Drepturile sotilor asupra bunurilor comune si proprii

Drepturile sotilor asupra bunurilor comune si proprii

Art. 35 C.fam. printr-o aplicatie a principiului deplinei egalitati in drepturi intre barbat si femeie, dispune ca "sotii administreaza si folosesc impreuna bunurile comune si dispun tot astfel de ele [alin. (1)]; oricare dintre soti, exercitand singur aceste drepturi este socotit ca are si consimtamantul celuilalt sot. Cu toate acestea, niciunul dintre soti nu poate instraina si nici nu poate greva un teren sau o constructie ce face parte din bunurile comune, daca nu are consimtamantul expres al celuilalt sot" [alin. (2)].

Asadar, sotii administreaza si folosesc impreuna bunurile comune si dispun tot astfel de ele. Din punct de vedere juridic, exercitarea "impreuna" a acestor drepturi ar sugera ca in vederea perfectarii oricarui act juridic avand ca obiect bunuri din comunitate este necesara manifestarea de vointa a ambilor soti; fara indoiala, o asemenea interpretare ar ingreuna considerabil savarsirea de operatiuni juridice si ar provoca nesiguranta in raporturile juridice cu tertii car 151g61b e, pentru a se pune la adapost, s-ar gasi nevoiti fie sa se asigure ca nu contracteaza cu o persoana casatorita, fie ca aceasta, casatorita fiind, nu implica decat propriul patrimoniu sau, daca actul juridic preconi-zat priveste bunuri comunitare, sa pretinda participarea nemijlocita a ambilor soti sau dovada imputernicirii date de sotul "absent". Preintampinand neajunsurile de acest fel, prin alin. (2) al art. 35 C.fam. s-a instituit o regula simpla, prin care fiecare dintre soti este imputernicit sa incheie singur acte de folosinta, de administrare sau de dispozitie (mobiliara) asupra bunurilor comune, adica acte care se vor rasfrange asupra comunitatii matrimoniale, presupunandu-se ca in privinta actului juridic concret, sotul a actionat atat in nume propriu, cat si ca reprezentant al celuilalt sot, cotitular. Legiuitorul prezuma existenta unui mandat tacit reciproc intre soti, prezumtie in temeiul careia, atunci cand un sot exercita oricare din drepturile ce-i sunt conferite de lege asupra bunurilor comune, se presupune ca el actioneaza avand si acordul celuilalt sot sau, intr-o alta exprimare, sotii sunt prezumati de lege ca si-au dat reciproc mandat de reprezentare.

Prin instituirea mandatului prezumat intre soti, tertul contractant este scutit de dovada acordului dintre soti cu privire la savarsirea actului juridic respectiv, asa cum este necesar, de exemplu, in cazul actului incheiat de un coproprietar care ar actiona si in numele celorlalti coproprietari.

Obiect al dreptului de reprezentare reciproca intre soti:

Actele de administrare

Intrucat legislatia civila nu defineste actul de administrare, intinderea dreptului de administrare a fost stabilita in literatura de specialitate, dar si in practica judiciara, pe temeiul unor criterii neunitare.

Sunt considerate acte propriu-zise de administrare cele care prin natura lor urmaresc valorificarea bunurilor fara a se ajunge la instrainarea lor, astfel incat acestea sa fie intretinute in buna stare si, totodata, sa produca efectele, veniturile, productele pe care sunt susceptibile sa le procure, in opozitie cu maniera in care ar putea fi definite actele de dispozitie, avand ca finalitate transmisiunea cu titlu definitiv a unor bunuri sau constituirea asupra acestora de drepturi reale in favoarea tertelor persoane. Sunt de asemenea acte de administrare, de asta data in sens larg, acelea care tind la exploatarea normala a patrimoniului, precum si la intrebuintarea veniturilor, cum ar fi perceperea si intrebuintarea fructelor si veniturilor, asigurarea unor bunuri, efectuarea reparatiilor de intretinere etc. Enuntul are in vedere scopul si rezultatul actului juridic in raport cu patrimoniul in intregul sau, natura juridica a actului in sine fiind mai putin relevanta. Asa se explica de ce un act de dispozitie a unui bun sau a unor bunuri, privit din perspectiva patrimoniului din care face parte, poate avea semnificatia unui act de administrare.

Delimitarea actelor de administrare de actele de dispozitie, urmand criteriile de mai sus, nu este in toate cazurile lipsita de dificultati. Bunaoara, contractul de inchiriere, la prima vedere perfect integrabil in categoria actelor de administrare, este socotit act de dispozitie, cu toate consecintele regimului juridic aplicabil, daca, avand ca obiect un imobil (subliniem, discutiile poarta asupra locatiunii imobilelor), s-a incheiat pe o durata excesiva.

De unde incepe "durata excesiva"? Problema duratei termenului de inchiriere a imobilului, care va decide natura juridica a actului, este controversata, unii autori sustinand ca, pentru a fi act de administrare, inchirierea trebuie sa se fi facut pentru o durata mai mica de 3 ani  , alti autori fiind de parere ca acest termen poate fi de pana la 5 ani, dincolo de care actul nu va mai fi unul de administrare, ci de dispozitie.

Pe de alta parte, instrainarea bunurilor mobile supuse stricaciunii sau pieirii, precum si a celor devenite nefolositoare, se incadreaza in limitele actelor de administrare.

In contextul drepturilor sotilor asupra bunurilor comune, vom avea in vedere sensul larg al notiunii actului de administrare, cuprinzand atat cele de administrare propriu-zise (prin natura lor), si care se refera la un bun izolat, cat si actele de administrare prin scopul urmarit din perspectiva patrimoniului in intregul sau. Din prima categorie fac parte, exemplificativ, contractul de inchiriere (inclusiv privitor la imobilul comun, daca nu are o durata excesiva), actiunea in evacuarea chiriasului ori a unei persoane care locuieste fara titlu in imobilul comun al sotilor, contractul privind executarea unor lucrari de reparatii la un bun comun, iar din categoria actelor de administrare prin scopul lor, amintim vanzarea fructelor naturale, actiunea posesorie, calea de atac declarata numai de unul dintre soti in cadrul procesului avand ca obiect un bun comun.

Actele de folosinta

Dreptul sotilor de a folosi impreuna bunurile comune semnifica, pe de o parte, recunoasterea facultatii uzului (usus), a intrebuintarii in natura, iar pe de alta parte indreptatirea de a le culege si percepe fructele si veniturile. Legiuitorul a preferat acceptiunea larga notiunii de "acte de folosinta", care include atributele posesiei si insusirii fructelor, inerente dreptului de proprietate si altor drepturi reale principale aflate in patrimoniul comun al sotilor.

Potrivit practicii judiciare, in timpul casatoriei este inadmisibila impartirea folosintei bunurilor comune, fiindca masura ar echivala cu inlaturarea - pe cale conventionala sau judecatoreasca - a dispozitiilor art. 35 C.fam. privitoare la drepturile sotilor asupra bunurilor comune.

Asa fiind, care sunt posibilitatile de interventie judecatoreasca in rezolvarea neintelegerilor dintre soti privind modul de folosinta a bunurilor comune? In primul rand, sotul interesat poate solicita instantei incuviintarea sechestrului judiciar cu privire la bunul ce constituie obiectul dezacordului "pentru a face sa inceteze grabnic abuzul" savarsit de catre sotul parat; o asemenea masura se justifica si ca garantie a faptului ca acel bun nu va mai fi folosit pana la ridicarea sechestrului. Apoi, se apreciaza ca, in principiu, este admisibila cererea sotului de a participa la dobandirea fructelor bunului comun, ori de cate ori unul dintre soti, prin purtarea sa abuziva, lipseste pe celalalt de aceste fructe. In fine, in cazul sotilor despartiti in fapt, daca unul dintre ei isi asigura folosinta exclusiva a bunuri comune, cu nesocotirea intereselor legitime ale celuilalt, instanta va putea dispune masura extrema a impartirii, in timpul casatoriei, a bunurilor comune dobandite.

In vederea exploatarii cat mai eficiente a masei comunitare si pentru a preintampina pierderea sau pieirea bunurilor ce o compun, sotii sunt adesea nevoiti sa recurga la acte de natura materiala sau juridica, menite sa asigure conservarea acestora. Cel mai adesea, actele de conservare sunt masuri elementare de prudenta, de exemplu, intreruperea unei prescriptii, efectuarea de reparatii necesare si urgente etc. Codul familiei nu face nicio referire la categoria actelor de conservare; in tacerea legii s-a apreciat, cu temei in opinia noastra, ca "in ceea ce priveste actele de conservare si de realizare a drepturilor, ele pot fi facute de oricare dintre soti, chiar daca celalalt se opune, deoarece acestea profita masei de bunuri comune ale sotilor" .

3. Actele de dispozitie privitoare la bunurile comune

In sens larg, cuprind atat actele de dispozitie juridica (instrainarea sau grevarea unui bun, renuntarea la un drept patrimonial etc.), cat si cele de dispozitie materiala prin care se decide insasi existenta materiala a bunului (de exemplu, distrugerea sau consumarea acestuia).

Din interpretarea dispozitiilor art. 35 alin. (2) C.fam. rezulta ca dreptul de reprezentare este recunoscut sotilor in privinta actelor de dispozitie, insa numai daca au ca obiect bunuri mobile comune, indiferent de valoarea lor. Intentia a fost aceea de a pune la adapost achizitiile imobiliare comune, mai reprezentative patrimonial in comparatie cu bunurile mobile - in aprecierea legiuitorului - prin instituirea regulii cogestiunii in privinta oricarui act de dispozitie imobiliara. Cu totul adevarat ca, in conditiile economice de azi, ratiunile mandatului prezumat exclusiv in privinta actelor de dispozitie mobiliara, bazate pe traditionala distinctie dintre bunurile mobile si imobile - primele beneficiind de ocrotire mai "relaxata" comparativ cu secundele din cauza diferentei de consistenta valorica - sunt discutabile. Necesitatea extinderii cerintei consimtamantului expres al ambilor soti asupra actelor de dispozitie privitoare la unele categorii de bunuri mobile comune, pecuniar substantiale, a fost semnalata de numerosi autori.

Actul juridic prin care un bun este adus ca aport in natura  la capitalul social al unei societati este unul de dispozitie. In context prezinta interes situatia in care doar unul dintre soti participa la constituirea sau majorarea capitalului social cu bunuri comunitare. Se poate el prevala de mandatul prezumat sau este nevoit sa obtina consimtamantul expres al sotului sau? De vreme ce suntem in prezenta unui act de dispozitie, raspunsul difera dupa cum bunul aportat este mobil sau imobil: in cazul celor dintai prezumtia mandatului tacit este operanta, iar aportul cu bunuri imobile comune presupune consimtamantul expres al ambilor.

Actele de dispozitie cu titlu gratuit, desi nu sunt exceptate in terminis de la prezumtia mandatului tacit reciproc, fac necesar consimtamantul ambilor soti; tinand seama de finalitatea juridica a mandatului prezumat, dreptul de reprezentare nu poate fi exercitat decat in interesul comunitatii, nicidecum in prejudiciul ei, asadar, se intinde numai asupra actelor de dispozitie juridica cu titlu oneros. Precizam ca cerinta consimtamantului expres al ambilor soti poate fi retinuta numai pentru ipoteza actelor juridice gratuite inter vivos, adica a celor incheiate si producatoare de efecte juridice in timpul vietii partilor, deoarece actele juridice mortis causa avand caracter personal, nu pot fi incheiate prin mandatar.

Prin exceptie, oricare dintre soti poate face singur acte de dispozitie sub forma darului manual sau acte de binefacere, valoric rezonabile, pentru ca acestea nu vor lasa urmari notabile asupra patrimoniului comun. Cat priveste actele dezinteresate, prin care se procura altei persoane un folos material fara a se micsora patrimoniul comun (precum imprumutul fara dobanda, imprumutul de folosinta ) si care, alaturi de liberalitati, fac parte din categoria actelor juridice cu titlu gratuit, se apreciaza ca vor putea fi incheiate in temeiul mandatului de reprezentare.

Este posibila savarsirea infractiunii de furt ori de abuz de incredere in raporturile dintre soti, in privinta bunurilor comune, in conditiile in care legea prezuma mandatul tacit de reprezentare pentru actele de administrare, folosinta si dispozitie asupra acestora? Punand capat unei jurisprudente neunitare, fosta instanta suprema a statuat, cu valoare de indrumare, ca "fapta unuia din soti de a lua din posesia sau detentia legitima a celuilalt sot, fara consimtamantul acestuia, unul sau mai multe bunuri comune, cu scopul neindoielnic stabilit, al insusirii lor pe nedrept, constituie infractiune de furt" , iar fapta unuia din soti "de a-si insusi sau de a dispune pe nedrept de unul sau mai multe bunuri comune, aflate in detentia sa exclusiva, savarsita cu intentie, constituie infractiunea de abuz de incredere" . Potrivit doctrinei, aplicarea sanctiunii penale nu inlatura posibilitatea anularii eventualului act de dispozitie incheiat de sotul faptuitor daca, bineinteles, se va face dovada relei-credinte a tertului dobanditor; pe de alta parte, condamnarea unuia din soti pentru infractiunea de furt sau de abuz de incredere indreptateste pe celalalt sot sa ceara partajul bunurilor comune in timpul casatoriei, in conditiile art. 36 alin. (2) C.fam. .

Limitele mandatului tacit reciproc:

1. Actele de instrainare;

2. Actele de grevare a terenurilor si constructiilor comune;

Articolul 35 alin. (2) C.fam. instituind prezumtia mandatului tacit reciproc de reprezentare intre soti, stabileste prin teza finala a textului o importanta derogare de la regula de principiu: "niciunul dintre soti nu poate instraina si nici nu poate greva un teren sau o constructie care face parte din bunurile comune, daca nu are consimtamantul expres al celuilalt sot".

l     Sanctiunea este nulitatea relativa totala a actului juridic incheiat.

Regimul juridic al datoriilor sotilor  este reglementat de art. 33 si art. 34 C. fam

Creditorii comuni pot urmari numai bunurile comune.

Sunt datorii comune ale ambilor soti cele aflate in legatura cu

gestionarea bunurilor comune sau care servesc intereselor comunitatii, acestea urmand a fi acoperite pe seama patrimoniului comun.

l     Obligatiile izvorate din acte juridice privind bunuri ale unuia dintre soti vor fi datorii personale ale acestuia, iar creditorul personal se va indestula din bunurile proprii ale debitorului sau (art. 33-34 C. fam.)

l     Creditorii personali ai unuia dintre soti pot urmari numai bunurile proprii ale sotului debitor;

l     In subsidiar, creditorii personali ai unuia dintre soti pot solicita impartirea bunurilor comune, insa numai in masura satisfacerii creantei sale. Bunurile atribuite prin impartire fiecarui sot devin proprii.

DATORII COMUNE ALE SOTILOR:

l     Art. 32 lit. a)-d) C. fam.

a) Cheltuielile facute cu administrarea oricaruia dintre bunurile comune.

Toate obligatiile asumate de soti sau impuse de lege in vederea intretinerii si

punerii in valoare a bunurilor;

Pentru plata impozitelor, a taxelor si a primelor de asigurare.

b) Obligatiile contractate de catre soti impreuna .

Vor fi considerate comune acele obligatii pentru asumarea carora art. 35

alin. (2) teza finala C. fam. pretinde consimtamantul expres al ambilor soti, adica obligatiile care asi au izvorul in acte juridice de dispozitie privind bunuri imobile comune.  

c) Obligatiile contractate de fiecare dintre soti pentru implinirea nevoilor

obisnuite ale casniciei.

Cheltuielile legate de:

Procurarea alimentelor

Plata chiriei

Achizitionarea mobilierului si a ustensilelor casnice

Procurarea medicamentelor necesare unui membru al familiei si obiectelor de uz personal.

d) Obligatia de a repara prejudiciul cauzat prin insusirea de catre unul

dintre soti a unor bunuri proprietate publica, daca prin aceasta au sporit bunurile comune ale sotilor.

Conditiile cumulative pentru angajarea raspunderii sotilor cu bunurile comune:

sa existe un prejudiciu patrimonial, rezultat al faptei ilicite comise de unul din soti.

faptul insusirii sa fi fost savarsit de catre unul din soti.

masa bunurilor comune sa fi inregistrat un spor prin achizitionarea de noi bunuri.

intre faptul insusirii savarsit de unul din soti si sporul de valoare a bunurilor comune sa existe legatura cauzala.