Principiile fundamentale care stau la baza procesului penal roman

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE CARE STAU LA BAZA PROCESULUI PENAL ROMAN

Sectiunea I

Notiunea si sistemul principiilor fundamentale

1. Notiune

Prin notiunea de principii fundamentale ale procesului penal se inteleg acele reguli cu caracter general care guverneaza intreaga desfa-sur 141b13b are a procesului penal. Principiile fundamentale ale procesului penal sunt prevazute in art. 2-8 din Codul de procedura penala.

2. Sistemul principiilor fundamentale

Procesul penal roman este guvernat de urmatoarele principii fun­damentale: a) legalitate; b) oficialitate; c) aflarea adevarului; d) prezumtia de nevinovatie; e) rolul activ al organelor judiciare; f) garantarea libertatii individuale si a sigurantei persoanei; g) respectarea demnitatii umane; h) garantarea dreptului la aparare; i) egalitatea persoanelor in fata legii si a organelor judiciare; j) nemijlocirea desfasurarii lui in fata organelor judiciare; k) desfasurarea lui in limba oficiala; l) operativitate.

Sectiunea a II-a

Clasificarea principiilor

1. Principiul legalitatii procesului penal

Principiul legalitatii procesului penal este o transpunere pe plan parti­cular a principiului general al legalitatii¹, consacrat in art. 1 alin. (5) din Constitutie, unde se arata ca "respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie". Consacrand acest principiu ca o regula de baza a procesului penal, art. 2 alin. (1) arata ca procesul penal se desfasoara atat in

cursul urmaririi penale, cat si in cursul judecatii, potrivit dispozitiilor prevazute de lege¹.

Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratilor instituie necesitatea respectarii legii in activitatea judecatoreasca, specificand in art. 2 alin. (3) ca "judecatorii sunt independenti, se supun numai legii".

Articolul 16 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara pre-cizeaza ca "hotararile judecatoresti trebuie respectate si aduse la indeplinire in conditiile legii", in art. 17 aratandu-se ca ele "pot fi desfiintate sau modificate numai in caile de atac prevazute de lege si exercitate conform dispozitiilor legale".

Respectand principiul legalitatii procesului penal, activitatea pro­cesuala penala se desfasoara de catre organele judiciare², care trebuie sa respecte competenta pe care o au si sa asigure exercitiul drepturilor proce­suale ale partilor, in vederea solutionarii corecte a cauzelor penale³. Astfel, nerespectarea normelor de procedura penala determina nulitatea unor acte procedurale, iar incalcarea obligatiilor de catre unii participanti in cauza pe­nala poate atrage amenzi judiciare.

2. Principiul oficialitatii

Principiul oficialitatii este consacrat in art. 2 alin. (2), unde se arata ca "actele necesare desfasurarii procesului penal se indeplinesc din oficiu, afara de cazul cand prin lege se dispune altfel".

Conform principiului oficialitatii sau obligativitatii, organele judiciare trebuie sa desfasoare activitatea procesuala ori de cate ori s-a savarsit o infractiune. Si, totusi, chiar din continutul textului legal rezulta o restrangere a principiului oficialitatii prin formularea "afara de cazul cand prin lege se dispune altfel". Aceasta se refera la cazurile in care legea nu permite organului judiciar sa declanseze actiunea penala din oficiu, fiind necesara o incuviintare sau autorizare prealabila.

a) Imunitatile de jurisdictie ale demnitarilor si membrilor Guvernului. Articolul 72 din Constitutie reglementeaza imunitatea parlamentara. Potrivit normelor cuprinse in acest articol, "(2) Deputatii si senatorii pot fi urmariti si trimisi in judecata pentru fapte care nu au legatura cu voturile sau cu opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara incuviintarea Camerei din care fac parte, dupa ascultarea lor. () (3) In caz de infractiune flagranta, deputatii sau senatorii pot fi retinuti si supusi perchezitiei. Ministrul justitiei il va informa neintarziat pe presedintele Camerei asupra retinerii si a perche-zitiei. In cazul in care Camera sesizata constata ca nu exista temei pentru re-tinere, va dispune imediat revocarea acestei masuri".

Potrivit art. 96 din Constitutie, Presedintele Romaniei se bucura de imunitate, iar punerea sa sub acuzare se poate realiza numai de catre Camera Deputatilor si Senat, pentru infractiunea de inalta tradare, cu votul a cel putin doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor, in sedinta comuna.

Pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor, membrii Guvernului pot fi urmariti penal, potrivit dispozitiilor cuprinse in art. 109 alin. (2) din legea fundamentala. Cererea de a fi inceputa urmarirea penala fata de membrii Guvernului, pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor, poate fi facuta numai de catre Camera Deputatilor, Senat si Presedintele Romaniei. In cazul in care s-a cerut inceperea urmaririi penale, Presedintele Romaniei poate dispune suspendarea acestora din functie.

In toate aceste cazuri, competenta a judeca este Inalta Curte de Casatie si Justitie.

b)   Imunitatile de jurisdictie diplomatica si consulara semnifica - potrivit conventiilor internationale si legislatiei interne - exceptarea persoanelor straine care exercita activitate diplomatica si consulara pe teritoriul tarii noastre de la jurisdictia penala si civila a statului roman, atat a lor, cat si a bunurilor ce le apartin.

Imunitatea de jurisdictie diplomatica este absoluta, in sensul ca agentul diplomatic nu poate fi urmarit si judecat de nicio autoritate juridica din tara in care este acreditat, atat pentru actele oficiale, cat si pentru cele particulare. In schimb, imunitatea de jurisdictie consulara opereaza numai pentru actele indeplinite in exercitiul functiilor consulare.

Aceste imunitati au fost consacrate prin Conventiile internationale privitoare la relatiile diplomatice si consulare adoptate la conferintele O.N.U. de la Viena din 1961 si 1963, Romania aderand la acestea in 1968 si, respectiv, 1971.

c) Imunitatea magistratilor reiese din continutul art. 95 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratilor, care prevede ca "Judecatorii, procurorii si magistratii-asistenti pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati preventiv numai cu incuviintarea sectiilor Consiliului Superior al Magistraturii". In caz de infractiune flagranta, acestia pot fi retinuti si supusi perchezitiei, Consiliul Superior al Magistraturii fiind informat neintarziat de organul care a dispus retinerea sau perchezitia.

In cazul in care actiunea penala a fost pusa in miscare, exercitarea ei duce la suspendarea din functie a judecatorului pana la ramanerea definitiva a hotararii.

d)   Potrivit art. 5 C.pen., punerea in miscare a actiunii penale pentru infractiunile savarsite in afara teritoriului tarii, contra sigurantei nationale a statului roman sau contra vietii unui cetatean roman ori prin care s-a adus o vatamare grava integritatii corporale sau sanatatii unui cetatean roman, cand sunt savarsite de un cetatean strain sau de o persoana fara ceta-tenie care nu domiciliaza pe teritoriul tarii, se face numai cu autorizarea prealabila a procurorului general.

e)   In situatia savarsirii unei infractiuni indreptate impotriva vietii, integritatii corporale, sanatatii, libertatii sau demnitatii reprezentantului unui stat strain, actiunea penala se pune in miscare la dorinta exprimata de guvernul strain, potrivit art. 171 C.pen.

f)    Pentru unele infractiuni contra sigurantei circulatiei pe caile ferate [neindeplinirea indatoririlor de serviciu sau indeplinirea lor defectuoasa, din culpa sau neindeplinirea cu stiinta a indatoririlor de serviciu, precum si parasirea postului si prezenta la serviciu in stare de ebrietate, prevazute de art. 273 alin. (1) C.pen., art. 274 alin. (1) C.pen., art. 275 alin. (1) C.pen.], actiunea penala se pune in miscare numai la sesizarea organelor competente ale cailor ferate.

g)   Potrivit art. 226, pentru infractiunile savarsite de militari contra ordinii si disciplinei militare prevazute in art. 331-336 C.pen. (absenta nejustificata, dezertarea, calcarea de consemn, insubordonarea, lovirea sau insulta superiorului, lovirea sau insulta inferiorului), precum si pentru infractiunea de sustragere de la serviciul militar (art. 348 C.pen.), indiferent daca a fost savarsita de un civil sau de un militar, actiunea penala se pune in miscare in urma sesizarii organului judiciar de catre comandantul unitatii militare.

h) Pentru actiunile savarsite de civili contra capacitatii de aparare a tarii, prevazute de art. 353-354 C.pen. (sustragerea de la recrutare, neprezen-tarea la incorporare sau concentrare), actiunea penala se pune in miscare numai la sesizarea comandantului.

i) Institutia plangerii penale ca o conditie indispensabila pentru punerea in miscare a actiunii penale o intalnim numai la anumite infrac-tiuni, de exemplu: lovirea sau alte violente, vatamarea corporala, violarea de domiciliu, amenintarea, violarea secretului corespondentei, violul in forma simpla [art. 197 alin. (1) C.pen.], abuzul de incredere etc. Cand actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, aceasta poate sa impiedice exercitarea actiunii prin retragerea plangerii sau

impacarea partilor. In situatia in care cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, actiunea penala se pune in miscare din oficiu [art. 131 alin. (5) C.pen.].

j) O situatie aparte fata de ceea ce am analizat pana acum o reprezinta si cazul infractiunii de seductie (art. 199 C.pen.) pentru care procesul porneste   din   oficiu,   nefiind   deci   necesara  plangerea   prealabila,   insa

impacarea partilor inlatura raspunderea penala.

Exceptiile de la principiul oficialitatii au caracter absolut, in sensul ca organele de urmarire penala si instanta de judecata nu pot actiona impotriva vointei organelor si persoanelor prevazute de lege, actele efectuate prin incalcarea acestei vointe fiind sanctionate cu nulitatea. Aceste exceptii isi au explicatia - asa cum s-a putut observa - fie in calitatile persoanelor ce au incalcat legea penala (demnitari, diplomati, militari), fie in natura infractiunilor savarsite (cele pentru care este necesara plangere prealabila).

3. Principiul aflarii adevarului

Activitatile desfasurate in cadrul procesului penal trebuie "sa asigure aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la persoana faptuitorului" (art. 3).

Numai afland adevarul, scopul procesului penal poate fi atins¹, iar solutiile dispuse de organele judiciare pot da satisfactie celor care urmaresc infaptuirea justitiei penale.

A afla adevarul intr-o cauza penala inseamna a realiza o concordanta

deplina intre situatia de fapt, asa cum s-a produs aceasta in materialitatea ei,

si concluziile la care a ajuns organul judiciar cu privire la imprejurarile respective².

Pentru realizarea obiectivelor principiului aflarii adevarului, Codul de procedura penala instituie un intreg sistem de drepturi si garantii³:

a) obligatia organelor judiciare de a afla adevarul in fiecare cauza penala, acestea avand indatorirea sa stranga probele necesare pentru lamurirea cauzei. In acest sens, art. 202 prevede obligatia organelor de urmarire penala de a strange probele din oficiu, in favoarea si defavoarea invinuitului sau inculpatului. Articolul 287 instituie obligatia ca instanta de

judecata sa isi exercite atributiile in mod activ in vederea aflarii adevarului si a realizarii rolului educativ al judecatii;

b)  obligatia oricarei persoane de a contribui, prin informatiile pe care le detine, la aflarea adevarului. Astfel, alin. (2) al art. 65 stipuleaza ca, "La cererea organului de urmarire penala ori a instantei de judecata, orice persoana care cunoaste vreo proba sau detine vreun mijloc de proba este obligata sa le aduca la cunostinta sau sa le infatiseze". De asemenea, art. 265 C.pen. incrimineaza ca infractiune "Fapta de a nu aduce la cunostinta organelor judiciare imprejurari care, daca ar fi cunoscute, ar duce la stabilirea nevinovatiei unei persoane trimise in judecata sau condamnate pe nedrept ori la eliberarea unei persoane tinute in arest preventiv pe nedrept";

c)  dreptul partilor de a putea dovedi pe tot parcursul procesului penal imprejurarile care duc la aflarea adevarului in cauza respectiva (art. 67);

d)  instituirea posibilitatii de reluare a procesului penal din etapa procesuala in care aflarea adevarului s-a denaturat - art. 265 - "restituirea cauzei sau trimiterea la alt organ de urmarire";

e)  asezarea sistemului probator pe principiul libertatii probelor si al liberei lor aprecieri. Potrivit art. 63 alin. (2), "Probele nu au valoare mai dinainte stabilita. Aprecierea fiecarei probe se face de organul de urmarire penala sau de instanta de judecata in urma examinarii tuturor probelor administrate, in scopul aflarii adevarului."

4. Principiul prezumtiei de nevinovatie in procesul penal

Este o regula de baza a procesului penal si, totodata, unul dintre drepturile fundamentale ale omului.

Declaratia de Independenta adoptata in S.U.A. si Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului, document al Revolutiei franceze de la 1789¹, au pus bazele principiului prezumtiei de nevinovatie. Acesta este consacrat si in Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata la New York in 1948, Conventia Europeana de Aparare a Drepturilor Omului adoptata in 1959, Pactul international asupra drepturilor civile si politice adoptat in 1966.

Principiul prezumtiei de nevinovatie este inscris si in Constitutia Romaniei: "Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata"². Acelasi principiu il gasim consacrat si in art. 66, potrivit caruia "(1) Invinuitul sau inculpatul (.) nu este obligat sa-si probeze nevinovatia. (2) In cazul in care exista probe de vinovatie, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie".

Prezumtia de nevinovatie presupune:

-    desfasurarea unui proces obiectiv in fiecare faza a sa;

-    sub aspectul sarcinii probei, prezumtia de nevinovatie impune ca, in primul rand, organele judiciare sa faca dovada invinuirilor pe care le sustin. Ele au obligatia administrarii probelor, atat a celor care sustin vinovatia invinuitului sau inculpatului, cat si a celor in apararea acestuia;

-    interpretarea oricarui dubiu in favoarea celui cercetat, acesta putand fi supus rigorilor legii numai in conditiile existentei unor probe certe de vinovatie (in dubio pro reo).

Prezumtia de nevinovatie are un caracter relativ, putand fi inlaturata pe baza unor probe certe cu privire la fapta si persoana cercetata. Ea constituie baza dreptului la aparare si a celorlalte drepturi procesuale pe care legea le acorda invinuitului sau inculpatului. Daca se dovedeste vinovatia, prezumtia va fi inlaturata si se va aplica sanctiunea prevazuta de lege (represiunea dreapta).

5. Principiul rolului activ al organelor judiciare

Potrivit art. 4, "Organele de urmarire penala si instantele de judecata sunt obligate sa aiba rol activ in desfasurarea procesului penal".

Exista si sisteme judiciare in care rolul activ al organelor judiciare nu se manifesta, sarcina administrarii probelor revenind partilor, organele judi­ciare avand numai rol de arbitru intre acestea. Exemplificam, in acest sens, legislatiile de tip anglo-saxon.

Practica judiciara din majoritatea tarilor a consacrat rolul activ al organelor judiciare. Si doctrina atrage atentia asupra necesitatii ca instantele de judecata si, in general, organele judiciare sa manifeste activ interesul pentru aflarea adevarului in cauzele penale pe care le solutioneaza.

Pentru realizarea principiului rolului activ al organelor judiciare sunt consacrate o serie de obligatii, cum sunt:

-   efectuarea din oficiu a actelor necesare desfasurarii procesului
penal, chiar si atunci cand initiativa pornirii procesului penal revine partilor
(organul judiciar are obligatia sa cheme persoana vatamata si s-o intrebe
daca intelege sa depuna plangere prealabila) ori acestea dau dovada de
pasivitate (identificarea si administrarea unor probe);

- sa aduca la cunostinta, sa arate si chiar sa explice subiectilor procesuali neoficiali modul in care isi pot exercita drepturile si facultatile procesual penale¹ si sa-i intrebe daca au de formulat cereri ori de ridicat obiectii.

Desigur, nu pot fi negate activitatile in care rolul activ il au numai partile (participarea persoanei vatamate ca parte vatamata in procesul penal; acceptarea unui aparator pentru a-l asista in cursul procesului penal, cand asistenta juridica nu este obligatorie; folosirea sau renuntarea la caile de atac s.a.).

6. Principiul garantarii libertatii individuale si sigurantei persoanei

Libertatea individuala face parte din drepturile fundamentale ale omului. In Romania, drepturile si libertatile persoanelor sunt interpretate in concor-danta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si tratatele la care Romania este parte. Daca exista neconcordanta intre pactele si tratatele acceptate de Romania si legile interne, au prioritate reglementarile internatio-nale², cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.

Constitutia stipuleaza ca perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai in cazurile si cu procedura prevazuta de lege³; retinerea nu poate dura mai mult de 24 ore; arestarea se realizeaza pe baza de mandat emis de judecator si nu poate priva de libertate o persoana pe un timp mai lung de 30 zile; orice prelungire a arestarii preventive se realizeaza numai de instanta de judecata si ea nu poate fi mai mare de 30 de zile; asupra legalitatii mandatului, arestatul poate face plangere la instanta de judecata, care este obligata sa se pronunte prin hotarare motivata s.a.

Garantarea libertatii persoanei este reglementata si in art. 5, fiind totodata prevazuta obligatia statului de a repara, in conditiile legii, paguba suferita de catre persoana impotriva careia s-a luat ilegal o masura de privare de libertate.

Datorita complexitatii lor, garantiile privind asigurarea libertatii persoanelor pot fi grupate astfel⁴:

a)   cazurile si conditiile de restrangere a libertatii persoanelor sunt strict enumerate de lege (art. 23 din Constitutie, art. 136, 143, 145, 145¹, 146, 147 si 148);

b)   masurile de preventie sunt dispuse numai de organele judiciare abilitate de lege (organul de cercetare penala poate dispune retinerea pentru 24

ore, iar arestarea preventiva se dispune numai de judecator). Sunt consacrate institutii procesuale care permit verificarea permanenta a legalitatii si oportunitatii masurilor preventive;

c) inculpatul privat de libertate poate fi pus in libertate provizorie, in conditiile prevazute de lege. Masura de preventie este inlaturata atunci cand au disparut temeiurile care au generat-o.

Dupa cum se observa, garantarea libertatii are un caracter relativ, pen­tru ca, in anumite situatii, este nevoie de privarea libertatii persoanei pentru asigurarea desfasurarii procesului penal in conditii optime. Regula garantarii libertatii persoanei este aplicabila in tot cursul procesului penal si nu mai este incidenta dupa ce acesta s-a finalizat si s-a trecut la executarea hotararii definitive a instantei de judecata.

7. Principiul respectarii demnitatii umane

Acest principiu este inscris expres printre principiile fundamentale, fiind introdus in Codul de procedura penala prin Legea nr. 32/1990, si exprima cerinta ca orice persoana care se afla in curs de urmarire penala sau de judecata trebuie tratata cu respectarea demnitatii umane. Supunerea acesteia la tortura sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante este pedepsita prin lege (art. 5¹). Reglementarea s-a impus in urma aderarii Romaniei la Conventia impotriva torturii si altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante¹.

In vederea garantarii acestui principiu, in Codul penal a fost incriminata ca infractiune distincta tortura² (dureri sau suferinte puternice, fizice sau psihice, pentru obtinerea de informatii sau marturisiri ori pentru a pedepsi sau intimida in legatura cu un act pe care persoana l-a comis).

Respectarea principiului analizat presupune dreptul persoanei la integritate psihica si fizica. Tortura nu poate fi exercitata in nicio impre­jurare, nici chiar in cazuri exceptionale (stare de razboi sau de amenintare cu razboiul, de instabilitate politica s.a.), ordinul superiorului sau al unei autoritati publice neputand fi invocat pentru a o justifica. Legea prevede insa ca durerea sau suferinta rezultate exclusiv din sanctiunile legale inerente acestora nu constituie tortura. In cazul savarsirii unei infractiuni de tortura, tinand cont de gravitatea ei, fapta va fi judecata de catre tribunal, ca prima instanta.

8. Principiul garantarii dreptului de aparare

Cauzele care fac obiectul procesului penal sunt determinate de un conflict de drept penal, nascut din savarsirea unei fapte incriminate de legea penala. Raportul juridic ce se naste are cel putin doi subiecti cu pozitii si interese opuse. Este necesar astfel sa se asigure posibilitatea ca subiectul pasiv al raportului juridic de drept procesual penal sa se poata apara.

Scopul dreptului la aparare este acela de a se realiza o justitie eficienta si de a fi eliminata orice posibilitate de eroare judiciara. De aceea, dreptul la aparare este consacrat in toate legislatiile moderne, fiind inscris in majoritatea constitutiilor statelor, dar si in norme ale dreptului international. Evidentiem, dintre acestea, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata in 1948, si Conventia Europeana asupra Drepturilor Omului, adoptata in 1959, care au consfintit si ele dreptul de aparare printre drepturile fundamentale ale omului.

Constitutia Romaniei, ca si Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, precum si Codul de procedura penala prevad si garanteaza dreptul la aparare. Astfel, acest din urma act normativ precizeaza expres in art. 6 ca organele judiciare sunt obligate:

a)  sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale in conditiile prevazute de lege si sa administreze probele necesare apararii;

b)  sa incunostinteze pe invinuit sau inculpat despre fapta pentru care este invinuit, incadrarea juridica a acesteia, sa-i asigure posibilitatea pregatirii apararii si sa-si plateasca aparatori experimentati¹;

c)   sa incunostinteze invinuitul sau inculpatul, inca inainte de a i se lua prima declaratie, despre dreptul de a fi asistat de un aparator, consemnarea ca s-a realizat aceasta obligatie facandu-se in procesul-verbal de ascultare. Daca nu are aparator ales si se afla in vreuna din situatiile in care asistenta juridica este obligatorie, organul judiciar are obligatia sa-i asigure din oficiu un aparator. In cazul in care partea nu dispune de sumele de bani necesare apararii, contravaloarea acestei prestatii va fi acoperita din fondurile banesti avansate de stat¹.

Pentru aflarea adevarului, organul judiciar trebuie sa administreze din oficiu toate probele pe care le identifica, atat cele in acuzarea invinuitului sau inculpatului, cat si pe cele in apararea lui. Probele in aparare vor fi administrate chiar daca inculpatul nu le-a propus sau chiar impotriva vointei

sale. Astfel de probe vor fi verificate temeinic pentru a se evita erorile judiciare.

Organul judiciar trebuie sa-l indrume pe inculpat in activitatea sa de aparare.

Faptul ca, in anumite cazuri, apararea este obligatorie, reprezinta o garantie pentru infaptuirea in cele mai bune conditii a justitiei in cazurile respective.

Modalitatile prin care se realizeaza dreptul la aparare sunt: modul de organizare si functionare a instantelor judecatoresti; dispozitii procesuale prevazute de lege; asistenta juridica.

Asistenta juridica este obligatorie (art. 171) cand invinuitul sau inculpatul este: minor; retinut sau arestat chiar si in alta cauza; internat intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical educativ; cand fata de acesta s-a dispus masura de siguranta a internarii medicale sau obligarea la tratament medical chiar in alta cauza; cand organul de urmarire penala sau instanta apreciaza ca acesta nu si-ar putea face singur apararea, iar in cursul judecatii, in cauzele in care legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii de 5 ani sau mai mare.

Alineatul (4) al aceluiasi articol prevede ca, in cazurile in care asistenta juridica este obligatorie, daca invinuitul sau inculpatul nu si-a ales un aparator, se iau masuri pentru desemnarea unuia din oficiu. Se procedeaza astfel chiar in conditiile in care invinuitul sau inculpatul declara ca poate sa-si realizeze si singur apararea. Daca a fost numit un aparator din oficiu si, ulterior, invinuitul sau inculpatul isi angajeaza un aparator, delegatia aparatorului din oficiu inceteaza.

O garantie a exercitarii asistentei juridice o reprezinta si obligatia legala pe care o are instanta de judecata de a amana judecarea cauzei daca aparatorul lipseste si nu poate fi inlocuit [art. 171 alin. (6)].

Potrivit art. 197 alin. (2), actele incheiate cu nerespectarea dispozitiilor legale referitoare la asistarea inculpatului de catre aparator, cand asistenta juridica este obligatorie, sunt lovite de nulitate absoluta. Instanta Suprema a admis ca, intr-o asemenea situatie, dosarul sa poata fi restituit pentru refacerea urmaririi penale cu respectarea legii.¹

9. Principiul egalitatii persoanelor in fata legii si a organelor judiciare

Constitutia Romaniei prevede egalitatea intre cetateni fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie, apartenenta

politica, avere sau origine sociala; in art. 16 se prevede ca "Nimeni nu este mai presus de lege" si ca toti "cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor, fara privilegii si fara discriminari".

Egalitatea deplina si reala se manifesta in toate domeniile vietii sociale, cu atat mai mult pe plan juridic. In Legea nr. 304/2004 se arata ca toate persoanele sunt egale in fata legii, fara privilegii si fara discriminari.

Cerintele principiului egalitatii sunt:

a)   urmarirea penala si executarea hotararilor judecatoresti se efectuea-za pentru toate persoanele de catre aceleasi organe ale statului. Infiintarea de instante extraordinare este interzisa prin lege [art. 126 alin. (5) din Constitutie]. Prin lege organica pot fi infiintate instante specializate in anumite materii, cu posibilitatea participarii, dupa caz, a unor persoane din afara magistraturii (tribunalele de munca);

b)   urmarirea si judecata se realizeaza pentru toate persoanele dupa aceleasi reguli procesuale, fara a exista vreo discriminare. Exista insa si exceptii, cum ar fi tragerea la raspundere penala a Presedintelui tarii pentru care se cere aprobarea Parlamentului s.a.;

c)   partile din proces se bucura de aceleasi drepturi procesuale, fara nicio discriminare in fata autoritatilor judiciare.

Nerespectarea principiului egalitatii intre persoanele care participa la procesul penal atrage nulitatea actelor incheiate.

10. Principiul nemijlocirii desfasurarii procesului penal in fata organelor judiciare

Principiul nemijlocirii asigura o reala verificare a probelor prin participare personala a partilor la desfasurarea procesului penal.

De asemenea, organele judiciare trebuie sa ia in mod direct si nemijlocit cunostinta despre probele existente in cauza, sa examineze obiectele materiale pe care s-au pastrat urme¹, sa dispuna efectuarea unor constatari tehnico-stiintifice sau expertize pentru valorificarea urmelor ridicate cu ocazia cercetarii la locul faptei si sa aprecieze personal concluziile din aceste lucrari, sa asculte in mod direct toate partile in pro­cesul penal si sa evalueze datele obtinute. Organele judiciare au posibilitatea sa puna intrebari partilor, sa le confrunte atunci cand sunt contradictii intre declaratiile lor, sa efectueze constatari la fata locului si reconstituiri, perchezitii, inregistrarea convorbirilor telefonice, interceptarea corespon-dentei, in conditiile legii s.a. Toate aceste activitati vor avea loc numai in

masura in care sunt necesare pentru aflarea adevarului in cauza, in scopul solutionarii temeinice si legale a acesteia. Pe cat posibil, organele judiciare vor obtine probe din surse primare, oglindindu-se mult mai exact adevarul.

Principiul nemijlocirii se aplica atat in faza de urmarire penala, cat si in faza de judecata.

Principiul nemijlocirii nu se realizeaza: in cazul comisiilor rogatorii, intrucat proba este obtinuta de un alt organ judiciar decat cel care solutioneaza cauza penala; cand inculpatul nu este prezent la judecata si prezenta sa fie nu este obligatorie, fie acesta se sustrage.

11. Principiul desfasurarii procesului penal in limba romana

Acest principiu rezulta din prevederile constitutionale (art. 128), conform carora "Procedura judiciara se desfasoara in limba romana", si din Codul de procedura penala, unde, in art. 7 alin. (1), se stipuleaza: "In procesul penal, procedura judiciara se desfasoara in limba romana". Pentru persoanele care nu inteleg sau nu vorbesc limba romana, acestea au dreptul de a lua cunostinta de toate actele si lucrarile dosarului, de a vorbi in instanta si de a pune concluzii, prin interpret. In procesele penale, acest drept este asigurat gratuit¹.

12. Principiul operativitatii procesului penal

Organele judiciare sunt obligate sa procedeze fara intarziere la solu-tionarea cauzei penale, cu respectarea tuturor drepturilor partilor si a regulilor prevazute de lege.

Desi nu este reglementat expres, principiul reiese din:

-    art. 1, potrivit caruia "Procesul penal are ca scop constatarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie infractiuni";

-    pentru aflarea adevarului, organele judiciare administreaza probele necesare;

-    reglementarea termenelor in procesul penal (termenul de doua luni de la data cand persoana vatamata a cunoscut cine este autorul infractiunii pentru depunerea plangerii prealabile; termenul de 15 zile de la primirea dosarului de la organul de cercetare penala in care procurorul trebuie sa se pronunte asupra solutiei, termenul de 24 de ore de la emiterea rechizitoriului in care procurorul trebuie sa inainteze dosarul instantei competente);

-    consacrarea unor institutii procesuale¹ care nu afecteaza buna desfasurare a procesului penal si aflarea adevarului, cum ar fi: extinderea actiunii penale sau a procesului penal de instanta de judecata, cand, in cursul judecatii, au fost descoperite fapte sau persoane noi participante la savarsirea infractiunii;

-  existenta institutiei procedurii de urgenta (cazul prinderii in flagrant delict).

Operativitatea nu trebuie sa afecteze calitatea si eficienta activitatii judiciare.

In afara de principiile enuntate, unii autori mentioneaza si alte principii, ca dreptul la un proces echitabil. Apreciem insa, asa cum, de altfel, o face si autorul in cauza², ca acest principiu se regaseste in toate cele 12 principii analizate de noi, rolul lor fiind tocmai acela ca persoanelor participante la desfasurarea procesului sa nu le fie afectate drepturile si libertatile constitutionale.