Efectele desfacerii casatoriei in relatiile dintre fostii soti

Efectele divortului asupra relatiilor personale dintre fostii soti. Odata cu pierderea calitatii de sot, inceteaza drepturile si obligatiile personale reciproce dintre acestia. Prin urmare, fostii soti nu mai sunt tinuti sa-si acorde sprijin moral, se sting indatoririle de fidelitate, de coabitare, precum si cele conjugale.

Cat priveste numele dobandit prin incheierea casatoriei, dupa caz, acesta se va pastra in continuare sau va fi redobandit numele de la data incheierii casatoriei, potrivit cu optiunea partilor si conform celor stabilite de instanta de divort. 818h75i

Desfacerea casatoriei nu are consecinte asupra capacitatii depline de exercitiu a femeii minora la data ramanerii irevocabile a hotararii de divort.

Efectele divortului asupra relatiilor patrimoniale dintre fostii soti. Urmare a desfacerii casatoriei, inceteaza obligatia reciproca de sprijin material, obligatia soti-lor de a contribui la sustinerea cheltuielilor casniciei, precum si obligatia legala de intretinere intre soti - luand nastere in conditiile art. 41 alin. (2)-(5) C.fam., o noua obligatie de intretinere, intre fostii soti; vocatia succesorala reciproca se stinge odata cu pierderea calitatii de sot.

Cel mai de seama efect priveste insa comunitatea de bunuri a sotilor. Art. 36 alin. (1) C.fam. stabileste ca "la desfacerea casatoriei, bunurile comune se impart intre soti, potrivit invoielii acestora. Daca sotii nu se invoiesc asupra impartirii bunurilor comune, va hotari instanta judecatoreasca."

Explicit sau implicit, rezulta urmatoarele optiuni posibile: partajarea in intregime a masei bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei prin invoiala partilor; partajarea tuturor bunurilor comune pe cale judiciara; impartirea bunurilor in parte prin invoiala partilor, in parte prin hotarare judecatoreasca; partajarea partiala a comunitatii, fie conventionala, fie judiciara, masa neimpartita ramanand in continuare in stapanirea ambilor soti; stabilirea cotelor cuvenite prin buna invoiala, urmand ca instanta sa decida cu privire la stabilirea loturilor si repartizarea bunurilor; determinarea cotelor pe cale judiciara, astfel ca partile sa stapaneasca impreuna masa de bunuri, in calitate de coindivizari, sau sa le imparta potrivit cotelor-parti anterior stabilite, fara interventia instantei; fostii soti nu au niciun fel de initiativa, adica nu realizeaza si nici nu solicita impartirea bunurilor comune sau determinarea cotelor cuvenite fiecaruia dintre fostii devalmasi.

Sa punctam cateva idei pe marginea textului invocat, art. 36 alin. (1) C.fam.

Mai intai, este limpede ca, spre deosebire de partajul bunurilor comune din timpul casatoriei, conceput ca masura extrema exclusiv judiciara, la desfacerea casatoriei este permisa (si preferabila) imparteala conventionala. Ceea ce nu rezulta cu aceeasi claritate este momentul in care poate fi realizat partajul prin invoiala sotilor, fiindca, sa ne reamintim, o conventie in acest sens realizata in timpul casatoriei este nula [art. 30 alin. (2) C.fam.], ori casatoria este desfacuta pe data ramanerii irevocabile a hotararii instantei. Cheia este sintagma "la desfacerea casatoriei" intrebuintata de art. 36 alin. (1) C.fam. S-a spus ca formula indica momentul din care o atare conventie (avand ca obiect impartirea bunurilor comune) isi produce efectele si nu acela in care ea ar putea fi realizata. Cu alte cuvinte, expresia "la desfacerea casatoriei" trebuie inteleasa in sensul "pentru momentul desfacerii casatoriei" sau "in vederea desfacerii casatoriei"  , deci conventia sotilor realizata in timpul casatoriei nu ar avea nimic ilicit, de vreme ce ar urma sa-si produca efectele dupa desfacerea casatoriei.

Intr-o alta interpretare, s-a sustinut ca o atare invoiala a sotilor poate avea loc numai dupa desfacerea casatoriei, cand inceteaza comunitatea de bunuri a sotilor.

Situata intre cele doua pozitii extreme - cea dintai excesiv de permisiva, cea de-a doua mult prea restrictiva, opinia dominanta este favorabila conventiei de impartire a bunurilor comune realizata ulterior promovarii actiunii de divort si se intemeiaza pe interpretarea implicita a dispozitiilor art. 36 alin. (1) C.fam. cuprinsa intr-una din Deciziile de indrumare ale fostei instante supreme  , potrivit careia cu ocazia solutionarii proceselor de divort instantele de judecata sunt datoare sa atraga atentia partilor cu privire la posibilitatea, prevazuta de lege, de a se proceda la impartirea bunurilor comune ale sotilor prin invoiala. Solutia este consacrata fara echivoc de practica judiciara, statuandu-se ca o conventie a sotilor avand ca obiect impartirea bunurilor comune nu are nimic ilicit atunci cand este incheiata dupa introducerea cererii de divort si urmeaza sa-si produca efectele dupa desfacerea casatoriei.

Concluzionand, pentru a fi producatoare de efecte juridice, invoiala sotilor trebuie sa intervina fie consecutiv introducerii cererii in desfacerea casatoriei, oricand in cursul judecatii, inclusiv in fata instantei de divort investite cu rezolvarea cererii accesorii de partajare a bunurilor comune sau a instantei sesizate pe cale principala cu o cerere de partaj, fie ulterior ramanerii irevocabile a hotararii de divort.

In al doilea rand, desi nu este exclus ca legiuitorul sa fi intentionat mai mult decat un simplu indemn adresat sotilor de a-si reglementa intr-un fel sau altul situatia bunurilor comune odata cu desfacerea casatoriei, mai mult sau mai putin explicit, chestiunea partajului este receptata in doctrina si jurisprudenta ca o facultate recunoscuta sotilor, subzistand si varianta mentinerii comunitatii. Asa fiind, este posibil ca intre desfacerea casatoriei si conventia ori hotararea care stabileste drepturile patrimoniale ale fostilor codevalmasi sa se interpuna o perioada, in care determinarea regimului juridic aplicabil masei de bunuri stapanite impreuna de fostii soti intereseaza in cel mai inalt grad, acesta fixand regulile aplicabile raporturilor patrimoniale dintre ei, precum si dintre acestia sau unul dintre ei, pe de o parte, si terte persoane, pe de alta parte, in legatura cu bunurile comune. Se intelege, este vorba despre patrimoniul comunitar "inghetat" la dimensiunile sale de la data desfacerii casatoriei, bunurile dobandite ulterior nemaifiind prezumate comune potrivit art. 30 C.fam., cum nici obligatiile asumate numai de unul dintre fostii soti nu vor fi comune, cel putin nu in baza art. 32 C.fam.

In fine, intr-o parere impartasita si de noi, foarte apropiata in continut de cea afirmata de adeptii comunitatii devalmase, pe timpul cuprins intre desfacerea casatoriei si impartirea bunurilor sotilor comunitatea de bunuri imbina elemente ale devalmasiei si ale indiviziunii de drept comun, infatisandu-se ca "proprietate comuna de tranzitie intre proprietatea comuna in devalmasie si proprietatea comuna pe cote-parti" , care s-ar putea numi "comunitate postmatrimoniala de bunuri" sau "indiviziune postcomunitara". Dreptul de proprietate comuna in devalmasie trece peste momentul desfacerii casatoriei, mentinandu-se si ulterior divortului, fiindca pana la infaptuirea partajului sau determinarea cotelor-parti cuvenite fiecarui fost sot drepturile acestora sunt numai determinabile, ceea ce este insuficient pentru o stare de indiviziune, caracterizata prin aceea ca intinderea dreptului fiecaruia dintre titulari este exprimata sub forma unei cote ideale din dreptul de proprietate asupra masei bunurilor comune. Subliniem si noi ca prezumtia mandatului tacit reciproc de reprezentare in privinta actelor de administrare, de folosinta si de dispozitie asupra bunurilor comune inceteaza, dar nimic nu impiedica imputernicirea conventionala a unuia dintre fostii soti de a savarsi, in numele ambilor, acte determinate cu privire la unul sau mai multe bunuri aflate in indiviziune postcomunitara. Cat priveste obligatiile contractate de fostul sot pana la realizarea partajului, nemaiputand fi considerate comune, nu vor fi garantate cu bunurile comune.

Efectele desfacerii casatoriei in relatiile dintre parinti si copii

Consecinte ale divortului se produc si in privinta copiilor rezultati din casatoria partilor sau a celor care beneficiaza de un regim juridic asimilat (este cazul minorului adoptat de ambii soti, a copilului firesc al unuia dintre soti adoptat de celalalt), fata de care, pana la desfacerea casatoriei, sotii au exercitat impreuna drepturile si indatoririle parintesti. Ele se rasfrang atat asupra relatiilor personale dintre parinti si copii, cat si asupra relatiilor de natura patrimoniala.

Efectele desfacerii casatoriei asupra relatiilor personale dintre parinti si copii

Incredintarea copiilor. Cum am vazut, odata cu pronuntarea divortului, instanta este obligata sa hotarasca, in lipsa cererii partilor chiar si din oficiu, asupra incredintarii copiilor spre crestere si educare, in functie de interesul minorilor, fie unuia dintre parinti, fie, in mod exceptional, unei terte persoane sau familii, cu consimtamantul acesteia ori unei institutii de ocrotire [art. 42 alin. (1) si (2) C.fam.].

Masura incredintarii copilului are caracter provizoriu, ceea ce inseamna ca se va putea reveni oricand asupra celor dispuse, daca se constata schimbarea imprejurarilor care au motivat solutia data. Instanta de judecata, la cererea oricaruia dintre parinti, a copilului - daca a implinit 14 ani, a autoritatii tutelare sau a unei institutii de ocrotire, ori la solicitarea procurorului in baza art. 45 C.proc.civ., va putea dispune reincredintarea copilului spre crestere si educare, daca se constata ca acesta e sensul actual al interesului minorului.

Exercitarea ocrotirii parintesti privind persoana copilului. Parintele divortat caruia i s-a incredintat copilul exercita drepturile parintesti cu privire la acesta [art. 43 alin. (1) C.fam.]. Celalalt parinte detine dreptul de a avea legaturi personale cu copilul  precum si dreptul de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia [art. 43 alin. (3) C.fam.]. Aceasta repartizare a drepturilor si indatoririlor intre cei doi parinti operata prin art. 43 alin. (1) si (3) C.fam. este desemnata uneori in literatura de specialitate prin sintagma "scindare a ocrotirii parintesti" .   Ocrotirea parinteasca este de asemenea divizata cand minorul este incredintat unei terte persoane, familii sau institutii, amandoi parintii pastrand dreptul de a mentine legaturi personale cu minorul, insa numai daca acest lucru este in interesul superior al copilului.

Prin disolutia casatoriei parintii nu isi pierd aceasta calitate dar, prin forta imprejurarilor, prerogativele "functiei" nu mai pot fi exercitate in parametri din timpul convietuirii, impreuna si concomitent; dintre cei doi parinti, cel caruia nu i s-a incredintat copilul este in dezavantaj. In acest context ne vom ocupa de drepturile sale parintesti.

Modalitatile de exercitare a drepturilor parintesti recunoscute aceluia dintre parinti caruia nu i-au fost incredintati copiii (dreptul de a avea legaturi personale cu copilul, precum si de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea profesionala a copilului, pe scurt, potrivit terminologiei curente, "dreptul de a avea legaturi personale cu copilul") se stabilesc pe cale conventionala de catre parintii aflati in divort sau divortati si numai in subsidiar de catre instanta de judecata, fie in cadrul procesului de divort, fie in cadrul unei actiuni ulterioare. Ca forme concrete de infaptuire, avand acum si un "ghid" legal al modalitatilor de mentinere a relatiilor personale ale copilului (art. 15 din Legea nr. 272/2004), parintele poate vizita copilul la domiciliul parintelui in a carui grija se afla, poate gazdui copilul la domiciliul sau, inclusiv in perioada vacantelor scolare. In principiu, faptul ca parintii domiciliaza in localitati diferite nu are o semnificatie deosebita, putandu-se permite parintelui caruia nu i s-a incredintat copilul sa-l ia cu sine pentru scurte perioade de timp; totusi, o atare masura nu poate fi dispusa daca, indiferent din ce imprejurari (varsta frageda a copilului, starea precara a sanatatii sale etc.), ar contraveni interesului superior al copilului (art. 16 din Legea nr. 272/2004). De asemenea, parintele poate coresponda cu copilul sau poate stabili orice alta forma de comunicare, poate transmite informatii copilului si este indreptatit sa primeasca informatii privitoare la copil (inclusiv fotografii recente, evaluari medicale sau scolare).

In tot cazul, stabilirea practica a planului de legaturi personale dintre parinte si copil nu trebuie sa lipseasca demersul de orice finalitate. De pilda, incuviintarea data parintelui de a avea legaturi personale cu copilul numai trei ore intr-o singura zi pe an si, chiar si aceasta, la sediul autoritatii administratiei publice locale, in prezenta unui membru al autoritatii tutelare, exclude dintr-un inceput orice exercitiu al acestui drept.

Ce atitudine sa adoptam daca parintele caruia i s-a incredintat copilul se impotriveste ca celalalt parinte sa pastreze legatura cu minorul? Vom lua act, pur si simplu, de aceasta opunere? Nicidecum. Parintele caruia nu i s-a incredintat copilul nu este implicit decazut din drepturile parintesti, masura luata in privinta minorului este consecinta divortului dintre soti si nu a raporturilor dintre acest parinte si copil. Deci el are dreptul de a intretine legaturi personale cu copilul sau, cu toata opunerea celuilalt parinte.

Pe de alta parte, sa nu pierdem din vedere ca acest drept al parintelui este recunoscut in considerarea intereselor copilului si abia apoi a intereselor parintelui in cauza. Cand opunerea parintelui la exercitarea dreptului in discutie este intemeiata si in acord cu interesul copilului, potrivit cu imprejurarile, legaturile personale cu minorul pot fi restrictionate ori suspendate.

Exercitarea abuziva de catre parinte a drepturilor ce i-au fost conferite fata de persoana copilului incredintat celuilalt sot, de natura a stanjeni sau periclita procesul de crestere, educare, instruire si formare a acestuia, indreptateste instanta sesizata prin cererea celuilalt parinte sa dispuna limitarea, suspendarea sau chiar suprimarea acestui drept al parintelui, in functie de natura si gravitatea abaterilor constatate.

Sa retinem ca numai instanta judecatoreasca este competenta sa rezolve neintelegerile dintre fostii soti referitoare la exercitiul dreptului de a avea legaturi personale cu copilul (art. 16 si art. 38 din Legea nr. 272/2004).

Dreptul parintelui divortat caruia nu i s-a incredintat copilul de a mentine legaturi personale cu copilul, precum si de a veghea la ocrotirea sa, nu e o simpla facultate, de care va putea uza sau nu, ci si o indatorire, atat prin continutul, cat si prin scopul sau, el fiind indatorat sa contribuie in continuare la ocrotirea copilului.

Pana la aparitia Legii privind protectia si promovarea drepturilor copilului, in general jurisprudenta recunostea rudelor apropiate dreptul de a avea legaturi personale cu copilul, sau, mai bine zis, "dreptul de vizita" , bineinteles numai la cerere si numai in interesul copilului. Pe langa argumente de natura emotional-afectiva, nici ele straine de ideea de interes al minorului, asemenea decizii au fost motivate prin indatoririle legale pe care unele rude apropiate - avem in vedere in special bunicii - le au, virtual, fata de copil. Legislatia recenta vine sa confirme tendinta practicii, consacrand dreptul copilului de a mentine relatii personale si contacte directe cu rudele, dar si cu alte persoane fata de care a dezvoltat legaturi de atasament, desigur, in masura in care acest lucru nu contravine interesului sau superior; mai mult, parintii sau un alt reprezentant legal al copilului nu sunt indrituiti sa impiedice relatiile personale ale acestuia cu bunicii, fratii si surorile ori cu alte persoane alaturi de care s-a bucurat de viata de familie, decat in baza unei hotarari judecatoresti care sa ateste existenta motivelor temeinice de natura a primejdui dezvoltarea fizica, psihica, intelectuala sau morala a copilului (art. 14 din Legea nr. 272/2004).

Efectele desfacerii casatoriei cu privire la relatiile patrimoniale dintre parinti si copii

Contributia parintilor la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copilului. Dispunand desfacerea casatoriei, instanta de divort este obligata sa fixeze contributia fiecaruia dintre parinti la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala [art. 42 alin. (3) C.fam.], intr-un cuvant, la cheltuielile de intretinere a minorului, chiar in lipsa unei cereri exprese in acest sens si indiferent daca incredintarea copilului s-a dispus la unul dintre parinti sau la o terta persoana ori la o institutie de ocrotire.

Cuantumul intretinerii datorate se stabileste in functie de nevoile minorului si de mijloacele fiecarui parinte. Invoiala parintilor este admisibila dar, ca si in cazul invoielii privind incredintarea copilului, este necesara incuviintarea instantei [art. 42 alin. ultim C.fam.], pentru a se preveni nesocotirea intereselor beneficiarului intretinerii.

Cu toate ca nu avem o dispozitie legala in acest sens, in practica instantelor s-a statornicit regula potrivit careia renuntarea unuia dintre parinti la pensia de intretinere cuvenita copilului nu poate fi ratificata. In schimb, se poate incuviinta o conventie a parintilor de scutire temporara a unuia dintre ei de la plata contributiei la cheltuielile de intretinere a copilului, daca se constata ca acela dintre parinti caruia i s-a incredintat minorul spre crestere si educare dispune de conditii materiale indestulatoare si poate oferi singur conditii de trai corespunzatoare nevoilor copilului.

Schimbarea situatiei materiale a parintilor sau a starii de nevoie a copilului poate justifica o reevaluare a nivelului contributiei la cheltuielile de intretinere, indiferent daca modificarea ar viza pensia de intretinere stabilita pe cale conventionala (dar incuviintata de instanta) sau pensia de intretinere decisa de judecator.

Exercitarea drepturilor si indatoririlor parintesti cu privire la bunurile copilului. Parintele caruia i s-a incredintat copilul spre crestere si educare exercita in privinta acestuia drepturile parintesti [art. 43 alin. (1) C.fam.], adica atat drepturile (dar si indatoririle) privitoare la persoana copilului, cat si cele referitoare la patrimoniul acestuia. Aceasta din urma latura a ocrotirii parintesti are doua componente principale, anume dreptul si indatorirea de a administra bunurile copilului, precum si de a reprezenta minorul, sau, dupa caz, de a-i incuviinta actele civile (art. 105 C.fam.).

Daca minorul a fost incredintat unei terte persoane sau unei institutii de ocrotire, instanta, dispunand aceasta masura, va decide care dintre parinti va exercita dreptul si indatorirea de a administra bunurile copilului si de a-l reprezenta sau de a-i incuviinta actele civile [art. 43 alin. (2) C.fam.].

Alocatia de stat pentru copii. Legea privind alocatia de stat pentru copii nr. 61/1993, astfel cum a fost modificata si completata prin Ordonanta de urgenta nr. 44/2006 , stabileste dreptul tuturor copiilor in varsta de pana la 18 ani, fara discriminare, de a beneficia de alocatie de stat, ca forma de ocrotire a statului [art. 1 alin. (1) si (2)]; tinerii care au implinit varsta de 18 ani si care urmeaza cursurile invatamantului liceal sau profesional, beneficiaza de alocatie de stat pana la finalizarea studiilor [art. 1 alin. (3)].

Titularul dreptului la alocatia de stat este copilul, stabileste art. 3 alin. (2) din Legea nr. 61/1993, si se plateste, dupa cum se arata in cuprinsul art. 4 alin. (1) din aceeasi lege, unuia dintre parinti pe baza acordului acestora sau, in caz de neintelegere, pe baza deciziei autoritatii tutelare ori a hotararii judecatoresti, parintelui caruia i s-a incredintat copilul spre crestere si educare. Dupa implinirea varstei de 14 ani, plata alocatiei de stat se poate face direct titularului, cu incuviintarea reprezentantului sau legal [art. 4 alin. (3)]. Deci, parintele sau un alt ocrotitor legal nu face decat sa incaseze drepturile cuvenite copilului titular al dreptului la alocatie de stat.

Potrivit indrumarilor fostei instante supreme, este admisibila cererea de obligare a parintelui care a incasat alocatia de stat pentru copil sa o remita parintelui in a carui ingrijire se afla titularul, pe temeiul principiului imbogatirii fara justa cauza. Parintele care a neglijat intocmirea formelor necesare incasarii alocatiei poate fi si el obligat la despagubiri, potrivit regulilor din materia raspunderii civile delictuale (art. 998, 999 C.civ.).