Competenta in materie penala

COMPETENTA IN MATERIE PENALA

Sectiunea I

Notiune si forme

1. Notiune

Notiunea de competenta poate fi folosita cu doua sensuri, datorita modurilor de abordare diferite.

In primul sens, notiunea de competenta desemneaza dreptul si obli­gatia unui organ judiciar de a desfasura o activitate procesuala intr-o anumita cauza penala¹.

In cel de-al doilea sens, prin competenta se intelege acea insusire a unei cauze penale de a fi urmarita si judecata de un anumit organ judiciar.² Aceasta acceptiune a notiunii de competenta este cunoscuta si sub denu­mirea de justitiabilitate.

Competenta reprezinta sfera atributiilor legale pe care le au organele judiciare in procesul penal.

2. Formele competentei

Formele competentei sunt clasificate in: a) fundamentale³: functionala (ratione officii); materiala (ratione materiae); teritoriala (ratione locii); b) subsidiare: personala; speciala; exceptionala⁴.

2.1. Formele fundamentale de competenta

2.1.1. Competenta functionala (ratione offici)

Competenta functionala (ratione offici) determina categoriile de activitati ce pot fi desfasurate de un anumit organ judiciar. Astfel, tribunalul desfasoara anumite activitati de judecata in prima instanta, apel si recurs, solutionand si conflicte de competenta intre judecatoriile din circumscriptia sa teritoriala.

Sunt situatii in care o activitate poate fi realizata numai de un anumit organ, determinand existenta unei competente functionale exclusive. Astfel, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, direct, sau ministrul Justitiei, prin intermediul acestuia, are dreptul, pentru a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legilor penale si de procedura penala pe intreg teritoriul tarii, sa ceara Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra chestiunilor de drept care au primit o solutionare diferita din partea instantelor judecatoresti.

2.1.2. Competenta materiala (ratione materiae)

Competenta materiala reprezinta abilitarea legala a organului judi­ciar de a instrumenta anumite cauze penale. Astfel se realizeaza si diferentierea pe verticala intre organele judiciare de grade diferite, in functie de obiectul cauzei, natura si gravitatea fiecarei infractiuni. Numai asa se poate stabili daca o cauza urmeaza a fi judecata de judecatorie, tribunal, curte de apel sau de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Pentru stabilirea competentei materiale, se recurge la metodele¹ determinarii abstracte si ale celei concrete.

Prin determinarea abstracta, art. 25 stabileste competenta materiala generala a judecatoriei (aceasta judecand in prima instanta toate infractiunile, cu exceptia celor date prin lege in competenta altor instante). Legiuitorul a folosit metoda determinarii individuale la stabilirea competentei tribunalului, unde sunt nominalizate infractiunile pe care le judeca [art. 27 pct. 1 lit. a)], dar si a curtii de apel si a Curtii Militare de Apel.

2.1.3. Competenta teritoriala (ratione loci)

Competenta teritoriala reprezinta criteriul cu ajutorul caruia se determina care dintre organele de acelasi grad poate sa solutioneze o anumita cauza².

Repartizarea cauzelor penale intre organele judiciare de acelasi grad se realizeaza pe linie orizontala. Fiecare organ judiciar are competenta intr-o anumita circumscriptie.

Pentru stabilirea competentei teritoriale, se folosesc criterii diferite, dupa cum infractiunile au fost savarsite in tara sau in strainatate.

a) Competenta teritoriala, pentru infractiunile savarsite in tara [art. 30 alin. (1)], este determinata de: locul unde a fost savarsita infractiunea; locul unde a fost prins faptuitorul; locul unde locuieste faptuitorul; locul unde locuieste persoana vatamata.

In functie de modul de sesizare a organelor penale care intra in con­curs pentru solutionarea cauzei, se repartizeaza cauza penala:

-    daca a fost sesizat un singur organ judiciar in a carui circumscriptie¹ se afla vreunul din locurile stabilite de art. 30 alin. (1), acesta este competent sa rezolve cauza;

-    daca au fost sesizate mai multe organe judiciare, stabilirea competentei se realizeaza in raport cu art. 45, in functie de momentul sesizarii acestora, ast­fel incat, in ipoteza sesizarii simultane a mai multor organe judiciare, prioritatea se stabileste in ordinea enumerarii de la art. 30 alin. (1), operand asa-numita preferinta legala². In aceasta situatie, este preferat organul de la locul savarsirii infractiunii (forum delicti comisi).

Ordinea din cadrul preferintei legale a fost instituita din considerente care tin de buna desfasurare a procesului penal, locul savarsirii infractiunii³ fiind locul unde pot fi culese si administrate cel mai usor probele⁴;

-   in cazul sesizarii mai multor organe judiciare, dar in momente
diferite, competenta revine acelui organ care a fost mai intai sesizat, operand
o preferinta cronologica⁵.

Pentru determinarea competentei teritoriale, exista situatii in care sunt incidente si alte criterii decat cele prevazute de art. 30 alin. (1). Astfel, in art. 45 alin. (2) se arata ca, atunci cand niciunul din locurile prevazute de art. 30 alin. (1) nu este cunoscut, va fi competent organul judiciar care a fost

mai intai sesizat. Dispozitiile referitoare la competenta teritoriala se aplica in mod corespunzator si in cursul urmaririi penale [art. 45 alin. (1)]¹.

Pentru determinarea instantei competente, in art. 30 alin. (2) se arata ca judecarea cauzei revine celei in a carei circumscriptie s-a efectuat urmarirea penala.

Daca urmarirea penala s-a efectuat de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, de catre parchetele de pe langa curtile de apel ori de pe langa tribunale sau de catre un organ de cercetare central ori judetean, procurorul, prin rechizitoriu, va stabili careia dintre instantele corespunzatoare locurilor aratate in art. 30 alin. (1) ii revine competenta de a judeca, tinand seama ca, in raport cu imprejurarile cauzei, sa fie asigurata buna desfasurare a procesului penal [art. 30 alin. (3)].

O reglementare speciala in privinta competentei teritoriale se intal-neste in cazul sectiilor maritime si fluviale (infiintate prin Decretul nr. 203/1974) care functioneaza pe langa judecatoriile si tribunalele din Constanta si Galati, precum si in cazul instantelor si parchetelor militare. In asemenea ipoteze, competenta teritoriala se stabileste astfel:

-          sectiile maritime si fluviale Constanta solutioneaza cauzele penale privind infractiunile la regimul navigatiei; infractiunile contra protectiei muncii savarsite de personalul marinei civile; infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul prevazute in Codul penal, savarsite de personalul marinei civile, toate insa sa fie comise pe raza judetelor Constanta si Tulcea, marea teritoriala si Dunarea pana la mila marina 64 inclusiv;

-          sectiile maritime si fluviale Galati au competenta pentru celelalte judete si Dunarea de la mila 64 in amonte, pana la kilometrul 1075.

b) Pentru infractiunile savarsite in strainatate, legea procesual penala stabileste alte criterii in ceea ce priveste competenta teritoriala. Conform art. 31 alin. (1), infractiunile savarsite in afara teritoriului tarii se judeca astfel: de catre instantele civile sau militare in a caror circumscriptie isi are domiciliul sau locuieste faptuitorul; daca faptuitorul nu are domiciliul si nici nu locuieste in tara si fapta este de competenta judecatoriei, competenta ii revine Judecatoriei Sectorului 2 din Bucuresti, iar daca fapta nu este de competenta judecatoriei, aceasta apartine, dupa materie si calitatea persoanei, celorlalte instante din Bucuresti, afara de cazul cand prin lege nu se dispune altfel.

In situatia in care infractiunea este savarsita pe o nava, competenta este instanta in a carei circumscriptie se afla primul port roman in care ancoreaza nava, in afara de cazul in care prin lege se dispune altfel.

Cand infractiunea este savarsita pe o aeronava, competenta ii revine instantei in a carei circumscriptie se afla primul loc de aterizare pe teritoriul roman.

Daca nava nu ancoreaza intr-un port roman sau daca aeronava nu aterizeaza pe teritoriul roman, competenta revine instantelor civile sau militare din Bucuresti, iar daca fapta este de competenta judecatoriei, cauza va reveni spre solutionare Judecatoriei Sectorului 2 din Bucuresti.

2.2. Formele subsidiare ale competentei 2.2.1. Competenta personala (ratione personae)

Competenta personala stabileste organele judiciare ce pot solutiona anumite cauze penale in functie de calitatea faptuitorului.

Stabilirea competentei personale se realizeaza dupa calitatea si starea persoanei (minoritatea).

Nu orice calitate a faptuitorului atrage competenta personala a orga­nelor judiciare, ci numai cele de: militar, magistrat, notar public, avocat, Presedinte al Romaniei, senator, deputat, judecator al Curtii Constitutionale, membru al Curtii de Conturi, presedintele Consiliului Legislativ, sefi ai cultelor religioase si alti membri al Inaltului Cler cu rang de arhiereu sau echivalent al acestuia, membru al Guvernului.

Ca regula generala, dobandirea calitatii dupa savarsirea infractiunii nu determina schimbarea competentei personale. Exceptiile privesc persoana care a devenit parlamentar, membru al Guvernului, judecator la Curtea Constitutionala, membru al Curtii de Conturi, presedinte al Consiliului Legislativ, Avocatul Poporului, maresal, amiral, general, chestor, sef al cultelor religioase, membru al Inaltului Cler cu rang de arhiereu sau echivalent al acestuia, judecator sau magistrat-asistent la Inalta Curte de Casatie si Justitie, judecator la curtile de apel sau Curtea Militara de Apel, procuror la parchetele de pe langa aceste instante, procuror la Directia Nationala Anticoruptie, membru al Consiliului Superior al Magistraturii.¹

Instanta ramane competenta sa judece chiar daca inculpatul, dupa savarsirea infractiunii, nu mai are acea calitate numai in cazurile cand: a) fapta are legatura cu atributiile de serviciu ale faptuitorului; b) s-a dat o hotarare in prima instanta.

In restul situatiilor, pierderea calitatii conduce si la schimbarea compe-tentei in functie de infractiunea savarsita¹.

Nerespectarea dispozitiilor privind competenta personala se sanctio-neaza cu nulitate absoluta.

2.2.2. Competenta speciala

Competenta speciala² o au organele special infiintate in legatura cu infractiuni dintr-un anumit domeniu si care, de regula, necesita o spe­cializare.

Un caz de competenta speciala este cea a sectiilor maritime si fluviale ale organelor judiciare din Constanta si Galati, care au abilitatea legala de a rezolva cauzele penale privind infractiunile savarsite in legatura cu regimul navigatiei maritime si fluviale.

Instantele militare au o competenta speciala, separat de cea personala, atunci cand judeca infractiuni contra capacitatii de aparare a tarii (cele de la art. 348-352 C.pen., savarsite de militari sau civili si cele de la art. 353-354 C.pen., savarsite de civili).

Se mai afirma faptul ca au o competenta speciala si unele organe de cercetare penala speciale (ofiterii politiei de frontiera sau ofiterii anume desemnati din Ministerul Internelor si Reformei Administrative pentru infractiuni de frontiera, dar si capitanii porturilor), datorita faptului ca efec-tueaza cercetarea in cauze privind un domeniu specific (regimul frontierei, respectiv regimul navigatiei).

Sectiunea a II-a

Competenta instantelor judecatoresti

1. Consideratii generale

Instantele judecatoresti din tara noastra sunt, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 pentru organizarea judiciara: judecatoriile, tribunalele specializate, tribunalele, curtile de apel, instante militare si Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Instantele militare sunt: tribunalele militare, Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti si Curtea Militara de Apel Bucuresti.

Competenta tuturor acestor instante este stabilita prin lege.

2. Competenta judecatoriei (art. 25 C.proc.pen.)

Functional, judecatoria judeca numai in prima instanta.

Competenta materiala a judecatoriei este generala, deoarece judeca toate infractiunile, cu exceptia celor date prin lege in competenta altor instante.

Competenta teritoriala a judecatoriei se stabileste potrivit dispozitiilor art. 30-31, iar sub aspectul organizarii teritoriale, judecatoriile functioneaza in fiecare judet si in municipiul Bucuresti.

O competenta speciala se intalneste in cazul sectiilor maritime si fluviale de pe langa Judecatoriile Constanta si Galati, care, potrivit Decretului nr. 203/1974 si Legii nr. 191/2003¹, judeca in prima instanta urmatoarele cauze:

a)   infractiunile contra sigurantei navigatiei civile prevazute de art. 2-11, art. 22, infractiunile contra ordinii si disciplinei la bordul navelor prevazute de art. 23-25 si alte infractiuni prevazute in art. 27, 28 si 30 din Legea nr. 191/2003 privind regimul transportului naval;

b)   infractiunile impotriva protectiei muncii savarsite de personalul marinei civile;

c)    infractiunile de serviciu sau in legatura cu serviciul prevazute in Codul penal, savarsite de personalul marinei civile, cu exceptia infractiunii de neglijenta in pastrarea secretului de stat (art. 252 C.pen.);

d)   infractiunile contra patrimoniului prevazute in Codul penal referi­toare la bunurile aflate in administrarea sau folosinta unitatilor marinei civile ori incredintate acestora pentru expeditie, transport sau pastrare, savarsite de personalul marinei civile;

c) infractiunile contra patrimoniului prevazute in Codul penal, referi­toare la bunuri aflate in administrarea sau folosinta unitatilor marinei civile, in cazul in care fapta a pus sau ar fi putut pune in pericol nave, utilaje portuare, instalatii de incarcare, descarcare si manipulare a marfurilor in port sau a creat o stare de pericol pentru siguranta navigatiei ori a avut ca urmare o tulburare in activitatea de transport maritima sau fluviala.

3. Competenta tribunalului militar (art. 26 C.proc.pen.)

Sub aspectul competentei functionale, tribunalul militar judeca numai in prima instanta.

Competenta materiala a tribunalului militar se impleteste cu cea per­sonala: a) infractiunile prevazute de art. 331-352 C.pen., precum si alte infractiuni savarsite in legatura cu indatoririle de serviciu, comise de militari pana la grad de colonel inclusiv, cu exceptia celor date in competenta altor instante; b) solutioneaza alte cauze anume prevazute de lege (art. 26)¹.

Din punct de vedere al competentei teritoriale, pe teritoriul tarii func-tioneaza patru tribunale militare in municipiile Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi si Timisoara, fiecare avand in circumscriptie mai multe judete.

4. Competenta tribunalului (art. 27 C.proc.pen.)²

Sub aspectul competentei functionale, tribunalul judeca in prima instanta, in apel, in recurs si solutioneaza conflictele de competenta ivite intre judecatoriile din circumscriptia sa.

Competenta materiala a tribunalului este determinata atat in mod abstract, cat si in mod concret. Astfel, tribunalul judeca in prima instanta o serie de infractiuni cu un grad ridicat de pericol social;

-    infractiunile prevazute in Codul penal in art. 174-177, art. 179, art. 189 alin. (3)-(5), art. 197 alin. (3), art. 211 alin. (3), art. 212 alin. (3), art. 215 alin. (5), art. 254, art. 255, art. 257, art. 266-270, art. 279¹, art. 312 si art. 317, precum si infractiunea de contrabanda, daca a avut ca obiect arme, munitii sau materii explozive ori radioactive;

-    infractiunile savarsite cu intentie, care au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei;

-    infractiunea de spalare a banilor, precum si infractiunile privind traficul si consumul ilicit de droguri;

-    infractiunea de bancruta frauduloasa, daca priveste sistemul bancar;

-   infractiunile la regimul drepturilor de proprietate intelectuala si
industriala;

-  alte infractiuni date prin lege in competenta sa.

Ca instanta de apel, tribunalul judeca apelurile impotriva hotararilor penale pronuntate de judecatorii in prima instanta.

Ca instanta de recurs, tribunalul solutioneaza recursurile impotriva ho-tararilor penale pronuntate de judecatorii in cazurile anume prevazute de lege.

O competenta speciala intalnim in cazul sectiilor maritime si fluviale ale Tribunalelor Constanta si Galati, care, potrivit Decretului nr. 203/1974 si Legii nr. 191/2003, judeca in prima instanta:

a)     infractiunile contra sigurantei navigatiei civile prevazute la art. 12-21 si infractiunile prevazute de art. 31-32 din Legea nr. 191/2003 privind infractiunile la regimul transportului naval;

b)     infractiunile de delapidare, furt, talharie, piraterie, inselaciune, distrugere din culpa, in forme grave, referitoare la bunuri aflate in adminis­trarea sau folosinta unitatilor marinei civile ori incredintate acestora spre expeditie, transport sau pastrare si infractiunea de abuz in serviciu savarsite de personalul marinei civile;

c) infractiunile contra patrimoniului mentionate la lit. b) referitoare la bunuri aflate in administrarea sau folosinta unitatilor marinei civile, daca consecintele grave ale acestora constau in punerea in pericol a navelor, utilajelor portuare, instalatiilor de incarcare, descarcare si manipulare a marfurilor in port ori in crearea unei stari de pericol pentru siguranta navi­ gatiei sau tulburarea activitatii de transport maritim sau fluvial.

Sectiile maritime si fluviale judeca si ca instante de recurs recursurile impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta de sectiile maritime si fluviale ale Judecatoriilor din Constanta si Galati.

Teritorial, in fiecare judet si in municipiul Bucuresti, functioneaza cate un tribunal cu sediul in localitatea de resedinta a judetului respectiv.

5. Competenta tribunalului militar teritorial (art. 28 C.proc.pen.)¹

Ca si competenta functionala, tribunalul militar teritorial judeca in prima instanta, in apel, in recurs si solutioneaza conflictele de competenta dintre tribunalele militare din circumscriptia sa.

Competenta materiala a tribunalului militar teritorial se imbina cu competenta personala. Astfel, acesta judeca in prima instanta urmatoarele infractiuni: a) infractiunile mentionate in art. 27 pct. 1 lit. a)-e¹)² savarsite de

militari pana la gradul de colonel inclusiv, in legatura cu indatoririle de serviciu; b) alte infractiuni date prin lege in competenta sa.

Ca instanta de apel, tribunalul militar teritorial judeca apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta de tribunalele militare, cu exceptia infractiunilor contra ordinii si disciplinei militare, sanctionate de lege cu pedeapsa inchisorii de cel mult 2 ani. Ca instanta de recurs, el judeca recursurile impotriva hotararilor pronuntate de tribunalele militare in cazul infractiunilor contra ordinii si disciplinei militare, sanctionate de lege cu pedeapsa inchisorii de cel mult 2 ani, precum si in alte cazuri anume prevazute de lege.

Exista un singur tribunal militar teritorial, cu sediul in Bucuresti si cu competenta pe intreg teritoriul tarii.

6. Competenta curtii de apel (art. 28¹ C.proc.pen.)¹

Sub aspectul competentei functionale, curtea de apel desfasoara urmatoarele activitati: judeca in prima instanta, in apel, in recurs si solutioneaza conflictele de competenta ivite intre tribunale sau intre judecatorii si tribunale din circumscriptia sa ori intre judecatoriile din circumscriptia unor tribunale diferite aflate insa in circumscriptia sa.

Competenta materiala a curtii de apel este determinata atat in concret, cat si in abstract, judecand in prima instanta urmatoarele infractiuni:

a)    infractiunile prevazute in art. 155-173 C.pen. (infractiuni contra sigurantei statului) si infractiunile privind siguranta nationala a Romaniei prevazute in legi speciale;

b)    infractiunile prevazute de Codul penal in art. 253¹, art. 273-276 cand s-a produs o catastrofa de cale ferata si art. 356-361 (infractiuni contra pacii si omenirii);

c)  infractiunile savarsite de judecatorii de la judecatorii si tribunale, de procurorii de la parchetele de pe langa aceste instante, de controlorii financiari ai Curtii de Conturi, de avocati, executori judecatoresti, precum si de notari publici;

d)  alte infractiuni date prin lege in competenta sa;

e)  cauzele privind extradarea; cererile privind transferul condamnatilor in strainatate; executarea mandatului european de arestare; recunoasterea hotararilor penale definitive straine si a altor acte judiciare etc. (Legea nr. 302/2004).

Ca instanta de apel, judeca apelurile impotriva hotararilor penale pro-nuntate in prima instanta de tribunale.

In recurs, judeca recursurile impotriva hotararilor penale pronuntate de tribunale in apel, precum si in alte cazuri anume prevazute de lege.

Ca organizare teritoriala, exista un numar de 15 curti de apel, fiecare avand in circumscriptie mai multe judete (Anexa la Legea nr. 304/2004 pentru organizarea judiciara).

7. Competenta Curtii Militare de Apel (art. 28² C.proc.pen.)¹

Sub aspectul competentei functionale, Curtea Militara de Apel judeca in prima instanta, in apel, in recurs si solutioneaza conflictele de competenta intre tribunalele militare teritoriale sau intre tribunalele militare si tribunalele militare teritoriale ori intre tribunale militare din raza de competenta a unor tribunale militare teritoriale diferite.

Alaturi de competenta materiala, Curtea Militara de Apel are si o competenta personala judecand in prima instanta:

a)    infractiunile prevazute in art. 155-173 C.pen. (infractiuni contra sigurantei statului) si in art. 356-361 C.pen. (infractiuni contra pacii si omenirii) savarsite de militari;

b)    infractiunile savarsite de judecatorii tribunalelor militare si ai tribunalelor militare teritoriale, precum si de procurorii militari de la parchetele militare de pe langa aceste instante;

c) alte infractiuni date prin lege in competenta sa.

In apel, Curtea Militara de Apel judeca apelurile impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta de tribunalele militare teritoriale (art. 28² pct. 2).

Ca instanta de recurs, judeca recursurile impotriva hotararilor pro-nuntate de tribunalele militare teritoriale in apel, precum si in alte cazuri anume prevazute de lege.

Teritorial, Curtea Militara de Apel are competenta pe intreg teritoriul tarii, functionand numai in municipiul Bucuresti, ca instanta unica.

8. Competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie (art. 29 C.proc.pen.)²

Inalta Curte de Casatie si Justitie cuprinde 4 sectii - civila si de pro­prietate intelectuala, penala, comerciala si de contencios administrativ si

fiscal -, fiecare avand propria sa competenta - Completul de 9 judecatori si Sectiile Unite (Legea nr. 304/2004). Avem rezerve cu privire la faptul ca in organizarea acesteia apar separat Completul de 9 judecatori si Sectiile Unite, din moment ce acestea au numai o competenta functionala.

Astfel, in literatura juridica¹, s-a facut distinctie, sub aspectul compe-tentei functionale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, intre activitatea de judecata si cea de solutionare a unor probleme adiacente judecatii. Func-tional, instanta suprema judeca: in prima instanta, in recurs, recursurile in interesul legii si solutioneaza conflictele de competenta in ipoteza in care este instanta superioara comuna, situatiile in care cursul justitiei este intrerupt², cererile de stramutare si alte cazuri anume prevazute de lege.

In prima instanta, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu judeca in functie de natura sau gravitatea infractiunilor, ci are doar o competenta personala, intrucat criteriul este cel al calitatii inculpatului: a) infractiunile savarsite de senatori si deputati; b) infractiunile savarsite de membrii Guvernului; c) infractiunile savarsite de judecatorii Curtii Constitutionale, de membrii Curtii de Conturi, de presedintele Consiliului Legislativ si de Avocatul Poporului; d) infractiunile savarsite de maresali, amirali, generali si chestori; e) infractiunile savarsite de sefii cultelor religioase organizate in conditiile legii si de ceilalti membri ai Inaltului Cler, care au cel putin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia; e¹) infractiunile savarsite de catre membrii Consiliului Superior al Magistraturii; f) infractiunile savarsite de judecatorii si magistratii asistenti de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, de judecatorii de la curtile de apel si Curtea Militara de Apel, precum si de procurorii de la parchetele de pe langa aceste instante si de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie; g) alte cauze date prin lege in competenta sa.

Desi are o competenta completa in raport cu celelalte instante jude­catoresti, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu judeca in apel, motivul fiind acela ca, dincolo de instanta suprema, nu mai exista o alta instanta la care sa se judece eventualele recursuri indreptate impotriva hotararilor care ar fi fost pronuntate in apel.

Ca instanta de recurs, judeca: a) recursurile impotriva hotararilor penale pronuntate, in prima instanta, de curtile de apel si de Curtea Militara de Apel; b) recursurile impotriva hotararilor penale pronuntate, ca instante de apel, de curtile de apel si de Curtea Militara de Apel; in aceste doua situatii completul de judecata este format din 3 judecatori; c) recursurile impotriva hotararilor penale pronuntate, in prima instanta, de sectia penala a

Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care sunt judecate de Completul de 9 judecatori [art. 24 alin. (1) din Legea nr. 304/2004]. Acelasi complet functioneaza si ca instanta disciplinara pentru judecatori si procurori in sensul solutionarii recursurilor declarate impotriva hotararilor Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la categoriile respective, care sunt sanctionati disciplinar [art. 24 alin. (2) din Legea nr. 304/2004]; d) recursurile in alte cauze date prin lege in competenta Completului de 9 judecatori.

Recursurile in interesul legii sunt judecate de Sectiile Unite.

Inalta Curte de Casatie si Justitie are si o competenta exclusiva, fiind singura instanta care: rezolva recursurile in interesul legii; rezolva cererile de stramutare; rezolva cazurile in care cursul judecatii este intrerupt; sesizeaza Curtea Constitutionala pentru controlul constitutionalitatii legilor inainte de promulgare; rezolva sesizarile privind schimbarea jurisprudentei Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Astfel, daca o sectie a acesteia considera ca este necesar sa revina asupra propriei jurisprudente, intrerupe judecata si sesizeaza Sectiile Unite, care judeca cu citarea partilor din dosarul a carui judecata a fost intrerupta. Dupa ce s-a pronuntat asupra sesizarii privind schimbarea jurisprudentei, judecata continua. Desigur, ramane in discutie problema antepronuntarii, sub aspectul solutiei, de catre sectia investita cu solutionarea cauzei.

Sectiunea a III-a

Institutii conexe competentei

1. Prorogarea de competenta 1.1. Notiune

Prorogarea de competenta consta in extinderea competentei unui organ judiciar si asupra unor infractiuni sau persoane care nu ii sunt date in competenta potrivit normelor obisnuite¹, operand numai in favoarea orga­nelor superioare in grad. Practic, organul judiciar isi poate prelungi competenta doar asupra unei cauze care ar reveni unui organ judiciar inferior sau egal in grad.

Prorogarea de competenta determina intotdeauna reunirea cauzelor si, implicit, rezolvarea acestora la acelasi organ judiciar, impunandu-se in caz de: conexitate; indivizibilitate; schimbare a calitatii inculpatului; chestiuni

prealabile; schimbarea incadrarii juridice sau a calificarii faptei ce face obiectul judecatii.

Sunt si alte situatii de prorogare de competenta, cand organul de cerce­tare penala isi extinde competenta, in cazuri urgente, asupra unor acte de cercetare ce nu sufera amanare (art. 213) sau in afara circumscriptiei sale te­ritoriale (art. 211).

1.2. Conexitate si indivizibilitate

1.2.1. Conexitatea

Conexitatea reprezinta acea legatura existenta intre anumite infrac-tiuni, care determina reunirea acestora la un singur organ judiciar, in scopul unei mai bune solutionari a lor.

Articolul 34 expune cazurile de conexitate: a) cand doua sau mai multe infractiuni sunt savarsite prin acte diferite, de una sau de mai multe persoane impreuna, in acelasi timp si in acelasi loc; b) cand doua sau mai multe infractiuni sunt savarsite in timp ori in loc diferit, dupa o prealabila intelegere intre infractori; c) cand o infractiune este savarsita pentru a pregati, a inlesni sau ascunde comiterea altei infractiuni, ori este savarsita pentru a inlesni sau a asigura sustragerea de la raspundere penala a faptuitorului altei infractiuni; d) cand intre doua sau mai multe infractiuni exista legatura si reunirea cauzelor se impune pentru o buna infaptuire a justitiei.

1.2.2. Indivizibilitatea

In cazul indivizibilitatii, este vorba de o singura infractiune savarsita de mai multe persoane, fie de mai multe infractiuni care au aceeasi sursa cauzala (aceeasi fapta), fie de mai multe fapte care alcatuiesc latura obiectiva a unei singure infractiuni.

Indivizibilitatea se deosebeste de conexitate prin aceea ca prima se caracterizeaza prin unicitatea infractiunii (sau a faptei), a doua prin pluralitatea infractiunilor¹.

Puterea de coeziune in cazul indivizibilitatii este mult mai mare decat in cazul conexitatii. Exista indivizibilitate cand: a) la savarsirea unei infractiuni au participat mai multe persoane (in calitate de coautori, complici, instigatori); b) doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite prin acelasi act (concursul ideal sau formal de infractiuni); c) in cazul infractiunii continuate sau in orice alte cazuri cand doua sau mai multe acte

materiale alcatuiesc o singura infractiune (infractiunea complexa si in-fractiunea de obicei).

In caz de indivizibilitate si conexitate, cauzele penale se reunesc.

Cauzele sunt reunite [exceptie face cazul reglementat de art. 33 lit. c)], daca ele se afla in fata primei instante de judecata, chiar dupa desfiintarea hotararii cu trimitere de catre instanta de apel sau dupa casarea cu trimitere de catre instanta de recurs. Cauzele se reunesc si la instantele de apel, precum si la cele de recurs, de acelasi grad, daca se afla in acelasi stadiu de judecata [art. 37 alin. (1) si (2)].

In situatia reglementata de art. 33 lit. c), cauzele trebuie sa fie reunite intotdeauna. Sunt situatii in care cauzele penale ce urmeaza a fi reunite sunt de competenta unor instante diferite, urmand ca dupa reunirea lor sa fie judecate de aceeasi instanta care, prin aceasta, se confrunta cu o prelungire a competentei sale normale. Prorogarea competentei se realizeaza in aceste situatii dupa anumite reguli, astfel: a) daca, in raport cu diferiti faptuitori ori diferite fapte, competenta apartine, potrivit legii, mai multor instante de grad egal, competenta de a judeca toate faptele si pe toti faptuitorii revine instantei mai intai sesizate; b) daca, in raport cu natura faptelor sau calitatea persoanelor, competenta apartine unor instante de grad diferit, competenta de a judeca toate cauzele reunite revine instantei superioare in grad¹.

Daca, dintre instante, una este civila, iar alta militara, competenta revine instantei civile. Cand instanta militara este superioara in grad, competenta revine instantei civile echivalente in grad cu instanta militara. Reunirea cauzelor se hotaraste de instanta militara, care trimite dosarul instantei civile careia ii revine competenta.

Competenta de a judeca cauzele reunite ramane dobandita instantei, chiar daca pentru fapta sau faptuitorul care a determinat competenta acesteia s-a dispus disjungerea sau incetarea procesului penal ori s-a pronuntat achitarea [art. 35 alin. (4)].

1.2.3. Disjungerea

Operatia prin care cauzele reunite se despart se numeste disjungere.

In raport cu art. 38, in situatia indivizibilitatii determinate de o participatie penala, precum si-n toate cazurile de conexitate, in interesul unei bune judecati, instanta poate dispune disjungerea cauzei, astfel ca judecarea unora dintre infractori sau dintre infractiuni sa se faca separat.

In cazul disjungerii, competenta de a judeca infractiunile conexate ramane dobandita instantei, chiar daca judecarea lor ar fi fost de competenta altei instante, in situatia in care nu s-ar fi comis in conexitate.

Disjungerea poate fi dispusa atat in faza de urmarire penala, cat si in cursul judecatii. Ea mai este posibila si in situatia in care rezolvarea actiunii civile ar intarzia solutionarea actiunii penale (art. 347).

Nu este posibila disjungerea in cazurile de indivizibilitate reglementate de art. 33 lit. b) si c).

Tainuirea, favorizarea infractorului si nedenuntarea unor infractiuni sunt de competenta instantei care judeca infractiunea la care acestea se refera, iar daca competenta dupa calitatea persoanelor apartine unor instante de grad diferit, competenta de a judeca toate cauzele reunite revine instantei superioare in grad [art. 35 alin. (5)].

1.3. Alte situatii privind prorogarea competentei

1.3.1.   Competenta in caz de schimbare a calitatii inculpatului

In situatiile de competenta personala, competenta instantei fiind data de calitatea inculpatului, instanta ramane in continuare competenta sa solutioneze cauza chiar daca - dupa savarsirea infractiunii - inculpatul nu mai are acea calitate, cu indeplinirea insa a uneia din urmatoarele conditii: a) fapta are legatura cu atributiile de serviciu ale faptuitorului; b) s-a dat o hotarare in prima instanta.

Dobandirea calitatii dupa savarsirea infractiunii nu determina schim­barea competentei, cu exceptia celor savarsite de persoanele prevazute la art. 29 pct. 1.

1.3.2.  Competenta in caz de schimbare a incadrarii sau a calificarii juridice

Potrivit art. 41 alin. (1), instanta sesizata cu judecarea unei infractiuni ramane competenta a o judeca chiar in cazul in care constata, dupa efec­tuarea cercetarii judecatoresti, ca infractiunea este de competenta instantei inferioare. In aceasta situatie, exista un caz de prorogare de competenta, dar numai atunci cand necesitatea schimbarii incadrarii juridice intr-o infractiune care atrage competenta unei instante inferioare reiese din probele administrate in etapa cercetarii judecatoresti.

Daca schimbarea incadrarii juridice rezulta din probele administrate in cursul urmaririi penale, instanta superioara, fiind gresit sesizata, nu-si va mai putea proroga competenta, trebuind sa-si decline competenta in favoarea instantei inferioare.

Incadrarea juridica se deosebeste de calificarea faptei, prima fiind facuta de organele judiciare, iar cea de-a doua, de catre legiuitor.

Schimbarea calificarii faptei printr-o lege noua, intervenita in cursul judecarii cauzei, nu atrage incompetenta instantei de judecata, afara de cazul cand prin acea lege s-ar dispune altfel, operand prorogarea de competenta.

Atunci cand legea care a schimbat calificarea juridica a intervenit inainte de sesizarea instantei, obligatoriu instanta superioara isi declina competenta in favoarea celei competente potrivit noii legi.

1.3.3. Chestiuni prealabile

Chestiunile prealabile sunt probleme de natura extrapenala, care trebuie rezolvate inainte de solutionarea cauzei penale, intrucat o pot influenta in mod direct. Acestea pot apartine oricarei ramuri de drept (civil, familie, muncii, administrativ etc.) sau pot privi cerinte esentiale din structura infractiunii (dreptul de proprietate, in cazul tulburarii de posesie - art. 220 C.pen.; valabilitatea casatoriei la bigamie - art. 303 C.pen.; caracterul de secret de stat al unor date sau informatii de tradare sau spionaj - art. 157, 154) sau se refera la calitatea persoanei (cetatean roman ori persoana fara cetatenie, domiciliata in Romania in cazul infractiunilor comise in strainatate art. 4 C.pen.).

Obiectul chestiunii prealabile trebuie sa se refere la: cerintele esentiale din continutul constitutiv al infractiunii; inlaturarea caracterului penal al faptei; cauze speciale de impunitate; incadrarea corecta a faptei penale; orice alte aspecte care se refera la rezolvarea fondului cauzei.

Conform art. 44 alin. (2), chestiunea prealabila se judeca de catre instanta penala, potrivit regulilor si mijloacelor de proba privitoare la materia careia ii apartine acea chestiune.

Hotararea definitiva a instantei civile asupra unei imprejurari ce constituie o chestiune prealabila in procesul penal are autoritate de lucru judecat in fata instantei penale.

2. Incompatibilitatea, abtinerea si recuzarea

2.1. Incompatibilitatea

Incompatibilitatea este institutia prin intermediul careia anumite persoane, care fac parte din organele ce desfasoara procesul penal sau care ajuta la solutionarea acestuia, sunt impiedicate sa participe la activitatea procesuala. Impiedicarea prevazuta de lege este justificata de existenta unor

imprejurari personale, ce genereaza suspiciuni sau pun sub semnul indoielii obiectivitatea acestora in solutionarea cauzei penale.

Cand suspiciunea este individuala, fiind indreptata personal fata de unul sau mai multi subiecti procesuali oficiali, remediul este inlaturarea din proces a persoanei ca incompatibila.

Pot fi incompatibile urmatoarele persoane: judecatorul, grefierul de sedinta, procurorul, organul de cercetare, expertul, interpretul.

Dispozitiile art. 46-48 precizeaza incompatibilitatile:

-    judecatorii care sunt soti, rude sau afini intre ei, pana la gradul patru inclusiv, nu pot face parte din acelasi complet de judecata;

-    judecatorul care a luat parte la solutionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiasi cauze intr-o cale de atac, sau la judecarea cauzei dupa desfiintarea hotararii cu trimitere in apel sau dupa casarea cu trimitere in recurs;

-    judecatorul care si-a exprimat anterior parerea cu privire la solutia ce ar putea fi data in cauza [art. 47 alin. (2)];

-    judecatorul care a pus in miscare actiunea penala a dispus trimiterea in judecata sau a pus concluzii in calitate de procuror la instanta de judecata, a solutionat propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive in cursul urmaririi penale [art. 48 lit. a)]. In legatura cu acest aspect, este de mentionat ca se are in vedere imprejurarea ca acea persoana nu poate sa judece cauza in fond sau in caile de atac privind solutia pronuntata pe fond, iar nu solutionarea unor cereri incidentale ivite pe parcursul procesului penal;

-    judecatorul care a fost reprezentant sau aparator al vreuneia dintre parti [art. 48 lit. b)];

-    judecatorul care a fost expert sau martor in cauza respectiva [art. 48 lit. c)];

-    judecatorul interesat, sub orice forma in solutionarea cauzei, el, sotul sau vreo ruda apropiata [art. 48 lit. d)];

-    judecatorul al carui sot, ruda sau afin, pana la gradul patru inclusiv, a efectuat acte de urmarire penala, a supravegheat urmarirea penala, a solutionat propunerea de arestare preventiva ori de prelungire a arestarii preventive, in cursul urmaririi penale;

-    judecatorul care este sot, ruda sau afin, pana la gradul patru inclusiv, cu una din parti sau cu avocatul sau mandatarul acesteia;

-    judecatorul, atunci cand exista dusmanie intre el, sotul sau una din rudele sale, pana la gradul patru inclusiv, si una din parti, sotul sau rudele acesteia, pana la gradul al treilea inclusiv;

-    judecatorul care este tutore sau curator al uneia dintre parti;

-    judecatorul care a primit liberalitati de la una dintre parti, avocatul sau mandatarul acesteia;

-    judecatorul este incompatibil de a participa la judecarea unei cauze in caile de atac, atunci cand sotul, ruda sau afinul sau, pana la gradul patru inclusiv, a participat, ca judecator sau procuror, la judecarea aceleiasi cauze.

Procurorul este incompatibil in cazurile prevazute la art. 46 si 48 alin. (1) lit. b)-i) si alin. (2), iar daca a participat ca judecator la solutionarea cauzei in prima instanta, nu poate pune concluzii la judecarea ei in caile de atac.

Magistratul asistent este incompatibil in cazurile prevazute de art. 46 si art. 48 lit. b)-i) si alin. (2).

Grefierul este incompatibil in aceleasi cazuri ca si procurorul, mai putin cel prevazut la art. 49 alin. (3).

De asemenea, persoana care a efectuat urmarirea penala este incom­patibila sa procedeze refacerea acesteia, cand este dispusa de instanta.

Potrivit art. 49 alin. (1), rudenia sau casatoria determina incompatibi­litatea si atunci cand intervin intre unul din membrii completului de judecata si procuror sau grefierul de sedinta.

Organul de cercetare penala este incompatibil in cazurile prevazute de art. 48 lit. b)-i) si alin. (2).

Expertul si interpretul sunt incompatibili cand intervin toate cazurile prevazute de art. 48.

Calitatea de expert este incompatibila cu aceea de martor in aceeasi cauza, cea din urma avand intaietate [art. 54 alin. (1)].

Participarea ca expert sau interpret de mai multe ori in aceeasi cauza nu constituie un motiv de recuzare pentru incompatibilitate.

2.2. Abtinerea

Abtinerea este institutia prin care cel aflat intr-unul din cazurile de incompatibilitate poate cere sa fie inlocuit cu o alta persoana avand aceeasi calitate. De fapt, abtinerea este o autorecuzare a organului, prin ea preve-nindu-se recuzarea.

Dispozitiile art. 50 obliga persoana incompatibila sa declare, dupa caz, presedintelui instantei, procurorului care supravegheaza cercetarea penala sau procurorului ierarhic superior, ca se abtine de a participa la procesul penal, mentionand cazul de incompatibilitate ce constituie motivul abtinerii.

Declaratia de abtinere se face de indata ce persoana obligata la aceasta a luat cunostinta de existenta cazului de incompatibilitate. Neindeplinirea

obligatiei de abtinere imediat dupa ce a luat cunostinta de situatia in care se afla poate atrage o sanctiune disciplinara¹.

2.3. Recuzarea

Daca persoana aflata intr-un caz de incompatibilitate nu s-a abtinut, ea poate fi recuzata de catre parti, de indata ce se ia la cunostinta cazul de incompatibilitate², indiferent de faza procesuala in care se afla dosarul.

Recuzarea se formuleaza oral sau in scris, cu aratarea pentru fiecare persoana in parte a cazului de incompatibilitate invocat si a tuturor temeiurilor de fapt cunoscute la momentul recuzarii. Cererea de recuzare poate privi numai pe acei judecatori care compun completul de judecata.

Atat abtinerea, cat si recuzarea sunt remediile procesuale ale incompa-tibilitatii.

2.4. Procedura de solutionare a cererii de abtinere sau recuzare in
cursul urmaririi penale

In cursul urmaririi penale, asupra abtinerii sau recuzarii persoanei care efectueaza cercetarea penala ori a procurorului, se pronunta procurorul care supravegheaza cercetarea penala sau procurorul ierarhic superior.

Cererea se adreseaza fie persoanei care efectueaza cercetarea penala, a carei recuzare se cere, fie procurorului. Persoana care efectueaza cercetarea penala inainteaza cererea procurorului, impreuna cu lamuririle necesare, in termen de 24 de ore, fara a intrerupe cursul cercetarii penale. Procurorul este obligat sa se pronunte asupra cererii in termen de cel mult 3 zile, printr-o ordonanta, care se comunica si celui interesat.

Cand se solicita recuzarea procurorului, se aplica in mod corespun-zator procedura mentionata, solutionarea cererii fiind insa de competenta procurorului ierarhic superior [art. 53 alin. (4)].

Cu respectarea acelorasi dispozitii legale, se solutioneaza si cererea de abtinere.

In faza judecatii, abtinerea sau recuzarea judecatorului, procurorului, magistratului-asistent sau grefierului se solutioneaza in sedinta secreta, de un alt complet de judecata si fara participarea celui ce declara ca se abtine sau care este recuzat. Examinarea declaratiei de abtinere sau a cererii de recuzare

se face de indata, ascultandu-se procurorul - daca este prezent in instanta -, iar daca este necesar, si partile, precum si persoana care se abtine sau a carei recuzare se cere. Instanta hotaraste prin incheiere admiterea sau respingerea cererii de recuzare sau a declaratiei de abtinere.

In caz de admitere, se va stabili in ce masura se mentin actele indeplinite ori masurile dispuse de persoana recuzata.

Daca abtinerea sau recuzarea priveste cazul prevazut de art. 46 si 49 alin. (1), instanta, admitand recuzarea, stabileste care dintre persoanele aratate in textele respective nu va participa la judecata [art. 52 alin. (3)].

Cand, pentru solutionarea abtinerii sau a recuzarii, nu se poate alcatui completul (datorita numarului mic de judecatori), cererea se judeca de instanta ierarhic superioara. Daca gaseste intemeiata abtinerea sau recuzarea si, din aceste motive, nu poate fi alcatuit completul de judecata la instanta inferioara competenta sa solutioneze cauza, instanta ierarhic superioara desemneaza alta instanta, egala in grad cu aceasta, sa continue judecata.

Cand cererea de recuzare este inadmisibila, chiar completul in fata caruia s-a formulat, cu participarea judecatorului recuzat, se pronunta asupra ei.

Incheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacata numai cu recurs. Pe cale de consecinta, incheierea prin care s-a admis sau s-a respins abtinerea, ca si aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse niciunei cai de atac [art. 52 alin. (6)].

Cererea de abtinere sau recuzare a expertului sau interpretului se so-lutioneaza in aceleasi conditii ca si cererea de recuzare a judecatorului sau a procurorului.

3. Stramutarea cauzelor penale

Stramutarea presupune o derogare de la competenta teritoriala legala care se schimba cu una judiciara delegata.

Cand suspiciunea priveste obiectivitatea tuturor subiectilor procesuali, re­mediul procesual¹ este stramutarea cauzei la alt organ judiciar egal in grad.

In ceea ce priveste temeiurile stramutarii, prin Legea nr. 356/2006 a fost modificat continutul art. 55 si au fost enumerate expres si limitativ cazurile ce pot conduce la judecarea cauzei de catre o alta instanta egala in grad, mentionand doar in art. 55 ca stramutarea devine posibila cand, apreciindu-se temeinicia motivelor invocate, se considera ca se asigura

desfasurarea normala a procesului penal la o alta instanta egala in grad cu cea investita initial.

Doctrina sustine ca temeiul stramutarii ar putea consta nu numai in impartialitatea si obiectivitatea judecatii, dar si in asigurarea linistii publice sau in evitarea unor tensiuni sociale.

3.1. Procedura stramutarii

Stramutarea judecarii cauzelor penale este de competenta exclusiva a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, fiind reglementata in art. 56-61.

Titularii cererii de stramutare sunt: partea interesata; procurorul; ministrul Justitiei.

Cererea de stramutare se adreseaza Inaltei Curti de Casatie si Justitie si trebuie motivata. Inscrisurile pe care se sprijina cererea se alatura la aceasta, cand sunt detinute de partea care cere stramutarea [art. 56 alin. (1)].

In cerere se face mentiune daca in cauza se gasesc arestati.

Suspendarea judecarii cauzei poate fi dispusa numai de catre com­pletul de judecata investit cu judecarea cererii de stramutare.

Motivele stramutarii sunt expres si limitativ prevazute de lege, si anume: impartialitatea judecatorilor ar putea fi stirbita datorita imprejura-rilor cauzei, dusmaniilor locale sau calitatii partilor; exista pericolul de tulburare a ordinii publice; una dintre parti are o ruda sau un afin pana la gradul al IV-lea inclusiv printre judecatori sau procurori, asistentii judiciari sau grefierii instantei.

Articolul 57 reglementeaza procedura de informare care se refera la obligatia presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a cere, pentru lamurirea instantei, informatii de la presedintele instantei ierarhic superioare celei la care se afla cauza a carei stramutare se cere, comunicandu-i, in acelasi timp, termenul fixat pentru judecarea cererii de stramutare.

Cand Inalta Curte de Casatie si Justitie este instanta ierarhic superioara, informatiile se cer Ministerului Justitiei. In cazul introducerii unei noi cereri de stramutare cu privire la aceeasi cauza, cererea de informatii este fa­cultativa.

Presedintele instantei ierarhic superioare celei la care se afla cauza ia masuri pentru: incunostintarea partilor despre introducerea cererii, termenul fixat pentru solutionarea acesteia si posibilitatea trimiterii de memorii ori prezenta lor personala la judecata; in informatiile trimise Inaltei Curti de Casatie si Justitie, va face mentiune expresa despre efectuarea incunostin-tarilor, atasandu-se si dovezile de comunicare a acestora.

Cand in cauza a carei stramutare se cere sunt arestati, presedintele completului dispune desemnarea unui aparator din oficiu [art. 58 alin. (3)]. Sedinta de judecata in care se examineaza cererea este publica. Daca partile se infatiseaza, se asculta si concluziile acestora.

Inalta Curte de Casatie si Justitie solutioneaza cererea, dispunand -prin incheiere motivata - admiterea sau respingerea acesteia. Daca instanta suprema gaseste cererea intemeiata, va dispune stramutarea judecatii, hotarand si in ce masura actele indeplinite in fata instantei de la care s-a stramutat cauza se mentin. Totodata, va fi instiintata de indata despre admiterea cererii de stramutare.

In situatia in care instanta la care se afla cauza a carei stramutare se cere a procedat intre timp la judecarea cauzei, hotararea pronuntata este desfiintata prin efectul admiterii cererii de stramutare [art. 60 alin. (4)].

Incheierea prin care instanta suprema dispune asupra stramutarii nu este supusa niciunei cai de atac.

Referitor la repetarea cererii, art. 61 prevede ca stramutarea cauzei nu poate fi ceruta din nou, afara de cazul cand noua cerere se intemeiaza pe im­prejurari necunoscute Inaltei Curti de Casatie si Justitie la solutionarea cererii anterioare sau ivite dupa aceasta.

Pentru aceleasi motive prevazute de art. 55 alin. (1), cu respectarea conditiilor referitoare la cerere si repetarea acesteia, procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala poate solicita Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa desemneze o instanta egala in grad cu cea careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta, care sa fie sesizata in cazul in care se va emite rechizitoriul (art. 61¹). In aceasta situatie, solutionarea cererii nu mai are loc in sedinta publica, ci in camera de consiliu, in termen de maxim 15 zile de la inregistrarea solicitarii. Instanta suprema se pronunta tot prin incheiere motivata definitiva.

4. Declinarea de competenta, conflictul de competenta si exceptia de necompetenta

Incidentele de competenta apar in situatiile in care organul judiciar a fost gresit sesizat sau nu mai este competent potrivit noilor aspecte ale cauzei ori se afla intr-un conflict de competenta cu un alt organ judiciar.

4.1. Declinarea de competenta

Pentru a putea fi respectate intocmai normele de competenta, legea prevede posibilitatea pentru organul judiciar, care constata ca nu este

competent a rezolva o anumita cauza penala, sa o inainteze organului ju­diciar competent, operand astfel institutia declinarii.

Dispozitiile art. 42 alin. (1) dau posibilitatea instantei de judecata sa-si decline competenta, trimitand dosarul instantei de judecata aratate ca fiind competenta prin hotararea de declinare.

Declinarea competentei se dispune printr-o sentinta de declinare definitiva, care nu poate fi, deci, atacata prin nicio cale ordinara de atac, respectiv, apel sau recurs.

Daca declinarea a fost determinata de competenta materiala sau dupa calitatea persoanei, instanta careia i s-a trimis cauza poate folosi actele indeplinite si mentine masurile dispuse de instanta desesizata.

In cazul declinarii pentru necompetenta teritoriala, actele indeplinite ori masurile dispuse se mentin.

Asa cum reiese din art. 45 alin. (1), dispozitiile art. 40 si 42 se aplica in mod corespunzator si in cursul urmaririi penale. In aceasta faza, declinarea de competenta se dispune prin ordonanta.

In situatia in care pentru fapta sau faptuitorul care a determinat competenta unui anumit organ de urmarire penala s-a dispus disjungerea, scoaterea sau incetarea urmaririi penale, organul respectiv nu mai poate continua urmarirea penala cu privire la faptele sau persoanele pentru care nu are competenta materiala sau personala [art. 45 alin. (1¹)].

Tot in faza de urmarire penala, daca niciunul din locurile aratate in art. 30 alin. (1) nu este cunoscut, competenta revine organului de urmarire penala mai intai sesizat. In caz de sesizari simultane, precaderea se stabileste in ordinea enumerarii de la art. 30 alin. (1). Cand, in raport cu vreunul din criteriile aratate in art. 30 alin. (1), sunt competente mai multe organe de urmarire penala, competenta revine organului care a fost mai intai sesizat [art. 45 alin. (4)]. Cercetarea infractiunilor savarsite in conditiile prevazute in art. 31 se efectueaza de catre organul de urmarire penala din circumscriptia instantei competente sa judece cauza [art. 45 alin. (5)].

4.2. Conflictul de competenta

Conflictul de competenta poate sa apara intre doua sau mai multe organe judiciare astfel: a) cand doua sau mai multe organe judiciare se recunosc concomitent competente sa solutioneze o cauza penala intervine un conflict pozitiv; b) cand doua sau mai multe organe judiciare isi declina competenta reciproc, unul in favoarea celuilalt, intervine un conflict negativ.

Datorita faptului ca atat conflictele pozitive, cat si cele negative determina prelungirea nejustificata a rezolvarii cauzei penale si cheltuieli

judiciare in plus, ele trebuie rezolvate cu operativitate¹. Conflictele de competenta in materie penala se pot ivi numai intre organele judiciare², care au aceeasi competenta functionala, si nicidecum intre o instanta de judecata si un organ de urmarire penala.

Conflictul de competenta intre instantele de judecata se solutioneaza de instanta ierarhic superioara si comuna fata de instantele aflate in conflict.

Conflictul de competenta ivit intre o instanta civila si una militara va fi solutionat de Inalta Curte de Casatie si Justitie³. In cazul in care instanta superioara comuna se pronunta numai in ceea ce priveste natura (civila sau penala) a instantei competente sa judece cauza, fara a avea in vedere si competenta materiala a acesteia, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 43 alin. (9), potrivit carora: "Instanta careia i s-a trimis cauza prin hotararea de stabilire a competentei nu se mai poate declara necompetenta, afara de cazul in care, in urma noii situatii de fapt ce rezulta din completarea cercetarii judecatoresti, se constata ca fapta constituie o infractiune data prin lege in competenta unei alte instante."

Intr-o asemenea ipoteza, instanta careia i-a fost trimisa cauza - chiar fara o completare a cercetarii judecatoresti -, in cazul in care constata ca este necompetenta material, trimite cauza la instanta competenta, de aceeasi natura cu ea (civila sau penala).

Instanta ierarhic superioara comuna competenta sa solutioneze conflictul este sesizata de instanta care s-a declarat cea din urma competenta in caz de conflict pozitiv sau cea care si-a declinat cea din urma competenta, in caz de conflict negativ.

Titularii sesizarii conflictelor de competenta sunt: din oficiu, instanta de judecata; procurorul; partile.

Pana la solutionarea conflictului pozitiv de competenta, judecata se suspenda, cu exceptia masurilor si actelor ce reclama urgenta.

Instanta ierarhic superioara comuna rezolva conflictul de competenta, cu citarea partilor, printr-o sentinta de stabilire a competentei. Instanta careia i s-a trimis cauza prin hotararea de stabilire a competentei nu se mai poate declara necompetenta, afara de cazul in care, in urma noii situatii de fapt ce rezulta din completarea cercetarii judecatoresti, se constata ca fapta constituie o infractiune data prin lege in competenta altei instante [art. 43 alin. (9)].

Cand instanta sesizata cu solutionarea conflictului de competenta constata ca acea cauza este de competenta altei instante decat a celor intre care a intervenit conflictul si fata de care nu este instanta superioara comuna, ea va trimite dosarul instantei care - in raport cu instantele aflate in conflict - are aceasta calitate (de instanta superioara si comuna).

Instanta care si-a declinat competenta ori s-a declarat competenta cea din urma ia masurile si efectueaza actele ce reclama urgenta. In ceea ce priveste actele indeplinite si masurile dispuse se aplica regulile specifice declinarii de competenta.

In faza de urmarire penala, conflictul de competenta intre doi sau mai multi procurori se rezolva de catre procurorul superior comun acestora. Conflictul ivit intre doua sau mai multe organe de cercetare penala se solu-tioneaza de catre procurorul care exercita supravegherea activitatii de cercetare penala a acestora [art. 45 alin. (6)].

4.3. Exceptiile de necompetenta

Exceptia de necompetenta reprezinta mijlocul legal prin care se permite invocarea lipsei de competenta a organului judiciar in fata caruia se desfasoara procedura judiciara, solicitandu-se desesizarea acestuia.

Titularii exceptiilor de necompetenta sunt: instanta de judecata, din oficiu; procurorul; partile [art. 39 alin. (3)].

Momentul procesual pana la care pot fi invocate exceptiile de necompetenta difera in functie de felul competentei puse in discutie. Astfel, exceptia de necompetenta materiala si cea de necompetenta dupa calitatea persoanei pot fi ridicate in tot cursul procesului penal, pana la pronuntarea hotararii definitive [art. 39 alin. (1)], iar exceptia de necompetenta teritoriala poate fi ridicata numai pana la citirea actului de sesizare in fata primei instante de judecata [art. 39 alin. (2)], procedura de solutionare fiind prin excelenta contradictorie.

Organul judiciar a carui lipsa de competenta a fost invocata pe calea exceptiei o va admite sau respinge, functie de care isi va declina competenta sau va continua solutionarea cauzei.