Raspunderea in contenciosul administrativ

Raspunderea in contenciosul administrativ

Sectiunea I

Raspunderea in contenciosul administrativ trebuie analizata sub doua forme si anume: raspunderea autoritatii publice si raspunderea functionarilor publici.

a) Raspunderea autoritatii publice emitenta a actului administrativ ori care refuza sa emita un act administrativ se va angaja, in principal, prin plata despagubirilor stabilite de instanta de contencios administrativ, fie cu prilejul solutionarii actiunii in care cel vatamat a cerut anularea actului administrativ sau obligarea autoritatilor la emiterea unui act administrativ, ori la eliberarea unui certificat, a unei adeverinte sau orice alt inscris, fie cu prilejul solutionarii unei actiuni separate, care are ca obiect numai plata de despagubiri. Aceasta actiune a fost introdusa ulterior pentru ca, la data introducerii actiunii in anulare a actului sau la obligarea emiterii unui astfel de act, intinderea pagubei nu-i era cunoscuta.

In ambele cazuri, autoritatea publica va fi obligata la plata de despagubiri pentru repararea pagubelor materiale si morale cauzate celor vatamati in drepturile lor, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati publice de a le rezolva cererile referitoare la un drept recunoscut de lege.

b) Raspunderea functionarilor publici trebuie analizata sub doua aspecte si anume: primul aspect, il constituie raspunderea functionarilor publici pentru pagubele cauzate celor vatamati in drepturile lor, recunoscute de lege, prin emiterea unui act administrativ ilegal, ori prin refuzul nejustificat de a le rezolva cererile referitoare la un drept recunoscut de lege; al doilea aspect il constituie raspunderea functionarilor publici pentru nerespectarea dispozitiilor cuprinse in hotararile instantelor de contencios administrativ.

Sub primul aspect, raspunderea priveste atat pe functionarul public care a emis

actul sau care a refuzat rezolvarea cererii referitoare la un drept recunoscut de lege, cat si pe functionarul ierarhic superior al acestuia.

In acest sens,  Legea nr. 554/2004 prevede ca actiunile in justitie, vor putea fi formulate si personal impotriva functionarului autoritatii parate, care a elaborat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvarii cererii, daca se solicita plata unor despagubiri pentru prejudiciul cauzat, prin emiterea actului, sau pentru intarziere. Daca actiunea se admite, raspunderea functionarului public, chemat in judecata, va fi angajata prin obligarea la plata daunelor, solidar cu autoritatea publica in care acesta functioneaza.

In cazul in care functionarul public a fost chemat in judecata pentru plata unor despagubiri pentru prejudiciul cauzat prin emiterea unui act administrativ ilegal potrivit prevederilor alin. 2 al aceluiasi articol, functionarul public actionat astfel in justitie, poate chema in garantie pe superiorul sau ierarhic de la care a primit ordin scris sa semneze actul a carui legalitate - totala sau partiala - este supusa verificarii instantei de judecata.

In caz de admitere a actiunii, daca s-a facut proba ordinului scris, se va admite si cererea de chemare in garantie, situatie in care raspunderea pentru prejudiciile cauzate va reveni functionarului public ierarhic superior, celui care a elaborat actul ilegal si care a dat ordin scris sa semneze actul respectiv.

Sub al doilea aspect, raspunderea functionarilor publici este angajata si pentru nerespectarea dispozitiilor cuprinse in hotararea instantei de contencios administrativ prin care autoritatea publica este obligata sa inlocuiasca sau sa modifice actul
administrativ, sa emita un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o adeverinta
sau orice alt inscris in termenul prevazut in hotarare sau in cel mult 30 de zile de la
data ramanerii definitive a hotararii, daca in hotarare nu este prevazut un astfel de
termen.

In cazul in care termenul prevazut in hotarare sau cel de 30 de zile, nu sunt respectate, la cererea reclamantului, va aplica conducatorului autoritatii publice o amenda pentru fiecare zi de intarziere, iar daca reclamantul solicita si dovedeste ca, datorita nerespectarii termenelor prevazute in hotarare sau cel de 30 de zile, i s-a cauzat prejudicii, instanta va acorda daune pentru intarziere.

Potrivit prevederilor alin. 3 al art. 16, conducatorul autoritatii administrative se poate indrepta cu actiune impotriva celor vinovati de neexecutarea hotararii, potrivit dreptului comun.

Raspunderea functionarilor publici mai poate fi angajata, in litigiile de contencios administrativ si in conditiile Legii 554/2004. In prezenta lege se prevede ca, la primirea actiunii, instanta va dispune citarea partilor si va putea "cere autoritatii al carui act este atacat sa-i comunice de urgenta acel act, impreuna cu intreaga documentatie care a sat la baza emiterii lui, precum si orice alte lucrari necesare pentru solutionarea cauzei" si se prevede ca, in acelasi mod se va proceda si in cazul refuzului nejustificat de rezolvare a cererii privind un drept recunoscut de lege.

Nerespectarea termenului stabilit de instanta, pentru trimiterea lucrarilor solicitate, atrage raspunderea conducatorului autoritatii administrative.

Daca autoritatea administrativa nu trimite, in termenul stabilit de instanta, lucrarile cerute, conducatorul acesteia va fi obligat sa plateasca statului, o amenda pentru fiecare zi de intarziere nejustificata.

Sectiunea II

1. Solutionarea de catre instantele de contencios administrativ si a altor cauze

1.1 Cauze prevazute in Legea administratiei publice locale, nr. 215/2001

Ratiunea pentru care a fost instituit contenciosul administrativ are in vedere
asigurarea unei protectii juridice, a unei aparari a drepturilor subiective ale persoanelor
fizice si juridice, recunoscute de lege, in contra abuzurilor unui serviciu public, sau
functionar al acestuia.

Cel mai frecvent, calitatea de reclamant in aceste cauze o au particularii, persoane fizice sau juridice, serviciul public fiind paratul.

Sunt insa si situatii in care calitatea de reclamant nu o mai are un particular ci o autoritate publica - prefectul - careia legea ii confera dreptul si, totodata, obligatia de a se adresa instantelor de contencios administrativ contra unor acte administrative pe care le considera ilegale, solicitand anularea ori modificarea acestora.

Astfel, in art. 122 (4) din Constitutie se prevede ca prefectul poate ataca, in fata instantelor de contencios administrativ, un act al consiliului judetean, al celui local sau al primarului, in cazul in care considera actul ilegal.

Reluand aceasta prevedere constitutionala, in art. 27 alin. 1 si art. 135 alin. 1 din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 se stabileste ca, in exercitarea controlului cu privire la legalitatea actelor adoptate sau emise de autoritatile administratiei publice locale si judetene, precum si ale presedintelui consiliului judetean, cu exceptia celor de gestiune curenta, prefectul poate ataca, in fata instantelor de contencios administrativ, actele acestora, daca le considera ilegale. Actul atacat - se prevede in continuare in text - este suspendat de drept. In cazul acestor acte, se deroga de la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 potrivit carora in cazuri bine justificate si pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instantei sa dispuna suspendarea executarii actului administrativ, iar suspendarea se hotaraste de catre instanta de judecata pentru ca, in baza art. 27 alin. 2 si art. 135 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, suspendarea executarii actului administrativ atacat intervine prin efectul legii.

Astfel, temeiul legal al actiunilor formulate de prefect, pentru asigurarea legalitatii actelor adoptate sau emise de autoritatile administratiei publice locale si judetene, cu exceptia celor de gestiune curenta, il constituie dispozitiile cuprinse in art. 27 si 135 din Legea nr. 215/2001, si nu prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.

Aceste acte administrative pot fi: hotarari ale consiliilor judetene, decizii ale delegatiilor permanente ale consiliilor judetene, hotarari ale consiliilor locale, dispozitii ale presedintilor consiliilor judetene si dispozitii ale primarilor.

Pentru a asigura prefectului timpul necesar sa verifice legalitatea actelor admi­nistrative adoptate sau emise de autoritatile administratiei publice locale si judetene precum si pentru producerea efectelor pentru care actele administrative adoptate sau emise, in alin. 2 al art. 135 se prevede ca prefectul se va pronunta asupra legalitatii actelor in termen de 30 zile de la comunicare, termen in care, daca apreciaza ca actul adoptat sau emis este ilegal, va sesiza instanta de contencios administrativ competenta - sectia de contencios a curtilor de apel, in temeiul art. 3 pct. 1 din Codul de procedura civila, pentru hotararile consiliilor judetene si cel al municipiului Bucuresti, precum si pentru deciziile delegatiilor permanente ale consiliilor judetene si sectia de contencios administrativ ale tribunalelor judetene si cel al municipiului Bucuresti pentru hotararile consiliilor locale si dispozitiile primarilor.

In practica instantelor judecatoresti de contencios administrativ s-a pus problema determinarii naturii juridice a termenului de 30 zile prevazut de art. 135 alin. 2 din Legea nr. 215/2001.

Curtea Constitutionala, pronuntandu-se printr-o decizie de speta cu privire la acest termen, a statuat ca aceasta dispozitie este neconstitutionala

Dupa aplicarea Legii nr. 215/2001, acest termen a fost majorat la 30 zile (potrivit art. 135 alin. 3). In raport cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 137/1995 rezulta ca si acest termen este tot neconstitutional, intrucat prefectul nu poate fi tinut "nici de alt termen pentru a introduce actiunea in fata instantei de contencios administrativ", precizeaza Curtea Constitutionala.

Pe langa dreptul prefectului de a ataca la instantele judecatoresti de contencios administrativ, actele administrative adoptate sau emise de autoritatile administratiei publice locale si judetene pe care le considera ilegale, prefectul mai are, in legatura cu consiliile judetene si locale si cu primarii, si alte atributii, a caror legalitate este controlata de instantele judecatoresti de contencios administrativ.

Astfel potrivit prevederilor art. 58 alin. 2 din Legea nr. 215/2001, prefectul poate propune, in conditiile legii - prevazute de alin. 1 al aceluiasi articol -, Guvernului dizolvarea unui consiliu local - texte aplicabile, potrivit dispozitiilor art. 111 alin. 2 din aceeasi lege si consiliilor judetene.

Conform prevederilor art. 59 alin. (1), prefectul poate, in anumite conditii, sa suspende din functie un consilier. Impotriva acestei masuri, consilierul se poate adresa instantei in conditiile Legii contenciosului administrativ.

De asemenea, in temeiul art. 77 alin. (2), prefectul poate face propunerea pentru demiterea unui primar si il poate suspenda din functie.

Potrivit prevederilor art. 77 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, primarul poate fi demis din motivele aratate la art. 58 alin. (2), in conditiile prevazute de acelasi articol pentru dizolvarea consiliului local, adica:

atunci cand dispozitiile date contravin intereselor generale ale statului sau incalca ordinea de drept;

cand compromite cu rea-credinta interesele comunei sau ale orasului.
Hotararea de demitere poate fi atacata de primar la instanta de contencios administrativ.

Prefectul poate dispune si suspendarea din functie a unui primar. Si impotriva ordinului de suspendare primarul se poate adresa instantei de contencios administrativ pe timpul unei anchete judiciare.

Potrivit prevederilor art. 141 din Legea nr. 215/2001, numirea si eliberarea din functie a secretarului comunei sau orasului se fac de catre prefect.

Din acest punct de vedere, in practica s-a pus problema naturii juridice a raportu­rilor dintre prefect si secretar, mai precis, care este instanta competenta sa solutioneze eventualele contestatii ale secretarilor cu privire la numirea sau eliberarea lor din functie.

Verificarea legalitatii ordinului unui prefect, prin care a fost numit sau eliberat din functie un secretar al comunei sau orasului, este de competenta sectiilor de contencios administrativ ale curtii de apel in a carei raza teritoriala de activitate isi are domiciliul reclamantul.

In temeiul art. 27 si 135 din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, prefectii ataca, la instantele judecatoresti de contencios administrativ, hotarari ale consiliilor judetene si locale, decizii ale delegatiilor permanente ale consiliilor judetene si dispozitii presedintilor consiliilor judetene si cele ale primarilor adoptate sau emise in realizarea atributiunilor ce le sunt conferite prin aceasta lege sau prin altele.

In alte cazuri, legea confera celor interesati dreptul de a ataca la instanta de contencios administrativ ordinul prefectului daca apreciaza ca acesta este emis cu incalcarea drepturilor ce le-au fost recunoscute de lege.

Dreptul de a ataca ordinele prefectului la instantele judecatoresti de contencios administrativ isi are un dublu temei legal: pe de o parte sunt dispozitiile art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, potrivit caruia, orice persoana fizica sau juridica, care se considera vatamata in drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati publice (inclusiv prefect) de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instantei judecatoresti competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei ce i-a fost cauzata, iar, pe de alta parte, sunt dispozitiile Legii administratiei publice locale nr. 215/2001, precum si a altor legi, care prevad expres o astfel de cale de atac impotriva ordinelor prefectului.

Dispozitii privitoare la dreptul instantelor de contencios administrativ de a controla legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autoritatile administratiei publice locale sunt cuprinse si in alte texte ale Legii nr. 215/2001. Hotararile privind validarea sau invalidarea mandatelor de consilier pot fi atacate in justitie, in conditiile contenciosului administrativ de cei interesati.

1.2 Cauze reglementate de alte legi

Competenta instantelor de contencios administrativ in judecarea unor cauze este
reglementata si in alte legi, astfel:        

deciziile comisiilor judetene date in materie de pensii, pot fi atacate potrivit Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, dupa cum si in conformitate cu dispozitiile art. 23(2) din Legea nr. 80/1992 privind pensiile si alte drepturi de asigurari sociale ale agricultorilor, deciziile comisiilor de contestatii ce functioneaza pe langa directiile judetene de munca si protectie sociala, date in materie de pensii, pot fi atacate potrivit Legii contenciosului administrativ nr.554/2004;

in conformitate cu dispozitiile cuprinse in art. 16(1) din Legea audiovizualului nr. 48/1992, refuzul de emitere a deciziilor de autorizare, pentru functionarea posturilor de  radio si televiziune ale Consiliului National al Audiovizualului, poate fi atacat potrivit Legii nr.554/2004, la Curtea de apel;

potrivit prevederilor art. 1 (4) din Legea nr. 53/1992 privind protectia sociala a persoanelor handicapate, deciziile emise in conditiile alin. 3 al aceluiasi articol, pot fi atacate potrivit Legii contenciosului administrativ;

prin Legea nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistratilor care au fost inlaturati din justitie pentru considerente politice in perioada anilor 1945-1952 s-a dispus constituirea pe langa fiecare tribunal judetean si al municipiului Bucuresti a cate unei comisii competenta sa stabileasca situatiile si drepturile magistratilor care, in perioada anilor 1945-1952, au fost inlaturati din justitie din motive politice.

Potrivit prevederilor alin. (4) al art. 3, impotriva hotararii, persoana in cauza sau directia generala a finantelor publice si a controlului financiar de stat judeteana pot face contestatii, in conditiile Legii contenciosului administrativ, in termen de 15 zile de la comunicarea hotararii catre acestea;

se solutioneaza tot de catre instantele de contencios administrativ si contestatiile formulate impotriva modului de stabilire si de plata a alocatiei de stat pentru copii, in baza Legii nr. 61/1993 privind alocatiile de stat pentru copii;

in temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, este de competenta sectiilor de contencios administrativ ale curtilor de apel in raza careia se afla imobilul expropriat, solutionarea contestatiilor formulate impotriva hotararilor comisiilor constituite;

potrivit art. 15 din lege;

competenta instantelor de contencios administrativ este prevazuta si in Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici. Astfel, potrivit art. 49(2) din Legea  nr. 188/1999, persoanele nemultumite de rezultatul concursului pentru intrarea in corpul  functionarilor publici se pot adresa instantei de contencios administrativ. De asemenea, functionarul public se poate adresa instantei de contencios administrativ si in cazul in care este nemultumit de sanctiunea aplicata, solicitand anularea sau modificarea, dupa caz, a ordinului sau dispozitiei de sanctionare, precum si impotriva ordinului sau dispozitiei de imputare pentru repararea pagubelor aduse autoritatii sau institutiei publice in situatiile prevazute la art. 77 lit. a) si b) din lege.