Actiunea pauliana ( revocatorie )

ACTIUNEA PAULIANA ( REVOCATORIE

   &nb 232d36c sp;   &nb 232d36c sp;   Definitie. Potrivit art. 975 C. civ. creditorii pot asemenea, in numele lor personal, sa atace actele viclene, facute de debitor in prejudiciul drepturilor lor

Prin urmare, actiunea pauliana este actiunea pusa la indemana creditorului pentru a obtine revocarea sau desfiintarea judiciara a actelor juridice incheiate de debitor in frauda intereselor sale.

Numele i-a fost dat de comentatorii textelor de drept roman din Evul Mediu * BS op cit. p. 782, fiind atribuita  pretorului Paulus. Ea a fost gandita ca o actiune colectiva a creditorilor, fiind exercitata in numele lor de catre un curator bonorum.

In dreptul modern, actiunea pauliana, privita prin finalitatea sa revocatorie, este o expresie a dreptului de gaj general al creditorilor chirografari, menita a impiedica pericolul la care este supus patrimoniul debitorului, pericol care,  de aceasta data, spre deosebire de actiunea oblica, vizeaza nu doar posibilitatea diminuarii ci chiar diminuarea lui efectiva. Finalitatea acestei actiuni nu este revocarea propriu -zisa care, cum se stie, este o manifestare de vointa, fie a unei singure persoane, in cazul actului unilateral, fie a tuturor partilor care au incheiat contractul, prin care se desface (desi termenul desfacere nu este uzual, il folosim aici tocmai pentru a-l deosebi de desfiintare rezultat la care se ajunge prin sanctiunea nulitatii actului juridic) actul juridic. In timp ce exprimarea consimtamantului (mutuus consensus) duce la incheierea actului juridic, revocarea tinde la desfacerea voluntara a aceluiasi act juridic (mutuus dissensus). Or, actiunea pauliana este sanctiunea actului fraudulos pe care o pronunta intotdeauna instanta de judecata.

   &nb 232d36c sp;   &nb 232d36c sp;   Domeniu de aplicare. Fiind in principal o masura de reparare a prejudiciului suferit de creditor prin actele frauduloase ale debitorului, regula  este ca doar actele juridice prin care are loc saracirea debitorului pot fi astfel atacate.

Inca din dreptul roman actele prin care debitorul refuza imbogatirea, nu puteau fi atacate. Regula este ca orice act juridic, cu titlu oneros sau gratuit, prin care a fost diminuat in mod sensibil patrimoniul debitorului, prefigurand insolvabilitatea lui, poate fi atacat prin actiunea revocatorie.

Pentru identitate de motive (Ubi eadem ratio est, eadem solutio debet esse) si o hotarare judecatoareasca de expedient prin care s-ar consfinti o tranzactie frauduloasa poate fi atacata, la fel si grevarea unor bunuri prin constituire de ipoteca, cesiunea unor drepturi, remiterea de datorie, acceptarea unei succesiuni insolvabile facuta pur si simplu, fara beneficiul de inventar, singurul care ar evita confuziunea de patrimonii.

 Refuzul de a primi o donatie nu are a fi calificat fraudulos de vreme ce debitorul ramane la fel de bogat sau, dupa caz, la  fel de sarac, astfel ca nu poate fi atacat de creditor.

Cat priveste, renuntarea la succesiune, desi doctrina pare a fi inflexibila in sensul atacarii acesteia, credem ca solutiile ar putea fi nuantate, lasand judecatorului posibilitatea de a aprecia in casu. Astfel, se poate  intampla ca renuntarea la succesiune sa nu fie animata de considerente pur patrimoniale si gestul succesibilului sa aiba o determinare esentialmente morala, de repudiere a unei succesiuni lasata de un autor nedemn. Sa ne gandim ca  un copil nascut ca urmare a unui incest ar putea avea o repulsie legitima fata  de ideea continuarii persoanei defunctului.

De aceea credem ca solutia in cazul optiunii succesorale trebuie cautata in cauza acestui act juridic, astfel incat, atunci cand renuntarea ar fi determinata de ratiuni morale, ea sa nu poata fi atacata, fiind asimilata actelor juridice care implica o apreciere personala a titularului.

   &nb 232d36c sp;   &nb 232d36c sp;     Acte juridice care nu pot fi atacate prin actiunea pauliana:

   &nb 232d36c sp;   &nb 232d36c sp;    - actele juridice privitoare la drepturile personale nepatrimoniale,

- actele juridice patrimoniale care implica o apreciere pur personala, precum revocarea unei donatii pentru ingratitudine, refuzul de a primi o donatie;

-  actele juridice referitoare la drepturi neurmaribile, cum este cazul pensiei de intretinere.

- actele juridice prin care debitorul contracteaza noi datorii. Asa cum s-a remarcat (MP, G R. op cit. p. 247) din punct de vedere practic solutia nu este fericita pentru creditor pentru ca noile angajamente ale debitorului mareste pasivul acestuia. Numai ca actiunea pauliana n-a fost instituita pentru acest pericol;

- actele juridice de imparteala a unei succesiuni. Potrivit art. 785 C. civ.partea finala  nu pot insa sa atace o imparteala savarsita, afara numai de s-a facut in lipsa-le si fara sa se tina seama de opozitia lor Asa cum am vazut, creditorii pot participa la imparteala tocmai pentru a preveni o frauda. Daca n-au cerut expres sa participe la proces, legea nu le permite atacarea cu actiune pauliana, considerand ca au achiesat la modul concret de impartire;

- plata altor datorii nu poate fi calificata frauduloasa, deci nu poate fi atacata. Daca insa plata se face inainte de a fi exigibila, ea nu mai poate fi considerata necesara, astfel ca n-ar trebui exclusa a priori frauda debitorului solvens si a tertului accipiens. (PGR op cit. p. 250)

Conditiile exercitarii actiunii pauliene:

  Existenta unui prejudiciu cauzat creditorului, fara de care actiunea nu poate promova in justitie pentru ca i-ar lipsi interesul legitim. Se afirma ca prejudiciul consta  "in faptul ca la momentul actiunii, activul debitorului nu permite creditorului de a obtine plata integrala datorita actului fraudulos incheiat de debitor "(MP GR op cit. p. 231) sau " in faptul ca, prin actul pe care-l ataca, debitorul si-a cauzat sau si-a marit o stare de insovabilitate" (CS CB op cit)

Potrivit conceptiei clasice, actiunea pauliana este subsidiara, nefiind acordata decat acelui creditor care a epuizat toate celelalte mijloace impotriva debitorului pentru a-si satisface creanta.

 Argumentul ca doar conditionand actiunea pauliana de existenta prejudiciului s-ar prefigura interesul legitim al debitorului nu este convingator pentru ca un interes la fel de serios exista si atunci cand debitorul, animat de intentia frauduloasa, tinde doar sa devina insolvabil, fara ca prejudiciul sa fi devenit efectiv, el prefigurandu-se doar, fiind un prejudiciu virtual, ipotetic, altfel spus, eventual. Practica legitimeaza deja actiunea pauliana chiar cand actul este animat de intentia de a prejudicia un creditor viitor.

Creanta in considerarea careia se exercita actiunea pauliana trebuie sa fie certa, lichida si exigibila. S-a discutat in doctrina daca data creantei trebuie sa fie anterioara.

In principiu, creanta trebuie sa fie anterioara actului atacat cu actiunea pauliana. Daca insa se face dovada ca debitorul a incheiat actul fraudulos cu intentia de a frauda interesele unui creditor, viitor, actiunea poate fi promovata. Astfel, s-a decis ca actul juridic incheiat cu intentia de a  sustrage bunul de la executarea silita sau de la confiscare, este atacabil chiar daca a fost incheiat inainte de inceperea urmaririi penale, dar dupa savarsirea faptei (Pl. TS dec de indr. Nr. 15/1962 in CD 1962, p. 24) Creditorul pierde calitatea de avand cauza, actul astfel incheiat nefiindu-i opozabil.

 Uneori, atacarea actului fraudulos trebuie facuta in mod operativ, tocmai pentru a impiedica instrainarile subsecvente care ar zadarnici orice actiune ulterioara. Or, obtinerea unui titlu executoriu presupune formalitati care presupun trecerea unei perioade de timp, suficienta pentru debitorul fraudulos de a imagina un scenariu care sa impiedice admiterea actiunii. Pe de alta parte, un titlu executoriu ar putea fi folosit la declansarea comandamentului, in cazul bunurilor imobile. Or, comandamentul odata supus procedurii de publicitate,   indisponibilizeaza bunul, facand inutila actiunea revocatorie.

3. Actul juridic atacat sa fi fost incheiat in frauda intereselor creditorului. (Fraus omnia corrumpit)

   &nb 232d36c sp;   &nb 232d36c sp;   Este frauda obiect al probatiunii? Un raspuns corect la aceasta intrebare nu poate fi dat decat urmarind finalitatea actiunii pauliene. Ne-am putea intreba, ce se urmareste in principal: sanctionarea debitorului vinovat de frauda sau apararea intereselor creditorului impotriva insolvabilitatii debitorului Daca raspunsul va fi ca ambele finalitati sunt vizate, ramane de stabilit  care dintre aceste imperative este totusi, predominant?

Indiscutabil ca actiunea pauliana este legata de reprimarea unei atitudini blamabile a debitorului care, stiindu-se dator, instraineaza bunul pentru a deveni insolvabil zadarnicind urmarirea creditorului. Dar, avem noi posibilitatea de a investiga forul launtric al acestuia spre a decide care a fost scopul de care a fost animat? Daca nu, putem impune creditorului obligatia de a dovedi un fapt aproape de nedovedit?

 Sustinem ca finalitatea principala a actiunii pauliene ramane aceea de a proteja interesele creditorului prin conservarea gajului general al debitorului. In conflictul de interese dintre creditorul care-si vede diminuate sau chiar irosite sansele de a-si realiza creanta, pe de o parte si debitorul care  invoca libertatea sa de vointa in incheierea nestanjenita a actelor juridice, preeminente sunt cele ale creditorului prejudiciat. Libertatea de vointa a debitorului este marcata de angajamentul anterior luat fata de creditor, motiv pentru care protectia ei devine mai putin importanta decat cea a creditorului inocent. Inclinatia spre creditor este deci naturala fiind ceruta de echitate, de echilibru.

In privinta debitorului, frauda consolideaza doar solutia desfiintarii actului incheiat in dauna creditorului. Este de presupus ca, incheind un act care creaza insolvabilitatea, debitorul a avut prezenta in constiinta datoria sa anterioara fata de creditor. De aceea, practic, nu credem ca frauda ar reprezenta obiect de probatiune, ea fiind dedusa din circumstantele in care a fost incheiat actul atacat. Un debitor care avea motive serioase sa creada in revigorarea afacerilor sale nu trebuie privit la fel cu cel care speculeaza ultima posibilitate de a-si vinde totul pentru  a nu plati creditorului  (MP, GR op cit incheierea actului).

Complicitatea tertului dobanditor la frauda debitorului (Consilium fraudis) conditioneaza admiterea actiunii si consta in cunoasterea consecintelor actului incheiat, anume insolvabilitatea debitorului.

De aceasta data exigenta nu este aceeasi ca in cazul debitorului, afirmandu-se ca ceea ce se cere este sa rezulte cu o certitudine suficienta ca a cunoscut insolvabilitatea debitorului (MP GR op cit. p. 237) Consecintele actului juridic incheiat in frauda intereselor creditorului fata de terti, sunt diferite, in raport de natura actului incheiat.

Conditia complicitatii tertului este ceruta la actele cu titlu oneros, in timp ce la cele cu titlu gratuit ea nu este ceruta. Aici, o regula mostenita din dreptul roman si impusa de echitate, cere  solutia ca in conflictul de interese dintre creditorul ce se lupta sa evite o dauna (certat de damno vitando) si tertul ce se lupta sa pastreze un castig (certat de lucro captando), primul sa fie preferat. Prin urmare, chiar daca tertul n-a cunoscut frauda debitorului, el nu poate fi protejat lasandu-i sa profite de un castig  in defavoarea creditorului care risca o dauna.  In situatia in care tertul instraineaza bunul unui dobaditor subsecvent, conditia complicitatii acestuia din urma  la frauda, se pune in aceeasi termeni ca si in cazul primului tert.

Efectele actiunii pauliene: 

In raporturile cu primul dobanditor, admitandu-se actiunea oblica, actul juridic atacat este desfiintat.( Evitam a spune ca actul este revocat pentru ca actiunea pauliana este cu mult mai aproape de nulitate decat de revocare. De altfel, Boris Starck in tratatul Obligations frecvent citat de noi, vorbeste de nulitate pauliana.

Cu toate acestea, actiunea pauliana are o configuratie proprie, deosebind-o de toate celelalte sanctiuni de drept civil. Desfiintarea actului se face in limita creantei creditorului, astfel ca daca prejudiciul este mai mic decat valoarea pe care o are obiectul actului, tertul poate pastra bunul primit, oferind creditorului plata creantei. Daca tertul a dobadit bunul printr-un act juridic cu titlu gratuit, el va restitui bunul creditorului. Subdobanditorii nu vor fi expusi desfiintarii actului decat daca ei insisi au dobandit bunul cu titlu gratuit, de la un dobanditor anterior, indiferent de buna sau reaua lor credinta, ori, dobandind cu titlu oneros, au fost de rea credinta, cunoscand consecintele actului incheiat.( C. Hamangiu, I. Rosetti Balanescu, Al. Baicoianu, op cit. p. 586)

Asemenea distinctii fac din actiunea pauliana o actiune mai mult personala, reparatorie, caci daca ar fi in nulitate, ea ar lovi in subdobanditori ori de cate ori s-ar putea exercita fata de primul dobanditor, ca efect al principiului Resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis.

In raporturile cu debitorul, actul desfiintat ramane valabil incheiat, desfiintarea operand doar in raporturile dintre creditor si tert. Ceea ce excede platii creditorului, apatine tertului. Tertul care a dobandit bunul cu titlu gratuit are actiune in regres impotriva debitorului pentru plata facuta creditorului.

In raporturile cu ceilalti creditori, admiterea actiuniii nu produce niciun efect. Spre deosebire de actiunea oblica, unde efectele admiterii profitau tuturor creditorilor, in cazul actiunii pauliene bunul reintra in patrimoniul debitorului pentru a satisface doar pe creditorul reclamant. Ceilalti creditori au deschisa calea interventiei in procesul deschis de creditorul reclamant, devenind astfel parti in proces.

Natura juridica  actiunii pauliene. O prima trasatura a actiunii pauliane priveste caracterul sau personal, in sensul ca dreptul in temeiul caruia ea este exercitata, este un drept propriu, personal al creditorului care nu reprezinta, nici pe debitor si nici pe ceilalti creditori. Daca acest drept ar fi real, creditorul ar putea urmari bunul din mainile oricui s-ar afla, ceea ce, asa cum am vazut, nu se intampla la actiunea pauliana.

Unii autori caracterizeaza actiunea pauliana ca o actiune in nulitate (TRP PA op cit. p. 352 -353, B S op cit. p. 791) Impotriva acestei calificari pledeaza caracterul relativ al actiunii pauliene, care, spre deosbire de actiunea in nulitate, unde nulitatea actului principal antreneaza nulitatea actelor subsecvente, desfiinteaza actul doar in raporturile dintre creditor si tert, bunul intorcandu-se in patrimoniul debitorului prin efectul unei fictiuni.

Actiune pauliana mai este calificata actiune in daune interese, reparatorie, afirmandu-se ca  obligatiunea si responsabilitatea tertului au la baza delictul debitorului (CH op cit. p. 587) Se sustine ca daca actiunea pauliana desfiinteaza actul prin care debitorul si-a instrainat bunul, efectul nu este al nulitatii ci este cel mai nimerit mod de a repara prejudiciul suferit de creditor. Pe de alta parte, spre deosbire de actiunea in nulitate, actele subdobanditorilor de buna credinta nu pot fi afectate. Daca actul juridic atacat este cu titlu gratuit, necerandu-se frauda dobanditorului, actiunea pauliana are ca temei principiul imbogatirii fara justa cauza. In ambele cazuri actiunea pauliana este menita sa asigure repararea prejudiciului suferit cauzat creditorului.

Potrivit unei alte conceptii, actiunea pauliana ar fi o aplicatie a abuzului de drept pentru ca  acte obiectiv licite sunt anulate in temeiul fraudei debitorului. Avand in vedere ca la actele fraudulos incheiate de debitor, creditorul inceteaza a fi avand cauza, ele nefiindu-Ie opozabile, se poate sustine  ca actiunea pauliana este o  actiune in inopozabilitate. Sanctionand o atitudine frauduloasa, actiunea pauliana se apropie de pedeapsa privata, avand un caracter represiv. Masura ei insa n-o da gravitatea fraudei ci intinderea prejudiciului. In realitate, actiunea pauliana are o configuratie proprie.

Incercarile de a-i atribui o anumita natura juridica plasand-o intr-unul din tiparele aratate mai sus, au mai mult o finalitate didactica. Fara a fi o actiune in nulitate, are o serie de afinitati cu aceasta, ambele desfiintand actul atacat, fara a sanctiona un delict propriu zis, are o finalitate reparatorie ca si actiunea in daune interese, fara a fi o pedeapsa civila sanctioneaza implicit o atitudine. In acelasi timp ea face inopozabil creditorului actul fraudulos incheiat.