Precizari privind calificarea unor categorii de bunuri

PRECIZARI PRIVIND CALIFICAREA UNOR CATEGORII DE BUNURI

Venitul din munca

Controversele privitoare la calificarea venitului din munca al fiecaruia dintre soti au fost generate si alimentate de lipsa unei reglementari unitare a continutului notiunii de "venit din munca", dar si de diversitatea caracteristicilor ce-i sunt atribuite prin dispozitiile Codului familiei si ale legislatiei extrinseci, in special legislatia muncii. In centrul atentiei s-a aflat, mai intai, salariul fiecaruia dintre soti, apoi concluziile formulate au fost extinse la toate celelalte forme ale castigului din munca, precum remuneratia cuvenita cu titlu de drepturi de autor, onorariile avocatilor etc., cu exceptia veniturilor declarate proprii de insusi legiuitor prin art. 31 C.fam.

Opinia dominanta in literatura si practica judiciara este aceea potrivit careia

venitul din munca realizat de oricare dintre soti este bunul comun al ambilor.

In concluzie, salariul, precum si orice alte venituri obtinute din munca fiecaruia dintre soti pe durata casatoriei urmeaza a fi considerate comune, fara a deosebi dupa cum se infatiseaza sub forma de creante neincasate sau de sume de bani incasate.  

2. Alte sume realizate de soti in timpul casatoriei

l     Economiile sotilor, aflate in depozit bancar, isi pastreaza natura juridica din momentul efectuarii depunerii.

Deci vor fi socotite comune, daca provin din munca oricaruia dintre soti, respectiv proprii, daca sursa lor se afla in vreuna din categoriile de bunuri enumerate de art. 31 C.fam. De regula, sumele depuse numai pe numele unuia dintre soti reprezinta economiile comune ale sotilor, faptul depunerii avand doar semnificatia unui depozit - act de conservare sau de administrare a bunurilor comune savarsit de sotul deponent in baza mandatului tacit reciproc de reprezentare intre soti (art. 35 C.fam.). Nu este mai putin adevarat ca faptul depunerii unei sume de catre unul dintre soti pe numele celuilalt sot poate semnifica o donatie in favoarea acestuia din urma, realizata sub forma darului manual daca, bineinteles, respectiva suma constituia bunul propriu al deponentului; concluzia este aceeasi pentru ipoteza in care deponentul pe numele celuilalt sot isi rezerva clauza de imputernicire. Sumele depuse pe numele sotului deponent, cu clauza de imputernicire a celuilalt sot nu exclud o donatie in favoarea acestui din urma sot, clauza de imputernicire putand fi dublata, potrivit vointei partilor, de un asemenea act juridic.

Cat priveste sum 919h73j ele depuse de catre parinti (soti) in timpul pe numele

copiilor lor (minori sau majori), in practica, pornindu-se de la prezumtia intentiei de gratificare a descendentului, se considera ca din momentul efectuarii depunerii aceste sume intra in patrimoniul descendentului cu titlu de donatii sub forma darului manual. In consecinta, in eventualitatea partajului bunurilor sotilor, sumele respective nu se vor include in masa supusa impartelii.

3. Situatia unor imobile dobandite in timpul casatoriei.

l     Regula de principiu instituita prin art. 30 C.fam se aplica si in privinta imobilelor.

l     Caracterul comun al imobilului subzista chiar daca in cartea funciara inscrierea dreptului de proprietate s-a facut pe numele unuia dintre soti. 

In ceea ce priveste actele juridice de dobandire a imobilelor nu este necesara manifestarea expresa de vointa a ambilor soti, intrucat functioneaza prezumtia mandatului tacit reciproc de reprezentare intre soti prevazut de art. 35 alin. (1) C.fam., considerandu-se ca sotul participa la incheierea actului juridic in dubla calitate, in nume propriu, precum si ca reprezentant al sotului sau; pentru instrainarea si grevarea imobilelor comune, legea pretinde consimtamantul expres al ambilor soti [art. 35 alin. (2) teza finala C. fam.].

In cazul constructiilor edificate de soti pe terenul proprietatea unuia dintre ei. In acest caz intra in conflict doua prezumtii legale relative: pe de o parte cea consacrata de art. 482 C.civ., potrivit careia proprietarul terenului devine, prin accesiune, proprietarul constructiei ridicate asupra fondului (cu conditia ca intre proprietarul terenului si constructor sa nu existe o conventie sau o alta situatie legala din care sa rezulte un drept de superficie in favoarea constructorului), iar pe de alta parte prezumtia de comunitate stabilita prin art. 30 alin. (1) C.fam. Care dintre aceste prezumtii are intaietate? Regula este ca, indiferent care dintre soti e titularul dreptului de proprietate asupra terenului, daca edificarea constructiei a avut loc in timpul casatoriei, aceasta va deveni obiect al dreptului de proprietate devalmasa al sotilor; asupra terenului, sotul neproprietar al fondului dobandeste un drept de superficie, in baza art. 30 C.fam. In concret insa regula enuntata se va aplica cu unele nuantari:

- constructia edificata de ambii soti, impreuna, cu mijloace comune, pe terenul proprietatea unuia dintre ei, va fi bun comun, sotul neproprietar asupra terenului dobandind un drept de superficie;

- daca unul dintre soti construieste, cu mijloace comune, pe terenul proprietatea celuilalt sot, avand acordul acestuia, constructia devine bun comun in devalmasie (deci, proprietarul terenului nu devine, prin accesiune, proprietarul exclusiv al constructiei); proprietarul terenului isi pastreaza dreptul exclusiv asupra terenului, dar dreptul sau de proprietate va fi grevat de dreptul de folosinta al celuilalt sot. Solutia este aceeasi in cazul constructiilor alaturate, invecinate sau suprapuse unei constructii vechi, apartinand numai unuia dintre soti; noua sau noile constructii devin proprietatea devalmasa a ambilor soti, iar constructia veche, la fel ca si terenul, raman in continuare in proprietatea sotului titular ab initio al dreptului de proprietate, insa dreptul sau de proprietate asupra terenului va fi grevat de dreptul de folosinta al celuilalt sot. Cu toate innoirile legislative din ultimii ani - avem in vedere Legea fondului funciar nr. 18/1991 cu modificarile ulterioare, Legea privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor nr. 50/1991, de asemenea modificata si completata - concluzia isi pastreaza actualitatea, asadar, sotul constructor dobandeste un drept de proprietate devalmasa asupra constructiilor ridicate, alaturate, invecinate sau suprapuse;

- sotul care ridica o constructie pe terenul proprietatea celuilalt sot, fara consimtamantul sau chiar impotriva vointei acestuia, intrebuintand mijloace comune ambilor soti, va fi considerat constructor de rea-credinta, iar drepturile ce i se cuvin potrivit art. 494 C.civ., vor intra in comunitatea de bunuri. Care sunt aceste drepturi? Urmand indicatiile art. 494 C.civ., proprietarul terenului poate opta pentru una din urmatoarele doua variante: fie invoca accesiunea, devenind astfel proprietarul constructiei, cu obligatia de a plati sotului constructor de rea-credinta valoarea materialelor si pretul muncii - plata se va face din patrimoniul propriu al sotului proprietar -, fie solicita constructorului sa procedeze la desfiintarea constructiei, pe cheltuiala acestuia, avand dreptul de a pretinde daune-interese pentru prejudiciile suferite, in conditiile raspunderii civile delictuale - de asta data chestiunea unor drepturi care s-ar cuveni constructorului de rea-credinta, drepturi ce ar urma sa intre in comunitatea de bunuri, nu se mai pune;

- daca unul dintre soti ridica o constructie, cu mijloace proprii, pe terenul proprietatea celuilalt sot, cu consimtamantul acestuia, constructia va fi bun propriu al sotului constructor, care devine titular al unui drept de superficie ce va greva dreptul de proprietate asupra terenului, drept aflat in patrimoniul celuilalt sot;

- in ipoteza in care sotul constructor, prin intrebuintarea de mijloace proprii, construieste pe terenul celuilalt sot fara consimtamantul acestuia sau construieste impo-triva vointei proprietarului fondului, el va fi considerat constructor de rea-credinta, nu devine superficiar si va beneficia numai de drepturile izvorate din art. 494 C.civ;

- in fine, daca o constructie a fost ridicata de catre unul dintre soti cu mijloace proprii, pe terenul proprietatea ambilor soti, constructia va fi, dupa caz, bun propriu al sotului constructor - daca a existat si consimtamantul celuilalt sot codevalmas asupra terenului - sau bun comun - daca edificarea constructiei s-a realizat fara consimtamantul sau impotriva vointei celuilalt sot, sotul constructor de rea-credinta dobandind insa drepturile ce-i sunt recunoscute prin art. 494 C.civ.

In cazul constructiilor edificate de soti pe terenul proprietatea unei terte persoane. Ne intereseaza, in primul rand, stabilirea naturii drepturilor ce revin constructorilor in intervalul de timp cuprins intre edificarea constructiei si data invocarii accesiunii de catre proprietarul terenului; din acest moment, al invocarii accesiunii, problema se simplifica, intrucat proprietarul terenului devine indiscutabil si proprietarul constructiei, iar constructorul dobandeste un drept de creanta impotriva proprietarului obligat sa-l despagubeasca potrivit distinctiilor din art. 494 C.civ. Si, iata ca tocmai sub acest aspect, al naturii drepturilor constructorului pana in momentul valorificarii dreptului proprietarului terenului de a invoca accesiunea, nici doctrina, nici jurisprudenta, nu ofera o solutie categorica, unanim acceptata. Dincolo de interesul teoretic, exista ratiuni practice dintre cele mai serioase care reclama determinarea statului juridic al constructiei inainte ca proprietarul fondului sa-si valorifice drepturile, indeosebi in acele situatii in care sotii constructori ajung la partajarea bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei, cand va trebui sa stim daca in masa supusa impartelii vom include un drept de proprietate al sotilor constructori sau un drept de creanta al acestora impotriva celui care este proprietarului terenului si al constructiei.

Caracterizand drepturile constructorului, fosta instanta suprema a pronuntat solutii contradictorii, apreciind uneori ca ne-am afla in prezenta unor drepturi personale si nu reale, iar alteori ca, dimpotriva, constructorul dobandeste un drept de proprietate asupra constructiei, precum si un drept de folosinta asupra terenului, cu precizarea ca dreptul de proprietate al constructorului nu este totusi pur si simplu, urmand o desocotire cu proprietarul terenului.

In literatura juridica sunt consemnate trei tendinte principale in rezolvarea acestei chestiuni.

Intr-o opinie, se considera ca pana in momentul invocarii accesiunii de catre proprietarul terenului, constructorul are un drept de proprietate rezolubila atipica, dobandit in temeiul unui fapt juridic si nu a unui act juridic.

Alti autori sunt de parere ca, intrucat prin accesiune proprietarul terenului dobandeste dreptul de proprietate asupra constructiei pe masura incorporarii materialelor in teren, constructorul este, de la bun inceput, titularul unui drept de creanta - care este certa si lichida, exigibila din momentul revendicarii acelei constructii de catre proprietar, daca constructorul a fost de buna-credinta -, respectiv creanta care devine certa si lichida pe data cand proprietarul opteaza pentru preluarea constructiei, in cazul constructorului de rea-credinta.

In fine, intr-o maniera mai categorica, se afirma ca dreptul de proprietate al proprietarului terenului se naste din chiar momentul incorporarii materialelor in sol, in virtutea legii; dreptul de proprietate asupra constructiei al proprietarului terenului este pur si simplu, in temeiul accesiunii. Constructorul dobandeste numai un drept de creanta, fondat pe principiul imbogatirii fara justa cauza; acest drept de creanta este afectat, pana la manifestarea de vointa a proprietarului terenului de a prelua constructia, de o conditie suspensiva. In consecinta, daca proprietarul terenului va invoca accesiunea, dreptul de creanta al constructorului se va considera nascut concomitent cu dreptul de proprietate al debitorului obligatiei de despagubire. In rastimpul dintre edificarea constructiei si invocarea accesiunii de catre proprietarul terenului, constructorul exercita asupra constructiei o posesie, ca simpla stare de fapt, care nu face parte din continutul juridic al unui drept real; daca insa posesia se prelungeste in timp, poate conduce la dobandirea dreptului de proprietate imobiliara prin uzucapiune.

Se cuvine precizarea ca, daca unul dintre sotii constructori initiaza o actiune avand ca obiect impartirea bunurilor comune mai inainte ca proprietarul terenului sa-si fi valorificat drepturile asupra constructiei, participarea la judecata a acestuia din urma se poate realiza sub forma interventiei voluntare (art. 49-56 C.proc.civ.) sau a interventiei fortate sub forma chemarii in judecata a altor persoane (art. 57-59 C.proc.civ.), urmand sa-si exprime optiunea pentru una din urmatoarele solutii interesand reglementarea situatiei juridice a constructiei:

- doreste preluarea constructiei invocand accesiunea; proprietarul terenului (si al constructiei) va fi tinut la despagubiri in favoarea sotilor constructori, potrivit distinctiilor din art. 494 C.civ., iar dreptul de creanta al sotilor va fi inclus in masa partajabila. Stabilirea intinderii dreptului de creanta al sotilor, atunci cand despagubirea reprezinta pretul materialelor si al muncii, se va face in raport de valoarea acestor elemente din momentul pronuntarii hotararii.

- proprietarul terenului refuza preluarea constructiei edificate de constructorul de rea-credinta; instanta va dispune obligarea sotilor constructori de rea-credinta la desfiintarea imobilului edificat, pe cheltuiala lor, precum si la plata de daune-interese in favoarea proprietarului terenului, in masura prejudiciului suferit de acesta.

- cand proprietarul terenului este dispus sa cedeze sotilor constructori imobilul edificat in contul creantei acestora, sotii devin proprietari devalmasi asupra constructiei, iar asupra terenului dobandesc un drept de folosinta.

Sotii care au construit pe baza unei conventii cu proprietarul terenului devin proprietari asupra constructiei - fiind inlaturata prezumtia dreptului proprietarului terenului asupra constructiei, posibilitate prevazuta de art. 492 C.civ. parte finala - iar asupra terenului dobandesc un drept de folosinta. In situatia in care conventia incheiata cu proprietarul terenului nu constituie titlu legal de folosinta a terenului, constructorii sunt indreptatiti la despagubiri raportate la valoarea de circulatie a imobilului.

Constructia edificata de soti pe terenul proprietatea parintilor unuia dintre ei este bun comun al sotilor, care dobandesc asupra terenului un drept de folosinta.

Situatia juridica a constructiilor edificate de terti pe terenul proprietate comuna a sotilor. Se determina potrivit distinctiilor de mai sus. Asadar, sotii proprietari asupra terenului dobandesc, prin accesiune, dreptul de proprietate asupra constructiei - afara de cazul in care opteaza pentru demolarea acesteia (ceea ce este posibil doar in cazul relei-credinte a constructorului), despagubirile obtinute in calitate de proprietari fiind bun comun al ambilor soti - care va intra in compunerea masei de bunuri comune; datoria corelativa dreptului de creanta al constructorului este comuna, fiind incidente, in opinia noastra, prevederile art. 32 lit. b) C.fam. (obligatii contractate de soti impreuna).

Constructii edificate pe terenuri atribuite in folosinta sau concesionate. Anterior adoptarii Legii nr. 50/1991 privind autorizarea constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor  , anumite terenuri proprietate de stat au fost atribuite persoanelor fizice prin acte administrative individuale, cu titlu de drept de folosinta, in scopul construirii de locuinte proprietate personala. In masura in care titularul dreptului de folosinta (si, totodata, proprietarul constructiei) nu a cerut si obtinut improprietarirea potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, se apreciaza ca dreptul sau real de folosinta asupra terenului impreuna cu dreptul de proprietate asupra constructiei se infatiseaza ca un drept de superficie, dezmembramant al dreptului de proprietate privata a statului sau a unitatii administrativ-teritoriale. Acest drept de superficie va fi comun al ambilor soti sau bunul propriu al unuia dintre ei, dupa cum momentul dobandirii este situat in timpul casatoriei sau in afara acesteia. Totusi, daca in timpul casatoriei unul dintre soti a construit pe terenul atribuit in folosinta prin intrebuintarea de mijloace proprii, dreptul de superficie dobandit va fi bunul sau propriu.

In conditiile Legii nr. 50/1991, concesiunea terenurilor din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale in vederea executarii de constructii poate avea loc, de regula, prin licitatie publica, in schimbul unui pret. Concesionarea terenurilor pentru construirea de locuinte se face pe durata existentei constructiei, dreptul de concesiune fiind transmisibil impreuna si concomitent cu dreptul de proprietate asupra constructiei (art. 35 din Legea nr. 50/1991). Dreptul de concesiune revine ambilor soti sau numai unuia dintre ei, dupa cum locuinta construita este bun comun sau bun propriu.

Locuinte construite sau cumparate prin intrebuintarea de credite. Dreptul de proprietate asupra locuintei construite cu credit se transmite

beneficiarului odata cu predarea acesteia si nu la executarea integrala a contractului de imprumut. Aceasta inseamna ca locuinta construita de soti in timpul casatoriei prin intrebuintarea de credite, preluata de acestia in timpul casatoriei, constituie in intregime proprietatea lor si este supusa prezumtiei de comunitate a art. 30 C.fam., indiferent de ratele achitate si fara sa intereseze daca imprumutul a fost acordat ambilor soti sau numai unuia dintre acestia. Ratele scadente vor fi avute in vedere in eventualitatea unui partaj anterior rambursarii integrale a imprumutului.

Intr-o practica mai veche, criticata de numerosi autori, s-a considerat ca in comunitatea de bunuri a sotilor se va include numai cota corespunzatoare valorii ratelor si dobanzilor achitate in timpul casatoriei, nu insusi dreptul de proprietate asupra imobilului. Altfel spus, se recunostea sotilor doar un drept de creanta, iar nu un drept real, care s-ar dobandi abia in momentul achitarii integrale a imprumutului.

In prezent, atat literatura de specialitate, cat si practica judiciara impartasesc teza potrivit careia locuinta construita in timpul casatoriei devine obiect al dreptului de proprietate comuna al sotilor din momentul predarii-preluarii, indiferent de ratele de pret achitate. Daca predarea-preluarea are loc inainte de incheierea casatoriei, locuinta va fi bun propriu al sotului dobanditor [art. 31 lit. a) C.fam.], chiar daca ratele s-au platit in timpul casatoriei.

Asupra locuintelor cumparate cu credit acordat de stat, dreptul de proprietate se dobandeste in momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare, in functie de care urmeaza a se determina caracterul de bun comun sau propriu al imobilului. Aplicand acelasi rationament ca si in cazul locuintelor construite cu credit, daca incheierea contractului de vanzare-cumparare este situata in timpul casatoriei imobilul este comun al ambilor soti, iar daca vanzarea-cumpararea este anterioara incheierii casatoriei bunul va fi propriu, inclusiv in situatia in care plata ratelor scadente in contul imprumutului acordat s-a facut prin intrebuintarea de mijloace comune; se intelege, participarea sotului neproprietar nu va fi ignorata in cazul unui eventual partaj, acesta putand solicita stabilirea unei cote superioare de contributie la dobandirea masei bunurilor comune.

Intrucat despartirea faptica a sotilor nu inlatura prezumtia de comunitate a bunurilor dobandite de oricare din soti in aceasta perioada, locuinta construita sau cumparata in timpul casatoriei intra in comunitatea matrimoniala, chiar si atunci cand predarea-preluarea, respectiv incheierea contractului de vanzare-cumparare, a avut loc in timpul separatiei de fapt; cu atat mai mult, ratele achitate numai de catre unul din-tre soti - data fiind despartirea faptica a sotilor - nu impieteaza asupra caracterului comun al imobilului, insa contributia superioara a sotului care a achitat in fapt ratele scadente va fi avuta in vedere la stabilirea cotelor cuvenite fiecaruia dintre proprietarii codevalmasi.

Sa mai retinem ca in situatia in care ratele pentru creditul acordat sotilor in vederea construirii sau cumpararii locuintei au fost achitate integral de catre parintii unuia dintre soti, bunul va fi propriu in intregime, afara de cazul in care intentia neindoielnica a parintilor a fost aceea de a gratifica pe ambii soti [art. 31 lit. b) si lit. f) C.fam.].

Imbunatatiri si reparatii aduse unor constructii in timpul casatoriei Lucrarile de imbunatatiri si reparatii, efectuate de soti sau numai de unul dintre ei, dar prin intrebuintarea de mijloace comune, la constructia proprietatea exclusiva a unuia dintre soti, in principiu, nu sunt de natura sa atenteze la calitatea de bun propriu a acestuia. Cu toate reparatiile si imbunatatirile aduse, bunul nu poate fi considerat ca fiind dobandit in timpul casatoriei pentru a atrage aplicabilitatea prezumtiei de comunitate din art. 30 C.fam. Sporul de valoare inregistrat de imobil va constitui insa bunul comun al sotilor. Plusul valoric adus constructiei va intra in comunitate si atunci cand imobilul este proprietatea indiviza a unuia dintre soti impreuna cu alte persoane. Esential este ca bunul sa fi inregistrat o crestere valorica, fiindca lucrarile de reparatii si reconditionari impuse de uzura normala a bunului, determinata de folosinta in comun a acestuia in timpul casatoriei sunt inerente si obisnuite, dar ele nu atrag un spor de valoare, ca atare costul lor nu reprezinta un bun comun.

Cand insa in urma lucrarilor de imbunatatiri de mare amploare bunul propriu al unuia dintre soti s-a transformat in asemenea masura incat, practic, a devenit un bun nou, cu totul deosebit de cel initial, bunul in intregul sau va trebui considerat ca fiind dobandit in timpul casatoriei, asadar comun al ambilor soti. Fiind vorba de o stare de fapt, urmeaza ca instanta sa stabileasca in concret, pe baza probelor administrate in cauza, daca intr-adevar investitiile facute de soti la imobilul proprietate exclusiva a unuia dintre ei au schimbat natura juridica a bunului, transformandu-l intr-unul nou, comun al ambilor soti.

Daca la renovarea imobilului bun propriu al unuia dintre soti celalalt sot a contribuit cu mijloace proprii - provenite, de exemplu, din demolarea unei constructii mostenite - este necesar sa se examineze daca partile, printr-o conventie expresa sau tacita, n-au inteles sa schimbe caracterul de bun propriu al materialelor intrebuintate in bunuri comune, avand in vedere destinatia ce l-i s-a dat - anume de a fi incorporate intr-o constructie menita sa le serveasca drept locuinta comuna; in cazul in care o astfel de conventie a existat, sotul proprietar al materialelor dobandeste asupra constructiei un drept real de proprietate, concretizat intr-o cota corespunzatoare aportului sau in materiale (si, eventual, in munca), iar nu un simplu drept de creanta reprezentand contravaloarea acestora.

Edificarea unei constructii noi cu materiale rezultate din demolarea imobilului proprietatea unuia dintre soti nu schimba statutul juridic al bunului propriu, fiind pe deplin aplicabile dispozitiile art. 31 lit. f) C.fam., potrivit carora valoarea care reprezinta sau inlocuieste un bun propriu ori bunul in care a trecut aceasta valoare ramane bun propriu, ca efect al subrogatiei reale.

Situatia unor terenuri. In conformitate cu dispozitiile Legii fondului funciar nr. 18/1991, precum si cu cele cuprinse in Titlul X privind circulatia juridica a terenurilor din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, terenurile proprietate privata, indiferent de destinatia si titularul lor, se afla in circuitul civil general, prin urmare, terenurile proprietate privata pot fi instrainate si, evident, dobandite, prin oricare din modurile stabilite de legislatia civila; de asemenea, in conditiile prevazute de Codul civil, dreptul de proprietate privata asupra terenurilor poate fi dezmembrat, prin constituirea de drepturi reale principale derivate - uzufruct, uz, servitute, superficie - sau grevat de drepturi reale accesorii - ipoteca, drept de retentie, privilegii speciale imobiliare.

Datorita unor particularitati ale regimului juridic al circulatiei terenurilor, relevante sub aspectul determinarii naturii de bun comun sau bun propriu, vom face distinctie intre urmatoarele categorii de imobile:

- terenuri aflate in proprietate particulara la data intrarii in vigoare a Legii fondului funciar; pana la adoptarea Legii nr. 18/1991, terenurile de orice fel, indiferent de locul situarii lor si de categoria de folosinta, erau scoase din circuitul civil, dobandirea dreptului de proprietate funciara fiind permisa numai pe cale de mostenire legala. Terenul astfel dobandit de catre unul dintre soti devenea bun propriu, potrivit art. 31 lit. b) C.fam.

In mod exceptional, potrivit art. 44 din Legea nr. 59/1974 (modificat prin Decretul nr. 112/1984), producatorii agricoli particulari din zonele necooperativizate, puteau transmite copiilor lor, prin acte intre vii, o parte din terenurile agricole aflate in proprietate, in conditiile asumarii de catre dobanditor a unor obligatii privind asigurarea exploatarii agricole a terenului. Daca cel care a dobandit dreptul de proprietate asupra terenului in baza acestor dispozitii legale avea, in momentul transferului dreptului de proprietate, calitatea de sot, la stabilirea caracterului comun sau propriu al bunului urmeaza a se verifica daca transmisiunea s-a facut printr-un act juridic oneros - imobilul este comun, daca au fost intrebuintate sume sau bunuri comune [art. 30 alin. (1) C.fam.] - sau printr-un act juridic cu titlu gratuit - in principiu, bunul este propriu, daca nu rezulta intentia neindoielnica a dispunatorului de a gratifica pe ambii soti [31 lit. b) C.fam.

Terenurile dobandite de soti anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 18/1991 isi pastreaza calitatea de bun comun sau propriu, potrivit distinctiilor de mai sus.

- terenurile dobandite in temeiul Legii nr. 18/1991 prin reconstituirea dreptului de proprietate vor fi comune ambilor soti sau proprii unuia dintre soti, dupa cum in momentul cooperativizarii sau a trecerii terenului in proprietatea statului imobilul era comun sau propriu. Ne referim, bineinteles, la ipoteza in care reimproprietarirea are loc fata de fostii sau fostul proprietar, fiindca terenurile redobandite de mostenitorii titularului, in principiu, devin bunuri proprii ale sotului mostenitor, potrivit art. 31 lit. b) C.fam.

- terenurile dobandite in proprietate prin improprietarire, in conditiile Legii nr. 18/1991, vor fi comune ambilor soti, daca atribuirea are loc in timpul casatoriei. Precizam ca, potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, terenurile asupra carora s-a constituit dreptul de proprietate sunt partial si temporar scoase din circuitul civil, sub sanctiunea nulitatii absolute neputand fi instrainate, prin acte intre vii, timp de 10 ani, termen socotit de la inceputul anului calendaristic urmator aceluia in care s-a facut inscrierea dreptului de proprietate; interdictia priveste, de asemenea, constituirea de dezmembraminte ale dreptului de proprietate. Transmisiunea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri este posibila prin acte mortis causa precum si prin mostenire legala.

Dreptul de folosinta asupra locuintei. Poate fi dobandit potrivit Legii locuintei nr. 114/1996 sau potrivit dreptului comun, art. 1410-1453 C.civ. - in cazul locuintelor proprietate particulara situate in mediul rural, precum si a celor din mediul urban care la data de 1 ianuarie 1990 nu au format obiectul unui contract de inchiriere.

Substanta patrimoniala a acestui drept este neindoielnica. In ceea ce priveste dreptul de folosinta asupra locuintei dobandit in conditiile Codului civil, caracterul de bun propriu sau de bun comun se determina in functie de momentul incheierii contractului de locatiune; cat priveste contractele de inchiriere incheiate in conditii derogatorii de la dreptul comun, drepturile conferite prin acestea nu pot fi incluse nici in masa bunurilor comune, dar nici in masa bunurilor proprii.

Sub imperiul vechilor reglementari - Legea nr. 5/1973, ale carei prevederi au fost in mare parte abrogate prin Legea locuintei nr. 114/1996 - dreptul de folosinta asupra locuintei apartinea tuturor membrilor familiei, chiar daca contractul de inchiriere fusese incheiat anterior casatoriei, in consecinta, dreptul in discutie se afla intr-o stare de indiviziune sui generis, ai carei subiecti sunt toti membrii familiei, fara a fi stabilita vreo cota-parte cuvenita fiecaruia, chiar daca impartirea in fapt a locuintei ar fi posibila.

Concluzia isi pastreaza actualitatea. Noua lege a locuintei stabileste ca dobandesc un drept locativ atat titularul contractului de inchiriere, cat si persoanele care locuiesc sau vor locui impreuna cu acesta [art. 21 lit. k) din Legea nr. 114/1996] Locuinta se atribuie in considerarea tuturor membrilor care compun familia, titularul contractului de inchiriere - locatarul principal - incheind contractul in numele intregii familii. Fiecare membru al familie are un drept locativ propriu privind folosinta locuintei, drept care nu deriva din drepturile locatarului principal, ci din contractul de inchiriere. Fac parte din familie, in sensul legislatiei locative, sotii si copiii - minori si majori, legea nefacand nicio distinctie - precum si parintii sotilor care locuiesc si gospodaresc impreuna (art. 17). In practica s-a admis ca sotul care s-a mutat in locuinta celuilalt sot, copiii nascuti in locuinta ulterior incheierii contractului, adoptatul minor care s-a mutat in locuinta adoptatorului, au calitatea de membrii de familie, pot deci invoca beneficiul contractului de inchiriere.

Parasirea definitiva a domiciliului de catre titularul contractului de inchiriere sau decesul acestuia, precum si faptul ca titularul de contract, fara a fi detasat, nu a mai folosit locuinta mai mult de 2 ani fara intrerupere, nu sting contractul de inchiriere, care va continua in beneficiul sotului, al sotiei sau al descendentilor ori a parintilor sotilor care a locuit impreuna cu titularul, al altor persoane care au avut acelasi domiciliu cu titularul cel putin un an - si care au fost inscrise in contractul de inchiriere (art. 27 din Legea nr. 114/1996).

Se cuvine precizarea ca membrii de familie nu dobandesc drepturi locative proprii in cazul inchirierii suprafetelor locative cu destinatie speciala, cand folosinta locuintei este accesoriu contractului de munca - cum sunt locuintele de serviciu, de interventie, de protocol  sau camerele de serviciu. In toate aceste cazuri, membrii familiei au, din punct de vedere locativ, drepturi derivate, accesorii dreptului titularului de contract.

Fructele si productele. Se admite unanim ca fructele si veniturile bunurilor comune ale sotilor apartin comunitatii; in schimb, calificarea juridica a fructelor si veniturilor bunurilor proprii ale unuia dintre soti a suscitat unele discutii in literatura de specialitate.

Unii autori, pornind de la constatarea ca fructele sunt accesorii bunului frugifer, afirma ca ele se cuvin proprietarului in temeiul accesiunii (art. 483 C.civ.). Culegerea fructelor este un drept izvorat din dreptul de proprietate care, pentru a fi complet, trebuie sa cuprinda si pe acela al dobandirii fructelor, cu amendamentul ca fructele vor fi totusi comune, daca sunt rezultatul muncii comune a sotilor.

Intr-o alta teza, fructele si veniturile bunurilor proprii sunt considerate comune; pe de o parte, aceste bunuri nu sunt cuprinse in enumerarea limitativa din art. 31 C.fam., iar pe de alta parte, art. 30 alin. (1) C.fam., nu leaga calitatea de bun comun de modul de dobandire a acestuia, printre modurile de dobandire a dreptului de proprietate aflandu-se si accesiunea.

Practica judiciara este favorabila acestei din urma opinii. Asa cum se arata in considerentele unor decizii de speta, fructele au o individualitate proprie si nu micsoreaza substanta bunului care le-a produs - ceea ce explica de ce nu se poate recurge la principiul subrogatiei reale pentru a considera fructele si veniturile, bunuri proprii ale sotu-lui, ca revenind in exclusivitate acestuia; culese in timpul casatoriei, fructele si veniturile bunurilor proprii sunt comune. De pilda, dobanzile aferente sumelor proprii aflate in depozit bancar produse in timpul casatoriei, vor fi comune. De asemenea sunt fructe civile dividendele (beneficiile) obtinute dintr-o activitate comerciala.

Productele, spre deosebire de fructe - care "se produc si reproduc din lucru fara a absorbi nici propria lor substanta, nici forta producatoare a bunului" - reprezinta valoarea de inlocuire a bunului, ca atare vor fi considerate bunuri comune sau bunuri proprii in functie de apartenenta la unul sau altul din patrimonii a bunului din care rezulta. In acest sens, s-a decis ca autoturismul dobandit in baza libretului C.E.C. castigator prin tragere la sorti devine bun propriu cand suma depusa pe acel libret era bunul propriu al sotului, intrucat "foloasele economice care consuma insasi substanta bunului reprezinta producte, astfel ca, de vreme ce bunul apartine unui sot, productele ii apartin tot lui, altminteri dreptul exclusiv al sotului asupra bunului propriu ar fi golit de continut".

Solutia este asemanatoare in cazul castigurilor realizate in timpul casatoriei la diferite jocuri de noroc, apreciindu-se ca provenienta sumelor care au servit la achi-zitionarea biletului castigator este determinanta in calificarea castigului; din punct de vedere juridic asemenea castiguri sunt producte, ele consumand insasi substanta bunului.

Intr-o alta viziune, in realizarea castigurilor determinanta este hotararea de a juca, precum si sansa, iar nu provenienta sumelor jucate, astfel ca bunurile ori sumele obtinute in acest fel sunt considerate proprii ale sotului care le-a castigat, cu exceptia castigurilor pe librete C.E.C. de o valoare mai mare, a caror provenienta se poate determina fara dificultate.

Nu sunt considerate contracte de joc (si nici donatii) premiile, cadourile, recompensele oferite in scopuri publicitare sau pentru amuzamentul publicului, acestea inscriindu-se in categoria actului juridic unilateral, ca promisiune publica de recompensa. Suntem de parere ca asemenea bunuri dobandite in timpul casatoriei pot fi socotite premii sau recompense in sensul art. 31 lit. d) C.fam., asadar, proprii ale unuia dintre soti.