Rezilierea

Rezilierea

385. Notiune. Prin reziliere se intelege "desfiintarea judiciara (deci la cererea unei parti) sau conventionala a unui contract sinalagmatic cu executare succesiva, in cazul in care nu se executa, in mod culpabil, obligatiile asumate prin conventie, desfiintare care produce efecte numai pentru viitor"

386. Forme. Pe langa rezilierea judiciara, in doctrina s-a vorbit si despre rezilierea voluntara (bilaterala sau unilaterala), cat si despre rezilierea fortata.

Rezilierea voluntara este conventionala (bilaterala) daca se produce prin acordul de vointa al partilor contractante, de exemplu in cazul unui contract de furnizare. Rezilierea este unilaterala daca este rezultatul manifestarii de vointa a unei singure parti, drept acordat prin lege sau printr-o clauza contractuala (caz in care rezilierea are to 626d33g t o sursa conventionala), de exemplu, un contract de inchiriere a unei locuinte, care poate fi desfiintat prin vointa unilaterala a locatarului

Rezilierea este fortata cand se produce independent de vointa partilor deoarece, in timpul executarii unui contract cu prestatii succesive, dispare un element esential pentru executarea contractului . De exemplu, intervine decesul sau incapacitatea persoanei in vederea careia s-a incheiat contractul intuitu personae ori are loc distrugerea bunului care este obiect al contractului cu prestatii succesive.

Asa-numita reziliere voluntara este, in realitate, fie o aplicatie a principiului mutuus consensus, mutuus disensus, consacrat expres in art. 969 C.civ., fie o exceptie de la acest principiu. In ambele cazuri nu este deci vorba de reziliere, ci de revocare (cand exista acordul ambelor parti) sau de denuntare unilaterala (cand exista doar manifestarea de vointa a unei parti).

De asemenea, cazurile subsumate notiunii de reziliere fortata sunt abateri de la principiul fortei obligatorii a contractului, in timp ce rezilierea propriu-zisa se intemeiaza tocmai pe acest principiu, sanctionand incalcarea lui.

Prin urmare, intelesul notiunii de reziliere ar trebui restrans la acela de "sanctiune care consta in desfiintarea - cu efecte pentru viitor (ex nunc) - a unui contract sinalagmatic cu executare succesiva, in cazul in care o parte nu-si indeplineste, in mod culpabil, obligatiile" . Aceasta acceptiune restransa a rezilierii ar trebui consacrata intr-o viitoare reglementare, deoarece Codul civil nu cuprinde un text de principiu in materie, ci doar aplicatii in situatii particulare (de exemplu, art. 1430 C.civ.).

387. Diferentierea fata de rezolutiune. Principalul criteriu de diferentiere intre rezolutiune si reziliere consta in faptul ca rezolutiunea se aplica in caz de neexecutare a unor contracte cu executare instantanee, in timp ce rezilierea se aplica in cazul neexecutarii unor contracte cu executare succesiva.

De aici decurge si principala deosebire intre rezolutiune si reziliere, care se manifesta sub aspectul intinderii efectelor pe care le produc: rezolutiunea desfiinteaza retroactiv (ex tunc) contractul, pe cand rezilierea face sa inceteze efectele contractului numai pentru viitor (ex nunc), lasand neatinse prestatiile succesive care au fost facute anterior rezilierii.

In rest, rezilierea este supusa acelorasi reguli ca si rezolutiunea in ceea ce priveste temeiul juridic, natura juridica, conditiile pentru admisibilitatea actiunii si pactele comisorii exprese.

In cazul desfiintarii contractului prin rezolutiune, repunerea partilor in situatia anterioara nu este posibila decat daca se desfiinteaza si contractele subsecvente, incheiate intre parti si terti.

In ceea ce priveste rezilierea, intrucat efectele ei se produc numai pentru viitor, actele incheiate de parti anterior rezilierii nu pot fi afectate de aceasta sanctiune decat tot pentru viitor. De exemplu, un contract de subinchiriere inceteaza ca urmare a rezilierii contractului de inchiriere. In acest caz, nu este insa vorba atat de aplicarea adagiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, cat de aplicarea adagiului accesorium sequitur principalem.

O alta deosebire in comparatie cu rezolutiunea apare in ceea ce priveste momentul la care inceteaza contractul prin reziliere intre parti. Sanctiunea rezilierii, aplicandu-se contractelor cu executare succesiva, nu determina o desfiintare propriu-zisa a contractului, ci marcheaza incetarea prestatiilor reciproce dintre parti. Altfel spus, momentul in care opereaza sanctiunea rezilierii este identic cu momentul in care inceteaza contractul. Prestatiile reciproce executate intre parti anterior acestui moment nu se mai restituie.

Ratiunea acestei particularitati a rezilierii consta in aceea ca, datorita caracterului prestatiilor succesive, retroactivitatea nu este posibila.

Aceasta solutie de principiu comporta insa unele nuantari. Pe de o parte, pana in momentul aplicarii sanctiunii rezilierii, deci pana in momentul incetarii contractului, este posibil ca una dintre parti sa nu-si fi executat, total sau partial, prestatiile succesive. In acest caz, daca prestatiile executate de cealalta parte sunt nerestituibile, partea in culpa va datora daune-interese. Cuantumul acestor daune-interese poate sa fie diferit de cel al prestatiilor neexecutate. De exemplu, daca locatarul nu a platit chiria, daunele-interese pot avea un cuantum mai mare decat chiria datorata. In acest sens s-a apreciat in doctrina ca judecatorul poate sa stabileasca, in spiritul echitatii, cuantumul daunelor-interese, fara a tine seama de stipulatiile contractului reziliat. "Cand insa chiria a fost platita in avans, iar locatorul nu a asigurat folosinta bunului, credem ca sanctiunea rezilierii opereaza in mod asemanator cu sanctiunea rezolutiunii, locatorul fiind obligat sa restituie chiria incasata, cu eventuale daune-interese"

Exista o situatie in care este greu de apreciat daca desfiintarea unui contract sinalagmatic, ca urmare a neexecutarii culpabile de catre una din parti, imbraca forma rezolutiunii sau a rezilierii. Aceasta se intampla deoarece unele contracte sinalagmatice, cum este cazul contractului de intretinere, nasc obligatii cu executare imediata in sarcina uneia dintre parti si obligatii cu executare succesiva in sarcina celeilalte parti.

Intr-o astfel de situatie atipica, efectele desfiintarii contractului se vor analiza in mod diferentiat, in functie de natura obligatiilor.

In ceea ce priveste contractul de intretinere, practica s-a pronuntat astfel: "Rezilierea contractului de intretinere se poate dispune numai daca, din culpa debitorilor, creditorul nu a primit intretinerea cuvenita, iar nu si in cazul in care obligatia nu s-a executat, in tot sau in parte, din culpa beneficiarului intretinerii care solicita desfiintarea conventiei"

Asemanarea dintre cele doua sanctiuni face ca, in ceea ce priveste unul si acelasi contract sinalagmatic, sa poata fi recunoscute atat caracteristicile rezolutiunii, cat si ale rezilierii. Acesta este desigur si motivul pentru care s-a inaintat in doctrina propunerea de lege ferenda de "a se unifica cei doi termeni, dar a se pastra distinctia, cat priveste efectele, retinandu-se, pentru motive practice si de limbaj, numai termenul de reziliere"