Principiul protectiei investitorilor in legislatia romaneasca a pietei de capital

Principiul protectiei investitorilor in legislatia romaneasca a pietei de capital

Valorile mobiliare sunt vehicule investitionale cu un anumit grad de risc care se adreseaza publicului investitor. Ele sunt destinate drenarii si mobilizarii economiilor banesti si ale disponibilitatilor financiare catre proiecte de investitii de amploare.

Avind in vedere avantajele finantarii prin piata de capital, precum si tendinta publicului de a investi in instrumente financiare, companiile ce isi propun sa se dezvolte sunt tot mai mult interesate sa acceada la cota unei burse , de unde si tendinta crescatoare a finantarilor cu capital ce circula pe pietele financiare. Este vorba, in special, de economiile banesti (mobilizate sub forma instrumentelor financiare) ale unui mare 121b19b numar de persoane, care investesc, insa, fiecare o suma relativ redusa intr-o anumita valoare mobiliara. De aceea, legislatia pietei de capital isi propune ca scop mobilizarea disponibilitatilor banesti prin intermediul investitiilor in instrumente financiare, in conditii de protectie a investitorilor.

Pentru a se oferi fiecarui investitor posibilitatea evaluarii riscului investitional, dar si pentru a feri publicul neinformat de posibilele fraude, emisiunile si tranzactiile de valori mobiliare se desfasoara pe o piata organizata (reglementata), sub o stricta supraveghere exercitata de autoritatea de reglementare si control si in conditii de protectie a investitorilor.

Unul din obiectivele fundamentale ale reglementarii pietei valorilor mobiliare il reprezinta protectia investitorilor, care presupune egalitatea intre investitori, transparenta pietei, reglementarea si supravegherea acesteia.

Legea nr.297/2004 privind piata de capital a renuntat in mod gresit la a determina expres acest principiu. Totusi, si aceasta lege este guvernata de doua principii, subsumate ideii de protectie a investitorilor : egalitatea intre investitori si transparenta pietei.

Principiul egalitatii presupune ca riscul investitional sa fie egal impartit intre investitori, iar drepturile (patrimoniale sau nepatrimoniale) aferente valorilor mobiliare sa fie nediscriminatorii. De aceea sunt interzise manipularea pietei si tranzactiile bazate pe informatii privilegiate, iar in cazul unor depasiri de prag, oferta publica sau, dupa caz, retragerea de pe piata a tuturor valorilor mobiliare emise de societatea in cauza, sunt obligatorii.

O investitie eficienta necesita, in primul rind, diversificarea riscului investitiilor, si in al doilea rind, capacitatea de a asimila informatiile furnizate, din ce in ce mai complexe si voluminoase, ceea ce este de apanajul investitorilor sofisticati si mai putin la indemina micilor investitori. Revine legiuitorului si autoritatii de reglementare sarcina de a atenua acest risc investitional in favoarea micilor investitori sau de a avertiza asupra acestuia, prin informarea corecta, prompta si completa a acestuia cu privire la obiectul investiei si la calitatile intermediarilor cu care trateaza[2] si prin actiuni preventive pentru descoperirea eventualelor fraude.

Riscul investitional este, in principiu, direct proportional cu sumele investite. Se poate spune ca investitorul strategic sau actionarul majoritar al emitentului, spre exemplu, risca mai mult, din punct de vedere cantitativ, decit investitorul minoritar; dar investitia actionarului majoritar poate sa conteze mai putin decit conteaza investitia actionarului minoritar, raportat la propriul patrimoniu. Pe de alta parte, in cazul disiparii actiunilor intre un numar mare de actionari, cel ce detine un procent semnificativ poate sa exercite controlul asupra societatii, mai ales in situatia in care ceilalti actionari nu sunt interesati si nu participa la adunarile generale . Protectia investitorilor, mai ales a actionarilor minoritari, trebuie, deci, sa tina cont de aceste proportii, pentru a nu se transforma intr-o atingere a intereselor actionarilor majoritari si, in consecinta, intr-un abuz de drept

In conditiile in care cerintele de transparenta a pietei sunt indeplinite, principiul protectiei investitorilor nu poate fi invocat pentru a-i apara pe investitori de consecintele prejudiciabile ale propriilor lor acte de manifestare pe piata Riscul investitional, in aceste conditii, face inutil recursul la normele juridice de protectie. Investitorul trebuie, in aceasta calitate, sa-si asume acest risc, constind in concurenta si factori conjuncturali, si sa suporte efectele negative ce decurg, la un moment dat, din conduita sa pe piata[6].

Transparenta pietei este, deci, principalul mijloc de protectie a investitorilor. Din principiul transparentei rezulta dreptul la informatie al investitorilor.

Piata valorilor mobiliare se caracterizeaza prin caracterul public al informatiilor referitoare la elementele acesteia (valori mobiliare, emitenti, activitatea acestora, institutiile publice implicate, intermediarii).

Transparenta pietei este necesara pentru asigurarea egalitatii investitorilor, consolidarea increderii investitorilor in produsele pietei de capital, in general, si in valorile mobiliare in care acestia investesc, in special, stimularea investitiilor in valori mobiliare si protectia investitorilor contra fraudelor.

Transparenta pietei asigura premisele egale ale evaluarii riscului investitional. Investitorul, in baza informatiilor despre emitent, despre activitatea sa si valorile mobiliare emise de acesta, poate sa-si diversifice eficient portofoliul si sa-si orienteze fluxurile investitionale catre valori mobiliare lichide si eficiente. Eventualele fraude pot fi identificate in conditii de transparenta si consecintele pierderii increderii pot fi inlaturate prin informarea prompta a investitorilor asupra masurilor de corectie luate pentru sanctionarea fraudelor.

Pentru aceste motive, transparenta este un principiu fundamental al pietei valorilor mobiliare. Regulile transparentei se adreseaza emitentilor, actionarilor majoritari ai acestora, managerilor, dar si institutiilor, publice sau private, implicate in comertul cu valori mobiliare.

Transparenta pietei este si un principiu al reglementarilor comune europene referitoare la pietele de capital , constituind o exigenta la care reglementarile romanesti in domeniu trebuie sa se alinieze in vederea integrarii europene.

Transparenta pietei este importanta, insa, si prin consecintele sale.

Pretul si lichiditatea valorilor mobiliare sunt consecinte ale rentabilitatii emitentului, pe o piata normala. Emitentul este interesat sa exhibe aceasta rentabilitate catre investitori, pentru a atrage atentia asupra eficientei propriului vehicul investitional, putind obtine astfel mai usor finantarea unor investitii. Pentru investitori, transparenta este importanta si pentru ca le ofera un indiciu rezonabil al valorii si rentabilitatii portofoliilor ce le detin (pentru exit, speculatie etc.). Transparenta pietei inseamna, deci, la nivelul fiecarei valori mobiliare in parte sau la nivelul indicelui bursier, lichiditate[8].

Pentru emitentul de valori mobiliare, cotarea pe o piata reglementata reprezinta o buna reclama si diversificarea surselor de finantare.

Transparenta pietei asigura emitentului (ca, de altfel, si institutiilor implicate)  un mijloc important de reclama. Publicatiile de specialitate furnizeaza in permanenta, pe baza informatiilor facute publice, analize ale activitatii emitentilor, ale evolutiei valorilor mobiliare emise de acestia, ale masurilor implementate de organismele de supraveghere pentru asigurarea transparentei si egalitatii investitorilor. Publicul investitor are, in aceste conditii, posibilitatea sa aleaga in functie de calitatea produsului investitional.

Pentru emitent, in special, transparenta este mijlocul cel mai eficient si legitim de diversificare a surselor sale de finantare, ale caror volum si costuri se modifica in functie de gradul de transparenta a emitentului.

Pentru gestionarii informatiilor, in special CNVM, garantarea accesului investitorilor la aceste informatii reprezinta o obligatie. Rolul institutiilor de reglementare, supraveghere si control nu se reduce, insa, la aceasta obligatie, ele trebuie sa asigure si o educatie a publicului investitor in vederea canalizarii economiilor acestora catre investitia in valori mobiliare . Transparenta pietei este mijlocul cel mai important prin care institutiile de reglementare pot sa-si asume si sa-si indeplineasca acest rol.

Dispozitiile art. 46 din Legea nr. 297/2004, referitoare la Fondul de compensare a investitorilor, fac parte din grupul normelor prin care se asigura protectia investitorilor mici. Prin acest fond, constituit din contributia intermediarilor in tranzactiile cu valori mobiliare, micii investitori sunt despagubiti, intr-o masura rezonabila, pentru prejudiciile pe care le-au putut suferi datorita modului incorrect, incompentent sau fraudulos in care le-au fost utilizati banii de catre intermediari.

Se poate antama, insa, si o raspundere a intermediarului in tranzactiile cu valori mobiliare fata de investitor, pe temeiul obligatiei acestuia de a-i da socoteala. Intr-adevar, intermediarul in tranzactiile cu valori mobiliare este fie un mandatar, fie un comisionar al investitorului si, in aceasta calitate, isi angajeaza raspunderea pentru modul in care isi executa mandatul. Raspunderea intermediarului are, in principiu, regimul juridic din dreptul comun.