Desfacerea casatoriei

l     Desfacerea casatoriei, divortul, este singura modalitate de disolutie a casatoriei valabil incheiate

l     Codul familiei consacra institutiei desfacerii casatoriei Capitolul IV al Titlului I, art. 37-44.

Desfacerea casatoriei, incetarea casatoriei, desfiintarea casatoriei - interferente si delimitari

Prin cauzele, conditiile specifice de admisibilitate a cererii, precum si prin efectele sale, divortul se deosebeste atat de incetarea casatoriei, ¹ cat si de desfiintarea acesteia.

Potrivit art. 37 alin. (2) C.fam. "casatoria se poate desface prin divort", spre deosebire de incetarea casatoriei care intervine de plin drept, asa cum stabileste art. 37 alin. (1) C.fam., "prin moartea unuia dintre soti sau prin declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre ei"; in cazul in care sotul unei persoane declarate moarta s-a recasatorit si, dupa aceasta, hotararea declarativa a mortii prezumate este anulata, noua casatorie ramane in fiinta, prima considerandu-se desfacuta pe data incheierii celei de-a doua (art. 22 C.fam.).

Atat desfacerea cat si incetarea casatoriei presupun existenta casatoriei valabil incheiate ale carei efecte se sting pentru viitor, insa similitudinile, din acest punct de vedere, se opresc aici fiindca, in vreme ce divortul este urmarea manifestarii de vointa a unuia sau a ambilor soti care nu mai considera posibila continuarea relatiilor de casatorie, incetarea casatoriei are loc independent de vreo manifestare de vointa, din cauze naturale si obiective. Consecinta a caracterului intuitu personae al actului juridic al casatoriei, incetarea casatoriei are loc pe data decesului fizic constatat al unuia dintre soti sau, in cazul mortii prezumate, pe data indicata prin hotararea declarativa de moarte ca fiind cea a decesului (art. 18 din Decretul nr. 31/1954). Indiferent de cauza (moarte fizic constatata sau prezumata) incetarea casatoriei produce aceleasi efecte, diferite de cele ale desfacerii casatoriei:

- sotul supravietuitor pastreaza numele comun dobandit prin casatorie fara a fi necesara vreo manifestare de vointa sau incuviintare (judecatoreasca, de exemplu), iar daca se recasatoreste, acest nume poate deveni comun in casatoria subsecventa; la desfacerea casatoriei, sotii care au purtat un nume comun, de regula, isi reiau numele avut la data incheierii casatoriei, insa nu este exclusa posibilitatea pastrarii numelui comun, fie pentru ca exista invoiala sotilor in acest sens, fie, in lipsa invoielii, pentru ca, la cerere si pentru motive temeinice, instanta a incuviintat continuarea purtarii numelui (art. 40 C.fam.);

- drepturile parintesti asupra copiilor minori rezultati din casatorie trec in intregime asupra sotului ramas in viata [art. 98 alin. (2) C.fam.]; disolutia casatoriei scin-deaza ocrotirea parinteasca, in sensul ca desi amandoi parintii pastreaza drepturile si indatoririle parintesti, le vor exercita, prin forta imprejurarilor, in mod inegal intre ei (art. 42, 43 C.fam.);

- comunitatea de bunuri a sotilor inceteaza odata cu casatoria si sotul ramas in viata, in calitate de sot supravietuitor, va avea vocatie succesorala la mostenirea lasata potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor. Masa succesorala, adica drepturile si obligatiile ramase dupa de cuius, se va compune din bunurile proprii ale sotului defunct, la care se vor adauga cele cuvenite acestuia din comunitatea matrimoniala. Deci, la incetarea casatoriei, din punct de vedere patrimonial, prima operatiune de savarsit este aceea de a se determina partea cuvenita fiecaruia dintre soti din masa bunurilor comune; partea sotului decedat intra in compunerea masei succesorale, iar cea a sotului supravietuitor va fi culeasa de acesta in calitate de codevalmas, de titular asupra comunitatii.

Imparteala comunitatii se face potrivit dispozitiilor Codului familiei prevazute pentru desfacerea casatoriei (art. 36).

Daca moartea unuia dintre soti a fost declarata prin hotarare judecatoreasca, data incetarii casatoriei este cea stabilita prin actul instantei ca fiind data mortii prezumate. Pana la ramanerea definitiva a hotararii declarative de moarte [data de la care cel disparut este socotit ca a murit pe data stabilita prin hotarare - art. 18 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954], bunurile dobandite de sotul ramas in viata s-au aflat sub semnul prezumtiei de comunitate; aceste bunuri isi vor pierde calitatea de bun comun pentru ca la data dobandirii lor dobanditorul nu mai avea calitatea de sot, si vor deveni, retroactiv, bunuri proprii ale sotului supravietuitor. Rectificarea datei mortii stabilita pe cale judiciara potrivit art. 18 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954, va determina intervertirea retroactiva a calitatii de bun comun in bun propriu, daca data nou fixata este anterioara celei initiale, sau invers, din bun propriu in bun comun, daca data rectificata este 747h74h ulterioara celei initiale.

- obligatia legala de intretine intre soti se stinge la data incetarii casatoriei; in cazul desfacerii casatoriei, in anumite conditii, aceasta obligatie supravietuieste in relatia dintre fostii soti [art. 41 alin. (2)-(4) C.fam.].

Desfacerea casatoriei si desfiintarea casatoriei au ca nota comuna caracterul judiciar, dar chiar si sub acest aspect demarcatia este categorica. Cererea in desfiintarea casatoriei este de competenta de prima instanta a judecatoriei de la domiciliul paratului, aceasta fiind regula comuna in determinarea instantei teritorial competente, cea in desfacerea casatoriei este solutionata, ca regula, de judecatoria de la ultimul domiciliu comun al sotilor (art. 607 C.proc.civ.), iar competenta teritoriala este de ordine publica; de asemenea, daca in materie de desfiintare a casatoriei judecata are loc potrivit procedurii de drept comun, in ceea ce priveste divortul legiuitorul a instituit o procedura speciala, rezervata exclusiv acestei categorii de pricini.

Deosebirile dintre cele doua institutii sunt si mai pregnante daca ne referim la cauzele si la efectele lor specifice: cauza desfiintarii casatoriei se afla in legatura cu valabilitatea actului juridic si este anterioara sau concomitenta incheierii acestuia, in niciun caz ulterioara, chiar daca motivul de nulitate absoluta sau relativa este descoperit mai tarziu, or cauza desfacerii casatoriei se afla in imprejurari ulterioare incheierii actului juridic - a carui valabilitate nu este pusa la indoiala - imprejurari care afecteaza relatiile dintre soti, continuarea casatoriei nemaifiind posibila; din punct de vedere al efectelor, desfiintarea casatoriei, tocmai pentru ca intervine cu titlu de sanctiune, produce consecinte mai ferme comparativ cu divortul, inlaturand efectele casatoriei atat pentru trecut, cat si pentru viitor (exceptiile de la retroactivitatea efectelor desfiintarii casatoriei, casatoria putativa si situatia juridica a copiilor rezultati din casatoria nula sau anulata, ne sunt cunoscute), in schimb, efectele desfacerii casatoriei se produc numai pentru viitor.

Desfacerea casatoriei la initiativa unuia dintre soti

Din interpretarea art. 38 alin. (1) si (3) C.fam., potrivit carora "Instanta judecatoreasca poate desface casatoria prin divort atunci cand, datorita unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila", respectiv, "Oricare dintre soti poate cere divortul atunci cand starea sanatatii sale face imposibila continuarea casatoriei", deducem urmatoarele conditii cumulative ale acestui tip de divort:

- exista motive temeinice de divort;

- motivele temeinice invocate au vatamat grav relatiile dintre soti;

- continuarea casatoriei nu mai este posibila.

Motivele temeinice de divort. Cauzele concrete ale desfacerii casatoriei nu sunt individualizate in legislatia noastra; ele pot fi de natura subiectiva, fondate pe conduita culpabila a unuia sau a ambilor soti si care a condus la deteriorarea relatiilor de familie [art. 38 alin. (1) C.fam.], sau de natura obiectiva, neimputabile vreunuia dintre soti, practic vorbim aici de boala grava a unuia din soti, boala care face imposibila continuarea casatoriei [art. 38 alin. (3) C.fam.].

Motivele de natura subiectiva, evocand responsabilitatea a cel putin unuia dintre soti, sunt lasate la aprecierea instantei; in loc de a le enumera, chiar exemplificativ, legiuitorul a preferat sa acorde judecatorului libertate deplina in aprecierea temeiniciei motivelor invocate, tinand seama de toate circumstantele care particularizeaza o speta determinata, urmand sa decida desfacerea casatoriei numai atunci cand motivele, a caror realitate a fost dovedita, sunt cu adevarat serioase si severe, prin natura si gravitatea lor compromitand relatiile dintre soti.

In practica judiciara au fost retinute ca fiind intemeiate motive precum: sustragerea indelungata si nejustificata a sotului parat de la obligatia de a convietui daca, in raport de imprejurarile cauzei, stabilite pe baza probelor administrate, instanta si-a format convingerea ca despartirea faptica este definitiva, nefiind cu putinta reluarea vietii conjugale; actele de violenta fizica sau/si verbala ale unuia dintre soti, mai cu seama cand nu este vorba de "simple accidente"; infidelitatea unuia dintre soti; existenta unor nepotriviri de ordin fiziologic.

Motivele de divort invocate si dovedite in cursul procesului permit instantei sa stabileasca culpa unuia sau a ambilor soti in destramarea casniciei. Cu toate ca divortul nu intervine exclusiv cu titlu de sanctiune indreptata impotriva sotului ori a sotilor vinovati, ci deopotriva ca remediu pentru o stare de fapt ce a devenit de nesuportat pentru cel putin unul dintre soti, stabilirea sau repartizarea culpei este relevanta sub aspectul admisibilitatii cererii de divort, precum si al efectelor desfacerii casatoriei.

Sub primul aspect, acela al admisibilitatii cererii de divort, pretinsa culpa a sotului parat invocata de reclamant, odata constatata de instanta, face posibila verificarea si a celorlalte cerinte in prezenta carora poate fi pronuntata disolutia casatoriei.

Potrivit indrumarilor fostei instante supreme, divortul se pronunta fie din vina ambilor soti, fie din vina exclusiva a sotului parat. Desfacerea casatoriei din vina ambilor soti presupune culpa concurenta grava a sotului reclamant, culpa de natura sa justifice prin ea insasi desfacerea casatoriei. Divortul nu poate fi pronuntat in situatia in care din probele administrate rezulta culpa exclusiva a sotului reclamant, iar sotul parat nu a formulat cerere reconventionala solicitand, si el, desfacerea casatoriei. ⁴ In urma modificarilor aduse art. 38 C.fam. prin Legea nr. 59/1993, s-a renuntat la conditia restrictiva ca datorita motivelor temeinice continuarea casatoriei sa fie "vadit imposibila pentru cel care cere desfacerea ei" (s.n.), inlocuita cu cerinta neatasata persoanei vreunuia dintre soti, anume "continuarea casniciei nu mai este posibila". Cu toate acestea, suntem de parere ca solutiile promovate sub imperiul reglementarilor anterioare, in sensul ca faptele culpabile savarsite de insusi sotul reclamant, prin ele insele, sunt incapabile sa sustina cererea de divort, nu pot fi abandonate. Altfel ar insemna sa i se permita reclamantului din divort sa pretinda imposibilitatea continuarii casatoriei pentru motive temeinice la a caror origine se afla exclusiv conduita sa culpabila, ceea ce nu credem ca a stat in intentia legiuitorului. ⁵ Este de retinut ca in situatia in care alaturi de cererea introductiva a sotului exclusiv vinovat exista o cerere reconventionala a celuilalt sot, solicitand de asemenea desfacerea casatoriei, divortul se va putea pronunta inclusiv din vina exclusiva a sotului reclamant. Practic, intr-o asemenea ipoteza, cererea introductiva a reclamantului a fost respinsa, dar s-a admis cererea reconventionala a sotului initial parat in divort.

Instanta poate pronunta desfacerea casatoriei din vina ambilor soti atat in situatia in care numai unul dintre ei (reclamantul) a facut cerere de divort - insa din probele administrate reiese culpa ambilor, culpa concurenta a sotului reclamant fiind grava si neindoielnic stabilita [art. 617 alin. (2) C.proc.civ.] - cat si in cazul in care ambii soti au cerut divortul, iar instanta a admis cererea principala, precum si cea reconventionala.

Sub cel de-al doilea aspect, acela al raportului dintre vinovatia unuia sau a ambilor soti si efectele desfacerii casatoriei, sunt de semnalat urmatoarele: daca divortul s-a pronuntat din vina exclusiva a unuia dintre soti, acest sot nu va avea drept la intretinere din partea fostului sau sot decat timp de un an de la desfacerea casatoriei [art. 41 alin. (4) C.fam.], la implinirea termenului dreptul sau stingandu-se; in schimb, obligatia aceluiasi fost sot de a da intretinere fostului sau sot se mentine si poate fi valorificata oricand, stingandu-se, in raporturile dintre ei, prin recasatorirea beneficiarului intretinerii [art. 41 alin. (5) C.fam.]. Divortul din vina ambilor soti asigura fiecaruia dintre fostii soti un drept la intretinere pe toata durata starii de nevoie in care s-ar afla datorita incapacitatii de a munci survenita in timpul casatoriei, anterior casatoriei sau in decurs de un an de la desfacerea casatoriei si dintr-o imprejurare in legatura cu casatoria [art. 41 alin. (2) C.fam.], dreptul la intretinere incetand, si de asta data, prin recasatorirea creditorului intretinerii.

Culpa unuia dintre soti poate fi criteriu de preferinta in favoarea celuilalt la atribuirea locuintei comune.

Vinovatia sotilor, asa cum rezulta din hotararea instantei, nu are consecinte directe asupra partajarii bunurilor comune, cotele cuvenite fiecarui devalmas stabilindu-se potrivit contributiei reale, efective la dobandirea bunurilor comunitare. Bineinteles, cand unul dintre soti a risipit, a distrus ori a sustras o parte din bunurile comune, cota ce-i revine va reflecta conduita sa, dar nu pentru ca acest sot ar fi fost, eventual, singurul vinovat de disruptia casatoriei, ci pentru ca faptele sale au constituit deopotriva motive temeinice de divort si motive pentru stabilirea de cote diferentiate de contributie la dobandirea comunitatii de bunuri.

De asemenea, chestiunea incredintarii copiilor minori spre crestere si educare unuia dintre parinti sau, in cazuri extreme, unei terte persoane, va fi solutionata tinandu-se seama exclusiv de interesele copiilor.

La cererea ambilor soti, hotararea prin care se pronunta desfacerea casatoriei nu se va motiva [art. 617 alin. (2) C.proc.civ.] dar, indiferent ca o astfel de cerere a fost sau nu formulata, instanta este obligata sa statueze cu privire la culpa sotilor.

Motivele de natura obiectiva, independente de conduita culpabila a vreunuia dintre soti, constituie temei al desfacerii casatoriei si "oricare dintre soti poate cere divortul arunci cand starea sanatatii sale face imposibila continuarea casatoriei" [art. 38 alin. (3) C.fam.].

In lipsa oricarei precizari referitoare la natura afectiunii ce poate sustine cererea de divort, si intrucat desfacerea casatoriei pe motivul precaritatii starii de sanatate evoca ideea divortului remediu ca solutie pentru o situatie ce nu mai poate dainui, apreciem ca s-au avut in vedere atat afectiunile de natura fizica, organica, cat si cele de natura psihica. Gravitatea maladiei precum si severitatea formelor sale de manifestare sunt relevante sub aspectul admisibilitatii actiunii, desfacerea casatoriei putandu-se pronunta, cum reiese din textul citat, daca boala face imposibila continuarea casatoriei.

Tinand seama de prevederile art. 9 coroborat cu art. 19 C.fam., casatoria incheiata de alienatul sau debilul mintal, precum si de cel lipsit vremelnic de facultatile mintale cat timp nu a avut discernamantul faptelor sale, este lovita de nulitate absoluta. Daca boala psihica de natura celor amintite (afara de debilitatea mintala, care nu se dobandeste, ci exista de la nastere) a debutat ulterior incheierii casatoriei, cererea de divort fondata pe art. 38 alin. (3) C.fam. este admisibila.

Necomunicarea reciproca de catre viitorii soti a eventualelor afectiuni de care sufera, altele decat cele care, potrivit art. 9 C.fam., sunt impedimente la casatorie, constituie o incalcare a obligatiei instituite prin art. 10 C.fam. si poate atrage anularea casatoriei la cererea sotului al carui consimtamant a fost viciat prin dol (art. 21 C.fam.). Spre deosebire de nulitatea absoluta a actului juridic, nulitatea relativa este supusa unui termen de prescriptie, de 6 luni in materie de casatorie, cu incepere de la data cand sotul indreptatit sa o invoce a cunoscut motivul de nulitate relativa. Prin implinirea termenului de prescriptie sotul pierde sansa de a obtine desfiintarea casatoriei, dar boala de care sufera celalalt poate intemeia o actiune de divort daca, se intelege, este cauza imposibilitatii continuarii relatiilor maritale.

Acest motiv de divort poate fi invocat de insusi sotul bolnav, spre deosebire de motivele temeinice de natura subiectiva care nu justifica desfacerea casatoriei din vina exclusiva a sotului reclamant.

La cererea ambilor soti, instanta, pronuntand divortul, nu va motiva hotararea sa [art. 617 alin. (2) C.proc.civ.]. Data fiind natura motivelor invocate, nu se va statua cu privire la vinovatia sotilor in desfacerea casatoriei.

Motivele invocate sa fi vatamat grav relatiile dintre soti. Motivele de natura subiectiva sau obiectiva afirmate si dovedite in fata instantei vor constitui temei al desfacerii casatoriei numai daca s-au rasfrant asupra relatiilor dintre soti, vatamandu-le grav. Precizam ca, sub aspectul solutionarii cererii de divort, intereseaza exclusiv relatiile dintre soti, de aceea eventualele discordii dintre unul din soti si alti membrii ai familiei (de regula, parintii celuilalt), in masura in care nu se regasesc si in relatia dintre soti, nu sunt relevante.

Continuarea casatoriei sa nu mai fie posibila. Instanta judecatoreasca urmeaza sa aprecieze in concret daca mentinerea casatoriei mai este sau nu posibila, tinand seama de natura si gravitatea motivelor de fapt invocate, de masura in care acestea au marcat convietuirea sotilor, erodand sau chiar distrugand liantul afectiv al relatiilor conjugale, precum si de intreg complexul de imprejurari caracteristice spetei.

Stabilitatea familiei nu este o chestiune care sa priveasca exclusiv sotii in cauza, de aceea instanta nu este un simplu "ghiseu" de inregistrare a divortului. Cum insa trainicia relatiilor dintre soti este conditionata de o multitudine de factori extrajuridici, apararea casatoriei prin mijloace juridice nu poate fi realizata decat in limite rezonabile, ceea ce presupune, pe de o parte, mentinerea casatoriei ori de cate ori neintelegerile dintre soti au caracter pasager si, in mod obisnuit, (fata de natura motivelor aduse in atentia judecatorului), nu altereaza iremediabil relatia cuplului conjugal, iar pe de alta parte, ca desfacerea casatoriei sa nu fie refuzata daca se constata ca doar in acest fel poate fi asigurata protejarea intereselor unuia sau ambilor soti.

Verificarea cerintei in discutie este necesara inclusiv in cazul motivului de divort prevazut de art. 38 alin. (3) C.fam. - starea sanatatii unuia dintre soti.

Desfacerea casatoriei prin acordul sotilor

Asa cum prevede art. 38 alin. (2) C.fam., "divortul poate fi pronuntat si numai pe baza acordului ambilor soti, daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

a) pana la data cererii de divort a trecut cel putin un an de la incheierea casatoriei si

b) nu exista copii minori rezultati din casatorie".

La aceste cerinte exprese se adauga una subinteleasa, cea a consimtamantului valabil exprimat al sotilor.

Sa vedem ce precizari implica cerintele enuntate.

Pana la data cererii de divort a trecut cel putin un an de la incheierea casatoriei [art. 38 alin. (2) lit. a) C.fam.]. Daca desfacerea casatoriei este pronuntata pe temeiul acordului sotilor, ce rost mai are "osandirea" lor la cel putin un an de casatorie?

Din capul locului, consideram ca cerinta referitoare la durata minima a casatoriei este necesara si, fata de termenul scurt - un an - impus de lege, este mai mult decat rezonabila. Consimtamantul sotilor in vederea desfacerii casatoriei este doar temeiul divortului pronuntat de instanta, nu si cauza divortului, care, departe de a fi marca deplinei armonii dintre soti, ascunde, sub acoperirea consimtamantului, cauzele reale ale destramarii. Or, este necesar ca sotii sa fi avut macar ragazul de a incerca depasirea nemultumirilor, neintelegerilor sau conflictelor ivite, pentru a nu se lasa coplesiti de o pornire impulsiva care mai apoi s-ar putea dovedi pripita.

Bineinteles, atat inainte cat si dupa implinirea termenului de un an de la incheierea casatoriei, oricare dintre soti poate promova cererea in desfacerea casatoriei potrivit art. 38 alin. (1) si alin. (3) C.fam., fiind tinut sa faca dovada motivelor temeinice de divort, pentru ca aceasta modalitate (comuna) de desfacere a casatoriei nu este conditionata de durata a casatoriei.

Mai este de observat ca de vreme ce termenul de un an se verifica in raport de data cererii de divort, acordul sotilor poate fi anterior implinirii lui, dar este inapt de a produce efecte juridice mai inainte de expirarea termenului de reflectie ; cererea prematur formulata urmeaza a fi respinsa de instanta.

In literatura de specialitate se apreciaza ca termenul de un an stabilit prin art. 38 alin. (2) lit. a) C.fam. nu este nici de prescriptie, nici de decadere, prin urmare se va socoti pe zile intregi, fara a se lua in calcul ziua incheierii casatoriei - practic, ziua de plecare fiind cea de-a doua zi de casatorie, termenul considerandu-se implinit in ziua si luna corespunzatoare momentului initial.

Nu exista copii minori rezultati din casatorie [art. 38 alin. (2) lit. b) C.fam.]. Nevoia ocrotirii intereselor copiilor face ca soarta casatoriei sotilor-parinti sa se decida in conditii de exigenta sporita, numai pentru motive temeinice, apreciate ca atare de instanta, motive temeinice din cauza carora nu este posibila continuarea casatoriei.

Asadar, desfacerea casatoriei prin acordul sotilor este posibila doar daca sotii nu au copii. Legiuitorul are in vedere, fara indoiala, "copiii minori" la data cererii de divort, rezultati din casatoria a carei desfacere se cere; descendentii majori, precum si copiii unuia dintre soti - proveniti dintr-o casatorie anterioara sau din afara casatoriei, precum si copiii adoptati numai de unul dintre soti - nu impiedica aceasta modalitate a divortului. Cat priveste fiica minora a sotilor, casatorita inainte de implinirea varstei majoratului [in conditiile art. 4 alin. (2) C.fam.], ea dobandeste capacitate deplina de exercitiu prin efectul incheierii casatoriei [art. 8 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954], astfel ca drepturile si indatoririle parintesti privitoare la persoana sa si la bunurile sale se sting. In consecinta, divortul prin consimtamantul parintilor minorei casatorite este admisibil.

In ipoteza in care sotii au adoptat un copil ori sotul a adoptat copilul firesc al celuilalt sot, divortul este inadmisibil pe timpul minoritatii celui adoptat. Prin efectul incuviintarii adoptiei drepturile si indatoririle parintesti referitoare la persoana si bunurile celui adoptat trec asupra parintilor adoptivi, iar in cazul in care cel adoptat este copilul firesc al celuilalt sot, parintele firesc si cel adoptiv, casatoriti intre ei, asigura impreuna infaptuirea ocrotirii parintesti; in ambele situatii, prezenta copilului impiedica desfacerea casatoriei in aceasta varianta, obligand sotii sa recurga la forma clasica de divort, sa aduca asadar in atentia instantei motivele lor temeinice.

Parintii firesti ai copilului adoptat indeplinesc conditia in discutie daca, se intelege, nu mai au alti copii la data cererii de divort.

Cum se poate observa, esential este ca sotii sa nu aiba drepturi si

Consimtamantul liber al sotilor. Desi nu este prevazuta in mod explicit printre cerintele divortului prin consimtamant mutual, existenta si caracterul liber, neviciat al consimtamantului sotilor in sensul desfacerii casatoriei este subinteleasa; de fapt, existenta acordului acestora este premisa declansarii si conditia finalizarii procedurii judiciare.

Asa cum stabileste art. 613¹ alin. (2) C.proc.civ., primind cererea de divort formulata in conditiile art. 38 alin. (2) C.fam., presedintele instantei va verifica existenta consimtamantului sotilor, dupa care va fixa un termen de 2 luni in sedinta publica, termen la care instanta va verifica daca sotii staruie in desfacerea casatoriei pe baza acordului lor si in caz afirmativ va trece la judecarea cererii.

Impacarea sotilor stinge actiunea de divort [art. 618 alin. (2) C.proc.civ.].

Procedura divortului

Desfacerea casatoriei urmeaza o procedura speciala, reglementata prin art. 607-619 C.proc.civ., intelegand prin "procedura speciala" acel ansamblu de reguli care, intr-o materie strict determinata de lege, deroga sub mai multe aspecte de la normele generale de procedura civila, completandu-se insa cu normele dreptului comun in masura necesara si compatibila. Sunt de semnalat indeosebi urmatoarele caracteristici ale procedurii divortului: dreptul de a cere desfacerea casatoriei este recunoscut exclusiv sotilor; determinarea instantei competente teritorial urmeaza reguli speciale; asupra unora dintre cererile accesorii sau incidentale instanta de divort este obligata sa statueze chiar si din oficiu; admisibilitatea unora dintre mijloacele de proba propuse in dovedirea existentei si temeiniciei motivelor de divort invocate se apreciaza dupa criterii anume stabilite; actele de dispozitie ale partilor in cursul procesului sunt lipsite de unele din restrictiile dreptului comun; in fine, hotararea de divort se particularizeaza si ea, sub numeroase aspecte, de actul instantei dat in alte materii.

3.1. Dreptul de a cere desfacerea casatoriei. Are caracter strict personal, deci fie ca cererea este fondata pe motive temeinice, fie ca se intemeiaza pe acordul sotilor, poate fi valorificat exclusiv de catre soti.

3.2. Cuprinsul cererii de chemare in judecata. Alaturi de mentiunile general-obligatorii pentru orice cerere de chemare in judecata indicate de art. 112 C.proc.civ., in cererea de divort trebuie sa se faca aratarea numelui copiilor nascuti din casatorie sau care au aceeasi situatie legala (de exemplu, minorul adoptat de ambii soti), iar daca nu sunt copii, se va face o precizare expresa in acest sens (art. 612 C.proc.civ.).

Cererea principala, adica pretentia principala, este desfacerea casatoriei. Intrucat reclamantul nu poate obtine divortul invocand propria sa culpa, el este tinut sa arate in ce consta culpa sotului parat, precum si dovezile care sustin alegatiile sale.

Cererea principala poate fi insotita de unele cereri accesorii, a caror solutionare este dependenta de rezolvarea data in cererea principala, in sensul ca numai admiterea cererii in desfacerea casatoriei face posibila statuarea instantei cu privire la cererile accesorii divortului. Unele din aceste cereri accesorii sunt obligatorii, urmand ca instanta sa se pronunte chiar daca partile nu au solicitat in mod expres o "interventie" judecatoreasca - incredintarea copiilor spre crestere si educare unuia dintre parinti sau unei terte persoane, de asemenea, stabilirea contributiei parintilor la cheltuielile de crestere si educare a copiilor [art. 42 alin. (1), (2) si (3) C.fam.], precum si, in opinia noastra, chestiunea numelui sotilor dupa desfacerea casatoriei (art. 40 C.fam.) - altele sunt cereri accesorii facultative care vor fi abordate de instanta numai in prezenta solicitarii exprese a cel putin uneia din parti - stabilirea pensiei de intretinere in favoarea sotului aflat in nevoie [art. 41 alin. (2) si art. 86 C.fam.], partajarea bunurilor comune ale sotilor (art. 36 C.fam.), atribuirea locuintei domiciliu conjugal. Pretentiile din aceasta din urma categorie pot fi valorificate in cadrul unui proces separat, ulterior desfacerii casatoriei.

In cuprinsul cererii de desfacere a casatoriei prin acordul sotilor [art. 38 alin. (2) C.fam.], semnata de ambii soti, vor fi aratate, atunci cand este cazul, modalitatile in care au convenit sa fie solutionate cererile accesorii divortului referitoare la numele pe care il vor purta sotii dupa desfacerea casatoriei, pensia de intretinere in favoarea unuia dintre soti si atribuirea locuintei comune; in lipsa invoielii partilor, instanta va solutiona aceste cereri accesorii pe temeiul probelor administrate in cauza [art. 6131 alin. (1) C.proc.civ.].

Cererea de divort impreuna cu inscrisurile doveditoare (certificatul de casatorie in extract, certificatele de nastere ale copiilor minori in extract) va fi prezentata personal de catre reclamant presedintelui judecatoriei [art. 612 alin. (3) si (4) C.proc.civ.]. Primind cererea, presedintele judecatoriei va da sfaturi de impacare, iar daca sotul staruie in demersul sau, va fixa termen pentru judecarea cauzei (art. 613 C.proc.civ.).

In cazul divortului prin acordul sotilor, presedintele judecatoriei, primind cererea, verifica existenta consimtamantului sotilor - ceea ce implica, in opinia noastra, prezenta personala a ambilor soti - dupa care fixeaza un termen de doua luni in sedinta publica [art. 6131 alin. (2) C.proc.civ.].

3.3. Cererea reconventionala. Sotul parat nu este "condamnat" la atitudine pur defensiva in fata cererii introductive a reclamantului, ci poate solicita la randul sau divortul pe calea cererii reconventionale la cererea principala in desfacerea casatoriei. Avem in vedere, bineinteles, divortul la initiativa unuia dintre soti, fiindca, in ipoteza divortului prin acordul sotilor, in ceea ce priveste pretentia principala (desfacerea casatoriei), cererea reconventionala este incompatibila cu temeiul cererii principale (acordul sotilor).

Intrucat instanta nu poate acorda divortul din vina exclusiva a sotului reclamant, ori de cate ori paratul urmareste desfacerea casatoriei din culpa doar a sotului recla-mant, el este tinut sa formuleze cerere reconventionala. In lipsa unei asemenea cereri paratul poate obtine, cel mult, divortul din vina ambilor soti daca din dovezile administrate instanta a conchis in sensul vinovatiei amandurora [art. 617 alin. (1) C.proc.civ.]. Cererea reconventionala poate fi facuta cel mai tarziu pana la prima zi de infatisare, in sedinta publica - pentru faptele petrecute pana la aceasta data, sau pana la inceperea dezbaterilor asupra fondului in cererea reclamantului - pentru fapte petrecute dupa prima zi de infatisare; nerespectarea acestor termene atrage sanctiunea decaderii, ceea ce inseamna ca sotul parat pierde posibilitatea de a mai cere divortul pentru motive proprii dar, in eventualitatea respingerii cererii sotului reclamant, aceste motive vor putea fi valorificate intr-un nou proces de divort, declansat oricand dupa solutionarea irevocabila a primei actiuni.

Cererea reconventionala se solutioneaza in toate cazurile impreuna cu cererea reclamantului, disjungerea nefiind posibila [art. 608 alin. (2) C.proc.civ.].

Instanta competenta a se pronunta asupra cererii de divort este judecatoria in a carei circumscriptie se afla ultimul domiciliu comun al sotilor, daca, la data introducerii cererii, cel putin unul dintre soti isi are domiciliul in raza acestei instante; daca sotii nu au avut un domiciliu comun, sau daca nici unul dintre ei nu mai locuieste in circumscriptia judecatoriei de la ultimul domiciliu comun, competenta teritoriala revine judecatoriei de la domiciliul sotului parat; cand paratul nu are domiciliul in tara, cererea va fi introdusa la instanta de la domiciliul reclamantului  (art. 607 C.proc.civ.).

Semnalam dispozitia derogatorie in ceea ce priveste competenta teritoriala a judecatoriei. Daca de drept comun competenta teritoriala revine instantei de la domiciliul paratului, in materie de divort, din ratiuni legate de inlesnirea administrarii probelor in sustinerea motivelor de divort, determinarea judecatoriei competente se realizeaza potrivit normei imperative speciale, de stricta interpretare. Sunt imperative nu doar criteriile de stabilire a competentei teritoriale, ci si ordinea de aplicare a acestor criterii, ele operand in "cascada", iar nu potrivit optiunii reclamantului, cu alte cuvinte, de exemplu, judecatoria de la domiciliul paratului este competenta numai daca sotii nu au avut niciodata un domiciliu comun sau daca nici unul dintre ei nu mai locuieste in raza teritoriala a acestei instante.

In determinarea instantei competente teritorial intereseaza domiciliul real, efectiv al partilor la data introducerii cererii, iar nu cel care ar rezulta din actele de identitate sau din evidentele organelor de politie. Schimbarea domiciliului uneia dintre parti sau chiar a domiciliului fiecaruia dintre soti ulterior declansarii procesului nu are efecte asupra competentei teritoriale definitiv stabilite prin investirea instantei.

Instanta de divort este competenta sa rezolve si cererile accesorii divortului - privitoare la incredintarea copiilor minori, plata pensiei de intretinere in favoarea copiilor minori sau a unuia dintre soti, incuviintarea pastrarii numelui comun dobandit prin casatorie, atribuirea spatiului locativ, partajarea bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei - chiar daca unele din aceste cereri accesorii, valorificate separat, pe cale principala, ar stabili competenta in favoarea altei instante.

3.5. Infatisarea personala a sotilor in fata instantelor de fond este obligatorie, stabileste art. 614 C.proc.civ. Cerinta prezentei personale a sotilor inaintea instantelor de fond - asadar, in principiu, partile nu vor putea fi reprezentate ci doar asistate - este de asemenea derogatorie de la dreptul comun care permite exercitarea drepturilor procesuale atat personal, cat si prin mandatar [art. 67 alin. (1) C.proc.civ.]. Se urmareste in acest fel asigurarea conditiilor necesare solutionarii juste a cauzei, caci partile - si numai ele - sunt in masura sa ofere instantei explicatii lamuritoare asupra relatiilor dintre soti; pe de alta parte, instanta are obligatia de a incerca impacarea partilor, ceea ce reclama prezenta personala a sotilor in fata judecatorului.

In mod exceptional, reprezentarea este permisa in urmatoarele situatii limitativ stabilite prin art. 614 C.proc.civ.: unul dintre soti executa o pedeapsa privativa de libertate; este impiedicat de o boala grava sa se infatiseze in fata instantei; este pus sub interdictie; are resedinta in strainatate.

3.6. Probele in procesul de divort. Daca, in principiu, dreptul comun nu ingaduie audierea ca martori a rudelor si afinilor pana la gradul trei inclusiv, in procesele de divort persoanele amintite pot fi ascultate ca martori, cu exceptia descendentilor partilor (art. 190 C.proc.civ.). Excluderea descendentilor, fie si majori, este de inteles; respectul datorat parintilor obliga legiuitorul de a nu pune copiii sotilor in situatia de a face, in public, dezvaluiri stanjenitoare privind comportamentul parintilor. Credem ca impedimentul de natura morala ar fi de asemenea prezent in cazul afinilor de acelasi grad, adica a sotilor sau sotiilor descendentilor partilor din procesul de divort (pe scurt, a ginerilor si nurorilor).

In ceea ce priveste proba interogatoriului, potrivit art. 612 alin. (6) C.proc.civ., aceasta nu poate fi primita in dovedirea motivelor de divort; insa dispozitia a fost declarata neconstitutionala, apreciindu-se ca este de natura sa "aduca atingere dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin.(3) din Constitutie si art.6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, deoarece impiedica administrarea interogatoriului in dovedirea motivelor de divort. Or, interogatoriul constituie o proba esentiala in proces, in ceea ce priveste faptele personale ale sotilor, care poate duce la lamurirea cauzei."

Daca din casatoria partilor au rezultat copii, minori la data solutionarii cererii, instanta este obligata sa statueze cu privire la incredintarea acestora, precum si cu privire la obligatia de intretinere datorata lor. Solutionarea cererii accesorii obligatorii avand ca obiect incredintarea minorilor se va face cu ascultarea imperativa a copilului care a implinit varsta de 10 ani [art. 42 alin. (1) C.fam. si art. 24 alin. (2) din Legea nr. 272/2004]. Se impun cateva sublinieri : ascultarea copilului se face in legatura cu incredintarea sa la unul dintre parinti sau la o terta persoana (cu consimtamantul acesteia), nicidecum cu privire la motivele de divort ale parintilor, astfel incat copilul nu este martor in procesul de divort ci participant la proces avand o pozitie procesuala aparte, fiind ascultat in propria sa cauza; ascultarea copilului in varsta de peste 10 ani este obligatorie (dar poate fi audiat si cel care nu a implinit 10 ani) altfel omisiunea instantei atrage casarea (desfiintarea) hotararii; opiniile sale vor fi luate in considerare si li se va acorda importanta cuvenita, in raport cu varsta si gradul de maturitate [art. 24 alin. (4) din Legea nr. 272/2004].

Incredintarea copiilor se va decide tinandu-se seama si de concluziile autoritatii tutelare. Prin art. 42 alin. (1) C.fam. este instituita, imperativ, cerinta ascultarii autoritatii tutelare, instanta procedand la citarea acesteia si solicitandu-i o informare cu privire la traiul sotilor, modul in care sunt ingrijiti copiii, precum si propuneri de masuri in interesul copiilor, propuneri care au numai valoare consultativa. Lipsa concluziilor scrise ale autoritatii tutelare sau a concluziilor expuse oral de delegatul acesteia atrage nelegalitatea hotararii asupra incredintarii minorilor.

In cazul divortului prin consimtamant mutual, daca sotii nu au convenit asupra modalitatilor in care sa fie solutionate cererile accesorii divortului - numele pe care il vor purta dupa divort, pensia de intretinere intre fostii soti, atribuirea spatiului locativ - instanta va putea dispune administrarea de probe potrivit dreptului comun [art. 613¹ alin. (3) C.proc.civ.].