Masurile procesuale

MASURILE PROCESUALE

Sectiunea I

Notiune si criterii de clasificare

1. Notiune

Prin intermediul masurilor procesuale se urmareste buna desfasurare a procesului penal. Masurile procesuale se dispun numai in cazul in care, din probele administrate, rezulta ca s-a comis o anumita infractiune si faptuitorul urmeaza sa fie tras la raspundere penala si civila, organele judiciare considerand ca numai prin intermediul lor se poate desfasura o activitate procesuala normala.

Masurile procesuale nu fac parte din activitatea principala a procesului penal, ele fiind adiacente acesteia, cu un caracter provizoriu, facultativ si de constrangere.

Masurile procesuale sunt instrumentele legale de care se folosesc organele judiciare pentru asigurarea desfasurarii normale a procesului penal, executarea pedepsei, repararea pagubei produse prin savarsirea infractiunii si pentru a preveni savarsirea de noi fapte antisociale.

2. Criterii de clasificare

In literatura de specialitate, s-au exprimat mai multe opinii in ceea ce priveste criteriile de clasificare a actelor procesuale:

a)  dupa modul de reglementare: masuri preventive, ce au ca efect restrangerea libertatii persoanei, in conditiile legii (retinerea, obligarea de a nu parasi localitatea, de a nu parasi tara, arestarea preventiva a invinuitului si inculpatului); alte masuri procesuale (masuri de ocrotire, de siguranta, restituirea lucrurilor, restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii, masurile asiguratorii);

b)   dupa valoarea sociala¹ asupra careia se indreapta: masuri procesuale personale, care privesc persoanele fizice (retinerea, arestarea, obligarea de a nu parasi localitatea, obligarea de a nu parasi tara, liberarea sub control judiciar si pe cautiune etc.); masuri procesuale reale, care privesc bunurile anumitor persoane (sechestrul, inscriptia ipotecara, poprirea);

c)   dupa scopul special¹ urmarit: masuri procesuale de constrangere (arestare, sechestru); masuri procesuale de ocrotire (infiintarea tutelei in conditiile art. 161);

d)      dupa faza procesuala in care pot fi dispuse: numai la urmarirea penala (retinerea); in ambele faze procesuale (arestarea preventiva, obligarea de a nu parasi localitatea sau tara);

e)      in raport de organul judiciar care o dispune: instanta (arestarea preventiva, internarea medicala, obligarea de a nu parasi localitatea); organul de cercetare penala sau procuror (retinerea, sechestrul asigurator, obligarea de a nu parasi localitatea sau tara).

Sectiunea a II-a

Masurile preventive

Masurile de preventie sunt institutii de drept procesual penal cu caracter de constrangere. In cuprinsul art. 136 rezida functionalitatea masurilor preventive, prin aceea ca acestea se iau pentru a asigura buna desfasurare a procesului penal ori pentru a se impiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei.

In afara conditiilor generale, la alegerea masurii preventive, organul judiciar trebuie sa tina seama si de unele criterii complementare, precum scopul masurii, gradul de pericol social al infractiunii, sanatatea, varsta, antecedentele si alte situatii privind persoana fata de care se dispune.

1. Natura juridica

In doctrina contemporana, s-a admis necesitatea obiectiva a masurilor preventive in cadrul procesului penal. Avantajele si inconvenientele arestarii preventive pot fi cantarite prin raportare concreta la gravitatea faptei si periculozitatea faptuitorului.

2.  Luarea, inlocuirea, revocarea si incetarea de drept a masurilor
preventive

Dispozitiile art. 23 din Constitutie si ale art. 5 C.proc.pen. garanteaza libertatea persoanei, in sensul ca ea "nu poate fi supusa vreunei forme de

restrangere decat in cazurile si conditiile prevazute de lege". Libertatea persoanei reprezinta starea fireasca in timpul procesului penal, iar masurile preventive se iau numai in situatii de exceptie.

2.1. Luarea masurilor preventive

Intrucat prin luarea masurilor preventive se aduce atingere dreptului fundamental al inviolabilitatii persoanei¹, legiuitorul a instituit garantii pro­cesuale temeinice, care impun respectarea stricta a dispozitiilor legale ce permit luarea acestor masuri procesuale².

2.1.1. Conditii in care se pot lua masurile preventive

Pentru luarea masurilor preventive trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

-          sa existe probe sau indicii temeinice ca invinuitul sau inculpatul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala;

-          pentru infractiunea savarsita, legea sa prevada pedeapsa detentiunii pe viata sau a inchisorii. Conditia nu se considera realizata in cazul in care se prevede alternativ pedeapsa amenzii [art. 136 alin. (6)];

-          sa existe vreunul din cazurile prevazute in art. 148 lit. a)-f), si anume: a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns in scopul de a se sustrage de la urmarire sau de la judecata, ori exista date ca va incerca sa fuga sau sa se sustraga in orice mod de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei; a¹) inculpatul, cu rea-credinta, a incalcat masura obligarii de a nu parasi localitatea sau tara ori obligatiile care ii revin pe durata acestor masuri; b) exista date ca inculpatul incearca sa zadarniceasca in mod direct sau indirect aflarea adevarului prin influentarea unei parti, a unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloa­celor materiale de proba; c) exista date ca inculpatul pregateste savarsirea unei noi infractiuni; d) inculpatul a savarsit cu intentie o noua infractiune; e) exista date ca inculpatul exercita presiuni asupra persoanei vatamate sau ca incearca o intelegere frauduloasa cu aceasta; f) inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica;

Desi conditiile sunt comune pentru masurile preventive ale retinerii si arestarii preventive, totusi ele se diferentiaza in raport de masura preventiva ce urmeaza a fi luata. Astfel, retinerea poate fi dispusa in oricare din aceste cazuri - indiferent de marimea pedepsei cu inchisoarea -, in timp ce in cazurile prevazute la lit. a)-e), masura arestarii inculpatului poate fi luata cu indeplinirea unei noi conditii, si anume ca pedeapsa prevazuta de lege sa fie detentiunea pe viata sau inchisoarea mai mare de 4 ani.

Referitor la obligarea de a nu parasi localitatea sau tara, cazurile prevazute in cuprinsul art. 148 nu prezinta nicio relevanta.

2.1.2. Organele judiciare competente si actele prin care se pot lua masurile preventive

In scopul garantarii libertatii persoanei, masurile preventive se iau, de regula, de catre procuror sau instanta de judecata; singura masura pe care o pot dispune si organele de cercetare penala fiind retinerea pe cel mult 24 de ore. Astfel, procurorul poate dispune retinerea, obligarea de a nu parasi localitatea sau pe cea de a nu parasi tara, in timpul urmaririi penale, in timp ce instanta, pe langa aceste ultime doua masuri, poate dispune si arestarea preventiva a invinuitului sau inculpatului, atat in cursul urmaririi penale, cat si in faza judecatii [art. 136 alin. (3)-(5)].

Masurile preventive pot fi luate prin urmatoarele acte procesuale:

-    ordonanta organului de cercetare penala;

-    ordonanta sau rechizitoriul procurorului;

-    hotararea instantei de judecata (incheiere, sentinta sau decizie). Indiferent de denumirea actului prin care s-a dispus luarea masurii

preventive, in raport cu art. 137, acesta trebuie sa cuprinda: a) fapta care face obiectul invinuirii sau inculparii; b) textul de lege in care aceasta se incadreaza; 535d36f c) pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita.

In cazul retinerii si arestarii, actul trebuie sa mai cuprinda: a) temeiurile concrete ce au determinat luarea masurii; b) cazul prevazut in art. 148.

Dispozitiile art. 23 alin. (8) din Constitutia Romaniei prevad ca "Celui retinut sau arestat i se aduc de indata la cunostinta, in limba pe care o intelege, motivele retinerii sau ale arestarii, iar invinuirea, in cel mai scurt termen; invinuirea se aduce la cunostinta numai in prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu." Reglementarea constitutionala este reluata in art. 137¹ C.proc.pen., care stipuleaza, in plus, ca atunci "cand se dispune arestarea preventiva a invinuitului sau inculpatului, judecatorul incunostinteaza despre masura luata, in termen de 24 de ore, un membru al familiei acestuia

ori o alta persoana pe care o desemneaza invinuitul sau inculpatul, consem-nandu-se aceasta intr-un proces-verbal". Textul instituie, in fapt, noi garantii procesuale ce se adauga celor in masura sa apere drepturile si interesele procesuale ale invinuitului si inculpatului in cadrul procesului penal¹.

Cel retinut poate cere sa fie incunostintat despre masura luata un membru de familie sau una dintre persoanele aratate in alin. (3). Atat cererea celui retinut, cat si incunostintarea se consemneaza intr-un proces-verbal. In mod exceptional, daca organul de cercetare penala apreciaza ca acest lucru va afecta urmarirea penala, el il informeaza pe procuror, care va decide cu privire la instiintarea solicitata de retinut. Din modul de redactare al alin. (3). art. 137¹ reiese logic ca situatia are in vedere numai masura retinerii pe maximum 24 ore.

Datorita competentei limitate a organelor de cercetare penala in luarea masurilor preventive, prin art. 138 li se da acestora posibilitatea de a sesiza procurorul pentru dispunerea unora din acestea. Astfel, cand organul de cercetare penala considera ca este cazul sa se ia vreuna din masurile preventive prevazute de art. 136 alin. (1) lit. b)-d) (obligarea de a nu parasi localitatea, obligarea de a nu parasi tara si arestarea preventiva), el intocmeste un referat motivat pe care il inainteaza procurorului.

In cazul obligarii de a nu parasi localitatea si de a nu parasi tara, procurorul este obligat sa se pronunte in termen de cel mult 24 de ore.

Daca apreciaza ca sunt intrunite conditiile legale pentru luarea masurii arestarii preventive, dupa ce-l asculta pe invinuit sau inculpat in prezenta aparatorului, procurorul prezinta dosarul cauzei cu propunerea motivata de dispunere a masurii presedintelui instantei sau judecatorului delegat de acesta.

2.2. Inlocuirea, revocarea si incetarea de drept a masurilor preventive 2.2.1. Inlocuirea masurilor preventive

Pe parcursul desfasurarii procesului penal pot interveni anumite imprejurari care impun inlocuirea masurii preventive luate initial cu o alta masura de preventie. Conform art. 139 alin. (1), masura preventiva luata se inlocuieste cu alta masura preventiva, fie mai usoara, fie mai grava, cand s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acesteia.

Inlocuirea masurilor preventive se poate face de catre organul judiciar care le-a luat, la cerere sau din oficiu. Masura arestarii preventive poate fi inlocuita cu obligarea de a nu parasi localitatea sau de a nu parasi tara.

In cazul in care masura preventiva a fost luata, in cursul urmaririi penale, de catre instanta sau procuror, organul de cercetare penala are obligatia sa-l informeze de indata pe procuror despre schimbarea sau incetarea temeiurilor care au motivat luarea masurii preventive.

Cand masura preventiva a fost luata, in cursul urmaririi penale, de procuror sau de instanta, procurorul, daca apreciaza ca informatiile primite de la organul de cercetare penala justifica inlocuirea sau revocarea masurii, dispune aceasta ori, dupa caz, sesizeaza instanta [art. 139 alin. (3¹)].

Procurorul este obligat sa sesizeze si din oficiu instanta, pentru inlo­cuirea sau revocarea masurii preventive luate de catre aceasta, cand constata el insusi ca nu mai subzista temeiul care a justificat luarea masurii [art. 139 alin. (3²)].

2.2.2. Revocarea masurilor preventive

Dispozitiile art. 139 alin. (2) consacra regula potrivit careia "Cand masura preventiva a fost luata cu incalcarea prevederilor legale sau nu mai exista vreun temei care sa justifice mentinerea masurii preventive, aceasta trebuie revocata din oficiu sau la cerere, dispunandu-se, in cazul retinerii si arestarii preventive, punerea in libertate a invinuitului sau inculpatului, daca acesta nu este arestat in alta cauza" (s.n.).

Revocarea masurii preventive implica repunerea invinuitului sau in­culpatului in starea de drept initiala, el nemaifiind supus vreunei constrangeri decurgand din aceasta, spre deosebire de inlocuirea masurii preventive, cand ramane supus unei noi constrangeri prevazute de noua masura preventiva.

Despre revocarea masurilor preventive face vorbire si art. 23 alin. (6) din Constitutie astfel: "In faza de judecata instanta este obligata, in conditiile legii, sa verifice, periodic si nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive si sa dispuna, de indata, punerea in libertate a inculpatului, daca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau daca instanta constata ca nu exista temeiuri noi care sa justifice mentinerea privarii de libertate".

In acelasi sens, art. 72 alin. (2) din Constitutie prevede ca, in caz de infractiune flagranta, daca deputatul sau senatorul a fost retinut, iar Camera sesizata constata ca nu exista temei pentru retinere, aceasta va dispune imediat revocarea acestei masuri.

Cel arestat preventiv are dreptul sa ceara revocarea sau inlocuirea masurii ori de cate ori se considera indreptatit, fiind lipsit de importanta termenul de judecata la care a fost formulata cererea.

In cazul in care masura preventiva a fost luata, in cursul urmaririi penale, de instanta sau de procuror, organul de cercetare penala are obligatia sa-l informeze de indata pe procuror despre schimbarea sau incetarea temeiurilor care au motivat luarea acesteia. Procurorul apreciaza daca informatiile primite de la organul de cercetare penala justifica inlocuirea sau revocarea masurii, dispune aceasta ori, dupa caz, sesizeaza instanta. Obligatia de sesizare din oficiu a instantei revine procurorului si atunci cand constata el insusi ca nu mai exista temeiul care a justificat luarea masurii.

Odata revocata, masura preventiei nu mai poate fi inlocuita cu alta masura preventiva, caci lipseste chiar obiectul inlocuirii.

Un incident care poate aparea pe timpul masurii preventive il constituie "cazul in care, pe baza actelor medicale, se constata ca cel arestat preventiv sufera de o boala care nu poate fi tratata in reteaua medicala a Administratiei Nationale a Penitenciarelor, administratia locului de detinere dispunand efectuarea tratamentului sub paza permanenta in reteaua medicala a Ministerului Sanatatii Publice. Motivele care au determinat luarea acestei masuri sunt comunicate de indata procurorului, in cursul urmaririi penale, sau instantei de judecata, in cursul judecatii" (art. 139¹).

In raport cu dispozitiile art. 139 alin. (3⁵), masura arestarii preventive poate fi inlocuita cu una din masurile preventive de a nu parasi localitatea sau tara.

Atat inlocuirea, cat si revocarea masurilor preventive se iau de organul judiciar - cand temeiurile impun - chiar in situatia cand urmeaza sa-si decline competenta [art. 139 alin. (4)].

2.2.3. Incetarea de drept a masurilor preventive

Incetarea masurilor preventive opereaza de drept in urmatoarele cazuri:

a)  la expirarea termenelor prevazute de lege sau stabilite de organele judiciare ori la expirarea termenului prevazut in art. 160^b alin. (1), daca instanta nu a procedat la verificarea legalitatii si temeiniciei arestarii preventive in acest termen;

b)  in caz de scoatere de sub urmarire si incetare a urmaririi penale, in faza de urmarire penala;

c)  in caz de incetare a procesului penal si achitare, in faza de judecata;

d)  cand, inainte de pronuntarea unei hotarari de condamnare in prima instanta, durata arestarii a atins jumatatea maximului pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea care face obiectul invinuirii, fara a se putea depasi, in cursul urmaririi penale, 180 zile;

e)  cand instanta pronunta definitiv o pedeapsa cu inchisoarea cel mult egala cu durata retinerii si arestarii preventive;

f)    cand instanta pronunta o pedeapsa cu inchisoarea, cu suspendarea conditionata a executarii ori cu suspendarea executarii sub supraveghere sau cu executarea la locul de munca;

g)  cand se pronunta pedeapsa cu amenda;

h) in caz de condamnare la pedeapsa inchisorii la care se aplica in intregime gratierea¹. Acest caz nu este prevazut ca atare intr-o dispozitie expresa, dar el rezulta din ansamblul reglementarilor referitoare la gratiere;

i) cand durata retinerii si cea a arestarii devin egale cu durata pedepsei pronuntate, desi hotararea primei instante nu este definitiva.

In cazurile mentionate, "instanta de judecata, din oficiu sau la sesi­zarea procurorului, ori procurorul in cazul retinerii, din oficiu sau in urma informarii organului de cercetare penala, are obligatia sa dispuna punerea de indata in libertate a celui retinut sau arestat, trimitand administratiei locului de detinere o copie de pe dispozitiv sau ordonanta ori un extras cu urmatoarele mentiuni: datele necesare pentru identificarea invinuitului sau inculpatului; numarul mandatului de arestare; numarul si data ordonantei, ale incheierii sau hotararii prin care s-a dispus liberarea, precum si temeiul legal al liberarii" [art. 140 alin. (3)].

2.2.4. Caile de atac impotriva actelor prin care se dispune asupra luarii, revocarii sau incetarii de drept a masurilor preventive, in faza de urmarire penala

Asigurarea de noi garantii in vederea respectarii normelor privind restrangerea sau privarea de libertate a persoanei pe parcursul procesului penal a constituit un obiectiv principal al legiuitorului cand a operat modificari in legea procesual penala. In acest sens se inscrie si introducerea art. 140¹-140², in care este reglementata institutia plangerii impotriva masurilor preventive, dispuse de organul de urmarire penala si procuror - in faza de urmarire penala -, a art. 140³ ce disciplineaza recursul impotriva incheierii pronuntate de instanta in cursul urmaririi penale referitoare la masurile preventive ori modificarea art. 141 referitoare la recursul impotriva incheierii de sedinta prin care se dispun masuri preventive in faza judecatii.

a) Plangerea impotriva ordonantei organului de cercetare penala
sau a procurorului privind masura retinerii

Potrivit art. 140¹, "Impotriva ordonantei organului de cercetare penala prin care s-a luat masura preventiva a retinerii se poate face plangere, inainte de expirarea celor 24 de ore de la luarea masurii, la procurorul care supravegheaza cercetarea penala, iar impotriva ordonantei procurorului prin care s-a luat aceasta masura se poate face plangere, inainte de expirarea duratei retinerii, la prim-procurorul parchetului sau, dupa caz, la procurorul ierarhic superior, in conditiile art. 278 alin. (1) si (2)".

In perfecta consonanta cu principiul celeritatii, art. 140¹ alin. (2) obliga procurorul sa se pronunte prin ordonanta asupra legalitatii si temeiniciei masurii preventive, pe baza materialului probator din dosarul cauzei, care trebuie prezentat acestuia in acest interval de timp de catre organul de cercetare penala. In situatia in care ajunge la concluzia ca "masura retinerii este ilegala sau nu este justificata, procurorul dispune revocarea ei" (s.n.).

b) Plangerea impotriva ordonantei procurorului privind masurile
preventive reglementate de art. 136 lit. b) si c)

"Impotriva ordonantei procurorului prin care se dispune luarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea ori a obligarii de a nu parasi tara, invinuitul sau inculpatul poate face plangere in termen de 3 zile de la luarea masurii, la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in prima instanta" [art. 140² alin. (1)].

Plangerea se va solutiona in camera de consiliu, cu participarea obligatorie a procurorului, instanta pronuntandu-se in ziua in care a judecat asupra legalitatii si temeiniciei masurii restrictive de libertate, prin incheiere. Nu se va putea proceda la judecata fara citarea invinuitului sau inculpatului care a facut plangerea, prezenta sa insa nefiind obligatorie. Datorita importantei si consecintelor pentru invinuit sau inculpat, dosarul cauzei va fi inaintat instantei in termen de cel mult 24 ore de catre organul de urmarire penala, plangerea solutionandu-se in termen de cel mult 3 zile. "Cand se considera ca masura preventiva este ilegala sau nu este justificata, instanta dispune revocarea ei" (s.n.).

Esential este faptul ca plangerea nu este suspensiva de executare, adica invinuitul sau inculpatul nu poate sa paraseasca localitatea sau tara in perioada celor 7 zile.

c) Recursul impotriva incheierii pronuntate de judecator in cursul
urmaririi penale privind masurile preventive

"Impotriva incheierii prin care judecatorul dispune, in timpul urmaririi penale, luarea unei masuri preventive, revocarea, inlocuirea, incetarea de

drept sau prelungirea masurii preventive, precum si impotriva incheierii de respingere a propunerii de arestare preventiva, invinuitul sau inculpatul si procurorul pot face recurs la instanta superioara in termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru cei lipsa. Incheierea prin care judecatorul respinge, in timpul urmaririi penale, revocarea, inlocuirea sau incetarea de drept a masurii preventive nu este supusa niciunei cai de atac" [art. 140³ alin. (1)].

Persoanele care pot exercita aceasta cale de atac sunt cele interesate, si anume: invinuitul sau inculpatul fata de care s-a dispus masura; procurorul.

Recursul se exercita in 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru cei lipsa.

Cauza se judeca cu celeritate, dosarul fiind inaintat instantei de recurs in termen de 24 de ore, iar recursul se judeca in cel mult 48 de ore, in cazul arestarii invinuitului si in 3 zile, in cazul arestarii inculpatului, pronuntarea trebuind sa aiba loc in aceeasi zi, prin incheiere. Participarea procurorului la judecata este absolut obligatorie.

Intervalele de timp au in vedere durata in timp a fiecarei masuri preventive.

In ceea ce priveste prezenta invinuitului sau inculpatului arestat, regula este ca el "va fi adus in fata instantei si va fi ascultat in prezenta aparatorului sau". Totusi, atunci cand "se afla internat in spital si, din cauza starii sanatatii, nu poate fi adus in fata judecatorului sau cand, din cauza de forta majora sau stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibila, recursul va fi examinat in lipsa acestuia, dar numai in prezenta aparatorului sau, caruia i se da cuvantul pentru a pune concluzii" [art. 140³ alin. (3)].

Cand se apreciaza de catre instanta de judecata ca masura preventiva este ilegala sau netemeinica, se dispune revocarea ei, iar in cazul arestarii preventive, si punerea de indata in libertate a invinuitului sau inculpatului, daca nu este arestat in alta cauza.

In ceea ce priveste suspendarea executarii masurii preventive, art. 140³ alin. (8) prevede ca incheierile respective sunt executorii, calea de atac a recursului nesuspendand executarea.

Dosarul cauzei se restituie organului de urmarire penala in termen de 24 de ore de la solutionarea recursului.

d) Recursul impotriva incheierii pronuntate de instanta in cursul judecatii privind masurile preventive

"Incheierea data in prima instanta si in apel, prin care se dispune luarea unei masuri preventive, revocarea, inlocuirea sau incetarea de drept a masurii preventive, precum si impotriva incheierii prin care se dispune mentinerea arestarii preventive (s.n.), poate fi atacata separat, cu recurs, de

procuror sau de inculpat, in termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru cei lipsa. Incheierea prin care prima instanta sau instanta de apel respinge cererea de revocare, inlocuire sau incetare de drept a masurii preventive nu este supusa niciunei cai de atac" [art. 141 alin. (1)].

Titularii caii de atac sunt procurorul sau inculpatul. De mentionat ca, in faza judecatii, calitatea persoanei fata de care se poate dispune cu privire la o masura preventiva poate fi numai cea de inculpat.

Termenul de recurs este de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru cei lipsa.

In interval de 24 de ore, dosarul va fi inaintat instantei de recurs, care are obligatia de a-l solutiona in cel mult 3 zile, urmand a restitui dosarul in cel mult 24 de ore, ceea ce inseamna ca pronuntarea are loc in aceeasi zi cu judecata, solutia fiind motivata in stare de urgenta.

Daca durata arestarii preventive a expirat si inculpatul a fost pus in libertate pana la solutionarea recursului impotriva incheierii, masura nemaifiind in vigoare, nu poate fi prelungita.

3. Masurile preventive 3.1. Retinerea

Retinerea reprezinta singura masura privativa de libertate care poate fi luata si de organul de cercetare penala pe o durata de cel mult 24 de ore numai in faza de urmarire penala si numai fata de invinuit¹. Ea este reglementata in toate legislatiile procesual penale contemporane.

Retinerea poate fi luata daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii [art. 143 alin. (1) si (4)]: a) sa existe probe sau indicii temeinice ca invinuitul sau inculpatul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala; b) pentru fapta savarsita, legea sa prevada o pedeapsa; conditia este indeplinita si in cazul in care legea prevede alternativ pedeapsa inchisorii cu amenda; c) sa existe unul din cazurile prevazute in art. 148 ori infractiunea sa fie flagranta, oricare ar fi limitele prevazute de lege pentru fapta savarsita.

Prin urmare, in ipoteza inexistentei vreuneia din situatiile expuse in art. 148 sau a infractiunii flagrante, organul de urmarire penala nu poate dispune o asemenea masura preventiva.

Sunt indicii temeinice atunci cand din datele existente in cauza rezulta presupunerea rezonabila ca persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala a savarsit fapta [art. 68¹].

Referitor la organul competent, retinerea poate fi dispusa atat de organul de cercetare penala, cat si de catre procuror.

Organul de cercetare penala va instiinta, de indata, pe procuror cu privire la luarea masurii retinerii. Atunci cand masura este dispusa de catre procuror, acesta trebuie sa-l informeze si pe conducatorul parchetului din care face parte, in baza principiului subordonarii ierarhice.

Organul de cercetare penala sau procurorul dispune masura retinerii prin ordonanta de retinere, in care, pe langa mentiunile generale ce se cer in cazul luarii masurilor preventive, trebuie sa se precizeze ziua si ora la care retinerea a inceput. Aceleasi mentiuni vor fi facute si in ordonanta de punere in libertate [art. 144 alin. (2)].

Conform art. 137¹, persoanei retinute i se aduc la cunostinta, de indata, in limba pe care o intelege, motivele retinerii.

Obligatoriu, organul judiciar care a luat masura va aduce la cunostinta invinuitului ca are dreptul sa-si angajeze aparator, i se specifica dreptul de a nu da nicio declaratie, atragandu-i-se atentia ca tot ceea ce declara poate fi folosit si impotriva sa, aspecte ce se consemneaza, separat, intr-un proces-verbal [art. 143 alin. (2)].

Retinerea nu poate fi prelungita. Daca in timpul retinerii se intrevede necesitatea privarii de libertate in continuare, prin depasirea termenului legal de 24 de ore, se dispune inlocuirea retinerii cu o alta masura preventiva mai grava. In acest caz, organul de cercetare penala inainteaza procurorului, in primele 10 ore de la retinerea invinuitului, odata cu incunostintarea despre masura luata, si un referat motivat in ceea ce priveste necesitatea arestarii preventive.

Daca procurorul apreciaza ca sunt intrunite conditiile legale pentru luarea masurii, inlauntrul celor 24 de ore il audiaza pe invinuit asistat de aparator, din oficiu sau ales, si propune instantei luarea masurii. Dispozitii speciale privind masura retinerii sunt cuprinse in art. 72 alin. (2) din Con-stitutia Romaniei, unde se specifica faptul ca deputatul sau senatorul nu poate fi retinut fara incuviintarea Camerei din care face parte si numai dupa ascultarea sa. Insa, in caz de infractiune flagranta, deputatul sau senatorul poate fi retinut. Ministerul Justitiei va informa neintarziat pe presedintele Camerei asupra retinerii. In cazul in care Camera sesizata constata ca nu exista temei pentru retinere, ea va dispune imediat revocarea acestei masuri [art. 72 alin. (3)].

Din durata masurii retinerii se deduce timpul cat persoana a fost privata de libertate ca urmare a masurii administrative a conducerii la sediul politiei, prevazuta de art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Romane.

3.2. Obligarea de a nu parasi localitatea

Desi, constitutional, dreptul la libera circulatie este garantat fiecarui cetatean [art. 25 alin. (1) din Constitutie], apar situatii de exceptie in care acest drept este limitat, si anume atunci cand organele judiciare penale considera ca nu este necesara luarea unei masuri preventive privative de libertate, insa apreciaza ca invinuitul sau inculpatul trebuie sa fie obligat sa nu paraseasca localitatea in care locuieste.

Masura este restrictiva de libertate, faptuitorul avand posibilitatea sa paraseasca localitatea in care locuieste numai cu incuviintarea organului care a dispus-o.

Potrivit art. 145 alin. (1) raportat la art. 143 alin. (1) si art. 136 alin. (1), obligarea de a nu parasi localitatea poate fi dispusa daca sunt indeplinite cumulativ doua conditii, si anume: a) sa existe probe sau indicii temeinice ca invinuitul sau inculpatul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala; b) pentru fapta savarsita, legea sa prevada o pedeapsa, conditia fiind indeplinita chiar si in cazul in care inchisoarea este alternativ cu amenda.

Organele judiciare care pot dispune masura sunt procurorul sau judecatorul, in faza de urmarire penala, si instanta de judecata, in cursul judecatii.

In cursul urmaririi penale, procurorul dispune aceasta masura prin ordonanta sau rechizitoriu, iar judecatorul, prin incheiere data in camera de consiliu, durata initiala a acesteia nedepasind 30 de zile.

Masura mentionata poate fi prelungita in caz de necesitate si numai motivat. Prelungirea se dispune de procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, fiecare prelungire neputand sa depaseasca 30 de zile. Dispozitiile art. 140² se aplica in mod corespunzator.

Atat invinuitul sau inculpatul, cat si procurorul pot ataca cu recurs in 24 ore de cand au luat cunostinta de incheierea prin care s-a dispus luarea unei asemenea masuri preventive, calea de atac solutionandu-se inainte de expirarea duratei pentru care s-a dispus masura. De mentionat ca recursul nu este suspensiv de executare.

Durata maxima a acestei masuri este de un an de zile. Exceptional, cand pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare, durata maxima este de 2 ani.

In cursul judecatii, instanta dispune masura obligarii de a nu parasi localitatea prin incheiere.

Avand in vedere ca, pentru faza de judecata, nu se precizeaza durata de timp pe care se poate lua masura, apreciem ca instanta o dispune pana la solutionarea cauzei. Legiuitorul a vrut ca numai pe parcursul urmaririi penale sa existe un control permanent si constant, la anumite intervale de timp, asupra masurii restrictive de libertate.

Pe durata masurii obligarii de a nu parasi localitatea, invinuitul sau inculpatul este obligat sa respecte urmatoarele obligatii: a) sa se prezinte la organul de urmarire penala sau, dupa caz, la instanta de judecata ori de cate ori este chemat; b) sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus masura, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat; c) sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea organului judiciar care a dispus masura; d) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme.

In afara acestor obligatii impuse imperativ de textul normativ, organul judiciar, de la caz la caz, poate impune invinuitului sau inculpatului ca pe durata masurii obligarii de a nu parasi localitatea sa respecte una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii: a) sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere; b) sa nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau in orice alte locuri stabilite; c) sa nu se apropie de persoana vatamata, membrii familiei acesteia, persoana impreuna cu care a comis fapta, martori, experti ori alte persoane, stabilite de organul judiciar, si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect; d) sa nu conduca niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite; e) sa nu se afle in locuinta persoanei vatamate; f) sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea in exercitarea careia a savarsit fapta.

Dispozitiile art. 145 alin. (2¹) obliga organul judiciar sa comunice, in aceeasi zi, atat invinuitului sau inculpatului, cat si sectiei de politie in a carei circumscriptie locuieste acesta, jandarmeriei, politiei comunitare, organelor competente sa elibereze pasaportul, organelor de frontiera, precum si altor institutii, copia ordonantei ori, dupa caz, a incheierii instantei, ramase definitive, in vederea asigurarii obligatiilor care ii revin. Organele in drept refuza eliberarea pasaportului sau, dupa caz, ridica provizoriu pasaportul pe durata masurii.

In cuprinsul ordonantei sau incheierii sunt mentionate expres obligatiile pe care invinuitul sau inculpatul trebuie sa le respecte si se atrage atentia acestuia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a masurii sau a

obligatiilor care ii revin, se va lua fata de acesta masura arestarii preventive [art. 145 alin. (2²)].

Daca, pe durata obligarii de a nu parasi localitatea, au intervenit motive care justifica fie impunerea unor noi obligatii, fie inlocuirea sau incetarea celor existente, procurorul sau instanta dispune aceasta prin ordonanta sau incheiere motivata. Dispozitiile alin. (2¹) si alin. (2²) se aplica in mod corespunzator [art. 145 alin. (2³)].

Daca invinuitul sau inculpatul, cu rea-credinta, nu respecta masura obligarii de a nu parasi localitatea ori obligatiile impuse, se poate dispune inlocuirea acesteia cu o masura privativa de libertate. "Organul de politie desemnat de organul judiciar care a dispus masura verifica periodic respectarea acesteia si a obligatiilor de catre invinuit sau inculpat, iar in cazul in care constata incalcari ale acestora, sesizeaza de indata procurorul, in cursul urmaririi penale, sau instanta, in cursul judecatii" [art. 145 alin. (3)].

3.3. Obligarea de a nu parasi tara

Ca si obligarea de a nu parasi localitatea, masura obligarii de a nu parasi tara este restrictiva de libertate.

Potrivit art. 145¹, "Masura obligarii de a nu parasi tara consta in inda­torirea impusa invinuitului sau inculpatului, de procuror sau de judecator, in cursul urmaririi penale, ori de instanta de judecata, in cursul judecatii, de a nu parasi tara fara incuviintarea organului care a dispus-o".

Cum regimul juridic al acestei masuri este identic cu cel al obligarii de a nu parasi localitatea, conditiile necesare pentru luarea masurii sunt aceleasi in ceea ce priveste existenta probelor sau indiciilor temeinice de savarsire a unei fapte prevazute de legea penala, cat si necesitatea pedepsei, indiferent de forma si limite, pentru infractiunea comisa.

Sub aspectul organelor judiciare ce pot dispune masura preventiva, acestea sunt procuror sau judecator - in faza de urmarire penala, instanta - in faza de judecata.

Obligarea de a nu parasi tara poate fi luata pe o perioada de timp de maxim 30 zile, in cursul urmaririi penale, ce poate fi prelungita in caz de necesitate si numai motivat, de catre procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, fiecare prelungire nedepasind 30 de zile. Perioada maxima este de 1 an, iar in cazul infractiunilor grave (unde sanctiunea este inchisoarea pe viata sau de 10 ani ori mai mare), durata poate ajunge la 2 ani.

Institutia prelungirii este specifica numai fazei de urmarire penala, pentru considerentele expuse la obligarea de a nu parasi localitatea.

Actele prin care se dispune masura sunt ordonanta ori rechizitoriul procurorului sau, dupa caz, incheierea instantei ramasa definitiva, comunicandu-se inculpatului sau invinuitului si organelor si institutiilor nominalizate in art. 145 alin. (2¹).

Este dispusa respectarea acelorasi obligatii imperative prevazute de legiuitor, cu posibilitatea de a se institui si altele de catre organul judiciar care aplica masura, in functie de cazul particular dat.

3.4. Arestarea preventiva 3.4.1. Arestarea invinuitului

Articolul 229 arata ca invinuitul este persoana fata de care se efectueaza urmarirea penala cat timp nu a fost pusa in miscare actiunea pe­nala impotriva sa.

Arestarea preventiva este o masura preventiva privativa de libertate, prin care organul judiciar competent dispune detinerea invinuitului (sau inculpatului) pe durata si in conditiile prevazute de lege, in locuri special destinate acestui scop, in interesul urmaririi penale sau al judecatii.

Pentru a se putea lua aceasta masura, se cer indeplinite urmatoarele conditii cumulative: a) sa existe probe sau indicii temeinice ca invinuitul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala; b) pentru fapta savarsita, legea trebuie sa prevada o pedeapsa, indiferent de felul ei sau limite; c) sa existe unul din cazurile prevazute in art. 148; d) sa fie necesara privarea de libertate a invinuitului in interesul urmaririi penale.

Indiferent de faza in care se afla procesul penal, singurul organ judiciar care poate dispune masura arestarii preventive este judecatorul.

In cursul urmaririi penale, procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penala, numai dupa ascultarea invinuitului in prezenta aparatorului ales sau desemnat din oficiu, prezinta dosarul cauzei, cu propunere motivata de luare a masurii arestarii preventive, presedintelui instantei sau judecatorului delegat de acesta. Competenta este alternativa si revine:

-    instantei care ar trebui sa judece cauza in fond;

-    instantei corespunzatoare in grad acesteia, in a carei circumscriptie se afla locul de detinere;

-    instantei corespunzatoare in grad acesteia, in a carei circumscriptie se afla locul unde s-a constatat savarsirea faptei prevazute de legea penala;

- instantei corespunzatoare in grad acesteia, in a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala.

Presedintele instantei sau judecatorul delegat de acesta fixeaza ziua si ora de solutionare a propunerii de arestare preventiva, pana la expirarea celor 24 de ore de retinere, in cazul in care invinuitul este retinut. Ziua si ora fixata se comunica atat aparatorului ales sau numit din oficiu, cat si procurorului, care este obligat sa asigure prezenta invinuitului retinut [art. 146 alin. (3)]. Demn de subliniat este faptul ca judecarea este asigurata de un complet planificat de la inceputul anului, conform unei programe, si nu numit atunci de catre conducerea instantei, tocmai pentru a fi inlaturata orice urma de banuiala cu privire la obiectivitatea acestuia sau a presedintelui instantei.

Completul de judecata este format dintr-un singur judecator, indife­rent de natura si gravitatea infractiunii, sedinta tinandu-se in camera de consiliu (deci, nu sedinta publica, cum este regula la judecata). Invinuitul este adus in fata judecatorului, fiind ascultat in prezenta aparatorului. Totusi, daca invinuitul, in stare de retinere, nu poate fi adus din cauza sanatatii sale, din cauza de forta majora sau stare de necesitate ori este disparut, se afla in strainatate ori se sustrage de la urmarirea penala, propunerea va fi examinata in lipsa sa, dar in prezenta aparatorului, care va pune concluzii.

Participarea procurorului la ascultarea invinuitului de catre jude­cator este obligatorie.

In cazul infractiunilor de competenta Directiei Nationale Anticoruptie, trebuie sa participe un procuror din aceasta structura, incompatibilitatile la care se refera art. 46-49 neinterzicand procurorului ce efectueaza urmarirea penala sa puna concluzii si sa-si sustina propunerea.

Judecatorul, de indata, prin incheiere de sedinta motivata, admite sau respinge propunerea de arestare preventiva.

In cazul admiterii propunerii, dispune arestarea preventiva a invinui­tului, fixand totodata durata acesteia, care nu poate depasi 10 zile¹ [art. 146 alin. (9)], scazandu-se din aceasta retinerea de 24 ore, cand este cazul. De asemenea, va emite de urgenta mandatul de arestare a invinuitului, care cuprinde: instanta care a dispus luarea masurii arestarii; data si locul

¹ Prin Decizia nr. 112/1998 (M. Of. nr. 286 din 4 august 1998), decizia nr. 106, decizia nr. 107, decizia nr. 108/1998 (M. Of. nr. 287 din 5 august 1998) s-au admis exceptiile de neconstitutionalitate si s-a constatat ca dispozitiile art. 146 C.proc.pen. sunt constitutionale numai in masura in care asigura invinuitului aceleasi drepturi procesuale ca si inculpatului, in temeiul garantiilor constitutionale privind libertatea individuala si siguranta persoanei.

emiterii; numele si prenumele judecatorului care l-a emis; aratarea faptei ce formeaza obiectul invinuirii si denumirea infractiunii; numele si prenumele invinuitului si durata pentru care este dispusa arestarea acestuia; semnatura judecatorului.

Cand mandatul de arestare a fost emis dupa ascultarea invinuitului, judecatorul inmaneaza un exemplar persoanei arestate, iar un alt exemplar il trimite organului de politie pentru a fi predat la locul de detentie odata cu arestatul.

In ipoteza in care judecatorul respinge propunerea de arestare preventiva, in conditiile permise de lege, el poate dispune masura preventiva a obligarii de a nu parasi localitatea sau aceea de a nu parasi tara [art. 146 alin. (11¹)].

Instanta de judecata poate dispune arestarea preventiva a invinuitului in cursul judecatii numai in cazul constarii infractiunilor de audienta¹; conform art. 299 alin. (2), instanta de judecata constata fapta, identifica faptuitorul, incheie un proces-verbal, dupa care poate dispune, cu respectarea conditiilor legale, arestarea preventiva a invinuitului prin incheiere de sedinta.

Presedintele completului de judecata emite un mandat de arestare a invinuitului, care va avea acelasi cuprins ca si cel mentionat pentru faza de urmarire penala.

Invinuitul arestat este trimis de indata procurorului impreuna cu man­datul de arestare si procesul-verbal de constatare a infractiunii de audienta, in scopul efectuarii urmaririi penale. Cand mandatul de arestare a fost emis dupa ascultarea invinuitului, judecatorul ii inmaneaza un exemplar acestuia, iar un alt exemplar il trimite organului de politie pentru a fi predat la locul de detinere odata cu arestatul.

Arestarea preventiva a invinuitului nu poate fi prelungita. Potrivit art. 23 alin. (3) din Constitutie si art. 137¹, persoanei arestate i se aduc la cunostinta de indata motivele arestarii. Invinuirea se aduce la cunostinta celui arestat in cel mai scurt termen, in prezenta unui avocat.

Conform art. 137¹ alin. (2), cand dispune arestarea invinuitului, judecatorul incunostinteaza despre aceasta, in termen de 24 de ore, un membru din familie ori o alta persoana pe care o desemneaza invinuitul, aceasta consemnandu-se intr-un proces-verbal.

Daca sunt mai multi invinuiti in cauza, arestarea lor se dispune prin aceeasi incheiere, dar, in scopul executarii masurii, se vor emite distinct mandate de arestare pentru fiecare invinuit.

3.4.2. Arestarea inculpatului

In raport cu prevederile art. 23, persoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala se numeste inculpat. Este considerata cea mai aspra dintre masurile preventive privative de libertate (datorita duratei). Arestarea inculpatului este reglementata in Codul de procedura penala in art. 148-160^b si are un caracter de exceptie¹.

Conditiile cumulative necesare luarii masurii arestarii preventive a inculpatului sunt: a) sa existe probe sau indicii temeinice ca inculpatul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala; b) sa fie pusa in miscare actiunea penala; c) sa existe unul din cazurile prevazute in art. 148 (intalnite si la reti-nere sau arestarea preventiva a invinuitului); d) in situatiile prevazute de art. 148 lit. a)-e), masura poate fi luata numai daca pedeapsa inchisorii este mai mare de 4 ani; e) inculpatul sa fie ascultat de instanta de judecata, inainte de a se dispune luarea masurii. Cu titlu de exceptie, masura arestarii preventive a inculpatului poate fi dispusa fara ascultarea acestuia cand inculpatul este disparut, se afla in strainatate ori exista probe din care rezulta ca el se sustrage de la urmarirea penala sau de la judecata; in ipoteza in care mandatul a fost emis fara ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat [art. 150 alin. (2)]; f) privarea de libertate a inculpatului sa fie necesara pentru buna desfasurare a procesului penal.

Ca in cazul tuturor masurilor preventive, luarea masurii arestarii inculpatului este facultativa, oportunitatea ei fiind lasata la aprecierea organelor judiciare.

Referitor la organul competent, arestarea preventiva a inculpatului - ca si a invinuitului - poate fi dispusa numai de catre judecator, indiferent de etapa in care se afla procesul penal (urmarire penala sau judecata). Instanta de judecata, in faza de judecata, dispune masura arestarii preventive printr-o hotarare judecatoreasca (incheiere, sentinta, decizie).

a) Arestarea inculpatului in cursul urmaririi penale

La sesizarea organului de cercetare penala sau din oficiu, procurorul, daca apreciaza ca sunt intrunite conditiile prevazute de art. 143 si exista vreunul din cazurile reglementate la art. 148 si considera ca este in interesul urmaririi penale arestarea inculpatului, dupa ce il audiaza in prezenta aparatorului, inainteaza dosarul cauzei cu propunerea motivata de luare a acestei masuri, presedintelui instantei sau judecatorului delegat de acesta [art. 149¹ alin. (1)]¹.

Instanta competenta este aceeasi ca si in cazul arestarii preventive a invinuitului, aplicandu-se intreaga procedura analizata mai sus.

In raport cu dispozitiile art. 151 alin. (1), dupa intocmirea hotararii prin care s-a dispus arestarea inculpatului, judecatorul emite de indata mandat de arestare.

Mandatul de arestare trebuie sa cuprinda urmatoarele mentiuni: a) instanta care a dispus luarea masurii arestarii inculpatului; b) data si locul emiterii; c) numele, prenumele si calitatea persoanei care l-a emis; d) datele privitoare la persoana inculpatului, prevazute in art. 70 (nume, prenume, porecla, data si locul nasterii, numele si prenumele parintilor, cetatenia, studii, situatia militara, loc de munca, ocupatie, adresa, antecedente penale si alte date pentru stabilirea situatiei sale personale) si codul numeric personal;

e)      aratarea faptei ce formeaza obiectul inculparii si denumirea infractiunii;

f)    incadrarea juridica a faptei si pedeapsa prevazuta de lege; g) temeiurile concrete care determina arestarea; h) ordinul de a fi arestat inculpatul; i) indicarea locului unde urmeaza a fi detinut cel arestat; j) semnatura judecatorului.

Mandatul de arestare este individual. In situatia in care prin aceeasi hotarare se dispune arestarea mai multor inculpati, pentru fiecare trebuie sa se emita cate un mandat de arestare, deoarece acesta este actul de procedura in temeiul caruia locul de detinere preventiva il primeste si il detine pe cel arestat. Se pune in executare, de regula, de catre organele de politie, ca organ administrativ, legea reglementand doua modalitati distincte, dupa cum masura arestarii a fost dispusa in prezenta inculpatului sau in lipsa acestuia². In situatia in care inculpatul a fost prezent si mandatul de arestare a fost emis dupa ascultarea acestuia, judecatorul care a emis mandatul inmaneaza

un exemplar persoanei arestate, iar un alt exemplar il trimite organului de politie, pentru a fi predat la locul de detinere odata cu inculpatul arestat [art. 152 alin. (1)].

Cand inculpatul nu a fost prezent (este disparut, se afla in strainatate ori se sustrage de la urmarire sau de la judecata)¹, mandatul emis fara ascultarea sa se inainteaza in dublu exemplar organului de politie pentru executare [art. 152 alin. (2)]. Organul de politie procedeaza la arestarea persoanei aratate in mandat, ii preda un exemplar al mandatului si o conduce in fata judecatorului care a emis mandatul [art. 152 alin. (3)]. Judecatorul mentioneaza pe mandat data prezentarii inculpatului si procedeaza de indata la ascultarea acestuia. Daca inculpatul, cu ocazia ascultarii, ridica obiectii care necesita o rezolvare urgenta, instanta fixeaza de indata termen de judecata.

Exista posibilitatea ca persoana arestata sa ridice obiectii in ceea ce priveste identitatea sa. In aceasta situatie, arestatul este condus in fata instantei locului unde a fost gasit, si nu in fata judecatorului care a dispus masura. Articolul 153 alin. (2) da posibilitate instantei de a dispune punerea in libertate a persoanei impotriva careia s-a executat mandatul de arestare, pana la rezolvarea obiectiilor, daca apreciaza ca nu exista pericol de disparitie a sa. Daca instanta locului de prindere a inculpatului considera necesar, ea cere relatii organului judiciar care a emis mandatul.

Atunci cand se constata ca persoana adusa nu este cea aratata in mandat, instanta o pune imediat in libertate, iar daca apreciaza ca obiectiile sunt nefondate, dispune executarea mandatului, aplicandu-se dispozitiile art. 152 alin. (3), in sensul ca se va proceda la audierea persoanei arestate de catre judecatorul care a emis mandatul. Potrivit art. 152 alin. (3¹), in vederea executarii mandatului de arestare preventiva, organul de politie poate patrunde in domiciliul sau resedinta unei persoane fara invoirea acesteia, precum si in sediul unei persoane juridice, fara invoirea reprezentantului legal al acesteia.

In legatura cu obiectiile ridicate, modul lor de rezolvare si masurile luate, actul de consemnare a activitatii instantei este o incheiere de sedinta ce se trimite judecatorului care a emis mandatul.

Cand organul de politie insarcinat cu executarea mandatului nu gaseste persoana indicata, el incheie un proces-verbal de constatare a situatiei si instiinteaza organul care a emis mandatul si organele competente pentru darea in urmarire si in consemn la punctele de trecere a frontierei (art. 154).

Durata arestarii inculpatului nu poate depasi 30 de zile¹, afara de cazul cand ea este prelungita in conditiile legii. Termenul curge de la data emiterii mandatului. Exceptie face situatia cand arestarea a fost dispusa in lipsa inculpatului, caz in care termenul curge de la data punerii in executare a mandatului de arestare.

In situatia in care s-a luat masura arestarii preventive a invinuitului pe o durata de 10 zile si, ulterior, s-a pus in miscare actiunea penala, durata pentru care se poate dispune in continuare masura arestarii inculpatului nu poate depasi 20 de zile, impunandu-se ca perioada totala a masurii preventive sa se incadreze in termenul maximal de 30 de zile, prevazut de Constitutie. Cand a fost numai retinut, se scad cele 24 ore, masura luandu-se pe 29 de zile.

Arestarea preventiva a inculpatului poate fi prelungita numai motivat, in cursul urmaririi penale, fara insa a se depasi un total de 180 de zile. Dispozitiile art. 25 alin. (5) din Constitutie au fost preluate si dezvoltate de art. 155 alin. (2) C.proc.pen., care stabileste ca prelungirea duratei arestarii inculpatului poate fi dispusa: a) de instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond; b) de instanta corespunzatoare in grad acesteia in a carei circumscriptie se afla locul de detinere; c) de instanta de la locul unde s-a constatat savarsirea faptei prevazute de legea penala; d) de instanta in a carei circumscriptie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul ce efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala. Criticile referitoare la competenta, expuse la arestarea preventiva a invinuitului sunt valabile si in ceea ce priveste pe inculpat.

Potrivit dispozitiilor art. 156, prelungirea duratei arestarii se dispune in baza propunerii motivate a procurorului, care, dupa caz, efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala. In cazul in care propunerea vine din partea organului de cercetare penala, aceasta va fi avizata de procurorul care exercita supravegherea si se inainteaza, cu cel putin 5 zile inainte de expirarea duratei arestarii, instantei competente prevazute in art. 159 alin. (1).

Daca arestarea a fost dispusa de o instanta inferioara celei competente sa acorde prelungirea, propunerea se inainteaza instantei competente [art. 156 alin. (3)].

Cand in aceeasi cauza se gasesc mai multi inculpati arestati pentru care durata arestarii preventive expira la date diferite, procurorul care sesizeaza instanta pentru unul din inculpati o va sesiza totodata si cu privire la ceilalti inculpati, dispozitia avand caracter de recomandare¹.

Termenul de cel putin 5 zile inainte de expirarea duratei arestarii preventive are in vedere intervalul de timp rezonabil necesar consultarii propunerii si a pieselor dosarului de catre judecator si aparatorul incul­patului.

Termenul de judecata si completul de judecata sunt stabilite aleatoriu, conform unui program I.T. Propunerea se solutioneaza in camera de consiliu de catre un singur judecator, indiferent de natura infractiunii. Participarea procurorului este obligatorie.

Inculpatul este adus in fata instantei si va fi asistat de aparator. In cazul in care inculpatul arestat se afla internat in spital si din cauza starii sanatatii nu poate fi adus in fata instantei sau in alte cazuri in care deplasarea sa nu este posibila din cauza de forta majora sau stare de necesitate, propunerea de prelungire a duratei arestarii preventive va fi examinata in lipsa inculpatului, dar numai in prezenta aparatorului, caruia i se da cuvantul pentru a pune concluzii.

Solutionarea si pronuntarea asupra prelungirii arestarii preventive au loc in 24 de ore de la primirea dosarului, comunicandu-se incheierea, celor lipsa de la judecata tot in 24 de ore.

In cazul in care judecatorul admite sesizarea si acorda prelungirea, aceasta nu va putea depasi 30 de zile. Judecatorul poate acorda si alte prelungiri, fiecare neputand depasi 30 de zile.

Asupra prelungirii arestarii inculpatului se hotaraste printr-o incheiere. Aceasta incheiere poate fi atacata cu recurs de procuror sau de inculpat. Ter­menul de recurs este de 24 de ore si curge de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru cei lipsa.

Dispozitiile art. 140³ alin. (3)-(7) si (9) se aplica in mod corespunzator la judecarea recursului [art. 159 alin. (10)].

Recursul declarat impotriva incheierii prin care s-a dispus prelungirea arestarii preventive nu este suspensiv de executare, ceea ce inseamna ca

acesta isi produce efectele prin mentinerea starii de arest a inculpatului pe perioada judecarii recursului.

Recursul declarat impotriva incheierii prin care s-a dispus respingerea prelungirii arestarii preventive este suspensiv de executare, ceea ce in-seamna ca incheierea nu conduce la punerea in libertate a celui arestat, deoa­rece executarea acesteia este suspendata pana la solutionarea recursului.

Dispozitiile art. 159 alin. (11) stipuleaza ca "Masura dispusa de judecator se comunica administratiei locului de detinere, care este obligata sa o aduca la cunostinta inculpatului".

Daca incheierea primei instante care se pronunta asupra prelungirii arestarii preventive nu este atacata cu recurs, instanta este obligata sa restituie dosarul procurorului in termen de 24 de ore de la expirarea termenului de recurs [art. 159 alin. (12)].

b) Arestarea inculpatului in cursul judecatii

In cursul judecatii, arestarea preventiva a inculpatului poate fi dispusa prin incheiere motivata, daca sunt intrunite conditiile prevazute de art. 143 si exista vreunul din cazurile prevazute de art. 148 (art. 160^a). "Incheierea poate fi atacata separat cu recurs, in 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru cei lipsa. Dosarul va fi inaintat instantei de recurs in termen de 24 de ore, iar recursul se judeca in 3 zile. Recursul declarat impotriva incheierii prin care s-a dispus arestarea nu este suspensiv de executare" [art. 160^a alin. (2)].

Mandatul de arestare trebuie sa contina aceleasi mentiuni aratate mai sus. "Fata de inculpatul care a mai fost anterior arestat in aceeasi cauza, in cursul urmaririi penale sau al judecatii, se poate dispune din nou aceasta masura, daca au intervenit elemente noi care fac necesara privarea sa de libertate" [art. 160^a alin. (4)].

Intervalul de timp pe care poate fi dispusa initial arestarea preventiva in faza de judecata este tot de 30 de zile, dupa care intervine verificarea periodica la cel mult 60 zile [art. 160^b alin. (1)].

Tot un alt caz de arestare a inculpatului in cursul judecatii intervine cand procurorul, la intocmirea rechizitoriului, potrivit art. 267 alin. (1), considera ca este necesara luarea acestei masuri preventive. In acest sens, in 24 de ore, el inainteaza rechizitoriul si propunerea de arestare a inculpatului, instantei competente.

3.5. Controlul legalitatii si temeiniciei masurilor preventive

Pe langa controlul efectuat de instanta prin exercitarea cailor de atac impotriva actelor prin care se dispune asupra masurii revocarii sau incetarii

de drept a masurilor preventive, in faza de urmarire penala, analizata pe larg mai sus, modul si conditiile in care a fost luata masura arestarii preventive in special, sunt verificate din nou, din oficiu de catre instanta de judecata, dupa sesizarea sa prin rechizitoriu. Astfel, dupa inregistrarea dosarului la instanta, in cauzele in care inculpatul este trimis in judecata in stare de arest, instanta este datoare sa verifice din oficiu, in camera de consiliu, legalitatea si temeinicia arestarii preventive, inainte de expirarea duratei acesteia [art. 300¹ alin. (1)]. In acest scop, procurorul inainteaza dosarul cauzei, finalizat prin rechizitoriu, cu cel putin 5 zile inainte de expirarea arestarii, instantei competente (art. 160).

In cazul in care constata ca arestarea preventiva este nelegala sau ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau ca nu mai exista altele noi care sa justifice privarea de libertate, instanta dispune, prin incheiere, revocarea arestarii preventive si punerea de indata in libertate a inculpatului.

Cand instanta constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanta mentine, prin incheiere motivata, arestarea preventiva, aplicandu-se in mod corespunzator prevederile art. 159 alin. (3), (4), (5) si (11).

Incheierea instantei poate fi atacata cu recurs in conditiile art. 160^a alin. (2).

3.6. Verificari privind arestarea inculpatului in cursul judecatii

In cauzele in care inculpatul este arestat, instanta legal sesizata este datoare sa verifice periodic, dar nu mai tarziu de 60 zile, in cursul judecatii, legalitatea si temeinicia arestarii preventive, potrivit art. 160^b: "Daca instanta constata ca arestarea preventiva este nelegala sau ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau nu exista temeiuri noi care sa justifice privarea sa de libertate, dispune, prin incheiere motivata, revocarea arestarii preventive si punerea de indata in libertate a inculpatului. Cand instanta constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuarea privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanta dispune, prin incheiere motivata, mentinerea arestarii preventive".

Incheierea poate fi atacata cu recurs, prevederile art. 160^a alin. (2) aplicandu-se corespunzator.

3.7. Dispozitii speciale pentru minori

Legiuitorul a avut in vedere situatia speciala a minorului in cazul masurilor preventive ce-l vizeaza pe acesta, introducand Sectiunea IV¹ la Titlul IV, Capitolul I din Codul de procedura penala, prin Legea nr. 281/2003.

In art. 160^e, se arata ca retinerea si arestarea preventiva a minorului se fac potrivit reglementarilor ce-l privesc pe invinuitul si inculpatul major, cu unele derogari. In ceea ce priveste retinerea si arestarea preventiva, se are in vedere varsta invinuitului si inculpatului de la data la care se dispune asupra luarii, prelungirii sau mentinerii masurii preventive.

3.7.1. Retinerea minorului

Invinuitul minor care are varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani, in mod cu totul exceptional, poate fi retinut la dispozitia procurorului sau a organului de cercetare penala, cu instiintarea si sub controlul procurorului, cu respectarea urmatoarelor conditii cumulative: acesta sa raspunda penal (adica discernamantul faptelor sale este stabilit pe baza de expertiza medico-legala psihiatrica); sa existe date certe ca a comis infractiunea; pedeapsa prevazuta de lege sa fie detentiunea pe viata ori inchisoarea de 10 ani sau mai mare.

Durata de timp pentru care se dispune masura nu poate depasi, intr-o prima faza, 10 ore, insa, in situatiile in care se impune, procurorul, prin ordonanta motivata, poate prelungi masura pentru inca cel mult 10 ore [art. 160^g alin. (2)].

Pentru invinuitii minori cu varsta cuprinsa intre 16 si 18 ani se aplica procedura comuna in cazul luarii masurii preventive a retinerii.

3.7.2. Arestarea preventiva a invinuitului sau inculpatului minor

Invinuitul sau inculpatul minor cu varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani poate fi arestat preventiv numai in urmatoarele conditii cumulative: acesta sa raspunda penal; pedeapsa prevazuta de lege sa fie detentiunea pe viata sau inchisoarea de 10 ani sau mai mare; sa nu fie suficienta o alta masura preventiva restrictiva de libertate.

In cursul urmaririi penale, durata arestarii invinuitului minor este cel mult de 3 zile [art. 160^h alin. (4)], in timp ce a inculpatului cu varsta intre 14-16 ani este de cel mult 15 zile.

Inculpatul minor mai mare de 16 ani poate fi arestat preventiv pe o durata de cel mult 20 zile [art. 160^h alin. (3)].

Prelungirea masurii in cursul urmaririi penale sau mentinerea ei pe parcursul judecatii se dispune in mod exceptional, fiecare prelungire neputand depasi 15 zile pentru minorul cu varsta de 14-16 ani si, respectiv, cate 20 de zile pentru minorul mai mare de 16 ani.

Durata totala a arestarii preventive in cursul urmaririi penale pentru minorul de 14-16 ani nu poate depasi 60 de zile, iar pentru minorii cu varsta peste 16 ani, cel mult 90 de zile.

In mod exceptional, in cazul inculpatului minor intre 14-16 ani, cand pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoarea de 20 ani sau mai mare, iar in cazul inculpatului minor mai mare de 16 ani, cand pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoarea de 10 ani ori mai mare, arestarea preventiva a lor poate fi prelungita pana la maximum 180 de zile.

Verificarea regularitatii si temeiniciei arestarii preventive se efectueaza, pentru minorul de 14-16 ani, nu mai tarziu de 30 de zile, iar pentru cel de peste 16 ani, tot periodic, dar nu mai tarziu de 40 de zile.

Invinuitilor si inculpatilor minori, retinuti sau arestati preventiv, li se asigura drepturi proprii si un regim special de detentie, in raport cu particularitatile varstei lor, astfel incat masurile privative de libertate luate in scopul bunei desfasurari a procesului penal ori al impiedicarii sustragerii lor de la urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei sa nu le prejudicieze dezvoltarea fizica, psihica sau morala. Astfel:

-    in toate cazurile, li se asigura asistenta juridica obligatorie, orga­nele judiciare fiind obligate sa ia masuri pentru desemnarea unui aparator din oficiu, daca minorul nu si-a ales unul si pentru ca acesta sa poata lua contact direct cu minorul asistat si sa comunice cu el;

-    se incunostinteaza imediat in cazul retinerii, iar la arestare, in termen de 24 de ore, parintii, tutorele, persoana in ingrijirea sau suprave­gherea caruia se afla minorul, alte persoane pe care le desemneaza acesta, precum si serviciul de reintegrare sociala a infractorilor si de supraveghere a executarii sanctiunilor neprivative de libertate de la langa instanta careia i-ar reveni sa judece in prima instanta cauza (in caz de arestare), consemnandu-se toate acestea intr-un proces-verbal;

-    tinerea lor in locurile de detentie, separat de majori.

Controlul privind respectarea drepturilor si a regimului special prevazut de lege pentru minorii retinuti sau arestati preventiv este asigurat: de un judecator anume desemnat de presedintele instantei; prin vizitarea locurilor de detinere preventiva de catre judecator; prin vizitarea detinutilor preventiv de alte organisme abilitate de lege.

4. Liberarea provizorie

Ca masura procesuala, liberarea provizorie este reglementata in art. 160¹-160¹⁰, fiind introdusa prin Legea nr. 32/1990, sub forma unei sectiuni distincte in cuprinsul Capitolului I al Titlului IV din Codul de procedura penala, fiind modificata prin Legea nr. 281/2003. In acest sens, art. 23 alin. (10) din Constitutie prevede ca "Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune".

Liberarea provizorie este o masura procesuala neprivativa de libertate, care inlocuieste arestarea preventiva a inculpatului si se dispune de catre instanta de judecata, in vederea asigurarii desfasurarii normale a procesului si executarii pedepsei aplicate inculpatului in caz de condamnare.

Modalitatile liberarii provizorii sunt reglementate in art. 160¹, care prevede ca "In tot cursul procesului penal, invinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa in libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune."

Intre aceste doua modalitati exista similitudini (adresarea cererii, competenta de solutionare a acesteia, procedura de examinare, admitere, respingere sau revocare), care vor fi analizate in cele ce urmeaza.

Prin modificarea adusa Codului de procedura penala prin Legea nr. 281/2003, s-a extins campul de aplicare a acestei masuri procesuale neprivative de libertate si la categoria invinuitilor (care sunt arestati preventiv pe maxim 10 zile), disparand astfel conditia necesitatii punerii in miscare a actiunii penale.

Pe timpul liberarii provizorii, invinuitul sau inculpatul este obligat sa respecte urmatoarele obligatii: a) sa nu depaseasca limita teritoriala fixata decat in conditiile stabilite de instanta; b) sa se prezinte la organul de urmarire penala sau, dupa caz, la instanta de judecata ori de cate ori este chemat; c) sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea de instanta, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat; d) sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea instantei care a dispus masura; e) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme.

Suplimentar fata de aceste obligatii impuse in cazul acordarii liberarii provizorii, instanta de judecata care a dispus masura mai poate impune invinuitului sau inculpatului - de la caz la caz - ca pe timpul liberarii provizorii sa respecte una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii judiciare): a) sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;

b) sa nu se deplaseze la anumite spectacole sportive ori culturale sau in orice alte locuri stabilite; c) sa nu se apropie de persoana vatamata, membrii familiei acesteia, persoana impreuna cu care a comis fapta, martori, experti ori alte persoane, stabilite de instanta, si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect; d) sa nu conduca niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite; e) sa nu se afle in locuinta persoanei vatamate; f) sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea in exercitarea careia a savarsit fapta.

4.1. Liberarea provizorie sub control judiciar

Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda daca sunt indeplinite conditiile cumulative: a) impotriva invinuitului sau inculpatului s-a dispus masura arestarii preventive; b) invinuitul sau inculpatul sa fi savarsit o infractiune din culpa sau o infractiune cu intentie, pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii care nu depaseste 18 ani [art. 160² alin. (1)]; pentru a fi constatata aceasta conditie, organele judiciare vor avea in vedere maximul special al pedepsei prevazute de lege pentru infractiunea ce face obiectul cauzei; c) sa nu existe date din care sa rezulte necesitatea de a-l impiedica pe invinuit sau inculpat sa savarseasca alte infractiuni; d) sa nu existe date ca invinuitul sau inculpatul va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte.

In cazul admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanta va mentiona expres obligatiile invinuitului sau inculpatului in cuprinsul incheierii si va atrage atentia acestuia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a acestora, se va lua fata de el masura arestarii preventive.

Obligatiile pe care trebuie sa le respecte invinuitul sau inculpatul fata de care se dispune liberarea provizorie reprezinta chiar continutul notiunii de control judiciar.

Potrivit dispozitiilor art. 160³, controlul judiciar instituit de instanta poate fi modificat sau ridicat oricand, in totul sau in parte, pentru motive temeinice.

Atat in cursul urmaririi penale, cat si in faza de judecata, liberarea provizorie se dispune numai de instanta de judecata.

Asa cum reiese din continutul art. 160^2b, controlul modului in care invinuitul sau inculpatul respecta obligatiile stabilite de instanta revine jude­catorului delegat cu executarea, precum si procurorului si organului de politie.

4.2. Liberarea provizorie pe cautiune

Liberarea provizorie pe cautiune se poate acorda daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: a) impotriva invinuitului sau inculpatului

s-a dispus masura arestarii preventive; b) s-a depus cautiunea stabilita de organul judiciar competent; c) invinuitul sau inculpatul sa fi savarsit o infractiune din culpa sau o infractiune cu intentie pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii care nu depaseste 18 ani; d) sa nu existe date din care sa rezulte necesitatea de a-l impiedica pe invinuit sau inculpat sa savarseasca alte infractiuni; e) sa nu existe date ca invinuitul sau inculpatul va incerca sa zadarniceasca aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori sau experti, alterarea ori distrugerea mijloacelor de proba sau prin alte asemenea fapte.

Referitor la obligatiile care sunt impuse invinuitului sau inculpatului pe durata liberarii provizorii pe cautiune, acestea sunt aceleasi ca la liberarea provizorie sub control judiciar.

Cautiunea este suma de bani pe care trebuie sa o depuna invinuitul sau inculpatul cu scopul de a se garanta respectarea de catre acesta a obligatiilor ce-i revin in timpul liberarii provizorii [art. 160⁵ alin. (1)].

Cuantumul cautiunii se fixeaza de catre instanta si, potrivit legii¹, este de cel putin 1000 lei. In literatura de specialitate², s-a afirmat ca fixarea prin lege a unui minim al cautiunii are urmatoarele consecinte: a) se accentueaza caracterul de legalitate a masurii; b) se evita stabilirea cautiunii la sume prea mici, care, prin caracterul lor derizoriu, nu ar constitui o reala garantie de natura a asigura eficient masura vizata; c) se ofera posibilitatea unei individualizari judiciare a cautiunii, prin aprecierea concreta, la cazul de speta, a situatiei personale si posibilitatilor materiale reale ale solicitantului.

Cautiunea nu se constituie exclusiv intr-o suma de bani consemnata la o institutie financiara pe numele invinuitului sau inculpatului, la dispozitia instantei care a fixat-o [art. 160⁵ alin. (3)], ci si prin constituirea unei garantii reale imobiliare.

Cautiunea se restituie in urmatoarele situatii:

a)    cand se revoca liberarea provizorie pentru cazul prevazut in art. 160¹⁰ alin. (1) lit. a) (se descopera fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare provizorie si care justifica arestarea invinuitului sau inculpatului);

b)    se constata de catre instanta, prin incheiere, ca nu mai subzista temeiurile care au justificat masura arestarii preventive;

c)    se dispune scoaterea de sub urmarire penala, incetarea urmaririi penale, achitarea sau incetarea procesului penal;

d)  se pronunta pedeapsa amenzii sau pedeapsa inchisorii cu suspen­
darea conditionata a executarii ori cu suspendarea executarii sub suprave­
ghere sau cu executarea la locul de munca¹;

e) se dispune condamnarea la pedeapsa inchisorii;

f)   cererea a fost respinsa potrivit art. 160^8a alin. (6) (nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, cererea este neintemeiata sau cand aceasta a fost facuta de o alta persoana si nu a fost insusita de invinuit sau de inculpat).

In lege s-a prevazut si situatia in care cautiunea nu se restituie. In acest sens, potrivit art. 160⁵ alin. (5), cautiunea nu se restituie in cazul con­damnarii la pedeapsa inchisorii daca: liberarea provizorie s-a revocat ca urmare a faptului ca invinuitul sau inculpatul nu si-a indeplinit, cu rea-credinta, obligatiile ce-i reveneau si care i-au fost invederate de organul judiciar; a incercat sa zadarniceasca aflarea adevarului; a savarsit din nou, cu intentie, o infractiune pentru care este urmarit sau judecat.

In aceste situatii, cautiunea se face venit la bugetul de stat, la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare.

In cazurile prevazute la lit. b)-e), odata cu restituirea cautiunii, se dispune si incetarea starii de liberare provizorie [art. 160⁵ alin. (6)].

4.3. Procedura liberarii provizorii sub control judiciar si pe cautiune

Procedura este comuna ambelor modalitati, astfel incat se trateaza in aceeasi sectiune, dispozitiile art. 160⁶-160⁹ fiind valabile atat pentru libera­rea provizorie sub control judiciar, cat si pentru liberarea provizorie pe cautiune.

Liberarea provizorie se poate obtine numai la cerere. Din oficiu se procedeaza numai la revocarea masurii preventive, nu si la inlocuirea ei cu liberarea provizorie.

Titularii cererii de liberare provizorie sunt: invinuitul sau inculpatul; sotul acestuia; rudele apropiate [art. 160⁶ alin. (1)].

In cazul in care cererea este facuta de catre sotul sau rudele apropiate ale invinuitului sau inculpatului, instanta intreaba pe acesta daca isi insuseste cererea, iar declaratia sa se consemneaza pe cerere [art. 160⁷ alin. (2)].

Invinuitul sau inculpatul ar putea avea interes sa nu-si insuseasca cererea atunci cand stie ca este vinovat si ca va fi condamnat si vrea sa bene-

ficieze de dispozitiile art. 88 C.pen. referitoare la computarea arestarii preventive din durata pedepsei inchisorii.

Termenul in care poate fi facuta cererea de liberare provizorie se intinde, in mod practic, pe toata durata desfasurarii procesului penal.

Referitor la continut, cererea trebuie sa cuprinda: numele, prenumele, domiciliul si calitatea persoanei care o face, mentiunea cunoasterii dispozitiilor legii referitoare la cazurile de revocare a liberarii provizorii. In cazul cererii de liberare provizorie pe cautiune, intervine un element nou, in sensul ca aceasta trebuie sa cuprinda si obligatia de a depune cautiunea, precum si mentiunea cunoasterii dispozitiilor legii privind cazurile de nerestituire a cautiunii [art. 160⁶ alin. (3)].

Ca si in cazul luarii masurii arestarii preventive, organul judiciar competent sa rezolve cererea de liberare provizorie este instanta de judecata careia i-ar reveni competenta sa judece in fond cauza (cand cererea este facuta in cursul urmaririi penale), iar in cursul judecatii, celei sesizate cu solutionarea cauzei [art. 160⁶ alin. (4)].

Cererea se depune de regula la instanta. Daca a fost depusa la organul de cercetare penala, procuror sau la administratia locului de detinere, organele sesizate au obligatia legala de a inainta cererea de liberare provizorie, in termen de 24 de ore, instantei competente [art. 160⁶ alin. (5)].

Instanta sesizata cu cererea de liberare provizorie are obligatia de a o examina si solutiona dupa parcurgerea unei prime etape preliminare. In aceasta etapa, instanta desfasoara anumite masuri premergatoare, care constau, in principal, in verificarea cererii din punct de vedere al constatarii existentei mentiunilor prevazute in art. 160⁶ alin. (2) si (3) si insusirii ei de catre invinuit sau inculpat. In situatia in care cererea este incompleta, se iau masuri pentru completarea acesteia.

Insusirea cererii de catre invinuit sau inculpat intervine in cazul in care cererea a fost facuta de catre unul din substitutii procesuali mentionati in art. 160⁶ alin. (1). Declaratia invinuitului sau inculpatului poate fi de insusire sau de neinsusire a cererii, in caz afirmativ, aceasta consemnandu-se pe cerere.

Examinarea cererii de liberare provizorie de catre instanta are loc in regim de urgenta, datorita starii de arest in care se afla invinuitul sau inculpatul, si consta in verificarea indeplinirii conditiilor formale prevazute de lege pentru admisibilitatea acesteia. Referitor la acest aspect, in cazul cererii de liberare provizorie pe cautiune, intervine un element distinctiv, in sensul ca, daca instanta constata ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, ea stabileste cuantumul cautiunii si termenul in care trebuie depusa, incunostintand despre aceasta persoana care a facut cererea. Dupa depunerea

dovezii de consemnare a cautiunii, instanta admite in principiu cererea si fixeaza termenul pentru solutionarea ei [160⁸ alin. (2)].

Daca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege si dovada de consemnare a cautiunii nu a fost depusa, cererea se respinge [160⁸ alin. (3)].

Solutionarea cererii de liberare provizorie se face de catre instanta, prin incheiere, dupa ascultarea invinuitului sau inculpatului si a concluziilor aparatorului, precum si ale procurorului [art. 160^8a alin. (1)].

Admiterea cererii de liberare provizorie va fi dispusa de catre instanta de judecata, daca se constata ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege si cererea este intemeiata. In aceasta situatie, se va dispune punerea in libertate provizorie a invinuitului sau inculpatului, stabilindu-se totodata obligatiile ce urmeaza a fi respectate de catre acesta [art. 160^8a alin. (3)].

O copie de pe dispozitivul incheierii ori un extras al acesteia se trimite administratiei locului de detinere, precum si organului de politie in a carui circumscriptie locuieste invinuitul sau inculpatul. Persoanele interesate se incunostinteaza [art. 160^8a alin. (4)].

Primind copie de pe dispozitivul incheierii de admitere a cererii de liberare provizorie, administratia locului de detinere este obligata sa ia masuri pentru punerea de indata in libertate a invinuitului sau inculpatului.

Respingerea cererii de liberare provizorie va fi dispusa de instanta de judecata, in cazul: neindeplinirii conditiilor legale; cand cererea nu este intemeiata; cererii facute de o alta persoana (un substitut procesual) si neinsusirii de catre invinuit sau inculpat.

Impotriva incheierii prin care s-a admis ori s-a respins cererea de liberare provizorie se poate face recurs de catre invinuit sau inculpat ori de catre procuror la instanta superioara [art. 160⁹ alin. (1)].

Respingerea cererii de liberare provizorie are drept consecinta fireasca mentinerea inculpatului in arest preventiv.

Termenul de recurs este de 24 de ore si curge de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru cei lipsa [art. 160⁹ alin. (2)]. Dosarul va fi inaintat instantei de recurs in termen de 24 de ore. Recursul se judeca in termen de doua zile, cu participarea obligatorie a procurorului si a invinuitului sau inculpatului. Instanta se pronunta in aceeasi zi asupra admiterii sau respingerii recursului [art. 160⁹ alin. (7)].

Recursul impotriva incheierii prin care s-a respins cererea de liberare provizorie nu este suspensiv de executare. Dosarul se restituie in termen de 24 de ore de la solutionarea recursului.

4.4. Revocarea liberarii provizorii

Revocarea liberarii provizorii se deosebeste de revocarea masurilor preventive, deoarece, in ipoteza din urma, nu sunt reglementate expres cazurile in care poate fi dispusa revocarea.

Liberarea provizorie poate fi revocata cand:

a)   se descopera fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare provizorie si care justifica arestarea invinuitului sau inculpatului;

b)   invinuitul sau inculpatul nu indeplineste, cu rea-credinta, obligatiile ce-i revin potrivit art. 160² alin. (3) si (3¹) si art. 160⁴ alin. (2) sau incearca sa zadarniceasca aflarea adevarului ori savarseste din nou, cu intentie, o infractiune pentru care este urmarit sau judecat [inculpatul liberat provizoriu sub control judiciar lipseste de la mai multe termene de judecata, fara a invedera si dovedi motivele care l-au determinat sa lipseasca, incalcand, astfel, cu rea-credinta, obligatia prevazuta in art. 160² lit. c)].

Revocarea liberarii provizorii se dispune de catre instanta de judecata, prin incheiere de sedinta, cu ascultarea invinuitului sau inculpatului asistat de aparator. Revocarea se poate dispune si in lipsa invinuitului sau inculpatului, cand acesta, fara a avea motive temeinice, nu se prezinta la chemarea facuta [art. 160¹⁰ alin. (2)].

In cazul revocarii liberarii provizorii, instanta dispune arestarea preventiva a invinuitului sau inculpatului si emite un nou mandat de arestare.

Incheierea instantei de judecata de revocare a liberarii provizorii poate fi atacata cu recurs [art. 160¹⁰ alin. (4)].

Dispozitiile art. 160⁹ se aplica in mod corespunzator [art. 160¹⁰ alin. (5)].

O noua cerere de liberare provizorie formulata de inculpat apare ca neinte­meiata dupa revocarea primei liberari provizorii datorita nerespectarii, cu rea-credinta, a obligatiilor stabilite in raport cu dispozitiile art. 160² alin. (2).

Sectiunea a III-a

Alte masuri procesuale

1. Masurile de ocrotire si de siguranta

1.1. Luarea masurilor de ocrotire

Alaturi de masurile procesuale cu caracter de constrangere, in procesul penal se pot lua si masuri de ocrotire pentru protejarea persoanelor care ar putea avea de suferit in urma luarii unor masuri preventive privative de libertate sau a unor masuri de siguranta fata de invinuit sau inculpat.

Masurile de ocrotire se iau fata de alte persoane decat invinuitul sau inculpatul: minor; persoana pusa sub interdictie; persoana pentru care s-a instituit curatela; persoana care, datorita varstei, bolii sau altei cauze, are nevoie de ajutor.

Masurile de ocrotire se pot dispune daca sunt indeplinite cumulativ conditiile: a) in ingrijirea invinuitului sau inculpatului sa se afle una din persoanele mentionate de art. 161; b) in lipsa invinuitului sau inculpatului care urmeaza sa fie privat de libertate, persoanele respective au nevoie de ocrotire.

Procurorul sau instanta de judecata care a luat masura retinerii ori a arestarii preventive sau masura de siguranta a internarii medicale are obligatia de a incunostinta autoritatea competenta (autoritatea tutelara).

1.2. Luarea masurilor de siguranta

Masurile de siguranta sunt definite ca fiind acele sanctiuni de drept penal care se dispun in raport cu persoanele care au comis fapte prevazute de legea penala in scopul inlaturarii unor stari de pericol si al preintampinarii savarsirii altor fapte prevazute de legea penala¹.

Daca, in cursul urmaririi penale, procurorul constata ca invinuitul sau inculpatul se afla in vreuna din situatiile aratate in art. 113 C.pen. sau art. 114 C.pen., sesizeaza instanta, care, daca este cazul, dispune luarea, in mod provizoriu, a masurii de siguranta corespunzatoare [art. 162 alin. (1)].

In art. 112 C.pen. sunt enumerate masurile de siguranta: a) obligarea la tratament medical; b) internarea medicala; c) interzicerea de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie, meserie ori o alta ocupatie; d) interzicerea de a se afla in anumite localitati; e) expulzarea strainilor; f) confiscarea speciala; g) interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o perioada determinata (introdusa prin Legea nr. 197/2000).

Dintre masurile de siguranta prevazute in Codul penal, obligarea la tratament medical si internarea medicala devin masuri procesuale.

Pentru luarea acestor doua masuri, trebuie indeplinite cumulativ conditiile: a) existenta starii de boala sau intoxicare cronica (prin alcool sau stupefiante); b) existenta pericolului pentru societate.

In cazul internarii medicale, trebuie sa se constate si existenta conditiei speciale a iresponsabilitatii faptuitorului, datorata unei boli mintale sau toxice.

Instanta dispune luarea masurilor de siguranta numai dupa ascultarea invinuitului sau inculpatului asistat de aparator, precum si a procurorului [art. 162 alin. (1¹)].

Instanta ia masuri pentru aducerea la indeplinire a internarii medicale provizorii si, totodata, sesizeaza comisia medicala competenta sa avizeze internarea bolnavilor mintali si a toxicomanilor periculosi [art. 162 alin. (2)].

Masura internarii provizorii dureaza pana la confirmarea acesteia de catre instanta de judecata, pe baza avizului comisiei medicale, care trebuie comunicat instantei in termen de 45 de zile de la sesizarea comisiei. Nerespectarea acestui termen constituie abatere judiciara si se sanctioneaza conform art. 198 alin. (3)

In cazul in care s-a dispus internarea medicala, se vor lua si masurile prevazute in art. 161 [art. 162 alin. (5)].

Hotararea instantei de judecata prin care s-a confirmat masura internarii poate fi atacata separat cu recurs. Recursul nu suspenda executarea [art. 162 alin. (6)].

2. Masurile asiguratorii

2.1. Notiune, conditii, criterii de clasificare

Masurile asiguratorii, ca masuri procesuale, au caracter real si se iau in vederea acoperirii despagubirilor civile si a executarii pedepsei amenzii, avand ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile si imobile care apartin invinuitului sau inculpatului sau partii responsabile civilmente.

Prin efectul produs, masurile asiguratorii garanteaza executarea obligatiilor de ordin patrimonial ce decurg din rezolvarea actiunii penale (executarea amenzii penale) si a actiunii civile din cadrul procesului penal.

Bunurile asupra carora sunt instituite masuri asiguratorii sunt indisponibilizate, adica cel care le are in proprietate pierde dreptul de a le instraina sau greva cu sarcini ori chiar dreptul de folosinta in unele cazuri (in situatiile in care bunurile sechestrate trebuie ridicate in mod obligatoriu).

Masurile asiguratorii se dispun daca sunt indeplinite cumulativ conditiile¹: a) sa existe o paguba materiala; b) paguba sa fie produsa prin infractiune; c) sa existe un proces penal cu privire la infractiune; d) sa existe constituire de parte civila (exceptie face cazul exercitarii actiunii civile din oficiu in conditiile art. 17).

Din punct de vedere al obiectului lor, masurile asiguratorii se pot lua asupra:

a)   bunurilor apartinand invinuitului sau inculpatului ori ale persoanei responsabile civilmente, pana la concurenta valorii probabile a pagubei, in cazul in care se urmareste asigurarea repararii pagubei [art. 163 alin. (2)]. Daca valoarea bunurilor inculpatului asupra carora s-au luat masuri asigura-torii depaseste valoarea pagubei, nu exista temei pentru a se lua masuri asiguratorii si asupra bunurilor partii responsabile civilmente;

b)   bunurilor apartinand numai invinuitului sau inculpatului, in cazul in care se urmareste garantarea executarii pedepsei amenzii [art. 163 alin. (3)]. Reglementarea se explica prin aceea ca raspunderea penala este personala, astfel incat nu pot fi indisponibilizate, in vederea executarii pedepsei, decat bunurile celui care urmeaza sa fie tras la raspundere penala.

Potrivit art. 163 alin. (4)¹, nu se pot lua masuri asiguratorii asupra urmatoarelor categorii de bunuri: a) bunuri care apartin unei unitati dintre cele la care se refera art. 145 C.pen.; b) bunurile exceptate de lege, aratate in dispozitiile art. 406-409 C.proc.civ.

Luarea masurilor asiguratorii in vederea repararii pagubei se face la cererea partii civile sau din oficiu. De regula, aplicarea masurii este facultativa, legea lasand instituirea ei la aprecierea organului competent.

Luarea masurilor asiguratorii este obligatorie in cazul in care cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa.

Organele competente sa dispuna masurile asiguratorii sunt: procurorul, in faza de urmarire penala, prin ordonanta; instanta de judecata, in faza judecatii, prin incheiere.

Din moment ce legea nu prevede expres, masurile asiguratorii pot fi dispuse de instanta de judecata si prin sentinta sau decizie (hotararea prin care se dispune restituirea cauzei la procuror in vederea refacerii urmaririi penale).

Masurile asiguratorii pot fi aduse la indeplinire de un cerc mai larg de organe decat cele care pot dispune luarea acestor masuri. Astfel, acestea pot fi aduse la indeplinire de catre: a) procurorul care a luat masura [art. 164 alin. (1)]; b) executorul judecatoresc, cand masura a fost luata de instanta de judecata [art. 164 alin. (2)]; c) organe proprii de executare ale unitatii pagubite, in cazul in care aceasta este una din cele la care se refera art. 145 C.pen. si masura asiguratorie a fost dispusa de procuror sau de instanta de

judecata [art. 164 alin. (3)]¹; d) secretarul parchetului, in cazul in care procurorul care efectueaza urmarirea penala a dispus expres aceasta [art. 164 alin. (4)].

Masurile asiguratorii se realizeaza prin aplicarea pe bunurile indispo-nibilizate a unui sechestru penal, care poate avea urmatoarele forme: a) sechestrul penal propriu-zis, aplicabil bunurilor mobile; b) inscriptia ipotecara, aplicabila bunurilor imobile; c) poprirea pentru sumele de bani.

Inscriptia ipotecara si poprirea sunt forme speciale ale sechestrului.

2.2. Sechestrul penal propriu-zis

Sechestrul penal propriu-zis reprezinta masura asiguratorie cu cea mai frecventa aplicare in practica si consta in indisponibilizarea anumitor bunuri mobile apartinand invinuitului sau inculpatului ori partii responsabile civilmente, in vederea repararii pagubei produse prin infractiune, precum si pentru garantarea executarii pedepsei amenzii. Organul care procedeaza la aplicarea sechestrului este obligat sa identifice si sa evalueze bunurile sechestrate, putand recurge, in caz de necesitate, si la experti. Operatiile necesare instituirii sechestrului sunt: a) identificarea, care consta in individualizarea si enumerarea bunurilor sechestrate; b) evaluarea, care presupune stabilirea valorii bunurilor pe baza de acte sau prin folosirea expertilor; c) declararea ca sechestrate, in total sau in parte, a bunurilor care formeaza obiectul masurii asiguratorii.

In functie de cum apreciaza organul competent pericolul instrainarii:

-     bunurile sechestrate, sigilate sau nesigilate, raman in posesia celui impotriva caruia s-a luat masura, acesta avand obligatia de a nu le instraina sau greva;

-     bunurile sechestrate se ridica si se incredinteaza spre pastrare altor persoane sau unitati de profil.

Este posibil ca, datorita pericolului sporit de instrainare, ridicarea bunurilor sechestrate sa devina obligatorie, ea nemaifiind lasata la apre­cierea organului competent. Astfel:

a)     bunurile perisabile se predau unitatilor comerciale cu capital majoritar de stat, potrivit profilului activitatii, care au obligatia de a le primi si valorifica de indata [art. 165 alin. (2) si alin. (3)];

b)     metalele sau pietrele pretioase ori obiectele confectionate cu acestea, precum si mijloacele de plata straine se predau, in termen de 48 de ore de la ridicare, la cea mai apropiata institutie bancara competenta; daca

obiectele sunt strict necesare urmaririi penale, depunerea se face ulterior, dar nu mai tarziu de 48 de ore de la rezolvarea cauzei de catre procuror, dupa terminarea urmaririi penale;

c)         titlurile de valoare interne, obiectele de arta sau de muzeu si colectiile de valoare se predau spre pastrare, in termen de 48 de ore de la ridicare, institutiilor de specialitate; daca acestea sunt strict necesare urmaririi penale, predarea se face ulterior, dar nu mai tarziu de 48 de ore de la rezolvarea cauzei de catre procuror, dupa terminarea urmaririi penale;

d)   sumele de bani, precum si cele rezultate din valorificarea bunurilor perisabile se consemneaza, dupa caz, pe numele invinuitului, inculpatului sau partii responsabile civilmente, la dispozitia organului care a dispus instituirea sechestrului, caruia i se preda recipisa de consemnare a sumei, in termen de cel mult 3 zile de la ridicarea banilor ori de la valorificarea bunurilor.

Potrivit art. 165 alin. (7), obiectele sechestrate se pastreaza de cei care le-au primit pana la ridicarea sechestrului.

Organul care aplica sechestrul incheie un proces-verbal care va cuprinde, in afara de mentiunile prevazute la art. 91, si urmatoarele elemente:   a)   indicarea   activitatilor   efectuate   de   organul   competent;

b)   descrierea amanuntita a bunurilor sechestrate cu indicarea valorii lor;

c) indicarea bunurilor gasite la persoana careia i s-a aplicat sechestrul si care
sunt exceptate de lege de la urmarire; d) consemnarea obiectiilor partilor sau
ale altor persoane interesate [art. 166 alin. (1)].

Un exemplar de pe procesul-verbal se lasa persoanei careia i s-a aplicat sechestrul, iar in lipsa, celor cu care locuieste, administratorului, portarului ori celui care, in mod obisnuit, il inlocuieste sau unui vecin. In cazul in care parte din bunuri ori totalitatea lor au fost predate unui custode, se lasa acestuia o copie de pe procesul-verbal. Un exemplar se inainteaza si organului care a dispus luarea masurii asiguratorii, in termen de 24 de ore de la incheierea procesului-verbal [art. 166 alin. (2)].

2.3. Inscriptia ipotecara

Inscriptia ipotecara este o forma speciala a sechestrului, aplicabila in cazul bunurilor imobile.

Ca si celelalte masuri asiguratorii cu caracter real, inscriptia ipotecara are ca efect indisponibilizarea bunului imobil in vederea garantarii repararii pagubei produse prin infractiune sau executarii pedepsei amenzii.

Organul judiciar care a dispus instituirea sechestrului cere organului competent luarea inscriptiei ipotecare asupra bunurilor sechestrate, anexand

copii de pe actul prin care s-a dispus sechestrul si un exemplar al pro-cesului-verbal de sechestru.

2.4. Poprirea

Poprirea reprezinta o masura asiguratorie si, in acelasi timp, o proce-dura folosita pentru urmarirea sumelor de bani¹.

Potrivit art. 167, sumele de bani datorate cu orice titlu invinuitului, inculpatului sau partii responsabile civilmente de catre o a treia persoana ori de catre cel pagubit, sunt poprite in mainile acestora si in limitele prevazute de lege, de la data primirii actului prin care se infiinteaza sechestrul. Astfel, elementul specific al popririi, ca masura asiguratorie, il reprezinta caracterul tri­unghiular al acestei operatiuni procesuale², care implica participarea urmatorilor subiecti: a) creditorul popritor - persoana fizica sau juridica prejudiciata prin savarsirea unei infractiuni; b) debitorul poprit - invinuitul, inculpatul sau partea responsabile civilmente; c) tertul poprit - persoana fizica sau juridica ce datoreaza debitorului poprit o suma de bani.

Procedura popririi cuprinde doua momente: primul moment il constituie infiintarea popririi prin ordinul dat tertului, debitor al invinuitului, inculpatului sau partii responsabile civilmente, sa nu plateasca suma datorata si sa o tina la dispozitia organului judiciar care a infiintat poprirea; al doilea moment il constituie plata sumei, care va fi consemnata de debitor, dupa caz, la dispozitia organului care a dispus poprirea sau a organului de executare, in termen de 5 zile de la scadenta, recipisele urmand a fi predate aceluiasi organ, in 24 de ore de la consemnare.

2.5. Contestarea masurilor asiguratorii

Atat invinuitul sau inculpatul ori partea responsabila civilmente, cat si orice alta persoana interesata, pot formula plangere sau contestatie impotriva masurilor asiguratorii luate pe parcursul procesului penal, precum si a modului de aducere la indeplinire a acestora.

Contestatia poate privi atat actul procesual prin care s-a dispus masura asiguratorie (ordonanta procurorului sau incheierea instantei de jude­cata), cat si actul procedural prin care se aduce la indeplinire actul procesual (procesul-verbal de instituire a sechestrului).

Contestatia se poate adresa: a) procurorului care a dispus masura, solu-tionarea ei facandu-se in raport cu dispozitiile art. 275-278; b) instantei de

judecata, incheierea prin care se solutioneaza putand fi atacata cu recurs, care nu suspenda executarea; c) dupa solutionarea definitiva a cauzei, instantelor civile (art. 399-405 C.proc.civ.).

3. Restituirea lucrurilor

Restituirea lucrurilor este masura procesuala ce se ia in scopul repa­rarii in natura a pagubei pricinuite prin infractiune si asigurarii lucrurilor impotriva riscului instrainari viitoare de catre invinuit sau inculpat.

Persoana in favoarea careia s-a dispus masura restituirii lucrurilor are obligatia de a le pastra pana la ramanerea definitiva a hotararii.

Organul competent sa dispuna restituirea bunurilor este: procurorul in faza de urmarire penala, printr-o rezolutie; instanta de judecata, printr-o incheiere.

Conditiile cumulative cerute a fi indeplinite pentru a se dispune restituirea lucrurilor: a) lucrurile sunt proprietatea persoanei vatamate ori au fost luate pe nedrept din posesia sau detentia sa; b) lucrurile au fost ridicate de la invinuit sau inculpat sau de la cel care le-a primit de la acestia pentru a le pastra; c) restituirea lucrurilor nu stinghereste aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei.

Orice alta persoana care pretinde un drept asupra bunurilor ridicate poate cere, pe calea unei contestatii, stabilirea acestui drept si restituirea lucrurilor.

4. Restabilirea situatiei anterioare

Ca si restituirea lucrurilor, restabilirea situatiei anterioare reprezinta o modalitate de reparare in natura a pagubelor provocate prin infractiune.

Restabilirea situatiei anterioare are caracter provizoriu, producand efecte definitive si depline in momentul ramanerii definitive a hotararii judecatoresti.

Organul competent sa dispuna restabilirea situatiei anterioare este: procurorul, in faza de urmarire penala, printr-o rezolutie; instanta de judecata, printr-o incheiere.

Conditiile cumulative necesare pentru a se dispune restabilirea situatiei anterioare sunt: a) schimbarea situatiei sa fi rezultat in mod vadit din comiterea infractiunii; b) restabilirea sa fie posibila (in caz de bigamie, instanta va restabili situatia anterioara prin anularea casatoriei ulterioare).

Masura procesuala a restabilirii situatiei anterioare trebuie luata de organele judiciare in timp util, rapiditatea cu care consecintele unei infractiuni sunt indepartate fiind esentiala pentru atingerea scopului acestei masuri¹.