RISCURILE IN AFACERILE ECONOMICE INTERNATIONALE

In afacerile economice internationale pot aparea o mare varietate de riscuri datorita complexitatii relatiilor economice dintre tarile lumii, a diferentelor culturale, precum si a modificarii permanente a mediului economic si politic international. In afara acestor riscuri cu caracter obiectiv pot aparea si o serie de riscuri de natura subiectiva datorate incompetentei sau relei credinte a partenerilor straini.

Clasificare riscurilor in afacerile internationale

Riscurile in afacerile internationale pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere.

Din punct de vedere al caracterului lor, riscurile pot fi:

a.       Riscuri cu caracter economic, cum sunt riscurile financiar-monetare, datorate fluctuatiilor valutare; riscuri de pret, datorate inflatiei si instabilitatii preturilor; riscuri contractuale determinate de neplata marfurilor livrate, nerespectarea obligatiilor contractuale etc.

b.      Riscuri cu caracter politic cum ar fi exproprierea, confiscarea, nationalizarea, determinate de schimbarea regimului politic, starea de razboi etc.

c.       Riscuri cu caracter natural, cum sunt inundatiile, cutremurele, uraganele, eruptiile vulcanice etc.

Riscul cu caracter politic

Procesul de internationalizare este insotit de multe riscuri. Unul dintre cele mai mari il reprezinta situatia politica din tarile in care se fac afaceri. De aceea firmele trebuie sa fir capabila sa evalueze riscurile politice si sa realizeze negocieri eficiente.

Riscul politic reprezinta probabilitatea ca investitia straina sa fie restrictionata de politicile guvernamentale din tara gazda. Astfel de riscuri intalnesc firmele care fac afaceri in tarile in curs de dezvoltare sau cu guvernele care nu incurajeaza investitiile directe straine.

Categorii de riscuri politice

O firma se poate confrunta in strainatate cu mai multe feluri de riscuri politice.

Cel mai sever risc politic il reprezinta confiscarea. In aceasta situatie proprietatea firmei trece de la compania straina la tara gazda, fara despagubire. Ea este practicata in special de tarile subdezvoltate. Desi amenintarea confiscarii s-a diminuat, ea inca persista si constituie un risc politic deosebit de semnificativ pentru firmele ce doresc sa se implice in afaceri in strainatate.

Unele ramuri sunt mai vulnerabile la confiscare decat altele, din cauza importa 515i82f ntei lor pentru economia tarii gazda. Printre acestea sunt industria miniera, industria energiei electrice, utilitatile publice si bancile. Cea mai importanta confiscare relativ recenta a avut loc in anii '70 in Iran, dupa izgonirea de la tron a sahului.

Mai putin drastica, insa destul de severa, este si exproprierea. Exproprierea se intampla atunci cand investitia straina este preluata de guvernul local, insa se fac unele despagubiri. De cele mai multe ori insa aceste despagubiri se dau in moneda netransferabila a tarii gazda sau se pot baza pe valoarea contabila. Rambursarea poate sa nu se faca la valoarea totala a investitiilor, din punct de vedere al firmei expropriate, insa se face totusi o despagubire, Desi se face o anumita despagubire, proprietarul nu doreste sa vanda. Motivatia exproprierii este adesea explicata prin sentimente adanci de nationalism. Se considera ca interesele tarii sunt mai bine servite de proprietatea nationala. Exproprierea este justificata in mod tipic in domeniile critice pentru apararea nationala, suveranitatea nationala, cresterea economica si in care interesele natiunii cer sa nu existe un control strain. Unele domenii sunt mai susceptibile de expropriere. Printre acestea sunt utilitatile publice, industria miniera, petroliera.

O alta explicatie data exproprierii este aceea ca strainii exploateaza bogatia tarii, luand totul si nedand nimic in schimb.

Multe tari au trecut la forme mai subtile de control al proprietatii strainilor, precum nationalizarea. Nationalizarea reprezinta trecerea unor bunuri din proprietatea investitorilor straini in proprietatea guvernului, prin plata de la buget a mijloacelor nationalizate. Scopul nationalizarii este acelasi: obtinerea controlului asupra proprietatii straine, insa metoda este alta. Prin nationalizare, guvernul solicita transferul partial al proprietatii si responsabilitatii manageriale si impune reglementari privind prelucrarea produselor in tara. Nationalizarea poate avea efecte profunde asupra firmei straine. In primul rand, firma este fortata sa angajeze personal local in conducere, ceea ce poate duce la o cooperare si comunicare defectuoasa. Prelucrarea interna a produselor poate duce la diminuarea calitatii. In sfarsit, nationalizarea apara, de regula, ramura respectiva de concurenta straina, ceea ce poate duce la scaderea competitivitatii.

In general, nationalizarea afecteaza o intreaga ramura si nu doar o singura firma. Daca exproprierea si confiscarea se refera la preluarea proprietatii, nationalizarea se refera la detinerea ei de catre guvern. Prin urmare, proprietatea unei firme poate fi expropriata si apoi redata sectorului particular din tara respectiva sau poate fi confiscata sau expropriata si condusa de catre guvern. In aceasta ultima situatie este mai corect sa se spuna ca afacerea a fost nationalizata.

Din fericire, riscurile politice mentionate au o tendinta de reducere pe plan mondial. Tari care nu demult restrictionau patrunderea firmelor straine acum considera investitiile straine un mijloc de crestere economica. In plus, au inceput sa fie privatizate telecomunicatiile, media, liniile aeriene, bancile si alte firme proprietate de stat. In mod ironic, multe dintre intreprinderile expropriate si nationalizate in trecut au inceput acum sa fie privatizate.

Evaluarea riscului politic

Mediul politic din strainatate poate fi evaluat in functie de stabilitatea politica, nationalismul si restrictiile economice impuse de guvernele straine.

a. Stabilitatea politica. Printre criteriile cele mai frecvent avute in vedere la evaluarea oportunitatii de implicare pe pietele straine este stabilitatea politica. O tara este considerata stabila din punct de vedere politic atunci cand se mentine continuitatea reglementarilor, indiferent de guvernul aflat la putere. Cu cat intr-o tara modificarile de orientare sunt mai mari, cu atat si riscul politic este mai ridicat. Intr-un astfel de climat o afacere straina poate avea dificultati prin aceea ca noul guvern poate sa nu fie de acord cu prevederile initiale ale conventiilor stabilite in conditiile vechiului regim. De aceea, comerciantul international trebuie sa studieze posibilitatea continuarii acordurilor incheiate de un guvern si in eventualitatea schimbarii acestuia, pentru a nu avea dificultati.

Intr-o democratie, probabilitatea schimbarilor guvernamentale poate fi evaluata. In alte situatii, instabilitatea guvernului poate fi prevazuta printr-o serie de simptome ca: agitatii publice (demonstratii, tulburari, greve etc.); crize guvernamentale (fortele de opozitie incearca sa rastoarne guvernul); atacuri inarmate ale unor grupuri de oameni asupra altora; lupta de gherila, asasinate politice, lovituri de stat, schimbarea neregulata a liderilor guvernamentali superiori. Un raport asupra acestor aspecte va furniza elemente relevante asupra stabilitatii sau instabilitatii guvernului.

b. Nationalismul. Desi schimbarea partidelor politice si a tipurilor de guverne poate duce la instabilitate si modificarea relatiilor de afaceri, valul puternic de nationalism care se raspandeste in lume poate afecta in cel mai inalt grad afacerile internationale pana la sfarsitul secolului. Pentru intelegerea conflictelor si presiunilor inerente in miscarea internationala a capitalurilor, tehnologiilor si obiectivelor este necesara evaluarea naturii adevarate a nationalismului si a jocului de interese din acea tara. De asemenea, este necesar sa se studieze daca se permite penetrarea nerestrictiva a firmei straine pe piata si daca nationalismul nu degenereaza intr-o xenofobie economica, cum s-a intamplat de multe ori in India (chenar 2. 14).

c. Restrictiile economice. Chiar daca riscurile politice inregistreaza o tendinta de descrestere, firmele internationale se confrunta cu o serie intreaga de riscuri economice. Motivatiile impunerii unor restrictii economice de catre guvernele unor tari pot fi puse sub stindardul sigurantei nationale, protejarii unor ramuri tinere, mentinerii unei balante comerciale favorabile etc.

Principalele restrictii economice se refera la controlul schimbului, restrictii de import, controlul taxelor, controlul preturilor, restrictii privind continutul local, restrictii privind investitiile straine.

1. Controlul schimbului. Guvernele care se confrunta cu lipsa de moneda forte impun uneori restrictii asupra miscarii capitalurilor, ceea ce are consecinte nefavorabile asupra externalizarii profiturilor. Alteori, controlul schimbului se extinde asupra unor produse, in dorinta de a diminua importul unor bunuri considerate de lux, prin utilizarea unui sistem de rate de schimb multiple. Controlul schimbului poate crea serioase dificultati firmei straine.

2. Restrictii de import. Unele guvernele impun restrictii privind importul unor materii prime, masini, piese de schimb, pentru a forta firmele straine sa cumpere aceste produse din tara si a crea astfel o piata de desfacere pentru bunurile locale. Problema devine critica atunci cand produsele locale nu sunt corespunzatoare calitativ.

3. Restrictii privind continutul local. In afara de restrictiile de import, unele tari impun si restrictii privind continutul local al unor produse, adica acestea sa contina si componente locale. Restrictia este impusa indeosebi firmelor straine care asambleaza produse din componente straine.

4. Controlul taxelor. Taxele pot fi considerate un risc politic atunci cand sunt folosite ca un mijloc de control al comertului. In acest caz ele sunt impuse fara o notificare prealabila si cu incalcarea acordurilor existente. Tarile in curs de dezvoltare, mereu in criza financiara, cauta sa impuna taxe nerezonabil de mari firmelor straine care opereaza in conditii de eficienta ridicate. Brazilia, de exemplu, a modificat brusc in anul 1994 taxa la importul de autoturisme de la 20% la 70%.

5. Controlul preturilor. In multe tari, presiunile politice interne pot forta guvernele locale sa controleze preturile produselor importate, in special la produsele considerate foarte sensibile din punct de vedere politic, precum alimentele, produsele farmaceutice, benzina, autoturismele. Instituirea acestor controale in perioadele de inflatie poate fi folosita de guvern ca un mijloc de control al costului vietii.

6. Restrictii privind investitiile straine. Guvernele unor tari impun uneori restrictii investitiilor straine prin limitarea participarii firmei straine la capitalul societatii mixte. India a fost una dintre tarile care a folosit din plin aceste restrictii in anii precedenti. In prezent ea limiteaza participarea firmelor straine la companiile petroliere Indian Oil, Hindustan Petroleum si Bharat Petroleum la 25%. Comerciantul international va trebui sa studieze atitudinea fata de investitiile straine, pentru a lua decizia cea mai corespunzatoare.

Actualmente exista o tendinta de diminuare a acestor restrictii, investitiile straine fiind considerate un important mijloc de accelerare a dezvoltarii economice.

In tabelul 2.13 prezentam ierarhizarea tarilor lumii in functie de libertatea economica a acestora.

Ierarhizarea tarilor lumii dupa gradul de libertate economica

Tabel 2

Sursa: Keegan, J.W., Green, C.M., Principles of Global Marketing, Prentice Hall, Upper Saddle River, New Jersey, 1997, p.33

Evaluarea vulnerabilitatii politice

Evaluarea vulnerabilitatii politice are ca obiectiv previzionarea instabilitatii politice a unei tari pentru a ajuta firma sa identifice si evalueze evenimentele politice si influenta lor potentiala asupra deciziilor actuale si de perspectiva privind afacerile internationale.

Evaluarea vulnerabilitatii politice se face nu doar cu scopul de a determina daca poate fi facuta o investitie intr-o tara sau nu, ci si pentru a determina nivelul riscului pe care firma este pregatita sa-l accepte.

Exista diferite modalitati de masurare a riscului politic. Ele variaza de la folosirea analistilor proprii, pana la apelarea la surse specializate de evaluare a riscului politic.

Analistii proprii iau, de regula, in considerare urmatoarele elemente la determinarea riscului politic: stabilitatea sistemului politic al tarii; gradul de implicare al guvernului in domenii ca participarea la capital, drepturi contractuale; durata mentinerii guvernului la putere; probabilitatea de modificare a reglementarilor economice, in ideea schimbarii guvernului; efectul acestor modificari asupra climatului afacerilor. In tabelul 2.14 sunt prezentate criteriile cele mai obisnuite dupa care analistii evalueaza riscul politic.

Criterii de evaluare a riscului politic

Tabel 2.14

Sursa: Adaptat dupa: Kotabe, M., Helsen,K., Global Marketing Management, John Wiley and Sons, Inc., New York, 1998, p.128.

Unele surse publice sau semipublice publica periodic liste privind ierarhizarea tarilor in functie de riscul politic. De exemplu, revista britanica Economist publica trimestrial ierarhizarea a 80 de tari in functie de 27 factori de influenta (stabilitate politica, politici economice, datorii etc.) Cel mai mare risc este cotat cu 100 puncte. La sfarsitul anului 1996, Rusia avea cel mai mare risc politic (80), urmata de Mexic, Venezuela, Argentina, Brazilia, Turcia si China. Publicatia americana International Country Risk Guide realizeaza aceste estimari lunar pentru 130 tari. Riscul minim este cotat cu 100, iar cel maxim cu 0. Factorii avuti in vedere sunt coruptia guvernamentala, birocratia, traditia legislatiei, riscul conflictelor externe, terorismul politic, conducerea politica, esecul planificarii economice, gradul de realizare al previziunilor economice. In iunie 1997, de exemplu, Luxemburgul avea cel mai mic risc politic (93,5), urmat de Norvegia, Japonia, Singapore, Danemarca si Olanda. Romania se afla pe locul 70, cu 66,5 puncte. Cele mai riscante tari erau Iraq, Liberia, Sudan si Somalia (26 puncte).

Pentru diminuarea riscului politic o firma poate adopta urmatoarele strategii: licentierea, constituirea de societati mixte, imprumuturi locale, integrare verticala, minimizarea investitiilor in fonduri fixe, asigurarea impotriva riscurilor politice.

a. Licentierea. O strategie care elimina aproape toate riscurile este licentierea produselor sau tehnologiilor, contra unei redevente. Strategia poate fi adoptata atunci cand produsul sau tehnologia sunt unice, iar riscul este foarte mare.

b. Constituirea de societati mixte. Infiintarea de societati mixte cu parteneri locali influenti este o solutie viabila, folosita de multe firme internationale. Participarea locala la capital diminueaza riscul firmei straine, fiind si o modalitate de patrundere pe o piata in care concurentii locali sunt puternici. Astfel, Kodak a infiintat o societate mixta cu firma japoneza Konica, pentru a putea accede pe piata japoneza, unde Fuji are pozitie dominanta.

c. Imprumuturi locale. Finantarea activitatilor locale prin imprumuturi de la bancile autohtone minimizeaza efectele negative, in cazul unor evenimente politice nefavorabile. De regula, guvernele locale nu doresc sa creeze probleme propriilor institutii financiare.

d. Integrarea verticala. Companiile care detin sucursale specializate in diferite tari, fiecare depinzand de cealalta, isi asuma un risc mai redus decat cele care au unitati pe deplin integrate si intreprinderi independente in fiecare tara. Riscul se diminueaza si mai mult daca firma are cel putin doua unitati angajate in aceeasi activitate, ferind-o de capcana specializarii exagerate.

e. Minimizarea investitiilor in fonduri fixe. Riscul politic este intotdeauna legat de nivelul capitalului riscat. Cu cat nivelul acestuia este mai redus, cu atat si riscul va fi mai mic. Una din solutii o constituie inchirierea in loc de cumpararea unor fonduri fixe, expunerea capitalului fiind in acest caz destul de redusa.

f. Asigurarea impotriva riscurilor politice. Pentru acoperirea riscului politic o firma poate apela si la asigurarea acestuia. Companiile americane, de exemplu, au colectat cca. 200 milioane dolari de la societatile de asigurare pana s-au retras din Kuweit, atunci cand consiliul de Securitate al ONU a impus embargo mondial asupra Iraqului. Asigurarile pot fi atat guvernamentale cat si private. Compania americana Overseas Private Investment Corporation, de exemplu, incheie asigurari contra riscului neconvertibilitatii monedei, exproprierii si actiunilor armate precum razboaiele si revolutiile.

Riscurile cu caracter economic

Categorii de riscuri economice

Riscurile economice in afacerile internationale pot fi:

a.       Riscuri de productie, determinate de nerealizarea prevederilor contractuale privind calitatea, cantitatea, termenele de livrare a marfurilor etc.

b.      Riscuri tehnologic, generate de importul unei tehnologii care nu corespund cerintelor de productie, infrastructurii din tara importatorului sau nivelului tehnic actual. Desi aceste riscuri apar in primul rand la importator, ele apar si la exportator, atunci cand plata importurilor de tehnologii se face prin cote procentuale din comercializarea produselor realizate cu tehnologii importate.

c.       Riscuri de natura umana, care sunt cauzate de insuficiente cunostinte manageriale sau ale personalului de executie.

d.      Riscuri de neexecutare (inadempienta), care decurg din situatiile cand cumparatorul nu mai vrea sau nu mai poate ridica marfa contractata sau vanzatorul nu expediaza marfa sau o expediaza cu intarziere.

e.       Riscuri de insolvabilitate, care apar atunci cand cumparatorul nu plateste marfa primita.

f.        Riscuri de pret, care se datoreaza neconcordantei de timp dintre momentul incheierii contractului si momentul incasarii sau platii, pentru exportator pretul putand fi sub nivelul celui mondial, iar pentru importator peste nivelul mondial din momentul platii.

g.       Riscuri valutare, care sunt cauzate de modificarea cursului valutar a valutei din contract in intervalul dintre momentul incheierii contractului si data efectuarii platii in valuta.

h.       Riscuri ale ratei dobanzii, care apare datorita acordarii unor credite cu dobanda fixa din fondurile colectate in depozite cu dobanda variabila.

Clauze contractuale de acoperire a riscurilor economice

In contractele internationale trebuie introduse o serie de clauze menite sa mentina echilibrul contractual dintre parteneri si sa elimine pierderile datorate riscurilor. Clauzele cele mai importante sunt clauzele referitoare la pret, clauzele valutare si clauzele de impreviziune.

Clauzele de pret sunt mai numeroase. Ele sunt urmatoarele:

a.       Clauza pretului escaladat. Clauza se introduce atunci cand se doreste mentinerea echilibrului intre pretul produsului finit si cel al factorilor de productie utilizati pentru fabricarea lui. Ea are un rol deosebit de important in contractele pe termen lung si la cele cu livrari succesive.

b.      Clauza de indexare. Pentru contracararea efectului variatiei pretului preturile din contract sunt stabilite in functie de un produs de referinta sau de un anumit indicator. Daca valoarea produsului de referinta se modifica, atunci se modifica si pretul din contract cu un procent convenit de parti. Clauza poate fi introdusa atunci cand pretul marfurilor depinde de variatia preturilor unor produse etalon. Daca intre parteneri exista un flux reciproc de marfuri se poate stabili un raport de schimb intre pretul produselor importate si cele exportate care sa fie mentinut indiferent de variatia pretului.

c.       Clauza marfa. Prin aceasta clauza se precizeaza in mod expres pretul pe baza caruia se vor efectua schimburile reciproce, pentru a determina cantitatea exacta ce se va livra de parteneri pe intreaga durata a contractului.

d.      Clauza de rectificare a preturilor. Alinierea automata la schimbarile de conjunctura pe piata reprezentativa a masinilor si utilajelor se face prin clauza de rectificare, care prevede posibilitatea actualizarii preturilor

e.       Clauza de revizuire a pretului presupune adaptarea contractului la noile conditii prin renegocierea pretului, daca se inregistreaza cresteri semnificative ale costurilor materiilor prime, materialelor etc.

Clauze valutare. Aceste clauze pot fi:

a.       Clauza de acoperire a riscului valutar presupune masuri de prevedere privind acoperirea riscului in conditiile cursurilor monetare flotante.

b.      Clauza valutara presupune alegerea unei valute etalon si efectuarea platii in functie de aceasta. Daca cursul de schimb se modifica in raport cu etalonul se va modifica si pretul contractului in sus (la depreciere) sau in jos (la apreciere).

c.       Clauza monedei multiple stabileste exprimarea creantei in mai multe monede, pe baza cursului din momentul incheierii contractului, iar la scadenta partenerul are dreptul sa aleaga moneda de plata.

3. Clauza de impreviziune are ca scop asigurarea riscurilor conjunctural, precum si a altor categorii de riscuri si presupune renegocierea partiala sau totala a contractului in cazul cand a intervenit un eveniment exterior imprevizibil care a dus la un dezechilibru major intre raporturile dintre parti fata de momentul incheierii contractului.