Finantarea pe termen scurt - surse atrase (pasive stabile)

Finantarea pe termen scurt

Obiectul deciziei de finantare pe termen scurt il constituie selectia si mobilizarea operativa a surselor de capitaluri circulante, la cel mai redus cost al procurarii acestora, in conditii de reducere a riscului.

Spre deosebire de finantarile pe termen lung, care vizeaza activele imobilizate, cu un anumit grad de independenta fata de fluctuatiile procesului economic specific, finantarile pe termen scurt vizeaza activele de exploatare al caror cuntum variaza prompt in functie de cresterea sau decresterea activitatii de la un an la altul, de la un trimestru la altul etc.

Mijloacele de procurare a capitalurilor circulante se impart in trei categorii: surse proprii, surse atrase (datorii de exploatare) si surse imprumutate.

Surse proprii

Acoperirea financiara a activelor circulante cu fonduri proprii, chiar daca implica participarea "investitorilor de capitaluri" la proprietate si la distributia profitului net, constituie, totusi, cea mai sigura sursa de finantare, determina autonomie financiara si elimina riscul retragerii fortuite a capitalurilor.

Surplusul de surse permanente, degajat din finantarea pe termen lung a nevoilor permanente, il constituie fondul de rulment. La o anumita data, fondul de rulment reprezinta excedentul activelor pe termen scurt asupra pasivelor pe termen scurt.

In marime absoluta, fondul de rulment se determina in do 414b13e ua variante: fie ca diferenta intre capitalurile proprii si datoriile financiare, pe de o parte, si activele imobilizate nete, pe de alta parte, fie ca diferenta intre active circulante si datorii pe termen scurt:

FR = Capital permanent - Active imobilizate = (Capitaluri proprii Datorii financiare) - Active

imobilizate

FR = Active circulante - Datorii pe termen scurt (Resurse de trezorerie)

Fondul de rulment reprezinta partea din capitalul permanent care poate fi utilizata pentru finantarea activelor circulante, adica excedentul de capital permanent fata de active imobilizate sau excedentul activelor circulante cu lichiditati pe termen mai mic de un an, fata de datoriile cu exigibilitate pe termen mai mic de un an.

Corelatii ale fondului de rulment

Intre activele circulante (Ac), resursele de trezorerie (Rt) si fondul de rulment (FR) exista posibilitatea unei triple corelatii din care sa rezulte fond de rulment pozitiv, neutru sau negativ, dupa cum urmeaza:

Ac = Rt → FR = 0

Ac > Rt → FR > 0

Ac < Rt → FR < 0

1. Daca FR este neutru, inseamna ca ne aflam intr-o situatie de echilibru fragil. Desi solvabilitatea pe termen scurt pare asigurata, riscul diferit al elementelor de activ sau pasiv face ca acest echilibru (Ac = Rt) sa fie fragil. Realizarea viitoare a lichiditatii elementelor de activ poate fi compromisa usor din cauze diverse: stocuri ce nu se pot vinde din cauza unei conjuncturi nefavorabile, din cauza supraevaluarii anticipate a cererii, din cauze fortuite, de forta majora etc. Aceleasi greutati pot aparea si in ceea ce priveste recuperarea unor creante ­clienti, producandu-se pierderi de lichiditati din cauza dificultatilor de trezorerie ale debitorilor.

Aspecte neavenite se pot produce si in ceea ce priveste datoriile pe termen scurt. Creditorii pot face interventii pentru accelerarea termenelor de plata in cazul unor greutati de echilibru financiar, nefiind de acord in nici un caz cu prelungirea unor scadente.

Orice dereglare care se produce in raport cu lichiditatea anticipata a activelor sau cu exigibilitatea anticipata a pasivelor poate afecta echilibrul fragil stabilit prin FR = 0.

Avand in vedere asimetria riscurilor ce decurg din estimarea anticipata a lichiditatii elementelor de activ si exigibilitatii elementelor de pasiv, este necesara formarea unor 'lichiditati suplimentare' care sa joace rolul de marja de siguranta si care sa apere echilibrul financiar al intreprinderii pentru cazuri de nerealizare a activelor circulante.

2. In cazul fondului de rulment pozitiv se constata un excedent potential de lichiditati pe termen scurt, fata de exigibilitatile potentiale pe termen scurt. Astfel de situatie poate fi rezultatul unei corelari favorabile in termeni de lichiditate, ceea ce inseamna ca intreprinderea este in masura sa faca fata tuturor scadentelor pe termen scurt si sa dispuna inca de un stoc tampon de lichiditati destinate sa anihileze eventuali factori nefavorabili privitor la vanzarea activelor in viitor sau la onorarea datoriilor pe termen scurt.

3. In cazul fondului de rulment negativ, lichi­ditatile potentiale nu acopera exigibilitatile potentiale, ceea ce inseamna dificultati previzibile sub aspectul echilibrului financiar pe termen scurt.

Recapituland cele trei corelatii ale fondului de rulment putem aprecia ca:

=> un fond de rulment pozitiv reprezinta un semn favorabil privind solvabilitatea si echilibrul financiar al intreprinderii;

=> un fond de rulment neutru comporta o solvabilitate fragila care se poate dezechilibra oricand;

=> un fond de rulment negativ reprezinta dificultati financiare previ­zibile pe linia solvabilitatii, ceea ce impune o ameliorare substantiala de finantare.

Concluzie. Calcularea fondului de rulment nu permite aprecieri realiste, decat daca se ia in considerare gradul de lichiditate a activelor circulante si gradul de exigibilitate a datoriilor pe termen scurt. Exista intreprinderi cu fond de rulment negativ care manifesta o vitalitate reala si solvabilitate permanenta, dupa cum pot exista intreprinderi cu fond de rulment pozitiv care, practic, se dovedesc .fara capacitate de plata.

Surse atrase (pasive stabile)

Acestea reprezinta datorii ale intreprinderii fata de terti (furnizori, personal, stat etc.), atrase pe o anumita perioada de timp, ca urmare a reinnoirii continue a acestora.

Sursele atrase sunt, practic, niste imprumuturi pe termen scurt indirecte care se creaza prin decalajul de timp dintre momentul vanzarii sau prestarii serviciului si momentul in care beneficiarul il plateste. Acest tip de datorie este "gratuita", in sensul ca nu se plateste in mod explicit o dobanda pentru aceste surse atrase. Un serviciu de trezorerie activ va cauta sa angajeze intotdeauna datorii cu scadente relaxate (intinse in timp), in raport cu incasarile care se vor cauta sa se realizeze foarte repede.

Pasivele stabile si, in principal, creditul furnizor (acordat de furnizor) sunt o sursa spontana de finantare si acestea cresc o data cu tranzactiile curente ale firmei.

Creditul comercial, ca principal element al surselor atrase pentru firma beneficiara (client) este, in acelasi timp, o garantie pentru furnizor de a-si promova vanzarile. Desi acest tip de credit nu are un cost explicit (nu trebuie platita dobanda pentru utilizarea sa), el are totusi un cost implicit. Deoarece vanzarea pe credit are loc prin acordarea de catre furnizor a unui rabat pentru a urgenta plata vanzarilor din partea clientilor, in cazul in care clientii nu profita de acest discount (rabat) ei pierd sume de bani corespunzatoare rabatului si marimii vanzarilor. Rezulta, deci, ca pentru client creditul comercial (creditul furnizor) are un cost implicit determinat de pierderea rabatului acordat de furnizor, suma ce ar putea fi intrebuintata pentru efectuarea unor plati (rambursari de credit, achizitii de stocuri si active imobilizate etc.).

Costul determinat de renuntarea la rabatul acordat de furnizor clientului sau este, pentru acesta din urma, un cost direct care se masoara cu ajutorul ecuatiei:

K = (1 + procentul de rabat / (100 - procentul de rabat))^{365/(data platii - data rabatului)} - 1

Avantajele creditului comercial in cazul practicarii discountului pot fi sintetizate astfel: (a) este la indemana, practic, oricarei firme; (b) este 'gratuit' (in realitate rezultand un castig prin reducerea pretului de cumparare care compenseaza efortul platii la termenul cerut de furnizor); (c) este flexibil, el putand fi extins conform intelegerii dintre parti si (d) nu exista restrictii in legatura cu conditiile acordarii. Din aceste motive, firmele gestionate eficient apeleaza si beneficiaza de creditul comercial.

Surse imprumutate

In completarea surselor proprii si atrase, intreprinderea apeleaza la credite bancare de trezorerie sau de scont.

Creditele de trezorerie

Creditele de trezorerie, denumite si credite cu caracter general, sunt acelea des­chise de banca in functie de situatia tre­zoreriei intreprinderii (deficit sau excedent) fara nici o legatura cu alte creante sau alte operatiuni. Astfel de credite pe termen scurt se acorda in cazul deficitului de trezorerie, fara alte garantii deosebite, in vederea acoperirii platilor curente. Singura preocupare a bancii, in afara cunoasterii bonitatii debitorului, este de a se convinge asupra solvabilitatii pe termen scurt a acestuia.

Aceste credite, generale, prezinta pentru banca un risc relativ important caci adesea ele sunt legate de activitatea curenta a intreprinzatorului si nu sunt garan­tate cu active certe. Ca urmare a riscului comercial inerent oricarui intreprinzator, spre exemplu, in caz de nevanzare a marfurilor, banca insasi trebuie sa analizeze, in momentul acordarii creditului, situatia economica a debitorului spre a se asigura de lichiditatea acestuia si deci de posibilitatile sale de rambursare a creditului.

Astfel de credite se acorda in contul curent, prin care se efectueaza, de regula, incasarile si platile societatilor comerciale si ale altor agenti economici.

Fata de perioada precedenta, soldul creditelor poate fi diminuat prin excedentul de trezorerie degajat in perioada respectiva sau poate fi majorat pentru acoperirea (prin credite noi) a deficitului de trezorerie rezultat la finele perioadei precedente. Majorarea soldului creditelor bancare poate fi facuta pana la o limita si anume cea a unui plafon stabilit de banca in relatiile sale de credit cu intreprinderea. Altfel, depasirea va fi insotita de dobanzi si comisioane penalizatoare. Micsorarea se poate face pana la rambursarea integrala a creditelor in sold. Dincolo de aceasta rambursare, excedentul de trezorerie poate fi rambursat in valori mobiliare cu scadenta apropiata.

Volumul creditelor de trezorerie se stabileste pe baza situatiei de trezorerie care se intocmeste de agentul economic la inceputul trimestrului, pe baza datelor contabile din trimestrul anterior, a programelor de activitate si de desfacere potrivit contractelor si comenzilor de aprovizionare si livrare, precum si a altor documente din care sa rezulte evolutia raportului intre totalul stocurilor si cheltuielilor, pe de o parte, si totalul resurselor si incasarilor, pe de alta parte, in perioada curenta.

Datele din situatia de trezorerie sunt analizate si verificate de banca creditoare, urmarindu-se realitatea acestora, existenta contractelor si comenzilor de aprovizionare­desfacere pe care se fundamenteaza volumul de incasari si cheltuieli stabilit. In finalul planului de trezorerie se determina deficitul sau excedentul de trezorerie.

Deficitul de trezorerie constituie nivelul noilor credite pe care intreprinderea le va solicita in trimestrul respectiv, peste cele aflate in sold in trimestrul anterior.

Excedentul de trezorerie constituie volumul creditelor care urmeaza a se rambursa in trimestrul urmator.

Creditul de scont

Scontul este operatiunea de credit prin care bancherul pune la dispozitia unui client o suma de bani, in schimbul unui efect comer­cial (trata, bilet la ordin) inainte ca acesta sa ajunga la scadenta, du­pa deducerea unei dobanzi, a unor cheltuieli diverse si a unui comision.

Suma dobanzii se stabileste in functie de valoarea tratei, rata dobanzii si timpul ramas intre momentul scontarii pana la scadenta efectului.

Desfasurarea operatiunii de scontare are loc in felul urmator: intreprinderea depune la banca trata care reprezinta creanta pe care vrea s-o mobilizeze; a doua zi ea primeste un credit in cont, la nivelul valorii tratei minus agio (cheltuieli privind taxa scontului, comisioane de andosare, de miscare etc. ocazionate de incasarea efectului); banca incaseaza creanta cand ajunge la scadenta.

Creditul de scont are avantajul ca este mai putin scump, deoa­rece efectele scontate reprezinta o garantie suficienta pentru banca. Ca dezavantaj se retine faptul ca apelarea la acest credit de catre firma nu este intotdeauna posibila din cauza ca nevoile de lichiditati nu coincid intotdeauna cu portofoliul de efecte detinut de firma.

Pentru indeplinirea obiectivelor sale, decizia de finantare a ciclului de exploatare va face un arbitraj intre creditele de trezorerie si creditele de scont posibile de mobilizat de la banci, pentru acoperirea deficitului de trezorerie. Selectia unuia sau altuia dintre credite se va face pe baza analizei temeinice a costului real al acestora, asa dupa cum vom arata in continuare.

Costul creditelor

Pentru gestiunea ciclului de exploatare, costul creditelor reprezinta un criteriu important in procesul de selectare a tipului de credite pe termen scurt.

In afara cheltuielilor cu dobanzile, care reprezinta elementul principal al costului creditului, agentii economici creditati mai suporta si alte cheltuieli, sub forma diverselor comisioane percepute de banci, ceea ce face ca, in final, costul total alo creditului sa fie mai mare. Astfel, costul explicit (aplicabil) al creditului este determinat de doi factori:

a) rata dobanzii formata din:

al) rata dobanzii de referinta: rata de referinta a Bancii Nationale sau rata dobanzii la creditele interbancare (BIBOR = Bucharest Interbank Operating Rate);

a2) prima de risc privind tipul de credite, mai mare pentru creditele de trezorerie in comparatie cu creditele de scont (protejate suplimentar de dreptul cambial);

a3) prima de risc privind marimea intreprinderii, mai mare pentru intreprinderile mici in comparatie cu cele mijlocii, respectiv cele mari;

b) comisioanele aferente

bl) comisioanele de risc privind repercusiunea impozitului bancii pentru creditele acordate, imobilizarea resurselor bancii in credite acordate (fara depozite primite), cel mai mare sold debitor si pentru cea mai mare depasire de plafon prestabilit;

b2) comisioanele de cheltuieli administrative privind decontarea cecurilor, efectelor comerciale privind viramentele bancare, spezele si cheltuielile intocmire a documentelor bancare etc.

Determinarea sumei dobanzii

In general, cuantumul dobanzii de baza platite de beneficiarii de credite este direct proportional cu volumul creditului, durata de folosire si rata dobanzii:

D = C x r x T /100x360

in care:

D = suma dobanzii;

C = volumul creditelor;

r = rata dobanzii;

T = timpul de utilizare a creditului.

La creditele pe termen scurt se foloseste calculul dobanzii simple, ceea ce inseamna ca suma dobanzii nu se adauga la capital pentru a aduce ea insasi dobanda.

Pentru anumite contracte de credit pe termen scurt se aplica dobanda post-calculata, adica suma ei se varsa, impreuna cu rambursarea creditului, la sfarsitul anului sau sfarsitul contractului. Suma totala de varsat, respectiv principalul plus dobanda (Cf) se determina astfel:

Cf = C₀ C₀ x r x T /100x360 = C₀ (1 + r x T /100x360)

La numeroase categorii de credite pe termen scurt se aplica dobanda antecal­culata, adica volumul sau se determina si se retine de banca la inceputul contractului de credit; retinerea ei, inca de la inceput, din volumul creditului aprobat face ca debitorul sa primeasca un credit efectiv (Ce) mai mic decat cel aprobat (C).