INSTITUTII DE DREPTUL MUNCII -

I. Definitia, particularitatile si izvoarele dreptului muncii

Dreptul muncii poate fi definit ca acea ramura a sistemului de drept romanesc data de totalitatea normelor juridice cu caracter specific ce apara si statueaza raporturile individuale sau colective de munca ce apar in procesul muncii intre angajat si unitatea angajatoare (patron).

Este necesara lamurirea unor termeni intalniti in definitia pe care am dat-o acestei ramuri de drept tocmai pentru a intelege cu exactitate cui, cand si in ce conditii se vor aplica normele de dreptul muncii.

Legiuitorul a deslusit o parte din acesti termeni in continutul normelor juridice de dreptul muncii regasite in Codul muncii, in articolul 14 din Codul muncii intalnim lamurit termenul de "angajator", acesta fiind "persoana fizica sau juridica ce poate, potrivit legii, sa angajeze forta de munca pe baza de contract individual de munca'; iar in art. 10 din Codul muncii se defineste "salariatul' drept "persoana fizica ce se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu'.

Din analiza primului articol din noul Cod al muncii, obiectul reglementat de normele de dreptul muncii este dat de totalitatea raporturilor individuale si colective de munca. Raporturile juridice individuale de munca sunt acele relatii care apar pe baza "contractului in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu' (art. 10, Codul muncii).

Subiectele raportului juridic de munca, asa cum s-au desprins din analiza articolului 10 si articolului 14 din Codul muncii, sunt angajatorul si salariatul. Acest raport nu permite existenta unei pluralitati de subiecte active sau pasive, ci raportul ia nastere doar intre doua parti care pot fi persoana fizica ori juridica cand au calitate de angajator si numai persoana fizica atunci cand este vorba de angajat, dand astfel un caracter strict personal acestui raport. Se observa cu usurinta ca acest tip de relatie este tutelat de subordonare, ce se impune intre subiectele acestui raport.

Asadar, salariatul se subordoneaza angajatorului care, la randul sau, isi exercita autoritatea juridica asupra salariatului prin aceea ca el, in baza legii, va stabili o serie de reguli ce trebuie sa fie respectate de angajat si care sunt legate de programul de munca, locul de munca, modalitatile de realizare a muncii etc. Angajatorul impune o serie de norme ce vor respecta legea, care sa duca Ia realizarea unei discipline a muncii si care, daca nu vor fi respectate de salariat, sa-l indreptateasca in aplicarea unor masuri sanctionatorii.

Izvoarele dreptului muncii

Expresia "izvor de dreptul muncii' poate fi analizata in doua sensuri.

Intr-un prim sens, prin izvor de dreptul muncii se intelege acele conditii materiale de existenta care genereaza normele acestei ramuri de drept, determinand astfel notiunea de "izvor de dreptul muncii' in sens material. Al doilea sens juridic al expresiei "izvor de dreptul muncii' este dat de formele specifice de exprimare a normelor dreptului muncii; de aceasta data, ne gasim in fata notiunii "izvor de dreptul muncii' in sens formal.

Nu trebuie confundat sensul formal al notiunii "izvor de dreptul muncii' o notiune extrem de apropiata ca formare, dar diferita in ceea ce priveste continutul, si anume "izvoarele raportului juridic de munca'.

Izvoarele muncii sunt impartite in doua categorii: izvoare interne [comune cu cele ale altor ramuri de drept (legi) si specifice dreptului muncii (stati profesionale, contractul colectiv de munca)], precum si izvoare internationale (pacte, conventii, acorduri).

Daca in prima notiune se pun in discutie actele normative, in cea de-a doua se analizeaza actele si faptele juridice individuale.

Ca in toate ramurile de drept, si in dreptul muncii "normele de drept se  prezinta intr-o forma generica de acte normative', adica actele ce emana de la organele de stat investite cu putere legislativa.

Actele normative in vigoare, izvoare interne ale dreptului muncii, sunt:

Constitutia - in doctrina se face deosebire intre legea fundamentala si celelalte legi, care includ si codurile, in sprijinul acestei afirmatii am prezentat o serie de articole din continutul Constitutiei in paginile anterioare ale acestei lucrari.

Codul muncii - cel mai nou izvor de dreptul muncii -, a fost adoptat de Parlamentul Romaniei in temeiul prevederilor art. 113 din Constitutie, in urma angajarii raspunderii Guvernului in fata Camerei Deputatilor si a Senatului in sedinta comuna din 9 decembrie 2002, si publicat in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 72 din 5 februarie 2003. Acest act normativ a intrat in vigoare la l martie 2003. Cum este firesc, Codul muncii reprezinta principalul izvor al acestei ramuri de drept.

Codul muncii, fiind cel mai nou izvor de drept, a adus o serie de reglementari si modificari vechiului cod, incercand sa cuprinda toate realitatile din zilele noastre legate de aceste raporturi juridice de munca.

Trebuie sa constatam totusi pragmatismul si dinamica acestor tipuri de relatii, care deja tind sa depaseasca normele promovate de noul cod.

3. Alte legi in domeniul dreptului muncii - sunt izvor de drept pentru aceasta ramura daca au ca obiect al reglementarilor lor relatiile sociale de munca. Ca exemplu, din cele mai importante legi in domeniul dreptului muncii care au aparut dupa 1989, amintim: Legea nr. 85 din 18 martie 2003 - Legea Minelor -, Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, Legea 156/2000 privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate, modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 43/2002, Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, Legea nr. 54/2003 privind sindicatele.

4. Decretele-lege - sunt acele izvoare de drept cu caracter hibrid (desi nu emana de la Parlament, au putere de lege), atunci cand promoveaza norme ce se refera la relatiile de munca. Caracterul hibrid este dat de faptul ca aceste acte normative sunt promovate de puterea executiva din stat, dar au totusi puterea unei legi (actul ce isi are sorgintea in indeplinirea sarcinilor de catre puterea legislativa ).

5. Hotararile si ordonantele Guvernului - in exercitiul atributiilor sale, Guvernul adopta hotarari si ordonante care, atunci cand reglementeaza norme ce se aplica raportului juridic de munca, constituie izvoare de dreptul muncii. Dintre acestea, amintim: H. G. nr. 247/2003 privind intocmirea si com­pletarea registrului general de evidenta a salariatilor, H. G. nr. 1156/2002 privind eliminarea muncii copilului, Ordonanta Guvernului nr. 43/2002 privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate.

6. Ordine, instructiuni si alte acte normative emise de ministri si conducatorii altor organe centrale

Scopul acestor acte, emise in vederea executarii legilor, este de a statua masuri cu caracter tehnic si organizatoric, detalieri si concretizari ale dispozitiilor legal superioare si indrumarea pentru aplicarea intocmai a acestora. Intalnim, de asemenea, acte normative emise de: Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei; Ministerul Educatiei si Cercetarii; Ministerul Finantelor; Ministerul Administratiei si Internelor etc.

7. Izvoarele specifice dreptului muncii sunt reprezentate de contractele colective de munca, regulamentele profesionale si disciplinare, regulamentele interne.

Anumite categorii de salariati desfasoara o activitate specifica ce trebuie reglementata prin intermediul statutelor disciplinare, cand se cere respectarea unei discipline riguroase, sau a statutelor profesionale.

Pentru o mai buna organizare a muncii, nu de putine ori, in interiorul unitatilor se stabilesc regulamente de ordine interioara. Acestea stabilesc unele obligatii si drepturi pentru salariati. Asadar, aceste regulamente de ordine interioara sunt adevarate izvoare specifice de dreptul muncii. Ceea ce sprijina afirmatia facuta de noi este faptul ca regulamentele de ordine interioara sunt realizate in baza legii, iar nerespectarea lor atrage sanctiunea pentru cel care a nesocotit aceste dispozitii.

Pe langa izvoarele specifice dreptului muncii, suntem indreptatiti sa acordam aceasta calitate de izvor de drept si normelor de protectie a muncii si normelor ce promoveaza igiena muncii.