Fundamente privind situatiile financiare

Utilitatea informatiilor financiare si actul decizional

Importanta elaborarii situatiilor financiare este egala atat pentru cei care le intocmesc, cat si pentru utilizatorii informatiilor financiare.

Contabilitatea produce situatii financiare care au impact asupra societatii si care modifica comportamentul indivizilor, generand mutatii sau schimbari sociale.

Profesorul C.G. Demetrescu a fost primul autor roman care in lucrarea "Contabilitatea este sau nu stiinta" (1947) a adus in centrul atentiei utilizatorii de informatii contabile si nevoile lor de informare. "Contabilitatea este utila prin serviciile pe care le aduce unei varietati de subiecte interesate, intre care mentionam: proprietarul intreprinderii, persoanele care lucreaza cu intreprinderea, statul si autoritatile publice, personalul intreprinderii"[1].

In timp, numarul utilizatorilor potentiali ai situatiilor financiare a crescut considerabil. Aceasta a condus la exercitarea unei presiuni din ce in ce mai puternice pe linia publicarii de informatii financiare. Astfel, riscul de conflict dintre administratori si utilizatorii externi exista si prezenta lui implica necesitatea normelor contabile si a auditarii situatiilor financiare.

Utilizatorii cuprind mai multe grupuri de persoane cu obiective variate. Fiecare dintre ei doresc sa aiba acces la informatiile particulare care variaza in functie de tipul deciziei de luat, de marimea capitalurilor angajate, de durata investitiei, de interesele pe care le apara, de scopul pe care il urmaresc, de "gustul" pentru risc, de competentele si aptitudinile consilierilor lor. In aceste circumstante, putem aprecia corecta afirmatia potrivit careia "scopul contabilitatii nu este in mod unic de a se constitui intr-o memorie a operatiilor intreprinderii si intr-un mijloc de calcul periodic al unui indicator de performanta economica a intreprinderii, rezultatul"[2]. Situatiile financiare trebuie sa ofere utilizatorilor informatiilor financiare, privilegiul de a evalua sanatatea intreprinderii in functie de anumite criterii cum ar fi capacitatea de   a-si asigura autofinantarea, de a crea bogatie (valoare adaugata), marimea garantiilor oferite tertilor.

Nu de putine ori, acelasi eveniment economic creeaza reactii diferite in doua sau mai multe tari. Explicatia rezida din diferentele culturale contabile. Culturile contabile aflate in disputa pentru detinerea suprematiei sunt cultura contabila europeana si cultura contabila anglo-saxona. Acestea au dat nastere la doua sisteme contabile care constituie de fapt, doua modele de cerere de informatii contabile la nivel international: modelul continental si modelul anglo-saxon.

Ø      Modelul continental de cerere de informatii financiare are ca beneficiari principali ai informatiei financiare creantierii, autoritatile fiscale, dar si investitorii. Optiunea pentru acest model apartine unor tari ca Belgia, Germania, Franta, Grecia, Italia, Portugalia, in care finantarea intreprinderilor este asigurata in general prin imprumuturi bancare, regulile contabile sunt influentate de cele fiscale, iar sistemele juridice sunt reunite in coduri de reguli detaliate, pentru diverse domenii, in care se inscrie si contabilitatea.

Ø      Modelul anglo-saxon de cerere de informatii financiare se adreseaza cu predilectie investitorilor actuali si potentiali. Adeptele unui astfel de model sunt tari in care finantarea intreprinderilor se realizeaza prin recurs la piata de capital, contabilitatea este decuplata de fiscalitate, pietele de capitaluri au un rol determinant, iar sistemele de drept cutumiar sunt preponderente. In aceste tari, normele contabile sunt elaborate de reprezentantii sectorului privat, intr-un cadru reglementar general. Pentru un asemenea model au optat tari precum Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii, Australia, Canada, Olanda, Noua Zeelanda, Singapore.

Cadrul General al IASB mentioneaza sapte cetegorii de utilizatori de situatii financiare: investitorii prezenti si potentiali, personalul angajat, creditorii, furnizorii si alti creditori comerciali, clientii, guvernul si institutiile sale, publicul[3].

a) Investitorii, in calitate de ofertanti de capital in conditii de risc, sunt preocupati de riscul inerent al tranzactiilor si de beneficiul adus de investitiile lor. Informatiile de care au nevoie sunt cele care ii sprijina in luarea deciziilor de a pastra, de a vinde sau de a cumpara actiuni.

"Regula contabila de aur pentru anglo-saxoni" , aceea de reflectare a unei imagini cat mai fidele referitoare la situatia intreprinderii isi are sorgintea in faptul ca, finantarea societatilor de capitaluri este asigurata prin apelul actionarilor la economisirea publica.

Obiectivul principal al situatiilor financiare, acela de a satisface nevoile informationale ale utilizatorilor, in special ale investitorilor, in luarea deciziilor economice, este justificat si de prezenta in contul de profit si pierdere a postului "rezultatul pe actiune". Totusi, caracterul inselator al contului de profit si pierdere reorienteaza investitorii spre informatiile de tip "cash-flow", dezvaluite de situatia fluxurilor de numerar.

Conform organismului American de normalizare contabila, FASB (Financial Accounting Board) informatia trebuie sa sprijine investitorii actuali si potentiali in evaluarea marimii, esalonarea si determinarea incertitudinii referitoare la fluxurile monetare.

Pentru imbunatatirea dialogului permanent cu investitorii, marile companii occidentale au intreprins o serie de masuri precum: facilitarea accesului investitorilor la informatiile ce vizeaza societatea, eliminarea practicilor discriminatorii fata de unii actionari comparativ cu al 343c27d tii, diminuarea restrictiilor la exercitarea votului de catre actionari in adunarile generale, dezvoltarea tehnicilor de prezentare si comunicare ale membrilor conducerii companiei, oferirea de informatii relevante unor grupuri specifice de investitori.

Companiile din Romania, aflate inca in cautarea competitivitatii, trebuie sa manifeste receptivitate la bunele practici contabile ale lumii. Din aceasta perspectiva legiuitorul ar trebui sa tina seama de cateva recomandari in stabilirea unui cadru propice:

• solutiile "importante" nu trebuie impuse, iar buna practica de pe alte piete trebuie studiata si aplicarea sa incurajata;
• respectarea culturii mediului local si a valorilor sociale locale;
• transparenta si corectitudinea pe diverse piete sunt determinante pentru a castiga increderea investitorilor si de aceea, ar trebui imbunatatita raportarea financiara. In acest sens, este laudabila initiativa Ministerului Finantelor Publice, ca societatile comerciale cotate la Bursa de Valori, precum si unele intreprinderi de interes national sa intocmeasca situatii financiare in conformitate cu Standardele Internationale de Contabilitate. Speram ca viitorele Standarde Internationale de Raportare Financiara (IFRS-uri), sa aduca mai multa relevanta si credibilitate situatiilor financiare ale intreprinderilor;
• beneficiile unui bun management ar trebui subliniate intr-un proces educational permanent, care sa implice conducerile firmelor, investitorii si institutiile nationale de reglementare.

In concluzie, este general recunoscut faptul ca investitorii prefera sa se asocieze unor societati cu un management eficient.

b) Angajatii

Interesul angajatilor pentru informatiile degajate de situatiile financiare are mai multe motivatii : informatiile contabile sunt relevante pentru aprecierea perspectivelor viitoare ale firmei, a securitatii locurilor de munca si a validitatii planurilor de pensii; informatiile financiare permit aprecierea corectitudinii salariilor platite de catre intreprindere; informarea ii ajuta sa-si mareasca implicarea in activitatea firmei si interesul pentru munca; informarea este un drept natural al salariatilor.

Referitor la forma de manifestare a interesului angajatilor pentru informarea financiara, aceasta poate fi directa, sau indirecta, prin intermediul sindicatelor. Indiferent de modul de acces la informarea financiara, "salariatii si sindicatele se intereseaza de performantele si perspectivele intreprinderii din punct de vedere al negocierii salariale si al securitatii locurilor de munca; informatiile sectoriale pot fi deci, la fel de pertinente pentru ei, ca si pentru investitori, chiar daca ideal ar fi, probabil, ca «ventilarea» informatiilor sa fie intinsa pana la nivel de uzina.                De asemenea, ei au nevoie de informatii privind performantele sectoriale in scopul de a putea verifica si intelege deciziile managerilor privind extinderea sau restrangerea de activitati particulare. Lipsa de informatii poate genera neincredere si probleme in relatiile industriale"[6].

Cadrul General al IASB precizeaza (paragraful 9(b)) ca personalul angajat si grupurile lor reprezentative (sindicate etc.) sunt interesati de informatii privind stabilitatea si profitabilitatea intreprinderilor lor. Acestia sunt interesati si de informatii care le permit sa evalueze capacitatea intreprinderii de a oferi remuneratii, pensii, si alte avantaje, precum si oportunitati profesionale.

Desi Cadrul General al IASB nu include bilantul social ca o componenta a situatiilor financiare, care sa vina in intampinarea nevoilor de informare ale angajatilor, precizeaza, totusi, (paragraful 7), ca pot fi incluse materiale si informatii suplimentare sau derivate care vin in completarea acestora.      

In unele tari occidentale, intreprinderile obligate sa creeze un comitet si care au minimum 300 de angajati, trebuie sa intocmeasca un bilant social. Dintre informatiile pe care le contine un astfel de bilant pot fi mentionate: oferta de locuri de munca, remunerarea, participarea la profit, protectia sociala, conditiile de munca, igiena si securitate, oportunitati profesionale, dar si informatii privind situatia familiala a salariatilor

Pe fondul unei situatii economico-sociale dominata de instabilitatea locurilor de munca, restrangerea activitatii multor intreprinderi, arieratele financiare ale companiilor concretizate in neplata datoriilor salariale si sociale si implicit, in asigurarea unei protectii sociale precare a salariatilor, consideram ca un bilant social ar fi binevenit pe piata cererii de informatii financiare din Romania. Acesta va reprezenta un instrument de masurare a politicii salariale si sociale a intreprinderilor, care, coroborat cu formatia situatiilor financiare, ar conduce la luarea unor decizii pertinente de catre salariatii actuali si potentiali.     

c) Creditorii financiari, in calitate de ofertanti ai sistemului bancar si ai pietei financiare,  solicita informatii cu ajutorul carora sa determine daca imprumuturile acordate si dobanzile aferente vor fi rambursate la scadenta.

Aceasta categorie de utilizatori ai informatiilor financiare acorda o atentie deosebita solvabilitatii intreprinderii. De altfel, si sistemul de garantii si determinarea riscului aferent operatiunilor de creditare, sunt informatii care stau la baza deciziei de creditare.

d) Furnizorii si alti creditori comerciali manifesta interes pentru informatiile care le permit sa aprecieze daca partenerii lor comerciali vor respecta termenele de plata pentru sumele datorate.

Spre deosebire de creditorii financiari, creditorii comerciali solicita informatii despre o companie, pe o perioada mai scurta de timp, numai in situatia in care nu sunt dependenti de continuarea activitatii companiei, ca principal client.

e) Clientii

Nevoile de informare ale acestei categorii de utilizatori sunt centrate pe continuitatea activitatii intreprinderii, astfel incat sa descopere eventualele riscuri ce pot aparea in procesele de aprovizionare.

f) Guvernul si institutiile sale sunt interesate de modul de alocare a resurselor si, implicit, de activitatea companiilor, exercitandu-si functia interventionista si fiscala, motiv pentru care solicita informatii pentru a reglementa activitatea intreprinderilor, pentru a determina politica fiscala si ca baza pentru calculul venitului national si a altor indicatori statistici. Institutiile statului se implica direct sau indirect in procesul de reglementare a contabilitatii, pentru a asigura utilizatorilor informatiilor financiare o calitate minimala a informatiilor publicate, dar si pentru a obtine informatiile necesare in atingerea obiectivelor politicilor economice.

In cadrul institutiilor guvernamentale pot fi incluse si tribunalele si, implicit, nevoia de proba in justitie. In acest mod se pleaca de la premisa potrivit careia contabilitatea, bazandu-se pe documente justificative, constituie un important mijloc de proba.  

g) Publicul

Prin intermediul situatiilor financiare, publicul obtine informatii referitoare la activitatea recenta a companiilor, tendintele legate de prosperitatea intreprinderii si a sferei activitatilor acesteia. Companiile pot avea o contributie insemnata si la dezvoltarea economiei locale, prin ocuparea fortei de munca si colaborarea cu furnizorii locali.

Analizate in ansamblu, informatiile oferite de situatiile financiare utilizatorilor pentru luarea deciziilor economice pot fi clasificate astfel:

• informatii privind pozitia financiara a intreprinderii si, in mod special, privind resursele economice pe care le controleaza;
• informatii referitoare la obligatiile si efectele tranzactiilor, evenimentelor si circumstantelor susceptibile sa modifice resursele si obligatiile;
• informatii privind performantele si modificarile pozitiei financiare a intreprinderii;
• informatii privind modul in care intreprinderea a obtinut si utilizat numerarul generat de activitatile de exploatare, de investitii si de finantare;
• informatii privind maniera in care managerii intreprinderii au realizat obiectivele propuse si au gestionat resursele ce le-au fost incredintate;
• informatii privind respectarea de catre intreprindere a reglementarilor contabile in vigoare;
• informatii privind estimarea probabilitatii de realizare a fluxurilor viitoare de numerar, a marimii si a momentelor in care sunt generate aceste fluxuri.

Ø          Informatiile despre pozitia financiara sunt reflectate de bilant. Aceasta "este influentata de resursele economice pe care intreprinderea le controleaza, de structura sa financiara, lichiditatea si solvabilitatea sa, de capacitatea sa de a se adapta schimbarilor mediului in care isi desfasoara activitatea"[8]. Pentru a anticipa capacitatea intreprinderii de a genera in viitor numerar sau echivalente ale numerarului, utilizatorii apeleaza la informatiile privind resursele economice controlate de aceasta si de capacitatea sa din perioada anterioara de a modifica resursele economice.

Ø          Informatiile referitoare la structura financiara a intreprinderii sunt necesare utilizatorilor, pe de o parte, pentru a anticipa nevoile viitoare de creditare si maniera in care profiturile si fluxurile viitoare de numerar vor fi repartizate investitorilor, iar pe de alta parte, posibilitatea intreprinderii de a obtine finantare in perioada urmatoare.

Ø          Lichiditatea si solvabilitatea, sunt informatii pe baza carora utilizatorii anticipeaza capacitatea companiei de a-si onora datoriile financiare scadente.

Ø          Informatiile privind performantele intreprinderii, oferite de contul de profit si pierdere, reprezinta pentru destinatarii informatiilor financiare, o baza in anticiparea capacitatii intreprinderii de a genera fluxuri de numerar cu resursele existente si de a utiliza cat mai eficient aceste resurse.

Utilizatorii pot evalua capacitatea intreprinderii de a genera numerar sau echivalente ale numerarului si a nevoilor intreprinderii de a le utiliza, cu ajutorul informatiilor referitoare la modificarile pozitiei financiare.

Nevoile informationale ale utilizatorilor sunt completate si de informatii suplimentare care vizeaza: posibilitatile financiare ale activitatilor companiei, activitatile care au legatura cu gestiunea resurselor umane, incidenta activitatii companiei asupra mediului ecologic, cat si actiunile in care aceasta s-a angajat pentru protectia mediului.

In literatura de specialitate, se apreciaza ca utilizatorii situatiilor financiare dispun de informatii pentru satisfacerea nevoilor comune de informare, nu si pentru luarea deciziilor economice. Partizanii acestei afirmatii au ca argument faptul ca informatiile oferite de situatiile financiare sunt rezultatul evenimentelor trecute si nu ofera, de regula, informatii non-financiare.

Calitatile informatiilor financiare

Partenerilor intreprinderii le sunt utile informatiile financiare in procesul decizional, in masura in care acestea satisfac anumite calitati.

Necesitatea calitatii informatiilor financiare a aparut in Statele Unite ale Americii, dupa criza economica, financiara si bursiera din 1929, cand investitorii au dispus de informatii insuficiente. Primul pas in aceasta directie a fost emiterea de norme financiare impuse companiilor care emiteau titluri negociabile.

Ulterior, FASB a emis norma contabila SFAC 2 "Caracteristicile calitative ale informatiilor contabile" (Statements of Financial Accounting Concepts).                     In acceptiunea SFAC 2, claritatea si utilitatea reprezinta principalele caracteristici calitative ale informatiilor financiare; utilitatea este definita de relevanta si fiabilitatea informatiilor

Utilizatorii beneficiaza si de sprijinul conventiilor general acceptate ce au menirea de a simplifica interpretarea situatiilor financiare. FASB enumara urmatoarele conventii general acceptate : comparabilitatea si permanenta metodelor, importanta relativa, prudenta, buna informare, fiabilitatea.

Relatiile dintre caracteristicile calitative ale informatiilor financiare, conventiile general acceptate sunt sintetizate in urmatoarea schema:

Desi isi propun acelasi obiectiv, calitatile informatiilor financiare, se nuanteaza diferit in raport de organismul de normalizare contabila.

In viziunea Cadrului General al IASB, caracteristicile calitative ale situatiilor financiare, ca atribute ce determina utilitatea informatiilor oferite de situatiile financiare sunt: inteligibilitatea, relevanta, credibilitatea si comparabilitatea.

Inteligibilitatea este prezentata ca principala caracteristica a informatiilor financiare. Paragraful 25 prevede ca "informatiile furnizate de situatiile financiare trebuie sa fie usor intelese de utilizatori". In acest scop trebuie asigurat un echilibru intre cunostintele de contabilitate, cele privind afacerile si activitatile economice care trebuie sa fie suficiente, pe de o parte, si interesul acestora de a studia informatiile reflectate de situatiile financiare, depunand eforturi corespunzatoare, pe de alta parte. De aceea, informatiile privind problemele complexe, care influenteaza deciziile economice ale utilizatorilor trebuie incluse in situatiile financiare, chiar daca sunt mai dificil de inteles pentru o parte din utilizatori.

Relevanta reprezinta calitatea informatiilor financiare de a influenta deciziile economice ale utilizatorilor , sprijinindu-i sa evalueze evenimente trecute, prezente sau viitoare, confirmand sau corectand evaluarile lor anterioare. Spre exemplu, bilantul si contul de profit si pierdere ofera utilizatorilor informatii despre pozitia financiara si performantele intreprinderii din exercitiul financiar trecut, dar, ii si ajuta la previzionarea pozitiei financiare, a performantelor viitoare a altor domenii de mare interes pentru acestia, cum ar fi plata dividendelor, plata salariilor, capacitatea intreprinderii de a-si onora obligatiile scadente.

In teoria de specialitate, relevanta informatiilor imbraca doua forme: spatiala si temporala.

Relevanta spatiala a informatiilor presupune selectarea si prelucrarea acestora in raport de nevoile unui beneficiar, iar cea temporala vizeaza actualizarea informatiilor.

Cele doua fatete ale relevantei se regasesc in Cadrul general al IASB sub denumirea "natura si pragul de semnificatie" si reprezinta factorii de influenta ai relevantei si oportunitatii informatiilor.

In anumite cazuri, natura informatiei este suficienta prin ea insasi pentru a determina relevanta sa. Spre exemplu, informatia privind crearea unui nou sector de activitate al unei intreprinderi este suficienta pentru masurarea riscurilor si oportunitatilor intreprinderii, indiferent de rezultatele inregistrate de noul sector de activitate in perioada de raportare. In alte cazuri, natura informatiei nu mai este suficienta pentru determinarea relevantei sale, fiind necesare ambele. Spre exemplu, informatiile referitoare la datoriile unei societati trebuie completate si cu termenele scadente ale acestora.

O informatie este apreciata ca semnificativa, daca omisiunea sau prezentarea ei gresita modifica deciziile economice ale utilizatorilor luate pe baza situatiilor financiare. Pragul de semnificatie depinde de marimea elementului sau a erorii judecat in imprejurarile specifice ale omisiunii sau prezentarii gresite. In acest mod, pragul de semnificatie nu reprezinta o calitate primara a informatiei, ci, o limita.

Credibilitatea informatiilor financiare se refera la lipsa de eroare, de partinire sau de deformare a acestor informatii, astfel incat utilizatorii pot avea incredere ca acestea reprezinta corect si rezonabil realitatea modelata.

In acceptiunea IASB, credibilitatea informatiilor este definita de urmatoarele elemente: reprezentarea fidela, prevalenta economicului asupra juridicului, neutralitatea, prudenta, integralitatea.

Ø      Reprezentarea fidela.

Informatia descrie in mod corect tranzactiile si evenimentele pe care ea vizeaza sa le reprezinte. De exemplu, contul de profit si pierdere, trebuie sa prezinte credibil, tranzactiile si alte evenimente generatoare de venituri si cheltuieli la sfarsitul exercitiului financiar, care indeplinesc criteriile de recunoastere.

Ø      Prevalenta economicului asupra juridicului.

Informatiile sunt credibile daca tranzactiile si evenimentele pe care le descrie sunt contabilizate si prezentate in acord cu fondul lor si cu realitatea economica si nu numai cu forma lor juridica.

Ø      Neutralitatea.

Informatiile cuprinse in situatiile financiare sunt credibile daca sunt lipsite de       subiectivism. Prin urmare, acestea nu influenteaza luarea unei decizii sau formularea unui rationament spre a realiza un interes predeterminat.

Ø      Prudenta presupune includerea unui grad de precautie in formularea rationamentelor necesare pentru a face estimarile cerute in conditii de incertitudine, astfel incat activele si veniturile sa nu fie supraevaluate, iar cheltuielile si datoriile sa nu fie subevaluate.

Ø      Integralitatea.

Informatia trebuie sa fie completa in limitele rezonabile ale pragului de semnificatie si ale costului obtinerii informatiei respective, deoarece omiterea unor elemente poate avea ca efect falsificarea informatiei si implicit, luarea unor decizii eronate.

Comparabilitatea este acea calitate a informatiilor financiare de a putea fi comparate de catre decidenti.

Comparabilitatea informatiilor financiare trebuie asigurata atat in timp cat si in spatiu. Comparand informatiile financiare ale unei comapanii in timp, factorii de decizie pot identifica evolutia pozitiei financiare, a modificarilor pozitiei financiare si a performantelor companiei. Comparabilitatea informatiilor financiare in spatiu ofera utilizatorilor posibilitatea de decizie prin compararea situatiilor financiare ale unor companii diferite.

Pentru asigurarea comparabilitatii informatiilor, destinatarii acestora trebuie sa fie informati asupra politicilor contabile utilizate la intocmirea situatiilor financiare, modificarilor politicilor contabile si a efectelor unor asemenea modificari.                 De asemenea, situatiile financiare trebuie sa cuprinda si informatii referitoare la perioadele precedente.

In sprijinul relevantei si credibilitatii informatiilor financiare, Cadrul General al IASB defineste si restrictiile ce trebuie respectate de informatiile financiare si anume: oportunitatea, raportul cost-beneficiu, echilibrul intre caracteristicile calitative, imaginea fidela.

Ø      Oportunitatea reprezinta raportarea la timp a informatiei pentru a-si realiza utilitatea sa in deciziile economice. Orice intarziere exagerata in raportarea informatiei conduce la pierderea relevantei acesteia. In acest sens, conducerea intreprinderii se poate afla in situatia de a opta intre a furniza informatii relative la un anumit termen sau informatii credibile.

O informatie neoportuna conduce la diminuarea credibilitatii acesteia deoarece, adesea, informatia trebuie prezentata inainte de a fi cunoscute toate aspectele unei tranzactii sau eveniment.

Raportarea cu o intarziere relativa a informatiei, pana la cunoasterea tuturor aspectelor, mentine credibilitatea informatiei, dar ii diminueaza utilitatea, deoarece utilizatorii au fost nevoiti sa decida intre timp.

Prin urmare, satisfacerea nevoilor informationale ale utilizatorilor in luarea deciziilor economice, impune realizarea unui echilibru intre relevanta si credibilitate.

Ø      Raportul cost-beneficiu are ca premisa considerarea informatiei financiare ca "o resursa a intreprinderii"[11]. Beneficiile obtinute prin utilizarea informatiei trebuie sa fie superioare costurilor necesare furnizarii ei.

Ø      Echilibrul intre caracteristicile calitative, este in general conditia sine-qua-non pentru realizarea obiectivului situatiilor financiare. Realizarea acestui obiectiv este mai dificila pe masura ce, importanta relativa a caracteristicilor calitative este o problema de rationament profesional care apartine producatorilor sau utilizatorilor informatiilor de situatiile financiare.

Ø      Imaginea fidela sau prezentarea fidela a pozitiei financiare, performantelor si modificarilor pozitiei financiare trebuie sa fie o realitate, nu doar o idee.

Pentru a fi utile in luarea deciziilor economice, informatiile financiare trebuie sa posede toate " standardele " calitative mentionate anterior.

In practica, este dificil ca o informatie financiara sa indeplineasca toate criteriile calitative, astfel ca, frecvent, intre acestea apar "stari conflictuale"[12]. Cea mai des intalnita este cea intre relevanta si credibilitate, intrucat cresterea relevantei informatiei diminueaza credibilitatea acesteia.

Datorita importantei sale, problematica criteriilor de calitate a facut obiectul a numeroase studii teoretice si empirice. Un astfel de studiu a fost realizat de cercetatorul Morton[13] si a avut ca obiectiv verificarea modului in care caracteristicile calitative mentionate in Cadrul conceptual sunt intelese corespunzator in practica si daca stau la baza luarii unor decizii corecte. Concluziile formulate de Morton au fost urmatoarele:caracteristicile calitative sunt subiective, iar inteligibilitatea si relevanta sunt doua calitati dependente. In consecinta, informatiile mai putin inteligibile, dar relevante, nu sunt avute in vedere de catre utilizatori, in luarea deciziilor economice.

Abordari europene si internationale privind situatiile financiare

Influentele culturale si-au pus amprenta si asupra contabilitatii. Astfel, cele mai marcante si mai influente culturi contabile sunt: europeana si anglo-saxona

In cadrul retelei de standarde contabile, in raport de sfera de aplicare, standardele se pot grupa in internationale, europene si nationale(locale).[14]

Standardele contabile internationale sunt elaborate de IASB. Scopul si principalele caracteristici asa cum se desprinde din strategia IASB, constau din:

o         furnizarea de reguli contabile general valabile acceptate in toate tarile lumii, capabile sa armonizeze in cat mai mare masura standardele si procedurile contabile practicate in diverse tari.

o         asigurarea aceleasi baze pentru elaborarea rapoartelor financiare, astfel incat investitorii si bancile internationale sa poata face analize comparative ale diferitelor oportunitati de investitii;

o         IAS nu se suprapune standardelor de contabilitate nationale (locale). Statutul IASB prevede ca atunci cand rapoartele financiare nationale sunt conforme cu IAS in toate elementele esentiale acest lucru trebuie specificat in anexa.

o         sfera de aplicare a IAS se circumscrie numai la elementele esentiale si de la data specificata in textul standardului, cu exceptia celor care se aplica retroactiv.

Standardele contabile europene sunt elaborate de Uniunea Europeana, fiind formalizate prin Directiva a IV- a care cuprinde normele privind intocmirea si prezentarea conturilor anuale sociale ale societatilor comerciale, Directiva a VII- a care reglementeaza conturile consolidate intocmite de grupul de entitati si Directiva a VIII-a privind autorizarea persoanelor responsabile cu efectuarea auditului financiar al documentelor contabile.

Standardele nationale sau locale sunt elaborate de fiecare tara in raport de standardele internationale si Directivele europene. Ele difera de la o tara la alta fiind influentate de identitatea nationala si de traditiile contabile ale situatiilor socio-economice.

Armonizarea contabilitatii romanesti cu standardele IAS/IFRS si cu Directivele contabile europene a inceput deja din 2005. Elaborarea de standarde nationale pornind de la principiile inscrise in IFRS trebuie sa asigure convergenta totala cu IFRS. Aceasta cale de acces la IFRS asigura o mai buna concordanta intre principii si reguli, poate satisface mai bine raporturile care trebuie sa existe intre contabilitate si fiscalitate si poate cuprinde unele reguli referitoare la contabilitatea din timpul exercitiului de raportare financiara.

Situatiile financiare in viziunea IAS 1

Daca pe plan european armonizare se realizeaza prin cei trei piloni ai legislatiei europene in domeniu, respectiv Directiva a -IV- a, Directiva a -VII- a si Directiva a -VIII- a a CEE in contextul international aceasta se realizeaza prin asimilarea Standardelor Internationale de Raportare Financiara (IFRS) emise de Consiliul pentru Standarde Internationale de Contabilitate (IASB).

Standardele Internationale de Raportare Financiara (IFRS-uri) sunt Standardele si Interpretarile adoptate de Consiliul pentru Standardele Internationale de Contabilitate (IASB). Acestea cuprind:

(a) Standardele Internationale de Raportare Financiara;

(b) Standardele Internationale de Contabilitate; si

(c) Interpretarile elaborate de Comitetul pentru Interpretarile Internationale de Raportare Financiara (IFRIC) sau fostul Comitet Permanent pentru Interpretari (SIC).

IFRS stabilesc cerintele de recunoastere, evaluare, prezentare si descriere care se aplica tranzactiilor si evenimentelor care sunt importante in situatiile financiare de interes general. Ele mai pot stabili, de asemenea, astfel de cerinte pentru tranzactiile si evenimentele care apar in principal in sectoare de activitate specifice.

Obiectivul IASB este acela de a cere ca tranzactiile si evenimentele asemanatoare sa fie contabilizate si raportate intr-o maniera similara, iar tranzactiile si evenimentele diferite sa fie contabilizate si raportate diferit, atat in interiorul unei singure entitati, cat si in relatiile dintre entitati.

Situatiile financiare in formatia definita prin Cadrul contabil general IASB sunt descrise prin prisma Standardului International de Contabilitate IAS 1 Prezentarea situatiilor financiare.

Obiectivul acestui Standard este de a stabili baza pentru prezentarea situatiilor financiare cu scop general, pentru a asigura comparabilitatea, atat cu situatiile financiare ale entitatii pentru perioadele precedente, cat si situatiile financiare ale altor entitati.

Conform IAS 1 Prezentarea situatiilor financiare un set complet de situatii financiare cuprinde:

bilantul;

contul de profit si pierdere;

o situatie care sa reflecte fie: toate modificarile capitalurilor proprii; fie modificarile capitalurilor proprii, altele decat acelea provenind din tranzactii de capital cu proprietarii si distribuiri catre proprietari;

situatia fluxurilor de numerar; si

note cuprinzand un rezumat al politicilor contabile semnificative si alte note explicative.

Bilantul trebuie sa contina minimum urmatoarele rubrici:

a) imobilizari corporale;

b) imobilizari necorporale;

c) active financiare, cu exceptia celor inscrise la rubricile d), f), si g);

d) investitii financiare contabilizate prin metoda punerii in echivalenta;

e) stocuri;

f) creante comerciale si similare;

g) numerar si echivalente de numerar;

h) datorii comerciale sl similare;

i) datorii si active fiscale, asa cum sunt ele cerute de IAS 12, Impozit pe profit;

j) provizioane;

k) datorii pe termen lung purtatoare de dobanda;

l) interes minoritare

m) capital emis si rezerve

Entitatile pot alege daca sa prezinte sau nu activele curente si imobilizate si datoriile curente si pe termen lung ca si clasificari separate in bilant. Daca entitatea alege sa nu faca aceasta clasificare activele si datoriile trebuie prezentate pe larg, in ordinea lichiditatii lor.

Indiferent de metoda de prezentare adoptata, entitatea trebuie sa prezinte valoarea ce se asteapta a fi recuperata sau achitata dupa mai mult de 12 luni, pentru flecare element de activ si datorie care combina sume ce se asteapta a fi recuperate sau achitate atat inainte, cat si dupa 12 luni de la data bilantului.

Formatul bilantului se prezinta astfel:

Bilantul la 31 Decembrie 200X

Contul de profit si pierdere trebuie sa includa cel putin urmatoarele elemente-randuri:

a) veniturile din activitatile curente;

b) rezultatele activitatii de exploatare;

c) costurile de finantare;

d) partea din profit si pierdere aferenta entitatilor asociate si asocierilor de participare, contabilizata prin metoda punerii in echivalenta;

e) cheltuielile cu impozite si taxe;

f) profitul sau pierderea din activitati curente;

g) elementele extraordinare;

h) interesul minoritar; si

i) profitul net sau pierderea neta a perioadei.

Alte elemente-randuri trebuie prezentate in contul de profit st pierdere atunci cand un Standard International de Contabilitate o cere sau atunci cand o astfel de prezentare este necesara pentru prezentarea fidela a rezultatelor financiare ale entitatii.

IAS 1  nu prevede un anumit model de prezentare a contului de profit si pierdere, modelele indicate in anexa nefiind neobligatorii. Intreprinderile pot opta pentru o prezentare in contul de profit si pierdere, sau in notele la contul de profit si pierdere, a unei analize a cheltuielilor clasificate dupa natura sau dupa functiile lor in cadrul intreprinderii. In continuare, cheltuielile sunt subclasificate pentru a reliefa "sfera componentelor rezultatelor financiare care pot diferi in ceea ce priveste stabilitatea, potentialul de castig si pierdere si previzibilitatea" .

Analiza dupa natura figureaza sub apelativul "metoda clasificarii dupa natura cheltuielilor" si presupune cumularea in contul de profit si pierdere a cheltuielilor, conform naturii acestora, astfel: cheltuieli cu salariile, achizitii de materii prime, amortizarea, cheltuieli cu transportul, cheltuieli de publicitate. O asemenea analiza este preferata de intreprinderile mici, deoarece nu este necesara o alocare a cheltuielilor de exploatare pe functii.

Analiza pe functii, intalnita ca metoda clasificarii dupa functia cheltuielilor sau a "costului vanzarilor", repartizeaza cheltuielile pe trei functii: functia de productie (costul vanzarilor), functia de distributie si functia de administrare. Aceasta clasificare prezinta un interes crescut pentru utilizatorii informatiilor financiare, oferindu-le informatii mai recente decat clasificarea dupa natura dar implica un substantial rationament profesional, deoarece alocarea costurilor pe functii poate fi arbitrara.

Intreprinderile care opteaza pentru clasificarea cheltuielilor dupa functii trebuie sa comunice informatii suplimentare privind natura cheltuielilor, inclusiv cheltuielile cu amortizarea si personalul. Astfel, utilizatorii informatiilor financiare au posibilitatea sa calculeze valoarea adaugata si alti indicatori, precum si obtinerea de informatii necesare pentru previzionarea fluxurilor viitoare de numerar ale intreprinderii.

Alegerea uneia dintre cele doua metode (metoda costului vanzarilor si metoda naturii cheltuielilor) depinde de factori istorici si economici dar si de natura organizatiei.

Avand in vedere ca fiecare metoda este avantajoasa pentru anumite tipuri de intreprinderi, IAS 1 solicita o alegere "in functie de cea care prezinta cel mai fidel elementele de performanta ale intreprinderii" . Deoarece informatiile privind natura cheltuielilor sunt utile in previzionarea viitoarelor fluxuri de numerar, atunci cand este utilizata metoda costului vanzarilor, norma contabila internationala solicita o prezentare aditionala privind clasificarea dupa natura.

Indiferent de metoda aleasa, "o intreprindere trebuie sa prezinte, fie in contul de profit si pierdere, fie in notele explicative, valoarea dividendelor pe actiune, declarate sau propuse, pentru perioada la care se refera situatiile financiare" .

Contul de profit si pierdere, precum si celelelate componente ale situatiilor financiare cu exceptia informatiilor privind fluxurile de numerar trebuie intocmit pe baza contabilitatii de angajamente si continuitatii activitatii.

Conform contabilitatii de angajamente, cheltuielile vor fi contabilizate in acealasi timp cu veniturile la care se conecteaza. Acestea vor fi recunoscute in contul de profit si pierdere pe baza asocierii directe dintre costurile angajate si veniturile corespunzatoare. Procesul de conectare a cheltuielilor la venituri nu trebuie sa conduca la aparitia in bilant a unor elemente ce nu constituie active sau datorii.

La elaborarea situatiilor financiare, conducerea intreprinderii trebuie sa analizeze capacitatea intreprinderii de a-si continua activitatea. Situatiile financiare "trebuie fie intocmite pe baza continuitatii activitatii, cu exceptia cazului in care conducerea fie intentioneaza sa lichideze intreprinderea sau sa inceteze activitatea, fie nu are o alternativa realista decat sa procedeze astfel." . In cazul in care asupra intreprinderii planeaza incertitudinea de a-si continua activitatea, aceasta trebuie evidentiata. Cazurile in care situatiile financiare nu sunt intocmite pe baza contabilitatii de angajamente trebuie evidentiate alaturi de baza pe care sunt intocmite si motivul pentru care intreprinderea nu isi mai poate continua activitatea.

Formatele de prezentare a contului de profit si pierdere sunt urmatoarele:

Contul de Profit si Pierdere pentru exercitiul incheiat la 31 Decembrie 200X

(prezinta clasificarea cheltuielilor dupa natura)

Contul de Profit si Pierdere pentru exercitiul incheiat la 31 Decembrie 200X

(prezinta clasificarea cheltuielilor dupa destinatie)

Entitatea trebuie sa prezinte, ca o componenta separata a situatiilor sale financiare, o situatie care sa evidentieze:

(a) profitul net sau pierderea neta a perioadei;

(b)fiecare element de venit si cheltuiala, castig sau pierdere care, asa cum este cerut de alte Standarde, este recunoscut direct in capitalurile proprii, si totalul acestor elemente; si

(c) efectul cumulativ al modificarilor politicii contabile si corectia erorilor fundamentale abordate la tratamentele de baza din IAS 8.

(d) tranzactiile de capital cu proprietarii si distributiile catre acestia;

(e) soldul profitului cumulat sau al pierderii cumulate la inceputul perioadei, si la data bilantului, precum si modificarile pe parcursul perioadei; si

(f) o reconciliere intre valoarea contabila a fiecarei clase de capitaluri proprii, prime de capital si fiecarei rezerve la inceputul sl sfarsitul perioadei, prezentand distinct fiecare modificare.

Situatia modificarilor capitalurilor proprii

Avand la baza practicile anglo-saxone si importanta acordata de IASB conceptelor de capital si de mentinere a capitalului, IAS 1 solicita entitatilor sa includa in setul situatiilor financiare, o situatie care sa reflecte: a) toate modificarile capitalului propriu; fie b) modificarile capitalului propriu, altele decat acelea provenind din tranzactii de capital cu proprietarii si distribuiri catre proprietari.

Prezentat intr-o maniera matriciala, modelul cuprinde elementele capitalului propriu, cauzele modificarii capitalului propriu, precum si evolutia fiecarei cauze si a efectului asupra elementelor capitalului propriu. In acest mod, reflecta cresterea sau descresterea activului net al intreprinderii in timpul exercitiului, prin modificarea globala a capitalului propriu sub forma de castiguri sau pierderi totale generate de activitatile derulate, cu exceptia modificarilor rezultate din tranzactiile cu actionarii.

Situatia modificarilor capitalului propriu evidentiaza:

profitul sau pierderea neta a perioadei;

fiecare element de venit sau cheltuiala, castig sau pierdere care este recunoscut direct in capitalul propriu si totalul acestor elemente;

totalul veniturilor si cheltuielilor pentru perioada si, detaliind separat sumele totale atribuibile actionarilor societatii-mama si intereselor minoritare;

si efectul modificarilor politicii contabile si corectiile erorilor fundamentale, pentru fiecare componenta a capitalurilor proprii.

O entitate va prezenta fie in situatia modificarilor capitalurilor proprii fie in note:

sumele tranzactiilor cu actionarii care se manifesta in calitatea lor de actionari, aratand separat distribuirile facute catre actionari;

soldul rezultatelor reportate la inceputul si la data bilantului, precum si modificarile facute pe parcursul perioadei; si

o reconciliere intre valoarea contabila a fiecarei clase de capitaluri varsate si a fiecarei rezerve la inceputul si sfarsitul perioadei, prezentand distinct fiecare modificare.

Aceasta componenta a situatiilor financiare reflecta rezultatul global (rezultatul economic). Conceptul de rezultat economic, este mai cuprinzator decat cel de rezultat reflectat in contul de profit si pierderi, deoarece include profituri si pierderi nerealizate, constatate in capitalurile proprii, care nu tranziteaza contul de profit si pierdere. Pentru o analiza in detaliu a performantelor financiare ale entitatii trebuie sa se tina seama de toti factorii de productie care au concurat la formarea rezultatului sub forma sa economica.

Situatia fluxurilor de trezorerie trebuie sa prezinte fluxurile de numerar din cursul perioadei, clasificate in activitati de exploatare, investitie si finantare. Informatiile privind fluxurile de trezorerie sunt folositoare utilizatorilor situatiilor financiare, oferind o baza pentru evaluarea capacitatii entitatii de a genera numerar si echivalente de numerar, precum si a necesitatilor entitatii de a utilza fluxurile de trezorerie respective.

O entitate prezinta fluxurile sale de trezorerie din activitatile de exploatare, investitie si finantare intr-o maniera care corespunde cel mai bine activitatii sale. Clasificarea in functie de activitati furnizeaza informatii ce permit utilizatorilor sa stabileasca impactul respectivelor activitati asupra pozitiei financiare a intreprinderii, precum si valoarea numerarului si a echivalentelor de numerar. Aceste informatii pot fi folosite, de asemenea, pentru a evalua relatiile ce apar intre activitatile respective.

O tranzactie poate include fluxuri de trezorerie care sunt clasificate diferit. De exemplu, cand rambursarea in numerar a unui imprumut include atat dobanda, cat si principalul, elementul dobanda poate fi clasificat drept activitate de exploatare, iar elementul de capital, drept activitate de finantare.

Activitati de exploatare

Valoarea fluxurilor de trezorerie ce provin din activitati de exploatare este un indicator cheie al masurii in care activitatile intreprinderii au generat suficient flux de numerar pentru a rambursa imprumuturile, a mentine capacitatea de functionare (productie) a intreprinderii, a plati dividende si a face noi investitii, fara a recurge la surse externe de finantare. Informatiile cu privire la componentele specifice ale istoricului fluxurilor de numerar din exploatare, impreuna cu alte informatii, sunt folositoare in prognozarea viitoarelor fluxuri de trezorerie din exploatare.

Fluxurile de trezorerie provenite din activitati de exploatare sunt derivate, in primul rand, din principalele activitati producatoare de venit ale intreprinderii. Prin urmare, ele rezulta, in general, din tranzactiile si alte evenimente care intra in determinarea profitului net sau a pierderii nete. Exemple de fluxuri de numerar provenite din activitati de exploatare sunt:

incasarile in numerar din vanzarea de bunuri si prestarea de servicii;

incasarile in numerar provenite din redevente, onorarii, comisioane si alte venituri;

platile in numerar efectuate catre furnizorii de bunuri si prestatorii de servicii;

platile in numerar efectuate catre si in numele angajatilor;

incasarile si platile in numerar ale unei societati de asigurare pentru prime si daune, anuitati si alte beneficii generate de politele de asigurare;

platile in numerar sau restituiri ale impozitelor pe profit, cu exceptia cazului in care ele pot fi identificate in mod specific cu activitatile de investitie si finantare;

incasarile si platile in numerar provenite din contracte incheiate in scopuri de plasament sau tranzactionare.

Anumite tranzactii, cum ar fi vanzarea unei instalatii de productie, pot da nastere unui castig sau unei pierderi, care este inclusa in determinarea profitului net sau a pierderii nete. Cu toate acestea, fluxurile de trezorerie aferente acestor tranzactii sunt fluxuri de numerar provenite din activitati de investitie.

O entitate poate detine valori mobiliare si titluri de credit pentru scopuri de tranzactionare sau plasament, caz in care sunt similare stocurilor de marfuri achizitionate special pentru a fi revandute. Prin urmare, fluxurile de numerar generate de cumpararea si vanzarea titlurilor de tranzactionare si plasament

sunt clasificate drept activitati de exploatare. In mod similar, avansurile in numerar si creditele acordate de institutiile financiare sunt, de obicei, clasificate drept activitati de exploatare, din moment ce se refera la principala activitate producatoare de venit a respectivei intreprinderi.

Activitati de investitie

Prezentarea separata a fluxurilor de trezorerie provenite din activitati de investitie este importanta deoarece fluxurile de trezorerie reprezinta masura in care cheltuielile au servit obtinerii de resurse menite a genera viitoare venituri si fluxuri de trezorerie . Exemple de fluxuri de trezorerie provenite din activitati de investitie sunt:

platile in numerar pentru achizitionarea de imobilizari corporale, necorporale si alte

active imobilizate. Aceste plati le includ si pe acelea care se refera la costurile de

dezvoltare capitalizate si la constructia, in regie proprie, a imobilizarilor corporale;

incasarile in numerar din vanzarea de imobilizari corporale, active necorporale si alte active imobilizate;

platile in numerar pentru achizitia de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie ale altor intreprinderi si de interese in asocierile in participatie (altele decat platile pentru aceste instrumente considerate a fi echivalente de numerar sau acelea pastrate in scopuri de plasament si de tranzactionare);

incasarile in numerar din vanzarea de instrumente de capitaluri proprii sau de datorie ale altor intreprinderi, si interese in asocierile in participare (altele decat incasarile pentru acele instrumente considerate a fi echivalente de numerar sau acelea pastrate in scopuri de plasament si de tranzactionare);

avansurile in numerar si imprumuturile efectuate catre alte parti (altele decat avansurile si imprumuturile efectuate de o institutie financiara);

incasarile in numerar din rambursarea avansurilor si imprumuturilor efectuate catre alte parti (altele decat avansurile si imprumuturile unei institutii financiare);

platile de numerar aferente contractelor futures, forward, de optiuni si swap, in afara cazului cand acestea sunt detinute in scopuri de plasament sau de tranzactionare sau cand platile sunt clasificate ca fiind activitati de finantare;

incasarile in numerar aferente contractelor futures, forward, pe optiuni sau swap, in afara cazului cand acestea sunt detinute in scopuri de plasament sau de tranzactionare sau cand incasarile sunt clasificate ca fiind activitati de finantare.

Cand un contract reprezinta un instrument de acoperire a unei pozitii de risc identificabile, fluxurile de numerar aferente respectivului contract sunt clasificate in aceeasi maniera ca si fluxurile de numerar aferente pozitiei astfel acoperite.

Activitati de finantare

Prezentarea separata a fluxurilor de trezorerie provenite din activitati de finantare este importanta deoarece este utila in previzionarea fluxurilor de trezorerie viitoare asteptate de catre finantatorii intreprinderii. Exemple de fluxuri de trezorerie provenite din activitati de finantare sunt:

incasarile in numerar provenite din emisiunea de actiuni sau alte instrumente de capital;

platile in numerar efectuate catre proprietari pentru a achizitiona sau rascumpara actiunile intreprinderii;

incasarile in numerar provenite din emisiunea titlurilor de creanta, a imprumuturilor, datoriilor neasigurate, obligatiunilor, ipotecilor si a altor imprumuturi pe termen scurt sau lung;

rambursarile in numerar ale unor sume imprumutate;

platile in numerar efectuate de locatar pentru reducerea obligatiilor aferente unui contract de leasing financiar.

Pentru raportarea situatiei fluxurilor de trezorerie, cash flow-ul entitatii este clasificat corespunzator activitati in: fluxuri de trezorerie din activitati de exploatare, fluxuri de trezorerie din activitati de finantare si fluxuri de trezorerie din activitati de investitie. Insa, la randul lor, fluxurile de numerar din activitatile de exploatare se raporteaza in functie de activitatea firmei cu ajutorul metodei directe, prin care sunt prezentate clasele principale de plati si incasari brute in numerar, sau metodei indirecte, prin care profitul net sau pierderea neta este ajustata cu efectele tranzactiilor ce nu au natura monetara, amanarile sau angajamentele de plati sau incasari in numerar din exploatare trecute sau viitoare, si elementele de venituri si cheltuieli asociate cu fluxurile de trezorerie din investitii sau finantari.

Entitatile sunt incurajate sa raporteze fluxurile de trezorerie obtinute din activitati de exploatare folosind metoda directa.

Metoda directa furnizeaza informatii care sunt folositoare in estimarea fluxurilor de numerar viitoare si care nu sunt disponibile prin metoda indirecta. Pe baza metodei directe, informatiile privind clasele principale de plati si incasari brute in numerar pot fi obtinute: fie din inregistrarile contabile ale intreprinderii, fie prin ajustarea vanzarilor, a costului vanzarilor (dobanzi si alte venituri similare si cheltuieli cu dobanda si alte cheltuieli similare pentru institutiile financiare) si a altor elemente in contul de profit si pierdere cu modificarile pe parcursul perioadei ale stocurilor si ale creantelor si datoriilor din exploatare, alte elemente decat numerarul, si alte elemente pentru care efectele numerarului sunt fluxurile de numerar din investitii sau finantare.

Prin metoda indirecta, fluxurile de trezorerie din activitati de exploatare sunt determinate prin ajustarea profitului net sau a pierderii nete cu efectele modificarilor survenite pe parcursul perioadei in stocuri si in creantele si datoriile din exploatare, elementelor nemonetare cum ar fi amortizarea, provizioanele, impozitele amanate, pierderile si castigurile in valuta nerealizate, profiturile nerepartizate ale intreprinderilor asociate si interesele minoritare si tuturor celorlalte elemente pentru care efectele in numerar sunt fluxurile de numerar din investitii si finantare.

Alternativ, fluxurile de trezorerie din activitatile de exploatare pot fi prezentate folosind metoda indirecta, prin evidentierea veniturilor si cheltuielilor prezentate in contul de profit si pierdere si pe parcursul perioadei survenite in valoarea stocurilor si a creantelor si datoriilor din exploatare.

Metodele directa si indirecta pentru intocmirea situatiei fluxurilor de trezorerie, sunt prezentate comparativ in tabelul urmator:

pot fi incluse la activitatile de exploatare sau finantare

** pot fi incluse la activitatile de exploatare sau investitii

*** creantele si datoriile legate de investitii si de finantare pot fi incluse la Fluxurile

activitatii la care se refera saula Fluxurile activitatii de exploatare

**** descoperirile de cont pot fi incluse la Fluxurile activitatii de finantare sau la

Variatia numerarului

Notele contin informatii suplimentare relevante pentru necesitatile utilizatorilor in ceea ce priveste pozitia financiara si rezultatele obtinute.

Notele prezinta urmatoarele categorii de informatii:

informatii despre bazele de intocmire a situatiilor financiare si despre politicile contabile specifice utilizate;

informatii cerute de IFRS care nu sunt prezentate in bilant, contul de profit si pierdere, situatia modificarilor capitalurilor proprii, situatia fluxurilor de trezorerie; si

informatii suplimentare care nu sunt prezentate in prezentate in bilant, contul de profit si pierdere, situatia modificarilor capitalurilor proprii, situatia fluxurilor de trezorerie, dar care sunt relevante pentru intelegerea oricaror dintre ele.

In sumarul privind politicile contabile semnificative, o entitate va prezenta:

bazele de evaluare utilizate la intocmirea situatiilor financiare; si

celelalte politici contabile utilizate care sunt relevante pentru intelegerea corespunzatoare a situatiilor financiare.

Pentru elaborraea Situatiei fluxului de trezorerie este nevoie de date din Bilantul din data de 31 decembrie a doi ani consecutivi si Contul de Pofit si Pierdere pentru cel de-al doilea an, precum si o serie de date suplimentare referitoare la operatiunile derulate pe parcursul celui de-al doilea an si care afecteaza conturile extraordinare. Deoarece modificarile bilantiere vor fi utilizate pentru analiza evolutiei diferitelor conturi, acestea pot fi deduse din bilant comparand doi ani consecutivi. Pentru fiecare cont se poate face mentiunea modificarii acestuia in sens pozitiv (crescator) sau negativ (descrescator), de asemenea in contul de profit si pierdere se pot intalni mentiuni cu privire la modificarile survenite asupra conturilor de venituri si cheltuieli extraordinare. Aceste operatiuni pot fi identificate in baza evidentelor contabile.

Situatia fluxurilor de trezorerie se intocmeste in patru etape:

Se determina fluxurile de trezorerie din activitatile curente de exploatare.

Se determina fluxurile de trezorerie din activitatile de investitii.

Se determina fluxurile de trezorerie din activitatile de finantare.

Se prezinta informatiile obtinute in primele trei etape in formularul situatiei fluxurilor de trezorerie.

Primul pas pentru intocmirea situatiei fluxurilor de numerar consta in determinarea fluxurilor de numerar din activitati curente de exploatare. Contul de profit si pierdere este acela care indica daca o entitate economica a reusit sau nu sa obtina profit din activitatea de exploatare. Intrarile si iesirile de numerar datorate activitatii de exploatare , nu sunt mentionate in contul de profit si pierdere deoarece acesta se intocmeste cu ajutorul metodei acumularilor. Veniturile se inregistreaza chiar daca numerarul aferent acestora nu a fost incasat, iar cheltuielile sunt efectuate si inregistrate, cu toate ca este posibil ca aceste cheltuieli sa nu fi fost onorate de catre entitate. Astfel, pentru determinarea fluxurilor de trezorerie din activitatile de exploatare, sumele din contul de profit si pierdere trebuie convertite din metoda acumularilor in metoda incasari - plati, prin ajustarea numerarului incasat din vanzari si a celui aferent cheltuielilor platite dupa cum urmeaza:

Exista doua modalitati de convertire a contului de profit si pierdere din baza acumularilor in baza plati-incasari: metoda directa si metoda indirecta. Aceste doua metode analizeaza anumite elemente ale contului de rezultate si modificarile anumitor active circulante si datorii pe termen scurt.

Pasul doi in intocmirea situatiei fluxului de numerar consta in calculul fluxurilor de trezorerie din activitatile de investitii. Fiecare cont care implica incasari si plati de numerar din activitati de investitii se analizeaza individual. In fiecare caz, scopul este de a explica modificarile soldului contului de la un an la altul.

Activitatile de investitii se axeaza pe activele imobilizate reflectate in bilant, dar ele cuprind si operatiunile care afecteaza plasamentele pe termen scurt din sectiunea de active circulante a bilantului si veniturile din investitii din contul de profit si pierdere.

Pasul trei in intocmirea situatiei fluxurilor de trezorerie, consta in determinarea fluxurilor de trezorerie din activitatile de finantare. Procedeele folosite in aceasta etapa sunt identice cu cele din analiza activitatilor de investitii inclusiv castigurile si/sau pierderile corespunzatoare activitatii. Singura diferenta dintre cei doi pasi se refera la conturile analizate, care reflecta imprumuturi pe termen scurt datorii pe termen lung si capitaluri proprii. Dividendele banesti din situatia capitalurilor proprii, trebuie de asemenea luate in considerare.

In acest moment al analizei au fost revizuite toate elementele contului de profit si pierdere au fost explicate toate elementele bilantiere si au fost luate in considerare toate informatiile suplimentare. Rezultatele obtinute pot fi reunite intr-o situatie a fluxurilor de trezorerie. La fel se procedeaza si prin metoda indirecta. Situatia operatiunilor de investitie si de finantare nemonetare este prezentata la sfarsitul fiecarui raport.

Situatiile financiare in viziunea Directivelor Uniunii Europene

Uniunea Europeana si-a concentrat eforturile pe linia armonizarii sistemelor de contabilitate si a intocmirii rapoartelor societatilor comerciale, fapt concretizat in elaborarea de directive, fiecarui stat membru revenindu-i obligatia incorporarii acestora in legislatia proprie. Armonizarea are drept atribut realizarea comparabilitatii intre diferitele norme.

Preocuparile armonizarii contabilitatii s-au concretizat la nivelul Uniunii Europene, in adoptarea urmatoarelor trei documente semnificative: Directiva a IV-a, Directiva a VII-a si Directiva a VIII.

Directiva a VII-a are ca obiect conturile consolidate si a fost adoptata la 13 iunie 1983 de catre Uniunea Europeana.

Directiva a VIII-a cuprinde prevederi utile in domeniul unui control competent in materie de legalitate a bilanturilor incheiate de societatile comerciale.

Directiva a IV-a, elaborata la 25 iulie 1978 si revizuita la 8 noiembrie 1990, a vizat cu predilectie coordonarea dispozitiilor nationale referitoare la structura si continutul conturilor anuale, si ale raportului de gestiune, modurile de evaluare cat si publicarea acestor documente pentru societatile de capitaluri (societatile cu raspundere limitata si societatile pe actiuni).

Directiva a IV-a a prevazut doua scheme pentru bilant, din care doar una trebuie aplicata la alegere:

prima schema prezinta bilantul sub forma bilaterala, format orizontal (de cont);

a doua schema prezinta bilantul sub forma de lista, format vertical.

Schema care prezinta bilantul sub forma bilaterala prevede in partea stanga activul, descompus in sase mari rubrici, notate de la A la F, iar in partea dreapta, pasivul, descompus in cinci mari rubrici, notate de la A la E.[20]

Directiva prezinta beneficiul sau pierderea ca ultima rubrica a pasivului, respectiv, a activului bilantier. Totusi, ea lasa legislatiilor nationale posibilitatea de a inscrie, cu semne diferite, aceste elemente, in structura rubricii A din pasiv (in componenta capitalurilor proprii).

Schema care prezinta bilantul sub forma lista, permite calculul unor indicatori economico-financiari necesari gestiunii entitatii si faciliteaza analizele de tip solvabilitate-lichiditate. Rubricile listei sunt notate de la A la L.

Se observa superioritatea formei lista, prin deschiderea mai pronuntata spre analiza financiara: prezentarea datoriilor pe doua categorii de exigibilitate.

In ceea ce priveste modul de prezentare a contului de profit si pierdere, Directiva a IV-a C.E.E. recomanda utilizarea uneia dintre cele patru scheme generale elaborate , si anume :

schema verticala cu clasificarea cheltuielilor si veniturilor dupa natura si continutul lor economic;

Aceasta schema generala a contului de profit si pierdere structureaza veniturile si cheltuielile dupa natura si continutul lor economic pe trei mari categorii de activitati

1) de exploatare (posturile 1 - 8) ;

2) financiare (posturile 9 - 13) ;

3) exceptionale (posturile 16 - 17) .

Rezultatul brut al exercitiului este explicit calculat pe doua paliere intermediare :

1) activitatea de baza , respectiv de exploatare si financiara (postul 15) ;

2) activitatea exceptionala (postul 18) .

Rezultatul net al exercitiului este calculat explicit numai la nivel global .

schema orizontala cu clasificarea cheltuielilor si veniturilor dupa natura si continutul lor economic;

In aceasta schema rezultatul exercitiului este determinat explicit in forma sa neta, separat pentru activitatile curente, respectiv, din exploatare si financiare, cat si pe total (posturile B2 si B10 in caz de profit, respectiv, A9 si A13 in caz de pierderi)

schema verticala in care cheltuielile si veniturile sunt structurate dupa destinatia lor economica ;

Aceasta schema realizeaza gruparea veniturilor si cheltuielilor pe activitati, respectiv :

1) din exploatare (posturile 1 - 6) ;

2) financiare (posturile 7 - 11) ;

3) exceptionale (posturile 14 - 15) ;

Rezultatul financiar este determinat explicit, separat pentru activitatea curenta, respectiv din activitatile de exploatare si financiare (postul 13) , precum si global (postul 19) .

Rezultatul activitatii exceptionale este determinat explicit in forma sa bruta (postul 16) .

schema orizontala cu structurarea cheltuielilor si veniturilor dupa destinatia lor economica .

In aceasta schema cheltuielile si veniturile sunt structurate dupa destinatia lor economica, rezultatul exercitiului este determinat in forma sa neta, separat pentru activitatile de baza (postul A7 in caz de pierdere, respectiv, postul B6 in caz de profit), cat si global (postul A11 in caz de pierdere, respectiv, B8 in caz de profit)

In ceea ce priveste rolul informational al anexei in cadrul conturilor anuale, in art.2 al Directivei a IV-a se mentioneaza : "Conturile anuale cuprind bilantul, contul de profit si pierdere, precum si anexa . Aceste documente formeaza un tot" .

Prin art.43 al Directivei a IV-a sunt precizate informatiile minimale ce trebuie continute de anexa, si anume :

1) metodele de evaluare;

2) numele si sediul societatilor in care s-au efectuat plasamente financiare;

3) structura capitalului social;

4) structura tipurilor de actiuni;

5) obligatiile convertibile in titluri (actiuni);

6) marimea datoriilor societatii;

7) marimea globala a angajamentelor financiare;

8) marimea si structura cifrei de afaceri;

9) numarul si structura personalului salariat utilizat;

10) productia in care rezultatul exercitiului a fost afectat de evaluari fiscale;

11) diferentele dintre cheltuielile fiscale imputate exercitiului si cheltuielile fiscale platite;

12) marimea remuneratiilor, managerilor;

13) marimea avansurilor si creditelor acordate membrilor consiliului de administratie.

Conform Directivei a IV -a, raportul de gestiune trebuie sa furnizeze o expresie fidela despre situatia economico - financiara a agentului economic si a evolutiei afacerilor. In acest sens, raportul de gestiune trebuie sa cuprinda informatii referitoare la:

a) evenimentele importante intervenite dupa inchiderea exercitiului expirabil;

b) evolutia previzibila a activitatii agentului economic;

c) activitatile intreprinse in materie de cercetare si dezvoltare;

d) achizitionarea de actiuni proprii.