Competenta in materie penala

Competenta in materie penala

§ 1. Notiunea de competenta si formele ei procesual penale

Notiunea de competenta. Importanta.

Competenta este definita ca sfera atributiilor pe care le are de indeplinit, potrivit legii, fiecare categorie de organe judiciare in cadrul procesului penal .

Alti autori inteleg prin competenta capacitatea (aptitudinea) recunoscuta de lege unui organ de urmarire penala sau unei instante judecatoresti de a urmari, respectiv a judeca si solutiona o anumita cauza penala, cu excluderea de la acesta activitate juidiciara a celorlalte organe de urmarie penala sau instante judecatoresti . Potrivit acestei ultime opinii, imputenicirea data de lege presupune, pe de o parte, puterea de a urmari sau judeca o anumita cauza penala care confera autoritate juridica actelor procesuale ce se efectueaza, iar pe de alta parte, obligatia de a urmari si judeca princinile repartizate prin lege, orice refuz fiind considerat o incalcare a obligatiilor de serviciu.

Importanta institutiei consta in faptul ca o cauza penala nu poate fi solutionata la intamplare, de orice organ judiciar, in infaptuirea actului de jusitie, pentru o judicioasa solutionare a cauzei, impunandu-se existenta unor criterii, cu ajutorul carora este determniat organul juidicar care are aptitudinea " de a solutiona o anumita cauza penala, savarsita intr-un anumit loc si de anumita gravitate. Necesitatea acestor criterii, concretizate in reguli de competenta, este data si de varietatea savarsirii faptelor penale, in ceea ce priveste atat locul de savarsire, cat si natura, gravitatea acestora. Din acest punct de vedere, regulile de competenta determina

organul judiciar competent sa solutioneze o cauza penala savarsita intr-un anumit loc si de o anumita gravitate, intr-o anumita etapa procesuala, cu luarea in considerente, cand legea o impune, si a calitatii autorului faptei.

2.Formele competentei in materie penala.

Potrivit opiniilor exprimate in materia teoriei procesuale a competentelor, unele forme ale acesteia sunt considerate fundamentale, caracter dat de necesitatea lor in determinarea in concret a competentei unui anumit organ juidic iar pentru o anumita cauza . Sunt considerate forme fundamentale ale competentei: competenta functionala, competenta materiala, competenta teritoriala.

Acestor forme fundamentale li se adauga alte forme, subsidiare: competenta personala, competenta speciala, competenta exceptionala.

2.1. Formele fundamentale ale competentei.

a) Competenta functionala. Cu ajutorul competentei functionale sunt determinate categoriile de activitati pe care le poate desfasura un anumit organ juidiciar in cadrul competentei sale generale .

In cadrul procesului penal activeaza diferite organe judiciare, cu atributii deosebite, ce indeplinesc diverse activitati procesuale. Astfel, un anumit organ judiciar solutioneaza cauze in faza judecatii, dar numai unul anume judeca in prima instanta, iar altele solutioneaza cauza in apel sau in recurs. In faza urmaririi penale, cercetarea penala este efectuata de un anumit organ judiciar, iar trimiterea in judecata este de competenta altui organ judiciar. Asadar, potrivit regulilor de competenta functionala, anumite activitati se realizeaza numai de anumite categorii de organe judiciare.

b ) Competenta materiala. Competenta materiala constituie criteriul prin care se stabileste care dintre organele judiciare de grade diferite, pot solutiona anumite categorii de cauze penale.

Asa cum prevede legea, organele judiciare alcatuiesc un sistem, au o organizare ierarhica, pe mai multe nivele, ceea ce urmeaza a se stabili fiind care din acestea are dreptul sa solutioneze o anumita cauza.

Prin urmare, prioritate are stabilirea organului judiciar care solutioneaza cauza, fixandu-se astfel sfera atributiilor acestuia, ce-i delimiteaza competenta in raport cu organele inferioare sau superioare in grad. Acesta competenta care functioneaza pe verticala este determinata in principal de natura si gravitatea infractiunilor.

c) Competenta teritoriala. Folosind numai criteriul competentei materiale nu exista posibilitatea determinarii exacte a organului judiciar ce trebuie sa solutioneze o cauza concreta, deoarece competenta materiala stabileste numai gradul organului competent, adica o determinare pe verticala. Este necesar si un criteriu de determinare pe orizontala a competentei, care sa fixeze organul judiciar ce trebuie sa solutioneze o cauza concreta, dintre organele de acelasi grad.

Competenta teritoriala constituie criteriul prin care se determina organul judiciar competent sa solutioneze o cauza penala dintre organele judiciare de acelasi grad. Acest criteriu face departajarea intre organele judiciare egale in grad cu aceeasi competenta materiala in functie de anumite limite teritoriale.

Potrivit art.30 alin. (4) C.proc.pen., prin " locul savarsirii infractiunii " se intelege locul unde s-a desfasurat activitatea infractionala, in tot sau in parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia. Sunt reglementari distincte privind competenta teritoriala, dupa cum infractiunea a fost comisa in tara sau strainatate.

Pentru stabilirea competentei organului judiciar in cazul infractiunii savarsite pe teritoriul tarii, legea fixeaza anumite criterii, ce tin de o anumita localizare in spatiu. Potrivit art.30 alin. (1), competenta dupa teritoriu, pentru infractiunile savarsite pe teritoriul tarii, este determinata de: a) locul unde a fost savarsita infractiunea; b) locul unde a fost prins faptuitorul; c) locul unde locuieste faptuitorul; d) locul unde locuieste persoana vatamata.

Trebuie precizat ca regulile, in materie de competenta teritoriala, se aplica in acelasi mod, atat in cursul urmarii penale, cat si in timpul judecatii ( art.45 alin.1 ). De asemenea, legea prevede modul in care sunt aplicate dipozitiile art.30 alin.1. Astfel, in cazul in care a fost sesizat un singur organ judiciar din cele prevazute la art.30 alin.1, acestuia ii revine competenta sa solutioneze cauza. Daca au fost sesizate mai multe organe judiciare din cele prevazute la art.30 alin.1, legea procesual penala cuprinde reglementari cu ajutorul carora este stabilta competenta

teritoriala. Astfel, daca au fost sesizate mai multe organe judiciare cu privire la comiterea aceleiasi infractiuni iar sesizarea este simultana, organul judiciar competent se stabileste in ordinea prevazuta de art.30 alin.(1), operand deci o preferinta legala. In conformitate cu dispozitiile art.45 alin.(3), ordinea de preferinta prevazuta de art.30 alin. (1) opereaza numai in caz de sesizare simultana. In cazul in care sesizarea are loc la date diferite, ordinea de preferinta aratata nu mai opereaza, fiind competent organul judiciar care a fost primul sesizat. In aceste situatii opereaza o preferinta cronologica.

Conform art.30 alin (2), judecarea cauzei revine aceleia dintre instante competente, potrivit art.30 alin.(1), in a carei raza teritoriala s-a efectuat urmarirea penala. Exista posibilitatea ca nici unul din locurile aratate la art.30 alin.(1) sa nu fie cunoscut la momentul descoperirii comiterii infractiunii. Pentru rezolvarea acestei situatii, art. 45 alin.(2) prevede ca va reveni competenta organului de urmarire penala care a fost mai intai sesizat.

Potrivit art.30 alin.(3), cand urmarirea penala se efectueaza de catre Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie sau de catre parchetul de pe langa curtile de apel ori de pe langa tribunale, sau de catre un organ de cercetare penala central ori judetean, procurorul, prin rechizitoriu, stabileste careia dintre instantele prevazute in alin.(1) ii revine competenta de a judeca, tinand seama ca, in raport cu imprejurarile cauzei, sa fie asigurata buna defasurare a procesului penal.

Amintim ca, potrivit reglementarilor constitutionale actuale, instanta suprema in Romania este Inalta Curte de Casatie si Jusititie, insa, deocamdata, modificarile intevenite sunt de ordin terminologic si nu structural, astfel ca Legea nr.56/1993 isi produce efectele pana la adoptarea unei noi legi de organizare a instantei supreme in Romania.

In cazul infractiunilor comise in strainatate, acestea se judeca potrivit regulilor de competenta stabilite de art.31. Infractiunile savarsite in afara teritoriului tarii se judeca, dupa caz, de catre instantele civile sau militare in a caror circumscriptie isi are domiciliul sau locuieste faptasul. Daca acesta nu are domiciliul si nici nu locuieste in Romania, si fapta este de competenta judecatoriei, se judeca de Judecatoria sectorului 2, iar in celelalte cazuri, de instanta competena dupa materie si calitatea persoanei, din municipiul Bucuresti, afara de cazul in care prin lege se dispune altfel.

Infractiunea savarsita pe o nava este de competenta instantei in a carei raza teritoriala se afla primul port roman in care ancoreaza nava, afara de cazul in care prin lege se dispune altfel. Infractiunea savarsita pe o aeronava este de competenta instantei in a carei raza teritoriala se afla primul loc de aterizare pe teritoriul roman. Daca nava nu ancoreaza intr-un port roman sau daca aeronava nu aterizeaza pe teritoriul roman, competenta este cea prevazuta in alin.(1) al art.31, afara de cazul in care prin lege altfel.

Pe parcursul solutionarii cauzelor penale se poate constata incalcarea dispozitiilor legale privind competenta teritoriala. In aceasta cauza, potrivit art.39 alin.(2), exceptia de necompetenta teritoriala poate fi ridicata numai pana la citirea actului de sesizare, in fata primei instante de judecata. Exceptia de necompetenta teritoriala poate fi invocata de procuror, de oricare dintre parti sau pusa in discutia partilor din oficiu.

Formele subsidiare ale competentei.

Pentru o mai buna delimitare a sferei competentelor organelor judiciare, formelor fundamentale li se adauga si formele subsidiare, care sunt: competenta personala, competenta speciala si competenta exceptionala.

a) Competenta personala ( rationae personae ). Competenta personala este determinata de calitatea faptuitorului, care duce la solutionarea cauzelor in functie de anumite calitati pe care acesta le are, de anumite organe judiciare. De exemplu, se prevede ca, in cazul trimiterii in judecata a senatorilor sau deputatilor, competenta apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie ( art.72 alin.2 din Constitutia revizuita in octombire 2003 ). De asemenea, calitatea de militar atrage competenta pesonala a instantelor si parchetelor militare, Legea nr.45/1993 reglementand aceste aspecte.

Potrivit art.40 alin.(1), cand competenta instantei este determinata de calitatea inculpatului, instanta ramane competenta a judeca, chiar daca inculpatul, dupa savarsirea infractiunii, nu mai avea acea calitate, in cazurile cand fapta are legatura cu atributiile de serviciu ale faptuitorului sau cand s-a dat o hotarare care a solutionat cauza in prima instanta. S-a revenit, astfel, la formularea pe care art.40 alin.(1) o avea inainte de modificarile aduse Codului de procedura penala prin Legea nr.45/1993.

Dobandirea calitatii ce atrage o anumita competenta a organelor judiciare dupa savarsirea infractiunii nu determina schimbarea competentei ( art.40 alin.2 ).

Inainte de modificarile aduse prin Legea nr.281/2003, s-a sustinut ca dispozitiile art.40 alin.(2) C.proc.pen. sunt neconstitutionale deoarece contravin tezei a doua din art.69 alin.(1) din Constitutie care prevede ca in cazul in care inculpatul are calitatea de deputat, competenta apartine Curtii Supreme de Justitie, fara a se distinge dupa cum aceasta calitate a pesoanei a fost dobandita inainte sau dupa savarsirea infractiunii. Cu privire la acesta problema, revenind asupra practicii anterioare, Curtea Constitutionala prin decizia nr.67 din 13 februarie 2003 , a hotarat ca prevederile art.40 alin.(2) sunt neconstitutionale in masura in care sunt intelese si aplicate in sensul ca senatorii si deputatii vor fi judecati de catre alte instante decat Curtea Suprema de Justitie in cazul in care sesizarea instantei a avut loc anterior datei dobandirii mandatului parlamentar. S-a motivat ca art.69 alin.(1) din Constitutie nu face nici o distinctie in acest sens, rezultand ca textul se refera la toate cazurile in care un parlamentar este judecat in timpul exercitarii mandatului sau pentru o fapta penala sau contraventionala, indiferent de la care a fost sesizata instanta- inainte sau dupa dobandirea de catre faptuitor a calitatii de deputat sau senator.

b) Competenta speciala. Competenta speciala este competenta unica si exclusiva pe care o au anumite organe judiciare de a rezolva cauze penale privind infractiuni ce aduc atingere unei anumite sfere de relatii sociale . Potrivit acestei opinii, se considera ca au competenta speciala instantele maritime si fluviale care solutioneaza infractiunile savarsite in legatura cu regimul navigator maritim si fluvial.

Ca urmare a revizurii Constitutiei prin Legea nr.429/2003, in materia competentei speciale s-au adus, deocamdata la nivel principal, cateva amendamente, pe care le expunem in continuare. Astfel, in art.126 alin.(5) teza a II-a, referitor la instantele judecatoresti, se arata ca, prin lege organica, pot fi inviintate instante specializate in anumite materii, cu posibilitatea participarii, dupa caz, a unor persoane din afara magistraturii. Textul constitutional nu califica felul participarii persoanelor din afara magistraturii la activitatea instantelor specializate, acesta putandu-se concretiza

intr-o participare efectiva la realizarea activitatii juridictionale, sau intr-un consultativa. Potrivit dispozitiilor constitutionale, se recunoaste posiblitatea infiintarii unor instante cu o competenta speciala pe anumite materii. In consecinta, in materie penala, ar putea fi infiintate instante cu o competenta speciala in ceea ce priveste infractiunile din Codul vamal, infractiunile din domeniul afacerilor, infractiunile de natura fiscala etc.

c) Competenta extraordinara. Competenta exeptionala sau extraordinara este determinata de unele evenimente, imprejurari cu totul deosebite ( de exemplu starea de razboi ). Plecand de la factorii care o determina, acesta este limitata in timp, avand caracter vremelnic. Pe aceste perioade de timp, pentru motive bine intemeiate, anumite cauze penale sunt luate din competenta unor organe judiciare, care le solutionau in mod obisnuit, si date in competenta altor organe judiciare, extraordinare. De exemplu, prin Decretul-lege nr.7/1990 au fost confirmate tribunalele militare extraordinare pentru judecarea si pedepsirea actelor teroriste. Dupa evenimentele din decembrie 1989, au fost infiinatate aceste instante extraordinare pentru solutionarea actelor teroriste, infiintarea lor fiind determinate de o situatie de exceptie.

Potrivit art.126 alin.(5) teza I din Constitutie, este interzisa infiintarea de instante extraordinare, asa incat, pe viitor, tratarea problematicii competentei extraordinare se va face numai cu titlu de exemplu.

§ 2.Competenta functionala, materiala si personala

a instantelor judecatoresti

Potrivit Legii nr.92/1992, instantele judecatoresti sunt:

a)     judecatoriile;

b)    tribunalele;

c)     curtile de apel;

d)    Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In prezent functioneaza si instantele militare care, potrivit Legii nr.54/1993, sunt:

a)     tribunalele militare;

b)    tribunalul militar teritorial;

c)     Curtea Militara de Apel.

De asemenea, potrivit Decretului nr.203/1974, functioneaza, la nivelul instantelor din Constanta si Galati, sectii maritime si fluviale.

Competenta judecatoriilor

Potrivit art.25 C.proc.pen., judecatoria judeca in prima instanta toate infractiunile, cu exceptia celor date prin lege in competenta altor instante. Prin urmare, potrivit competentelor functionale, judecatoria judeca numai in prima instanta, iar in ceea ce priveste competenta materiala, acesta are competenta generala. Prin Legea nr.281/2003, in art.25 s-a introdus alin.(2), cu urmatorul cuprins: " judecatoria solutioneaza si alte cazuri anume prevazute de lege ". Bunaoara, potrivit art.434 inlocuirea sau incetarea internarii medicale se dipune de catre judecatorie; tot judecatoria este competenta sa solutioneze cererea de liberare conditionata ( art.450 alin.1); competenta de solutionare a contestatiei in anulare intemeiata pe cazul prevazut de art.386 lit.d) revine judecatoriei, cand ea este instanta la care a ramas definitiva ultima hotarare ( art.389 alin.2 ). Potrivit dispozitiile Decretului nr.230/1974, sectiile martime si fluviale functioneaza in cadrul Judecatoriilor Constanta si Galati, cu competentele indicate in acets act normativ.

Competenta tribunalului militar

Sub aspect functional, este egal in grad cu judecatoria, solutionand cauze penale numai in prima instanta. In ceea ce priveste competenta materiala si personala, art.26 C.proc.pen. si Legea nr.54/1993 ( art.10 ) preciezeaza cauzele solutionate de tribunalele militare ( potrivit acestui act normativ functioneaza tribunalele militare in municipiile Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi si Timisoara ).

Competenta tribunalelor

Potrivit legii, in ceea ce priveste competenta functional, tribunalul judeca:

a)     in prima instanta;

b)    in apel;

c)     in recurs;

d) solutioneaza conflictele de competenta ivite intre judecatoriile din circumscriptia sa, precum si alte cazuri anume prevazute de lege.

In cuprisul art.27 C.proc.pen., in forma data de modificarile aduse prin Legea nr.281/2003, sunt indicate infractiuni care revin spre solutionare, potrivit competentei materiale, tribunalelor.

Competenta tribunalului militar teritorial

Potrivit art.11 din Lega nr.54/1993, in Bucuresti functioneaza un tribunal militar teritorial, dar prin lege se pot infiinta si alte tribunale militare teritoriale. Acesta are aceeasi competenta functionala ca tribunalul, deci judeca:

a)     in prima instanta;

b)    in apel;

c)     in recurs;

d)    solutioneaza conflictele de competenta ivite intre tribunalele militare din

circumscriptia sa, precum si alte cazuri anume prevazute de lege.

Dispozitiile art.28 C.proc.pen. si cele ale art.12,13 din Legea nr.54/1993 indica infractiunile ce cad in competenta de solutionare a tribunalului militar teritorial.

Competenat Curtii de Apel

Conform art.28 ind.1 C.proc.pen., Curtea de Apel, potrivit competentei sale functionale, judeca:

a)     in prima instanta;

b)    in apel;

c)     in recurs;

d)    solutioneaza anumite conflicte de competenta, precum si alte cazuri anume

prevazute de lege.

In cuprinsul acestui articol sunt indicate cauzele solutionate de acesta instanta, potivit competentei materiale.

Competenta Curtii Militare de Apel

Curtea Militara de Apel functioneaza ca instanta unica, in municipiul Bucuresti si, potrivit competentei functionale judeca:

a)     in prima instanta;

b)    in apel;

c)     in recurs;

d)    solutioneaza anumite conflicte de competenta.

In art.28 ind.2 C.proc.pen. sunt aratate infractiunile ce cad in competenta de solutionare a Curtii Militare de Apel.

Compertenta Curtii Supreme de Justitie

( Inaltei Curti de Casatie si Justitie )

Potrivit reglementarii actuale, Curtea Suprema de Justitie ( Inalte Curte de Casatie si Justitie ) judeca, potrivit competentei functionale:

a)     in prima instanta;

b)    in recurs;

c)     recursurile in interesul legii;

d)    recursurile in anulare;

e)     solutioneaza conflictele de competenta in cazurile in care Curtea Suprema de

Justitie este instanta ierarhic superioara;

f)      cazul in care cursul judecatii este intrerupt;

g)     cerererile de stramutare, precum si alte cazuri anume prevazute de lege.

In cuprinsul art.29 C.proc.pen. sunt aratate infractiunile ce cad in competenata de solutionare a Curtii Supreme de Justitie.

Reamintim ca, potrivit reglementarilor constitutionale actuale, instanta suprema din Romania este Inalta Curte de Casatie si Justitie, insa deocamdata modificarile intervenite sunt de ordin terminologic, si nu structural, astfel ca Legea nr.56/1993 isi produce efectele pana la adoptarea unei noi legi de organizare a instantei supreme in Romania.

§ 3. Incidente legale de competenta in materie penala

Prorogarea de competenta

Prorogarea de competenta consta in prelungirea, extinderea competentei normale a organelor judiciare asupra unor cauze care, de regula, revin altor organe judiciare .

Prorogarea este determinata de anumite situatii, necesara pentru o mai buna infaptuire a actului de justitie si permisa atat in faza de urmarire penala, cat si in faza judecatii. Din examinarea textelor de lege se constata

ca prorogarea este determinata, in mare masura, de legaturile care exista intre anumite infractiuni, solutionarea reusita fiind impusa de o buna administrare a justitiei.

Cazurile de prorogare de competenta sunt : conexitatea, indivizibilitatea, chestiunile prealabile si situatii impuse de schimbarea incadrarii juridice sau a calificarii juridice a faptei ce face obiectul judecatii.

Conexitatea

Cazurile de conexitate prevazute de art.34 C.proc.pen. impun solutionarea reusita a cauzelor, oferind astfel posibilitatea organelor judiciare sa examineze toate imprejurarile ce au determinat savarsirea faptelor penale si, in final, sa pronunte o hotarare legala si temeinica. Potrivit art.34, sunt cazuri de conexitate:

a)     cand doua sau mai multe infractiuni sunt savarsite prin acte diferite, de doua sau mai multe persoane impreuna, in acelasi timp si in acelasi loc;

b)    cand doua sau mai multe infractiuni sunt savarsite in timp ori in loc diferit, dupa o prealabila intelegere intre infractori;

c)     cand o infractiune este savarsita pentru a pregati, a inlesni sau a ascunde comiterea altei infractiuni, ori este savarsita pentru a inlesni sau a asigura sustragerea de la rapundere penala a faptuitorului altei infractiuni;

d)    cand intre doua sau mai multe infractiuni exista legatura si reunirea cauzelor se impune pentru o buna desfasurare a jusititiei.

Potrivit dipozitiilor art.32 si 37, in cazurile de conexitate aratate, cauzele sunt reunite daca ele se afla in fata primei instante de judecata, chiar dupa defiintarea hotararii cu trimitere catre instanta de apel sau dupa casarea cu trimitere de catre instanta de recurs. Cauzele se reunesc si la instantele de apel, precum si la cele de recurs de acelasi grad, daca se afla in acelasi stadiu de judecata.

Competenta in cazurile de conexitate aratate se stabileste dupa urmatoarele reguli:

- dupa competenta in raport cu diferitii faptuitori ori diferitele fapte apartine, potrivit legii, mai multor instante de grad egal, competenta de a judeca toate faptele si pe toti faptuitorii revine instantei mai intai sesizate;

- daca competenta dupa natura faptelor sau dupa calitatea pesoanelor apartine unor instante de grad diferit, competenta de a judeca toate cauzele reunite revine instantei superioara in grad;

daca dintre instante una este civila iar alta militara, competenta revine

instantei militare;

- daca instanta civila este superioara in grad, competenta revine instantei militare echivalente in grad cu instanta civila; daca instanta civila superioara este chiar Inalta Curte de Casatie si Justitie, competenta revine acesteia.

Competenta de a solutiona cauzele reunite ramane dobandita instantei,chiar daca pentru fapta sau faptuitorul care a deteminat competenta acestei instante s-a dispus incetarea procesului penal ori s-a pronuntat achitarea.

Tainuirea, favorizarea infractoului si nedenuntarea unor infractiuni sunt de competenta instantei care judeca infractiunea la care acesta se refera.

Potrivit dipozitiilor art.36 alin.(1), reunirea cauzelor se hotaraste de instanta careia ii revine competenta de a judeca potrivit regulilor indicate mai sus cuprinse in dispozitiile art.35.

1.2. Indiviziblitatea

Cazurile de indivizibilitate prevazute de art.33 C.proc.pen.sunt:

a)     cand la savarsirea unei infractiuni au participat mai multe persoane;

b)    cand doua sau mai multe infractiuni au fost savarsite prin acelasi act;

c)     in cazul infractiunii continuate sau in orice alte cazuri cand doua sau mai multe acte materiale alcatuiesc o singura infractiune.

Din examinarea cazurilor de indivizibilitate reiese ca legatura dintre aspectele ce trebuie reunite este mult mai puternica decat in cazul conexitatii .

Daca in cazul conexitatii intalnim reunirea mai multor infractiuni, care obiectiv, reprezinta fiecare o unitate distincta, in cazul indivizibilitatii este vorba fie de o singura infractiune savarsita de mai multe persoane, fie de mai multe infractiuni care au aceeasi sura cauzala, fie de mai multe fapte care alcatuiesc latura obiectiva a unei singure infractiuni .

In cazurile de indivizibilitate, prorogarea competentei are loc in aceleasi conditii ca si la conexitate. Totusi, exista cateva reguli speciale in cazul indivizibilitatii. Astfel, potrivit art.37 alin.(3), in cazul indivizibilitatii prevazute al art.33 lit.c) cauzele trebuie reunite intotdeauna.

1.3. Chestiunile prealabile

Pe parcursul solutionarii cauzei penale se pot ivi situatii cu caracter exceptional, de a caror rezolvare depinde solutionarea cauzei penale, aceste aspecte fiind denumite chestiuni prelabile

Pentru ca o astfel de problema ce se impune a fi rezolvata sa fie o chestiune prealabila trebuie sa aiba caracter de conditie de fapt sau de drept pentru solutionarea cauzei respective .

Un exemplu edificator il constituie solutionarea unei cauze de judecatorie ca urmare a comiterii infractiunii de bigamie, cand pe parcursul solutionarii cauzei autorul acesteia contesta valabilitatea uneia din casatorii. Se pune insa problema cadrului juridic de solutionare a litigiului privind nulitatea sau valabilitatea casatoriei, litigiu care, in conditii normale, este solutionat de tribunal.In acesta situatie, prin prorogarea de competenta, judecatoria poate sa solutionze si actiunea de anulare a casatoriei, cu toate ca, potrivit regulilor de competenta, nu are acesta posibilitate.

Prorogarea opereaza in baza art.44 C.proc.pen., conform caruia instanta penala este competenta sa judece orice chestiune prealabila de care depinde solutionarea cauzei, chiar daca prin natura ei acea chestiune este de competenta altei instante. Chestiunea prelabila se judeca de catre instanta penala potrivit regulilor si mijloacelor de proba privitoare la materia careia ii apartine acea chstiune.

Hotararea definitiva a instantei civile, asupra unei imprejurari ce constituie o chestiune prelabila in procesul penal, are autoritate de lucru judecat in fata instantei penale ( art.44 alin.ultim ).

1.4. Prorogarea de competenta in cazul schimbarii incadrarii juridice sau al

schimbarii calificarii fapte

In materia prorogarii de competenta se face deosebire intre schimbarea incadrarii juridice a faptei si schimbarea calificarii acesteia, prima fiind dispusa de organele judiciare iar cea de-a doua de legiuitor.

Potrivti art.41 alin.(1), instanta sesizata cu judecarea unei infractiuni ramane competenta sa o judece, chiar daca ar constata, dupa efectuarea cercetarii judecatoresti, ca infractiunea este de competenta instantei inferioare.

Din redactarea textului rezulta ca problema prorogarii de competenta se poate pune daca in cursul cercetarii judecatoresti apar elemente noi, in

urma administrarii probelor, iar dupa efectuarea acesteia se constata ca incadrarea juridica impune solutionare cauzei de o alta instanta. Potrivit reglementarii existente, prorogarea de competenta opereaza numai daca se constata, dupa efectuarea cercetarii judecatoresti, competenta unei alte instante inferioara in grad.

Schimbarea incadrarii juridice nu opereaza decat in privinta competentei materiale, din cercetarea judecatoreasca desfasurata in fata instantei superioare rezultand modificari in structura elementelor . In acest caz, dispozitiile art.41 alin.(1) nu opereaza daca in cercetarea judecatoreasca sunt puse in discutie alte forme de competenta decat cea materiala. In conformitate cu art.41 alin.(2), schimbarea calificarii faptei printr-o lege noua, intervenita in cursul judecarii cauzei, nu atrage incompetenta instantei de judecata, afara de cazul cand prin acea lege s-ar dispune altfel.

Observam ca prorogarea se pune in discutie numai pentru faza judecatii. Daca schimbarea calificarii intervine in cazul urmaririi penale, urmeaza ca trimiterea in judecata, daca este cazul, sa se faca la instanta competenta potrivit legii noi.

2. Incompatiblitatea, abtinerea si recuzarea

Increderea pe care o au cei interesati in infaptuirea justitiei se bazeaza pe faptul ca persoanele care isi desfasoara actvitatea in cadrul organelor judiciare au pregatire profesionala corespunzatoare, calitate dublata de corectitudine si obiectivitate. Sunt insa cazuri cand aceste calitati pot fi puse in discutie, chiar sub semnul indoielii, ceea ce face ca activitatea desfasurata de o persoana, in calitate de organ judiciar, cu anumite competente in defasurarea procesului penal, sa fie pusa sub semnul . Pentru aceste cazuri, in care prezumtia de obiectvitate si impartialitate este pusa sub semnul indoielii, legiuitorul a instituit remedii procesuale, prin intermediul carora un subiect oficial din cadrul organelor judiciar este inlaturat sau se abtine de la rezolvarea unei cauze penale.

2.1. Incompatibilitatea

Incompatibiliatea este reglementata in art.46-49 si 54 C.proc.pen. Din analiza acestor articole rezulta ca incompatibilitatea nu echivaleaza cu o necompetenta, ea priveste un anumit subiect oficial, fata de o cauza penala concreta aflata pe rolul organelor judiciare. Cel declarat incompatibil nu poate defasura activitati procesuale, datorita unor situatii precesuale care fac sa planeze asupra subiectului oficial anumite suspiciuni privind impartialitatea si obiectivitatea sa la solutionarea cauzei in care este implicat.

a) Incompatibilitatea judecatorilor. Judecatorii care sunt soti sau rude apropiate intre ei nu pot face parte din acelasi complet de judecata. Cazul de incompatibilitate prevazut de art.46 este menit sa inlature suspiciunile cu privire la o eventuala influentare, in cazul in care judecatorii care alcatuiesc acelasi complet ar fi soti sau rude apropiate.

Judecatorul care a luat parte la solutionarea unei cauze penale nu mai poate participa la judecarea aceleiasi cauze intr-o instanta superioare sau la judecarea cauzei dupa desfiintarea hotararii, cu trimitere in apel sau dupa casare cu trimitere in recurs ( art.47 alin.1 ). Trebuie facuta precizarea ca acest caz de incompatibilitate poate fi invocat numai daca judecatorul care a facut parte din complet s-a pronuntat in fond asupra aceleiasi cauze, adica a rezolvat chestiunea existentei infractiunii si a vinovatiei . In aceste situatii, se considera ca judecatorul care si-a spus punctul de vedere, ca membru al completului de judecata, nu-l va modifica ulterior.

Starea de incompatibilitate priveste pe judecatorul care si-a exprimat anterior parerea cu privire la solutia ce ar putea fi data in acea cauza. Parerea trebuie sa priveasca solutia care ar putea fi data in cauza respectiva, adica sa vizeze fondul cauzei. Acest caz de incompatibilitate poate fi invocat daca parerea anterioara solutionarii cauzei a fost exprimata in afara procesului penal, ocazional, sau in cadrul procesului penal, in alte ipoteze decat cele prevazute in art.47 alin.(1)

Potrivit art.48, judecatorul este, de asemena, incompatibil, daca in cauza respectiva: a pus in miscare actiunea penala, a dispus trimiterea in judecata sau a

pus concluzii in fond in calitate de procuror, la instanta de judecata sau a emis mandatul de arestare prevenitva in cursul urmaririi penale. La instituirea acestui caz de incompatibilitate s-a avut in vedere faptul ca luarea acestor masuri de catre procuror sugereaza crearea unei opinii cu privire la solutionarea cauzei.

Desi de natura contencioasa, procedura de dispunere a arestarii preventive si a emiterii mandatului de arestare, asa cum a fost ea reglementata prin O.U.G. nr.109/2003, nu este per se o activitate de judecata, insa, prin implicatiile sale procesuale si prin antamarea, cel putin din punct de vedere probator, a unor aspecte strans legate de fondul cauzei, creeaza o stare de incompatibilitate pentru judecatorul care ar fi chemat sa rezolve ambele chestiuni.

De asemenea, este incompatibil judecatorul care a fost reprezentant sau aparator al vreuneia dintre parti. Se are in vedere faptul ca pozitia anterioara, de reprezentant sau aparator, ar genera suspiciuni cu privire la obiectiunile judecatorului.

In aceeasi situatie sa afla si judecatorul care a fost expert sau martor. S-a avut in vedere faptul ca expertul, cat si martorul si-au exprimat punctul de vedere in cuprinsul expertizei intocmite sau al declaratiei date. Totodata, legiuitorul a dorit sa inlature situatiile in care aprecierea mijloacelor de proba intr-o anumita cauza penala sa se realizeze de cel care le-a furnizat.

Incompatibilitatea va fi retinuta ori de cate ori exista imprejurari din care rezulta ca este interesat sub orice forma, el, sotul sau vreo ruda apropiata. Avand in vedere formularea generica din text, atat imprejurarile, cat si formele pe care le-a putea avea interesul pot capata cele mai diverse modalitati. Totodata, se poate constata ca intersul este direct sau indirect, ori matrial sau sub o alta forma .

b) Incopatiblitatea procurorului, magistratului asistent si a organului de cercetare penala. In cuprinsul art.49 alin.(1) se arata ca dispozitiile art.46 se aplica procurorului, magistratului asistent, precum si grefierului de sedinta, cand cauza de incompatibilitate exista intre ei sau intre ei si unul dintre membrii completului de judecata. Prin urmare, potrivit acestor prevederi, procurorii, magistratii asistenti si grefierii de sedinta care sunt soti sau rude nu pot intra in compunerea aceleiasi

instante. Aceeasi regula se aplica procurorilor si judecatorilor care sunt soti sau rude apropiate, precum si judecatorilor si grefierilor de sedinta.

Dispozitiile privind cazurile de incompatibilitate prevazute de art.48 lit.b), c), d) se aplica procurorului, persoanei care efectueaza cercetarea penala, magistratului asistent si grefierului de sedinta ( art.49 alin.2 ). Asadar, sunt incompatibili procurorul , persoana care efectueaza cercetarea penala, magistratul asitent si grefierul de sedinta daca a fost aparator sau reprezentant al vreuneia dintre parti. Sunt incompatibili procurorul, magistratul asitent, organul de cercetare penala si grefierul de sedinta, daca in cauza respectiva a fost expert sau martor. De asemenea, sunt incompatibili procurorul, magistratul asistent, organul de cerectare penala si grefierul de sedinta, daca exista imprejurari din care rezulta ca este interesat sub orice forma el, sotul sau o ruda apropiata.

In conformitate cu dispozitiile art.49 alin.(2) si (3), procurorul care a participat ca judecator la solutionarea cauzei in prima instanta nu poate pune concluzii la judecarea ei in apel sau recurs.

Potrivit dispozitiilor art.49 alin(4), persoana care a efectuat urmarirea penala este incompatibila sa procedeze la completarea sau refacerea acesteia, cand completarea sau refacerea este dispusa de catre instanta .

c) Incompatibilitatea expertului si interpretului. Articolul 54 alin.(1) prevede ca dispozitiile art.48 se aplica, in mod corespunzator, expertului si interpretului. De asemenea, legea stabileste incompatibilitatea calitatii de expert sau interpret cu acea de martor in aceeasi cauza, cu precizarea ca intaietate are calitatea de martori ( art.54 alin.2 teza a II- a ). Ratiunea acestei reglementari consta in faptul ca intr-o cauza penala pot fi martori numai persoane care au cunostiinta de fapte sau imprejurari de natura sa serveasca la aflarea adevarului3, pe cand expert sau interpret poate fi orice persoana care dobandeste acesta calitate, in conditiile legii. Participarea ca expert sau interpret de mai multe ori in aceeasi cauza nu constituie un motiv de recuzare ( art.54 alin.ultim ).

2.2. Abtinerea si recuzarea

Abtinerea si recuzarea constituie instrumente juridice care au aceeasi eficienta, si anume inlaturarea unui subiect procesual de la solutionarea unei cauze penale. Cu toate ca au aceeasi eficienta, cele doua mijloace procesuale se deosebesc prin pozitia procesuala a celui care solicita inlaturarea de la desfasurarea activitatilor procesuale a anumitor persoane, pe caz de incompatibilitate.

a) Abtinerea. Potrivit art.50 C.proc.pen., persoana incompatibila este obligata sa declare, dupa caz, presedintelui instantei, procurorului care supravegheaza cercetarea penala sau procurorului ierarhic superiror, ca se abtine de la participarea la procesul penal, cu aratarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul abtinerii. In cazul abtinerii, initiativa in aratarea cazului de incompatibilitate apartine insesi persoanei aflata intr-o situatie de incompatibiliate intr-o anumita cauza penala.

Cel aflat in acesta situatie formuleaza o declaratie de abtinere, obligatoriu, de indata ce a luat cunostinta de cazul de incompatibilitate. Neindeplinirea acestei obligatii atrage aplicarea unei sanctiuni cu carater disciplinar.

b) Recuzarea. Potrivit art.51, in cazul in care persoana incompatibila nu a facut declaratie de abtinere, poate fi recuzata atat in cursul urmaririi penale, cat si in cursul judecatii, de oricare dintre parti, de indata ce partea a aflat despre existenta cazului de incompatibilitate. Daca in cazul abtinerii, initiativa o are cel aflat in stare de incompatibilitate, in cazul recuzarii, initiativa o au numai partile in cauza, acesta posibilitate nefiind prevazuta si pentru procuror. Recuzarea se formuleaza in scris sau oral, cu aratarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul recuzarii.

c)Procedura de solutionare a cererii de abtinere sau recuzare in cursul judecatii. Legea reglementeaza distinct procedura de solutionare a cererii de abtinere sau recuzare in cursul judecatii fata de urmarirea penala. Art.52 alin.(1) prevede ca abtinerea sau recuzarea procurorului, judecatorului, magistratului asitent sau grefierului se solutioneaza de un alte complet, in sedinta secreta, fara participarea celui ce declara ca se abtine sau este recuzat. Din redactarea textului rezulta ca in alcatuirea completului nu poate intra judecatorul care s-a

abtinut sau este recuzat . Completul de judecata va avea acelasi numar de judecatori cu cel care solutioneaza cauza in care s-a facut cererea de abtinere sau recuzare.

Examinarea cererii de abtinere sau de recuzare de face de indata, ascultandu-se procurorul cand este prezent inn instanta, iar daca se gaseste necesar, si partile, precum si persoana care se abtine sau a carei recuzare de cere ( art.52 alin.2 ).

Cand abtinerea sau recuzarea priveste cazul prevazut in art.46 si 49 alin.(1), instanta, admitand recuzarea, stabileste care din persoanele aratate in mentionatele texte nu va lua parte la judecarea cauzei ( art.53 alin.3). Textul reglementeaza modalitatea continuarii judecatii, in ceea ce priveste participarea persoanelor indicate in articolele 46 si 49 alin.(1), fata de care a fost admisa cererea de recuzare, indicand ca acestea nu vor mai lua parte la judecarea cauzei. Legiuitorul reglementeaza, in cuprinsul aceluiasi articol, si situatia masurilor si actelor dispuse, in cazul admiterii abtinerii sau recuzarii, aratand ca instanta va stabili si in ce masura acestea se mentin.

In cazul in care abtinerea sau recuzarea priveste intrega instanta, cererea trebuie sa cuprinda indicarea corecta a cazului de incompatibilitate in care se afla fiecare judecator si se solutioneaza de instanta ierarhic superioara. Daca instanta ierarhic superioara gaseste intemeiata abtinerea sau recuzarea, desemneaza pentru judecarea cauzei o instanta egala in grad cu instanta in fata careia s-a produs abtinerea sau recuzarea ( art.52 alin.5 ).

Pentru a raspunde deselor situatii aparute in parctica instantelor de judecatoresti, legiuitorul a intervenit si a introdus in art.52 alin.(5), cu urmatorul cuprins : " In cauzele in care sunt arestati inculpati preventiv, cand se recuza intrega instanta, instanta ierarhic superioara competenta sa solutioneze cererea de recuzare, inainte de a se pronunta asupra recuzarii, dispunde cu privire la arestarea preventiva in conditiile stabilite de lege ".

Hotararea prin care s-a admis sau s-a respins abtinerea, ca si aceea prin care s-a admis recuzarea, este o incheiere, care nu este supusa nici unei cai de atac. In veghea reglementare, textul se referea numai la admiterea sau respingerea abtinerii si admiterea recuzarii, nefacandu-se nici o precizare cu privire la situatia respingerii recuzarii. In aceasta situatie, in incheirea prin care se dispunea

admiterea recuzarii era supusa cailor de atac.

Potrivit modificarilor aduse prin Legea nr.28/2003, incheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacata numai numai cu recurs, in termen de 48 de ore din momentul pronuntarii si dosarul se inainteaza de indata la instanta de recurs.

Recursul se judeca in termen de 48 de ore din momentul primirii dosarului, in camera de consliliu, cu participarea partilor.

d) Procedura de solutionare a abtinerii si recuzarii in cursul urmaririi penale. Potrivit art.53 alin.(1), in cursul urmaririi penale asupra abtinerii sau recuzarii se pronunta procurorul care supravegheza cerceteaza penala sau procurorul ierarhic superior.

In cazul in care cererea de recuzarea priveste persoana care efectueaza cercetarea penala, aceasta este adresata fie acesteia, fie procurorului. Daca este adresata persoanei care efecteaza cercetarea penala, acesta este obligata sa o inainteze, impreuna cu lamuririle necesare, in termen de 24 de ore, procurorului, fara a intrerupe cursul cercetarii penale ( art.53 alin.2 ). Procurorul este obligat sa o solutioneze in cel mult 3 zile, printr-o ordonanta. Daca cererea de recuzare il vizeaza pe procuror, acesta se solutioneaza in acelasi termen si in aceleasi conditii de procurorul ierarhic superior ( art.53 alin.4 ).

Pentru abtinere de aplica aceeasi procedura prevazuta de art.53 alin.(3) si (4).

In ceea ce priveste abtinerea si recuzarea expertului sau interpretului, in art.54 alin.(1) referitor la incompatibilitatea expertului si interpretului se precizeaza ca dispozitiile art.52 si 53 se aplica in mod corespunzator, dupa cum cazul d eincompatibilitate privind expertul sau interpretul este supus discutiei in cursul judecatii sau in cursul urmaririi penale.

e) Sanctionarea incompatibilitatilor. Legea procesual penala nu cuprinde prevederi cu privire la sanctionarea icompatibililor, motiv pentru care in parctica judiciara si in literatura de sepcialitate s-au exprimat doua opinii, cu rezolvari distincte.

Intr-o prima opinie s-a sustinut ca sanctiunea ce poate fi aplicata in cazul incompatibilitatilor este nulitatea absoluta. S-a argumentat acest punct de vedere

cu faptul ca normele ce reglementeaza aceasta insitutie fac parte din prevederile legale referitoare la compunerea instantei, a caror incalcare atrage sanctiunea prevazuta la art.197 alin.(2).

Intr-o alta opinie s-a considerat ca nomele procesual-penale care reglementeaza incompatibilitatile nu sunt cuprinse in sfera celor ce vizeaza compunerea instantei, ci tin efectiv de procesul penal ca activitate judiciara, situatie in care sanctiunea ce poate fi aplicata este nulitatea relativa prevazuta de art.197 alin.(1) si (4) . Ce de-a doua opinie s-a dovedit a fi majoritara, atat practica judiciara, cat si literatura de specialitate pronunandu-se in favoarea aplicarii nulitatii relative, in cazul constatarii incompatibilitatilor.

3. Declinarea de competenta, conflictele de competenta si exceptii de necompetenta.

3.1. Declinarea de competenta.

Potrivit normelor de competenta, organelor judiciare au abilitatea de a solutiona anumite cauze penale. Pot aparea situatii cand un organ judiciar este sesizat cu solutionarea unei cauze penale, dar care, potrivit regulilor de competenta, nu este cel indrituit sa solutioneze acea cauza. Mijlocul juridic prin intermediul caruia cauza este luata din competenta organului judiciar initial sesizat si transmisa organului judiciar competent sa o solutionze este declinarea de competenta.

Potrivit art.42 alin.(1) raportat la art.45 alin.(1) C.proc.pen., in aceste situatii organul judiciar care isi declina competenta trimite dosarului organului judiciar aratat ca fiind competent ( organul de urmarie penala dispune declinarea prin ordonanta iar instanta de judecata prin sentinta ). Avand in vedere ca declinarea de competenta poate fi pusa in discutie la cerere, dar si din oficiu, se poate considera ca acesta este si un mijloc prin care se realizeaza autocontrolul in respectarea regulilor de competenta.

Daca declinarea a fost determinata de competenta materiala sau dupa calitatea persoanei, instanta careia i s-a trimis cauza poate folosi actele indeplinite si poate mentine masurile dispuse de instanta desesizata ( art.42 alin.2 ). Textul reglementeaza cazurile in care organul judiciar dupa sesizare si pana in momentul declinarii indeplineste diferite activitati procesuale ori a dispus luarea

unor masuri cu caracter procesual. In aceste situatii, instanta in favoarea careia s-a declinat competenta poate folosi actele indeplinte sau poate mentine masurile dispuse.

In cazul declinarii pentru necompetenta teritoriala, actele indeplinite ori masurile dispuse se mentin ( art.42 alin.3 . Din regelemenatarea existenta ( art.42 alin.2 ) rezulta ca declinarea de competenta este un act de dezinvestire, reprezentand totodata si un act de sesizare pentru organul judiciar nou investit.

Hotararea de declinare de competenta nu este supusa nici un cai de atac.

3.2. Conflictele de competenta        

Pe perioada solutionarii unei cauze pot apararea situatii in care mai multe organe judiciare isi disputa competenta solutionarii acesteia. Legiuitorul califica aceste situatii drept conflicte de competenta, modul solutionarii fiind dat de dispozitiile art.43 C.proc.pen. Din redactarea art.43alin.(1) rezulta ca exista conflict de competenta atunci cand doua sau mai multe instante se recuonsc competente sa judece aceeasi cauza ori cand acestea isi declina competenta. In primul caz, in care doua sau mai multe organe judiciare considera ca sunt competente sa solutioneze aceeasi cauza, exista un conflict pozitiv de competenta.

In ce de-al doilea caz, in care doua sau mai multe organe judiciare isi declina reciproc competenta exista un conflict negativ de competenta. Indiferent de felul acestora, conflictele de competenta pot aparea numai intre organele judiciare cu aceeasi competenta functionala.

Este reglementat si modul rezolvarii acestor conflicte de competenta. Atunci cand conflictul de competenta apare intre doua sau mai multe instante, acesta se rezolva de instanta ierarhic superioara comuna. Daca conflictul se iveste intre o instanta civila si una militara, solutionarea este de competenta Curtii Supreme de Justitie ( art.45 alin.2). Astfel daca conflictul a aparut intre doua judecatorii pe raza teritoriala a aceluiasi judet, se solutioneaza de tribunal, ca instanta ierarhic superioara comuna acelor doua instante. In cazul in care conflictul se iveste intre doua judecatorii care au insa competente in doua judete diferite, conflictul se rezolva de curtea de apl comuna. Daca in cazul respectiv nu exista o curte de apel ierarhic superioara comuna, conflictul se solutioneaza de instanta suprema.

Instanta ierarhic superioara comuna este sesizata in caz de conflict pozitiv, de catre instanta care s-a declarat cea din urma competenta, iar in caz de conflict negativ, de catre instanta care si-a declarat cea din urma competenta. In toate cazurile, sesizarea se poate face si de procuror sau de parti. Pana la solutionarea conflctului de competenta judecarea se suspenda. Instanta care si-a declinat competenta ori s-a declarat competenta cea din urma ia masurile si efectueaza actele ce reclama urgenta.

Instanta ierarhic superioara comuna hotaraste asupra conflictului de competenta cu citarea partilor. Cand instanta sesizata cu solutionarea conflictului de competenta constata ca acea cauza este de competenta altei instante decat cele intre care a interveit conflictul si fata de care nu este instanta superioara comuna, trimite dosarul instantei superioare comune.

Instanta careia i s-a trimis cauza prin hotarare de stabilire a competentei nu se mai poate declara necompetenta, afara de cazul in care, in urma noii situatii de fapt ce rezulta din completarea cercetarii judecatoresti, se constata ca fapta constituie o infractiune data prin lege in competenta altei instante ( art.43 alin 9). Instanta careia i s-a trimis cauza aplica in mod corespunzator dispozitiile art.42 alin.(2), adica, in cazul in care declinarea a fost determinata de competenta materiala sau dupa calitatea persoanei, poate folosi actele indeplinite si mentine masurile dispuse de instanta desesizata.

Conflictul de competenta intre doi sau mai multi procurori se rezolva de catre procurorul superior comun acestora. Cand conflictul se iveste intre doua sau mai multe organe de cercetare penala, competenta se stabileste de catre procurorul care exercita supravegherea activitatii de cercetare penala a acestor organe. Atunci cand conflictul apare intre doua organe de cercetare penala a caror activitate este supravegheata de procurori din parchete cu raza teritoriala diferita, conflictul de competenta se rezolva de catre procurorul ierarhic superior si comun procurorilor care exercita supravegherea organelor de cercetare penala intre care s-a ivit conflictul de competenta.

3.3. Exceptiile de necompetenta

Dispozitiile art.39 C.proc.pen. regelementeaza regimul aplicarii exceptiilor de necompetenta invocate in cursul solutionarii cauzelor penale.

Exceptiile de necompetenta materiala si cea de competenta dupa calitatea persoanei pot fi ridicate in tot cuprinsul procesului penal, pana la pronuntarea hotararii definitive ( art.39 alin.1). Exceptiile de necompetenta teritoriala pot fi ridicate numai pana la citirea actului de sesizare, in fata primei instante de judecata ( art. 39 alin.2 ). Din analiza textelor rezulta ca regimul juridic aplicabil exceptiilor difera dupa momentul pana la care pot fi invocate. In cazul exceptiei dupa materie sau dupa calitatea pesoanei, legiuitorul a stabilit ca moment pana la care poate fi ridicata, pronuntarea hotararii judecatoresti definitive, iar pentru competenta teritoriala, momentul de referinta este citirea actului de sesizare in fata primei instante de judecata. De altfel, legiuitorul a fixat si un moment in care presedintele instantei are obligatia sa intrebe pe procuror si pe parti daca au de formulat exceptii, acest moment fiind inceputul judecatii. Astfel, potrivit art.320, pe langa obligatiile pe care le are presedintele instantei la inceputul judecatii este si aceea de a intreba partile si pe procuror daca au de formulat exceptii, cereri sau propun efectuarea de probe noi. In acest moment, potrivit rolului activ, instanta le pune in vedere partilor posibilitatea invocarii exceptiilor de necompetenta. Dupa cum se precizeaza in art.39 alin.final, exceptiile de necompetenta pot fi ridicate de procuror, oricare dintre parti sau puse in discutia partilor din oficiu.

4. Stramutarea cauzelor penale

Temeiul stramutarii il constituie dispozitiile art.55 C.proc.pen.. Potrivit prevederilor acestui articol, Inalta Curte de Casatie si Justitie stramuta judecarea unei cauze de la instanta competenta la o alta instanta egala in grad, in cazul in care, apreciind temeinicia motivelor de stramutare, considera ca prin aceasta se asigura desfasurarea normala a procesului. Din redactarea textului rezulta ca prin intermediul stramutarii o cauza penala este luata din competenta unei instante, pentru a fi solutionata de o alta instanta, egala in grad, motivul fiind conditiile necorespunzatoare desfasurarii unei judecati normale. Temeinicia motivelor invocate la solicitare stramutarii, se aprecieaza in functie de posibilitatea desfasurarii activitatilor specifice judecarii unei cauze penale in conditii normale. Stramutarea are drept consecinta schimbarea competentei teritoriale, cauza urmand sa fie solutionata de o alta instanta, egala in grad.

Cu toate ca in dispozitiile art.55 nu se indica cu exactitate temeiul cererii de stramutare, totusi legea regelementeaza doua cazuri de stramutare, cu caracter special.

Astfel, potrivit art.52 alin.(5) prevede ca abtinerea sau recuzarea care priveste intreaga instanta se solutioneaza de instanta ierarhic superioara. Aceasta, in cazul in care gaseste intemeiata abtinerea sau recuzarea, desemeneaza, pentru judecarea cauzei, o instanta egala in grad cu instanta in fata careia s-a produs abtinerea sau recuzarea. Al doilea caz de stramutare cu caracter special este reglementata de art.385 ind.15 pct.2 lit c), potrivit caruia, Inalta Curte de Casatie si Justitie, daca admite recursul, cand este necesara administrarea de probe, dispune rejudecarea de catre instanta a carei hotarare a fost casata sau, cand interesele jusititiei o cer, de catre o alta instanta egala in grad.

4.1. Cererea si efectele ei

Cererea de stramutare poate fi introdusa de partea interesata, procuror sau ministrul justitiei. Cererea se adreseaza instantei supreme si trebuie motivata. Inscrisurile pe care se sprijina cererea de stramutare se alatura la acesta, cand sunt detinute de partea care cerere stramutarea. Totodata, legea impune ca, in cazul in care sunt arestati in cauza, in cuprinsul cererii sa se faca acesta mentiune. In ceea ce priveste efectele cererii, legea prevede ca aceasta poate determina suspendarea judecarii cauzei a carei stramutare se cere.

Suspendarea judecarii poate fi dispusa de presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie dup ce aceasta a fost investita. Din analiza textului de lege rezulta ca instanta, in functie de motivele invocate, poate dispune suspendarea, fiind deci lasata la aprecierea acesteia oportunitatea luarii acestei masuri.

In cazul in care cererea este insa introdusa de ministrul justitiei sau procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitei, suspendarea opereaza de drept ( art.56 alin.ultim ). Prin decizia nr.82/2001 a Curtii Constitutionale , prevederile art.56 alin.(4) teza intai referitoare la caracterul suspensiv al cererii de stramutare formulata de ministrul jusititiei au fost declarate neconstitutionale. S-a motivat ca aceste prevederi incalca principiul separatiei puterilor in stat: ministrul justitiei, ca membru al Guvernului care exercita conducerea generala a adminsitratiei in domeniul justitiei, nu poate interveni in actul de jusititie, aceasta avand semnificatia unei ingerinte a executivului in activitatea autoritatii judecatoresti. In consecinta, prin Legea nr.281/2003, aceste dispozitii au fost eliminate din cuprinsul art.56 alin.(4).

4.2. Procedura de stramutare

Reglementarea data de Codul de procedura penala obliga instanta suprema, inainte de a trece la judecarea cererii, sa obtina anumite informatii, necesare solutionarii acesteia. Se prevede obligatia presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a solicita, pentru lamurirea instantei, de la presedintele instantei ierarhic superioare celei la care se afla cauza a carei stramutare se cere, comunicandu-i, totodata, termenul fixat pentru judecarea cauzei. Cand instanta suprema este instanta ierarhic superioara, informatiile se cer Ministrului Justitiei. Daca se introduce o noua cerere de stamutare cu privire la aceeasi cauza, cererea de informatii este facultativa ( art.57 lain.ultim ).

Potrivit art.58 alin.(1), presedintele instantei ierarhic superioare celei la care se afla cauza ia masuri pentru incunostiintarea partilor despre introducerea cererii de stramutare, despre termenul fixat pentru solutionarea cererii, cu mentiunea ca partile pot trimite memorii si se pot prezenta la termenul fixat pentru solutionarea cererii. Daca in caza sunt arestati, presedintele completului are obligatia sa desemneze un aparator din oficiu.

Sedinta de judecata in care se solutioneaza cererea de stamutare este secreta ( art.59 alin.1). Cand partile se infatiseaza, se ascula si concluziile acestora. Instanta suprema solutioneaza cererea printr-o incheiere, prin care dispune admiterea sau respingerea, fara aratarea motivelor. In cazul in care gaseste cererea intemeiata, dispune stramutarea judecarii cauzei, hotarand, totodata, in ce masura actele indeplinite in fata instantei de la care s-a stramutat cauza se mentin. Daca s-a dispus admiterea, instanta pe rolul careia se afla cauza va fi instiintata de indata despre admiterea cererii de stramutare. Potrivit art.60 alin.(4), daca instanta la care se afla cauza a carei stramutare se cere a procedat intre timp la judecarea cauzei, hotararea pronuntata este desfiintata prin efectul admiterii acesteia. In acest caz, cererea de stamutare nu a avut ca efect suspendarea judecarii cauzei, aceasta fiind solutionata, hotararea judecarii fiind definitiva la momentul admiterii cererii.

Stramutarea cauzei nu poate fi ceruta din nou, afara de cazul cand noua cerere se intemeiaza pe imprejurari necunoscute Inaltei Curti de Casatie si Justitie la solutionarea cererii anterioare sau ivit dupa aceea ( art.61 ).