NOTIUNEA DE INFRACTOR (SUBIECT ACTIV)

1. Aspecte generale ale subiectului activ

Persoana care a savarsit o infractiune, este "infractorul" Infractorul reprezinta "subiectul activ al infractiunii" . Subiect activ al infractiunii nu poate fi decat omul care a comis-o. Nu se poate pune semnul egalitatii intre notiunea de faptuitor si cea de infractor, deoarece calitatea de faptuitor (penal) este data de imprejurarea comiterii unei fapte prevazute de legea penala, care poate sau nu sa fie infractiune. Faptuitorul devine infractor numai daca fapta pe care a comis-o intruneste toate conditiile obiective si subiective de existenta a infractiunii.

Notiunea de faptuitor este mai intinsa, desemnand persoana care a savarsit o fapta prevazuta de legea penala, nefiind sinonima cu notiunea de infractiune. Corelatia intre notiunea de faptuitor si cea de infractor este una gen-specie.

De asemenea, subiectul activ al infractiunii nu trebuie confundat cu "subietul de drept penal", notiune mai larga, care cuprinde toate persoanele implicate in raporturi juridice penale, respectiv subiectele active si pasive ale raporturilor juridice penale de conformare si conflict. Pe de alta parte, toate subiectele de drept sunt titulare de valori sociale care pot fi vatamate prin infractiune. Astfel ca, fie activ, fie pasiv, toate subiectele de drept pot fi angrenate in savarsirea unei infractiunii. Dintre subiectele raporturilor juridice penale, infractorul se identifica numai cu "subiectul pasiv al raportului penal de conflict"

2. Notiunea de subiect activ al infractiunii

Analizand strict juridic, infractorul este persoana care savarseste cu vinovatie o fapta sanctionata de legea penala. Conceptul de infractor, din punct de vedere criminologic, are o semnificatie complexa datorita conditionarilor bio-psiho-sociale care il determina pe om sa incalce legea.

Subiectul activ al infractiunii este persoana fizica ce a savarsit fapta direct si nemijlocit (in calitate de autor) ori a participat la savarsirea infractiunii (in calitate de instigator ori complice), indiferent daca fapta este consumata sau a ramas intr-o stare imperfecta pedepsibila. Infractorul (criminalul) este acea persoana care a comis o "infractiune cu vinovatie"

3. Conditii generale si speciale pentru a fi subiect activ

Infractorii carora legea nu le impune alte conditii decat cele generale sunt numiti infractori simpli, iar cei in privinta carora legea pretinde realizarea unor conduite speciale se numesc infractori calificati.

3.1. Conditiile generale ce trebuie indeplinite de o persoana pentru a fi subiect activ al unei infractiuni.

a)        Varsta minima ceruta de lege

Tinandu-se seama de aptitudinea bio-psihica a unei persoane de a fi constienta de actele pe care le savarseste, cat si de capacitatea de a-si stapani vointa si dirija in mod constient actele de conduita in dreptul penal s-a pus problema la ce varsta o persoana poate fi subiect activ al unei infractiuni si deci a raspunde din punct de vedere penal.

Pentru ca o fapta prevazuta de legea penala sa fie infractiune este necesar ca faptuitorul (persoana fizica) sa fi implinit la data savarsirii infractiunii varsta de 14 ani si sa aiba discernamant (art99 C.pen.).

Minoritatea faptuitorilor (sub 14 ani) constituie cauza care inlatura caracterul penal al unei fapte (art. 50 C.pen.). In legislatia penala s-a prevazut ca minorul intre 14 si 16 ani va raspunde penal numai daca se dovedeste ca in savarsirea faptei concrete a avut discernamant. Potrivit art. 99 alin. 3 C. pen Minorul care a implinit varsta de 16 ani este prezumat ca are capacitate penala. Aceste prezumti sunt relative, putand fi combatute prin "proba contrarie". [5]

b)        Responsabilitatea

Responsabilitatea nu trebuie confundata cu raspunderea penala. Responsabilitatea este o categorie psihologica in timp ce raspunderea penala este o "categorie juridica"[6]. Responsabilitatea este starea psihofizica a unei persoane de a avea capacitatea reprezentarii conduitei sale si a urmarii acesteia, orientandu-si in mod voit energia fizica in raport cu aceasta "conduita".

Responsabilitatea este definita in doctrina penala ca fiind aptitudinea persoanei fizice de a-si da seama de faptele sale (actiuni sau inactiuni), de rezonanta (semnificatia) sociala a acestora precum si de a-si putea determina si dirija in mod constient vointa, in raport cu aceste fapte.

Responsabilitatea se apreciaza prin prisma a doi factori: unul intelectiv ce presupune capacitatea persoanei de a intelege semnificatia actiunilor sau inactiunilor ei, a urmarilor acestora si altul volitiv ce presupune capacitatea persoanei de a fi stapana pe actiunile sau inactiunile sale, pe care le dirijeaza in mod constient. Cei doi factori sunt necesari in stabilirea responsabilitatii. Lipsa unuia, a celui intelectiv duce la iresponsabilitatea, caz in care lipseste vinovatia; iar cand persoana este constransa (lipseste factorul volitiv).

Responsabilitatea se prezuma, ca este starea normala a oricarei persoane care a implinit varsta de 16 ani. prezumtia este insa relativa, ea putand fi rasturnata prin dovada contrarie, ca persoana nu si-a dat seama de actiunile sau inctiunile sale, ori nu si le-a putut stapani.

c)         Libertatea de vointa si actiune

Pentru ca o persoana sa fie subiect activ al infractiunii si sa raspunda penal pentru fapta savarsita, este necesar ca pe langa celelalte doua conditii sa o ideplineasca si pe a treia, si anume posibilitatea de a decide liber si neconstrans asupra savarsirii infractiunii[8].

Libertatea de vointa si actiune este conditia generala a subiectului activ al infractiunii, ce presupune ca aceasta a decis in mod liber asupra savarsirii faptei si a avut libertatea de hotarare si libertatea de actiune potrivit propriei sale vointe. Prin libertate de vointa si actiune se intelege aptitudinea omului de a lua liber decizia infractionala si de a savarsi fapta fara "constrangere"

Daca faptuitorul a actionat sub imperiul constrangerii fizice sau constrangerii morale, fapta nu mai este imputata acestuia si fiind savarsita fara vinovatie nu este infractiune (art.46 C.pen.).

3.2. Conditii speciale pentru existenta subiectului activ al infractiunii.

Nu orice persoana poate savarsi orice infractiune. Infractiunile pentru a caror existenta se cere ca autorul sa aiba o anumita calitate se numesc infractiuni proprii, iar subiectul activ al acestor infractiuni poarta denumirea de subiect activ calificat sau propriu. Subiectul calificat trebuie sa aiba calitatea ceruta de lege in momentul savarsirii infractiunii .

Aceste conditii speciale ale subiectului activ al infractiunii se refera la anumite calitati ca de exemplu:

a)  Cetatenia, pentru infractunile de tradare;

b) Strain, pentru infractiunea de spionaj;

c)  Functionar pentru infractiunile de abuz in serviciu, neglijenta in serviciu etc.

d) Militar, pentru unele infractiuni contra capacitatii de aparare a patriei.

Subiectul activ pentru care este necesar indeplinirea unei conditii speciale se numeste subiect activ "calificat sau circumstantiat"

4. Interelatia dintre victima si agresor

Infractiunea (agresiunea), chiar si in cazul cand reprezinta actul primar, constituie un domeniu al analizei psihologice, deoarece descrie relatia sociala afectata precum si conditiile in care a fost exercitata actiunea. Dupa cum este cunoscut, individul infractor (agresor) stabileste, in prealabil, formele principale de incalcare a normelor legale sau, in cazul cand infractiunea este rezultatul culpei, posibilitatea reducerii efectelor fenomenului infractional (criminogen).

In ultimii ani se constata o tot mai mare asemanare cu rata infractiunilor (crimelor) comise de barbati si femei, iar diferentele tind sa devina tot mai mici odata cu egalitatea intre sexe, la locul de munca, acasa si chiar in politica.

Important pentru societate este, de fiecare data, determinarea si stabilirea cauzelor si conditiilor favorizante privind factorul infractional (agresional) precum si posibilitatea identificarii acestuia, a adoptarii masurilor strategice avand ca obiect sanctiunea si restabilirea "segmentului social lezat" .