Definitia si clasificarea functionarilor publici

DEFINITIA SI CLASIFICAREA FUNCTIONARILOR PUBLICI

1. Notiunea de functionar public

Pentru ca serviciile publice sa-si realizeze sarcinile pentru care au fost organizate este necesar ca functiile publice - acele grupari de atributii, puteri si competente - sa fie ocupate de persoane fizice cu o pregatire de specialitate, care sa realizeze, in practica, sarcinile autoritatilor si serviciilor publice, astfel cum acestea sunt grupate in functiile publice cu care au fost dotate, inca de la infiintarea lor.

Persoanele fizice care ocupa, in conditiile legii, functiile publice din cadrul autoritatilor si serviciilor publice au calitatea de functionari publici.

De la aceasta regula fac exceptie persoanele fizice alese care alcatuiesc organele reprezentative ale statului - cele doua Camere ale Parlamentului - ale judetului - Consiliile judetene si ale comunelor - Consiliile locale - care nu au calitatea de functionari publici pentru ca, in primul rand, ei sunt reprezentantii tarii, judetului sau comunei si, in al doilea rand, prin activitatea nepermanenta, limitata in timp - de regula, la 4 ani - pe care o desfasoara, prin modul de lucru - numai in sesiuni - prin alte trasaturi, ei se deosebesc de functionarii publici.

Dupa cum am vazut anterior, organele administratiei publice, institutiile si serviciile publice au in structura lor un personal de specialitate compus din functionari publici si din angajati obisnuiti. Regimul juridic al functionarilor publici este stabilit printr-o serie de acte normative, incepand cu Legea nr.188/1999, republicata, privind Statutul functionarilor publici, care defineste functionarul public, clasifica categoriile de functionari publici, reglementeaza raporturile juridice dintre functionarii publici si autoritatile si institutiile publice din administratia publica centrala si locala.

Acelasi act normativ precizeaza categoriile de personal din autoritatile administratiei publice centrale si locale caruia nu i se aplica prevederile sale:

personalul salariat din aparatul propriu al autoritatilor institutiilor publice, care desfasoara activitati de secretariat, administrative, protocol, gospodarire, intretinere-reparatii si de deservire, precum si a altor categorii de personal care nu exercita prerogative de putere publica;

personalul salariat incadrat, pe baza increderii personale, la cabinetul demnitarului;

corpului magistratilor;

cadrelor didactice;

persoanelor numite sau alese in functii de demnitate publica.

In acest sens, se pronunta si articolul 5 alineat 2 al aceluiasi act normativ care precizeaza ca personalul din aparatul de lucru al autoritatilor si institutiilor publice, care efectueaza activitati de secretariat, administrative, protocol, gospodarire, intretinere-reparatii si de deservire, este angajat cu contract individual de munca, el neavand calitatea de functionar public si i se aplica legislatia muncii.

In lumina celor expuse mai sus, trebuie sa retinem ca nu toate persoanele care lucreaza in sectorul bugetar au calitatea de functionar public, ci numai acelea care sunt investite cu o functie publica si exercita prerogativele de putere publica. Pentru a stabili sfera acestei categorii de functionari va trebui sa apelam la textul de lege. Astfel, in articolul 2 alineat 2 al Legii nr.188/1999, republicata, privind Statutul functionarilor publici "functionarul public este persoana numita, in conditiile prezentei legi, intr-o functie publica".

Definitia este lapidara si necesita completari. In literatura de specialitate, marea majoritate a autorilor au identificat si analizat mai multe sensuri ale notiunii de functionar public. Astfel, intr-un sens mai larg, prin notiunea de functionar se intelege orice persoana care lucreaza in sectorul public, adica in cadrul administratiei publice centrale sau locale si a altor servicii publice, chiar daca sunt organisme private.

In sensul legii penale, dupa cum am vazut, prin functionar se intelege atat functionarul public, asa cum este definit prin Statutul functionarilor publici, cat si orice alt salariat care exercita o insarcinare in serviciul unei alte persoane juridice decat cele de interes public, cu conditia ca persoana juridica privata sa desfasoare o activitate de interes public, adica sa apartina sferei categoriei stabilimentelor de utilitate publica.

In sens restrans, afirma toti analistii, notiunea de functionar este echivalenta aceleia de functionar public, adica persoana investita intr-o functie publica in cadrul autoritatilor si institutiilor publice ale statului si unitatilor administrativ-teritoriale.

Notiunea de functionar public a fost definita pentru prima data in legislatia noastra, in Legea pentru Statutul functionarilor publici din 19 iunie 1923 - unul dintre primele statute ale functionarilor publici din Europa - care, la articolul 1, prevedea: "Sunt functionari publici cetatenii romani, fara deosebire de sex, care indeplinesc un serviciu permanent (civil si eclesiastic) la stat, judet, comuna sau la institutiile al caror buget este supus aprobarii Parlamentului, Guvernului sau Consiliilor judetene si comunale"; Astfel:

a)          toate serviciile publice sunt dotate inca de la infiintare cu functii publice;

b)          pentru ca persoana fizica sa poata ocupa o functie publica este necesar ca aceasta sa fie cetatean roman;

c)pentru a putea fi numit functionar public este necesar ca persoana respectiva sa aiba varsta de cel putin 18 ani impliniti, daca legea speciala nu cere o alta varsta;

d)          unele acte normative cer ca persoana fizica ce urmeaza a fi functionar public sa posede anumite studii - superioare, liceale sau generale - iar altele cer o anumita pregatire de specialitate, cum ar fi: jurist, economist, inginer s.a.m.d.;

e)          investirea intr-o functie publica se face pe baza de concurs ori ca urmare a alegerii;

f) persoana fizica ce ocupa o functie publica trebuie sa desfasoare o activitate continua si permanenta, evident cu respectarea programului de lucru al serviciului respectiv;

g)          pentru activitatea depusa, persoana fizica are dreptul la un salariu, stabilit conform legii, pentru a se intretine pe el si familia lui;

h)          pe durata ocuparii functiei publice, persoana fizica are anumite drepturi si obligatii;

i)  cu exceptia functionarilor publici care, potrivit legii, sunt inamovibili, toti functionarii publici se bucura de stabilitate.

O serie de autori au criticat, cu justificat temei, lacunele definitiei, practic restrangerea sferei functionarilor publici la persoanele angajate in serviciile permanente la stat, judet, comuna si la institutiile bugetare de stat si autoritatile administratiei locale. In acest sens au fost invocate urmatoarele argumente: a) exista si stabilimente de utilitate publica, care au si ele bugetul aprobat de Parlament; b) lasa sa se inteleaga ca functionarii publici sunt numai cei numiti, ori exista si functionari alesi; c) prestarea unui juramant la intrarea in functie nu este de esenta functiei publice, apartinand si altor sectoare; d) nu rezulta si nu se intelege ce este acela serviciu public si e) remuneratia nu este, de asemenea, de esenta functiei publice. Sa recunoastem, o asemenea definitie si acceptiune data functionarului public nu ar mai satisface actualele exigente, desi regasim si in ea cateva dintre caracteristicile functionarului public modern: a) caracterul de serviciu public; b) caracterul de serviciu permanent; c) autoritatile statului si institutiile bugetare de Parlament, Guvern, Consiliile judetene si comunale in cadrul carora isi desfasoara activitatea functionarul.

Legislatia actuala insista pe detalierea activitatilor desfasurate de functionarii publici, care, in mod neconditionat, implica (presupun) exercitarea prerogativelor de putere publica. Astfel, ele constau in: a) punerea in executare a legilor si a celorlalte acte normative; b) elaborarea proiectelor de acte normative si altor reglementari specifice autoritatilor sau institutiilor publice; c) elaborarea politicilor si strategiilor, programelor, statisticilor si a documentelor privind aplicarea legilor; d) reprezentarea intereselor autoritatii sau institutiei publice in raporturile cu persoanele fizice sau juridice de drept public sau privat; e) reprezentarea in justitie a autoritatii sau a institutiei publice.

In continuare, vom retine ca, legea desemneaza categoriile de functionari publici care pot beneficia de statute speciale, astfel:

a) structurile de specialitate ale Parlamentului Romaniei;

b) structurile de specialitate ale Administratiei Prezidentiale;

c) structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ;

d) serviciile diplomatice si consulare;

e) autoritatea vamala;

f) alte servicii publice stabilite prin lege.

Si o alta problema trebuie lamurita atunci cand incercam sa dimensionam, sa conturam sfera functionarilor publici. Astfel, va trebui sa retinem ca in Statutul functionarilor publici, mai exista precizari cu privire la categoriile de persoane carora nu li se aplica prevederile acestuia: "Prevederile prezentei legi nu se aplica ..persoanelor numite sau alese in functii de demnitate publica. Cei mai multi dintre autori sustin ca, faptul ca demnitarii publici nu intra sub incidenta statutului nu ar insemna ca au o alta esenta decat a functiilor publice. Acestia, amintind despre formularea articolului 16 din Constitutia Romaniei, in care face vorbire despre functii si demnitati publice, sustin ca textul trebuie inteles in sensul unor legaturi intrinseci, organice dintre functia publica si demnitatea publica. Astfel, functiile de demnitate publica sunt o specie a functiilor publice, iar stiinta dreptului administrativ nu poate face abstractie de ele.

Se subintelege ca functionarii cu rang inalt - demnitarii publici - sunt persoanele care ocupa functii de demnitate publica in servicii de interes la nivel national, ceea ce nu inseamna ca - afirma unii dintre autori - nu ar putea, in mod exceptional, sa existe si in teritoriu, asa cum gasim in dreptul comparat guvernatori de provincii, guvernatori ai unor zone defavorizate ori guvernatori de euro-regiuni. Este greu de admis, credem noi, existenta unor demnitari publici la nivel local, intrucat demnitatea publica este axata pe ideea de suveranitate a statului, de reprezentare a institutiilor republicii si nu de simpli functionari administrativi locali. De aceea, faptul ca anumite functii publice, prin anumite artificii legislative, sunt asimilate si salarizate la nivelul functiilor de demnitate publica, nu le transforma in functii de demnitate publica.

Retinem, totusi, ca functiile de demnitate publica pot fi ocupate prin mandat obtinut direct, prin alegeri organizate sau, indirect, prin numire potrivit legii. Nefiind supuse regimului juridic instituit de legea nr.188/1999, se deduce ca, demnitarii publici nu beneficiaza, printre altele, de stabilitate in functie, ei putand fi, in principiu, revocabili din functiile pe care le detin.

Prin comparatie si prin deductie, putem concluziona asupra faptului ca, demnitarii publici sunt acele persoane numite sau alese intr-o functie de demnitate publica, in urma alegerilor generale sau locale. Din aceasta categorie fac parte: Presedintele Romaniei, primul-ministru, ministrii, secretarii de stat, presedintii Consiliilor judetene, primarii si altii.

Vom mai spune ca statutul unora dintre demnitarii publici este reglementat prin legi speciale, cum ar fi Legea nr.215/2001 in cazul presedintilor Consiliilor judetene si primarilor, ori prin texte constitutionale pentru ceilalti.

O conturare si mai exacta a categoriilor de functionari care pot fi inclusi intre persoanele care exercita o serie de demnitati publice si functii publice, o aduce Legea nr.161/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, care se aplica:

a) Presedintelui Romaniei;

b) deputatilor si senatorilor;

c) consilierilor prezidentiali si consilierilor de stat in Administratia Prezidentiala;

d) primul-ministru, ministrii, ministrii delegati, secretari de stat, subsecretari de stat si functiile asimilate acestora, prefect si subprefect;

e) a magistratilor, alesilor locali, functionarilor publici.

Bazati pe argumentele analizei efectuate in Capitolul V si pe elementele adaugate in aceasta sectiune, vom putea propune o definitie mai extinsa a notiunii de functionar public: persoana investita intr-o functie publica, in mod legal, prin actul de vointa unilaterala al unei autoritati publice, institutii publice sau al cetatenilor, care indeplineste, pe termen nedeterminat sau determinat atributiile si responsabilitatile din competenta autoritatii sau institutiei din care face parte .

Sunt evidente si rezulta cu claritate principalele trasaturi ale functionarului public: persoana fizica care indeplineste conditiile stabilite de lege; investirea legala intr-o functie publica din structura autoritatilor publice sau institutiilor publice; atributii de indeplinirea competentei autoritatii sau institutiei din care face parte.

Potrivit prevederilor Legii nr.188/1999, poate ocupa o functie publica persoana care indeplineste urmatoarele conditii:

a)          are cetatenia romana si locuieste in Romania;

b)          cunoaste limba romana, scris si vorbit;

c)are varsta de minimum 18 ani impliniti;

d)          are capacitate deplina de exercitiu;

e)          are o stare de sanatate corespunzatoare functiei publice pentru care candideaza, atestata pe baza de examen medical de specialitate;

f) indeplineste conditiile de studii prevazute de lege pentru functia publica;

g)          indeplineste conditiile specifice pentru ocuparea functiei publice;

h)          nu a fost condamnata pentru savarsirea unei infractiuni contra umanitatii, contra statului sau contra autoritatii, de serviciu sau in legatura cu serviciul, care impiedica infaptuirea justitiei, de fals sau ori a unor fapte de coruptie sau a unei infractiuni savarsite cu intentie, care ar face-o incompatibila cu exercitarea functiei publice, cu exceptia situatiei in care a intervenit reabilitarea;

i)  nu a fost destituita dintr-o functie publica in ultimii 7 ani;

j)  nu a desfasurat activitate de politie politica, astfel cum este definita prin lege.

Pentru anumiti functionari publici, cum sunt inaltii functionari publici, legea prevede si alte cerinte de studii, de perfectionare si/sau specializare, de vechime, de promovare a concursului organizat special s.a., asupra carora vom starui intr-un capitol viitor.

Problematica functiei publice si a modului de investire a functionarilor prin numire, repartizare ori prin alegere am abordat-o sumar in capitolul anterior si urmeaza a fi dezvoltata in capitolele urmatoare. Aceleasi comentarii le facem si cu privire la competenta, drepturile si obligatiile cu care este investit, respectiv atributiile si responsabilitatile pe care le indeplineste functionarul public.

Desi au fost tratate in capitolul anterior, vom reaminti, fara alte comentarii, principiile care stau la baza activitatii functionarilor publici:

a)          legalitate, impartialitate si obiectivitate;

b)          transparenta;

c)responsabilitate, in conformitate cu prevederile legale;

d)          orientare catre cetateni;

e)          eficienta si eficacitate;

f) stabilitate in exercitarea functiei publice;

g)          subordonare ierarhica.

Cu toate ca legea a facut o anumita ierarhizare a principiilor, trebuie spus ca sunt deopotriva la fel de importante si trebuie respectate in totalitate si cumulativ de catre orice functionar public, ele conditionand continuitatea, conformitatea, calitatea si finalitatea oricarui serviciu public.

In planul normativitatii si al doctrinei se intampina dificultati legate de clasificarea functionarilor publici.

2. Clasificarea functionarilor publici

Am amintit anterior despre o anumita ambiguitate si lipsa de coerenta, de unitate a legislatiei in ceea ce priveste clarificarea tuturor elementelor componente, a trasaturilor notiunilor de functie publica si de functionar public. In contextul dat, o serie de autori dreptului administrativ intampina dificultati in delimitarea sensurilor celor doua notiuni, preferand abordarea comuna a termenilor. Din punctul nostru de vedere exista posibilitatea de a diferentia si a trata, ca atare, separat, cele doua dimensiuni juridice, ceea ce vom face in continuare.

O prima clasificare a functionarilor publici este facuta chiar de Legea nr.188/1999, potrivit careia functionarii publici se impart in: functionari debutanti si functionari definitivi.

Functionarii publici debutanti sunt persoanele care ocupa, dupa sustinerea concursului sau examenului, o functie publica pana la definitivare.

Candidatii promovati in urma sustinerii concursului sau examenului, sunt numiti functionari publici debutanti, prin ordin sau, dupa caz, prin dispozitia conducatorului autoritatii ori a institutiei publice in a carei organigrama se afla postul vacant vizat.

Analiza textului legii si a ratiunilor introducerii acestei institutii ne conduc la concluzia ca persoanele care sunt incadrate intr-o functie publica in calitate de functionar public debutant nu indeplinesc toate conditiile prevazute de lege pentru ocuparea unei functii publice definitive, in cazul nostru perioada de stagiu, care este de 12 luni pentru functionarii publici din clasa I, 8 luni pentru functionarii publici din clasa a II-a si 6 luni pentru functionarii publici din clasa a III-a.

Perioada de stagiu este considerata a fi extrem de importanta in cariera unui functionar public, pe parcursul careia sunt urmarite:

a) formarea practica a acestora;

b) confirmarea aptitudinilor profesionale ale functionarilor publici in indeplinirea atributiilor si sarcinilor; si

c) initierea si aprofundarea cunoasterii specificului administratiei publice si a exigentelor acesteia.

La terminarea perioadei de stagiu, functionarul public redacteaza raportul de stagiu in vederea definitivarii lui in functie.

Functionarii publici definitivi sunt persoanele numite in functii publice, pe termen nelimitat si/sau determinat, care provin din randul:

a) functionarilor publici debutanti, care au efectuat perioada de stagiu prevazuta de lege;

b) persoanele care intra in corpul functionarilor publici prin concurs si care au vechimea in specialitate corespunzatoare functiei publice: de minimum 12 luni, 8 luni si respectiv de 6 luni, functie de nivelul studiilor absolvite; si

c) persoanele care au promovat programe de formare si/sau de perfectionare in administratia publica.

In conformitate cu prevederile Legii nr.188/1999, functionarii publici, care la data intrarii in vigoare a acesteia ocupau o functie publica de conducere intr-o autoritate sau institutie publica, au fost obligati sa sustina un examen pentru atestarea pe post. De asemenea, functionarii publici de executie, angajati pe durata nedeterminata intr-o autoritate sau institutie publica, au fost numiti in functii publice corespunzatoare posturilor pe care le ocupau.

La intrarea in vigoare a Legii nr.161/2003, functionarii publici numiti in functiile publice prevazute de Legea nr.188/1999, cu modificarile si completarile ulterioare, au fost:

a)          numiti in functiile publice prevazute in anexa legii, titlul XII, daca desfasurau una dintre activitatile prevazute la articolul 2 alineat 3 si indeplineau conditiile prevazute la articolul 49, in limita functiilor publice stabilite;

b)          eliberati din functiile publice detinute, in cazul in care nu indeplinesc conditiile prevazute anterior si conditiile de reincadrare. Acestia au fost incadrati cu contract individual de munca, in conditiile legii.

Reincadrarea in functii publice corespunzatoare inaltilor functionari publici si a functionarilor publici de conducere s-a facut astfel:

a)          in limita functiilor publice prevazute potrivit structurii organizatorice;

b)          cu respectarea conditiilor minime de vechime in specialitate si a studiilor necesare exercitarii functiei publice, prevazute de Legea nr.188/1999, cu modificarile si completarile ulterioare.

Functionarii publici neincadrati in functii publice conform criteriilor la care ne-am referit anterior si-au putut pastra functiile publice detinute numai daca in 3 ani de la intrarea in vigoare a legii au urmat si absolvit programe de formare specializata si perfectionare in administratia publica, sau o forma de invatamant postuniversitar cu durata minima de un an, in tara si in strainatate ori au dobandit titlul de doctor in specialitatea functiei publice respective.

Functionarii publici care nu au indeplinit conditiile pentru functiile indeplinite au putut fi reincadrati in functii publice de executie, daca au indeplinit conditiile prevazute de noua lege pentru aceste functii.

In conformitate cu criteriul nivelului atributiilor titularilor lor, functionarii publici pot fi: inalti functionari publici, functionari publici de conducere si functionari publici de executie.

Potrivit Legii nr.188/1999 in categoria inaltilor functionari publici sunt incluse persoanele numite intr-una dintre urmatoarele functii:

a)          secretar general al Guvernului si secretar general adjunct al Guvernului;

b)          consilier de stat;

c)secretar general si secretar general adjunct din ministere si alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale;

d)          prefect;

e)          subprefect;

f) secretar general al prefecturii, secretar general al judetului si al municipiului Bucuresti;

g)          director general din cadrul ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale.

In categoria functionarilor publici de conducere sunt cuprinse persoanele numite in urmatoarele functii publice:

a)          secretar al municipiului, al sectoarelor municipiului Bucuresti, al orasului si comunei;

b)          director general adjunct, director si director adjunct din aparatul ministerelor si al celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale;

c)director executiv si director executiv adjunct al serviciilor publice descentralizate ale ministerelor si ale altor organe de specialitate ale administratiei publice centrale;

d)          sef serviciu;

e)          sef birou.

Functionarii publici din categoria inaltilor functionari publici si cei din categoria functionarilor publici de conducere au ca atributii principale conducerea si coordonarea activitatii celorlalti salariati, inclusiv a functionarilor publici de executie. Aceste categorii de functionari publici pot adopta si acte decizionale. Potrivit legii, pot fi functionari publici de decizie functionarii publici din clasa I.

Potrivit articolului 9 alineat 2 din Legea nr.188/1999 functionarii publici din clasele a II-a si a III-a pot ocupa numai functii publice de executie, cu exceptiile prevazute de legile speciale.

Functionarii publici de executie desfasoara activitati publice de pregatire a actelor decizionale sau de punere a lor in executare.

Functionarii publici de executie se clasifica, potrivit celor trei clase ale functiilor publice, astfel:

a)          functionari din clasa I din care fac parte persoanele numite in urmatoarele functii publice: expert, consilier, inspector, consilier juridic, auditor;

b)          functionari din clasa a II-a in care sunt incluse persoanele numite in functie publica de referent de specialitate;

c)functionari din clasa a III-a in care sunt cuprinse persoanele numite in functie publica de referent.

Categoria inaltilor functionari publici, asa cum a fost reglementata de Legea nr.188/1999 si Legea nr.161/2003, dispune de reglementari speciale asupra carora necesita sa staruim in cele ce urmeaza.

Astfel, pot face parte din categoria inaltilor functionari publici persoanele care indeplinesc cumulativ:

a)          conditiile prevazute de articolul 50;

b)          au studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta;

c)au absolvit programe de formare, specializare si perfectionare in administratia publica sau in alte domenii specifice de activitate, organizate, dupa caz, de Institutul de Administratie sau de alte institutii specializate, organizate in tara sau in strainatate, ori au dobandit titlul stiintific de doctor in specialitatea functiei publice respective;

d)          au cel putin 7 ani vechime in specialitatea functiei respective;

e)          au promovat concursul organizat pentru ocuparea unei functii publice prevazute la articolul 11.

In cazuri exceptionale, vechimea prevazuta la litera "d" poate fi redusa cu pana la trei ani de persoana care are competenta legala de numirea in functia publica respectiva.

Pentru numirea in functie a functionarilor din categoria inaltilor functionari publici se constituie o comisie de concurs, formata din 5 personalitati, numite prin decizia primului-ministru iar numirea in functie a inaltilor functionari publici se face de Guvern, ministrul administratiei si internelor, ministrii sau, dupa caz, de conducatorul autoritatii sau a institutiei publice.

Prin derogare de la dispozitiile Legii nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.96/2004 a introdus normele speciale ale Statutului functionarilor publici numiti in functii publice de manager public. Ordonanta stabileste reguli specifice privind recrutarea, formarea, numirea, evaluarea, remunerarea si promovarea rapida in categoriile functionarilor publici de conducere, precum si modalitatea de acces in categoria inaltilor functionari publici a managerilor publici.

In acest sens, legea impune autoritatilor publice din administratia publica centrala sa infiinteze, cu avizul si/sau la solicitarea Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, posturile corespunzatoare functiilor publice de manager public. De asemenea, posturi corespunzatoare functiilor publice specifice de manager public pot fi infiintate si de catre autoritatile publice locale, cu avizul aceluiasi organism .

Pot ocupa functia publica de manager public, urmatoarele categorii de persoane, dupa cum urmeaza:

a)          absolventii programului de formare specializata cu durata de doi ani, organizat de Institutul National de Administratie;

b)          absolventii programului de formare specializata specific pentru tineri functionari publici, cu durata de un an, organizat de Institutul National de Administratie;

c)absolventii programului de burse speciale "Guvernul Romaniei", cu conditia sa urmeze un program intensiv de formare specializata in administratia publica, in Romania, organizat de Institutul National de Administratie sau de alte institutii de formare continua.

Pentru a ocupa o functie publica specifica de manager public prevazuti la literele "a-c", trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute la articolul 50 din Legea nr.188/1999 republicata.

Corespunzator functiilor publice specifice de manager public, managerii publici se impart in trei trepte profesionale de incadrare, definite astfel:

a)          manager public treapta 1, corespunzator sistemului de promovare foarte rapida;

b)          manager public treapta 2, corespunzator sistemului de promovare rapida;

c)manager public treapta 3, corespunzator sistemului de promovare accelerata.

De asemenea, functionarii publici care ocupa functiile publice specifice de manager public sunt structurati pe grade profesionale, astfel:

a)          asistent, echivalent cel putin functiei publice de sef birou;

b)          special, echivalent cel putin functiei publice de sef serviciu;

c)principal, echivalent cel putin functiei publice de director adjunct;

d)          superior, echivalent cel putin functiei publice de director;

e)          general, echivalent functiei publice de director general adjunct.

Promovarea managerilor publici treapta 1 incepe cu gradul de manager public special, iar pentru celelalte trepte incepe gradul de manager public asistent.

Numirea in functia de manager public se face prin actul administrativ al conducatorului autoritatii sau al institutiei publice in cadrul careia urmeaza sa-si desfasoare activitatea.