Proba cu martori: admisibilitatea probei cu martori

Proba cu martori

1 Notiune si importanta

Martorii sunt acele persoane straine de proces care, chemate in fata instantei, sunt obligate de a relata despre acte si fapte in legatura cu cauza care se judeca si sunt utili la rezolvarea ei.

Relatarea facuta de martor in fata instantei poarta denumirea de depozitie de martor sau  proba testimoniala.

Mijlocul de proba nu este martorul ca persoana, ci depozitia sa, care este definita ca fiind acea relatare facuta de o persoana, oral, in fata organelor judiciare, despre un fapt trecut precis si pertinent pe care il cunoaste.

Insa exista posibilitatatea ca persoana sa nu fi perceput direct cu simturile sale faptele pentru  care este chemata sa vorbasca, ci a auzit despre fapte de la o alta persoana. Aceasta depozitie poarta denumirea de marturie indirecta si este acceptata de catre sistemul nostu de drept pentru ca persoana a auzit despre fapte si este in stare sa indice persoana de la care a auzit realitatea contestata.

In procesul civil proba cu martori nu se poate folosi oricand, posibilitatea folosirii ei fiind limitata. Legea civila nu admite proba cu martori in cazul in care partile litigante au posibilitatea de a-si procura probe scrise.

Astfel suntem indreptatiti sa credem ca proba cu martori nu e o proba de drept comun, ci o proba de exceptie.

2 Admisibilitatea probei cu martori

Problema admisibilitatii probei cu martori este reglementata in C.Civ. la articolele 1191-1196.

A. Ionascu "Examen al practicii judiciare cu privire la admisibilitatea probei cu martori"p.120

Regula principala care se desprinde din inca primul articol citat este aceea ca: 'dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare mai mare de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decat prin act autentic sau prin act sub semnatura privata.'

Dupa cum se poate observa de la o prima citire a textului vedem ca dovedirea actului se face in functie de valoarea obiectului actului. Aceasta restrictie nu afecteaza validitatea actului, ci afecteaza posibilitatea probarii lui. Evaluarea obiectului actului este necesar a fi facuta in momentul incheierii actului, aceasta deoarece partile trebuie sa stie consecinta faptului ca trebuie sa incheie un mij 242d39c loc de proba preconstituit. Articolul 1193 prevede restrictia restrangerii actiunii cand initial s-a pretins o suma mai mare de 250 de lei si nu exista inscris doveditor.¹s Art.1194 prevede imposibilitatea fragmentarii creantei chiar cand se pretinde o suma mai mica de 250 de lei. Art. 1196 prevede ca se opreste introducerea unor actiuni succesive cu valori sub 250 de lei, daca, unindu-le pe toate, se ajunge la o suma mai mare de 250 lei.

Modificarea contractului, renuntarea la contract ori stingerea obligatiei prin plata sunt supuse aceluias mijloc de proba, dovada lor neputandu-se face decat prin inscris.

Nu este neaparat sa probam  prin inscris faptele materiale producatoare de efecte juridice cum ar fi: inundatie, cutremur, trasnet(fapte naturale) sau uciderea ori ranirea unei persoane<fapte ale omului care pot fi dovedite cu martori indiferent de valoarea obiectului>. Cand dreptul de proprietate a fost dobandit prin mijloace originare cum ar fi uzucapiunea sau ocupatia, dovada proprietatii se poate face si prin administrarea probei cu martori.

Interdictia de a se dovedi cu martori, prin exceptie, se refera totusi si la anumite fapte naturale, stari de fapt care, datorita interesului social care-l reprezinta nu poate fi dovedit cu martori. Cum ar fi de exemplu: faptul nasterii sau al mortii; starea civila; care potrivit legii se pot dovedi numai prin certificatele de stare civila.

In art.1191 alin. 2 C. Civ. se prevede ca 'nu se va primi niciodata o dovada prin martori, in contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde ca s-a zis innainte, la timpul sau in urma confectionarii actului, chiar cu privire la o suma ce nu depaseste 250 de lei.'

¹sDaca se stabileste ca creditorul a consimtit sa primeasca plati fractionate; proba cu martori devine admisibila, chiar daca obligatia imprumutului privea restituirea unei sume mai mari de 250 de lei; a se vedea Trib. Reg. Crisana

Inscrisul reprezentand vointa reala a partilor din momentul incheierii contractului este firesc ca aceasta vointa sa nu poata fi dovedita decat prin inscrisul intocmit la acea data. Concluzionand, regula de fata nu permite dovada cu martori nici in contra nici peste cuprinsul actelor scrise, chiar daca valoarea ce se are in discutie nu depaseste 250 de lei. Modificarea vointei partilor va putea fi posibila prin intocmirea unui nou inscris..

Regula de fata nu trebuie inteleasa intr-un mod absolut. Astfel, ea trebuie sa tina seama de anumite reguli derogatorii cum ar fi:

a) ea se refera numai la partile contractului pentru tertele persoane care vor sa combata prevederile inscrisului se poate folosi proba cu martori;

b) se poate aplica doar inscrisurilor preconstituite;

c) proba cu martori devine admisibila numai cand se incearca dovedirea cauzei ilicite a inscrisului, dolul, violenta sau eroarea uneia dintre parti in momentul incheierii contractului;

d) proba cu martori devine admisibila si atunci cand se tinde dovedirea imprejurarilor de fapt posterioare incheierii actului, aceasta cu conditia sa nu contravina actului si sa nu duca la modificarea inscrisului;

e) cand se urmareste a dovedi unele clauze obscure, echivoce si este necesara lamurirea lor, intrucat a interpreta nu inseamna a proba in contra sau peste cuprinsul contractului.

In art.1191 alin.3 C. Civ. partile 'pot conveni ca si in cazurile aratate mai sus sa se poata face dovada cu martori daca acesta priveste drepturi de care ele pot sa dispuna'. Putem crede ca acest alineat are o dubla semnificatie:

a] stabileste natura dispozitiva a primelor doua alineate;

b] creeaza o noua exceptie la regulile stabilite in ele. De aici putem concluziona ca regulile stabilite nu se impun partilor. Acestea pot sa convina, expres sau tacit, la administrarea probei cu martori, daca litigiul se poarta asupra unor drepturi de care ele pot sa dispuna. Regulile cuprinse in alin. 1 si 2 mai pot avea si alte exceptii, in care proba cu martori devine admisibila, indiferent de valoarea litigiului sau de existenta unui inscris juridic preconstituit. Aceste exceptii sunt: existenta unui inceput de dovada scrisa; imposibilitatea de a preconstitui sau pastra proba scrisa; materia obligatiilor comerciale si dovada bunurilor proprii intre soti.

1.Inceputul de dovada scrisa se arata in art.1197 C. Civ. referindu-se la cele doua reguli restrictive inscrise in alin. 1 si 2 ale art 1191 nu se aplica in cazul in care exista un inceput de dovada scrisa. Tot in articolul citat este reglementat faptul ca orice scriptura a aceluia in contra caruia s-a format petitia sau celui ce el reprezinta si care scriptura se face a fi crezut faptul pretins.

Pentru ca sa existe un inceput de dovada scrisa si astfel proba cu martori sa poata fi admisa, legea cere intrunirea urmatoarelor conditii:

a) existenta unei scripturi in sensul oricarui fel de inscris cum ar fi: orice fel de scriere, insemnari, note, declaratii extrajudiciare,chitante care atesta primirea unei sume de bani. Poate fi socotit de asemenea un inceput de dovada scrisa orice inscris autentic care s-a intocmit fara respectarea formalitatilor prevazute de lege, un inscris sub semnatura privata nesemnat, sau caruia ii lipseste mentiunea de 'bun si aprobat' ori a fost facut fara a se mentiona numarul de exemplare originale, o scisoare si exemplele pot continua. Se considera a fi un inceput de dovada scrisa refuzul nejustificat al partii de a se prezenta ori de a raspunde in fata instantei atunci cand ea este chemata la interogatoriu.

b) inscrisul sa emane de la partea careia i se opune sau de la o alta persoana pe care o reprezinta partea;

c) inscrisul sa poata fi crezut.

2.Imposibilitatea de a preconstitui sau de a pastra proba scrisa. Potrivit art. 1198 C.Civ regulile prevazute de art. 1191 la alin. 1 si 2 nu se aplica atunci 'cand creditorului nu i-a fost cu putinta a-si procura o dovada scrisa despre obligatia ce pretinde, sau a conserva dovada luata.' Ca exemplu art. 1198 indica urmatoarele patru cazuri in care preconstituirea unui inscris sau conservarea lui este imposibila:

a) la obligatiile ce se nasc din cvasi-contracte, din delicte sau cvasi-delicte;¹¹

¹¹ A se vedea Trib. Suprem, col. civ., dec. Nr. 221/1961 in L/P nr 6/1961, p 119

b) la depozitul necesar, in caz de incendiu, ruina, tumult sau naufragiu si la depozitele ce fac calatorii unde trag; in toate aceste cazuri judecatorul va avea in vedere calitatea persoanelor si circumstantele faptului;

c) la obligatiile contractante in caz de accidente neprevazute, cand nu era cu putinta realizarea de inscrisuri;

d) cand creditorul a pierdut titlul ce-i dadea aceasta calitate, dintr-o cauza de forta majora neprevazuta si fara a i se putea imputa in aceasta privinta o comportare culpabila.

Enumerarea facuta anterior nu este stricta si nici limitativa putandu-se adauga alte cazuri cum ar fi:

a) imposbilitatea morala de a preconstitui inscrisuri din cauza raporturilor de incredere dintre parti( cum ar fi raporturile dintre soti si rudele apropiate; raporturile dintre prieteni; dintre medic si pacient; raporturile dintre inferior si superior) cand creditorul nu poate cere dovada scrisa.

Cand valoarea pretentiilor formulate prin actiune este mai mare de 250 de lei nu se poate primi proba cu martori, afara de cazul in care paratul consimte sau exista un inceput de dovada scrisa, precum si in situatiile descrise la art. 1198. Nu poate fi indoiala ca in relatiile obisnuite intre partile aratate anterior sunt incompatibile cu comportari din care ar reiesi o lipsa de incredere a unora fata de altii, cum ar fi aceea de pretindere de a intocmi inscrisuri pentru constatarea operatiilor juridice existente.

Indiferent din ce fel de relatii izvoraste imposibilitatea morala, este esentiala constatarea existentei in realitate a unei atare imposibilitati care trebuie sa fie apreciata in raport cu calitatea persoanelor si circumstantelor faptelor, temeinic verificate de catre instanta, partea interesata fiind obligata sa dovedeasca prin orice mijloace de proba imprejurarile de fapt din care a rezultat pretinsa imposibilitate morala.

b) cazurile de depozit in care, in mod obisnuit, nu se intocmesc inscrisuri,cum ar fi de exemplu, depozitul de haine facut la garderoba unei sali de spectacole, restaurante, biblioteci.

Proba obligatiilor comerciale. Aceasta problema este reglementata de art.36 C.Com in care se arata ca obligatiile si platile in materie comerciala se probeaza cu' martori, de cate ori autoritatatea judecatoreasca ar crede ca trebuie sa admita proba testimoniala, si aceasta chiar in cazurile prevazute de art.1191 codicele civile.'

In materia dreptului comercial, sunt reglementate mijloace de proba suplimentare cum ar fi: registrele comerciale; corespondenta; telegramele si facturile acceptate, iar in ceea ce priveste administrarea probei cu martori se creeaza un regim specific cum ar fi:

a) in materia comerciala se poate dovedi cu martori facandu-se derogare de la ar.1191 alin. 1.

Judecatorul are dreptul de a acorda sau dimpotriva de a respinge proba cu martori solicitata, cu obligatia de a motiva decizia sa. Spunem aceasta deoarece o alta reglementare anume art.295 C. Proc. Civ. ne indica faptul ca instanta de apel este in masura sa procedeze la refacerea sau completarea probelor administrate de  prima instanta, iar pentru a verifica modul de administrare a probelor de catre instanta a carei hotarare se cere desfiintata, trebuiesc cunoscute motivele pentru care s-au incuviintat ori s-au respins anumite mijloace de proba.

b) Proba cu martori este admisibila si in contra sau peste ceea ce cuprinde un inscris. Insa admisibilitatea probei cu martori trebuie realizata doar in functie de imprejurari, insa avandu-se in vedere ca prin folosirea acestei probe sa nu se incalce vointa partilor.

4) Dovada bunurilor proprii intre soti.¹² Prin art. 5 alin.1 Decret 31 /1954 se prevede ca intre soti dovada calitatii de bun propiu se poate realiza prin orice mijloc de proba:

a) Dovada ca un bun este propriu se poate face nu numai prin inscrisuri, ci si prin martori, fara nici o restrictie, chiar daca avem in discutie acte ce depasesc valoarea de 250 de lei. Aceasta deoarece exista imposibilitatea morala intre soti de a realiza un inscis, provocata de raporturile normale ce se nasc intre soti.

Insa, daca bunurile au venit in proprieatatea sotului prin intermediul actelor juridice solemne, forma ceruta de lege nu poate fi suplinita prin alte mijloace de proba.

¹² I. P. Filipescu "Tratat de dreptul familiei" Editura All, Bucuresti 1993 

Petre Anca " Dovada calitatii de bun propriu, in incheierea casatoriei si efectele ei" Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, Bucuresti 1980 p122

b) Oricare dintre soti  poate dovedi, folosind oricare mijloc de proba, chiar proba cu martori, chiar impotriva sau peste continutul unui act scris, ca anumite bunuri nu sunt comune, ci sunt bunuri propii.

Propunerea si administrarea probei cu martori

Proba cu martori trebuie propusa prin cererea de chemare in judecata, prin intampinare ori cererea reconventionala. Odata cu propunerea probei cu martori partile au obligatia de a indica prin insesi aceste acte numele si locuinta martorilor propusi.

La prima zi de infatisare, proba cu martori poate fi propusa de reclamant prin actiune modificata sau prin cerere separata. Paratul de asemenea va putea cere  proba cu martori, fie prin intampinare fie prin cerere separata. Conform art. 138 C. Proc. Civ. daca proba cu martori a fost incuviintata de instanta, partea este obligata sub sanctiunea decaderii, sa depuna lista cu martori in termen de 5 zile de la admitere.

Proba cu martori poate fi dispusa si din oficiu de catre instanta, in virtutea rolului sau activ. De asemenea instanta poate limita numarul martorilor propusi.¹³ Aceasta limitare se face pe baza principiului egalitatii partilor, in sensul de a incuviinta ascultarea unui numar egal de martori pentru fiecare parte.

Dupa ce martorii au fost propusi, se va trece la discutarea si incuviintarea ascultarii lor. Partea care propune proba cu martori este obligata sa arate si ce anume doreste sa dovedeasca in fata instantei. In caz contrar instanta are tot dreptul de a respinge proba solicitata. Instanta este indreptatita sa respinga proba cu martori si atunci cand imprejurarea ce trebuie dovedita reiese din actele administrate la dosar, proba cu martori fiind astfel inutila.

Instanta este obligata ca odata cu incuviintarea probei sa precizeze si faptele sau imprejurarile asupra carora acestia urmeaza sa depuna marturie.

¹³Daca martorii au fost admisi instanta nu poate renunta la ei Trib. Reg. Bucuresti

Partea careia i s-a incuviintat proba cu martori are obligatia ca in termen de cinci zile sa depuna suma fixata pentru transportul si despagubirea martorilor, acest termen este un termen de decadere. Daca aceasta obligatie nu a fost respectata si martorii se prezinta la instanta, decaderea prezentata anterior se acopera.

Pentru a preveni evenimentele negative nu este admisa schimbarea martorilor, cu exceptia cazurilor extreme: moarte; disparitie sau alte motive bine intemeiate.

Orice persoana care are cunostinta de faptele sau imprejurarile cauzei, poate fi ascultat ca martor in cauza.

De la acest principiu exista insa si unele exceptii. Astfel, in Codul Procesual sunt stabilite o categorie de persoane care nu pot depune marturie si o alta categorie care sunt scutite de a fi martori.

Potrivit art.189 nu pot fi ascultati ca martori: rudele si afinii pana la gradul al treilea inclusiv; sotul chiar despartit.

In practica se spune ca" calitatea de ruda a unui martor cu una din parti constituie o piedica legala pentru ascultarea sa in proces".

Art. 189 reglementeaza faptul ca: "numai daca persoana interesata a ridicat obiectii in privinta audierii sau nu a cunoscut legatura de rudenie, in caz contrar, declaratia luata urmeaza a se considera ca o proba valabila. Acelasi articol prevede o incapacitate relativa a rudelor in sensul ca se prezuma ca ei nu pot fi obiectivi in ceea ce declara. De aici se poate trage concluzia ca aceasta incapacitate relativa este in avantajul partii adverse.

Audierea unor asemenea persoane poate fi posibila ori de cate ori partea in favoarea careia a fost edictata prevederea legala nu intelege sa faca vreo obiectie, acceptand audierea lor in cunostinta de cauza, acceptarea poate fi tacita sau expresa.

Insa in procesele privitoare la starea civila sau la divort se prevede posibilitatea audierii ca martor si a rudelor si afinilor in gradele prevazute de lege pe motiv ca acestia cunosc cel mai bine viata intima si de familie a partilor.

In cazul in care prin actiune se solicita rezolutiunea unui contract pe motiv ca s-a realizat deghizarea unui contract de donatie intre parti folosindu-se drept prim contract vanzarea-cumpararea intre rude, se audiaza in principal rudele care cunosc cel mai bine daca s-a stabilit sau s-a platit pretul.

Art. 191 reglementeaza categoria persoanelor ce sunt scutite de a fi martori.

Din aceasta categorie de persoane fac parte:

Slujitorii cultelor, medicii, moasele, farmacistii, avocatii, notarii publici si orice alti muncitori pe care legea ii obliga sa pastreze secretul cu privire la faptele incredintate lor in exercitiul indeletnicirii.

Functionarii publici si fostii functionari publici asupra imprejurarilor secrete de care au avut cunostinta in aceasta calitate.

Ambele categorii de persoane enumerate mai sus pot fi obligate sa depuna marturie daca au fost dezlegate de indatorirea pastrarii secretului de cel interesat in pastrarea lui. Nu se aplica cele scrise anterior slujitorilor cultelor.

Aceasta interdictie de a avea calitatea de martori provine din faptul ca legea penala incrimineaza divulgarea secretului profesional.

Cei care prin raspunsurile lor s-ar expune ei insisi sau ar expune pe o persoana apropiata la o pedeapsa penala sau la dispretul public.

Aceasta interdictie a luat nastere pentru ca o persoana care a savarsit o infractiune sa nu fie pusa in situatia de a alege sa fie condamnata pentru fapta savarsita ori a suferi un prejudiciu moral sau material prin condamnarea unei persoane apropiate, daca ar spune adevarul, si a fi condamnata pentru marturie mincinoasa daca l-ar ascunde.

Art. 195 prevede ca: "copilul mai mic de 14 ani si persoanele care din pricina debilitatii mintale sau in mod vremelnic sunt lipsite de discernamant, pot fi ascultate, insa in aprecierea depozitiei, instanta va tine seama de situatia speciala a martorului."

Dupa ce martorii propusi au fost incuvintati, se dispune citarea lor. La termenul fixat pentru audieri se striga toti martorii, cei prezenti sunt audiati, iar celor absenti li se da un nou termen.

Ordinea ascultarii martorilor va fi stabilita de catre presedintele completului, tinandu-se seama si de cererea partilor. De regula se asculta intai martorii reclamantului si dupa aceea pe cei ai paratului. Martorii sunt introdusi in sala pe rand; martorii neascultati neavand voie sa asiste la audierea celorlalti martori; martorii ascultati raman in sala pana la sfarsitul dezbaterii asupra cauzei.

Dupa introducerea in sala de sedinte, presedintele completului il va intreba pe martor datele de stare civila si datele asupra aprecierii depozitiei lui. Art. 192 reglementeaza in amanunt acest lucru dupa cum urmeaza:

Numele, indeletnicirea, locuinta si varsta;

Daca este ruda sau afin cu una din parti si in ce grad, in caz afirmativ;

Daca se afla in serviciul uneia din parti;

Daca este in judecata, in dusmanie sau in legaturi de interes cu una din parti.

Potrivit art. 193 C. Proc. Civila inainte de a fi ascultat martorul depune urmatorul juramant: "Jur ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu. Asa sa-mi ajute Dumnezeu." In timpul depunerii juramantului martorul va tine mana pe Biblie sau pe o Cruce. Martorul de alta religie nu va tine mana pe Biblie sau pe Cruce.

Martorul fara confesiune va rosti urmatoarele: "Jur pe onoare si constiinta ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu." Martorii care din motive de credinta sau din motive de constiinta vor jura astfel: "Ma oblig ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu."

Dupa depunerea juramantului presedintele completului de judecata ii va atrage atentia martorului ca, daca nu va spune adevarul, savarseste infractiunea de marturie mincinoasa. Minorul de mai putin de 16 ani nu va fi nevoit sa spuna juramantul dar i se va atrage atentia sa spuna adevarul.

Dupa indeplinirea formalitatilor, se trece la audierea propriu-zisa a martorului. In procesul civil martorul este intrebat mai intai de partea care l-a propus si dupa aceea de partea adversa. Toate intrebarile se pun prin intermediul presedintelui. Daca presedintele instantei de judecata observa ca o intrebare nu are legatura cu cauza procesului, este jignitoare, sau tinde sa aduca in lumina imprejurari ilegale; intrebarea respectiva va fi oprita de catre judecator. La cerea partii intrebarea oprita va fi consemnata in incheierea de sedinta si aici se va consemna si motivul respingerii.

In timpul audierii martorului ii este interzis sa citeasca raspunsuri scrise dinainte, el putand insa sa foloseasca cu incuviintarea presedintelui, unele insemnari cu privire la cifre sau denumiri.

Depozitia martorului se consemneaza in scris de grefier, dupa dictarea presedintelui, dupa care se semneaza de catre martor, de grefier si de presedintele instantei pe fiecare pagina si la sfarsit. In cazul in care martorul nu vrea sau nu poate sa semneze, se va consemna acest lucru in procesul verbal de audiere.

Pentru evitarea alterarii depozitiei martorului orice adaugiri, stersaturi sau completari trebuie sa fie incuviintate si semnate de presedinte, grefier si martor, sub sanctiunea de a nu avea nici o valoare, iar locurile nescrise de pe formularele pe care se iau depozitiile, trebuie sa se anuleze prin linii, astfel ca sa nu se poata adauga dupa. Daca este necesar, instanta poate lua martorului inca o depozitie, atunci cand se considera ca s-a omis sa fie intrebat despre anumite chestiuni.Daca depozitiile martorilor sunt contradictorii, insatnta poate proceda la confrunatrea lor, incheindu-se un proces-verbal deosebit in care se consemneaza noile declaratii.¹

Prezentarea si declararea faptelor de care are cunostinta o persoana este o obligatie cetateneasca. Dispozitiile legale nu impun partii sa aduca martori si nici sanctiunea decaderii din proba testimoniala, iar instanta pe baza rolului sau activ trebuie sa puna in vederea partilor sa indice adresa martorilor in cauza pentru a emite citatiile, si eventual a mandatelor ori sanctionarea in caz de neprezentare. Numai dupa respectarea procedurii descrise mai sus instanta poate sa recurga la decaderea din proba incuviintata, daca martorul nu se prezinta.

Daca o persoana citata nu se prezinta in instanta, ea poate fi adusa cu mandat de aducere, putandu-i-se aplica, prin incheiere executorie, o amenda de la 500 la 3000 lei; pentru motive temeinice amenda poate fi ridicata.

Daca si dupa luarea acestor masuri martorul nu se infatiseaza, instanta va putea trece la judecarea cauzei, partea fiind decazuta din proba cu martorul respectiv.

In cazul refuzului de a depune ca martor sanctiunea este amenda de la 1000 de lei la 5000 de lei, putand fi obligat si la despagubiri fata de partea care l-a propus.

4 Aprecierea depozitiei martorilor

Analiza depozitiilor martorilor trebuie facuta atat in raport cu persoana martorului, cat si cu faptul sau imprejurarile la care acesta se refera in marturia sa. In aprecierea depozitiei martorilor, instanta trebuie sa rezolve, doua probleme:

a)      problema sinceritatiii sau falsitatii depozitiei martorilor;

b)      problema corelatiei dintre relatarile martorului si faptele prezentate de catre acesta.

Prima problema se poate rezolva prin confruntarea depozitiei martorului cu imprejurarile de fapt stabilite suficient de precis prin alte mijloace de proba, precum si prin aprecierea unor elemente exterioare cauzei cum ar fi: afectiunea sau dusmania dintre martor si una dintre parti, daca martorul este sau nu interesat in proces.

A doua problema se rezolva prin efectuarea unui examen asupra facultatilor fizico-psihice ale martorului: perceperea; memorizarea; evocarea faptului perceput si memorizat.

In baza rolului activ instanta are obligatia de a confunta declaratiile date in diferite momente de martori, sa se opreasca asupra contradictiilor si sa le lamureasca.

Drept urmare instanta in legatura cu aptitudinile prezentate anterior va trebui sa verifice starea simturilor, inteligenta, afectivitatea si memoria martorului; locul, timpul si conditiile in care s-a desfasurat perceptia; intervalul de timp care s-a scurs de la momentul perceptiei; capacitatea de redare a faptului redat si memorat.

In urma acestor examinari instanta poate ajunge la concluzia ca depozitia martorului este sincera si merita a fi retinuta, fie ca este nesincera sau neconcludenta pentru cauza si urmeaza a fi inlaturata.

Daca instanta constata ca martorul cu stiinta a facut afirmatii mincinoase sau nu a spus tot ceea ce stia, ori a fost mituit, va incheia un proces verbal cu privire la cele constatate si va trimite pe martor in fata organelor judiciare penale.

Forta probanta a marturiei este lasata la aprecierea instantei. Instanta dupa ce a apreciat depozitia martorului, va trebui sa  se pronunte asupra faptelor si imprejurarilor asupra carora martorul a depus, in sensul daca a fost probat si in ce masura. Rezultatele la care se poate ajunge sunt: faptul probat a fost dovedit si nu lasa urma de indoiala, lasa indoiala asupra realitatii, este nesigur si va trebui dovedit prin alte mijloace de proba.