cat si prin dispozitiile unor legi speciale au fost date in competenta tribunalului tot mai multe litigii incat in realitate acestea tind sa devina instante de fond de drept comun iar juaecatoriile sa ramana instante de fond in mod exceptional. Sunt de competenta tribunalelor:

- procesele si cererile al caror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei;

- conflictele de munca, cu exceptia celor date prin lege in competenta altor instante;

- procesele si cererile in materie de contencios administrativ, in afara de cele date in competenta curtilor de apel;

- procesele si cererile in materie de creatie intelectuala si de proprietate industriala;

- procesele si cererile in materie de expropriere;

- cererile pentru incuviintarea adoptiilor (in mod simetrie si cele pentru desfacerea sau nulitatea adoptiei);

- cererile pentru punerea sub interdictie, declararea disparitiei si a mortii;

- cererile privitoare la nulitatea casatoriei;

- cererile privind decaderea din drepturile parintesti;

- cererile si procesele in materie comerciala al caror obiect nu este evaluabil in bani sau, fiind evaluabil in bani, are o valoare de pana la 1 miliard lei;

- cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare;

- cererile pentru recunoasterea si cele pentru incuviintarea executarii silite a hotarari lor date in tari straine;

- unele contestatii in materie electorala (art. 23 si act. 46 din Legea nr. 40/1991 si act. 36 din Legea nr. 68/1992, ambele cu modificarile ulterioare);

- litigiile in materia pensiilor si altor drepturi de asigurari sociale (art. 155 din Legea nr. 19/200).

Curtile de apel judeca in prima instanta procesele si cererile in materie de contencios administrativ privind actele autoritatilor si institutiilor centrale, cererile privitoare la inregistrarea birourilor notale (Legea nr. 36/1995).

Desi Inalta Curte de Casatie si Justitie nu are, ca regula, competenta de a judeca in prima instanta, prin unele legi speciale i s-a conferit o asemenea competenta. Astfel, ea judeca contestatiile privind modul de formare si componenta Biroului Electoral Central (Legea nr. 68/1992) si contestatiile impotriva sanctiunilor disciplinare aplicate magistratilor sau magistratilor asistenti (Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii).

Competenta teritoriala

Competenta teritoriala este acea forma a competentei prin care se delimiteaza, pe linie orizontala, intre instantele de acelasi grad, sfera de activitate a fiecarei instante.

Doctrina a distins mai multe forme ale competentei teritoriale: competenta teritoriala de drept comun, competenta teritoriala alternativa si competenta teritoriala exclusiva [5].

Competenta teritoriala de drept comun sau generala este reglementata de art. 5 C. pr. civ. care prevede ca cererea de chemare in judecata se adreseaza de reclamant instantei in circumscriptia careia are domiciliul paratul.

Aceasta regula exprimata de juristii romani prin maxima actor sequitur forum rei, se fundamenteaza pe ideea ca pana la solutionarea procesului paratul beneficiaza de prezumtia ca nu datoreaza nimic reclamantului si are deopotriva menirea de a evita introducerea unor cereri in scop de sicana.   

Prin domiciliu se intelege locuinta stabilita si statornica a unei persoane fizice, fiind indiferent daca aceasta coincide sau nu cu domiciliul declarat si inregistrat la organele administrative de evidenta a populatiei.

Pentru a corespunde cat mai bine situatiilor aparute in practica, reglementarea principala din art.5 C.pr.civ. este transpusa si in alte norme. Astfel:

- daca paratul nu are domiciliu cunoscut sau are domiciliul in strainatate, cererea se introduce la instanta resedintei sale din tara (art.5 C.pr.civ.);

- cererea impotriva unei persoane juridice de drept privat se introduce la ihstanta sediului ei principal (art. 7 al.1C.pr.civ.);

- cererea impotriva unei asociatii sau societati fara personalitate juridica se face la instanta domiciliului persoanei careia i s-a incredintat presedintia sau directia asociatiei ori societatii (art. 7 a1.3 c.pr.civ.).

Deoarece normele de competenta teritoriala sunt destinate sa ocroteasca interesele persoanelor chemate in judecata (iar nu interese publice sau ale reclamantilor), au o natura juridica dispozitiva, partile avand posibilitatea de a deroga prin acordul lor de vointa de la acestea.

Competenta teritoriala alternativa este reglementata in articolele 6 -11 C.pr.civ. care stabilesc ce instante mai poate sesiza reclamantul in afara de instanta domiciliului paratului, primul avand

dreptul de optiune intre mai multe instante deopotriva competente (art. 12 C.pr.civ.). Dupa sesizarea unei instante competente reclamantului nu-i mai este permis sa sesizeze o alta dintre instantele competente[6], aplicandu-se regula electa una via non datur recursus ad alteram (o data aleasa o cale nu este permis a recurge si la alta cale).

In afara de instanta domiciliului paratului mai sunt competente si alte instante in urmatoarele situatii:

- atunci cand paratul, in afara de domiciliul sau, are in chip statornic o indeletnicire profesionala si una sau mai multe asezari agricole, comerciale sau industriale, cererea se poate face si la instanta locului acelor indeletniciri sau asezari, pentru obligatiile patrimoniale sau care urmeaza sa se execute in acel loc (art. 6 C.pr.civ.);

- pentru obligatiile ce izvorasc din actele incheiate la locul unde este reprezentanta unei persoane juridice de drept privat sau care urmeaza a fi executate la locul reprezentantei, cat si pentru obligatiile persoanei juridice izvorate din acte incheiate prin reprezentant sau din fapte savarsite de acesta, mai este competenta si instanta in circumscriptia careia se afla reprezentanta (art. 7 al.2 C.pr.civ.);

- cererile impotriva statului, directiilor generale, regiilor publice, caselor autonome se pot face la instantele din capitala tarii sau la cele din resedinta judetului de domiciliu al reclamantului (art. 8 al.1 C.pr.civ.)[7];

- cand cererea este indreptata impotriva mai multor parati, poate fi indreptata la instanta domiciliului oricarui a dintre ei (art. 9 C.pr.civ.)

- in cererile privind executarea, anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui contract, instanta locului prevazut in contract pentru executarea - fie chiar in parte, a obligatiunii (art. 10 pct. 1 C.pr.civ.);

- in cererile ce izvorasc dintr-un raport de locatiline a unui imobil, in actiunile in justificare sau in prestatiune tabulara, instanta locului unde se afla imobilul (art.l0 pct. 2 C.pr.civ.);

- in cererile ce izvorasc dintr-o cambie, cec sau bilet la ordin, instanta locului de plata (art. 10 pct. 3 C.pr.civ.);

- in cererile privitoare la obligatiile comerciale, instanta locului unde obligatia a luat nastere sau aceea a locului platii (art. 10 pct. 4 C.pr.civ.);         

- in cererile izvorate dintr-un contract de transport, instanta locului de plecare sau de sosire (art.l0 pct. 5 C.pr.civ.);

- in cererile facute de ascendenti sau descendenti pentru pensie de intretinere, instanta domiciliului reclamantului;

- in cererile izvorate dintr-un fapt ilicit, instanta in circumscriptia careia s-a savarsit acel fapt (art.10 pct. 8 C.pr.civ.);

- in materie de asigurare, cererea privitoare la despagubiri se va putea face si la instanta domiciliului asiguratului, ori unde se afla bunurile asigurate sau la instanta locului unde s-a produs accidentul (art. 11 al. 1 C.pr.civ.).

Competenta teritoriala exclusiva (exceptionala) este reglementata de articolele 13 - 16 si 607 C.pr.civ. care stabilesc instantele competente in exclusivitate sa solutioneze cauzele civile.

Astfel, potrivit art. 13 C.pr.civ. cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanta in raza carei a se afla imobiluI. Pentru ratiuni similare cu cele ce au detenninat adaptarea art. 9 C.pr.civ. in cazul cand un imobil se afla in circumscriptia mai multor instante, competenta va apartine acelei instante in raza careia se afla si domiciliul sau resedinta paratului[9].

Daca paratul nu-si are domiciliul sau resedinta in circumscriptia vreuneia dintre instantele pe raza carora este situat imobilul, reclamantul se va adresa, la libera sa alegere, uneia dintre instantele jmobilului, fara a putea sa se adreseze ulterior alteia.

Sunt supuse regulilor prevazute de art. 13 C.pr.civ. numai actiunile reale referitoare la bunuri imobile, iar nu si cele personale ca, de pilda, actiunea locatorului impotriva locatarului pentru efectuarea reparatiilor imobilului care ii cad in sarcina.[10]

In conformitatecu prevederile art. 14 C.pr.civ. sunt de competenta instantei celui din urma domiciliu al defunctului:

- cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozitiilor testamentare;

- cererile privitoare la mostenire, precum si cele privitoare la pretentiile pe care mostenitorii le au unul impotriva altuia;

-cererile legatarilor sau ale creditorilor impotriva vreunuia dintre mostenitori sau impotriva executorului testamentar.

Ratiunea principala a cpmpetentei teritoriale exceptionale, statomicita in art. 14 C.pr.civ. consta in faptul ca in circumscriptia teritoriala a ultimului domiciliu al defunctului este si locul deschiderii succesiunii, cel mai adesea la ultimul domiciliu se afla si principalele bunuri ale defunctului, iar competenta de realizare a procedurii succesorale notariale apartine biroului notarial din circumscriptia teritoriala a aceluiasi ultim domiciliu al defunctului. Pe cale de consecinta instanta ultimului domiciliu va putea administra cu mai

multa usurinta probatoriile necesare pentru solutionarea cererilor mentionate. Totodata ea va putea concentra toate. actiunile privitoare la o mostenire, fiind mai facila o eventuala conexare a unei cauze si se pot evita posibile hotarari contradictorii (de pilda referitoare la acelasi bun din succesiune, dar procesele fiind purtate intre pretinsi mostenitori diferiti).

Dintre numeroasele probleme cu care s-a confumtat practica in aplicarea art. 14 C.pr.civ. mentionam situatia mai frecvent intalnita cand intre bunurile mostenirii se afla si un imobil situat in circumscriptia altei instante decat aceea al ultimului domiciliu al defunctului. Avand in vedere ca normele care reglementeaza competenta in materie succesorala sunt ulterioare - si deci speciale ­normele care reglementeaza competenta in litigiile referitoare la imobile (deci generale in raport de primele) competenta de solutionare va reveni instantei ultimului domiciliu al mortului

O a treia categorie de cauze referitor la care Codul de procedura civila stabileste o competenta teritoriala exclusiva este aceea a cererilor in materie de societate pana la srarsitul lichidarii in fapt, inclusiv cele in materia reorganizarii judiciare si a falimentului (art. 15 si art. 16 C.pr.civ.). Reglementarea se refera - in ce priveste falimentul - si la alti comercianti decat societatile comerciale; ratiunea reglementarilor din articolele 15 si 16 fiind aceeasi, credem ca regulile

pentru societatile comerciale se aplica si altor comercianti in masura in care corespund, incat articolele 15 si 16 C.pr.civ. reglementeaza de fapt o situatie unica.

Prin cererile in materie discutate nu se inteleg decat cererile care au ca obiect raporturile izvorate din contractul de societate ori actele modificatoare, iar nu cele izvorate din raporturile societatii cu tertii. Astfel, sunt cereri in materie de societate:

- cererile in anularea hotararilor adunarilor generale ale asociatilor;

- cererile de excludere a unor asociati;

- cererile pentru dizolvarea societatii;

- cererile privind plata dividendelor;

- cererile privind obligarea unui asociat la aducerea aportului subscris, etc.,    

Nu pot fi considerate cereri in materie de societate acelea care vizeaza executarea unor contracte intre societaticomerciale sau cererile. indreptate de catre un salariat impotriva societatii la care este angajat (a nu se confunda cu administratorii sau cenzorii a caror desemnare si retribuire au loc prin contractul de societate sau in baza acestuia).

Si cererile in, materia reorganizarii judiciare si a (alimentului pot fi considerate tot cereri in materie de societate deoarece vizeaza existenta si functionarea societatii. Ele au fost mentionate totusi intr­e un text de lege separat in vederea realizarii unei reglementari cat mai clare. Preluand reglementarea de principiu din art. 16 C.pr.civ., Legea nr. 64/1995 referitoare la procedura reorganizarii si lichidarii judiciare a dispus ca toate procedurile pe care le prevede sunt de competenta exclusiva a instantei in circumscriptia careia se afla debitorul supus procedurilor pe care le reglementeaza.

In fine, a patra categorie de cauze pentru care este stabilita o competenta exceptionala sunt divorturile care, potrivit prevederilor art. 607 C.pr.civ., se solutioneaza de:

- judecatoria ultimului domiciliu comun al sotilor cand cel putin unul din acestia mai locuieste in circumscriptia aceleasi judecatorii;

- judecatoria domiciliului paratului cand nici unul din soti nu mai locuieste in raza judecatoriei ultimului domiciliu[13];

- judecatoria domiciliului reclamantului cand paratul nu mai locuieste in tara .

In afara de normele din Codul de procedura civila, dispozitiile unor legi speciale stabilesc reguli de competenta exclusiva. Asa de pilda:

- cererea pentru incuviintarea adoptiei se introduce la tribunalul in a carui raza teritoriala se gaseste domiciliul copilului (art. 15-16 din O.U.G. nr. 25/1997);

- cererea pentru declararea abandonului se adreseaza tribunalului in circumscriptia caruia se afla sediul institutiei de ocrotire ori domiciliul persoanei fizice, careia i s-a incredintat sarcina ingrijirii copilului (art. 2 din Legea nr. 47/1993);

- cererile privind declararea disparitiei si a mortii precum si cererea de anulare a hotararii care declara moartea unei persoane se judeca de instanta ultimului domiciliu al acelei persoane (art.36, 40 si 42 din Decretul nr. 32/1954 privind punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice);

- cererile de obligare a ofiterului starii civile sa intocmeasca un act sau sa scrie o mentiune se indreapta la judecatoria in raza careia domiciliaza persoana nemultumita de refuzul ofiterului de stare civila de a intocmi un act sau de a inscrie o mentiune (art. 10 din Legea nr.119/1996);

- cererile de inregistrare a partidelor politice se solutioneaza de 333b14d Tribunalul Municipiului Bucuresti (art. 17 din Legea nr. 27/1996 privind partidele politice).

Competenta absoluta si competenta relativa

Asa cum am mai precizat[15], in functie de caracterul normelor ce reglementeaza competenta instantelor se poate distinge intre competenta absoluta si competenta relativa. Aceasta distinctie intereseaza sub aspectul regimului juridic al necompetentei, al consecintelor nerespectarii normelor de competenta.

Distinctia intre normele de competenta relativa si absoluta se realizeaza prin apelarea la prevederile art. 19 si 159 C.pr.civ. Astfel,

act. 19 C.pr.civ. dispune ca pricinile privitoare la bunuri cu exceptia celor mentionate de act. 13 - 16 C.pr_civ., pot fi judecate si de alte instante decat cele prevazute de lege, daca partile convin astfel. Rezulta de aici ca pricinile privitoare la starea si capacitatea persoanei, la drepturile nepatrimoniale nu pot fi judecate decat de instantele prevazute de lege, normele de competenta in acest caz avand caracter absolut.

Au caracter absolut - de pilda - normele care reglementeaza competenta de judecata a:

- divortului (art.607 C.pr.civ.);

- actiunile prevazute de Lege a nr.1l9/1996 referitoare la actele de stare civila;

- actiunile in stabilirea sau tagada filiatiei;

- actiunile privind bunurile prevazute de art.13-16 C.pr,civ., etc.

Potrivit art. 159 C pr.civ. necompetenta este de ordine publica atunci cand:   

pricina nu este de competenta instantelor judecatoresti;

pricina este de competenta unei instante de alt grad; ­

- pricina - este competenta unei instante de acelasi grad, dar partile nu o pot inlatura.        

In considerarea dispozitiilor articolelor 19 si 159 C.pr.civ. se pot determina unnatoarele reguli cu privire la caracterul normelor de competenta:

- competenta generala este absoluta;

- competenta materiala sau de atributiune este absoluta;

- competenta, teritoriala este, in principiu, relativa;

- competenta teritoriala exclusiva este absoluta;

- competenta teritoriala in actiunile ce privesc starea civila si capacitatea persoanei este absoluta.

Intinderea competentei instantei sesizate

Cadrul procesual in limitele caruia se desfasoara activitatea judiciara include mai totdeauna si alte cereri fara de care' procesul nu poate dobandi finalitatea. Aceste noi cereri pot proveni de la partile initiale sau de la terti si pot privi chestiuni de fond ori de procedura.

Vom preciza in continuare asupra carora dintre aceste cereri se intinde competenta instantei initial sesizate si care dintre cereri sunt de competenta altor organe judiciare sau extrajudiciare.

Doctrina si jurisprudenta au consacrat regula - dedusa pe cale de interpretare logico-gramaticala a legii - potrivit careia judecatorul actiunii este si judecatorul exceptiei[16].

Potrivit acestei reguli, instanta sesizata cu judecarea unei cereri se va pronunta si asupra exceptiilor si a celorlalte mijloace de aparare invocate de parat cum ar fi exceptia prescriptiei dreptului la actiune, exceptia lipsei de interes in formularea cererii, solicitarea de proba in aparare. Totodata, aceeasi instanta este abilitata sa se pronwlte asupra tuturor incidentelor (incompatibilitate, recuzare, perimare, etc.) ce nu sunt date expres in competenta altor instante.

Printre incidentele date in competenta altor instante mentionam chestiunile prejudiciale la care fac referire art. 19 al. 2 C.pr.pen., art. 23 al. 5 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale si art. 244 pct. 1 C.pr. civ.

Articolul 19 al. 2 C pr.pen. enunta regula potrivit careia atunci cand cu privire la aceeasi fapta are loc o judecata civila si o judecata penala, judecata in fata instantei civile (pentru obtinerea de despagubiri) se suspenda pana la solutionarea definitiva a cauzei penale. Aceasta deoarece potrivit act. 22 al. 1 C.pr.pen., hotararea instantei penale are autoritate de lucru judecat pentru instanta civila in ce priveste existenta faptei, persoana care a savarsit-o si vinovatia acesteia.

Este posibil ca in cursul procesului civil una din parti sa invoce neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante de care depinde solutionarea cauzei. Deoarece potrivit art.1 din Legea nr. 47/1992 Curtea Constitutionala este unica autoritate de jurisdictie constitutionala in Romania, exceptia nu poate fi

solutionata de instanta judecatoreasca. Pana la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate, judecata litigiului este obligatoriu a fi suspendata.

Cat priveste articolul 243 pct. 1 C.pr. civ., acesta da posibilitatea judecatorului sa suspende judecata 'cand dezbaterea pricinii atarna, in totul sau in parte, de existenta sau inexistenta unui drept care face obiectul altei judecati'.

O alta reglementare care vizeaza intinderea competentei instantei sesizate cu cererea principala este cuprinsa in art. 17 C.pr.civ. 'Cererile accesorii si incidentale sunt in caderea instantei competente sa judece cererea principala'. Reglementarea constituie expresia unui principiu al dreptului (nu .numai procesual, ci si substantial): accesorium sequitur principal, (accesoriul urmeaza regimul celui principal).

Literatura si practica[17] au considerat ca sunt cereri accesorii cererea pentru pensie de intretinere intr-un proces de stabilire a filiatiei, cererea pentru acordarea de dobanzi in procesul privind restituirea unui imprumut, cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecata, etc. Aflate intr-o legatura mult mai putin stransa cu cererea principala, alte cereri este util, recomandabil sa fie judecate impreuna cu aceasta, desi legatura cu cererea principala nu este indisolubila, desi ar putea fi judecata - mai totdeauna - si separat. Aceste cereri poarta denumirea de cereri incidentale. Este cazul tuturor cererilor de interventie a tertilor in proces (interventia voluntara, chemarea in judecata a altor persoane, chemarea in garantie, aratarea titularului dreptului), cererilor reconventionale si al cererilor conexe la care face . referire art. 164 C.pr.civ.

Posibilitatea instantei de a judeca si cererile mentionate, chiar daca in mod obisnuit ar fi in competenta altei instante este desemnata prin expresia 'prorogare[18] de competenta'.

In practica se intalnesc adesea situatii care determina o prorogare de competenta:

- in actiunile in revendicare (introduse la instanta imobilului) se solicita si despagubiri pentru lipsa de folosinta (care s-ar cere separat instantei domiciliului paratului);

- in actiunile in impartirea bunurilor imobile ca proprietate (introduse la instanta imobilului) se solicita si despagubiri pentru fructele culese de coproprietarul posesor care s-ar introduce la instanta domiciliului paratului);

- in actiunile de divort (introduse la instanta ultimului. domiciliul comun al sotilor se solicita si partajarea unor bunuri imobile (case de vacanta) care - separat - s-ar introduce la instanta imobilului, etc.

Situatiile rezolvate in baza art. 17 C.pr.civ. se incadreaza in ceea ce literatura a denumit prorogare legala de competenta.

Practica cunoaste si situatii in care, prin efectul unei hotarari judecatoresti, o instanta este investita cu indeplinirea unor acte procedurale sau cu solutionarea unor cauze care ar intra in sfera de atributii a altor instante. Aceste situatii sunt desemnate generic prin expresia prorogare judiciara de competenta si sunt cuprinse in dispozitiile articolelor 23,30 al. 2, 33 al. 1, 169 al. ultim, 312 al. 5 si art. 313 c.pr.civ [19].

Prorogarea de competenta este posibila si in baza acordului de vointa tacit sau expres al partilor, dar numai rara incalcarea nonnelor de competenta -absoluta. Aceasta prorogare se numeste voluntara sau conventionala. Ea are loc fie inainte de sesizarea instantei, prin conventia partilor, fie dupa sesizarea instantei, dar cel mail tarziu pana la prima zi de infatisare.

Pentru a fi intrunite conditiile prorogarii voluntare de competenta nu este necesar ca partile sa-si manifeste vointa expres in acest sens; este suficient ca reclamantul sa sesizeze o alta instanta decat cea competenta iar paratul sa nu invoce lipsa de competenta pana la prima zi de infatisare.

Incidente procedurale cu privire la instanta sesizata

Pe parcursul procesului civil se pot ivi  incidente care sunt determinate fie de necompetenta instantei, fie de incapacitatea instantei de a garanta o judecata dreapta, nepartinitoar,fie de suspiciuni privind lipsa de impartialitate a unor membri ai completului de judecata (in sensul larg al expresiei) ori chiar de o imposibilitate obiectiva de functionare a instantei.

A. Caile de solutionare a situatiilor de necompetenta.

Situatiile in care instanta este necompetenta trebuie evitate, hotararea pronuntata de o instanta necompetenta fiind nula, procesul civil fiind - deci - inutil. De aceea legiuitorul a instituit o serie de reguli de invocare si solutionare a exceptiei de necompetenta (mijloc procedural prin care se invoca necompetenta instantei si se precizeaza instanta sau organul jurisdictional caruia. ii revine competenta de a solutiona cauza

Conform unei reguli pe care am precizat-o deja, judecatorul actiunii este si judecatorul exceptiei. In fata sa partea va putea invoca exceptia de necompetenta. De asemenea, instanta, din oficiu, poate sa puna in discutia partilor competenta sa, fiind chiar obligata sa procedeze astfel in cazul incalcarii nonnelor de competenta absoluta.

Atunci cand instanta se considera, competenta, ea se va pronunta in acest sens printr-o incheiere ce poate fi atacata odata cu hotararea ce finalizeaza stadiul respectiv al judecatii. Daca se considera necompetenta, instanta isi declina competenta - dupa caz ­printr-o sentinta in cazul judecatii in prima instanta sau decizie (in cazul judecatii in caile de atac). Hotararea de declinare a competentei, dupa ce devine irevocabila, produce efectele dezinvestirii, instantei sesizate si investirii altei instante sau unui organ cu atributii jurisdictionale.

Este posibil ca instanta investita cu judecarea pricinii sa se considere, la randul sau, necompetenta. Ea este in drept a pronunta o noua hotarare de declinare. Daca prin aceasta desemneaza o a treia instanta ca fiind competenta hotararea isi produce si efectul de investire, iar daca desemneaza instanta care i-a trimis cauza apare un conflict negativ de competenta. Cea de-a doua instanta, dupa ce noua hotarare de declinare a ramas definitiva, va trimite cauza instantei ierarhice superioare comune celor care au pronuntat hotararile de declinare, in vederea solutionarii conflictului de competenta[20].

Este posibil si un alt tip de conflict de competenta, numit conflict pozitiv de competenta (primul descnseste numit conflict negativ de competenta). Acesta apare cand doua instante se declara deopotriva competente sa judece acelasi litigiu.

Si In acest caz conflictul va fi solutionat de instanta superioara comuna. Hotararea prin care se solutioneaza conflictul de competenta este denumita In practica si doctrina conflictul de competenta este denumita in practica si doctrina regulator de competenta si poate fi  atacata cu recurs (re curata) in termen de 5 zile de la comunicare partilor.

Exceptia de necompetenta poate fi invocata si in caile de atac. Consecinta constatarii ca instanta care a judecat a fost necompetenta este desfiintarea sau casarea hotararii pronuntate cu incalcarea normelor de competenta absoluta si trimiterea cauzei spre o noua judecata la instanta competenta, iar daca hotararea a fost data cu incalcarea normelor de competenta relativa va fi mentinuta deoarece necompetenta relativa trebuia invocata pana la prima zi de infatisare[21].

B. Incidente procedurale privitoare la compunerea completului de judecata sau la instanta sesizata.

Codul de procedura civila a prevazut si mijloace juridice destinate inlaturarii oricaror suspiciuni cu privire la impartialitatea magistratilor sau evitarii situatiilor cand - din cauze obiective - o insanta nu poate functiona mai mult timp. Aceste mijloace juridice constau in grupari de norme in institutiile incompatibilitatii, obtinerii, recuzarii, delegarii si stramutarii.

Incompatibilitatea - ca institutie juridica - reglementeaza cazurile in care unui judecator ii este interzis sa participe la solutionarea unei cauze civile concrete. Cazurile de incompatibilitate sunt prevazute de art. 24 C.pr.civ.:

- cand judecatorul a pronuntat o hotarare intr-o anumita cauza nu mai poate lua parte la judecarea pricinii in apel sau recurs si nici la rejudecarea ei dupa casare;

- cand judecatorul a fost martor, expert sau arbitru in aceeasi pricina.

Incompatibilitatea judecatorului poate fi invocata de parti, de procuror din oficiu de catre instanta de control judiciar in orice studiu al procesului, hotararea pronuntata de un judecator incompatibil fiind nula[22].

Recuzarea si abtinerea - ca institutii juridice - reglementeaza cazurile cand partile pot avea motive temeinice de suspiciune cu privire la impartialitatea unor anumiti membri ai completului de judecata si modalitatea de indepartare a acestora din respectivul complet. Motivele de recuzare si abtinere sunt identice; aceste motive se invoca de parti prin cererea de recuzare iar de judecator prin cererea de abtinere.

Potrivit articolului 27 C.pr.civ; judecatorul poate sa fie recuzat si trebuie sa se abtina:

- cand el, sotul sau, ascendentii ori descendentii lor au vreun interes in judecarea pricinii sau cand este sot, ruda sau afin, pana la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din parti;

- cand el este sot, ruda sau afin in linie directa ori in linie colaterala, pana la. al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei parti sau daca este casatorit cu fratele ori sora sotului uneia din aceste persoane;

- cand sotul in viata si nedespartit este ruda sau afin a uneia din parti pana la al patrulea grad inclusiv, sau daca, fiind incetat din viata ori despartit, au ramas copii;

- daca el, sotul sau rudele lor pana la al patrulea grad inclusiv au o pricina asemanatoare cu aceea care se judeca sau daca au o judecata la instanta unde una din parti este judecator;

- daca intre aceleasi persoane si una din parti a fost o judecata penala in timp de 5 ani inaintea recuzarii;

- daca este tutore sau curator al uneia dintre parti;

- daca si-a spus parerea cu privire la pricina ce se judeca;

- daca a primit de la una din parti daruri sau fagaduieli de daruri ori altfel de indatoriri;

- daca este vrajmasie intre el, sotul sau una din rudele sale pana la al patrulea grad inclusiv si una din parti, soti sau rudele acestora pana la gradul al treilea inclusiv.

Desi nu acopera toate situatiile care se pot ivi in practica, motivele de, recuzare si abtinere nu pot fi extinse prin analogie, prevederile act. 27 C.pr.civ., fiind de stricta interpretare[23].

Recuzarea si abtinerea se judeca in camera de consiliu, fara prezenta partilor, de catre un complet in care nu intra cel recuzat, iar in cazul cand nu se poate alcatui completul pentru judecarea recuzarii (magistrati in concediu, recuzarea tuturor judecatorilor, etc.) aceasta se judeca de catre instanta ierarhica imediat superioara[24].

Judecatorul recuzat poate declara ca se abtine, in acest caz judecandu-se mai intai abtinerea.

Pentru solutionarea recuzarii si abtinerii se pronunta o incheiere ce nu este supusa nici unei cai de atac, cu exceptia aceleia prin care s-a respins recuzarea si care poate fi atacata o data cu hotararea prin care se finalizeaza judecata in acea instanta.

Urmare a admiterii recuzarii sau abtinerii, presedintele instantei va desemna un judecator care sa-I inlocuiasca pe cel indepartat de la judecata.

In scopul dea preveni cererile de recuzare cu scop sicanator, care tind doar la tergiversarea judecatii sau la inlocuirea unui judecator care nu poate fi influentat de parte, cu alte cuvinte pentru a preveni cererile de recuzare facute cu rea-credinta, art. 108¹ alin. 1 pct. 1 lit. b C.pr.civ. prevede pentru acestea sanctiunea amenzii de la          500.000 lei la 7.000.000 lei.

Institutia delegarii reglementeaza procedura de urmat cand, din pricina unor imprejurari exceptionale, instanta competenta este impiedicata un timp mai indelungat sa functioneze.

In astfel de situatii (razboi, calamitati naturale de o anumita amploare, etc.), partea interesata este indreptatita sa ceara continuarea

judecatii, iar asupra acestei cereri poate dispune doar Inalta Curte de Casatie si Justitie. Daca aceasta va constata ca exista o imprejurare de natura celei precizate, va desemna o alta instanta de acelasi grad sa judece pricina[25].

Institutia creata pentru a da posibilitatea inlaturarii suspiciunilor cu privire la independenta sau imparti,alita.tea unei instante este stramutarea. Ea reglementeaza cazurile si modalitatile de trecere a unei cauze de la o instanta competenta la o alta instanta de acelasi grad.

Potrivit art. 37 C.pr.civ. poate fi solicitata in trei situatii:

- cand una din parti are doua rude sau afini pana la gradul al IV-lea inclusiv printre magistratii instantei;

- pentru motive de banuiala legitima;

- pentru 'motive de siguranta publica.

Cererea de stramutare pe motive de rudenie sau afinitate se judeca de instanta imediat superioara ierarhic, iar pentru celelalte. doua motive de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie. Judecata are loc in camera de consiliu, iar hotararea se da fara motivare si fara cale de atac. Urmare a admiterii cererii de stramutare, cauza se trimite spre judecata unei instante de alt grad desemnata prin hotararea asupra stramutarie[26].

Ca si in cazul recuzarii si formularea unei cereri de stramutare cu rea-credinta se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 5.00.000 lei la 7.000.000 lei (art. 108¹ al. 1 pct. 1 lit. B C.pr.civ.).