METODE DE DIMENSIONARE A STOCURILOR

Necesitatea dimensionarii corecte a stocurilor decurge din consecintele acestora asupra desfasurarii ciclului de exploatare, asupra nivelului de blocare a capitalului si asupra costurilor. Nivelul optim al stocului este acela care tine seama de conditiile reale de aprovizionare, tehnologice, de productie si comercializare, de reducerea capitalurilor blocate si a costurilor si este orientat spre accelerarea vitezei de rotatie, spre cresterea eficientei economice. In dimensionarea stocurilor se pot utiliza mai multe metode, intre care :

metoda analitica ;

metoda pe elemente ;

metoda mixta (analitica anual si pe elemente trimestrial) ;

metoda sintetica.

Metoda analitica

Se caracterizeaza prin determinarea stocurilor, anual si trimestrial, pe fiecare componenta a elementului de active circulante.

Dimensionarea stocului la materii si materiale

Pentru stabilirea stocului la materii si materiale avem nevoie de urmatorii doi factori:

necesarul fizic si valoric de materii si materiale pentru realizarea programului (N);

timpul de imobilizare (blocare, stationare) total al materiilor si materialelor ( Tit).

Necesarul fizic de materii si materiale se determina in functie de cantitatea de produse prevazuta a se fabrica si de consumul specific, iar necesarul valoric reprezanta produsul dintre necesarul fizic si pretul de aprovizionare.

Cel de-al doilea factor - timpul de imobilizare total - este numarul total de zile in care vor fi stocate materiile si materialele in depozite. Acest timp total cuprinde mai multi timpi si anume : timpul pentru stocul curent, timpul pentru conditionare, timpul de siguranta si eventual si alti timpi (pentru transporturi interioare si pentru stocul de iarna).

Timpul pentru stocul curent (Tsc) reprezinta un anumit numar de zile mediu intre aprovizionari si se obtine pe baza informatiilor furnizate de fisele de magazie din perioada anilor precedenti si din contractele anului de plan, calculandu-se dupa relatia :

in care :

Tsc =timpul pentru stocul curent denumit si interval m 141i87b ediu intre aprovizionari ;

Ci = cantitati intrate de materii si materiale ;

i = intervale intre aprovizionari.

Timpul pentru stocul de conditionare (Tscdt) cuprinde numarul de zile necesar efectuarii unor operatiuni de pregatire a materialelor, de sortare, debitare in magazii, analize prealabile, in vederea intrarii in productie si se stabileste prin insumarea timpilor aferenti acestor operatii.

Timpul pentru stocul de siguranta (Tssig) reprezinta numarul de zile necesare prevenirii intreruperii procesului de productie ca urmarea unor defectiunii in aprovizionare si se calculeaza potrivit relatiei :

in care :

ci = cantitati intarziate ;

zi = zile de intarziere in aprovizionari.

Prin insumarea timpilor de mai sus, eventual si a altora, si obtine timpul total de imobilizare (Tit). Fiecarui timp ii corespunde in expresie un anumit stoc : stoc curent, stoc de conditionare, stoc de siguranta si eventual alte stocuri. Oricare din aceste stocuri se poate determina dupa relatia :

in care :

Ti = timpul de imobilizare (Tsc, Tssig, Tscrlt etc.).

De pilda, stocul curent (Scrt) se va determina astfel :

Prin insumarea stocurilor curente, de conditionare, de siguranta si eventual a altor stocuri se obtine stocul total la materii si materiale. Acelasi rezultat pentru stocul total (S) il obtinem prin relatia :

Stocul curent are rolul de a asigura continuitatea procesului de productie intre aprovizionari.

Stocul de conditionare asigura continuitatea productiei pe perioada de timp cat dureaza operatiunile de conditionare.

Stocul de siguranta asigura continuitatea productiei in perioada in care au loc intreruperi in procesul de aprovizionare.

In vederea finantarii, stocul curent se poate lua pe jumatate, deoarece nivelul sau variaza intre zero si 100%, iar stocul de siguranta nu trebuie sa depaseasca stocul curent, intrucat acesta se poate reconstitui intr-un timp maxim egal eu intervalul dintre doua aprovizionari. Este necesar ca stocurile sa fie inscrise in fisele de magazie ale materialelor spre a se putea urmari daca stocurile existente sunt sau nu in stare sa asigure continuitatea procesului de exploatare, sau daca s-au acumulat cantitati mai mari decat nevoile intreprinderii. Prin urmare, daca comparam stocul prevazut (Sp) cu cel existent (S) poate rezulta :

cand S > Sp inseamna ca in intreprindere avem stocuri supranecesare, si se echivaleaza cu blocari de fonduri, care conduc la reducerea rentabilitatii ;

cand S < Sp, rezultatul reprezinta o insuficienta de resurse materiale, care va pune in pericol continuitatea productiei, constituind totodata un semnal de alertare a intreprinderii pentru a face noi aprovizionari.

In cadrul metodei analitice, calculele de mai sus se fac pe fiecare fel de materii prime si materiale. Pentru a simplifica munca de previziune a stocurilor, mai ales la acele intreprinderi care dispun de un sortiment foarte bogat de materii si materiale, pentru o parte din acestea, care sunt de valori mici, se poate dimensiona stocul pentru toate la un loc, formand-se o grupa speciala intitulata 'diverse materiale '. Stocul total pentru aceasta grupa se poate determina dupa relatia :

in care :

Sdm = stocul total valoric pentru grupa 'diverse materiale.'

dm = necesarul valoric de materiale pentru aceasta grupa ;

Sn = stocul valoric total pentru materiile si materialele nominalizate ;

n = necesarul valoric total la materiile si materialele nominalizate. In fond, aceasta relatie de calcul rezulta dintr-o regula de trei simpla.

Dimensionarea stocului la productia neterminata

Productia neterminata reprezinta acea productie al carei proces tehnologic nu este incheiat si care se gaseste in sectiile de productie in diferite stadii de prelucrare, in curs de montare, in asteptare si in faza interoperationala.

Valoric, productia determinata reflecta toate cheltuielile incluse in pretul de cost de uzina.

Marimea stocului de productie neterminata depinde de urmatorii factori :

valoarea productiei marfii exprimata in cost de uzina, care poate fi denumita si baza de calcul

durata ciclului de fabricatie ;

ritmul de crestere a cheltuielilor exprimat printr-un coeficient de colectare.

Corecta stabilire a costurilor de uzina reprezinta o premisa pentru dimensionarea stocului la productia neterminata.

Durata ciclului de fabricatie este timpul de la inceperea prelucrarii materiilor prime si pana la data predarii la magazie a ultimelor produse din lot si se stabileste in cadrul documentatiei tehnologice a produselor, tinandu-se seama de modul de folosire a utilajelor si a altor instrumente de munca, de intrarea in functiune a noi utilaje mai perfectionate, de majorarea numarului de schimburi, de masurile de organizare a productiei si a muncii, de perfectionarea proceselor si procedeelor tehnologice etc.

Stabilirea duratei ciclului de fabricatie se face de catre inginerul sef si tehnologul sef sau seful serviciului de productie.

Coeficientul de corectare este subunitar si intervine in relatia de calcul a stocului mai ales la intreprinderile cu productie continua, deoarece cheltuielile nu se efectueaza in intregime la inceputul ciclului de fabricatie, ci ele cresc succesiv si continuu, uniform si neuniform. La asemenea intreprinderi, in acelasi moment, la o sectie de fabricatie procesul de productie abia incepe, la alta est in curs, iar la alta pe terminate. La aceste intreprinderi exista stocuri in toate fazele de prelucrare, cu grad diferit de avansare a procesului de fabricatie. Intreprinderile cu productie discontinua sunt acelea in care nu se incepe o noua productie pana cand nu se termina cea in curs de fabricatie. In cazul in care intreprinderile cu productie discontinua au utilaje care lucreaza paralel si independent unele fata de altele se va calcula coeficientul de corectare ca la unitatile cu productie continua.

Coeficientul de corectare se determina in functie de modul in care se succed costurile de productie. Astfel apar mai multe situatii din punctul de vedere al succesiunii cheltuielilor de productie, in functie de care si modul de stabilire a coeficientului de corectare este diferit.

- In situatia in care costurile de productie cresc uniform

in care ;

c = cheltuielile de productie de la inceputul ciclului ;

C = cheltuielile de productie de la sfarsitul ciclului ;

D = durata ciclului de fabricatie. Prin simplificare, relatia de calcul poate fi :

- in situatia in care costurile de productie cresc neuniform

in care :

- = cheltuielile medii ale fiecarei faze calculate ca o medie aritmetica simpla intre cheltuielile de la inceputul si sfarsitul fiecarei faze ;

- d1, d2 ,, dn = duratele fiecarei faze a ciclului de fabricatie

- C si D = au aceeasi semnificatie ca in relatia precedenta.

- in situatia in care intreaga materie prima intra in procesul de fabricatie de la inceput, iar celelalte cheltuieli se fac treptat, coeficientul de corectare se calculeaza astfel :

in care

- Mpr = materii prime ;

- Cc = celelalte cheltuieli (salarii, contributii de asigurari sociale, amortizare etc.) ;

- C = cheltuieli totale.

- In situatia in care productia este de serie si se fabrica un sortiment bogat de produse, coeficientul de corectare se poate calcula, in vederea simplificarii muncii de previziune, numai pentru produsul reprezentativ din fiecare grupa omogena de produse. Cu alte cuvinte, productia se imparte pe grupe omogene de produse, omogenitatea fiind data de asemanarea intre produsele tehnologice, cu mentiunea ca nu trebuie sa existe diferente mari intre duratele de fabricatie ale produselor. Coeficientul de corectare se va determina ca in situatia in care costurile cresc neuniform, iar pentru dimensionarea stocurilor la toate categoriile de produse din grupa respectiva se va extinde coeficientul de corectare al produsului reprezentativ si la celelalte produse.

- In situatia in care lansarea in fabricatie se face in loturi, iar unele produse se finiseaza si deci se recupereaza inaintea expirarii intregii durate a ciclului. Coeficientul de corectare se va calcula in toate cazurile in care unele produse se finiseaza si intra in grupa produselor finite inainte de expirarea intregii durate a ciclului de fabricatie. De pilda, daca cheltuielile de productie cresc neuniform, iar lansarea in fabricatie si faza in conditiile aratate mai sus, coeficientul de corectare se va stabili astfel

in care :

- rl, r2 ,, rn = cheltuielile ce se recupereaza prin finisarea produselor finite inainte de expirarea duratei totale a ciclului de fabricatie ;

- t1, t2,,tn = timpul din momentul recuperarii cheltuielilor si pana la sfirsitul ciclului de fabricatie;

- celelalte simboluri au semnificatiile din relatiile precedente.

Avand productia la cost de uzina (Pcu), durata ciclului de fabricatie (D) si coeficientul de corectare (K), stocul de productie neterminata (S) pe fiecare produs se stabileste dupa relatiile :

- cand productia este discontinua si nu exista utilaje care lucreaza paralel si independent,

- cand productia este continua, precum si in cazul celei discontinue in care exista utilaje care lucreaza paralel si independent unele fata de altele,

Dimensionarea stocurilor la obiectele de invetar de mica valoare si scurta durata. Imbracaminte si materiale de protectie, uniforme si cheltuieli anticipate

Cu exceptia cheltuielilor anticipate, stocurile (S) pentru celelalte elemente se stabilesc tinandu-se seama de stocul initial (S), stocul fara miscare sau de prisos (Sfin), achizitiile ce se vor face in perioada respectiva (A) si consumul sau uzura acestora (U), relatia de calcul fiind :

S=S_i-Sfin+A-U.

Pentru cheltuielile anticipate, relatia de calcul a soldului (S) este urmatoarea :

- S = Sold initial + cheltuieli prevazute a se efectua in perioada respectiva cheltuielile ce se vor recupera.

Dimensionarea stocurilor pentru piesele de schimb

In intreprinderile in care exista un numar mare de repere si de valori mici, se poate accepta ca dimensionarea stocurilor pentru piesele de schimb sa se efectueze potrivit cu relatia de calcul aferenta obiectelor de inventar de mica valoare si scurta durata. In practica noastra financiara si-au facut locul si alta procedee de calcul. In primul rand, mentionam ca piesele de schimb pot fi clasificate in doua categorii, in functie de caracterul fabricatiei masinilor, utilajelor si instalatiilor pentru care sunt destinate si anume :

piese de schimb destinate masinilor, utilajelor si instalatiilor de serie mare (escavatoare, combine, tractoare etc.) ;

piese de schimb destinate celorlalte masini; utilaje si instalatii (utilaje tehnologice pentru industria chimica etc.).

Pentru prima categorie de piese de schimb, stocul se poate determina ca la materii si materiale, in timp ce pentru cea de-a doua categorie, calculul tine seama de durata de obtinere (Do), durata de serviciu (Ds), numarul de utilaje identice in functiune (Ui), numarul de piese de schimb montate pe acelasi utilaj (Pi) si de coeficientul de corectare (K). Astfel, stocul (S) pentru cea de-a doua categorie de piese de schimb se poate determina dupa relatia :

La randul sau, K se poate calcula astfel :

in care :

S - reprezinta stocul mediu al pieselor de schimb calculat pe o perioada de mai multi ani.

Pentru obtinerea stocului valoric (Sv) se va inmulti stocul fizic cu pretul de aprovizionare (Pa), adica :

Sv= Sf x Pa

Dimensionarea stocurilor pentru  produsele finite, a soldului produselor, lucrarilor si serviciilor facturate si marfurilor expediate dar neincasate, precum si a stocurilor de semifabricate

Stocul la produsele finite depinde de doi factori :

- costul complet si comercial al produselor (Pcc) ;

- durata medie de stationare a produselor (Ds). Durata de stationare si timpul de imobilizare a produselor finite este timpul care se scurge de la terminarea proceselor de fabricatie pana la expedierea acestora. Pe baza celor doi factori, stocul de produse finite (S) se va calcula astfel :

La randul sau, durata medie de stationare (Ds) se poate determina dupa urmatoarele procedee :

a)

in care :

Szo = stocul mediu zilnic din anul precedent ;

pzo = productia medie zilnica din anul precedent ;

So = stocul mediu din anul precedent ;

Pcco = productia la cost complet din anul precedent.

b)

in care :

Cs = cantitati stationate ;

ds = durata de stationare.

c) Prin insumarea timpilor de sortare, ambalare, formare a loturilor livrabile, maturizare a produselor si eventual a altor timpi. In ceea ce priveste soldul produselor, lucrarilor si serviciilor facturate si marfurilor expediate dar neincasate (S) se poate dimensiona dupa o relatie, asemanatoare cu cea de la produsele finite adica :

in care D reprezinta perioada de intocmire si depunere a documentelor la banci si perioada pana la incasarea acestora.

Daca in intreprindere exista si semifabricate destinate consumului intern si nu sunt luate in calculul stocului pentru productia neterminata se va stabili si pentru acestea stocuri separate, in functie de costul de uzina (Pcu) si durata medie de stationare a semifabricatelor (Ds) in sectiile de productie, dupa relatia :

Durata de stationare a semifabricatelor se poate calcula prin primele doua procedee aratate la produsele finite. Daca in intreprindere exista si semifabricate destinate vanzarii, calculul stocului se va face ca la produsele finite.

Metoda pe elemente

Metoda se caracterizeaza prin determinarea stocurilor pe elemente de active circulante, nu si pe fiecare component al acestora avand doua procedee principale de calcul a stocurilor :

pe baza timpului de imobilizare pe elemente ;

pe baza corelatiei dintre soldurile elementelor de active circulante, pe de o parte, si volumul productiei, pe de alta parte.

Potrivit primului procedeu, relatia de calcul a stocului este urmatoarea

in care :

Se = stocul pe elemente de active circulante (materii si materiale, productie neterminata, produse finite etc.) ;

Bce = baza de calcul pe elemente, care poate fi : necesarul de materii si materiale (la elementul materii si materiale), productia la pret de cost de uzina (la elementul productie neterminata), productia la pret de cost complet (la elementul produse finite) etc. ;

Tie = timpul de imobilizare pe fiecare element.

Timpul de imobilizare pe fiecare element (Tie) se poate stabili pe baza datelor din anul precedent, eventual si a unor schimbari ce vor avea loc in anul de previziune. Relatia de calcul a acestui timp poate fi :

in care

Soe = stocul mediu din anul precedent pe elemente ;

Bceo = baza de calcul pe elemente din anul precedent.

Din stocurile pe elemente trebuie sa se deduca in prealabil valorile fara miscare, de prisos, produsele fara desfacere si de proasta calitate etc.

Cel de-al doilea procedeu de calcul al stocurilor se bazeaza pe relatia oarecum proportionala dintre volumul productiei, si cel al activelor circulante. In cadrul acestui procedeu, stocurile pe elemente (Se) se pot stabili in functie de stocurile din anul precedent (Soe) si un coeficient de crestere si scadere a productiei din anul de previziune fata de anul precedent (K), dupa formula :

Se=Soe x K

in aplicarea ultimului procedeu trebuie avut in vedere ca utilizarea eficienta a resurselor reclama ca sporul activelor circulante sa fie mai mic fata de cel al productiei.

Metoda mixta

Metoda se caracterizeaza prin stabilirea stocurilor anuale pe fiecare component al elementelor de active circulante (analitic) si a stocurilor trimestriale, numai pe elemente (nu si pe componentele acestora). Cu alte cuvinte, se combina calculele analitice, ce se fac anual, cu cele pe elemente, ce se efectueaza trimestrial.

Scopul stabilirii analitice a stocurilor anuale consta, in special, in furnizarea de informatii necesare calcularii timpului de imobilizare, ca factor de baza in determinarea stocurilor trimestriale.

Relatiile de calcul a stocurilor anuale pe componentele fiecarui element de active circulante au fost prezentate in cadrul metodei analitice, iar in ceea ce priveste stocurile trimestriale pe elemente se pot determina astfel :

in care :

Ste - stocul trimestrial (pe elemente de active circulante) ;

Bcte = baza de calcul trimestriala pe elemente ;

Tie = timpul de imobilizare pe pe elemente.

Timpul de imobilizare pe elemente de active circulante (Tie) se stabileste dupa relatia

in care :

Sae = stocul anual pe elemente separate, obtinut prin insumarea stocurilor anuale de la componentele fiecarui element ;

Bcae = baza de calcul anuala pe fiecare element de active circulante.

Metoda sintetica (Globala)

Metoda sintetica se caracterizeaza prin stabilirea stocului pe total active circulante, eventual cu defalcarea acestuia pe elemente. In stabilirea stocului prin aceasta metoda se pot utiliza urmatoarele procedee (mai importante) :

procedeul bazat pe viteza de rotatie;

procedeul bazat pe corelatia dintre soldul total al activelor circulante si volumul productiei ;

procedeul bazat pe ponderea activelor circulante la 100 sau 1000 lei productie marfa.

Scopul aplicarii acestei metode consta in simplificarea si usurarea muncii de previziune. Potrivit procedeului bazat pe viteza de rotatie, soldul total (St) al activelor circulante se poate stabili astfel :

in care :

P1= productia din anul de previziune ;

Kro = coeficientul (numarul) de rotatii din anul precedent ;

Zo = numarul de zile si durata unui circuit din anul precedent. Coeficientul de rotatie (Kro) si numarul de zile sau durata unui circuit (Zo) din anul precedent si obtin pe baza relatiilor :

in care :

Po = productia din anul precedent ;

Saco = soldul mediu al activelor circulante din anul precedent.

Viteza de rotatie din anul precedent nu este luata automat in calcul, ci trebuie corectata in functie de o serie de factori care vor influenta in anul de previziune asupra accelerarii si chiar incetinirii acesteia, ca efect al schimburilor in aprovizionare, tehnologie, desfacere etc.

Potrivit procedeului bazat pe corelatia dintre soldul activelor circulante si volumul productiei, se poate determina in anul de previziune necesarul total de active circulante astfel :

St = Sto x K

in care :

St = necesarul (soldul) total al activelor circulante in anul de previziune ;

K = coeficientul de crestere si descrestere a productiei din anul de previziune fata de anul precedent

Pe baza ponderii activelor circulante la 100 si la 1000 de lei productie marfa, soldul activelor circulante (St) in anul de previziune se poate calcula astfel :

in care :

- po - ponderea activelor circulante la 100 si 1000 de lei productie in anul precedent.

Stocurile sau soldurile totale (St) obtinute prin cele trei procedee pot fi defalcate pe elemente de active circulante (Se) pe baza ponderii (Peo) care au avut-o stocurile pe elemente din anul precedent in stocul total din acelasi an, dupa formula :

Ponderea soldurilor de active circulante pe elemente (Peo) in totalul soldului din anul precedent (Sto) se stabileste astfel :

in care :

- Seo = soldul activelor circulante pe elemente in anul precedent. Consideram ca metoda cea mai buna pentru stabilirea stocurilor si a necesarului de active circulante este cea analitica, deoarece aceasta creeaza un cadru favorabil pentru o analiza amanuntita si un control riguros cu privire la modul in care se gospodaresc resursele materiale si financiare ale intreprinderii.