Principiile bugetare

Principiile bugetare

Conform legii finantelor publice, principiile generale bugetare se adapteaza la specificul fiecarui buget. Aplicarea lor difera de la tara la tara si de la o perioada la alta in cadrul aceluiasi stat, in functie de conditiile concrete ale economiei respective cat si de prioritatile si obiectivele politicii acestuia.

Principiul universalitatii presupune inscrierea in buget a sumelor globale ale veniturilor si cheltuielilor publice, chiar in conditiile in care realizarea veniturilor publice presupune efectuarea unor cheltuieli prealabile. Cu alte cuvinte, nu pot fi compensate veniturile bugetare cu cheltuielile aferente acestora. In buget veniturile trebuie sa figureze cu sumele lor brute, iar cheltuielile cu sumele lor totale, astfel incat sa se ofere posibilitatea puterii legislative (Parlamentul) sa cunoasca veniturile totale pe care statul urmeaza sa le incaseze precum si destinatia pe care acestea o vor primi.

Aplicarea stricta a acestui principiu conduce la elaborarea unui buget brut care permite analiza corelatiilor existente intre diferitele categorii de venituri si chelt 343b15d uielile aferente lor.

In practica, cerintele acestui principiu nu sunt intotdeauna respectate astfel ca, in unele cazuri s-a trecut la elaborarea de bugete mixte, unde veniturile si cheltuielile unor institutii figureaza cu sumele lor totale, iar altele numai cu soldurile dintre veniturile posibile si cheltuielile aferente lor. Astfel de venituri si chelt 343b15d uieli ce se pot inscrie in buget numai cu soldul pot fi urmatoarele:

veniturile de la intreprinderi publice si subventiile catre acestea;

varsamintele catre buget si subventiile primite de la acesta in cazul relatiilor bugetelor locale cu bugetul de stat;

subventiile primite de unele institutii din sfera nemateriala, care realizeaza venituri pe care le retin pentru acoperirea unei parti din cheltuielile lor.

Adoptarea solutiei bugetelor mixte evita, acolo unde este posibil, evidentierea unui rulaj artificial al veniturilor si cheltuielilor publice. De exemplu, unele institutii pot realiza venituri, chiar si exceptionale, care daca nu s-ar lua in considerare la elaborarea bugetului ar conduce la stabilirea unei subventii bugetare ce nu reflecta realitatea.

Universalitatea presupune unitate bugetara adica toate veniturile si cheltuielile bugetare sa fie inscrise intr-un singur document care sa reuneasca, printr-o prezentare clara, veniturile cu sursele lor de provenienta si cheltuielile cu destinatia lor. Unitatea bugetara are ca efect elaborarea unui buget unic care sintetizeaza ansamblul relatiilor financiare publice.

Ca si in cazul universalitatii, unitatea bugetara admite derogari, dictate de complexitatea relatiilor in cadrul economiei, precum si de unele evenimente ce apar in anumite conditii date. Astfel, pe langa bugetul general (ordinar), se mai intocmesc si alte bugete cum ar fi: bugete autonome, bugete extraordinare, bugete anexe si conturi speciale de trezorerie.

Bugetele autonome se intocmesc de catre colectivitati locale si de intreprinderi publice cu personalitate juridica si autonomie functionala. Concret, intocmesc bugete autonome:

□ unitatile administrativ-teritoriale (judete, orase, comune) pentru care autonomia bugetara este reala, fara ca ele sa aiba si o autonomie financiara deoarece veniturile proprii nu sunt suficiente acoperirii cheltuielilor; de aceea bugetele locale sunt corelate cu bugetul administratiei centrale de stat in masura in care primesc de la acesta subventii;

□ intreprinderile publice cu caracter industrial sau comercial care realizeaza venituri ce le permit in mare masura acoperirea cheltuielilor aferente.

Bugetele extraordinare se intocmesc in situatii speciale cum sunt: crize economice, calamitati naturale, razboaie etc. Veniturile inscrise in aceste bugete provin din impozite special instituite, imprumuturi sau emisiune monetara.

Bugetele anexe sunt bugete distincte de bugetul ordinar al statului, care se anexeaza la acesta si se voteaza separat de catre Parlament. Ele se elaboreaza pentru veniturile si cheltuielile unor institutii publice sau intreprinderi proprietate de stat care nu au in mod obligatoriu personalitate juridica. Bugetele anexe se coreleaza cu bugetul ordinar al statului, prin evidentierea soldului lor la partea de venituri (daca acestea sunt mai mari decat cheltuielile) sau la partea de cheltuieli (in caz contrar) primind astfel subventii bugetare.

Conturile speciale de trezorerie evidentiaza incasari ce nu reprezinta propriu-zis venit bugetar si plati care nu au caracter definitiv. Legatura lor cu bugetul consta in aceea ca pentru soldurile debitoare ale acestora, bugetul ordinar realizeaza acoperirea.

In stransa legatura cu universalitatea si unitatea bugetara, functioneaza sintagma neafectarii veniturilor bugetare. Aceasta inseamna ca veniturile incasate la buget se despersonalizeaza, adica, veniturile in ansamblu, se utilizeaza pentru acoperirea tuturor cheltuielilor. Nu se admite ca un anumit venit bugetar sa fie folosit pentru acoperirea unei anumite cheltuieli. Si de la acest principiu exista abateri care sunt aceleasi cu cele de la principiul unitatii bugetare. Astfel, pentru finantarea anumitor activitati si servicii ale statului se scot in afara bugetului ordinar anumite venituri care fac obiectul unor bugete autonome, extraordinare, anexe sau conturilor speciale de trezorerie.

Principiul publicitatii bugetului este principiul care presupune ca dupa dezbatere si aprobare, bugetul si contul privind inchiderea exercitiului bugetar sa fie publicate in Monitorul Oficial sau in culegeri de legi. De asemenea datele inscrise in proiectul de buget sunt date publicitatii in presa, radio si televiziune.

Publicarea bugetului este o necesitate in conditiile participarii la relatiile economice, financiare si monetare internationale.

Principiul anualitatii bugetului se refera la perioada de timp pentru care se intocmeste si la perioada in care se incaseaza veniturile si se efectueaza cheltuielile. Ratiunile pentru care acest principiu functioneaza sunt de ordin politic si tehnic. Astfel, ratiunile politice se refera la eficienta controlului parlamentar asupra gestionarii bugetului, iar cele tehnice au in vedere gradul mai mare de realitate al previziunii anuale a veniturilor si cheltuielilor.

Conform principiului anualitatii, bugetul se elaboreaza pentru o perioada de 12 luni. Anul bugetar poate sa coincida sau nu cu anul calendaristic; la noi, ca si in Franta, Germania etc, anul bugetar coincide cu anul calendaristic. In S.U.A. Insa anul bugetar se desfasoara pe perioada 1 octombrie - 30 septembrie.

Referitor la perioada in care se executa bugetul, aceasta poate sa coincida sau nu cu perioada pentru care a fost aprobat, aceasta deoarece unele venituri se incaseaza, iar unele cheltuieli se efectueaza dupa expirarea anului bugetar. Problematica veniturilor neincasate si a cheltuielilor neefectuate se poate solutiona prin:

sistemul de gestiune prin care, la sfarsitul anului bugetar, bugetul se incheie, iar contul de inchidere a exercitiului bugetar va cuprinde numai veniturile incasate si cheltuielile efectuate; veniturile neincasate urmeaza a figura in bugetul anului urmator, iar cheltuielile se vor inscrie in bugetul anului in care se vor efectua;

sistemul de exercitiu prin care, executia bugetara se prelungeste pana la incasarea veniturilor prevazute si efectuarea cheltuielilor bugetate. Acest sistem prezinta inconvenientul functionarii paralele a doua bugete.

Principiul specializarii bugetare are in vedere inscrierea in buget si aprobarea de catre Parlament a veniturilor pe surse de provenienta si a creditelor bugetare pe categorii de cheltuieli. Credit bugetar inseamna suma inscrisa in buget si aprobata de Parlament, in limita careia se pot efectua plati in contul fiecarei cheltuieli. In vederea asigurarii cerintelor acestui principiu este necesar ca veniturile si cheltuielile sa fie inscrise in buget dupa o schema unitara. Aceasta schema poarta denumirea de clasificatie bugetara si cuprinde gruparea veniturilor si cheltuielilor intr-o anumita ordine si pe baza unor criterii precis determinate.

Principiul echilibrului bugetar presupune acoperirea integrala a cheltuielilor din veniturile ordinare ale bugetului. Echilibrul bugetar are in vedere elaborarea unor bugete balansate, precum si pastrarea echilibrului in perioada de executie a bugetului.

Acest principiu a fost, pana nu demult, considerat "principiul de aur al gestiunii bugetare". In prezent, insa, el nu mai figureaza ca principiu bugetar explicit in noua lege a finantelor publice din cauza practicii tot mai raspandite, de elaborare de bugete deficitare, ca urmare a cresterii mai rapide a cheltuielilor publice. Principalii determinanti ai acestei cresteri sunt: majorarea cheltuielilor cu aparatul de stat, cursa inarmarilor, cresterea cheltuielilor cu datoria publica etc.

In conditiile actuale, pe plan mondial, intocmirea de bugete deficitare capata tot mai multi adepti. Acestia propun renuntarea la echilibrarea anuala a bugetelor si trecerea la echilibrarea pe perioade mai lungi de timp, adica intocmirea de bugete plurianuale, ciclic echilibrate. Ei vad posibile trei metode de echilibrare si anume:

constituirea unor fonduri de rezerva, pe seama incasarilor din impozite in perioadele de crestere economica, ce ar urma sa acopere deficitele inregistrate in perioadele mai slabe, din punct de vedere economic. Solutia este greu de aplicat intrucat nu se pot preciza cu exactitate perioadele de crestere si declin economic;

constituirea fondului de egalizare, se poate face in perioadele de crestere economica, ce atrag de regula bugete excedentare. Excedentul inregistrat formeaza fondul de egalizare ce este destinat pentru rambursarea creditelor cu dobanzile aferente, contractate in perioadele de declin economic. Si aceasta solutie este dificil de aplicat in practica, deoarece, deficitul bugetar este un fenomen cronic, in timp ce excedentele bugetare apar din ce in ce mai rar, deci, practic nu exista sursa de formare a fondului de egalizare;

folosirea amortizarii alternative se refera la rambursarea masiva a ratelor datoriei publice in perioadele de crestere economica si la diminuarea sumelor sau chiar sistarea rambursarii acestora in perioadele de declin. Aceasta presupune obtinerea acordului creditorilor statului, ceea ce este greu de realizat mai ales in cazul datoriei publice externe.

Principiul realitatii bugetare este unul implicit, el nu apare in legea finantelor publice, si are in vedere doua aspecte:

inscrierea in buget a veniturilor bugetare posibile de realizat, deci cu un grad de certitudine cat mai mare si a cheltuielilor necesare perioadei bugetate, prioritare in conditiile perioadei date;

modul de elaborare si executia bugetului sa aiba la baza date verificabile si usor de identificat.