Fapte de comert, fondul de comert - fapte de comert in conceptia codului comercial roman

FAPTE DE COMERT, FONDUL DE COMERT

1. FAPTE DE COMERT IN CONCEPTIA CODULUI COMERCIAL ROMAN

1. Reglementare juridica

Prin savarsirea uneia sau mai multor fapte de comert se nasc anumite raporturi juridice care sunt reglementate de legile comerciale. Articolul 3 - Cod comercial prevede: "Legea considera fapte de comert:

cumpararile de producte sau de marfuri spre a se revinde, fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru, ori numai spre a se inchiria; asemenea si cumpararea spre a se revinde, de obligatiuni ale Statului sau alte titluri de credit circuland in comert;

vanzarile de producte, vanzarile si inchirierile de marfuri in natura sau lucrate si vanzarile de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert, cand vor fi fost cumparate cu scop de revanzare sau inchiriere;

contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau a altor titluri de credit circuland in comert;

cumpararile sau vanzarile de parti sau de actiuni ale societatilor comerciale;

orice intreprinderi de furnitura;

intreprinderile de spectacole publice;

intreprinderile de comisioane, agentii si oficiuri de afaceri;

intreprinderile de constructiuni;

intreprinderile de fabrici, de manufactura si imprimerie;

intreprinderile de editura, librarie si obiecte de arta cand altul decat autorul sau artistul vinde;

operatiunile de banca si schimb;

operatiunile de mijlocire (samsarie) 252f59c in afaceri comerciale;

intreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat;

cambiile si ordinele in producte sau marfuri;

constructiunea, cumpararea, vanzarea sau revanzarea de tot felul de vase pentru navigatiunea interioara si exterioara si tot ce priveste la echiparea, armarea si aprovizionarea unui vas;

expeditiunile maritime, inchirierile de vase, imprumuturile maritime si toate contractele privitoare la comertul pe mare si la navigatiune;

asigurarile terestre, chiar mutuale, in contra  daunelor si asupra vietii;

asigurarile chiar mutuale, contra riscurilor navigatiunei;

depozitele pentru cauza de comert;

Prin urmare, Codul comercial roman, ca si modelul sau italian, consacra sistemul obiectiv al dreptului comercial. El stabileste care sunt actele juridice si operatiunile considerate acte de comert si le supune legilor comerciale, indiferent de calitatea persoanei care le savarseste (comerciant sau necomerciant). In aceasta conceptie, prin stabilirea faptelor de comert, se ajunge la determinarea calitatii de comerciant si, implicit, la determinarea domeniului dreptului comercial.

Intr-adevar, potrivit Codului comercial roman, este comerciant si, in consecinta, supus legilor comerciale, orice persoana care savarseste una dintre faptele de comert prevazute de articolul 3 Cod comercial. Odata dobandita calitatea de comerciant, toate actele juridice si operatiunile comerciantului sunt considerate, in temeiul articolului 4 Cod comercial, fapte de comert, si deci supuse legilor comerciale.

Spre deosebire de sistemul obiectiv, adoptat de Codul nostru comercial, in sistemul subiectiv, dreptul comercial este un drept profesional, rezervat persoanelor care au calitatea de comerciant.

In acest sistem, comerciantul este definit prin activitatea economica pe care acesta o exercita sau prin inscrierea lui intr-un registru profesional ori prin organizarea intreprinderii sale.

Cat priveste actul de comert, el este definit intr-o maniera subsidiara, ca actul pe care il savarseste o persoana care are calitatea de comerciant.¹       2. Obiectul reglementarii - faptele de comert, iar nu actele de comert. Codul comercial roman, spre deosebire de Codul comercial italian din 1882, reglementeaza faptele de comert, iar nu actele de comert.² In literatura juridica s-a explicat aceasta particularitate prin aceea ca legiuitorul roman a voit sa supuna legilor comerciale nu numai obligatiile rezultate din "actele juridice", ci si obligatiile izvorate din "faptele juridice".

Spre deosebire de actele juridice care sunt manifestari de vointa savarsite in scopul de a produce efecte juridice, faptele juridice sunt manifestari de vointa savarsite fara intentia de a produce efecte juridice sau orice alte imprejurari de care legea leaga producerea unor efecte juridice.³

Potrivit Codului comercial intra sub incidenta legilor comerciale nu numai contractele comerciale, dar si faptele licite (imbogatirea fara justa cauza, plata nedatorata, gestiunea de afaceri) si faptele ilicite, savarsite de comercianti in legatura cu activitatea lor comerciala.⁴

Articolul 1 din Legea nr. 31 / 1990 prevede ca persoanele fizice si juridice se pot asocia si constitui societati comerciale in vederea efectuarii de acte de comert. Asadar, obiectul activitatii societatilor comerciale si scopul acestora il constituie actele de comert.

S-ar parea ca exista deosebire intre cele doua categorii de notiuni, intrucat cea de act este strans legata de persoana omului si semnifica actiunea volitiva, constienta si rationala a lui, iar cea de fapt desemneaza fenomene naturale ce se produc independent de vointa omului. Insa, deosebirea dintre ele este formala din punct de vedere comercial.

Intr-adevar, faptul juridic, ca imprejurare care, potrivit legii, determina aparitia, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice, in sensul sau larg include si actul juridic, adica manifestarea de vointa a unei persoane, facuta in acelasi scop. In al doilea rand, potrivit conceptiei obiective,un act (fapt) este comercial datorita naturii sale, calificata de lege ca atare, pe cand, in baza conceptiei subiective, un act (fapt) este comercial pentru ca-l savarseste un comerciant.

Orice "fapt" comercial poate fi "valorificat" decat tot datorita actiunii omului. Concluzia este ca  "in materie comerciala, expresiunile de "fapt" si "act" sunt sinonime".

3. Notiunea si caracteristicile faptelor de comert

Codul comercial roman nu da o definitie a faptei de comert, ci stabileste in art. 3, 4 si 6 care fapte sunt considerate ca fapte de comert.

Pentru ca enumerarea faptelor de comert facuta prin art. 3 Cod comercial este nu numai incompleta, ci si imperfecta si depasita, si, intrucat exista opinia dominanta ca si alte acte sau operatii, in afara celor enumerate prin art.3 Cod comercial, reprezinta fapte de comert (cu conditia ca acestea sa aiba caracteristicile faptelor de comert) de mare importanta teoretica si practica este desprinderea unei definitii a "faptelor de comert".

Din examinarea dispozitiilor art. 3 Cod comercial rezulta ca in stabilirea faptelor de comert, legiuitorul a avut in mod evident in vedere mai ales aspectul economic si mai putin cel juridic, lucru care rezulta si din limbajul la care s-a recurs, care este comercial si economic, nu unul juridic.

Textul se refera la: "vanzari", "cumparari", "operatiuni", "intreprinderi", "agentii si oficii de afaceri", "asigurari", "depozite".

In absenta unei definitii legale a faptelor de comert, doctrina dreptului comercial a cautat sa formuleze o definitie generala a faptei de comert.¹⁰

Existenta unei definitii generale a faptei de comert prezinta interes practic sub mai multe aspecte.

a)        intrucat unele acte juridice sunt bivalente comerciale si civile - este imperios necesar sa se stabileasca un criteriu de delimitare intre actele comerciale si actele civile.

In scopul facilitarii tranzactiilor comerciale si intaririi creditului, actele comerciale sunt supuse unor reguli speciale, diferite de cele aplicabile actelor civile (acordarea termenului de gratie, curgerea dobanzilor, solidaritatea codebitorilor, regimul probelor, etc.);

b)       o definitie generala a faptei de comert este necesara, deoarece, enuntarea faptelor de comert, facuta de art. 3 Cod comercial, fiind enuntiativa si nu limitativa, trebuie sa existe anumite criterii de comercialitate, in temeiul carora, judecatorul sa poata recunoaste si alte acte sau operatiuni ca fapte de comert, chiar daca ele nu sunt prevazute expres de lege;

c) o definitie generala a faptei de comert serveste, pe un plan general, la determinarea sferei dreptului comercial si, implicit, la determinarea acestuia de dreptul civil.

4. Clasificarea faptelor de comert

4. 1. Precizari prealabile

In doctrina dreptului comercial nu exista unitate de vederi in clasificarea faptelor de comert. Diversitatea de opinii se datoreaza caracterului eterogen al faptelor de comert reglementate de lege care nu permite folosirea unor criterii unitare de clasificare.

In doctrina clasica, faptele de comert au fost clasificate in doua categorii:

faptele de comert obiective - care sunt determinate si produc efecte independent de calitatea persoanei care le savarseste;

faptele de comert subiective - care dobandesc caracter comercial datorita savarsirii lor de catre o persoana care are calitatea de comerciant.

In doctrina moderna au fost facute unele circumstantieri si au fost stabilite unele subcategorii ori au fost adaugate noi categorii de fapte de comert.

4.2. Clasificare

Consideram ca faptele de comert reglementate de Codul comercial se pot clasifica in:

fapte de comert obiective;

fapte de comert subiective;

fapte de comert unilaterale sau mixte.

4.2.1 Faptele de comert obiective

Notiune

Faptele de comert obiective sunt actele juridice sau operatiunile prevazute in principal in articolul 3 din Codul comercial.

Ele au fost numite obiective deoarece legiuitorul le-a considerat comerciale datorita naturii lor si pentru motive de ordine publica. In acest temei al legii orice persoana este libera sa savarseasca ori sa nu savarseasca asemenea acte sau operatiuni, dar daca a savarsit asemenea acte sau fapte persoana in cauza intra sub incidenta legilor comerciale.

Clasificare

Faptele de comert enumerate in articolul 3 din Codul comercial sunt in majoritate operatiuni economice, adica activitati economice si foarte putine sunt juridice. Din acest motiv faptele de comert obiective se clasifica pe baza unor criterii economice, care au la baza obiectul si functia economica ale operatiunilor respective. In raport de aceste criterii faptele de comert obiective se clasifica in trei grupe:

operatiunile de interpunere in schimb sau circulatie;

operatiunile care realizeaza organizarea si desfasurarea activitatii de productie, adica intreprinderile;

operatiunile conexe (accesorii).

4.2.2. Faptele de comert subiective

Notiune

Codul comercial reglementeaza pe langa faptele de comert obiective si faptele de comert subiective care dobandesc caracter comercial din calitatea de comerciant a persoanei care le savarseste.

O persoana care savarseste in conditiile legii anumite fapte de comert obiective prevazute in articolul 3 din Codul comercial dobandeste calitatea de comerciant (conform articolului 7 din Codul comercial).

In temeiul articolului 4 din Codul comercial, toate actele si operatiunile savarsite de comerciant sunt considerate fapte de comert subiective si sunt supuse Codului comercial. Deci, actele de natura civila efectuate de un comerciant cu ocazia exercitarii comertului sau sunt considerate in doctrina fapte de comert accesorii sau prin relatie (accesorium segnitur principalem).

Prin reglementarea de catre lege a faptelor de comert subiective se are in vedere necesitatea cuprinderii in sfera dreptului comercial a tuturor actelor si operatiunilor care nu sunt prevazute in articolul 3 din Codul comercial.

4.2.3. Faptele de comert unilaterale sau miste

Notiunea

Un act juridic poate fi fapta de comert pentru ambele parti (contractante) participante la raportul juridic.

Actul sau operatia poate fi:

- o fapta de comert obiectiva (exemplu: vanzarea-cumpararea unei marfi in scop de revanzare);

- o fapta de comert subiectiva (exemplu: un contract de comision incheiat intre doi comercianti);

- pentru o parte poate fi fapta de comert obiectiva iar pentru cealalta parte fapta de comert subiectiva (exemplu: cumpararea unei marfi de la un intreprinzator de catre un comerciant).

Aceste tipuri de fapte de comert mentionate, deoarece sunt fapte de comert pentru ambele parti sunt denumite fapte de comert bilaterale.

Dar, marfurile si serviciile sunt destinate si necomerciantilor, fiind astfel posibil ca actul juridic sau operatiunea sa fie fapta de comert numai pentru una din parti, iar cealalta sa fie un act civil.

Exemplu: un necomerciant cumpara alimente de la un comerciant sau incheie un contract de antrepriza pentru construirea unei locuinte.

In anumite cazuri, chiar legea prevede ca anumite acte au caracter comercial numai pentru una din parti.

Exemplu: vanzarea de produse agricole de catre agricultor unui comerciant este act de comert pentru comerciant si act civil pentru agricultor, conform articolului 5 din Codul comercial;

Exemplu: asigurarile de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comertului si asigurarile asupra vietii sunt fapte de comert pentru asigurator.

Deoarece in toate cazurile precizate actele juridice sau operatiunile sunt fapte de comert numai pentru una din parti, ele sunt denumite fapte de comert unilaterale sau mixte.

In doctrina au fost formulate opinii in legatura cu cuprinderea acestora in categoria faptelor de comert obiective sau subiective, sau daca exista sau nu o categorie distincta a faptelor de comert unilaterale.

S-a decis ca ele sunt fapte de comert al caror regim juridic confera anumite particularitati.

2. FONDUL DE COMERT

2.1. Consideratii generale:

expresia "fond de comert" este rar utilizata in dreptul roman si dreptul francez.[1]

- fondul de comert are rol important in desfasurarea cativitatii comerciale, in functie de obiectul comertului poate fi reprezentat de bunuri- mobilier, local, marfuri, instalatii, brevete de inventii etc.

- desi este important, codul comercial nu cuprinde dispozitii care sa reglementeze regimul sau juridic.(codul comercial contine o referire la fondul de comert, in art. 861 Cod Comercial.)[2]

- Fondul de comert in alte acte normative[3]:

-art. 21 lit. a) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicata,

- art. 10 alin (3) din Legea nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice, TITLUL VI, Regimul juridic al garantiilor reale mobiliare,

- art. 1.1, lit. c) din legea 298/2001 pentru modificarea si completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale.

-importanta cunoasterii caracterului fondului de comert:

- pentru comerciant- pentru a-si asigura protectia bunurilor pe care le utilizeaza in activitatea comerciala, de afaceri.

- pentru protejarea intereselor creditorilor comerciantului.

Recunoasterea fondului de comert este importanta prin prisma bunurilor, ca elemente active ale patrimoniului comerciantului, bunuri destinate activitatii comerciale.

Definitia fondului de comert:

Ansamblu de bunuri mobile si imobile, corporale si incorporale, afectate de catre comerciant desfasurarii unei activitati comerciale, cu scopul atragerii clientelei si obtinerii unui profit din activitatea desfasurata.[4]

2.3. Natura juridica a fondului de comert. Teor

- Teoria personificarii fondului de comert- fondul de comert este un subiect de drept autonom.

- Teoria universalitatii de drept- fondul de comert constituie o universalitate juridica. (universitas iuris)

- Teoria universalitatii de fapt- fondul de comert constituie o universalitate de fapt. (universitas facti)

- Teoria patrimoniului de afectatiune - fondul de comert este considerat patrimoniu de afectatiune- afectat realizarii unui scop precis, respectiv desfasurarii comertului. 

- Teoria proprietatii incorporale - fondul de comert constituie un drept de proprietate incorporala, ca si drepturile de creatie intelectuala si este asimilat:

*de catre unii autori unui drept de clientela, care confera titularului acestui drept un monopol de exploatare.

* de catre alti autori unei creatii intelectuale, asemanatoare unei creatii stiintifice, literare si artistice ori tehnice, organizand fondul de comert cu scopul unic de atragerea a clientelei. 

2.4. Caracteristicile fondului de comert-

bun unitar distinct de elementele care il compun - poate face obiectul unei vanzari, locatiuni, garantii reale imobiliare

bun mobil supus regimului juridic al bunurilor mobile (executarea silita a fondului de comert urmeaza procedura aplicabila bunurilor mobile conform Codului de procedura civila)

bun mobil incorporal- poate face obiectul unui drept de uzufruct, i se aplica teoria accesiunii, nu i se aplica prescriptia instantanee reglementata de art. 1909 Cod civil.

2.5. Elementele fondului de comert-

2.5.1. Elemente incorporale ale fondului de comert

privesc drepturi privative, care confera comerciantului dreptul exclusiv de a le exploata in folosul sau, in conditiile stabilite de lege: firma, emblema, clientela, vadul comercial, brevetele de inventii, marcile si indicatiilor geografice, dreptul de autor.

2.5.2. Elemente incorporale ale fondului de comert

- bunurile imobile si mobile corporale[5]

* bunuri imobile prin natura lor- ex: cladirile, imobile prin destinatia lor - ex: instalatii, utilaje, masini;

* bunuri mobile corporale- ex:

-materii prime, materiale destinate a fi prelucrate

-produsele (marfurile) rezultate din activitatea comerciala

2.6. Garantia reala asupra fondului de comert-

ca orice bun, fondul de comert poate face obiectul unui contract de garantie reala imobiliara.

- sediul materiei: - Codul civil art. 1685-1694

- Legea nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice, titlul VI- Regimul juridic al garantiilor reale mobiliare, care reglementeaza "regimul juridic al garantiilor reale mobiliare, destinate sa asigure indeplinirea unei obligatii civile sau comerciale nascute din orice contract incheiat intre persoane fizice sau juridice" (art. 1 alin 1).

- Constituirea de garantii reale mobiliare, conform prevederilor Legii nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice:

* Garantia reala mobiliara se constituie numai pe baza unui contract de garantie, in forma autentica sau sub inscris sub semnatura privata si trebuie semnat de catre debitor.

* Garantia reala asupra valorilor mobiliare se va constitui, de asemenea, prin indisponibilizarea acestor valori conform regulilor pietei pe care sunt tranzactionate sau in baza conventiei partilor in ceea ce priveste valorile mobiliare necotate, pe o piata autorizata.

* Garantia reala asupra valorilor mobiliare poate fi constituita, dupa caz, si prin andosarea valorilor respective potrivit regulilor care le reglementeaza.

- Definitia contractului de garantie reala-

"Contractul de garantie reala este contractul in baza caruia se constituie o garantie reala in bunuri sau drepturi in beneficiul unui anumit creditor. Contractul de garantie se incheie in forma autentica sau prin inscris sub semnatura privata si trebuie semnat de catre debitor. Prin inscris sub semnatura privata se intelege orice mod de comunicare care pastreaza inregistrata informatia pe care o contine si care poate fi reprodusa intr-o forma tangibila si care nu poate fi schimbata in mod unilateral." (art 14, Legea nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice)

- Continutul contractului de garantie reala: (conform art. 15-17, 19 din Legea nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice)

*contractul de garantie reala va putea sa indice sau nu suma maxima a obligatiei garantate.

* orice persoana fizica sau juridica, romana sau straina, poate fi parte in contractul de garantie a unei obligatii pentru orice fel de tranzactie.

*contractul de garantie reala trebuie sa contina o descriere a bunului afectat garantiei. Cu toate acestea, bunul afectat garantiei poate fi descris prin gen, obiect cu obiect sau prin formula generica 'toate bunurile mobile prezente si viitoare'. Toate bunurile mobile reprezinta o descriere suficienta. Daca insa bunul afectat garantiei consta intr-o suma de bani depusa intr-un cont bancar, respectivul cont trebuie individualizat in mod distinct.

*contractul de garantie poate sa prevada dreptul creditorului de a culege, in contul creantei, fructele si/sau produsele bunului afectat garantiei, fiind, in acest caz, obligatorie stipularea conditiilor si a proportiei in care urmeaza a se reduce obligatia garantata.

*contractul de garantie reala poate sa prevada garantarea efectuarii de plati in avans. Avans inseamna acordarea unor sume, credite sau alte valori, care include si obligatia debitorului de a plati dobanzi, costurile ocazionate de obtinerea creditului, precum si alte taxe platibile de catre debitor in legatura cu avansul sau cu executarea silita a garantiei reale cu care s-a garantat avansul. Avans viitor inseamna o plata care decurge sau nu dintr-o obligatie si include avansurile si cheltuielile rezonabile ocazionate de acestea, precum si cheltuielile facute pentru protectia, intretinerea, pastrarea sau repararea bunului afectat garantiei.

* Contractul de garantie reala este titlu executoriu.

Conform art 21 din Legea nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice, "pe durata contractului de garantie debitorul poate administra sau dispune in orice mod de bunul afectat garantiei si de produsele acestuia, inclusiv prin inchiriere, constituirea altei garantii sau vanzare. Bunul afectat garantiei poate fi pus sub sechestru in favoarea unui creditor, in temeiul procedurii de executare judecatoreasca.

Actele de dispozitie asupra bunului afectat garantiei sunt valabile chiar daca cel care a dobandit bunul are cunostinta de prevederea contractuala din contractul de garantie care interzice transferul sau care declara transferul ca fiind echivalent cu neindeplinirea obligatiei."