ACTUL JURIDIC CIVIL

1. Definitia actului juridic civil

Actul juridic civil poate fi definit in doua moduri:

- Codul civil il defineste prin speciile actului juridic civil (contracte speciale): contractul de donatie, de vanzare-cumparare, schimb, locatiune, societate, mandat, comodat, imprumut, depozit, renta-viagera si tranzactie. De exemplu contractul de vanzare-cumparare este definit astfel: "Vinderea (n.a. - actul juridic special, contractul de vanzare-cumparare) este o conventie prin care doua parti se obliga intre sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si aceasta a plati celei dintai pretul lui" (art.1294 Cod civil).

- doctrina defineste actul juridic civil in termeni esentiali pentru toate categoriile de acte juridice civile.

Astfel, intr-o definitie unanim acceptata actul juridic civil este: "manifestarea de vointa savarsita cu intentia de a produce efecte juridice, adica de a naste, modifica si stinge un raport juridic".

Un autor introduce in definitie un element, implicit si anume: manifestarea de vointa se face "potrivit dreptului obiectiv". Se subliniaza astfel o limita a manifestarii de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, legea: "manifestarea de vointa a subiectilor de drept in scopul de a asigura crearea, modificarea, transmiterea sau stingerea unor raporturi juridice civile, potrivit dreptului obiectiv".

Intr-o alta definitie, prin care s-a urmarit delimitarea actului juridic civil de faptul juridic licit se arata: "o manifestare de vointa - unilaterala, bilaterala sau multilaterala savarsita cu intentia de a stabili, modifica sau stinge, potrivit dreptului obiectiv, raporturi juridice, cu conditia ca de existenta acestei intentii sa depinda insasi producerea efectelor juridice".

Se apreciaza corectitudinea definitiei, dar sunt amintite doua elemente ce pot lipsi: precizarea formelor manifestarii de vointa - unilaterala,bilaterala sau multilaterala si conditia ca de manifestarea acestei intentii sa depinda insasi producerea efectelor juridice. Primul element poate lipsi pentru ca manifestarea de vointa este ori unilaterala, ori bilaterala, ori multilaterala. Al doilea element repeta scopul manifestarii de vointa - se savarseste cu intentia de a produce efecte juridice -, dar introduce o conditie inexacta: efectele juridice se vor produce numai ca urmare a manifestarii de vointa a partilor. In realitate nu putine sunt actele juridice care produc efecte juridice dincolo de vointa partilor sau chiar impotriva vointelor acestora. De exemplu in art.970 Cod civil se prevede ca un contract - cel mai frecvent act juridic - obliga "nu numai la ceea ce este expres intr-insele, dar si la toate urmarile (n.a. produce efecte in afara vointei partilor) ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei dupa natura sa".

Prof.dr.docent Constantin Statescu, membru corespondent al Academiei de stiinte sociale si politice defineste asemanator actul juridic.

In concluzie, definitia actului juridic civil reuneste urma­toarele elemente caracteristice:

- este o manifestare de vointa a subiectilor de drept;

- scopul manifestarii de vointa este acela de a produce efecte juridice civile. Prin aceasta caracteristica actul juridic civil se diferentiaza de faptul juridic civil care produce efecte juridice numai daca legea prevede acest lucru;

- efectele juridice civile constau in nasterea, modificarea sau a stingerea unui raport juridic civil concret. Prin aceasta caracteristica actul juridic civil se diferentiaza de actele juridice din alte ramuri de drept.

Termenul de "act" sau de "act juridic civil" are urmatoarele acceptiuni:

- prima acceptiune este aceea de mai sus, de manifestare de vointa in scopul de a produce efecte juridice, adica de operatiune juridica incheiata (negotium juris, negotium), de exemplu, vanzare-cumparare, imprumut, schimb, donatie

- a doua acceptiune frecvent intalnita in doctrina si practica este aceea de inscris constatator al manifestarii de vointa, a opera­tiunii juridice incheiate (instrumentum probationis, instrumentum sau de suport material al manifestarii de vointa a subiectului de drept

Folosirea termenului de inscris.135 in cea de-a doua acceptiune a termenului de act juridic civil se apreciaza ca fiind in sprijinul acuratetei exprimarii juridice

Uneori legiuitorul foloseste in aceeasi norma juridica ambele acceptiuni ale termenului de act juridic civil. De exemplu, in art.1191 Cod civil: "Dovada actelor juridice (n.a. - negotium) al caror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decat prin act autentic, sau prin act sub semnatura privata" (n.a. - instrumentum).

2. Clasificarea actelor juridice civile

Actele juridice deosebit de variate pot fi grupate, clasificate. Demersul are valoare practica: fiecare categorie de acte juridice produce efecte specifice, supunandu-se anumitor reguli juridice.

In doctrina si practica clasificarea actelor juridice se face in functie de urmatoarele criterii:

A. Dupa numarul vointelor juridice care dau nastere actului juridic, se disting acte juridice unilaterale, bilaterale si multilaterale. Se foloseste si formularea "numarul partilor", la care se adauga fie "rezultatul unei singure parti", fie "vointa concordanta a doua sau mai multe parti". Cum fiecare parte "are propria vointa juridica", atunci cand accepta sa se lege din punct de vedere juridic de o alta parte, preferam formularea "numarul vointelor juridice care dau nastere actului juridic."

- act juridic unilateral: se formeaza ca urmare a unei singure manifestari de vointa, sau este acel act juridic civil valabil incheiat de catre o singura parte. De regula, in dreptul civil roman vointa unilaterala nu produce efecte juridice decat intr-un numar mic de cazuri si acelea prevazute in mod expres in legea civila. De pilda, sunt acte juridice unilaterale: legatul cuprins intr-un testament, testamentul, acceptarea si renuntarea la mostenire, ratificarea gestiunii de afaceri, recunoasterea paternitatii unui copil nascut din afara casatoriei etc.

- act juridic bilateral: este actul juridic ce se formeaza prin manifestarea de vointa a doua parti (de regula: a doua persoane). Uneori o parte a actului juridic poate fi alcatuita din mai multe persoane. De exemplu, o parte din contractul de vanzare-cumparare, vanzatorul, poate fi alcatuita din trei persoane, trei frati care mostenind un teren, doresc sa-l vanda. Partile, prin acordul lor de vointa incheie actul juridic. Acordul de vointa al partilor se numeste consimtamant, cum tot consimtamant se numeste vointa fiecarei parti de a incheia actul juridic civil.

Actele juridice bilaterale se numesc contracte sau conventii, notiuni sinonime. De exemplu, contractul de imprumut, de locatie, de inchiriere, de mandat etc.

- act juridic multilateral: este actul juridic format din acordul de vointa a trei sau mai multe parti. De exemplu, contractul de societate, este contractul prin care doua sau mai multe persoane se invoiesc sa puna ceva in comun, sa desfasoare impreuna o activitate si sa imparta foloasele ce ar deriva din aceasta.

Importanta practica a clasificarii consta in regimul juridic diferit aplicabil actului unilateral, bilateral si multilateral. De exemplu:

- pentru verificarea valabilitatii actului juridic, la actul juridic unilateral se verifica o singura vointa, la actele juridice bi si multilaterale se verifica fiecare vointa juridica.

- viciile de consimtamant sunt supuse unor reguli juridice diferite: de exemplu, eroarea este viciu de consimtamant la toate cele trei categorii de acte juridice, dolul este viciu de consimtamant numai la actele juridice bi si multilaterale, leziunea este viciu de consimtamant la anumite acte juridice bilaterale.

- actele juridice bi si multilaterale se pot revoca (desface, desfiinta) numai prin acordul de vointa al partilor (mutus dissensus), pe cand actele juridice unilaterale, numai in cazurile expres prevazute de lege.

B. Dupa scopul urmarit de parti la incheierea lor, actele juridice pot fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit

- act juridic cu titlu oneros: In art.945 din Codul civil se defineste contractul oneros, specie a actului juridic civil: "contractul oneros este acela in care fiecare parte voieste a-si procura un avantaj".

Doctrina a extins definitia la actele juridice cu titlul oneros. Actele juridice cu titlu oneros sunt acele acte juridice in care fiecare parte urmareste la incheierea lui obtinerea unui folos patrimonial, in schimbul folosului patrimonial pe care l-a procurat celeilalte parti. De exemplu, contractul de vanzare-cumparare, contractul de antrepriza, de locatiune etc.

- act juridic cu titlu gratuit: este actul juridic incheiat, in care o parte doreste sa procure un folos patrimonial celorlalte parti, fara sa urmareasca in schimb obtinerea unui folos patrimonial. Definitia este preluata de la contractul gratuit si extinsa la actele juridice cu titlu gratuit.

In art.946 Cod civil se defineste contractul gratuit: "() este acela in care una din parti voieste a procura, fara echivalent, un avantaj celeilalte." Sunt acte juridice cu titlu gratuit contractul de donatie, comodat, mandatul gratuit etc.

Importanta practica a clasificarii consta in aplicarea unor reguli juridice proprii la actele juridice oneroase si la cele cu titlu gratuit. Astfel:

- din punct de vedere al capacitatii persoanelor fizice care incheie acte juridice cu titlu gratuit, legea civila este restrictiva. Sunt instituite anumite incapacitati speciale: de exemplu, minorul sun 14 ani nu poate face donatie, nici reprezentat de parintele sau nici asistat de acesta (minorul care a implinit 14 ani).

- numai la actele juridice cu titlu oneros consimtamantul unei parti poate fi viciat prin leziune.

- legea civila este mai severa cu privire la conditiile de forma ale actelor cu titlu gratuit. De exemplu contractul de donatie se face prin act autentic.

- raspunderea contractuala este mai severa la actele juridice cu titlu oneros, decat la cele cu titlu gratuit. De exemplu in materia contractului de mandat, in art.1540 alin.2 Cod civil se prevede: "pentru culpa, cand mandatul este fara plata, raspunderea se aplica cu mai putina rigurozitate, decat in caz contrariu."

Actele juridice cu titlu oneros sunt de doua feluri:

- actul juridic comutativ: este actul juridic cu titlu oneros in care partile cunosc din momentul incheierii lui existenta si intinderea obligatiilor ce le revin.136 Autorii au preluat astfel definitia contractelor comutative prevazuta in art.947 din Codul civil: "Contractul cu titlu oneros este comutativ, atunci cand obligatia unei parti este echivalentul obligatiei celeilalte" si am extins-o la toate actele juridice civile. In definitia mentionata se vorbeste numai de existenta si intinderea obligatiilor ce revin partilor.

Intr-o alta definitie autorul subliniaza, pe buna dreptate, ca: "partile cunosc sau pot cunoaste () existenta si intinderea drepturilor si obligatiilor ce le revin". De exemplu, in contractul de inchiriere, locatorul cunoaste exact dreptul sau de a cere chiria stabilita, dar si obligatia de a pune la dispozitia chiriasului camera inchiriata, respectiv chiriasul cunoaste dreptul sau de a cere locatorului camera stabilita sa o foloseasca si obligatia asumata de a plati chiria cuvenita.

- actul juridic aleatoriu, in care existenta si intinderea prestatiilor sau numai a uneia din ele depind de un eveniment viitor si incert (alea), partile consimtind asupra sanselor de pierdere sau castig, de exemplu contractul de renta viagera, in care credirentierul - persoana care primeste renta vigera - poate fi in castig cand durata contractului este prelungita in timp (moartea lui survine dupa multi ani), sau in pierdere, cand acesta dureaza foarte putin. Corelativ, de birentierul - persoana care plateste renta este in castig sau pierdere in raport de durata in timp a contractului. Contractul de asigurare este un contract aleatoriu.

Actele juridice cu titlu gratuit se subdivid in:

- acte dezinteresate: sunt actele juridice gratuite prin care o persoana face alteia un serviciu, fara a-si micsora patrimoniul. De exemplu, contractul de comodat (imprumut de folosinta) prin care o persoana da spre folosinta gratuita unei alte persoane un bun cert, cu obligatia acesteia de a-l restitui la termenul stabilit. Imprumuti colegului de camera un televizor color pe 3 zile, cu obligatia acestuia sa ti-l restituie la termen.

- acte liberalitati: prin care dispunatorul isi micsoreaza patrimoniul, fara a primi nimic in schimb. De exemplu donatia, legatul etc.

Fiecarei categorii de acte juridice cu titlu gratuit ii sunt proprii cateva reguli juridice:

- din punct de vedere al conditiilor de forma, actele juridice cu titlu gratuit liberalitati se intocmesc in forma solemna (de exemplu donatia, in forma autentica). Actele dezinteresate se intocmesc potrivit principiului consensualismului (ele sunt valabil incheiate prin simplu acord de vointa al partilor).

- in materie de succesiuni numai actele liberalitati fac obiectul reductiunii succesorale. (Este sanctiunea civila ce consta in desfiintarea retroactiva a donatiilor facute de catre de cujus, la cererea mostenitorilor rezervatari in masura completarii rezervei lor succesorale).

C. Dupa timpul, momentul in care isi produc efectele, actele juridice civile se impart in acte juridice intre vii si acte juridice pentru cauza de moarte:

- acte juridice intre vii (inter vivos) sunt actele juridice care-si produc efectele pe timpul vietii celor care le incheie.

Uneori efectele juridice se pot prelungi si dupa moartea partilor care l-au incheiat. De exemplu, transmisiunea succesorala. Actele juridice, in majoritate, produc efecte in timpul vietii partilor sunt in viata.

- acte juridice pentru cauza de moarte (mortis causa) sunt acte juridice incheiate pentru a produce efecte dupa moartea autorului. De exemplu, testamentul, contractul de asigurare de viata etc.

Reguli juridice ce se aplica diferit actelor juridice inter vivos si actelor juridice mortis causa:

- actele juridice mortis causa sunt reglementate mai amanuntit in comparatie cu actele juridice inter vivos.

- actele juridice mortis causa fiind o exceptie de la regula conform careia efectele juridice se produc pe timpul vietii celor ce le incheie sunt strict prevazute in legea civila. Ele sunt acte juridice numite.

- actele juridice mortis causa sunt valabil incheiate numai prin respectarea conditiilor de solemnitate cerute de lege. De exemplu, contractul de asigurare pe viata se intocmeste in forma scrisa, el fiind contract de adeziune, donatia bunurilor viitoare se incheie in forma autentica, testamentul in forma solemna etc. Actele juridice inter vivos sunt guvernate de principiul consensualismului.

- actele juridice mortis causa pot fi incheiate, in ceea ce priveste capacitatea partilor, in conditii restrictive comparativ cu actele juridice inter vivos.

D. Dupa efectele produse actele juridice sunt constitutive, translative si declarative:

- acte juridice constitutive: sunt actele juridice incheiate in scopul nasterii de drepturi si obligatii noi, inexistente.

Intr-o definitie frecventa in doctrina, actele juridice constitutive "au in continut drepturi si obligatii corelative care iau astfel nastere."138 Este definitia la care ne raliem deoarece, cand ne referim la nasterea unui drept, cel putin sub aspect didactic, trebuie sa mentionam si nasterea unei obligatii, desi acest lucru este subinteles, intotdeauna dreptul subiectiv presupunand obligatia civila corelativa. Unele definitii se refera doar la nasterea unui drept subiectiv civil nou: "da nastere la un drept subiectiv civil ce n-a existat anterior." De exemplu, contractul de uzufruct, contractul de gaj, de ipoteca etc.

- acte juridice translative de drepturi: sunt acte juridice prin care are loc stramutarea unui drept subiectiv civil din patrimoniul unei parti, in patrimoniul celeilalte parti. De exemplu, contractul de vanzare-cumparare, donatia, cesiunea de creanta etc.

Actul juridic civil translativ de drepturi se deosebeste actul juridic constitutiv () prin aceea ca acesta din urma da nastere unui drept nou ce, impreuna cu obligatia corelativa, n-a existat inainte. In cazul actelor translative, se creeaza o situatie noua, unul din subiecte dobandind un drept preexistent in patrimoniul transmitatorului."

- acte juridice declarative sunt actele juridice prin care partile isi recunosc, definitiveaza drepturi existente anterior incheierii aces­tora. De exemplu, contractul de partaj, tranzactia.

Clasificarea dovedeste importanta practica in materia stabilirii momentului cand isi produc efectele: Astfel,

- actele juridice constitutive si translative isi produc efectele din momentul incheierii lor, numai pentru viitor (ex nunc)

- actele juridice declarative isi produc efecte pentru viitor (ex nunc), dar si pentru trecut (ex tunc). De exemplu, in cazul partajului, actul juridic al impartirii produce efecte de la data cand a luat nastere coproprietatea sau indiviziunea, si nu de la data impartirii, deci actul juridic declarativ retroactiveaza.

- numai actele juridice translative si constitutive sunt supuse rezolutiunii (fiind contracte sinalagmatice) nu si actele juridice declarative.

E. Dupa importanta pe care o prezinta actele juridice in raport cu patrimoniul persoanei, distingem acte juridice de conservare, acte juridice de administrare si acte juridice de dispozitie:

- actul juridic de conservare este actul juridic incheiat care are drept cauza pastrarea unui drept subiectiv civil in patrimoniu, preintampinarea pierderii lui. Avantajul consta in efectuarea unor cheltuieli minime in raport cu valoarea dreptului ce urmeaza a fi salvat prin incheierea actului juridic. De exemplu, intreruperea unei prescriptii, somatia, punerea de peceti, inscrierea unei ipoteci etc.

- actul juridic de administrare este actul juridic prin care partile urmaresc sa realizeze punerea in valoare a unui bun, sau patrimoniu. De exemplu, locatiunea unui bun, inchirierea unui apartament etc.

Actele de administrare privesc:

- administrarea unui bun singular (ut singuli) prin care se pune in valoare bunul, fara instrainarea lui

- administrarea unui patrimoniu. In aceasta ipoteza, actul de administrare referitor la un bun este o instrainare (act de dispozitie), dar raportat la intregul patrimoniu este un act de administrare, de normala folosire, exploatare a intregului patrimoniu. De exemplu, vanzarea fructelor unei livezi este un act de dispozitie, dar raportat la patrimoniul ce are in compunerea sa livada este un act de administrare; contractul incheiat pentru efectuarea unor reparatii de intretinere este un act juridic de dispozitie - banii, costul lucrarii se instraineaza, dar contractul raportat la intregul patrimoniu este un act de administrare pentru ca reparatiile de intretinere pun in valoare patrimoniul, asigura folosirea lui.

- actul juridic de dispozitie este actul incheiat prin care partile doresc instrainarea unui bun (adica scoaterea unui bun din patrimoniu), a unui drept sau grevarea unui bun cu o sarcina reala. De pilda, vanzarea, cesiunea de creanta sau incheierea unui contract de ipoteca sau gaj.

Clasificarea actelor juridice in acte de conservare, administrare sau dispozitie prezinta importanta practica prin regimul juridic propriu fiecarei categorii.

- in materia capacitatii partilor care il incheie, doctrina si jurisprudenta admit ca actele de conservare sa poata fi incheiate si de catre persoanele lipsite de capacitate de exercitiu.

- actele de administrare, daca nu sunt incheiate printr-un consimtamant viciat prin leziune, pot fi incheiate si de catre minorul intre 14-18 ani, singur (capacitate de exercitiu restransa) fara incuviintarea prealabila a ocrotitorului legal (parintii, tutore). Persoanele lipsite de capacitate de exercitiu (minorii si interzisii judecatoresti) incheie acte de administrare prin reprezentantul legal.

- actele de dispozitie se incheie de persoane cu deplina capacitatea de exercitiu (persoane care au implinit 18 ani). Minorul care a implinit 14 ani (capacitate de exercitiu restransa) poate incheia acte de dispozitie cu incuviintarea parintelui sau a tutorelui, precum si a autoritatilor tutelare.

- in materia reprezentarii, pentru incheierea actelor de dispozitie este necesar un mandat special (pentru un anumit act juridic de dispozitie) si nu de un mandat general.

F. Dupa modul de formare, actele juridice sunt consensuale, solemne si acte juridice reale.

- actul juridic consensual este valabil incheiat prin simplul acord de vointa realizat intre parti, fara nici o formalitate. Uneori, partile din nevoia preconstituirii unei probe intr-un eventual litigiu, pot stabili, tot de comun acord, ca manifestarea de vointa pentru incheierea actului juridic sa imbrace o anumita forma: de exemplu, forma scrisa. Acest lucru nu produce efecte cu privire la valabilitatea actului juridic incheiat. Regula denumita si principiul consensualismului este preluata din materia contractelor translative de drepturi reale (art.971 Cod civil) si extinsa la toate actele juridice civile.

- actul juridic solemn (formal) pentru a fi valabil incheiat este necesar ca acordul de vointa al partilor sa imbrace forma solemna ceruta de lege. Legea prescrie forma solemna pentru valabilitatea actului juridic incheiat (ad validitatem sau ad solemnitatem). De exemplu, contractul de donatie sau de ipoteca este valabil incheiat numai daca manifestarea de vointa se materializeaza intr-un inscris autentic.

- actul juridic real este actul care pentru a fi valabil incheiat, in afara acordului de vointa al partilor se cere si remiterea (predarea) efectiva a bunului (traditio rei). De exemplu, contractul de imprumut (comodatul, mutuum), de depozit, contractul de gaj cu deposedare etc.

Reguli juridice aplicabile acestor contracte:

- nerespectarea formelor solemne impuse de lege pentru manifestarea acordului de vointa al partilor atrage sanctiunea civila a nulitatii actului juridic incheiat

- in cazul incheierii actelor juridice solemne prin reprezentare, si procura speciala de reprezentare trebuie sa imbrace forma solemna;

- modificarea actului juridic solemn se face numai in forma solemna

- regimul juridic al probelor difera dupa cum actul juridic este consensual, formal sau real.

G. Dupa rolul pe care-l au vointele juridice ale partilor in stabilirea drepturilor si obligatiilor ce le revin, se deosebesc acte juridice subiective si acte juridice conditie

- actul juridic subiectiv este actul juridic in care subiectii de drept stabilesc de comun acord drepturile si obligatiile ce le revin. Majoritatea actelor juridice sunt subiective.

- actul juridic conditie, este actul incheiat de al carui continut (drepturile si obligatiile partilor) este dinainte stabilit de lege, fara posibilitatea ca partile sa deroge de la acesta. De exemplu, casatoria, adoptiunea etc. Legea civila reglementeaza un numar limitat de acte juridice conditie impunand reguli stricte in privinta incheierii lor valabile sau a desfacerii lor. Actele juridice subiective incheiate de parti se supun unui regim juridic flexibil, partile prin acordul de vointa deroga de la normele juridice dispozitive ce le reglementeaza.

H. Dupa corelatiile existente intre ele, actele juridice sunt acte juridice principale si acte juridice accesorii

- actul juridic principal este actul juridic care are o existenta de sine statatoare, o soarta juridica ce nu depinde de soarta juridica a unui un alt act juridic. Majoritatea actelor juridice sunt acte juridice principale.

- actul juridic accesoriu este actul care nu are o existenta de sine statatoare, regimul lui juridic fiind dependent de cel al actului juridic principal. De pilda, clauza penala, fidejusiunea, contractul de gaj, contractul de ipoteca etc. Actul juridic accesoriu poate sau nu fi inclus in actul juridic principal. El poate fi incheiat concomitent cu actul juridic principal sau ulterior acestuia.

Reguli juridice aplicabile actului principal si actului accesoriu.

- validitatea actului juridic principal se analizeaza independent, in raport de conditiile proprii de valabilitate, in timp ce a actului juridic accesoriu are in vedere validitatea actului juridic principal. De exemplu, in ipoteza in care actul juridic principal este nul, actul juridic accesoriu nu produce nici un efect.

- incetarea efectelor actului juridic principal produce efecte si asupra actului juridic accesoriu: acesta inceteaza ca urmare a principiului accessorium sequitur principalem (soarta actului juridic accesoriu urmeaza soarta actului juridic principal). De exemplu, actul juridic accesoriu, contractul de gaj nu produce nici un efect cand actul juridic principal, contractul de imprumut de consumatie, este lovit de nulitate.

- nulitatea actului juridic accesoriu nu produce nici un efect cu privire la valabilitatea actului juridic principal

I. Dupa legatura cu cauza (scopul) pentru care s-a incheiat actul juridic distingem actul juridic cauzal si actul juridic abstract (acauzal)

- actul juridic cauzal este actul pentru validitatea caruia trebuie analizata valabilitatea cauzei (scopului) acestuia. El este valabil incheiat cand are o cauza (un scop) cauza este licita si morala. Actul este nul in lipsa cauzei sau atunci cand aceasta ca 545d32f uza exista, ea este ilicita si imorala. De exemplu, studentul a incheiat un contract de inchiriere pentru ca a urmarit un scop (cauza): sa dobandeasca conditii bune de locuit, in apropierea Universitatii. Majoritatea actelor juridice sunt cauzale.

- actul juridic acauzal (abstract) este actul valabil incheiat fara analiza valabilitatii cauzei. Se numesc si titluri de valoare. Nevoile vietii cotidiene au determinat aparitia unor inscrisuri (titlurile de valoare) a caror valabilitate nu se analizeaza in raport de valabilitatea cauzei, ci in raport de unele elemente formale: textul mentionat pe inscris semnaturile persoanelor indrituite, data emiterii etc. Inscrisul mentioneaza valoarea nominala a dreptului de creanta si prin transmitere, de regula prin predare, confera posesorului, dreptul de a beneficia de suma nominala mentionata independent de cauza in vederea careia a fost emis titlul. De exemplu, obligatiile CEC, actiunile la societatile comerciale, biletele de ordin etc. Proba actului juridic acauzal se face dupa reguli diferite fata de proba actului juridic cauzal. Conditiile de valabilitate privind incheierea acestor acte juridice sunt diferite.

In doctrina juridica sunt cunoscute si alte clasificari ale actelor juridice.

J. Dupa posibilitatea incheierii lor prin reprezentare distingem actul juridic obisnuit si actul juridic strict personal.

- actul juridic obisnuit este actul incheiat valabil fie personal de partea interesata, fie prin reprezentantul persoanei interesate (mandatar). Majoritatea actelor juridice sunt acte obisnuite.

- actul juridic strict personal este actul incheiat valabil numai personal de catre persoana interesata, ca, de exemplu, casatoria, testamentul, recunoasterea paternitatii copilului nascut din afara casatoriei etc.

Regula o constituie actul juridic obisnuit. Exceptia o reprezinta actele juridice strict personale.

In doctrina se apreciaza ca "exceptia fiind de stricta interpretare (exceptio est strictissmae interpretationis), primele (n.a. -actele juridice strict personale) sunt numai cele reglementate (precizate) expres de lege".

Actele juridice se pot incheia prin reprezentare numai in conditiile speciale prevazute in materia reprezentarii.

K. Dupa legatura actelor juridice cu modalitatile lor, deosebim acte juridice pure si simple si acte juridice afectate de modalitati.

- actul juridic pur si simplu este actul neafectat de modalitati (termen, conditie, sarcina). De regula, potrivit principiului libertatii contractuale partile pot stabili ca actul incheiat sa fie sau nu afectat de modalitati. Exista acte juridice ce nu pot fi decat pure si simple. De exemplu casatoria, adoptiunea, optiunea succesorala etc.

- actul juridic afectat de modalitati este actul in continutul caruia partile au convenit o modalitate (conditie, termen, sarcina). Exista acte juridice ce nu pot fi decat afectate de modalitati. De exemplu, contractul de renta viagera, unde plata rentei se face pe un termen extinctiv, pana la moartea credi rentierului.

Clasificarea prezinta importanta practica in materia conditiilor de valabilitate cerute la incheierea lor. Astfel, lipsa modalitatii la actele ce nu pot fi valabil incheiate altfel, de exemplu in contractul de imprumut nu se stabileste termenul de restituire a bunului imprumutat) atrage nulitatea acestora.

Momentul inceperii curgerii termenului de prescriptie difera dupa cum actul juridic este pur si simplu sau afectat de modalitati.

L. Dupa cum sunt sau nu reglementate de lege se deosebesc actele juridice numite (tipice) de actele juridice nenumite (atipice).

- actul juridic tipic (numit) este actul care primeste o denumire si o reglementare proprie prin lege. De exemplu, contractul de locatie, de inchiriere, de mandat etc.

- actul juridic netipic (nenumit) este actul juridic care nu are o denumire legala si o reglementare proprie. De exemplu, contractul de intretinere, contractul de publicitate TV etc.

Contractelor nenumite li se aplica regulile juridice generale din teoria contractelor, alaturi de regulile stabilite de parti.

Uneori, legiuitorul este interesat sa reglemeneze contracte nenumite. De exemplu contractul de sponsorizare contract nenumit, prin prevederile Legii nr.32/1994 privind sponsorizarea a devenit un contract numit.

In contractele numite partile pot omite elemente din continutul actului juridic (de exemplu, nu fac precizari privind unele drepturi si obligatii). Acestea se presupun prin faptul ca legea le prevede expres.

M. Dupa rolul diferit al vointelor partilor la incheierea actului juridic se disting acte juridice negociabile, de adeziune si impuse (fortate).

- actul juridic negociabil este actul juridic pe care partile de comun acord il incheie in deplina libertate, dupa discutii prealabile (negocieri), cu stabilirea libera a drepturilor si obligatiilor ce le revin.

- actul juridic de adeziune este actul "la care toate clauzele contractuale sunt stabilite de catre una din parti, cealalta parte avand doar optiunea de a accepta sau de a refuza incheierea lor."14 De exemplu, contractele de utilitati publice: apa, energie electrica, gaze naturale, telefon, cablu TV, contractele de studii, burse etc. deoarece satisfac trebuinte materiale si spirituale firesti, obliga pe beneficiarul acestora sa accepte incheierea contractului.

- actul juridic impus (fortat) este impus de lege. De exemplu, contractele de asigurare obligatorie in caz de accident pentru automobilisti.

N. Dupa executarea in timp a obligatiilor, deosebim acte juridice cu executare instantanee si cu executare succesiva in timp.

- actul juridic cu executare instantanee (imediata, dintr-odata, uno ictu) este actul in care executarea prestatiilor are loc imediat si o singura data. De exemplu, in contractul de vanzare-cumparare a bunului cert, obligatia vanzatorului de a transfera proprietatea bunului vandut este de drept executata in momentul incheierii contractului.

- actul juridic cu executare succesiva in timp este actul in care executarea prestatiilor are loc intr-o perioada de timp. De exemplu, in contractul de renta viagera debirentierul plateste renta periodic, intr-o perioada de timp.

Uneori partile actului juridic cu executare uno ictu pot conveni sa execute obligatiile esalonat. De exemplu, in contractul de vanzare-cumparare partile stabilesc ca plata pretului sa se faca in 10 rate lunare.

Reguli juridice specifice acestor contracte:

- rezolutiunea (desfacerea) contractelor sinalagmatice priveste numai la actele juridice cu executare instantanee; rezilierea (desfacerea pentru viitor a contractelor) se aplica numai la contractele sinalagmatice cu executare succesiva in timp. Rezolutiunea, respectiv si rezilierea se supun unor reguli proprii, diferite.

- nulitatea sanctiune civila a actului juridic, opereaza retroactiv la actele cu executare dintr-o data si numai pentru viitor la actele juridice cu executare succesiva in timp.

3. Conditiile esentiale pentru valabilitatea (validitatea) actului juridic

A. Terminologie

Legea civila romana nu defineste actul juridic civil in general ci numai speciile actului juridic civil (actele juridice numite). O specie a actului juridic civil este contractul (conventia).

Conditiile de valabilitate ale unei conventii (contract) sunt aratate in textul art.948 Cod civil. "Conditii esentiale pentru validitatea unei conventii" sunt:

capacitatea de a contracta;

consimtamantul valabil al partii ce se obliga;

un obiect determinat;

o cauza licita.

In doctrina si jurisprudenta, conditiile esentiale pentru valabilitatea unei conventii au fost extinse la toate actele juridice.

Cu privire la sintagma "conditii esentiale pentru valabilitatea" actului juridic civil, in doctrina sunt folosite si alte formulari: "elementele esentiale ale oricarui act juridic" "conditiile actului juridic" "conditiile de validitate" "conditiile de eficacitate (in sens restrans) ale actului juridic civil" "elementele din care este alcatuit un asemenea act"

Noi optam pentru formularea: "conditii esentiale pentru validitatea" actului juridic civil. Optiunea noastra se intemeiaza pe o idee sustinuta de reputatul civilist prof. univ. dr. Ioan Albu: in locul oricarei formulari atunci cand legea o face, este de preferat formularea legiuitorului.

Termenul de "conditie" este folosit aici in sensul ca in lipsa uneia din cele patru conditii enumerate, actul juridic nu este valabil, nu se confunda cu "modalitatea actului juridic" numita "conditie", adica acel eveniment viitor si incert (nesigur) de indeplinirea caruia depinde insasi nasterea valabila a actului juridic civil. De exemplu, iti vand autoturismul daca pana la data de 31 decembrie imi cumpar un autoturism nou. Conditia "daca pana la data de 31 decembrie imi cumpar un autoturism nou" realizata, indeplinita permite ca actul juridic al vanzarii incheiat sa produca efecte juridice.

B. Clasificarea conditiilor esentiale pentru valabilitatea actului juridic

Enumerarea conditiilor esentiale de validitate ale actului juridic din art.948 Cod civil nu epuizeaza sfera conditiilor cerute de lege pentru incheierea valabila a actului juridic civil. Celor patru conditii, dupa cum vom observa in cele ce urmeaza, legea adauga uneori, in mod expres, si alte conditii de validitate. In doctrina, conditiile de validitate ale actului juridic civil sunt clasificate dupa numeroase criterii. Ne vom margini la cele ce urmeaza.

1. Dupa aspectele la care se refera, conditiile de validitate sunt de fond si de forma:  

- conditii de fond (intrinseci) se refera la continutul actului juridic (sunt cele 4 conditii esentiale pentru valabilitatea actului juridic mai sus expuse).

- conditii de forma (extrinseci) se refera:

la modul de exteriorizare al consimtamantului (acordul de vointa) partilor la incheierea actului juridic. Forma este ceruta ad validitatem pentru incheierea actelor juridice solemne

uneori la forma in care se materializeaza, concretizeaza actul juridic incheiat pentru a constitui in viitor un mijloc de proba. Forma este ceruta ad probationem de lege sau de parti pentru incheierea actului juridic.

- opozabilitatea fata de terti. Legea civila cere uneori conditii de publicitate pentru ca actul juridic incheiat sa fie opozabil tertilor (actul juridic sa fie cunoscut si respectat). De exemplu, contractul de vanzare-cumparare a unui imobil, potrivit art.2 alin 1 din Legea circulatiei juridice a terenurilor nr.54/1998, trebuire incheiat in forma autentica. "Terenurile situate in intravilan si extravilan pot fi instrainate si dobandite prin acte juridice intre vii, incheiate in forma autentica."

Incheierea contractului de vanzare-cumparare intr-o forma solemna este certa ad validitatem, dar si "in vederea indeplinirii formalitatilor de publicitate a transferului dreptului de proprietate asupra imobilelor."148

2. Dupa caracterul obligatoriu sau nu al conditiilor, distingem conditii esentiale si conditii neesentiale.

- conditii esentiale sunt cerute pentru validitatea actului juridic incheiat (sunt cele patru conditii aratate si atunci cand legea cere si forma solemna a actului juridic).

- conditii neesentiale (intamplatoare) sunt conditiile ce pot sau nu fi prezente, fara sa se puna la indoiala valabilitatea actului incheiat. De exemplu, un contract de imprumut de consumatie - iti imprumut 10 milioane de lei pana la salariu - este consensual (valabil incheiat prin simplu acord de vointa al partilor). Partile pot stabili o conditie neesentiala si anume sa incheie contractul in forma autentica, pentru a-i da "putere". Lipsa formei solemne a contractului astfel incheiat nu are nici un efect asupra valabilitatii acestuia.

Cateodata unul si acelasi element este conditie esentiala in unele contracte si conditie neesentiala (intamplatoare) la alte contracte. De pilda termenul este conditie esentiala in contractul de imprumut (art.1560 Cod civil prevede obligatia celui ce a imprumutat un bun de a-l restitui la termenul stabilit) si conditie intamplatoare, neesentiala in contractul de vanzare-cumparare, unde, desi partile stabilesc executarea platii la o data ulterioara predarii bunului, nu fac mentiune in contract despre termenul de plata si contractul de vanzare-cumparare ramane valabil incheiat.

3. Dupa izvorul lor, deosebim conditii legale si conditii conventionale (voluntare).

- conditii legale sunt cele stabilite de lege. De exemplu, art.1772 Cod civil precizeaza forma contractului de ipoteca: "ipoteca conventionala nu poate fi constituita decat prin act autentic".

- conditii conventionale (voluntare) sunt conditiile stabilite de comun acord de parti pentru incheierea actului juridic.

4. Dupa efectele ce se pot produce in lipsa conditiilor, distingem: conditii de validitate, conditii de eficacitate, conditii de publicitate.

- conditii de validitate: sunt conditii in lipsa carora actul juridic civil incheiat nu este valabil, fiind sanctionat cu nulitate absoluta (conditii de fond si conditiile de forma ad validitatem).

- conditii de eficacitate: sunt conditiile in lipsa carora actul juridic desi valabil incheiat nu mai produce efecte juridice.   

- conditii de publicitate, de care depinde opozabilitatea actului juridic fata de terti.

C. Conditiile de fond pentru valabilitatea actului juridic

1. Capacitatea de a contracta

Prin capacitatea de a contracta se intelege aptitudinea persoanei de a deveni titulara de drepturi si obligatii prin incheierea de acte juridice civile. Intr-o alta formulare, cu acelasi continut este aptitudinea persoanei de a fi subiect de drept. Numai subiectul de drept, ca urmare a incheierii actelor juridice, devine titular de drepturi si obligatii.

Capacitatea de a contracta este o parte a capacitatii civile si intreaga capacitatea de exercitiu.

In art.949 Cod civil se prevede cine are "capacitate de a contracta", text extins la actele juridice in general in intelesul capacitatii de a incheia acte juridice.

Conditia capacitatii de a contracta (incheia) diverse specii de acte juridice este expres prevazuta in legea civila. Astfel, in art.806-808 Cod civil se stabileste capacitatea de a dispune sau de a primi donatii, in art.856 Cod civil capacitatea de a face testament (de a incheia acest act juridic unilateral), in art.1306 Cod civil capacitatea de a cumpara sau vinde, in art.1706 Cod civil capacitatea de a incheia contractul de tranzactie etc.

Regula in materia capacitatii de a incheia acte juridice se deduce din textul art.949 Cod civil: "poate contracta (n.a. - in planul actului juridic general - poate incheia acte juridice civile - ) orice persoana ce nu este declarata necapabila de lege".

In cazul persoanelor juridice capacitatea de a incheia acte juridice civile este limitata de principiul specialitatii capacitatii de folosinta. In art.34 din Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice se stabileste: "Persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut, orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul".

Exceptia in materia incheierii actelor juridice se desprinde din prevederile art.950 Cod civil: "necapabil de a contracta (n.a.- in planul actului juridic general - nu poate incheia acte juridice civile) sunt: 1. minorii, 2. interzisii () 4. In genere toti acei carora legea le-a prohibit oarecare contracte". Din formularea textului legii incapacitatea de a incheia acte juridice este expres prevazuta de lege. Exceptiile sunt de stricta interpretare si aplicare. Incapacitatile sunt prevazute de legea civila, Codul penal si Codul civil.

De exemplu in Codul civil se prevede:

- minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune de bunurile sale prin donatie sau testament (art.806)

- minorul de 16 ani nu poate dispune prin testament de mai mult de jumatate din bunurile sale (art.807)

- medicii si farmacistii nu pot primi donatii de la persoana pe care au tratat-o in boala de care moare (art.810) etc.

In Codul familiei se prevede:

- tutorele si rudele sale apropiate nu pot incheia acte juridice cu minorul aflat sub tutela (art.128)

- sotii nu pot imparti voluntar bunurile comune in timpul casatoriei (art.36 al.2).

In Codul penal se prevede:

- pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi, printre care drepturile parintesti si dreptul de a fi tutore sau curator (art.64).

- masura de siguranta prin care se interzice persoanei de a se afla in anumite localitati, masura ce aduce atingere statutului persoanei (art.111 si 112).    

In concluzie, pot incheia acte juridice civile persoanele ce au deplina capacitate de exercitiu (au implinit varsta de 18 ani). Minorii si interzisii judecatoresti nu au capacitatea de a incheia ei insisi acte juridice civile. Datorita faptului ca dispun de capacitate de folosinta ei pot deveni titulari de drepturi si obligatii, dar numai daca incheie acte juridice prin reprezentare (- de catre parinti sau tutori).

In cazul minorilor intre 14-18 ani ei pot singuri sa incheie acte juridice cu incuviintarea prealabila a parintelui sau a tutorelui. In art.105 alin.2 din Codul familiei se prevede: "Dupa implinirea varstei de 14 ani minorul isi exercita singur drepturile si isi executa tot astfel obligatiile, insa numai cu incuviintarea prealabila a parintilor, spre a-l apara impotriva abuzurilor din partea celor de al treilea."

Capacitatea de exercitiu nu se confunda cu discernamantul.

Este adevarat, capacitatea de exercitiu este strans legata de discernamantul persoanei fizice; ea se naste numai cand legea apreciaza ca o persoana este capabila, dispune de discernamantul necesar pentru a realiza (isi da seama) de efectele juridice ale actelor incheiate.

Capacitatea de exercitiu este o stare de drept reglementata de lege. Legea stabileste varsta de 18 ani ca fiind aceea la care persoana se considera ca avand discernamantul necesar sa incheie acte juridice. Mai mult, poate incheia acte juridice in anumite conditii prevazute expres de lege chiar de la implinirea varstei de 14 ani.

Discernamantul este o stare de fapt pe care legea o recunoaste oricarei persoane. El poate fi dovedit prin mijloace de proba cand legea prezuma inexistenta lui (la persoanele care nu au implinit 14 ani), dar poate lipsi si dovedit acest lucru, cand legea prezuma existenta lui (la persoanele majore).

Corelatia intre capacitatea de exercitiu si discernamant credem ca subliniaza ideea: "In concluzie, putem aprecia ca alaturi de capacitate, validitatea actului juridic civil este conditionata si de existenta discernamantului"149 in sensul adaugarii la conditiile esentiale de validitate a actului juridic (a celor 4) si a conditiei discernamantului.

Apreciem ca aceasta conditie priveste existenta valabila a consimtamantului dat la incheierea actului juridic. Pentru detalii, problema este prezentata la "Conditiile consimtamantului".

Conditia capacitatii de a contracta trebuie sa existe in momentul incheierii actului juridic, de regula in acela cand se realizeaza acordul de vointa al partilor. In cazurile de exceptie, la actele juridice solemne capacitatea de a contracta sa existe in momentul indeplinirii formelor solemne cerute de lege, si la actele juridice reale, in momentul predarii (traditio rei) lucrului.

2. Consimtamantul valabil al partii ce se obliga

Actul juridic este manifestarea de vointa in scopul producerii de efecte juridice.

Intr-o opinie: "elementul fundamental (constitutiv) al actului juridic este, asa cum rezulta din insasi definitia actului juridic, vointa juridica", compusa din doua elemente; "consimtamantul, constand in hotararea de te obliga juridiceste si manifestarea ei in exterior si cauza, care cuprinde la randul sau doua elemente: scopul imediat si scopul mediat al consimtamantului."

In doctrina, in decursul timpului, s-au exprimat doua puncte de vedere in legatura cu aceasta conditie esentiala de validitate a actului juridic.

Unii autori considera vointa juridica element esential al actului juridic.

Intr-o alta opinie, elementele sale componente - consimtamantul si cauza sunt, fiecare in parte, conditii esentiale de validitate ale actului juridic.

Vointa juridica a subiectului de drept se formeaza intr-un proces psihologic complex alcatuit din urmatoarele etape:

- nevoia satisfacerii unor interese materiale, spirituale care se reflecta, apar in constiinta omului;

- aparitia motivelor care indeamna la actiuni, inactiunii in vederea satisfacerii intereselor materiale spirituale;

- alegerea unuia din motivele multiple si a unuia din mijloacele diverse de satisfacere a intereselor proprii;

- stabilirea motivului determinant;

- hotararea de a incheia actul juridic;

- exteriorizarea hotararii de a incheia actul juridic.

Sub aspect juridic, procesul de formare a vointei juridice prezinta relevanta doar cu privire la hotararea de a incheia actul juridic si motivul determinant urmarit prin incheierea actului juridic.

Manifestarea hotararii de a incheia actul juridic se numeste consimtamant.

Motivul determinant sau scopul concret urmarit prin incheierea actului juridic se mai numeste cauza (scop).

a) Principiile vointei juridice

Vointa juridica a persoanei se supune urmatoarelor principii: principiul libertatii (autonomiei) vointei juridice si principiul prioritatii vointei interne (reale) fata de vointa declarata.

Principiul libertatii (autonomiei) vointei juridice

Teoria autonomiei de vointa a fost elaborata in secolul XVIII de Jean Jaques Rousseau si Immanuel Kant in contextul climatului individualist dominant in epoca.

In esenta, teoria priveste omul ca fiind liber prin natura sa; traind in societate omul intelege sa renunte de bunavoie la o parte din libertatile dobandite prin nastere ajungandu-se astfel la un acord al vointelor libere numit contract social.

Baza intregii constructii a societatii umane este individul, vointa sa libera.

Teoria autonomiei de vointa a promovat pe plan juridic principiul libertatii contractuale (laisser faire, laiser contracter) - lasa sa se faca, lasa sa se contracteze.

In secolul XX s-au evidentiat in cuprinsul teoriei erori si exagerari: este o fictiune sa se considere ca omul initial liber a cedat din libertatile sale, pentru realizarea coexistentei sociale; omul traind in societate, propriile interese il determina sa se supuna unor indatoriri; libertatea nu este absoluta, abstracta, ci ea este concreta, determinata de o nevoie etc.

Teoria a promovat ocrotirea fiintei umane, a personalitatii sale, a prefigurat viitoarea reglementare juridica.

Principiul libertatii contractuale se desprinde din modul cum au inteles redactorii Codului civil sa reglementeze contractul ca fiind o manifestare a vointelor individuale autonome.

In esenta, principiul libertatii contractului inseamna:

- partile sunt libere sa incheie sau nu actul juridic civil;

- partile, de comun acord, stabilesc continutul contractului; drepturile si obligatiile ce le revin;

- partile pot conveni, daca doresc, sa modifice sau sa stinga actul juridic prin care s-au legat.

Principiul libertatii contractuale este consacrat indirect, el se deduce -prin interpretarea art.969 alin.1 Cod civil: "conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante" si de art.5 Cod civil: "nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri".

In art.5 Cod civil se precizeaza limitele principiului libertatii contractuale: legea, ordinea publica si bunele moravuri.

Ordinea publica sub aspect normativ este alcatuita din normele legale imperative care stabilesc ordinea politica, economica si sociala a societatii omenesti. Contractele incheiate prin nesocotirea normelor legale imperative de ordine publica sunt sanctionate cu nulitate absoluta.

In legislatia romana exista si norme imperative care nu privesc ordinea politica, economica si sociala. De exemplu, textul art.948 Cod civil este o norma imperativa; actele juridice incheiate fara respectarea conditiilor esentiale de validitate sunt lovite de nulitate; textul art.813 Cod civil stabileste imperativ forma actului de donatie: act autentic.

Bunele moravuri cuprind regulile morale propriu-zise si regulile de convietuire sociala, termen folosit frecvent in doctrina si practica.

Constitutia Romaniei foloseste expres termenii de bune moravuri si morala publica.

Principiul prioritatii vointei reale (interne) fata de vointa declarata

In structura vointei juridice se reunesc: elementul psihologic, vointa interna a partii actului juridic, adica hotararea subiectului actului juridic de a-l incheia si elementul social, vointa declarata, materializata, exteriorizata a hotararii de a incheia actul juridic.

De regula, vointa interna coincide cu vointa externa, subiectul exprimand, materializand in actul juridic ad probationem exact ce a dorit atunci cand a luat hotararea de a se lega juridic de o alta persoana.

Uneori, intre cele doua vointe pot sa apara neconcordante datorate fie dificultatilor de exprimare in limbaj juridic, fie nivelului intelectual modest.

In aceste situatii se pune intrebarea carei vointe i se acorda prioritate: celei reale, interne care a calauzit subiectul de drept sa incheie actul juridic, sau celei externe, sociale, declarate, exteriorizate in momentul incheierii actului juridic.

Raspunsul la intrebare este dat in functie de conceptia adoptata de legiuitor in privinta raportului dintre vointa interna si vointa externa.

Conceptia obiectiva imbratisata de Codul civil german in 1900 acorda importanta exclusiva vointei declarate. Valabilitatea actului juridic incheiat depinde numai de declaratia de vointa. Se ignora astfel vointa reala a subiectului de drept exprimata in actul juridic. In aceasta conceptie se asigura securitatea deplina a dobanditorilor, securitatea dinamica a circuitului civil. Judecatorul este obligat sa verifice numai manifestarea de vointa, sa-i acorde protectie, chiar daca in realitate vointa externa se face in scopul incalcarii legii.

Conceptia subiectiva adoptata de Codul civil francez in 1804 pune accentul pe vointa interna, reala a subiectului de drept. Valabilitatea actului juridic se cerceteaza numai in raport de vointa interna. Se asigura astfel securitatea statica a circuitului civil, a celui ce instraineaza, ignorandu-se securitatea dinamica, a celor ce vor sa dobandeasca. Practic valabilitatea actului de dobandire atarna exclusiv de elemente ale vointei interne, ce nu au fost exprimate in vointa materializata, exteriorizata, elemente necunoscute dobanditorului.

Dreptul civil roman a ales calea de mijloc.

In principiu, s-a consacrat conceptia subiectiva, acordandu-se prioritate vointei interne in raport cu vointa externa. In art.977 din Codul civil se prevede: "interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, (n.a.- dupa vointa interna) iar nu dupa sensul literal al termenilor" (n.a. - vointa externa, materializata in actul juridic ad probationem).

In Codul civil exista aplicatii practice ale principiului prioritatii vointei reale (interne) fata de vointa declarata:

- in materia consimtamantului: art.953 din Cod civil prevede: "consimtamantul (n.a.- aici in sensul de manifestare a vointei interne de a incheia actul juridic) nu este valabil, cand este dat prin eroare, smuls prin violenta, sau surprins prin dol"; in art.960 din Cod civil: "dolul este o cauza de nulitate a conventiei cand mijloacele viclene, intrebuintate de una din parti, sunt astfel, incat este evident ca, fara aceste masinatii, cealalta parte, n-ar fi contractat" (n.a. - nu si-ar fi manifestat vointa interna de a contracta).

- in materia simulatiei: art.1175: "actul secret, (n.a. - rezultat al vointelor interne al partilor) care modifica un act public, nu poate avea putere decat intre partile contractante (n.a. - "este rezultatul vointelor interne exprimate de parti) si succesorilor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect in contra altor persoane". Asadar actul real este cel secret, rezultat al vointelor interne, in timp ce actul public este rezultatul vointelor externe, a celor declarate de parti.

Argumentele ce impun principiul prioritatii vointei interne (reale) fata de vointa declarata sunt urmatoarele:

- principiul libertatii contractuale imprima vointei juridice libertatea de a incheia sau nu orice fel de act juridic, de a-l modifica, transmite sau stinge. Vointa interna, fiind rezultatul unui proces psihologic complex, determina in final nasterea legaturii juridice, implicit a actului juridic civil;

- atunci cand vointa externa exprimata la incheierea actului juridic este susceptibila de mai multe intelesuri, partile sau judecatorul stabileste adevaratul inteles dupa un criteriu unic, vointa interna a partilor. Textul art.960 Cod civil afirma expres: "interpretarea contractelor (n.a. - aflarea adevaratului inteles al vointei partilor) se face dupa intentia comuna a partilor contractante" (n.a. - vointa interna);

- vointa interna se poate retrage pe cale amiabila sau judecatoreasca cand se dovedeste ca a fost data din eroare, obtinuta prin dol sau smulsa prin violenta, fapt ce nu se intampla in conceptia obiectiva, cu vointa externa.

Consecintele specifice conceptiei obiective se regasesc si in dreptul nostru intemeiat pe principiul prioritatii vointei interne in raport cu vointa externa, declarata.

Astfel, in materia probatiunii se acorda prioritate vointei externe, materializate. In art.1191 Cod civil se dispune: "Nu se va primi niciodata o dovada prin martori, in contra sau peste ceea ce cuprinde actul (inscrisul) (n.a.- nu se admite combaterea vointei externe, materializata in actul juridic) nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis inaintea, la timpul sau in urma confectionarii actului, chiar cu privire la o suma sau valoare ce nu depaseste 250 lei."

Interesele securitatii statice si dinamice a circuitului civil impun imbinarea dispozitiilor normative care dau satisfactie atat conceptiei subiective cat si conceptiei obiective.

Increderea in actele juridice incheiate si securitatea dinamica a circuitului civil justifica pozitia legiuitorului roman.

b.) Definitia consimtamantului

Consimtamantul este o conditie esentiala de validitate a actului juridic si consta in manifestarea hotararii de a incheia un act juridic civil.

Consimtamantul are doua sensuri:

Intr-un sens, consimtamantul in sens restrans este:

- manifestare a hotararii fiecarei parti, a fiecarui subiect de drept de a incheia un act juridic civil bi ori multilateral

- manifestare a hotararii autorului de a incheia actul juridic unilateral.

Astfel, in art.953 Cod civil, se prevede: "Consimtamantul (n.a. - hotararea de a incheia actul juridic) nu este valabil, cand este dat prin eroare, smuls prin violenta sau surprins prin dol".

Intr-un alt sens, consimtamantul in sens larg reprezinta acordul de vointa al partilor in actele juridice bilaterale sau multilaterale (concursus voluntarum). De exemplu in art.969 Cod civil, se foloseste acest sens al consimtamantului: "Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante. Ele se pot revoca prin consimtamantul mutual (n.a.- prin acordul de vointa) sau din cauze autorizate de lege".

Conditiile consimtamantului

In doctrina s-au exprimat opinii diferite cu privire la numarul si conditiile de valabilitate ale consimtamantului.

Intr-o opinie, la care ne raliem, ele sunt urmatoarele: "sa provina de la o persoana cu discernamant, sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice, sa fie exteriorizat, sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamant".153

Un alt autor adauga la conditiile de mai sus: "vointa trebuie sa fie libera, vointa trebuie sa fie constienta".154

Intr-o opinie, la cele patru conditii prezentate la inceput se enumera si: "consimtamantul trebuie sa fie serios; consimtamantul trebuie sa fie precis".

Intr-o opinie, conditiile sunt: "vointa sa fie declarata sau manifestata in exterior, declaratia de vointa trebuie sa fie serioasa, facuta cu intentia de a produce efecte juridice; consimtamantul trebuie sa fie liber si neviciat".

1) sa provina de la o persoana cu discernamant

In doctrina opiniile in legatura cu aceasta conditie sunt impartite.

In ce ne priveste, conditia se justifica atat sub aspect teoretic, cat si sub aspect practic.

Din punct de vedere teoretic, conditia subliniaza diferentele calitative existente intre capacitatea de a contracta si discernamant in momentul incheierii actului juridic. Problema a fost tratata la "Capacitatea de a contracta".

Apoi, in afara incapacitatilor legale de a contracta (minorii si interzisii judecatoresti) exista incapacitati naturale de a contracta - situatii cand desi persoana are deplina capacitate de exercitiu, in fapt, temporar, este lipsita de discernamant. De exemplu in cazurile de betie involuntara, de hipnoza, de somnambulism, ipoteze in care lipseste consimtamantul la incheierea actului juridic, ca urmare a absentei discernamantului.

Sub aspect practic, in jurisprudenta s-a statuat ca dispunatorul, pentru ca testamentul sa fie valabil, trebuie sa aiba discernamant in momentul in care-l intocmeste, in sensul de a nu exista incapacitati legale si nici cele naturale. Lipsa vointei constiente este cauza de anulare a actului juridic (n.a. - lipseste consimtamantul) indiferent ca are o cauza permanenta (prevazuta de lege) sau trecatoare (cele enumerate mai sus).

2) consimtamantul sa fie exprimat, declarat, exteriorizat

Vointa de a incheia actul juridic nascuta dintr-un proces psihologic complex, dobandeste valoare juridica numai atunci cand este exprimata, pentru ca astfel intalnindu-se cu o alta manifestare de vointa, sa se realizeze acordul de vointa. Acest lucru se realizeaza, prin manifestarea vointei interne in exterior.

Subiectul de drept este liber sa exteriorizeze vointa interna in forma dorita ca urmare a principiului consensualismului.

Vointa interna se poate exprima, declara, exterioriza prin.

- cuvinte, vorbe: partile pot astfel fiecare sa-si declare consimtamantul si impreuna sa realizeze acordul de vointa. De exemplu, vanzatorul si cumparatorul prin cuvinte, vorbe, cad la invoiala cu privire la bunul cumparat si pretul platit. Invoiala la care s-a ajuns este consimtamantul dat la nasterea contractului de vanzare-cumparare.

- inscrisuri: de regula, partile grijulii cu soarta actului juridic il incheie in forma scrisa. In acest scop, convin ca manifestarea comuna de vointa sa se faca printr-un inscris constatator semnat de ele. Uneori legea impune ca manifestarea consimtamantului sa se faca in forma scrisa.

In art.1191 Cod civil se impune ca actele juridice al caror obiect are o valoare ce depaseste 250 lei, de regula, sa se intocmeasca in forma autentica sau sub semnatura privata.

Prin cuvinte, inscrisuri, consimtamantul este exprimat expres.

Unele acte juridice se incheie potrivit legii numai prin manifestarea expresa a consimtamantului. De pilda in art.814 Cod civil se prevede ca in cazul contractului de donatie intre absenti, acceptarea (n.a. - consimtamantului) sa fie facuta in forma autentica (n.a. - asadar consimtamantul trebuie sa fie expres). ; in art.1034, 1042 in materie de solidaritate conventionala creditorul "cere (n.a. - consimtamant expres) plata in tot a creantei" sau "se poate adresa (n.a. - consimtamant expres) la acela care va voi dintre debitori".

- actiuni, gesturi, atitudini: uneori vointa de a incheia actul juridic - consimtamantul - se deduce din anumite actiuni, atitudini, gesturi. De exemplu, semnalul de oprire al unui taxi sau stationarea taxiului intr-o statie de taxi sunt manifestari de vointa tacita de a incheia contractul de transport.

Consimtamantul in acest caz este tacit.

Cu privire la exprimarea consimtamantului se pune intrebarea daca tacerea are valoare juridica de consimtamant, potrivit adagiului latin conform caruia tacerea valoreaza consimtamant (qui tacit consetire videtur).

Ca principii, in dreptul civil tacerea nu valoreaza consimtamant.

In urmatoarele situatii tacerea valoreaza consimtamant.

- cand legea prevede expresis verbis: de exemplu, in art.1437 Cod civil, privitor la tacita relocatiune: "Dupa expirarea termenului stipulat prin contractul de locatiune (n.a. - contract de inchiriere prin care se asigura folosinta temporara a unui lucru in schimbul chiriei), daca locatarul ramane si este lasat in posesie, atunci se considera locatiunea ca reinnoita."; in art.82 alin.2 din Legea 31/ 90 privind societatile comerciale, republicata, unde se precizeaza: "consimtamantul se socoteste dat daca participarea sau operatiunile (n.a.- este vorba de participarea asociatilor cu raspundere nelimitata, in alte societati concurente sau avand acelasi obiect de activitate si de operatiuni facute in contul acestora) fiind anterioare actului constitutiv au fost cunoscute de ceilalti asociati si acestia nu au interzis continuarea lor"(n.a. - au tacut).

- partile convin sa acorde tacerii valoare de consimtamant. De exemplu, partile stabilesc ca modalitate de innoire a contractului de inchiriere a unei locuinte ca tacerea locatorului timp de 7 zile sa reprezinte consimtamantul acestuia de reinnoire a contractului cu inca un an.

- cand prin obicei (uzante) tacerea valoreaza consimtamant

3) consimtamantul trebuie dat cu intentia de a produce efecte juridice (animo contrahendi negotii). Manifestarea de vointa se face cu intentia speciala de a incheia un act juridic, cu intentia de a produce efecte juridice si in final executarea acestuia (sa fie garantata) prin forta coercitiva a statului.

In urmatoarele imprejurari, nu ne aflam in prezenta acestei conditii:

- cand consimtamantul a fost dat in gluma (joacandi cauza) din prietenie, curtoazie, din politete etc.

- cand s-a facut sub conditie pur protestativa "din partea celui ce se obliga" (art.1010 Cod civil) de exemplu, iti vand autoturismul daca vreau etc.

- cand consimtamantul se face sub rezerva mintala (rezervatio mentalis).

4) consimtamantul sa fie liber si nealterat de un viciu de consimtamant

Manifestarea de vointa de a incheia actul juridic, rezultat al procesului psihologic intern, trebuie sa se exteriorizeze in mod liber, nu perturbata de anumite imprejurari externe, si constient, nu cenzurata de anumite imprejurari interne.

Aceste imprejurari interne si externe ce afecteaza consimtamantul se numesc vicii de consimtamant. Viciile de consimtamant ce constau in imprejurari exterioare sunt violenta si leziunea si cele ce privesc imprejurari interne de natura intelectuala sunt eroarea si dolul.

c) Viciile de consimtamant

Potrivit art.953 Cod civil: "Consimtamantul nu este valabil, cand este dat prin eroare, smuls prin violenta, sau surprins prin dol." De asemenea, in art.951 Cod civil se dispune: "Minorul nu poate ataca angajamentul sau pentru cauza de necapacitate, decat in caz de leziune."si art.1157 Cod civil: "minorul poate exercita actiunea in resciziune pentru simpla leziune in contra oricarei conventii (cu precizarea ca in al.1 si 2 din art.25 din Decretul 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului nr.31/1954 referitor la persoanele fizice si juridice se stabileste ca actiunea in resciziune - in anulare pentru leziune -, apartine exclusiv minorului care, avand varsta de 14 ani impliniti, incheie singur acte juridice, fara incuviintarea parintilor sau a tutorelui sau incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare, cand aceste acte le pricinuiesc vreo vatamare.

Viciile de consimtamant se admit a fi eroarea, violenta, dolul si leziunea.

In doctrina s-a apreciat ca leziunea nu este un viciu de consimtamant.

Existenta viciului de consimtamant este cauza de nulitate a actului juridic.

Eroarea

In art.953 Cod civil se dispune: "consimtamantul nu este valabil cand este dat prin eroare" si in art.954 Cod civil se reglementeaza cele doua cazuri cand eroarea viciaza consimtamantul: - "eroarea nu produce nulitate decat cand cade asupra substantei obiectului conventiei" si

- "eroarea nu produce nulitate cand cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afara numai cand consideratia persoanei este cauza principala pentru care s-a facut conventia."

Eroarea este o falsa percepere a unor imprejurari.

Subiectul de drept aflat in eroare incheie actul juridic pe care, in conditii normale, nu l-ar fi incheiat.

Dupa gravitatea ei eroarea este de trei feluri:

- Eroarea obstacol: este atat de grava, incat vointele partilor actului juridic nu se intalnesc. Se mai numeste in doctrina eroare distructiva, distrugatoare de vointa, deoarece gravitatea erorii impiedica incheierea actului juridic.

Eroarea obstacol este de doua feluri:

- poarta asupra naturii juridice a actului (error in negotio) ce se incheie. De exemplu, una din parti isi manifesta vointa sa incheie un contract de vanzare-cumparare in timp ce partea cocontractanta crede si isi manifesta vointa sa incheie un contract de donatie;

- poarta asupra identitatii obiectului actului juridic (error in corpore). De exemplu, o parte isi da consimtamantul sa cumpere un autoturism marca "Peugeot", in timp ce vanzatorul ii ofera un autoturism "Dacia Nova".

In cazul erorii obstacol, fiecare manifestare de vointa a partilor se refera la altceva. In acest caz nu poate fi vorba de realizarea acordului de vointa, a consimtamantului.

Eroarea viciu de consimtamant este cunoscuta in doctrina mai veche sub denumirea de eroare grava. Ea priveste asa cum precizeaza textul legii (art.954 Cod civil):

- calitatile substantiale ale obiectului actului juridic (error in substantiam). Prin "calitati substantiale" se inteleg acele calitati, fie ale bunului, fie ale prestatiei care au fost determinante la incheierea actului juridic, si fara de care actul nu s-ar fi incheiat. Subiectul de drept intelege sa incheie actul juridic in consideratia obiectului, a bunului pe care doreste sa-l cumpere, sa-l doneze sau sa-l primeasca ca donatie, sa-l schimbe, sa-l inchirieze, respectiv sa-l foloseasca temporar, sau in consideratia prestatiei ce o va executa cocontractantul. Consideratia calitatii bunului sau prestatiei au determinat consimtamantul la incheierea actului juridic. De exemplu, in contractul de vanzare-cumparare, cumparatorul doreste sa cumpere apartamentul de la ultimul etaj pentru ca este luminos si mai ferit de zgomotul strazii, dar in realitate tavanul este patruns in multe locuri de apa. Practica judiciara a statuat ca lipsa calitatilor bunului ce constituie obiectul actului juridic determina partea sa nu incheie actul juridic.

- identitatea sau calitatile esentiale ale persoanei (error in personam). Aceasta eroare se intalneste la anumite acte juridice, numite contractele intuitu personae.

Contractele intuitu personae sunt contractele ce se incheie pentru ca una din parti apreciaza calitatile personale, reputatia, talentul, gradul de rudenie, gradul stiintific purtat etc. ale celeilalte parti.

Consideratia persoanei cocontractante a determinat consimtamantul la incheierea actului juridic. De exemplu, se incheie un contract de prestari servicii cu un anumit cantaret, pentru ca numai el are acele calitati artistice apte sa atraga un numar sporit de spectatori; donez primului nepot un autoturism pe considerentul ca el imi va prelua numele etc.

Asadar, eroarea asupra calitatilor substantiale ale obiectului actului juridic si identitatii sau calitatilor esentiale ale persoanei au determinat incheierea actului juridic. In lipsa erorii in substantiam sau in personam, actul juridic nu s-ar fi incheiat.

Eroarea indiferenta: este falsa percepere a unor imprejurari din realitate care nu influenteaza incheierea valabila a actului juridic. Ea poarta asupra unor calitati neesentiale ale bunului sau prestatiei. De exemplu, cumpar o bicicleta de culoare gri deschis, desi am crezut ca este de culoare alba, eroare asupra starii civile a cumparatorului, eroare asupra solvabilitatii cocontractantului etc.

Este denumita in doctrina "eroare usoara" sau "eroare fara efecte asupra validitatii actului juridic".160

Sanctiunea civila in cazul erorii se diferentiaza astfel:

nulitate absoluta a actului juridic incheiat, in cazul erorii obstacol

nulitatea relativa a actului juridic incheiat in cazul erorii viciu de consimtamant

cel mult o diminuare valorica a prestatiei in cazul erorii indiferente.161

Eroarea in functie de imprejurarile la care se refera poate fi:

- eroarea de fapt: cand poarta asupra calitatilor substantiale ale obiectului sau prestatiilor actului juridic, identitatii persoanei contractante;

- eroarea de drept: cand priveste existenta, continutul sau interpretarea unor norme juridice.

In doctrina, punctele de vedere privind admisibilitatea erorii de drept ca viciu de consimtamant sunt diferite.

Intr-o opinie se contesta eroarea de drept ca viciu de consimtamant. Principalul argument este acela ca legiuitorul prezuma ca toata lumea cunoaste legea, de vreme ce aceasta a fost publicata in Monitorul Oficial (nimeni nu poate invoca necunoasterea legii-adagiu latin-nemo censetur ignorare legem). Apararea fundamentata pe necunoasterea legii nu se poate admite.

In realitate, prezumtia ca toata lumea cunoaste legea, de la publicarea ei in Monitorul Oficial, este doar un deziderat. Lipsa pregatirii juridice a oamenilor este un fapt incontestabil.

Intr-o alta opinie, imbratisata si de practica judiciara se sustine admisibilitatea erorii de drept ca viciu de consimtamant, invocandu-se urmatoarele argumente:

- in art.953 Cod civil nu se distinge intre eroarea de fapt si eroarea de drept. Regula de interpretare specifica dreptului civil stabileste: acolo unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa distingem.

- art.1206 Cod civil prevede: "ea (marturisirea judiciara) nu poate fi luata decat in intregime impotriva celui care a marturisit si nu poate fi revocata de acesta, afara numai de va proba ca a facut-o din eroare de fapt". Asadar legiuitorul prevede expres cand nu admite eroarea de drept. Prin interpretare per a contrario, inseamna ca in celelalte cazuri, ea este admisa

- eroarea de fapt si cea de drept reprezinta o percepere falsa a realitatii, oriunde exista aceeasi motivatie (falsa percepere a realitatii), acolo trebuie sa existe aceeasi solutie (nulitate relativa a actului juridic incheiat din eroare, viciu de consimtamant). O spune adagiul latin "ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio).

Argumentele de mai sus, exprimate in doctrina si insusite de practica judiciara sunt convingatoare si eroarea de drept viciu de consimtamant este o realitate.

Pe considerente de echitate, in contextul actual, cand actul de justitie se exercita si sub impulsul intereselor extrajudiciare, de regula, la comanda factorului material, apreciem ca invocarea erorii de drept ca viciu de consimtamant ar constitui o portita de manifestare a liberului arbitru.

Partea in eroare trebuie sa dovedeasca in fata instantei de judecata:

- ca a perceput in mod eronat, fals, realitatea;

- ca a incheiat actul juridic, determinat fiind de perceperea falsa a realitatii.

Subiectul de drept, cunoscand corect realitatea, nu ar fi incheiat actul juridic. Aceasta dovada se apreciaza de la caz la caz, dupa un criteriu subiectiv.

- in cazul actelor juridice bilaterale (contracte) ca cealalta parte (cocontractantul) a cunoscut sau trebuia sa cunoasca ca imprejurarea asupra careia exista eroarea, a determinat sa se incheie actul juridic. Cerinta se impune, deoarece sanctiunea severa a nulitatii relative a actului juridic priveste si cealalta parte. Se asigura stabilitatea circuitului civil, certitudinea operatiunilor juridice. Cine ar mai incheia un act juridic, stiind ca cealalta parte este in eroare, si va putea cere desfiintarea actului astfel incheiat?

Eroarea viciu de consimtamant poate fi retinuta de instanta si cand poarta asupra manifestarii de vointa a uneia din parti. Partea din culpa careia s-a ajuns la nulitatea actului juridic va plati celeilalte parti despagubiri, pentru a-i acoperi prejudiciul provocat prin desfiintarea contractului.

Dolul (viclenia)

In art.953 Cod civil se arata: "consimtamantul nu este valabil cand este (.) surprins prin dol."

In art.960 Cod civil se defineste dolul ca fiind: "o cauza de nulitate a conventiei cand mijloacele viclene, intrebuintate de una din parti, sunt astfel, incat este evident ca, fara aceste masinatiuni, cealalta parte n-ar fi contractat. Dolul nu se presupune."

Asadar, dolul viciu de consimtamant este inducerea in eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina (in scopul) sa incheie un act juridic. Este definitia acceptata in doctrina de drept civil.

Intr-o formulare sintetica dolul este o eroare provocata.

Desi dolul este o eroare provocata, intre dol si eroare exista diferentieri esentiale:

- dolul are o sfera de cuprindere mai larga decat eroarea spontana in sensul ca priveste nu numai calitatile substantiale ale obiectului sau prestatiei din actul juridic ori identitatea sau calitatile speciale ale cocontractantului in contractele intuitu personae, ci si alte imprejurari.

- dolul exteriorizandu-se prin mijloace viclene, materiale se poate dovedi mai usor comparativ cu eroarea, proces psihologic intern dificil de probat (falsa percepere a unor imprejurari).

Din interpretarea textului art.960 Cod civil: "mijloacele viclene intrebuintate de una din parti" rezulta ca dolul priveste numai actele juridice bilaterale. In practica judiciara s-a admis ca si in cazul actelor juridice unilaterale (de exemplu, testament) dolul poate fi intalnit sub forma "sugestiei", "captatiei" adica a "lingusirii" persoanei care are o afectiune, pasiune pentru cineva, in scopul sa faca un testament.

In structura sa, dolul are doua elemente:

- elementul intentional (psihologic) al vointei exteriorizate de subiectul de drept care isi propune, urmareste sa induca in eroare partea cocontractanta pentru ca aceasta sa incheie actul juridic. De exemplu, vanzatorul, pentru a instraina autoturismul la un pret mare, isi propune sa-l induca in eroare pe cumparator, prin modificarea anului de fabricatie din certificatul de inmatriculare, prin modificarea numarului de km parcursi inregistrati la bord, prin retusuri superficiale ale caroseriei etc.

In doctrina si in practica s-a statuat ca provocarea unei erori prin simpla neglijenta, fara rea-credinta, nu constituie dol , nu exista dol daca imprejurarea pretins ascunsa era cunoscuta de cealalta parte.

- elementul material care consta in intrebuintarea de manevre dolosive, mijloace viclene, mijloace combinate de siretenie, masinatiuni cu caracter de inselaciune, actiuni frauduloase etc.

Elementul material al dolului consta intr-o actiune, sau inactiune. Un exemplu de act comisiv in materia actelor juridice cu titlu gratuit - libertati, este "sugestia", "captatia", adica specularea afectiunii unei persoane pentru a o convinge sa faca o donatie ori un legat. Exemplu de inactiune este dolul prin reticenta, cand una din parti pastreaza tacerea asupra unor imprejurari esentiale care ar fi trebuit aduse la cunostinta celeilalte parti si a caror cunoastere ar fi putut s-o determine sa nu incheie actul juridic.167 Intr-o speta s-a anulat o casatorie pentru dolul prin reticienta comis prin ascunderea bolii de care suferea unul din soti.

Utilizarea mijloacelor viclene pentru a provoca eroarea constituie fapta ilicita si in ipoteza producerii prejudiciului, victima poate introduce pe langa actiunea in anularea actului juridic si actiunea in repararea prejudiciului potrivit art.998 Cod civil (raspunderea delictuala pentru fapta proprie).

De observat ca in doctrina elementele dolului se definesc si prin termenii de element subiectiv si obiectiv.

Intr-o opinie, celor doua elemente ale dolului se adauga un al treilea element: elementul injust prin care se intelege dolul grav ce ignora regulile de morala - dolus malus -,care, spre deosebire de dolus bonus (dolul usor) admis uneori, de exemplu, in dreptul comercial, lauda unei marfi, nu este tolerat.

In prezent se pare ca distinctia nu se justifica, pentru ca moralitatea afacerilor impune sanctionarea oricarui dol sau pentru ca se admite ca reclama unor marfuri si servicii este de regula exagerata, clientul avizat nu se lasa inselat de reclama.

Actiunea in justitie prin care se cere anularea actului juridic pentru consimtamantul viciat prin dol trebuie sa dovedeasca existenta conditiilor dolului:

- dolul a determinat incheierea actului juridic, "este evident ca, fara aceste masinatiuni, cealalta parte n-ar fi contractat" (art.960 Cod civil). Dolul nu se limiteaza doar la "calitatile substantiale ale obiectului" ori la "calitatile persoanei" cocontractante ca in cazul erorii, ci aria elementelor determinante este mult mai larga. Dolul care a determinat incheierea actului juridic este denumit dol principal si atrage nulitatea relativa a actului. Dolul incident (secundar) priveste imprejurari nedeterminante pentru incheierea actului juridic. El nu atrage nulitatea relativa a actului juridic.

- sa provina de la cealalta parte, conditie prevazuta in art.960 Cod civil "mijloacele viclene intrebuintate de una din parti."

In doctrina se admite ca dolul poate proveni si de la un tert, daca cocontractantul stie acest lucru, este complice la dol. De asemenea s-a admis ca dolul poate proveni si de la reprezentantul cocontractantului".

Intr-o opinie se sustine ca aceasta conditie - sa provina de la cealalta parte - "priveste numai contractele cu titlu oneros." Este firesc sa fie aparata una din partile contractului oneros de dolul ce provine de la cealalta parte, atata timp cat aceasta "a investit" in contractul oneros (a procurat celeilalte parti un folos patrimonial) si nu este vinovata. In actele juridice cu titlu gratuit, dobanditorul, invocand dolul dispunatorului, urmareste sa apere un avantaj obtinut fara prestatie echivalenta, lucru ce nu trebuie ocrotit de lege.

Dolul, asa cum se stabileste in art.960 Cod civil: "nu se presupune". La fel ca si in cazul erorii, el trebuie dovedit. Se dovedesc "mijloacele viclene", existenta, materialitatea lor, adica un fapt juridic, prin orice mijloc de proba. De aceea, dovada dolului este mai usor de facut decat dovada erorii.

Violenta

In art.953 Cod civil se prevede: "consimtamantul nu este valabil cand (.) este smuls prin violenta."

Potrivit art.956 Cod civil: "este violenta intotdeauna cand, spre a face o persoana a contracta, i se insufla temerea, rationabila dupa dansa, ca va fi expusa persoana sau averea sa unui rau considerabil si prezent. Se tine cont in aceasta materie de etate, de sex si de conditia persoanelor."

In art.957 Cod civil se precizeaza: "violenta este cauza de nulitate a conventiei si cand s-a exercitat asupra sotului sau sotiei, asupra descendentilor sau ascendentilor."

"Violenta in contra celui care s-a obligat este cauza de nulitate, chiar cand este exercitata de alta persoana decat aceea in folosul careia s-a facut conventia" dispune art.955 Cod civil (adica amenintarea poate proveni si de la o alta persoana decat cocontractantul).

Violenta este viciul de consimtamant ce consta in amenintarea unei persoane cu un rau, astfel incat i se insufla o teama, frica ce o determina sa incheie un act juridic. In lipsa amenintarii, persoana nu ar fi incheiat actul juridic.

Amenintarea poate fi:

- de natura fizica: (vis) cand amenintarea priveste integritatea fizica a persoanei (loviri, vatamarea integritatii corporale, omor)

- de natura patrimoniala (distrugerea, sustragerea, degradarea unor bunuri etc.)

- de natura morala (metus) atingeri aduse onoarei, dezvaluiri indecente etc.

In doctrina se face distinctia intre:

- amenintarea legitima (justa) nu constituie viciu de consimtamant. De exemplu victima unui prejudiciu ameninta pe autorul faptei ilicite si prejudiciabile ca se va adresa instantei de judecata pentru repararea prejudiciului. Amenintarea cu exercitarea unui drept nu constituie violenta.

- amenintarea nelegitima (in justa) constituie viciu de consimtamant, violenta. De exemplu, cumparatorul il ameninta pe vecin cu dezvaluirea ce o va face sotiei lui privind relatia nepotrivita cu vecina de la parter, daca nu-i vinde televizorul la pretul stabilit de el.

Violenta are in structura sa urmatoarele elemente:

- element exterior (obiectiv), ce consta in amenintarea cu un rau, ce poate fi de natura fizica, patrimoniala sau morala.

Poate fi amenintata cu un rau:

- o parte a actului juridic, care incheie astfel actul juridic;

- sotul (sotia), copiii (descendenti) sau ascendenti (parinti ai unei parti a actului juridic.

In doctrina se apreciaza: "desi legea se refera numai la sot, sotie, descendenti si ascendenti, iar aceasta enumerare pare a avea un caracter limitativ, ea trebuie sa fie considerata enuntiativa, ca astfel dispozitia cuprinsa in text ar fi de aplicare prea restransa si nu in deplina concordanta cu caracterul violentei de a fi un viciu de consimtamant"175 Se largeste astfel sfera persoanelor fata de care victima este legata printr-o puternica afectiune, desigur cel ce invoca violenta urmand sa probeze atat legatura de afectiune, cat si teama insuflata, care l-a determinat sa incheie actul juridic.

Poate ameninta cu un rau:

- o parte a actului juridic ce urmareste, in acest mod, incheierea lui;

- un tert, art.955 Cod civil dispune: "chiar cand este exercitata de alta persoana decat cea in folosul careia s-a facut conventia."

S-a sustinut in doctrina opinia potrivit careia violenta este viciu de consimtamant si cand temerea insuflata este rezultatul unor cauze naturale sau al unor imprejurari care, prin amenintarea unei primejdii (de exemplu, sub teama inundatiei, cineva vinde un bun al sau) constrange persoana sa incheie actul juridic.177

Intr-o alta opinie se sustine ca starea de necesitate in care se gaseste o persoana care o determina sa incheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi incheiat, trebuie asimilata violentei, viciu de consimtamant.

Apreciem ca prevederile legale referitoare la violenta viciu de consimtamant nu acopera si extinderile amintite mai sus: cand temerea este rezultatul unor cauze naturale sau al starii de necesitate.

Deoarece amenintarea se materializeaza, la fel ca si la dol, victima amenintarii, cand sufera un prejudiciu (de exemplu, a incheiat contractul avand consimtamantul viciat prin violenta, desi in conditii normale l-ar fi putut incheia mult mai avantajos) poate exercita o actiune in raspundere civila delictuala (potrivit art.998, raspundere civila delictuala pentru fapta proprie).

- element psihologic (interior) consta in teama inoculata persoanei constransa astfel sa incheie actul juridic pe care in conditii normale nu l-ar fi incheiat. Incheierea actului o scapa de amenintare.

Cu privire la precizarea art.956 Cod civil: "rau considerabil si prezent", in doctrina se apreciaza: "temerea trebuie sa fie considerabila si prezenta la incheierea actului juridic, raul putand sa fie si viitor" . Asadar, amenintarea cu un rau viitor poate constitui violenta, daca este de natura sa nasca in sufletul partii o temere actuala.

In orice caz, poate fi vorba si de un rau viitor, dar foarte apropiat, cu alte cuvinte de un rau iminent.

Conditiile violentei sunt:

- a determinat incheierea actului juridic. Conditia este prevazuta in art.956 Cod civil: temerea sa fie "rezonabila dupa dansa." Astfel, persoana amenintata considera temerea atat de grava incat incheie actul juridic. Aprecierea ca temerea inoculata a determinat consimtamantul la incheierea actului juridic se face de la caz la caz, tinandu-se seama, asa cum dispune legea: "de etate, de sex si de conditia persoanelor." Desigur, legea a avut in vedere si gradul de cultura, persoana de la care provine violenta, mijloacele folosite, locul unde se exercita violenta.

Starea de teama provoaca motivul care a determinat incheierea actului juridic.

- pentru evitarea raului se incheie actul juridic.

Se impune o precizare: violenta este viciu de consimtamant numai cand "spre a face o persoana a contracta, i s-a insuflat temerea." Nu este o cerinta a violentei executarea unor actiuni materiale de violenta. Acestea, in masura in care au produs un prejudiciu pot fi inlaturate printr-o actiune in raspundere civila delictuala pentru fapta proprie (art.998 Cod civil).

- amenintarea sa fie injusta. Nu orice amenintare este injusta. Amenintarea cu exercitarea unui drept suba unui drept suba. De exemplu, creditorul il ameninta pe debitor cu sesizarea instantei de judecata pentru ca aceasta din urma sa-si execute obligatia contractuala asumata. Daca insa, creditorul, pentru a-l determina pe debitor sa recunoasca datoria fata de el il ameninta cu bataia, cu moartea, suntem in prezenta violentei - viciu de consimtamant.

O aplicatie practica a conditiei violentei - sa fie injusta - este prevederea art.958 Cod civil: "simpla temere reverentiara, fara violenta, nu poate anula conventia." (temere reverentiara = respectul datorat unor persoane fata de care exista o afinitate speciala: parinti, rude, sefi etc.). Temerea reverentiara este o amenintare, dar legitima. Faptul ca vinzi un bun sefului, profesorului tau, trezeste o teama, dar aceasta este generata de respectul datorat persoanei cocontractante, teama este justa, legitima. Asadar, actul juridic incheiat sub aceasta temere nu duce la nulitatea lui.

Leziunea

Art.1157 Cod civil dispune: "minorul poate exercita actiunea in resciziune pentru simpla leziune in contra oricarei conventii".

In art.25 alin.1 si 2 din Decretul 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a Decretului 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice se precizeaza notiunea de minor: "minorii, care, avand varsta de 14 ani impliniti incheie singuri, fara incuviintarea parintilor sau tutorilor, acte juridice pentru a caror valabilitate nu se cere si incuviintarea prealabila a autoritatilor tutelare, daca aceste acte le pricinuiesc vreo vatamare".

Leziunea este viciul de consimtamant care consta in paguba materiala pe care o sufera o parte a contractului, din cauza disproportiei vadite de valoare existenta intre prestatiile reciproce ale partilor.

Intr-o definitie, pe care o apreciem pentru conciziune, leziunea este viciu de consimtamant care consta in disproportia vadita de valoare intre doua prestatii.

Prof.dr.docent Traian Ionascu opineaza ca leziunea in cadrul actualei reglementari nu poate fi considerata viciu de consimtamant. Leziunea reprezinta o conditie (n.a.) pentru desfiintarea actului juridic (pentru ca nulitatea relativa sa poata fi invocata) in cazul minorului care incheie singur acte (fara incuviintarea parintilor, tutorelui sau a autoritatii tutelare), si care prin aceste acte a fost pagubit (lezat). Tocmai de aceea, in aceasta opinie nu trebuie: "a ne ocupa (.) de actiunea in resciziune deosebit de actiunea in anulare".182 Suntem asadar in prezenta unei "conditii de anulare a contractului pentru incapacitate, aceasta (.) fiind cauza care duce la nulitate" (incapacitatea minorului care a implinit 14 ani si care incheind singur actul juridic, in conditiile mai sus aratate, a fost pagubit).

Acest lucru rezulta din chiar textul legii: art.25 din Decretul 32/1954: (.) aplicarea dispozitiilor legale referitoare la actiunea in anulare pentru leziune (n.a. - Codul civil o numeste "actiune in resciziune").

Se arata in continuare ca un cocontractant nu trebuie sa profite, spre a obtine avantaje disproportionate fata de prestatia facuta. Un contract de acest fel nu ar pune problema viciului de consimtamant, ci a cauzei imorale pe care se intemeiaza actul juridic. De aceea actul juridic este lovit de nulitate absoluta.183

Intr-o opinie contrara se subliniaza ideea ca: "anularea actului juridic nu intervine atat pentru minoritate, cat pentru paguba materiala suferita de cel cu capacitatea restransa de exercitiu la incheierea actului juridic.184"

Domeniul de aplicare a leziunii

Domeniul de aplicare a leziunii, viciu de consimtamant priveste doua aspecte: persoanele ce pot invoca leziunea si actele juridice ce pot fi afectate de leziune.

Cine poate invoca leziunea?

Leziunea, viciu de consimtamant, poate fi invocata numai de o singura categorie de persoane: "minorii care avand varsta de 14 ani impliniti incheie singuri, fara incuviintarea parintilor sau tutorelui, acte juridice pentru a caror valabilitate nu se cere incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare".

Art.1165 Cod civil, dispune: "Majorul nu poate, pentru leziune, sa exercite actiunea in resciziune". Codul civil prevede o singura exceptie cand majorul poate invoca leziunea: in temeiul art.694 Cod civil, in materia acceptarii succesiunii.

Ce acte juridice pot fi desfiintate pentru leziune, viciu de consimtamant?

Raspunsul a fost dat la intrebarea precedenta. Minorul poate incheia singur, fara incuviintarea parintilor sau tutorelui, sau incuviintarea autoritatii tutelare, acte juridice de administrare. Aceste acte sunt acte juridice cu titlu oneros si comutativ.

Leziunea se refera la acte juridice oneroase (o parte procura un avantaj patrimonial celeilalte parti in scopul obtinerii unui avantaj patrimonial, mai mult sau mai putin echivalent) pentru ca in definitia leziunii se spune: "disproportia vadita de valoare intre doua prestatii."

Leziunea nu priveste actele juridice cu titlu gratuit pentru ca in aceste acte numai o parte executa o prestatie - procura celeilalte parti un folos patrimonial fara sa urmareasca o contraprestatie.

Leziunea fiind o disproportie vadita de valoare intre doua prestatii poate fi intalnita numai la actele comutative (unde partile cunosc existenta si intinderea prestatiilor). La actele aleatorii, existenta si intinderea prestatiilor nu se cunosc in momentul incheierii contractului, ele depinzand de un eveniment aleatoriu.

Actele juridice de mai sus incheiate de minor singur trebuie sa fie lezionare (sa existe o paguba materiala ca urmare a disproportiei vadite dintre prestatiile partilor.).

Structura leziunii

Elementele componente ale leziunii sunt in raport de conceptia avuta in vedere de legiuitor cu privire la leziune.

Conceptia subiectiva: leziunea are doua elemente:

unul obiectiv, ce consta in disproportia vadita de valoare intre prestatiile partilor,

unul subiectiv, ce consta in dorinta unei parti de a profita de starea de nevoie in care se afla cealalta parte, scop in care incheie actul juridic.

Conceptia obiectiva: leziunea are un singur element si anume: prejudiciul material suferit de o parte ca urmare a diferentei valorice intre contraprestatiile partilor.

Codul civil roman a imbratisat conceptia obiectiva privind leziunea.

In ipoteza cand una din parti, la incheierea actului juridic, a profitat de starea de nevoie in care se gasea cealalta parte, actul juridic incheiat este nul absolut pentru cauza imorala.

Ce trebuie sa dovedeasca partea a carei consimtamant a fost viciat prin leziune? (cerintele leziunii)

- paguba materiala suferita este urmarea incheierii actului juridic a carui anulare se cere. Aceasta cerinta a legii se desprinde din art.1158 Cod civil: "cand leziunea rezulta dintr-un eveniment cazual si neasteptat minorul nu are actiune in resciziune".

- paguba materiala sa existe in momentul incheierii actului juridic

- paguba suferita ce consta in disproportia de valoare dintre contraprestatii trebuie sa fie vadita.

d) Comparatie intre viciile de consimtamant

Asemanari

- imprejurarea din realitate perceputa fals de una din parti a determinat incheierea actului juridic;

- viciul de consimtamant trebuie dovedit;

- sanctiunea juridica pentru actul incheiat printr-un consimtamant viciat este nulitatea relativa a acestuia;

- viciul de consimtamant trebuie sa existe in momentul incheierii actului juridic;

- in actele juridice bilaterale, viciul de consimtamant trebuie sa afecteze consimtamantul unei singure parti.

Deosebiri

- probatiunea judiciara este dificila la eroare (deoarece se tinde dovedirea unui proces subiectiv) si usoara la dol, violenta, leziune (unde exista un element exterior, material)

- eroarea poarta asupra calitatilor substantiale ale obiectului material exterior raportului juridic sau prestatiei uneia din parti sau asupra identitatii sau calitatilor speciale ale cocontractantului (la contractele intuitu personae); dolul poarta asupra oricarui element care a determinat incheierea actului juridic.

- la dol si violenta elementul exterior, material fiind fapta ilicita, atrage raspunderea civila delictuala.

- leziunea de regula se sanctioneaza cu nulitatea relativa, dar uneori si cu reducerea unei prestatii si sporirea celeilalte.

3. Obiectul actului juridic

a) Definitia obiectului actului civil

Art.962 Cod civil defineste obiectul conventiei - definitie extinsa la actul juridic in general astfel: "obiectul conventiilor este acela la care partile sau numai una din parti se obliga." Definitia legala creeaza confuzii intre obiectul obligatiei si obiectul conventiei Contractul fiind principalul izvor al obligatiilor, dupa unii autori, el creeaza obligatii. Obligatia are si ea un obiect propriu (n.a. - vom studia la teoria generala a obligatiilor, in anul II).

Textul a suscitat numeroase discutii in doctrina de drept civil.

Intr-o opinie, se neaga existenta unui obiect distinct al actului juridic, analizandu-se doar obiectul obligatiei ce se naste din actul juridic.185

Potrivit unui alt punct de vedere, obiectul actului juridic este crearea, modificarea sau stingerea unui raport juridic.186 S-a opinat ca acestea sunt efecte ale actului juridic si nicidecum prestatii la care se obliga una sau cealalta parte la actul juridic.

Apoi s-a spus ca obiectul actului juridic civil consta in interesele reglementate de parti prin incheierea actului, in limitele si in baza legii. S-a criticat ca interesele tin de "cauza" actului juridic si nu de "obiectul" actului juridic.

Opinia imbratisata de majoritatea autorilor este aceea potrivit careia obiectul actului juridic este chiar obiectul raportului juridic nascut din actul juridic.

Asadar, prin obiect al actului juridic se intelege actiunea sau inactiunea pe care o pretinde subiectul activ si de care este tinut subiectul pasiv, adica conduita concreta a fiecarei parti, stabilita de comun acord in momentul incheierii actului juridic. Obiectul actului juridic este sinonim cu obiectul raportului juridic civil. De exemplu, intr-un contract de vanzare-cumparare a unui televizor obiectul il poate constitui:

- prestatia cumparatorului ce consta in predarea a jumatate din pret la data predarii televizorului de catre vanzator

- prestatia cumparatorului ce consta in predarea restul pretului dupa 10 zile de la predarea televizorului (dupa expirarea perioadei de proba)

- prestatia vanzatorului ce consta in predarea televizorului la data convenita de parti

- prestatia vanzatorului de a preda piesele de schimb la expirarea termenului de proba.

Asadar, conduita concreta a fiecarei parti a actului juridic constituie obiectul actului juridic. Dupa cum am precizat la "obiectul raportului juridic civil", conduita subiectilor se refera de regula la bunuri concrete, ce constituie obiect derivat al raportului juridic. Si in cazul actelor juridice, bunurile, lucrurile asupra carora poarta conduita subiectilor de drept, sunt obiectul derivat al actului juridic.

Conduita concreta a partilor poate fi:

- pozitiva, comisiva (a da, a face ceva)

- negativa, omisiva (a nu da, a nu face ceva).

De regula, obiectul actului juridic contine atat prestatiile pozitive cat si prestatiile negative.

b) Conditiile obiectului actului juridic

Actul juridic este valabil incheiat numai daca obiectul indeplineste urmatoarele conditii, sistematizate astfel:

- Conditii generale referitoare la obiectul exterior al actului juridic, la bunul asupra caruia se rasfrange prestatia partilor. Aceste conditii vizeaza prestatia de a da un bun:

obiectul (bunul) trebuie sa existe in momentul incheierii actului juridic:

Aceasta regula se stabileste in art.1311 Cod civil: "daca, in momentul vanzarii, lucrul vandut era pierit in tot, vinderea este nula", deoarece actului juridic civil ii lipseste una din conditiile esentiale de validitate: obiectul. Sanctiunea civila este nulitatea absoluta a actului juridic. De exemplu, in momentul inchirierii locuintei, partile nu cunosc ca locuinta a fost mistuita intr-un incendiu.

Codul civil admite o exceptie (situatie cand actul juridic este valabil incheiat, desi obiectul lipseste) art.965 alin.1 Cod civil: "lucrurile viitoare pot fi obiectul obligatiei". De exemplu, croitorul poate vinde costumul de haine pe care-l confectioneaza, sau vanzatorul vinde recolta viitoare de cartofi de pe o parcela etc. Exista exceptii de la posibilitatea incheierii actului juridic ce are ca obiect un lucru viitor; art.965 alin.2 Cod civil: "nu se poate face renuntare la o succesiune ce nu este deschisa, nici nu se pot face invoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar da consimtamantul celui a carui succesiune este in chestiune" (succesiunile nedeschise nu pot face obiectul nici unui act juridic). De exemplu, fiul nu poate sa instraineze bunurile ce urmeaza sa le mosteneasca de la parintii sai. De asemenea, bunurile viitoare ale debitorului nu pot fi obiectul contractului de ipoteca (art.1775 Cod civil).

obiectul (lucrul) trebuie sa fie in circuitul civil;

Conditia este prevazuta in art.963 Cod civil: "numai lucrurile ce sunt in comert pot fi obiectul unui contract"; in art.475: "oricine poate dispune liber de bunurile ce sunt ale lui, cu modificarile stabilite de legi."; in art. 1310: "toate bunurile care sunt in comert, pot sa fie vandute, afara numai daca vreo lege a oprit aceasta"; in art.1750: "se pot ipoteca imobilele care sunt in comert" si in art.1844: "nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie sau printr-o declaratie a legii, nu pot fi proprietate privata, ci sunt scoase afara din comert" (n.a. - bunurile scoase din comert (circuitul civil), adica bunurile proprietate publica sunt bunuri inalienabile).

Sintagma "sunt in comert" inseamna sunt in circuitul civil. Este vointa expresa a legiuitorului prevazuta in art.5 alin.2 din Legea fondului funciar nr.18/1991 republicata, bunuri "scoase din circuitul civil" si in art.66: "sunt si raman in circuitul civil".

A se vedea: clasificarea bunurilor dupa regimul juridic al circulatiei lor.

obiectul (lucrul) sa fie determinat (determinabil)

Conditia este prevazuta in doua texte legale: art.948 Cod civil: "conditiile esentiale pentru validitatea unei conventii sunt: 3. Un obiect determinat" si art.964 "obligatia trebuie sa aiba de obiect un lucru determinat, cel putin in specia sa. Cantitatea obiectului poate fi necerta, de este posibila determinarea sa".

Interpretarea coroborata a textelor legale conduce spre urmatoarele concluzii:

- obiectul (bunul) sa fie determinat inseamna sa fie particularizat, precizat, individualizat prin insusiri proprii prevazute in actul juridic incheiat. Bunurile res certa (bunurile certe) se determina astfel. Bunurile generice, adica acelea care se identifica prin insusirile genului din care fac parte, se determina prin cantarire, masurare, numarare. De exemplu, bunul res certa (un televizor) se determina in actul juridic ce se incheie prin insusiri ca: marca, an de fabricatie, culoarea carcasei, a butoanelor, lungimea diagonalei etc. Cantitatea de 10 kg de cartofi cumparata se va determina dupa cantarirea a 10 kg din sacul de cartofi expus la vanzare.

- obiectul (bunul) sa fie determinabil in viitor inseamna precizarea in contract a anumitor elemente, suficiente pentru a sti cu certitudine bunul ce reprezinta obiectul actului juridic. De exemplu, iti inchiriez peste o luna unul din apartamentele situate la etajul II al imobilului de pe str. Unirii nr.8, ce va fi receptionat peste 10 zile. Sau iti vand cele 60 de frigidere ce-mi vor fi expediate in data de 31 martie 2002 de la Fabrica de frigidere "Arctic" Gaiesti, in baza contractului de furnizare incheiat.

- cand obiectul (bunul) este o cantitate de bunuri de gen "cantitatea obiectului poate fi si necerta, de este posibila determinarea sa". De exemplu iti vand porumbul din silozul nr.3 al fermei 26.

- daca obiectul actului juridic este format si din pret, acesta trebuie sa fie serios si determinat de parti (art.1303 Cod civil).

sa existe autorizatia ceruta de lege

Unele bunuri din considerente de ordine publica, sanatate etc., au o circulatie juridica restransa. De exemplu, potrivit art.58 din Legea nr.17/1966 privind regimul armelor si munitiilor: "imprumutul sau instrainarea armelor si munitiilor se poate face numai persoanelor autorizate sa le detina cu respectarea destinatiei acestora si a scopului pentru care s-a dat autorizarea."

Conditii speciale cand prestatia debitorului are ca obiect un fapt al debitorului (a face sau a nu face ceva)

faptul debitorului (adica prestatia de a face sau a nu face ceva) sa fie posibil, pentru ca nimeni nu se poate obliga la un fapt imposibil. Cand obiectul este imposibil, inseamna ca el nu exista si actul juridic este nul. Imposibilitatea trebuie sa fie absoluta, obiectiva pentru oricine. De exemplu, iti vand 10.000 de costume pe care le voi confectiona in trei zile in atelierul meu dotat cu o masina de cusut.

Imposibilitatea trebuie sa existe in momentul incheierii actului juridic.

Imposibilitatea poate fi de ordinul material (obiectul actului nu se poate realiza datorita unor imprejurari de fapt; in exemplul dat este imposibil sa confectionezi la o masina de cusut in trei zile 10.000 de costume) sau de ordin juridic (obiectul actului nu se poate realiza datorita unor imprejurari de drept. De exemplu, iti vand statuia "Monumentul ostasului roman" din centrul municipiului Targu Mures).

faptul debitorului sa fie licit si moral, sa nu incalce normele imperative de ordine publica sau normele de moralitate sau convietuire sociala. Este ilicit faptul debitorului care se obliga sa mutileze o persoana, sa distruga un bun etc., in schimbul unei sume de bani, sau este imoral faptul debitorului care se obliga pentru o suma de bani sa se plimbe gol prin caminul studentesc etc.

faptul (obiectul actului juridic ce consta in prestatia de a face sau a nu face ceva) sa fie personal, al celui ce se obliga. Conditia se deduce din regula de drept potrivit careia nimeni nu poate fi obligat decat prin vointa proprie.

Promisiunea faptei altuia nu produce efecte juridice. De exemplu, un student promite colegului sau ca autorul ii va dona cursul cu autograf.

Alta este situatia daca o persoana, in exemplul dat studentul, promite ca va depune toate diligentele, eforturile pentru a-l determina pe autor sa doneze cursul. In acest caz, obligatia de a face a studentului este valabila, pentru ca el promite fapta sa proprie - de a-l determina pe autor sa doneze. Autorul va dona sau nu cursul cu autograf, potrivit propriei sale manifestari de vointa. Acest contact valabil incheiat se numeste conventia de porte-fort sau promisiunea pentru altul.

cel ce se obliga, sa fie titularul dreptului

In actele juridice constitutive sau translative de drepturi reale se cere conditia ca cel care da sa fie titularul dreptului (de exemplu, cel ce vinde sa fie titularul dreptului de proprietate). Este o cerinta a principiului de drept potrivit caruia nimeni nu poate da ceea ce nu are (nemo dat quod non habet) sau nimeni nu poate da mai mult decat are el insusi (nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet).

Prin aceste acte se transmite dreptul de proprietate si de aceea vanzatorul trebuie sa fi titularul dreptului de proprietate ce se transmite. Este problema cunoscuta a contractului de vanzare a lucrului altuia.

Problema nu se pune in ipoteza bunurilor de gen sau a celor viitoaredeoarece proprietatea nu se transmite in momentul incheierii contractului, ci in momentul numararii, cantaririi, masurarii sau realizarii bunului viitor. Lucrurile de gen nu pier niciodata, proprietarul trebuie sa procure un altul pentru a onora obligatia de predare.

In cazul bunurilor determinate, res certa, problema implica doua situatii:

a) partile, sau cel putin cumparatorul a fost in eroare, apreciind gresit ca vanzatorul este proprietarul lucrului vandut. Doctrina propune urmatoarele solutii:

vanzarea este valabila

Cumparatorul poate cere rezolutiunea contractului pentru neexecutarea obligatiei vanzatorului de a transfera dreptul de proprietate asupra lucrului vandut.187

Cumparatorul poate cere rezolutiune contractului, cand consimtamantul a fost viciat prin dol. Se precizeaza ca este o nulitate relativa.188

b) vanzarea este anulabila pentru eroare (viciu de consimtamant) asupra calitatii esentiale a vanzatorului, care a fost socotit de cumparator proprietar al lucrului

Practica judiciara este contradictorie:

s-au dat solutii de nulitate absoluta a contractului, deoarece lipseste cauza vanzarii-cumpararii (n.a. - s-a cumparat de la vanzatorul neproprietar nu de la un proprietar)

in practica Curtii Supreme de justitie se admite solutia nulitatii relative, contractul de vanzare-cumparare fiind incheiat sub conditie rezolutorie.

In cazul cand ambele parti ale actului juridic au fost de rea-credinta (am cunoscut ca lucrul instrainat este proprietatea altei persoane), actul juridic este lovit de nulitate absoluta pentru cauza ilicita.

Alte conditii: Uneori, natura actului juridic impune ca obiectul sa fie format din anumite bunuri. Astfel:

obiectul contractului de ipoteca poate fi numai un imobil,

obiectul contractului de gaj este un mobil,

obiect al unui contract de imprumut de consumatie un bun consumptibil,

obiect al unui contract de imprumut de folosinta un bun neconsumptibil etc.

Cauza actului juridic

a)      Definitia cauzei actului juridic

Potrivit art.948 Cod civil a patra conditie esentiala de validitate a actului juridic este:"4. o cauza licita." In art.966 Cod civil se dispune: "obligatia fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau nelicita, nu poate avea nici un efect."

Prin cauza se intelege conditia esentiala de validitate a actului juridic ce consta in scopul urmarit de fiecare parte cand si-a dat consimtamantul la incheierea acestuia. Este elementul psihologic ce determina consimtamantul, este motivul determinant, impulsiv ce conduce la luarea hotararii de a incheia actul.

Cauza apartine fiecarui consimtamant.

In doctrina se opineaza ca este mai corect sa se spuna ca in contracte avem doua cauze, cate una pentru fiecare parte care se obliga, si este de preferat formularea "cauza obligatiei" in loc de "cauza actului juridic" . Obligatia fiecarei parti are o cauza proprie, nu exista o obligatie comuna actului juridic.

Cauza (scopul) actului juridic si consimtamantul sunt elementele componente ale vointei juridice. Ele nu se confunda. Consimtamantul-manifestarea hotararii de a incheia un act juridic - este precedat de o cauza prefigurata mental pentru care partea hotaraste sa incheie actul juridic. Scopul constituie motivul ce a determinat consimtamantul dat la incheierea actului juridic.

Consimtamantul raspunde la intrebarea: "Subiectul de drept a voit sa incheie actul juridic?" si cauza raspunde la intrebarea: "De ce s-a incheiat actul juridic?", "De ce subiectul de drept a vrut sa incheie actul juridic?".

De exemplu, doresc sa cumpar un autoturism, deoarece noul loc de munca mai bine platit este la o distanta mare de casa. Cauza cumpararii autoturismului (a actului juridic de vanzare-cumparare) este dorinta, element psihologic, de a nu pierde noul loc de munca mai bine platit.

In concluzie, cauza este:

- o parte a vointei juridice, si anume aceea care a determinat consimtamantul la incheierea actului

- scopul urmarit de fiecare parte la incheierea actului juridic

- element distinct fata de consimtamant, conditie esentiala de vali­ditate a actului juridic

- scopul actului juridic numit si causa finalis

- in timp, cauza precede efectul, in sensul ca mental se pre­figureaza cauza (scopul) pentru care se incheie actul juridic, si efect al scopului (cauzei) se incheie actul juridic.

b) Elementele cauzei actului juridic

Cauza actului juridic este alcatuita din doua elemente: scopul imediat al consimtamantului si scopul mediat al consimtamantului.

a) scopul imediat al consimtamantului, numit si scopul obligatiei (cauza proxima). Este specific fiecarei categorii de acte juridice. El este abstract, obiectiv, invariabil la aceeasi categorie de acte juridice.

La contractele sinalagmatice, o parte se obliga, deoarece il intereseaza contraprestatia celeilalte parti. De exemplu, in contractul de vanzare-cumparare, obligatia asumata de vanzator de a preda bunul vandut are drept cauza, scop, faptul ca se urmareste sa se primeasca pretul (predarea pretului este obligatia celeilalte parti).

La actele juridice cu titlu gratuit, cauza (scopul) pentru care una din parti se obliga sa faca o liberalitate sau un serviciu dezinteresat este intentia de a gratifica (animus domandi).

La actele juridice reale, cauza (scopul) prestatiei este remiterea (predarea) materiala a lucrului (traditio rei).

b) scopul mediat al consimtamantului (causa remota) numit si cauza (scopul) actului juridic consta in imprejurarea concreta, subiectiva, si variabila, la fiecare act, ce a determinat partea (partile) sa incheie actul juridic. Scopul mediat a fost acela care a impulsionat hotararea de a incheia actul juridic. Orice act juridic are un scop mediat propriu. De exemplu, intr-un act juridic se inchiriaza un apartament pentru nevoile de locuit ale locatarului, intr-un alt act juridic pentru stabilirea sediului unei firme comerciale, in alt act juridic pentru amenajarea unui cabinet medical privat.

Pentru dovedirea scopului imediat se cerceteaza natura actului juridic incheiat; act sinalagmatic, act cu titlu gratuit sau act real. Fiind stabilita natura actului juridic se stabilesc implict prestatiile la care s-au obligat partile.

Faptul ca scopul imediat si scopul mediat sunt doua notiuni distincte se evidentiaza in materie de probatiune judiciara.

Dovada scopului mediat este dificila pentru ca se pune problema stabilirii unui element psihologic - motivul impulsiv si determinant care a dus la incheierea actului juridic. Se apeleaza la prezumtii din care apoi se stabileste scopul mediat.

Aceasta conceptie referitoare la elementele componente ale cauzei a fost adoptat de jurisprudenta. Numai astfel, pot fi anulate acte juridice in care cauza imediata nu poate fi pusa sub semnul indoielii, in timp ce cauza mediata poate fi falsa ilicita sau imorala. De exemplu, instanta de judecata a dispus anularea unui contract de donatie deoarece cauza mediata a fost imorala - donatia a fost facuta in scopul mentinerii unei relatii de concubinaj; s-a dispus anularea unui contract deoarece una din parti la incheierea actului si-a propus drept scop sa profite de starea de ignoranta a celeilalte parti si sa obtina avantaje disproportionat de mari in raport cu prestatia oferita. De aceea, conditiile de valabilitate ale cauzei actului juridic privesc cauza (scopul) mediata.

c) Conditiile de valabilitate ale cauzei actului juridic

1. Cauza trebuie sa existe.

Conditia este ceruta de dispozitiile art.966 Cod civil: "obligatia fara cauza () nu poate avea nici un efect."

In doctrina s-au exprimat puncte de vedere diferite cu privire la absenta cauzei.

Intr-o opinie, notiunea de absenta de cauza se integreaza in notiunea de cauza falsa.

"Notiunea de absenta de cauza, conceputa independent de cauza falsa, nu are a fi retinuta."

Intr-o alta opinie, lipsa cauzei inseamna o eroare asupra existentei cauza, deoarece actul juridic se incheie intotdeauna pentru ca partile urmaresc un scop. Scopul poate lipsi doar cand actul juridic l-ar incheia interzisii judecatoresti, lucru inadmisibil.

In concluzie, cauza (scopul) actului juridic existand intotdeauna (cu exceptia aratata) numai reprezentarea ei (cauzei) poate fi falsa.

Stabilirea existentei cauzei impune doua operatiuni

stabilirea cauzei nu exista: cauza imediata sau cauza mediata;

motivul lipsei cauzei fie a celei imediate, fie a celei mediate.

Doctrina juridica stabileste urmatoarele solutii:

- cauza actului juridic lipseste datorita inexistentei discernamantului. In aceasta ipoteza lipsesc ambele componente ale cauzei: cauza imediata si cauza mediata, deoarece numai discernamantul genereaza consimtamant, manifestarea hotararii de a incheia actul juridic. Sanctiunea este nulitatea relativa a actului juridic

- cauza lipseste pentru ca in contractele sinalagmatice o parte se obliga fara sa urmareasca o contraprestatie (de exemplu, infractorul cercetat incheie contractul de vanzare-cumparare a autoturismului Mercedes, dar nu urmareste contraprestatia procurorului - pretul), in actele juridice cu titlu gratuit o parte nu este animata de dorinta de a gratifica (de exemplu, administratorul unei societati comerciale doneaza o suma pentru sponsorizarea unei actiuni a Garzii Financiare, dar nu o face pentru a gratifica, ci pentru a evita un viitor control); in actele juridice reale nu se urmareste predarea lucrului. In aceste ipoteze lipseste cauza imediata (care absoarbe cauza mediata), conditie esentiala de validitate a actului juridic. Sanctiunea este nulitatea absoluta a actului juridic incheiat.

2. Cauza sa fie reala (sa nu fie falsa).

Conditia se prevede in art.966 Cod civil: "obligatia fondata pe o cauza falsa () nu poate avea nici un efect."

Cauza este falsa cand partea la actul juridic este in eroare cu privire la motivul care l-a determinat sa-l incheie, adica este in eroare asupra scopului mediat. De exemplu, in contractul de prestari servicii o parte il incheie pentru ca si-a propus ca scop prin invitarea unui cantaret de top aducerea unui numar cat mai mare de spectatori. In realitate s-a prezentat un solist lipsit de calitati artistice.

Cauza falsa se sanctioneaza cu nulitatea relativa a actului numai cand se indeplinesc cerintele erorii viciu de consimtamant.

3. Cauza sa fie licita si morala.

Potrivit art.968 Cod civil: "cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrara bunelor moravuri si ordinii publice". Asemenea, art.966 Cod civil dispune: "obligatia () nelicita nu poate avea nici un efect."

De mentionat ca cerinta privind moralitatea cauzei, desi nu este prevazuta in textele legale, se deduce implicit din cerinta cauzei de a fi licita. Legea pune semnul egalitatii intre cauza imorala si cauza ilicita. De exemplu, obligatia asumata de o parte a contractului de a produce o vatamare corporala in schimbul unei sume de bani, este ilicita si in acelasi timp imorala. De asemenea obligatia asumata, tot pentru o suma de bani, de a se plimba gol prin salile de clasa, este nula absolut pentru cauza imorala, desi o asemenea actiune poate fi calificata ca fiind o fapta penala - ultraj contra bunelor moravuri, si deci o fapta ilicita.

d) Proba cauzei

In art.967 Cod civil se prevede urmatoarea regula: "Conventia este valabila, cu toate ca cauza nu este expresa"; "Cauza este prezumata pana la proba contrarie."

Textele de lege prevad doua prezumtii legale relative (iuris tantum):

oricare act juridic civil are o cauza

cauza actului juridic este valabila.

Cine invoca inexistenta cauzei ori nevalabilitatea ei trebuie sa faca dovada.

Cauza fiind un fapt juridic, poate fi probata prin orice mijloc de proba.

e) Acte juridice cauzale si acauzale

Majoritatea actelor juridice sunt actele juridice cauzale. Valabilitatea lor implica analiza cauzei - conditie esentiala de valabilitate a actului. In lipsa unei cauze valabile actul este nul.

In practica exista asa numitele titluri de valoare (acte juridice acauzale) cu circulatie mai libera comparativ cu actele juridice obisnuite. Ele, pentru a fi valabile trebuie sa indeplineasca conditiile formale stricte prevazute de lege.

Titlurile de valori sunt inscrisuri ce incorporeaza creante. Posesorul acestora fie el nominalizat sau nu in cuprinsul titlului de valoare dobandeste dreptul de creanta specificat in titlul de valoare.

Valabilitatea actului juridic abstract nu se analizeaza in functie de valabilitatea cauzei, ci in raport de indeplinirea scrupuloasa a formelor impuse de lege. Exemple de titluri de valoare: obligatiunile CEC, actiunile si obligatiunile emise de societatile comerciale, biletul la ordin etc.

Aceste inscrisuri formale sunt numite acte abstracte tocmai pentru a sublinia ca ele sunt valabile independent de cauza lor.

Urmatoarea speta releva importanta cunoasterii cauzei actelor juridice civile.

Doua persoane cu ocupatia de ghicitoare incheie un contract de vanzare-cumparare a unor bunuri ce se folosesc exclusiv pentru practicarea acestei meserii. Cumparatorul nu a predat pretul. In litigiu partile au invocat urmatoarele argumente, pentru a-si sustine pretentiile:

- cumparatorul pentru a nu plati pretul s-a aparat prevalandu-se de faptul ca actul juridic incheiat este nul de drept - nulitate absoluta pentru cauza ilicita, exercitarea unei profesii ilicite.

- vanzatorul a sustinut ca in contractul sinalagmatic cauza imediata este contraprestatia celeilalte parti, deci transmitand proprietatea bunurilor el trebuie sa primeasca pretul.

Cauza contractului nu consta in utilizarea pe care o va da cumparatorul bunurilor dobandite.

Instanta a apreciat ca desi cauza imediata consta in transmiterea proprietatii bunului, cauza mediata, in acest caz, motivul ce l-a determinat pe cumparator sa dobandeasca bunurile este dorinta acestuia de a exercita meseria de ghicitoare, fapta in anumite conditii prevazute de lege, interzisa, ilicita. In conditiile spetei (ambele parti sunt ghicitoare) instanta nu a mai cercetat daca vanzatorul cunostea motivul determinant - cauza mediata pentru care cumparatorul si-a dat consimtamantul la acel contract.

Dupa parerea noastra, in solutionarea legala a spetei se impun raspunsuri la urmatoarele intrebari: care a fost cauza (scopul) mediat al vanzatorului, ce l-a indemnat sa-si dea consimtamantul la contractul de vanzare-cumparare a unor bunuri, chiar daca utilizarea lor poate fi ilegala. De exemplu, cu banii astfel obtinuti, vanzatorul poate urmarea sa plateasca taxele legale pentru a urma cursurile unei universitati private.

Forma actului juridic

a) Notiunea de forma a actului juridic

Notiunea de "forma actului juridic" are doua sensuri:

- sens restrans, prin forma actului se intelege modul cum se exteriorizeaza manifestarea de vointa a partii la incheierea actului juridic. Este, intr-o alta formulare, modul de exteriorizare a consimtamantului.

- in sens larg, forma actului juridic reprezinta conditiile de forma cerute de lege pentru validitatea actului juridic (ad validitatem), pentru proba existentei si a continutului actului juridic (ad proba­tionem) si pentru opozabilitatea actului fata de tertele persoane (conditii de publicitate).

Consimtamantul partilor se exteriorizeaza in urmatoarele forme:

- in forma consensuala, potrivit principiului consensua­lismului actelor juridice;

- in forma solemna, ca urmare a unor cerinte impuse de lege, la anumite acte juridice.

b) Principiul consensualismului actelor juridice civile

Principiul este o consecinta a principiului libertatii contractuale. Pentru valabilitatea actului juridic este suficienta simpla manifestare de vointa a partilor in scopul de a produce efecte juridice (solo consensu). Aceasta conditie este si suficienta si necesara. Nu intereseaza forma in care se exteriorizeaza manifestarea de vointa. Actele juridice incheiate astfel sunt acte juridice consensuale.

Principiul nu are consacrare legislativa; el poate fi dedus astfel:

- din interpretarea per a contrario a art.948 Cod civil unde sunt enumerate conditiile esentiale de valabilitate ale actului juridic.

Din tacerea legii (se enumera doar capacitatea, consimtamantul, obiectul si cauza) se intelege ca legiuitorului ii este indiferenta forma in care se manifesta consimtamantul.

- din interpretarea art.1295 Cod civil, referitor la contractul de vanzare-cumparare, act juridic special: "vinderea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator, in privinta vanzatorului, indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat."

- din interpretarea art.971 Cod civil unde se consacra implicit acest principiu: "in contractele ce au ca obiect translatia proprietatii sau unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimtamantului partilor si lucrul ramane in rizio-pericolul dobanditorului, chiar cand nu i s-a facut traditiunea lucrului".

Acolo unde legiuitorul a dorit sa impuna o anumita forma de exteriorizare a consimtamantului, a facut-o in mod expres. De exemplu, in art.813 Cod civil: "Toate donatiile se fac prin act autentic".

Subliniem ca potrivit principiului libertatii contractuale, partile pot stabili de comun acord sa imbrace acordul de vointa intr-o forma solemna. De exemplu, pentru a preconstitui un mijloc de proba intr-un eventual litigiu stabilesc ca acordul de vointa sa imbrace forma unui inscris.

c) Conditiile de forma ale actului juridic:

Dupa cum am aratat, consimtamantul partilor la actul juridic se poate exterioriza in forma solemna.

Forma solemna a actului juridic priveste:

- valabilitatea actului juridic (forma este ceruta ad validitatem sau ad solemnitatem)

- proba actului juridic (forma este ceruta ad probationem)

- opozabilitatea fata de terti (conditii de publicitate).

Forma solemna a actului juridic poate fi impusa de lege sau stabilita conventional de parti. De regula forma contractelor o aleg partile contractante. Abaterile de la regula, de la libertatea alegerii formei contractuale se stabilesc prin lege.

Forma ceruta ad validitatem este conditia de valabilitate a actului juridic in lipsa careia actul juridic nu se naste valabil.

In doctrina juridica sunt aratate urmatoarele ratiuni ale formei actului juridic (negotium juris) ad validitatem.

- actul juridic (negotium juris) are importante consecinte patrimoniale pentru cel ce le incheie. De exemplu actul juridic de donatie, actul juridic de ipoteca (art.1772 Cod civil: "ipoteca conventionala nu va putea fi constituita decat prin act autentic), vanzarea-cumpararea terenurilor (art.2 alin.1 din Legea privind circulatia juridica a terenurilor nr.54/1998. "Terenurile situate in intravilan si extravilan pot fi instrainate si dobandite prin acte juridice intre vii, incheiate in forma autentica."), testamentul (art.858 Cod civil: "Un testament poate fi olograf, sau facut prin act autentic, sau in forma mistica) etc. se intocmesc numai in forma solemna - act autentic.

- statul poate cunoaste si controla incheierea unor acte juridice cu importanta deosebita pentru parti si pentru stat

- forma de solemnitate garanteaza libertatea deplina si constienta a consimtamantului, in acte juridice cu importante consecinte patrimoniale (de exemplu, donatia, testamentul)

- se asigura protectia intereselor creditorilor si tertilor, in contra unor eventuale fraude indreptate impotriva lor (De exemplu, debitorul urmareste provocarea insolvabilitatii sau agravarea ei, prin donatii, pentru a evita plata datorata creditorului sau).

Forma actului juridic ad validitatem se caracterizeaza prin:

- constituie conditie esentiala de validitate a actului juridic, in lipsa careia actului juridic este lovit de nulitate

- in actul juridic incheiat in forma solemna consimtamantul este intotdeauna expres (nu este admisibil consimtamantul tacit.)

- actul juridic poate fi incheiat intr-o singura forma: solemna sau consensuala.

Cand legea precizeaza forma solemna, partile nu pot face o alta alegere. Exceptie: in cazul testamentului care poate fi:

- in forma autentica, in forma olografa (scris in intregime, datat si semnat de catre testator), in forma mistica (semnat de testator - poate fi scris si de o alta mana - inchis, sigilat si prezentat unei judecatorii ce intocmeste un proces-verbal pe inscrisul unde s-a intocmit testamentul sau pe plicul unde s-a introdus testamentul).

Conditiile cerute pentru intocmirea formei ad validitatem:

- actul juridic se incheie in intregime in forma solemna (toate clauzele) si

- actul juridic interdependent cu actul juridic solemn se incheie in forma solemna. De exemplu la incheierea unui act juridic solemn prin reprezentare si procura imbraca forma solemna.

Sunt acte juridice ce se incheie in forma solemna ad validitatem urmatoarele:

- contractul de donatie (art.813 Cod civil)

- testamentul (art.858 Cod civil)

- revocarea expresa a unui legat (art.920 Cod civil)

- acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar (art.704 Cod civil si art.76 alin.4 din Legea nr.36/1995

- renuntarea expresa la succesiune (art.74 alin.4 din Legea nr.36/1995)

- subrogatia in drepturile creditorului platit, acceptata de debitor (art.1107 pct.2 Cod civil)

- contractul de ipoteca (art.1772 Cod civil)

- actul juridic intre vii avand ca obiect instrainarea unui teren (art.2 din Legea nr.54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor)

- contractul de arendare (art.6 alin.1 din Legea arendarii nr.16/1994)

- exprimarea consimtamantului parintilor (parintelui) la adoptia copilului (art.7 alin.1 din Ordonanta nr.25/1997 cu privire la regimul juridic al adoptiei, aprobata prin Legea nr.87/1998 privind adoptiunea).

- exprimarea consimtamantului scris cu privire la donarea de tesuturi si organe in scop terapeutic (art.5 alin.1 din Legea nr.2/1998)

- contractul de cesiune a drepturilor asupra marcii trebuie incheiat in forma scrisa (art.40 din Legea nr.84/1998 privind marcile si indicatiile geografice)

- actul constitutiv al asociatiilor si fundatiilor fara scop patrimonial (art.6 din Ordonanta de Guvern nr.26/2000 cu privire la asociatii si fundatii)

- actul constitutiv al societatii comerciale (art.16 din Legea nr.31/90 privind societatile comerciale, republicata).

Forma ceruta ad probationem este conditia care consta in intocmirea scrisa a actului juridic cu scopul de a constitui mijloc de proba intr-un eventual litigiu.

Forma actului juridic ad probationem se impune din urmatoarele considerente:

- unele acte juridice sunt importante fie sub aspectul consecintelor patrimoniale, fie sub aspectul inducerii unor suspiciuni fata de terti. De exemplu, cumpararea a catorva bijuterii in valoare de cateva sute de milioane este un motiv suficient ca partile sa convina intocmirea in forma scrisa a contractului de vanzare-cumparare sau, de exemplu, intocmirea in forma scrisa a contractului de vanzare-cumparare a 100 navete de bere de catre cumparatorul, vecin cu o fabrica de bere de stat

- redactarea in forma scrisa asigura eliminarea suspiciunilor privind continutul si obiectul actului juridic

- constituie cele mai certe mijloace de probatiune (scripta manent) Legea prevede expres ca un inscris nu poate fi combatut decat prin alt inscris (art.1191 alin.2 Cod civil: "nu se va primi niciodata o dovada prin martori in contra sau peste ceea ce cuprinde actul")

Forma ceruta ad probationem se caracterizeaza prin:

odata convenita de parti sau impusa de lege, este obligatorie, asemanandu-se cu forma ceruta ad validitatem

in caz de litigiu, dovada actului juridic nu se mai poate face prin alte mijloace de proba. Actul juridic este valabil incheiat. Practic sanctiunea este o decadere din dreptul de a proba.

Unii autori considera forma ceruta ad probationem ca fiind o exceptie de la principiul consensualismului.

Forma ad probationem o cer partile sau legea.

Legea cere aceasta forma in doua moduri:

- printr-un text general referitor la toate actele juridice. In art.1191 Cod civil se dispune imperativ: "dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decat prin act autentic, sau prin act sub semnatura privata."

- precizeaza actele juridice care trebuie intocmite ad probationem )contractul de locatiune, in art.1416 Cod civil, depozitul voluntar in art.1597 Cod civil, tranzactia in art.1705 Cod civil, contractul de inchiriere a locuintelor, in art.21 din Legea locuintelor nr.114/1996 etc.)

- forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti este forma ceruta de lege in scopul ca actul juridic sa fie opozabil si tertilor (persoane care nu au participat la incheierea actului juridic).

Sunt protejate astfel drepturile si interesele tertilor. De exemplu, tertul (vecinul) cercetand registrul de carte funciara, ia cunostinta ca proprietarul terenului agricol din extravilan invecinat, este vecinul sau si deci, cand acesta va dori sa instraineze, poate sa-si exercite dreptul de preemtiune).

Forma ceruta de lege pentru publicitate este obligatorie. In cazul nerespectarii formei de publicitate actul juridic nu este opozabil tertilor (ei pot ignora actul juridic cand una din parti il invoca impotriva lor. De exemplu, cand proprietarul nu si-a intabulat terenul, el nu poate cere vecinului sa mute gardul construit pe terenul sau.)

In literatura s-a apreciat ca in acest caz suntem in prezenta unei exceptii de la principiul consensualismului, deoarece actul juridic trebuie facut cunoscut tertilor prin implinirea unor masuri specifice prevazute de lege.

Legea impune forma de publicitate ca o conditie de opozabilitate fata de terti, in principal, in urmatoarele cazuri:

- publicitatea imobiliara prin cartile funciare (art.21 din Legea nr.7/1966)

- publicitatea constituirii gajului (art.1686 Cod civil)

- notificarea cesiunii de creanta (art.1393 Cod civil)

- data certa a inscrisului sub semnatura privata (art.1182 Cod civil)

- publicitatea prin Registrul comertului a constituirii societatilor comerciale (art.1 Legea 26/1990 privind Registrul comertului)

- publicitatea la instantele judecatoresti a actelor de constituire a asociatiilor si fundatiilor (art.5 din Ordonanta de Guvern nr.26/2000) etc.

Modalitatile actului juridic (termenul, conditia, sarcina)

a) Notiunea de modalitate a actului juridic civil

Actele juridice se clasifica dupa legatura cu modalitatile lor in acte juridice pure si simple si acte juridice afectate de modalitati.

Modalitatile actului juridic sunt imprejurari viitoare care influenteaza:

existenta actului juridic (conditia)

exercitarea drepturilor si executarea obligatiilor ce constituie continutul actului juridic (termenul).

Intotdeauna modalitatile isi produc efectele dupa incheierea actului juridic. Modalitatile constau in scurgerea timpului (la termen) sau intr-o actiune omeneasca sau eveniment al naturii (conditie si sarcina).

Actele juridice se clasifica sub aspectul modalitatilor in:

- acte juridice pure si simple, care prin natura lor nu pot fi afectate de modalitati. De exemplu, casatoria, infierea, recunoasterea filiatiei etc.

- acte juridice ce nu pot exista decat afectate de modalitati, ca de exemplu contractul de imprumut (intotdeauna imprumutul se acorda pe o perioada de timp), contractul de renta viagera (intotdeauna se intinde in timp pana la moartea credirentierului), contractul de asigurare afectat intotdeauna de o conditie - realizarea sau nu a riscului asigurat. In aceste acte juridice termenul si conditia devin conditii esentiale de validitate ale actului juridic civil.

- acte juridice ce pot fi sau nu afectate de modalitati. Aceasta categorie de acte juridice este cea mai numeroasa. De exemplu, intr-un contract de vanzare-cumparare partile pot conveni plata pretului la un termen suspensiv (la data de) sau sa taca in aceasta privinta, si atunci vanzarea-cumpararea devine un act neafectat de modalitati. Acelasi contract poate fi afectat de o conditie suspensiva (iti vand apartamentul daca pana la 31 decembrie m-am mutat la Reghin) sau nu.

Partile sunt indreptatite sa stabileasca modalitatile intr-un act juridic ca expresie a principiului libertatii contractuale, potrivit nevoii satisfacerii intereselor lor.

De asemenea, in actele juridice cu titlu gratuit, sarcina stipulata in favoarea gratificatului vine in intampinarea interesului urmarit de dispunator.

A. Termenul (dies)

Notiunea de termen

Termenul este un eveniment viitor si cert ca se va produce, care amana inceperea exercitarii drepturilor sau executarii obligatiilor sau le stinge.

Termenul vine de la cuvantul din limba latina "dies" in sensul de zi, data, timp.

Definitia stabileste particularitatile termenului:

- se intampla intotdeauna dupa incheierea actului juridic, care exista

- este un eveniment viitor si sigur ca se va implini

- afecteaza numai exercitarea drepturilor si executarea obligatiilor pe care le amana sau le stinge. De exemplu, se vinde televizorul si partile stabilesc ca plata pretului sa se faca peste 3 luni, in 31 mai. Actul juridic exista, dar partile interesate stabilesc ca vanzatorul sa-si exercite dreptul de a cere pretul la 31 mai - eveniment viitor si cert ca se va indeplini - si totodata cumparatorul sa-si execute obligatia de a preda pretul la acelasi termen. Intr-un alt exemplu, contract de inchiriere partile stabilesc un termen la care se stinge actul juridic, partile inceteaza sa-si mai exercite drepturile si sa-si execute obligatiile, contractul de inchiriere inceteaza.

Regulile generale privind termenul sunt reglementate de Codul civil:

- art.1022 "Termenul se deosebeste de conditie pentru ca el nu suspenda angajamentul, ci numai amana executarea" (termen suspensiv)

- art.1023: "Aceea ce se datoreste cu termen nu se poate cere, inaintea termenului, dar ceea ce se plateste inainte nu se poate repeta" (n.a. - restitui)

- art.1024: "Termenul este presupus intotdeauna ca s-a stipulat in favoarea debitorului, daca nu rezulta din stipulatie sau din circumstante ca este primit si in favoarea creditorului".

- art.1025: "Debitorul nu poate reclama beneficiul termenului, cand este insolvabil sau cand cu fapta sa a micsorat sigurantele ce prin contract daduse creditorului sau".

Regulile speciale privind termenul sunt cuprinse fie in Codul civil, fie in alte legi. De exemplu, in art.1079 in materie de punere in intarziere, in art.1101 unde se reglementeaza principiul indivizibilitatii platii etc.

2) Clasificarea termenului

Dupa efectele pe care le produce, termenul este:

Suspensiv este termenul ce suspenda, amana inceperea exercitarii drepturilor si executarii obligatiilor pana in momentul implinirii sale. Subiectul activ nu poate cere subiectului pasiv sa execute obligatia asumata. De exemplu, chiria la contractul de inchiriere nu poate fi ceruta pana la termenul stabilit de parti sau intr-un contract de imprumut imprumutatorul nu are dreptul sa pretinda restituirea sumei imprumutate si nici imprumutatul nu are obligatia sa o faca, sau intr-un contract de vanzare-cumparare plata in rate convenita, nu poate fi ceruta inainte de termenul suspensiv stabilit etc.

Extinctiv este termenul care odata implinit stinge actul juridic. De exemplu, un contract de inchiriere a unui autoturism pe 10 zile. Pana la implinirea termenului, partile exercita drepturile si executa obligatiile stabilite in continutul actului juridic. La implinirea termenului acestea se sting. Acest termen stabileste durata in timp a actului juridic si este specific actelor juridice cu executarea succesiva in timp. De exemplu, contractul de locatiune, de comodat (imprumut de folosinta), renta viagera, de intretinere.

Dupa beneficiarul termenului termenul este in favoarea debitorului, a creditorului sau in favoarea ambelor parti.

- termenul stabilit in favoarea debitorului, este regula prevazuta in art.1024 Cod civil: "Termenul este presupus intotdeauna ca s-a stipulat in favoarea debitorului, daca nu rezulta din stipulatie sau din circumstante ca este primit si in favoarea creditorului".

- termenul stabilit in favoarea creditorului. In unele contracte termenul poate fi stabilit in favoarea creditorului. De exemplu, in contractul de depozit se considera ca termenul este stabilit in favoarea deponentului (cel ce lasa lucrul in depozit, este creditor pentru ca are dreptul sa ceara lucrul inapoi cand voieste), potrivit art.1616 Cod civil: "depozitul trebuie sa se restituie deponentului indata ce s-a reclamat, chiar cand s-ar fi stipulat prin contract un anume termen pentru restitutiunea lui. Spectatorul, deponent a lucrurilor sale la garderoba salii de spectacol, poate cere restituirea lor oricand, la sfarsitul primului act, dar si la termen, sfarsitul spectacolului.

- termen stabilit in favoarea ambelor parti. Un exemplu de astfel de act juridic este contractul de asigurare, cand la data producerii riscului asigurat se nasc si exercita drepturile si se executa obligatiile de catre asigurat si asigurator.

Numai partea ce se bucura de beneficiul termenului poate renunta la el. De exemplu imprumutatul ce se bucura de termenul de restituire poate sa renunte si sa restituie imprumutul inainte de termen.

Dupa cum in momentul stabilirii lui poate fi cunoscut sau nu, termenele sunt certe si incerte.

Cert este acela a carui implinire se cunoaste exact. De exemplu, iti imprumut suma pana la 14 mai, iti inchiriez televizorul pentru acest sfarsit de saptamana, iti inchiriez apartamentul pe 1 an incepand cu ziua de maine etc.

Incert este termenul care se implineste cu siguranta intr-o zi, dar aceasta zi este necunoscute in momentul incheierii actului juridic. De exemplu, in contractul de renta viagera se stie termenu se stie termenuureaza contractul - moartea credirentierului, dar nu si ziua; in contractul de comodat (de imprumut de folosinta): iti imprumut pompa de apa la prima ploaie torentiala pentru a scoate apa din beciul inundat; iti vand echipamentul de schi in ziua primei zapezi.

Conditia nu se confunda cu termenul incert. In cazul conditiei se afla sub semnul intrebarii indeplinirea evenimentului viitor - de exemplu, iti vand echipamentul de schi daca pana la 1 decembrie ma insor - pe cand la termenul incert evenimentul viitor este sigur ca se va intampla, dar nu se stie exact ziua - iti vand echipamentul de schi in ziua primei zapezi, care poate fi peste cateva zile, saptamani, luni.

Termenul incert este numit de un autor "termen cu scadenta incerta".

Termenul cert este denumit, apreciem sugestiv, si termen precis in raport de termenul neprecis (incert).200

Dupa izvorul sau, termenul este conventional (voluntar), legal si judiciar

Conventional: se stabileste prin acordul de vointa al partilor. De exemplu, vanzatorul acorda cumparatorului un termen de plata, acordarea unui imprumut pana la o anumita data etc.

Legal: este stabilit printr-un text al legii. De exemplu, legea prin moratoriu stabileste data pana la care se amana executarea obligatiilor tuturor debitorilor sau a unei categorii de debitori; legea prin prorogare legala prelungeste existenta contractului, dupa ce s-a implinit termenul extinctiv stabilit de parti.

Judiciar: este acordat de instanta de judecata. El se numeste termen de gratie si este reglementat de art.1101 Cod civil: judecatorii "pot, in considerarea pozitiei debitorului, sa acorde mici termene pentru plata, si sa opreasca executarea urmaririlor, lasand lucrurile in starea in care se gasesc". Sunt acte juridice pentru care legea prevede expres ca nu se acorda termene de gratie. De exemplu, in cazul contractului de depozit.

3) Efectele termenului

Termenul afecteaza numai executarea actului juridic, nu si existenta lui.

Efectele termenului suspensiv. Termenul suspensiv amana inceperea exercitarii drepturilor si a executarii obligatiilor. De exemplu contractul de imprumut pana la 1 ianuarie. Drepturile si obligatiile partilor exista si de aceea se produc urmatoarele efecte:

- plata facuta de debitor inainte de implinirea termenului este o plata valabila si nu una nedatorata. De exemplu, imprumutatul restituie suma inainte de 1 ianuarie, el executa astfel obligatia asumata. Daca ar cere instantei restituirea sumei platite inainte de implinirea termenului, chiar din eroare, cererea i-ar fi respinsa, pentru ca a facut o plata datorata (art.1023 Cod civil dispune: "aceea ce se datoreste cu termen nu se poate cere inaintea termenului, dar ceea ce se plateste inainte nu se mai poate repeti (restitui)." In acest caz, imprumutatul se considera ca a renuntat la beneficiul termenului.

- creditorul (in exemplul nostru imprumutatorul) in calitate de titular al dreptului (de a cere creanta, suma de bani imprumutata) poate lua masuri de conservare a dreptului sau. (De exemplu, dreptul de a cere punerea de sechestru asigurator asupra unor bunuri ale debitorului pentru ca la scadenta, in cazul insolvabilitatii imprumutatului sa aiba posibilitatea materiala sa reprimeasca suma imprumutata). Creditorul nu are dreptul la actiune oblica sau la actiunea pauliana (revocatorie).

- in actele juridice translative de proprietate (de exemplu in contractul de vanzare-cumparare) ce au ca obiect derivat un bun cert (res certa), trasferul dreptului de proprietate se face in momentul realizarii acordului de vointa al partilor (art.1295 Cod civil: "vinderea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator, in privinta vanzatorului, indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi, lucrul inca nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat"). Dobanditorul devine proprietar al lucrului, si in aceasta calitate va suporta riscul pieririi fortuite a lucrului, urmand sa plateasca bunul pierit, desi nu mai poate intra in posesia lui. De exemplu, intr-un contract de vanzare-cumparare a unei biciclete, partile stabilesc ca pretul sa se predea la 30 de zile de la data incheierii contractului si predarii bicicletei. Proprietarul lucrului devine cumparatorul. Cand lucrul piere pana la implinirea termenului suspensiv (in cele 30 de zile stabilite pana la data platii) riscul il suporta cumparatorul - in calitate de proprietar al lucrului (el plateste pretul la scadenta - implinirea termenului suspensiv, fara sa mai poata intra in posesia bicicletei). Partile pot stabili ca proprietatea sa se transmita la o alta data decat aceea a realizarii acordului de vointa. In exemplul nostru, partile stabilesc ca proprietatea sa se transfere in momentul efectuarii platii, la termenul suspensiv convenit. Pana in momentul implinirii termenului suspensiv, vanzatorul este proprietarul lucrului si va suporta riscul pieririi fortuite a lucrului (la fel ca dobanditorul in primul caz), potrivit regulii res perit domino (lucrul piere in sarcina proprietarului).

In actele juridice afectate de termenul suspensiv obligatiile partilor exista, ele insa nu pot fi pretinse pe durata termenului suspensiv. Acest fapt da nastere la urmatoarele efecte:

- creditorul nu poate pretinde executarea obligatiei de catre debitor, pana la implinirea termenului suspensiv (art.1023 Cod civil). De exemplu in contractul de imprumut imprumutatorul nu poate cere restituirea sumei imprumutate, inainte de expirarea termenului suspensiv (inainte de scadenta)

- creditorul nu poate opune debitorului compensatia (este un mijloc de stingere a doua datorii reciproce si de aceeasi natura existente intre doua persoane, fiecare persoana fiind in acelasi timp creditor si debitor al celeilalte persoane). De exemplu, imprumutatorul, pe perioada imprumutului, a devenit debitor al imprumutantului (trebuie sa predea pretul bunului cumparat de la acesta). Compensatia nu poate sa stinga cele doua obligatii (imprumutatorul nu mai cere de la imprumutat suma pentru ca si el are o obligatie de plata echivalenta), deoarece nu se indeplineste una din conditiile compensatiei - datoriile sa fie exigibile. (Datoria imprumutatului nu este exigibila, nu a ajuns la scadenta). In art.1145 Cod civil se precizeaza: "Compensatia n-are loc decat intre doua datorii () care sunt deopotriva lichide si exigibile."

- prescriptia dreptului la actiune incepe sa curga de la data implinirii termenului suspensiv. De exemplu, imprumutatorul se poate adresa instantei de judecata sa ceara apararea dreptului sau de creanta (de a primi suma imprumutata) numai din ziua implinirii termenului suspensiv (data scadentei).

Efectele termenului extinctiv

La implinirea lui actul juridic civil inceteaza. De exemplu, la implinirea termenului extinctiv la contractul de inchiriere a apartamentului - 5 mai 2005 -contractul inceteaza sa mai produca efecte juridice: locatarul nu mai beneficiaza de dreptul de folosinta a apartamentului, locatorul nu mai poate pretinde chiria.

4) Notiunile de "scadenta" si "exigibilitate"

Prin scadenta se intelege implinirea termenului suspensiv. De exemplu, obligatia imprumutatului de a restitui suma imprumutata este scadenta la 25 mai, data cand se implineste termenul suspensiv.

Obligatia ajunsa la scadenta devine exigibila, adica se poate cere executarea ei de la debitor, iar cand acesta refuza prin actiune in instanta.

Regula in dreptul civil este aceea ca simpla ajungere la scadenta nu inseamna si dorinta creditorului ca obligatia sa i se execute. Procedura "punerii in intarziere" printr-o somatie de plata sau notificare trimisa debitorului prin executorii judecatoresti este procedeul juridic la indemana creditorului prin care isi manifesta vointa sa-i fie executata prestatia.

Prin exceptie, in art.1079 Cod civil se prevad situatiile cand debitorul este de drept in intarziere: "1. in cazurile anume determinate de lege; 2. cand s-a contractat expres ca debitorul va fi in intarziere la implinirea termenului, fara a fi necesitate de notificare; 3. cand obligatia nu poate fi indeplinita decat intr-un timp determinat, ce debitorul a lasat sa treaca."

5) Renuntarea la termen; decaderea din beneficiul termenului

Partea in favoarea careia s-a stabilit termenul poate renunta la termen. De exemplu, cumparatorul renunta la termenul primit si achita ultimele trei rate contractuale deodata.

Decaderea din beneficiul termenului este o sanctiune civila prin care debitorul ajuns in stare de insolvabilitate sau care, prin fapta sa micsoreaza garantiile constituite in favoarea creditorului, nu mai poate beneficia de termenul stabilit in favoarea sa. In aceasta situatie obligatia debitorului devine exigibila si se executa la fel ca in situatia in care ar fi ajuns la scadenta.

B. Conditia

1. Notiunea de conditie

Conditia ca modalitate a actului juridic este un eveniment viitor si nesigur ca se va produce de care depinde existenta efectelor actului juridic civil. De conditie depinde nasterea drepturilor si obligatiilor partilor, a efectelor actului juridic. Practic actul juridic exista, a fost incheiat de parti, dar el nu produce efecte juridice. In doctrina se mai utilizeaza formula "depinde insasi existenta ori inexistenta actului juridic", exprimare ce poate naste confuzii."201

Notiunea "exista" in sens comun ne conduce la ideea ca actul juridic ca atare este ceva perceptibil simturilor noastre. Si este asa. Actul juridic a fost incheiat de parti, el exista in materialitatea lui in forma consensuala sau a unui inscris.

Nu exista insa dreptul civil subiectiv si obligatia corelativa, deci nu exista efectele actului juridic incheiat. Acestea vor exista sau nu in viitor, in raport de indeplinirea sau nu a conditiei.

Textul de lege, se pare, este suportul acestei afirmatii: art.1017 Cod civil dispune: "obligatia, sub conditie suspensiva, este aceea care depinde de un eveniment viitor si necesar." Ori notiunea de obligatie si notiunea de act juridic nu se suprapun. Aceasta opinie este imbratisata in doctrina.202

Intr-o alta formulare, pe care o apreciem: "conditia ca modalitate a actului juridic este un eveniment viitor si nesigur in ce priveste realizarea sa, de care depinde insasi existenta actului juridic (sau, mai exact, depinde existenta efectelor actului juridic").

Definitia conditiei evidentiaza doua particularitati ale acesteia:

este un eveniment viitor care se poate sau nu realiza

de realizarea sau nu a conditiei depinde nasterea sau nu a drepturilor si obligatiilor partilor.

Conditia ca modalitate a actului juridic este reglementata in cartea III, titlul III "Despre contracte sau conventii", cap.VI, sectiunea I. "Despre obligatiile conditionale" art.1004-1021 Cod civil.

2. Clasificarea conditiilor

- Dupa efectele pe care le produce, conditia este suspensiva si rezolutorie.

a. Suspensiva este acea conditie de care depinde nasterea drepturilor si obligatiilor partilor, a raportului juridic de obligatii intre acestea. De exemplu, iti vand televizorul cu o conditie: ca pana la 30 martie sa ma insor. Televizorul imi va prisosi pentru ca viitoarea sotie are 6 televizoare. In art.1017 Cod civil este definita conditia suspensiva: "obligatia, sub conditie suspensiva este aceea care depinde de un eveniment viitor si necert." (in exemplul dat de incheierea sau nu a casatoriei pana la data de 30 martie).

b. Rezolutorie: este acel eveniment viitor si nesigur care daca se realizeaza duce la desfiintarea drepturilor si obligatiilor partilor, cu efect retroactiv. De exemplu, iti vand autoturismul cu o conditie: sa-mi platesti pretul pana la data de 1 iulie. Daca nu-mi plateste pretul pana la data stabilita, contractul de vanzare-cumparare il desfiintez retroactiv de la data incheierii lui.

Conditia rezolutorie este astfel definita in textul art.1019 Cod civil: "conditia rezolutorie este aceea care supune desfiintarea obligatiei la un eveniment viitor si necert."

In realitate, actul juridic producele efectele unui act juridic pur si simplu cu precizarea: daca conditia nu se indeplineste, actul juridic se consolideaza ca si cum nu ar fi fost afectat de conditie rezolutorie; daca conditia se indeplineste (in exemplul dat, cumparatorul nu plateste pretul pana la data stabilita) actul juridic se desfiinteaza retroactiv.

"Conditia rezolutorie este aceea care supune desfiintarea obligatiei la un eveniment viitor si incert. Ea nu suspenda executarea obligatie, ci numai obliga pe creditor a restitui aceea ce a primit, in caz de indeplinire a evenimentului prevazut in conditie" dispune art.1019 Cod civil.

- Dupa cauza de care depinde indeplinirea sau nu a conditiei, se disting conditia cazuala, mixta si protestativa.

a. Conditia cazuala: (casus = intamplare) realizarea ei depinde de intamplare sau hazard.

In art.1005, Codul civil dispune: "Conditia cazuala este aceea ce depinde de hazard si care nu este in puterea creditorului, nici intr-aceea a debitorului." De exemplu, iti inchiriez apartamentul, daca saptamana viitoare voi castiga la loto. Se apreciaza ca este conditie cazuala si imprejurarea care depinde exclusiv de vointa unei terte persoane nedeterminate. De exemplu, iti donez cursurile daca in sesiunea de vara voi lua numai note de zece.

b. Conditia mixta, este evenimentul viitor si nesigur ca se va intampla, ce depinde de vointa unei parti si de vointa unei terte persoane.

"Conditia mixta este aceea care depinde totodata de vointa uneia din partile contractante si de aceea a unei alte persoane" (art.1007 Cod civil). De exemplu iti imprumut 10 milioane lei, daca voi vinde combina muzicala (acordarea imprumutului depinde de vointa unei terte persoane care va cumpara sau nu combina muzicala).

c. Conditia potestativa, este conditia ce depinde de vointa partilor sau a uneia din parti.

"Conditia potestativa este aceea care face sa depinda perfectarea conventiei de un eveniment, pe care si una si alta din partile contractante poate sa-l faca a se intampla sau poate sa-l impiedice." De exemplu, iti vand apartamentul, daca pana la 1 mai imi voi cumpara altul

In functie de vointa careia din parti depinde conditia potestativa, distingem:

Conditia pur potestativa, cand indeplinirea evenimentului viitor depinde exclusiv de vointa uneia din parti. Ea se exprima prin expresiile: "daca voi dori", daca voi vrea", "cand imi va placea".

Cand realizarea conditiei pur protestative depinde exclusiv de vointa debitorului (de exemplu, iti vand - cel ce face propunerea este debitor, deoarece se obliga la prestatia de a da - casa daca voi dori) obligatia este nula (actul juridic nu se poate incheia pentru lipsa consimtamantului - declararea manifestarii de vointa a debitorului de a incheia actul juridic este neserioasa, nu s-a facut cu intentia de a produce efecte juridice de a se lega de creditor din punct de vedere juridic - iti vand casa daca voi dori).

Cand realizarea conditiei pur potestative depinde exclusiv de vointa creditorului (de exemplu, iti vand autoturismul, daca vei dori sa-l cumperi pana la 10 mai - cumparatorul este creditor al autoturismului) obligatia este valabila.

In art.1010 Cod civil se reglementeaza expres conditia pur protestativa cu privire la debitor si implicit prin, interpretare pe a contrario, conditia pur protestativa cu privire la creditor: "obligatia este nula cand s-a contractat sub o conditie potestativa din partea celui ce se obliga".

Conditia potestativa simpla, cand conditia depinde de vointa unei parti si de un fapt exterior sau de vointa unei terte persoane nedeterminate. De exemplu, iti imprumut 1 milion daca voi fi premiat la sfarsitul lunii.

- Dupa cum consta in realizarea sau nerealizarea evenimentului distingem conditia pozitiva si conditia negativa.

a. Conditia pozitiva, este conditia formulata in sens afirmativ, adica actul juridic depinde de un eveniment ce se va intampla. De exemplu, iti vand televizorul, daca ma voi transfera la Cluj-Napoca pana la 1 iunie.

b. Conditia negativa este conditia formulata in sens negativ, adica actul juridic depinde de un eveniment ce nu se va intampla. De exemplu, iti vand televizorul, daca pana la Craciun nu ma voi transfera la Cluj-Napoca.

Practic orice conditie poate fi formulata in mod pozitiv sau negativ.

- Dupa cum evenimentul viitor si nesigur este imposibil, contrar legii sau regulilor de morala conditia poate fi imposibila, ilicita si imorala.

a. Conditia imposibila este conditia ce consta intr-un eveniment viitor ce nu poate sa se indeplineasca. Imposibilitatea indeplinirii conditiei este de natura fizica (de exemplu, iti donez apartamentul daca in 3 zile mergi pe jos pana la Mamaia) sau de natura juridica (de exemplu, iti donez televizorul daca-mi prezinti titlu de proprietate asupra cladirii Penitenciarului Gherla).

b. Conditia ilicita consta intr-un fapt contrar legii (de exemplu, iti donez cursul daca ma ajuti sa "sparg" libraria "Gaudeamus").

c. Conditia imorala este conditia ce consta intr-un fapt contrar bunelor moravuri (de exemplu, iti imprumut bicicleta 10 zile, daca te plimbi gol vineri seara prin camin).

Conditia suspensiva ce consta intr-un fapt imposibil, ilicit sau imoral este lovita de nulitate si actul juridic nu mai produce nici un efect.

Conditia rezolutorie ce consta intr-un fapt imposibil, ilicit sau imoral este nula si actul juridic produce efectele unui act juridic pur si simplu.

3. Reguli speciale cu privire la indeplinirea sau neindeplinirea conditiei

In Codul civil se prevad patru reguli speciale cu privire la indeplinirea sau neindeplinirea conditiei:

- art.1011 Cod civil: "indeplinirea conditiei trebuie sa se faca astfel cum au inteles partile sa fie facuta."

- art.1012 alin.1 Cod civil: "cand obligatia este contractata sub conditia ca un eveniment oarecare se va intampla intr-un timp fixat, conditia este considerata ca neindeplinita, daca timpul a expirat fara ca evenimentul sa se intample."

De exemplu, iti donez mobila daca ma voi muta la Bucuresti pana la Craciun, conditia este indeplinita numai cand pana la Craciun m-am mutat la Bucuresti. Dupa ce a trecut Craciunul, conditia se considera neindeplinita, chiar daca la cateva zile dupa Craciun m-am mutat la Bucuresti.

- art.1013 alin.1 Cod civil prevede situatia simetrica: "obligatia este contractata sub conditia ca un eveniment n-are sa se intample intr-un timp determinat, aceasta conditie este indeplinita, daca timpul a trecut, fara ca evenimentul sa se fi intamplat." De exemplu, iti donez televizorul la sfarsitul facultatii, daca pana atunci nu te insori, conditia se considera indeplinita la terminarea facultatii, daca pana la aceasta data nu te-ai insurat.

- cand in actul juridic nu s-a fixat un termen in care sa fie indeplinita conditia se considera conditia indeplinita sau neindeplinita, numai atunci cand devine sigur ca evenimentul nu se va intampla. De exemplu, iti vand casa, daca termin facultatea si ma mut la Bucuresti. Conditia este neindeplinita cand devine sigur ca nu mai termin facultatea. De exemplu, in anul II m-am casatorit cu un model si m-am mutat in Dubai.

- in cazul conditiei negative, cand s-a fixat un termen de implinire, conditia se considera indeplinita, chiar inainte de expirarea termenului, daca este sigur ca evenimentul nu se va putea indeplini. De exemplu, iti donez apartamentul daca pana la Craciun nu ma insor. Conditia negativa, daca pana la Craciun nu ma insor este indeplinita inainte de expirarea termenului, daca pana la Craciun este sigur ca nu ma insor - de pilda am ramas ilegal in strainatate.

- art.1014 Cod civil: "Conditia este repetata (n.a. - considerata) ca indeplinita, cand debitorul obligat sub conditie a impiedicat indeplinirea ei."

4. Efectele conditiei

Regula in materia efectelor conditiei este retroactivitatea. Implinirea sau neimplinirea conditiei produce efecte de la data incheierii actului juridic. Regula fiind supletiva, partile prin acordul de vointa pot conveni ca efectele sa se produca numai pentru viitor.

Efectele conditiei suspensive difera dupa cum ne aflam:

- inainte de indeplinirea sau neindeplinirea conditiei (pedente conditione),

- in momentul neindeplinirii conditiei (deficiente conditione)

- in momentul indeplinirii conditiei (eveniente conditione)

Pedente conditione (inainte de indeplinirea conditiei).

Este perioada de timp intre momentul incheierii actului juridic si cel stabilit pentru indeplinirea sau neindeplinirea conditiei. In acest interval de timp, desi actul juridic a fost incheiat, el nu produce efecte juridice, nu s-au nascut drepturi si corelativ nici obligatii. Cu toate acestea, in unanimitate autorii de manuale si cursuri universitare de "Drept civil, partea generala" sau "Teoria generala a obligatiilor" enumera consecintele faptului ca obligatia nu exista.

Apreciem acest lucru ca fiind lipsit de utilitate cel putin didactica. Totusi vom enumera si noi aceste efecte.

Asadar, creditorul nu este titular al dreptului subiectiv de a cere executarea obligatiei de la debitorul sau. De exemplu, in contractul de vanzare-cumparare a unui autoturism sub conditia suspensiva (daca vanzatorul pana la Craciun se insoara) creditorul autoturismului, adica cumparatorul, nu poate cere predarea autoturismului de la debitor- (vanzator).

Cand debitorul (vanzatorul turismului in exemplul dat) executa prestatia (preda autoturismul) el poate cere restituirea autoturismului pentru ca a facut o plata nedatorata.

Nici una din parti nu poate stinge obligatia prin compensatie.

Prescriptia nu incepe sa curga.

In actele translative de proprietate nu se produce efectul translativ, proprietarul lucrului ramane in continuare cel ce doreste sa instraineze sub conditie suspensiva. Acest ultim efect izvoraste din textul art.108 Cod civil: "cand obligatia este contractata sub o conditie suspensiva, obiectul conventiei ramane in rizico-pericolul debitorului, care s-a obligat a-l da, in caz de indeplinire a conditiei" (u.a. prin interpretare per a contrario, inainte de implinirea conditiei efectul translativ de proprietate nu se produce).

In doctrina, se recunosc creditorului cateva "prerogative specifice" argumentandu-se intr-o opinie ca: "obligatia are o anumita existenta embrionara."205

Apreciem ca in acest caz apare o inconsecventa: se defineste conditia suspensiva "acel eveniment de care depinde nasterea raportului obligational" pentru ca apoi sa se admita "existenta embrionara" a obligatiei, care inca nu s-a nascut.

In ce ne priveste, subliniem ca intr-adevar se naste un drept in persoana creditorului, dar acesta este prevazut de lege si nu de existenta embrionara a obligatiei: in art.1016 Cod civil se dispune: "Creditorul poate, inaintea indeplinirii conditiei, sa exercite toate actele conservatoare dreptului sau", cum ar fi intreruperea unei prescriptii etc.

Un alt drept ce se naste in persoana creditorului, inainte de indeplinirea conditiei suspensive si prevazut de lege este transmiterea prin acte juridice a dreptului sub conditie suspensiva: art.1015 Cod civil: "() daca creditorul a murit inaintea indeplinirii conditiei, drepturile sale trec erezilor sai." Desi textul se refera expres la transmiterea dreptului creditorului prin acte juridice mortis causa, in doctrina se admite si transmiterea prin acte inter vivos a dreptului creditorului, afectat de conditia suspensiva, dar nu ca drept pur si simplu.

Se admite dreptul creditorului de a obtine garantii pentru creanta sa (gaj, ipoteca, fidejusiune).

Eveniente conditione (conditia s-a indeplinit)

Indeplinirea conditiei suspensive produce de regula efecte retroactive, de la data incheierii actului juridic. Asadar, se produc efectele unui act pur si simplu si drept urmare:

- plata facuta de debitor pendente conditione, desi nedatorata, prin indeplinirea conditiei suspensive, devine plata datorata si debitorul nu mai poate cere restituirea ei

- drepturile transmise de catre titular pendente conditione se consolideaza. In exemplul, iti vand apartamentul, daca pana la Craciun ma insor, realizarea conditiei - daca pana la Craciun ma insor face ca transmiterea dreptului de proprietate asupra cumparatorului sa se consolideze.

- actele juridice incheiate de instrainator se desfiinteaza. De exemplu, instrainatorul sub conditie suspensiva (vanzatorul apartamentului) incheie un contract de imprumut si i se cere o garantie. El incheie un contract de ipoteca al carui obiect este apartamentul. Conditia se indeplineste. Instrainatorului devenit neproprietar de la data incheierii contractului de vanzare-cumparare i se desfiinteaza contractul de ipoteca, pentru ca nu el era proprietarul apartamentului ipotecat.

De la regula conform careia indeplinirea conditiei suspensive produce efecte retroactive, sunt urmatoarele exceptii:

- prescriptia extinctiva curge numai de la data indeplinirii conditiei (art.7 alin.3 din Decretul 167/1958 "daca dreptul este sub conditie suspensiva sau cu termen suspensiv, prescriptia incepe sa curga de la data cand s-a implinit conditia sau a expirat termenul")

- fructele culese de catre instrainatorul sub conditie pana in momentul indeplinirii conditiei raman ale lui, cu toate ca bunul frugifer devine proprietatea creditorului, retroactiv de la incheierea actului. In exemplul nostru, iti vand apartamentul daca pana la Craciun ma insor, debitorul apartamentului (vanzatorul, instrainatorul) pana la Craciun il inchiriaza. Conditia se indeplineste. Vanzatorul (instrainatorul) pastreaza chiria incasata pana la Craciun, desi va trebui sa predea apartamentul, care a intrat in proprietatea creditorului (a cumparatorului) de la data incheierii contractului de vanzare-cumparare.

- actele juridice de conservare si administrare facute de instrainator (debitorul) sub conditie raman valabile. In exemplul nostru, instrainatorul (vanzatorul) apartamen­tului l-a pus in valoare, incheind un act juridic de administrare (contract de inchiriere) care este valabil.

- riscurile pendente conditione (atat a pieririi fortuite a lucrului cat si contractual) sunt in sarcina instrainatorului (debitorului). Instrainatorul (debitorul) este proprietarul apartamentului (am vazut mai sus ca in actele translative de proprietate, pendente conditione nu se produce efectul translativ de proprietate), si daca acesta piere intr-un cutremur inainte de Craciun, va suporta paguba: neavand ce preda cumparatorului, nu poate pretinde pretul.

Deficiente conditione (conditia nu se indeplineste).

In aceasta ipoteza partile revin in situatia de dinaintea incheierii actului juridic afectat de conditie suspensiva. Toate actele juridice incheiate de oricare din parti pendente conditione se desfiinteaza retroactiv. Asadar

- prestatiile eventual executate se restituie

- garantiile constituite se desfiinteaza

- actele juridice incheiate de instrainator (debitor) sub conditie suspensiva se consolideaza. In exemplul nostru instrainatorul (debitorul) apartamentului poate incheia un contract de ipoteca, de inchiriere, acte juridice ce se consolideaza, deoarece neindeplinirea conditiei suspensive are ca efect ramanerea apartamentului in patrimoniul instrainatorului

- actele juridice incheiate de dobanditor si drepturile nascute in favoarea acestuia (creditor) sub conditie suspensiva se desfiinteaza retroactiv, potrivit principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis.

Efectele conditiei rezolutorii

Pendente conditione (perioada de timp intre momentul incheierii actului juridic si data stabilita pentru indeplinirea conditiei).

In aceasta perioada actul juridic produce efecte juridice stabilite de parti. Practic suntem in prezenta unui act juridic pur si simplu si prin urmare se produc urmatoarele consecinte:

- ambele parti ale actului juridic isi exercita drepturile si executa obligatiile. Creditorul are dreptul sa ceara executarea prestatiei de catre debitor, acesta are obligatia sa o execute

- actele translative de proprietate sub conditie rezolutorie produc efectul translativ, dobanditorul devine proprietar si suporta astfel riscurile (al pieirii fortuite a lucrului si contractual)

- dobanditorul dreptului sub conditie rezolutorie, in calitate de titular al acestuia, il poate transmite sau greva prin acte inter vivos sau mortis causa. Dreptul se transmite tot afectat de conditia rezolutorie. De exemplu, intr-un contract de vanzare-cumparare a unui bun (iti vand televizorul, dar daca nu-mi platesti pretul pana la Pasti, contractul se desfiinteaza) cumparatorul sub conditie rezolutorie, il poate instraina pana la Pasti. Subdobanditorul televizorului este si el tinut de conditia rezolutorie (nemo plus iuris al alium transferre potest, quam ipse habet).

Deficiente conditione: (conditia nu se indeplineste). In exemplul dat, conditia - daca plata televizorului cumparat nu se face pana la Pasti - nu s-a indeplinit, plata facandu-se pana la Pasti, actul juridic se consolideaza definitiv. Se considera ca de la incheiere sa a fost un act juridic pur si simplu.

Eveniente conditione (conditia s-a realizat). In exemplul nostru, plata televizorului s-a facut dupa Pasti. In acest caz, actul juridic se desfiinteaza retroactiv de la data incheierii, considerandu-se ca nu a fost incheiat niciodata si se produc urmatoarele efecte:

- toate prestatiile facute de parti se restituie

- drepturile pe care eventual dobanditorul le-a constituit sub conditie rezolutorie in favoarea unor terte persoane cu privire la bunuri se defiinteaza (nimeni nu poate da mai mult decat are) si invers, drepturile constituite de instrainator sub conditie rezolutorie se consolideaza.

De la regula restituirii retroactive a prestatiilor executate de parti pana in momentul indeplinirii conditiei rezolutorii sunt urmatoarele exceptii:

- riscurile (ale pieririi fortuite a lucrului si ale contractului) realizate pendente conditione se suporta de dobanditor, pentru ca a devenit proprietar sub conditie rezolutorie.

- actele juridice de conservare si administrare facute de dobanditorul sub conditie rezolutorie raman valabile, desi, prin realizarea conditiei rezolutorii, actul se desfiinteaza si este obligat sa restituie bunul.

- fructele culese de dobanditorul sub conditie rezolutorie raman ale sale, desi va restitui bunul frugifer, pentru ca a pierdut calitatea de proprietar.

- in actele juridice cu executare succesiva (de exemplu, contractul de inchiriere comodat), indeplinirea conditiei rezolutorii produce efecte numai pentru viitor (ex nunc) deoarece prestatiile deja executate sunt ireversibile.

5. Scurta comparatie intre termen si conditie ca modalitati ale actului juridic

Asemanari

sunt evenimente viitoare

sunt modalitati ale actului juridic, expresii ale principiului libertatii contractuale

Deosebiri:

C. Sarcina:

1. Notiunea de sarcina, ca modalitate a actului juridic

Sarcina ca modalitate a actului juridic este obligatia de a da, a face sau a nu face ceva impusa de dispunator gratificatului in contractul de donatie sau legatul testamentar.

Contractul de donatie si legatul testamentar sunt acte juridice cu titlu gratuit liberalitati. Asadar, sarcina are un domeniu de aplicare restrans: acte juridice liberalitati.

Clasificarea sarcinilor:

Dupa persoana care beneficiaza de sarcina se disting: sarcina in favoarea dispunatorului, a gratificatului si in favoarea unei terte persoane.

Sarcina in favoarea dispunatorului consta in obligatia de a da, a face sau a nu face ceva, ce o impune dispunatorul in favoarea sa. De exemplu, unchiul doneaza autoturismul nepotului sau si impune acestuia sa-l transporte in fiecare toamna la o statiune balneo-climaterica.

Sarcina in favoarea gratificatului este obligatia de a da, a face sau a nu face ceva, pe care dispunatorul o stabileste in favoarea celui gratificat. De exemplu, unchiul doneaza nepotului o suma de bani pe care acesta sa o foloseasca, in parte pentru o bursa de studii in strainatate.

Sarcina in favoarea unei terte persoane in care beneficiarul obligatiei de a da, a face sau a nu face ceva este o terta persoana. De exemplu de cujus lasa prin testament o casa nepotului cu obligatia acestuia sa plateasca o renta viagera sotiei testatorului.

Clasificarea prezinta importanta prin regimul juridic propriu fiecarei sarcini mai sus precizate:

- sarcina in favoarea dispunatorului se poate stabili numai in contractele de donatie, nu si in testamente. Testamentul produce efecte numai dupa moartea testatorului. Prevederile legii civile (art.965 alin.2 Cod civil) interzic invoirile asupra unei succesiuni ce nu este deschisa.

- in unele situatii sarcina poate sa schimbe natura juridica a donatiei sau testamentului. Astfel, daca sarcina egaleaza sau depaseste valoarea donatiei sau testamentului, actul juridic devine oneros.

- sarcina in favoarea unei terte persoane este stipulatie pentru altul. Asadar raportul juridic se naste intre gratificat si terta persoana, aceasta din urma devine creditor al gratificatului si in aceasta calitate poate cere executarea sarcinii de catre gratificat.

- tertul beneficiar nefiind parte la contractul de donatie nu poate cere rezolutiunea actului si apoi nu ar avea nici un interes. Intre terta persoana si dispunator nu se stabileste nici un raport juridic. Numai dispunatorul poate cere revocarea actului de donatie cand gratificatul nu executa sarcina in favoarea tertei persoane.

2. Efectele sarcinii

Executarea sarcinii de catre gratificat consolideaza actul juridic afectat de sarcina (contractul de donatie si testamentul).

Neexecutarea sarcinii de catre gratificat permite dispunatorului fie sa ceara executarea silita a sarcinii, fie sa revoce actul (sa ceara rezolutiunea). Asadar, nu se pune problema valabilitatii actului juridic in cazul neexecutarii sarcinii, ci numai problema eficacitatii actului.

Actiunea in rezolutiunea unei donatii pentru neexecutarea sarcinii apartine dispunatorului, ea este transmisibila mostenitorilor acestuia care fie continua actiunea introdusa de autor, fie exercita direct o asemenea actiune.

3. Conditia si sarcina - asemanari si deosebiri

Asemanari:

sanctiunea in cazul neindeplinirii sau indeplinirii conditiei - desfiintarea actului juridic si sanctionarea in cazul neexecutarii sarcinii - revocarea actului produc de regula efecte retroactive.

exceptiile de la retroactivitatea efectelor desfiintarii actului juridic pentru neindeplinirea conditiei si exceptiei de la revocarea actului juridic in cazul neexecutarii sarcinii sunt aceleasi.

Deosebiri:

7. EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL

A. Definitia efectelor actului juridic civil

Efectele actului juridic civil sunt crearea, modificarea, transmiterea sau stingerea unor raporturi juridice civile si implicit a drepturilor si obligatiilor care alcatuiesc continutul acestor raporturi.206

In doctrina, unii autori nu enumera printre efecte si transmiterea unor raporturi juridice civile.

"Prin efectul actului juridic se inteleg drepturile civile si obligatiile civile la care da nastere, pe care le modifica sau stinge un asemenea act."

Intr-o definitie: "efectul general al oricarui act juridic consta in legarea anumitor persoane subiecte de drept civil - in si prin raporturi juridice civile, adica realizarea unor legaturi juridice (vinculum juris)" .

Ioan Albu defineste efectele contractului: "constau in crearea de drepturi si indatoriri corelative intre partile contractante, iar uneori si fata de anumite alte persoane".

Apreciem necesara cuprinderea in definitia efectelor actului juridic si a efectului privitor la transmiterea drepturilor si obligatiilor partilor. Sunt acte juridice prin care se realizeaza acest efect: de exemplu, contractul de cesiune de creanta in care una din partile raportului juridic transmite dreptul de creanta (cu titlu oneros sau gratuit) unei alte persoane. O persoana straina de raportul juridic initial (cedent - debitor), numita cesionar, preia (i se transmite) de la cedent dreptul acestuia. "Principalul efect al cesiunii este transmiterea dreptului de creanta de la cedent la cesionar" Asemenea, este mijloc de transmitere legala sau conventionala a obligatiilor subrogatia in drepturile creditorului prin plata creantei. Un tert la raportul juridic initial stabilit intre creditor si debitori platind creditorului creanta ce o avea de incasat de la debitor, devine creditor al acestuia din urma, dobandind toate drepturile creditorului platit. In lucrarile de specialitate referitoare la obligatii, un capitol distinct il formeaza "Modul de transmitere al obligatiilor".

Codul civil roman desi nu contine o reglementare expresa a efectelor actului juridic civil, reglementeaza efectele conventiilor sau contractelor, in art.969-985 Cod civil si efectele specifice diferitelor contracte civile: vanzare-cumparare, schimb, locatiune, societate, mandat, comodat, imprumut, depozit, renta viagera, cautiunea, amanet, tranzactie, donatie si efectele testamentului.

De asemenea, in legi speciale sunt reglementate efectele altor contracte speciale: contractul de arendare in Legea 16/1994; contractul de asigurare in Legea nr.136/1995; contractul de sponsorizare in Legea nr.135/1995 etc.

Actul juridic civil produce efecte:

- fata de parti. In aceasta materie exista doua principii: principiul fortei obligatorii a actului juridic si principiul irevocabilitatii actului juridic.

- fata de terti. Aici intalnim principiul relativitatii efectelor actului juridic civil.

B. Principiul fortei obligatorii a actului juridic civil (pacta sunt servanda)

Art.969 alin.1 Cod civil consacra principiul fortei obligatorii a actului juridic: "Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante". Textul, cu toate ca se refera la contracte, a fost extrapolat la toate actele juridice civile.

Principiul se fundamenteaza pe teoria libertatii contractuale.

Consecintele principiului sunt:

- contractul este obligatoriu pentru partile contractante

- contractul este obligatoriu si pentru instantele de judecata care, sesizate in litigii privind contractul, trebuie sa-l interpreteze astfel incat vointa comuna a partilor din contract sa prevaleze.

Prin sintagma "contractul este obligatoriu pentru partile contractante" se inteleg urmatoarele:

- partile trebuie sa execute intocmai obligatiile pe care, de regula, le-au stabilit impreuna

- contractul nu poate fi desfacut prin vointa unei singure parti

- obligatiile contractate se impun a fi executate cu buna- credinta.

A. Exceptiile de la principiul fortei obligatorii a actului juridic civil

Urmatoarele situatii sunt exceptii de la principiul fortei obligatorii a contractului (imprejurari independente de vointa partilor, cand efectele se restrang sau se extind):

Cazuri de restrangere a fortei obligatorii a actului juridic, ca urmare a faptului ca pe parcursul executarii actului juridic dispare o conditie de valabilitate a actului.

- contractul de mandat inceteaza din cauza mortii, interdictiei, insolvabilitatii si falimentului mandantului ori mandatarului (art.1552 Cod civil).

- incetarea contractului de locatiune cand: "lucrul a pierit in total sau s-a facut netrebnic spre obisnuinta intrebuintare" (art.1439 alin.1 Cod civil)

- contractul de societate civila inceteaza prin trecerea timpului pentru care a fost contractata, prin desfiintarea obiectului, pierderea lucrului, sau desavarsirea afacerii; prin moartea, interdictia sau nesolvabilitatea unuia din asociati, prin vointa expresa (exprimata) de unul sau mai multi asociati de a nu voi a continua societatea (art.1523 Cod civil).

- contractul de imprumut de folosinta (comodatul) inceteaza prin moartea comodatarului (persoana care primeste bunul spre folosinta gratuita pe o perioada de timp, la scadenta fiind obligata sa-l restituie) cand imprumutul s-a facut exclusiv in considerarea persoanei acesteia (art.1563 alin.2 Cod civil).

- actele juridice civile intuitu personae inceteaza ca urmare a mortii persoanei in considerarea careia s-a incheiat actul.

- contractul de concesiune cand dispare, din cauza de forta majora, bunul concesionat, precum si cand concesionarul renunta la contract datorita imposibilitatii obiective de a exploata bunul concesionat (art.35 lit.e din Legea nr.219/1998).

Cazuri de extindere a fortei obligatorii a actului juridic:

- prorogarea legala: legea prelungeste in timp durata si implicit efectele actului juridic peste limita stabilita de parti. De exemplu, contractul de inchiriere a suprafetei locative (art.1 din Legea nr.17/1994); in cazul suspendarii efectelor actului juridic cu executare succesiva in timp ca urmare a interventiei unui caz de forta majora sau caz fortuit, efectele actului juridic se amana pana la incetarea cauzelor de suspendare.

in cazul teoriei impreviziunii (rebus sic standibus).

B. Teoria impreviziunii are ca punct de plecare un fapt real: partile incheie actul juridic tinand cont de imprejurarile existente in momentul incheierii actului. De exemplu, la inchirierea unui apartament partile au in vedere nivelul chiriilor de pe piata.

Pe parcursul executarii contractului, se pot schimba imprejurarile existente in momentul incheierii acestuia si drept urmare apar disproportii intre prestatiile partilor; o parte castiga evident, cealalta parte pierde. In exemplul dat "pe piata" chiria s-a marit foarte mult, dar locatorul nu primeste decat chiria nominalizata in contract. In timp ce el este in pierdere, locatarul este in castig. Teoria impreviziunii sustine ca actul juridic trebuie sa dainuiasca numai atat timp cat imprejurarile din momentul incheierii exista (rebus sie stavidibus - asa stand lucrurile). Modificarea imprejurarilor permite partii in pierdere sa ceara instantei de judecata sa intervina pentru echilibrarea prestatiilor partilor.

Adeptii teoriei impreviziunii admit ca actul juridic sa produca alte efecte decat acelea pe care partile le-au prevazut la incheierea actului.212

Intr-o alta opinie se respinge teoria impreviziunii.213

Jurisprudenta in materie este contradictorie. Recent, Curtea Suprema de Justitie, prin decizia nr.21/1994 a Sectiei comerciale, admitand teoria impreviziunii, a recunoscut posibilitatea revizuirii clauzei privitoare la chirie, intr-un contract de locatiune incheiat pe 5 ani.

Dupa 1989, legiuitorul a elaborat acte normative civile in care a imbratisat teoria impreviziunii. Astfel, in art.43 alin.3 din Legea nr.8/1996 privind drepturile de autor, se dispune: "in cazul unei disproportii evidente intre remuneratia autorului operei si beneficiile celui care a obtinut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdictionale competente revizuirea contractului sau marirea convenabila a remuneratiei."

In art.60 alin.2 din Ordonanta nr.42/1997 privind navigatia civila se precizeaza: "organele de jurisdictie pot majora retributia conventionala cuvenita salvatorilor in cazurile in care meritele acestora au fost mai mari decat cele estimate in contract, atunci cand conditiile de salvare au fost mai grele etc"

In art.32 din Legea nr.219/1998 se prevede: "relatiile contractuale dintre concedent si concesionar se bazeaza pe principiul echilibrului financiar al concesiunii, respectiv pe realizarea unei posibile egalitati intre avantajele care ii sunt acordate concesionarului si sarcinile care ii sunt impuse. In consecinta, concesionarul nu va fi obligat sa suporte cresterea sarcinilor legate de executia obligatiilor sale in cazurile in care aceasta crestere rezulta in urma:

a)      unei actiuni sau unei masuri dispuse de o autoritate publica

b)      unui caz de forta majora sau unui caz fortuit."

Apreciem ca admiterea de catre legiuitorul roman a teoriei impreviziunii este de natura sa transeze aceasta controversa. Credem ca fundamentul pozitiei legiuitorului este ideea de echitate, de realizare a unui posibil echilibru intre avantajele acordate uneia din parti si sarcinile ce sunt impuse celeilalte parti.

In contractele cu executare succesiva in timp - legiuitorul pe acestea le-a avut in vedere -, in indeplinirea prestatiilor de catre parti, pot sa apara factori externi, imprevizibili in momentul incheierii actului (de exemplu, inflatia, devalorizarea monedei nationale, forta majora, cazul fortuit etc.) care modifica, schimba, distorsioneaza vointa partilor.

Vointa juridica exprimata la incheierea actului juridic exista, dar in unele conditii ea s-a modificat.

Daca actul juridic civil este manifestarea de vointa a partilor in scopul producerii de efecte juridice, atunci modificarea, schimbarea vointei juridice nu poate conduce la modificarea, schimbarea actului juridic?

Raspunsul il consideram afirmativ si instanta de judecata poate sa intervina in modificarea actului juridic pentru a da substanta schimbarilor suferite de vointa partilor.

Obligatia cunscuta sub denumirea de "datorie de valoare" se pare ca ilustreaza opinia noastra. Exemplul cel mai frecvent citat de "datorie de valoare" este acela al obligatiei de intretinere. Obiectul acestei obligatii il constituie bunurile necesare traiului creditorului, ca alimente, imbracaminte, locuinta, medicamente, obligatie ce poate fi executata fie in natura, fie prin plata periodica de sume de bani, ce reprezinta valoarea acestor bunuri. Se spune ca debitorul are fata de creditor o datorie de valoare. Aceasta datorie este modificabila, in functie de evolutia preturilor bunurilor necesare intretinerii creditorului.

Admiterea teoriei impreviziunii este o chestiune de fapt, asupra careia instanta de judecata trebuie sa se pronunte de la caz la caz, masura aprecierii fiind criteriul echitatii si moralitatii. In caz contrar se deschide camp larg arbitrariului judecatoresc.

Se impune o precizare: cand partile contractului stipuleaza o clauza prin care se prevede revizuirea lui in anumite imprejurari, printre care si schimbarea conditiilor existente in momentul incheierii contractului, nu suntem in prezenta teoriei impreviziunii.

C. Principiul irevocabilitatii actului juridic civil

In art.969 Cod civil se prevede: " ele (n.a. - conventiile) se pot revoca prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege."

Doctrina formuleaza principiul irevocabilitatii actului juridic ca fiind regula de drept potrivit careia actul juridic bilateral nu poate fi revocat prin vointa unilaterala a uneia din partile care l-au incheiat (sau actul juridic unilateral nu poate fi desfiintat prin revenirea autorului asupra manifestarii de vointa "in sens contrar").

Textul art.969 Cod civil nu formuleaza expres principiul irevocabilitatii, ci reglementeaza doua cazuri cand inceteaza efectele unui act juridic:

- revocarea (desfacerea) actului juridic prin consimtamantul mutual al partilor (mutus dissensus).

Este o aplicare a regulii simetriei in actele juridice: se incheie prin consimtamantul partilor (mutuus consensus) se revoca prin consimtamantul partilor (mutuus dissensus).

- revocarea (desfacerea) actului juridic se face in cazurile prevazute de lege. Pentru a da satisfactie altor principii si reguli de drept, legea prevede expres actele juridice ce pot fi desfacute prin manifestarea de vointa a unei singure parti.

Prin interpretarea per a contrario a textului art. 969 Cod civil se deduce existenta principiului irevocabilitatii actului juridic. Principiul irevocabilitatii actului juridic este o consecinta fireasca a principiului fortei obligatorii a actului juridic. Legatura stransa intre obligativitate si irevocabilitate se pare ca a determinat unii autori de drept sa nu considere principiul irevocabilitatii ca un principiu distinct.

Un autor apreciaza ca "mai degraba () principiul irevocabilitatii poate fi numit principiul incetarii fortei obligatorii a actelor juridice"; alti autori nu il mentioneaza printre efectele actului juridic.

Majoritatea autorilor nu contesta existenta acestui principiu.217

Termenul de revocare este sinonim cu termenul de desfacere a actului juridic. Revocarea trebuie diferentiata astfel: la actele juridice cu executare instantanee desfacerea acestuia se numeste revocare si ea echivaleaza cu incheierea unui nou act juridic prin care partile consimt sa-si restituie prestatiile efectuate; la actele juridice cu executare succesiva in timp revocarea inseamna reziliere si opereaza numai pentru viitor. Revocarea si rezilierea nu au efecte retroactive si produc efecte numai in viitor (ex nunc).

Textul art.969 Cod civil se refera la irevocabilitatea conventiilor implicit a oricaror acte juridice bilaterale.

Actul juridic unilateral nu se bucura de o asemenea reglementare. Deoarece legea civila prevede expresis verbis acte juridice unilaterale revocabile prin vointa autorului, se poate concluziona ca principiul irevocabilitatii isi gaseste aplicarea si in materia actelor juridice unilaterale.

A.     A. Exceptii la principiul irevocabilitatii actului juridic civil

Legea civila stabileste actele juridice (bilaterale, multilaterale si unilaterale) care se pot revoca prin vointa unei parti, a mai multor parti sau prin vointa autorului.

- contractul de donatie intre soti este revocabil; art.937 Cod civil: "Orice donatie facuta intre soti in timpul mariajului este revocabila."

- contracte de locatie (contractul prin care locatorul asigura locatarului folosinta temporara a unui bun in schimbul chiriei); Atentie!, contractul de inchiriere a suprafetelor locative este o varietate a contractului de locatie incheiat pe o perioada nedeterminata, poate fi denuntat de oricare parte, art.1436 Cod civil: "Daca contractul a fost fara termen, denuntarea trebuie sa se dea de la o parte la alta, observandu-se termenelendu-se termeneleeiul locului."

- contractul de societate civila se poate desface de unul sau mai multi asociati, art.1523 Cod civil: "societatea inceteaza prin vointa expresa (n.a. - exprimata) de unul sau mai multi asociati de a nu voi a continua societatea."

- contractul de depozit se stinge la cererea deponentului de a i se restitui bunul depozitat; art. 1616 Cod civil: "Depozitul trebuie sa se restituie deponentului indata ce s-a reclamat, chiar cand s-ar fi stipulat prin contract un anume termen pentru restitutiunea lui."

- contractul mandat poate inceta prin revocarea mandatului; prin renuntarea mandatarului la mandat; prin moartea, interdictia, insolvabilitatea si falimentul ori a mandatarului, ori a mandantului (art. 1552 Cod civil).

- contractul de inchiriere a unei suprafete locative poate fi desfacut unilateral la cererea chiriasului cu conditia unui preaviz de 60 de zile sau la cererea proprietarului, numai prin hotarare judecatoreasca definitiva, in anumite conditii (art.24 din Legea locuintei nr.114/1996).

- contractul de asigurare poate fi desfacut la cererea unei parti in conditiile Legii privind asigurarile nr.136/1995 art.19 lit.b si art.2.

- contractul de editura poate fi denuntat de una din parti (art.46 alin.2 Legea nr.8/1995).

- contractul de concesiune poate fi denuntat unilateral de catre concedent in cazul cand interesul public impune o asemenea incetare, cu plata unei despagubiri juste si prealabile catre concesionar (art.35 lit.b. din Legea nr.219/1998 privind concesionarea.)

B. Exceptiile de la principiul irevocabilitatii actelor juridice unilaterale

- legatul, art.922 Cod civil: "revocarea facuta prin testamentul posterior va avea toata validitatea ei."

- testamentul este un act juridic unilateral revocabil prin esenta lui (art.802 Cod civil: "Testamentul este un act revocabil)".

- retractarea renuntarii la mostenire in cel mult 6 luni de la data deschiderii succesiunii, daca intre timp mostenirea nu a fost acceptata de alti succesori ai defunctului; art.701 Cod civil.

- revocarea marturisirii pentru eroare de fapt (art.1206 alin.2 Cod civil: "ea (n.a. - marturisirea) nu poate fi revocata de aceasta (n.a. - cel ce o face) afara numai de va proba ca a facut-o din eroare de fapt.")

- consimtamantul parintilor la adoptia copilului poate fi revocat in 30 de zile de la data intocmirii inscrisului autentic prin care acesta a fost exprimat (art.8 alin.2 din Ordonanta de urgenta nr.25/1997 cu privire la regimul juridic al adoptiei, aprobata prin Legea nr.87/1998)

- revocarea ofertei inainte de a ajunge la destinatar (art.37 Cod comercial: "Pana contractul nu este perfect, propunerea si acceptarea sunt revocabile").

D. Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil

1. Notiune

Efectele fata de terti ale actului juridic civil sunt guvernate de principiul relativitatii efectelor actului juridic.

Principiul relativitatii este consacrat legislativ in textul art.973 Cod civil: "Conventiile n-au efect decat intre partile contractante."

Principul este cunoscut prin adagiul latin res inter alios acta, aliis neque nocere neque prodesse potest (un act incheiat intre anumite persoane sau mai exact lucrul convenit intre unii nici nu avantajeaza, nici nu dezavantajeaza pe cineva).

Principiul stabileste ca actul juridic civil naste drepturi si obligatii corelative numai pentru partile care l-au incheiat. Nimeni nu poate fi obligat decat prin propria-i vointa.

Actul juridic nu produce efecte fata de tertele persoane, in sensul ca tertii nu pot deveni creditori sau debitori prin vointa partilor actului juridic.

Principiul este definit in doctrina: "regula potrivit careia () actul juridic produce efecte numai fata de autorii sau autorul actului, el neputand sa profite ori sa dauneze altor persoane."

Principiul izvoraste din vointa partilor care au dat nastere actului juridic. Partile si-au dat acordul pentru incheierea actului juridic pentru ca au dorit ca acesta sa produca anumite efecte juridice. Apoi, daca s-ar admite o solutie contrara, ar fi incalcata libertatea subiectilor de drept.

Intr-o opinie, principiul relativitatii raspunde la intrebarea cat de intinsa este puterea obligatorie a contractului?

Puterea obligatorie a contractelor (a actelor juridice) se intinde numai asupra partilor contractuale.220

2. Notiunile de parti, terti, avanzi-cauza

Principiul relativitatii efectelor actului juridic, pentru a fi inteles, trebuie delimitate notiunile de parti la actul public, de terti si de avanzi-cauza.

Parti: sunt persoanele care au incheiat contractul direct, personal sau care au fost reprezentate in scopul incheierii contractului. In functie de natura actului juridic ele se numesc: vanzator, cumparator, mandant, mandatar, locator, locatar. Termenul de "parte" poate sa cuprinda uneori mai multe persoane fizice sau juridice, care au un interes comun in actul juridic incheiat.

Terti: (penitus extranei) sunt toate celelalte persoane straine de contract si de contractanti. De aceea, tertii nu beneficiaza, dar nici nu sufera din cauza efectelor actului juridic. Altfel formulat, efectele actului juridic nu aduc profituri tertilor si nici nu le vatama interesele.

Avanzi-cauza: (habentes causa) sunt persoanele care nu participa la incheierea actului juridic, nici personal, nici prin reprezentanti, dar care, prin legaturile pe care le au cu partile, nu pot fi considerate terti propriu-zisi. Fata de ele actul juridic produce, pentru ca legea prevede, anumite efecte juridice. Avanzii-cauza se aseamana cu partile pentru ca actul juridic produce efecte fata de ei, dar se aseamana si cu tertii, pentru ca nu participa la incheierea actului juridic.

Urmatoarele categorii de persoane au calitatea de avanzi-cauza:

a) succesorii universali sunt acele persoane care la moartea lui de cujus dobandesc patrimoniul acestuia. Ele sunt mostenitorii care, in puterea legii, sunt chemati sa mosteneasca un patrimoniu, adica o universalitate de drept alcatuita din drepturi si bunuri.

Persoanele juridice pot dobandi calitatea de succesor universal al unui patrimoniu prin efectul comasarii (fuziunii sau absorbtiei).

Sunt succesori universali mostenitorul legal unic si legatarul universal (persoana care primeste prin testament intreaga mostenire a testatorului).

b) succesorii cu titlu universal sunt persoanele stabilite prin testament, de testator ce dobandesc o fractiune dintr-un patrimoniu.

Succesorii universali si cu titlu universal se caracterizeaza sub aspectul efectelor pe care le produce actul juridic civil asupra lor prin urmatoarele:

- din punct de vedere juridic ele continua personalitatea juridica a autorului actului juridic, adica iau locul acestuia in actul incheiat. De exemplu, la decesul tatalui, unicul fiu continua perso­nalitatea juridica a tatalui sau, autorul unui contract de inchiriere, si preia dreptul acestuia de a incasa chiria, dar si obligatia de a pune la dispozitia locatarului apartamentul inchiriat.

- devin titularii drepturilor si obligatiilor nascute din actul juridic incheiat de cel ce a lasat mostenire. Intr-o alta formulare, efectele actului juridic la care ei nu au participat se produc asupra lor, ca si cum ar fi fost parti la incheierea lui. Exista doua exceptii: drepturile si obligatiile strans legate de persoana autorului (intuitu personae), precum si drepturile si obligatiile declarate de parti netransmisibile se sting la moartea acestuia. De exemplu, autorul (cel ce a lasat mostenire) este parte la un contract de renta viagera. Contractul fiind incheiat in consideratia persoanei lui se stinge la incetarea din viata a credirentierului.

Cu privire la raspunderea juridica a succesorilor universali si a succesorilor cu titlu universal, in cazul neexecutarii obligatiilor din contractele pe care le preiau se impune urmatoarea distinctie:

- cand acestia au acceptat mostenirea pur si simplu, ei raspund ca si autorii actului, cu propriul patrimoniu si cu patrimoniul dobandit.

- cand mostenirea a fost acceptata sub beneficiu de inventar, raspund numai in limitele activului succesoral dobandit.

Atunci cand legea prevede, calitatea de avanzi-cauza a succesorilor universali si cu titlu universal se stinge. De exemplu, mostenitorii legali rezervatari pierd calitatea de avanzi-cauza si devin terti fata de actele juridice ale autorului (ale celui pe care-l mostenesc), care nesocoteste rezerva succesorala.

c) succesorii cu titlu particular sunt acele persoane care dobandesc un anumit drept subiectiv sau bun determinat (ut singuli). Este succesor cu titlu particular cumparatorul, pentru ca a dobandit un drept - dreptul de proprietate asupra bunului cumparat; donatarul, deoarece a dobandit un bun determinat (de exemplu, un televizor) de la donator; cesionarul, pentru ca a dobandit un drept de creanta de la cesionar etc.

Succesorul cu titlu particular dobandeste calitatea de avand-cauza cu doua precizari:

- numai fata de acele acte juridice incheiate de autor (cel de la care a dobandit dreptul sau bunul determinat), anterioare actului prin care a dobandit dreptul sau bunul determinat

- actele juridice fata de care devine avand-cauza privesc dreptul sau bunul determinat dobandit.

Conditii cumulative cerute pentru ca dobanditorul unui drept subiectiv sau bun sa dobandeasca calitatea de succesor cu titlu particular sunt:

- actul juridic fata de care are calitatea de succesor cu titlu particular, deci care produce efecte fata de el sa se refere la bunul, dreptul subiectiv dobandit. De exemplu, intr-un contract de vanzare-cumparare a unui imobil, cumparatorul (succesorul cu titlu particular) dobandeste calitatea de avand-cauza, fata de contractul de inchiriere, incheiat de autor (de vanzator) anterior dobandirii imobilului de catre el. Cumparatorul trebuie sa respecte drepturile si sa execute obligatiile strans legate de bunul dobandit (de imobilul cumparat), stabilite de autor in contractul de inchiriere desi nu a fost parte la incheierea actului. Aceasta situatie este prevazuta in Codul civil art.1441: "Daca locatarul vinde lucrul inchiriat sau arendat, cumparatorul este dator sa respecte locatiunea facuta inainte de vanzare, intrucat (n.a. - daca) a fost facuta printr-un act autentic sau prin act privat, dar cu data certa, afara numai cand desfiintarea ei din cauza vanzarii s-ar fi prevazut in insasi contractul de locatiune."

- actul juridic fata de care dobandeste calitatea de avand-cauza, de succesor in drepturi sa fie anterior (sa aiba data certa anterioara) actului juridic prin care a dobandit dreptul subiectiv sau bunul.

- actul juridic incheiat de autor, fata de care dobanditorul dreptului sau bunului devine succesor cu titlu particular, sa fi indeplinit conditiile de publicitate cerute de lege. De exemplu, dobanditorul unei cesiuni de creanta trebuie sa notifice debitorului cesiunea.

In lipsa indeplinirii uneia din conditiile de mai sus, dobanditorul dreptului subiectiv sau a bunului are calitatea de tert.

Succesorul cu titlu particular al unui drept subiectiv sau bun determinat este tinut de efectele actului juridic strans legate de dreptul, bunul dobandit, potrivit regulii de drept conform careia transmitatorul nu poate transmite dreptul sau bunul decat asa cum au fost acesta in patrimoniul lui. (Nimeni nu poate transmite altuia mai mult drept decat are el insusi, in latina "nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet.")

d) creditorii chirografari: sunt creditorii care nu au incheiat contracte de garantii reale (contract de ipoteca, de gaj) pentru a proteja dreptul lor de creanta, riscand astfel ca in ipoteza insolvabilitatii debitorului sa piarda acest drept. Ei se bucura de un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului pe care-l pot urmari (mai exact, bunurile ce-l compun) pentru realizarea dreptului de creanta.

In acest sens, art.1718 Cod civil prevede: "Oricine este obligat personal este tinut de a indeplini indatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile si imobile, prezente si viitoare."

Creditorii chirografari sunt o categorie speciala de avanzi-cauza, deoarece:

- au calitatea de avanzi-cauza fata de actele juridice incheiate de debitor, prin care acesta isi mareste sau micsoreaza patrimoniul, implicit dreptul de gaj general al creditorilor chirografari.

Actele juridice incheiate de debitor produc efecte juridice pe de o parte fata de creditorul chirografar, si pe de alta parte fata de persoane straine de contract.

- de exemplu, creditorul chirografar are de primit imprumutul acordat de 100 milioane lei. Debitorul instraineaza bunuri din patrimoniul sau, de 90 de milioane lei, fapt ce influenteaza dreptul de gaj general al creditorului chirografar. Creditorul chirografar se vede pus in pericolul de a nu mai recupera imprumutul pentru ca valoarea totala a patrimoniului debitorului (dreptului de gaj general) a scazut.

- au calitatea de terti fata de actele juridice incheiate de debitorul lor prin care se provoaca sau agraveaza starea de insolvabilitate, punandu-se astfel in pericol gajul general al creditorilor chirografari.

Creditorii chirografari pierd calitatea de avanzi-cauza si devin terti fata de actele juridice incheiate de debitor in scopul fraudarii intereselor creditorilor chirografari. Ei au la indemana potrivit art.975 Cod civil actiunea revocatorie (actiunea pauliana) si actiunea in declararea simulatiei (art.1175 Cod civil).

Se impune o precizare: o persoana poate avea fata de acelasi act juridic si calitatea de tert si calitatea de avand-cauza, in raport de anumite imprejurari concrete. De exemplu, succesorii universali si cu titlu universal, cand au si calitatea de mostenitori rezervatari, sunt avanzi-cauza fata de contractul de donatie incheiat de autorul pe care-l mostenesc. Daca insa prin contractul de donatie a fost afectata rezerva succesorala, succesorii universali si cu titlu universal ce au calitatea de mostenitori rezervatari devin terti, il ataca in justitie si obtin reducerea donatiei in masura necesara reintregirii rezervei succesorale. Calitatea de tert sau avand-cauza a unei persoane se analizeaza concret, in raport cu actul juridic incheiat de partile cu care sunt legate juridic.

3.Opozabilitatea si inopozabilitatea actului juridic civil fata de terti

Opozabilitatea este particularitatea actului juridic sau a situatiei juridice create de actul juridic de a da nastere la drepturi si obligatii fata de parti si avanzii-cauza ai partilor si de a se impune respectului tertilor propriu-zisi.

- opozabilitatea fata de parti: actul juridic civil este opozabil partilor si avanzilor-cauza ai acestora.

In continut, opozabilitatea fata de parti consta in exercitarea drepturilor si executarea obligatiilor de catre parti sau avanzi-cauza ai acestora, asa cum au fost ele stabilite sau, intr-o alta formulare, actul juridic da nastere la drepturi si obligatii numai fata de parti si avanzii lor cauza.

Observam ca opozabilitatea fata de parti este sinonima cu principiul relativitatii efectelor actului juridic.

Afirmatia ca un act juridic este opozabil numai partilor si avanzilor cauza ai partilor este identica cu afirmatia ca actul juridic produce efecte numai fata de parti si avanzii-cauza ai partilor.

In concluzie, opozabilitatea actului juridic fata de parti si avanzii-cauza ai partilor se confunda cu relativitatea efectelor actului juridic.

- opozabilitatea fata de tertii propriu-zisi. Actul juridic incheiat si situatia juridica caruia i-a dat nastere nu pot fi indiferente tertilor propriu-zisi. El se impune respectului tuturor.

Sub acest aspect opozabilitatea fata de terti are un continut propriu: consta in obligatia generala a tuturor de respecta, de a nu aduce atingere actului juridic civil incheiat, situatiei juridice careia i-a dat nastere. De exemplu, actul juridic de vanzare-cumparare a unui autoturism obliga pe toti sa respecte dreptul de proprietate al cumparatorului, sa nu faca nimic de natura a stanjeni exercitarea dreptului de catre cumparator.

Prin actul juridic incheiat, tertilor nu le revine nici o obligatie. Situatia juridica nascuta din contract (de exemplu, calitatea de proprietar dobandita de cumparator) se impune respectului tuturor, atat partilor din contract, cat si tertilor propriu-zisi.

Opozabilitatea actului juridic fata de tertii propriu-zisi impune de regula respectarea formalitatilor de publicitate (vezi "Forma actului juridic) sau dupa caz de constatarea actului juridic intr-un inscris avand data certa.

Actul juridic fiind opozabil tertilor, inseamna ca partea din contract are dreptul sa invoce existenta actului, ori de cate ori tertul ar emite pretentii cu privire la drepturile dobandite de parti. Cand partea actului juridic nu respecta formele de publicitate se afirma ca actul juridic nu este opozabil fata de terti, este inopozabil fata de terti, adica partea nu are dreptul sa opuna actul pretentiilor tertului.

In urmatoarele situatii partea poate sa invoce opozabilitatea actului juridic fata de terti:

- actul juridic este opozabil tertilor pentru ca el este titlu pentru dobandirea unui drept subiectiv

- actul juridic este un mijloc de proba impotriva pretentiilor tertului care ar revendica dreptul de proprietate asupra bunului ce constituie obiectul material, exterior, derivat al actului juridic

- actul juridic este titlu pentru a face dovada dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiune

- actul juridic este titlu pentru justificarea sporirii patrimoniului unei persoane si poate fi opus impotriva celui ce intenteaza o actiune (de in rem verso) de imbogatire fara just temei.

Importanta practica a deosebirilor intre relativitatea efectelor si opozabilitatea fata de terti consta in materia probatiunii judiciare si a raspunderii civile.

In materia probatiunii judiciare: cand partile ajung in litigiu cu privire la existenta si intinderea drepturilor si obligatiilor, ele trebuie sa faca proba actului juridic, conform regulilor comune de probatiune judiciara. Dimpotriva, pentru terti actul juridic fiind un fapt juridic in sens restrans, poate fi dovedit prin orice mijloc de proba, inclusiv prin martori.

In materia raspunderii civile: cand una din parti produce un prejudiciu celeilalte parti prin neexecutarea obligatiilor sale, se angajeaza raspunderea civila contractuala. Alta este situatia cand un tert propriu-zis printr-o fapta ilicita produce un prejudiciu uneia din parti prin nesocotirea dreptului dobandit din actul juridic; se angajeaza raspunderea delictuala.

4. Exceptii de la principiul relativitatii efectelor actului juridic civil

Exceptiile de la principiul relativitatii sunt acele situatii cand actul juridic civil produce efecte fata de alte persoane decat partile actului sau avanzii-cauza ai partilor. Actul juridic da nastere la drepturi subiective si obligatii civile in favoarea unor terti propriu-zisi.

In doctrina, exceptiile de la principiul relativitatii sunt impartite in doua categorii: exceptii reale si exceptii aparente, dupa cum efectele actului juridic se produc fata de persoanele ce n-au participat la incheierea actului juridic, prin vointa partilor actului juridic sau in puterea legii.

Exceptii reale sunt situatiile cand partile actului juridic exclusiv prin vointa lor stabilesc ca actul juridic sa produca efecte (naste drepturi si obligatii) in favoarea/sarcina unei persoane care nu a incheiat actul juridic nici personal, nici prin reprezentant. Singura exceptie de la principiul relativitatii efectelor actului juridic civil o constituie "stipulatia pentru altul" ("contractul in favoarea unei a treia persoane")221.

Exceptiile aparente sunt acele situatii prevazute de lege cand actul juridic incheiat produce efecte juridice in beneficiul/sarcina unor persoane care nu au calitatea de parti. Ele sunt:avanzii-cauza; promisiunea faptei altuia (conventia de porte-fort) simulatia, reprezentarea, actiunile directe, contractul colectiv de munca.

Intr-o opinie, se adauga exceptiilor aparente si cesiunea de creanta si gestiunea de afaceri.

Intr-o alta opinie, simulatia nu este o exceptie de la principiul relativitatii.

In opinia unui autor, actiunile directe si contractul colectiv de munca nu sunt exceptii aparente la principiul relativitatii.

In doctrina s-a conturat opinia la care ne raliem, potrivit careia nu are nici o importanta faptul ca producerea efectelor actului juridic si fata de persoane care n-au participat la incheierea acestuia a fost stabilita prin vointa partilor sau a fost dispusa de lege.

Definitia data de doctrina notiunii de exceptie de la principiul relativitatii este unanim acceptata: actul juridic incheiat produce efecte si fata de alte persoane care nu au participat la incheierea actului juridic.

Finalitatea exceptiilor de la principiul relativitatii este una singura: un tert dobandeste drepturi si executa obligatiile stabilite intr-un act juridic la incheierea caruia nu a participat.

Tertul se bucura de aceleasi efecte ale exceptiilor de la principiul relativitatii, indiferent ca acestea au fost stabilite prin vointa partilor actului juridic sau prin vointa legii. Mai mult, nu exista reguli juridice distincte aplicabile exceptiilor reale sau aparente. Criteriul de clasificare, izvorul lor este singurul element de diferentiere a exceptiilor de la principiul relativitatii fara nici o relevanta in planul efectelor juridice ale acestora.

Aceasta realitate pune sub semnul intrebarii utilitatea clasificarii exceptiilor in reale si aparente. Diversele opinii doctrinare cu referire la apartenenta sau nu a unor exceptii la una sau alta din categorii, se pare, nu au o finalitate practica.

Vom prezenta succint exceptiile de la principiul relativitatii efectelor actului juridic, materie ce urmeaza a fi detaliata in cursul "Drept civil" "Teoria generala a obligatiilor".

a) Stipulatia pentru altul (contractul in favoarea unei terte persoane) este un act juridic sau o clauza intr-un act prin care una din parti (promitent), se obliga fata de cealalta parte (stipulant) sa execute o prestatie in favoarea unui tert beneficiar, care nu a participat la incheierea actului juridic intre promitent - stipulant.

Actul juridic incheiat da nastere unui drept propriu, direct si imediat, al carui titular este tertul beneficiar. Dreptul se naste in momentul incheierii actului juridic fara a fi nevoie de consimtamantul tertului beneficiar la perfectarea contractului. Drept urmare tertul beneficiar poate sa se adreseze instantei de judecata si sa ceara obligarea promitentului sa execute prestatia promisa. De exemplu, nepotul (promitentul) primind un autoturism cu titlu de donatie de la unchiul sau (stipulantul) se obliga fata de acesta sa o transporte pe matusa sa in fiecare toamna la tratament in statiunea Sovata.

Stipulatia pentru altul este o exceptie de la principiul relativitatii, deoarece o persoana (tertul beneficiar), alta decat partile, dobandeste un drept fara sa participe la incheierea actului juridic ca urmare a vointei exprimate in acest scop de partile actului.

Atentie, tertul beneficiar dobandeste dreptul civil subiectiv, exercitiul dreptului depinzand exclusiv de vointa lui. In exemplul nostru, s-ar putea ca matusa, titulara dreptului civil subiectiv de a cere sa fie transportata anual la tratament, sa refuze sa-si exercite dreptul, ca urmare, de pilda, a relatiilor tensionate cu unchiul.

b) Actiunile directe reprezinta dreptul conferit de lege unor terte persoane la un act juridic, de a chema in judecata pe una din partile acestuia in scopul apararii unor drepturi nascute din actul la a carui incheiere nu au participat. In Codul civil se prevad doua asemenea actiuni directe:

- contractul de antrepriza - art.1488 Cod civil. Zidarii, lemnarii si ceilalti lucratori intrebuintati la cladirea unui edificiu sau la facerea unei alte lucrari date in antrepriza pot sa se adreseze instantei de judecata si sa ceara plata sumelor ce li se cuvin pentru munca prestata, de la client, dar numai daca clientul are obligatii de plata fata de antreprenor (constructor) cand acesta nu le plateste suma prestata.

Contractul de antrepriza incheiat intre antreprenor si client este o exceptie de la principiul relativitatii, deoarece produce efecte juridice, potrivit legii, fata de muncitorii angajati, care nu au incheiat acest contract. In favoarea lor s-a nascut un drept civil subiectiv: sa cheme in judecata pe client in scopul si conditiile aratate.

- contractul de submandat - in art.1542 alin.4 Cod civil se stabileste dreptul mandantului (persoana care imputerniceste o alta persoana - mandatar sa incheie acte juridice pe seama sa) sa se adreseze instantei de judecata pentru a obliga persoana ce-l inlocuieste, la plata de despagubiri, in cazul producerii de pagube.

Fata de contractul de submandat incheiat intre mandatar - submandatar, mandantul este tert, dar in virtutea legii, acest contract produce efecte fata de el, desi nu a participat la incheierea contractului.

c) Contractul colectiv de munca - art. 9 Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca dispune: prevederile contractului colectiv de munca "produc efecte pentru toti salariatii din unitate, indiferent de data angajarii lor."

Asadar, un angajat ulterior momentului incheierii contractului colectiv de munca, tert la contract, se bucura de efectele contractului de munca, desi nu a fost parte la incheierea actului; beneficiaza de clauzele contractuale privind conditiile de munca, salarizare, concediu de odihna si alte drepturi si obligatii.

d) Avanzii-cauza. Am aratat ca avanzii-cauza, desi nu sunt parti la actul juridic, pot deveni titulari ai drepturilor civile subiective si obligatiilor civile stabilite in contract. Actul juridic produce efecte nu numai fata de parti, ci si fata de avanzii-cauza.

Situatia avanzilor-cauza este considerata de catre o parte a doctrinei exceptie de la principiul relativitatii, parerile autorilor fiind diferite dupa cum ar constitui exceptii aparente sau reale.226

Intr-o alta opinie, se neaga apartenenta situatiei avanzilor-cauza la exceptiile de la principiul relativitatii efectelor actelor juridice. "Producerea efectelor actului juridic civil fata de avanzi-cauza nu constituie exceptie de la principiul relativitatii efectelor actelor juridice".

Argumentul se pare este corect: Avanzii-cauza, terti la actul juridic, iau locul partilor si, adaugam noi, in aceasta noua calitate de parti la actul juridic suporta efectele acestuia. Cu toate acestea, autorul asaza avanzii-cauza in randul exceptiilor de la principiul relativitatii.

Credem ca actul juridic produce efecte fata de avanzii-cauza numiti succesori universali si cu titlu universal in calitatea dobandita de drept, de parti contractante, adica creditori si debitori.

Ne aflam in prezenta principiului relativitatii efectelor actului juridic si nu a unei exceptii de la acest principiu.

e) Promisiunea faptei altuia (conventia de porte-fort) este actul juridic in care o parte (promitent) se obliga fata de cealalta parte (creditorul promisiunii) sa determine pe o a treia persoana sa incheie sau sa ratifice un act juridic civil. De exemplu, unul din cei doi coproprietari, dupa ce vinde partea din coproprietate, incheie un contract de porte-fort cu dobanditorul, prin care se obliga sa-l determine pe fratele sau sa-i vanda cealalta parte.

Promitentul isi asuma obligatia de a face "ce consta in a determina tertul sa incheie actul juridic".

Tertul nu are nici o obligatie, el va incheia actul prin vointa proprie daca va voi. Singurul obligat este promitentul. In ipoteza ca nu va reusi sa-l convinga pe tert sa incheie actul juridic, va plati daune-interese daca a cauzat un prejudiciu.

Se apreciaza ca este o exceptie la principiul relativitatii, in sensul ca promisiunea faptei altuia ar naste efecte fata de tert. In realitate, tertul este liber sa incheie sau nu actul juridic promis de o parte a contractului de porte-fort.

f) Simulatia este operatiunea juridica ce consta in doua acte juridice incheiate intre aceleasi parti: actul juridic public, aparent, mincinos (simulat) prin care se creeaza o situatie juridica nereala si altul juridic secret, ascuns, dar real, in care se arata adevarata legatura juridica, intre parti. De exemplu, unchiul urmareste sa faca un cadou de valoare nepotului preferat, dar nu doreste sa provoace nemultumirea celorlalti nepoti. El incheie in secret contractul de donatie cu nepotul preferat si, de "ochii lumii", pentru toti ceilalti, incheie un contract de vanzare-cumparare cu acesta.

Formele simulatiei sunt:

Fictivitate - actul public, aparent, este fictiv, incheiat de forma, existenta lui este inlaturata de actul secret (contrascris). De exemplu, debitorul, pentru a sustrage un bun de valoare de la o eventuala executare silita, ca urmare a neonorarii obligatiei fata de creditor, incheie in secret un contract de vanzare-cumparare a bunului respectiv si precizeaza ca actul public de vanzare-cumparare ce urmeaza a fi incheiat nu exista.

Deghizare - cand partile ascund, "deghizeaza" natura juridica a actului secret incheiat si, ulterior, in actul juridic public incheiat, stabilesc clauze diferite de natura actului secret, real.

In exemplul dat, in contractul de donatie, se stabileste ca actul public va avea forma unui contract de vanzare-cumparare (a fost "deghizat" in contract de vanzare-cumparare) pentru a evita nemultumirea celorlalti nepoti.

Interpunerea de persoane - cand actul public, aparent, se incheie cu o anumita persoana, dar in actul secret se arata ca, in realitate, o alta persoana este parte la contract.

De exemplu, vrei sa donezi subalternului tau un autoturism. Contractul de donatie public se incheie cu un amic, si in actul secret incheiat inaintea celui public se precizeaza ca cel ce primeste donatia este subalternul tau.

In art.1175 Cod civil se precizeaza doua reguli in materie de simulatie:

- actul secret, real produc efecte numai fata de parti si succesorii universali si cu titlu universal; el nu este opozabil tertilor de buna-credinta;

- actul aparent, public, mincinos produce efecte fata de tertii de buna - credinta.

Tertii, dupa cum le dicteaza interesul, pot invoca in instanta fie actul public, fie actul secret, daca fac dovada acestuia.

Simulatia se considera exceptie de la principiul relativitatii, pentru ca, potrivit art.1175, tertul se bucura de efectele juridice ale actului juridic la incheierea caruia nu a participat: actul secret sau actul public.

g) Reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoana - reprezentant - incheie un act juridic in numele si in contul (pe socoteala) altei persoane - reprezentat - efectele actului juridic producandu-se in anumite conditii direct fata de persoana reprezentata.

Se considera o exceptie de la principiul relativitatii, deoarece actul juridic incheiat de reprezentant si o terta persoana naste efecte juridice fata de reprezentat, desi el nu a incheiat actul juridic.

Reprezentarea, dupa izvorul sau, poate fi: legala si conventionala.

Reprezentarea legala: izvoraste din lege si intervine in cazul persoanelor incapabile: minorul sub 14 ani (este reprezentat in circuitul civil de catre parintii sai sau in lipsa ambilor parinti de catre tutore) si interzisul judecatoresc (este reprezentat de tutore).

Legea imputerniceste pe parinti si tutore - in calitatea de reprezentanti legali sa incheie orice act juridic in numele si pe seama incapabililor pe care-i reprezinta. In cazul actelor juridice de dispozitie reprezentantii legali au nevoie de incuviintarea autoritatii tutelare.

Reprezentarea conventionala este urmarea vointei partilor exprimata in contractul de mandat, unde se stabilesc limitele puterilor incredintate de mandant reprezentantului sau (mandatarul).

Cel reprezentat - mandantul - poate conferi mandatarului sau o imputernicire speciala mandat special (procuratio unicus rei) de a incheia un anumit act juridic sau o imputernicire generala, mandat general (procuratio omnium bonorum) - de a incheia orice act juridic si cu privire la oricare din bunuri cu exceptia celor strict personale.

Conditiile reprezentarii sunt urmatoarele:

a) sa existe imputernicirea de a reprezenta. Imputernicirea este data de lege sau de vointa partilor. Aceasta conditie impune urmatoarele precizari in legatura cu actul cu sine insusi, reprezentarea aparenta si imputernicirea de a reprezenta.

Actul cu sine insusi: este actul juridic incheiat de reprezentant in numele si pe seama reprezentantului si el insusi, in numele sau. Actul juridic este practic incheiat de o singura persoana - reprezentant, dar in doua calitati opuse: ca reprezentant al intereselor reprezentantului si in numele sau, pentru sine. De exemplu, reprezentantul primeste mandat sa cumpere un autoturism. In aceasta calitate, incheie un contract cu sine insusi, cand autoturismul procurat este autoturismul sau, pe care-l vinde reprezentatului.

In actul cu sine insusi, exista riscul ca reprezentantul sa puna pe primul plan, propriile interese (in exemplul dat, sa obtina un pret cat mai bun pe autoturismul ce-l vinde persoanei pe care o reprezinta).

O alta forma a contractului cu sine insusi este dubla reprezentare. In acest caz, una si aceeasi persoana apare in actul juridic si ca reprezentant al uneia din parti si ca reprezentant al celeilalte parti. De exemplu, o persoana, in calitate de reprezentant, a primit un mandat sa cumpere un autoturism. Aceeasi persoana primeste calitatea de reprezentant de la o alta persoana pentru a vinde un autoturism. Aceasta persoana are o dubla calitate: reprezinta in actul juridic si pe cumparator, si pe vanzator.

Practica judiciara nu este uniforma in a admite sau nu existenta contractului cu sine insusi, deoarece exista riscul promovarii propriilor interese sau a intereselor uneia sau alteia din partile pe care le reprezinta.

Intr-o opinie, daca prin contractul de mandat s-au stabilit suficiente detalii ale continutului actului juridic ce urmeaza a fi incheiat, asa incat reprezentantul sa nu poata negocia si decide impotriva interesului celui reprezentat, actul juridic poate fi valabil.229

Intr-o alta opinie, reprezentatul poate cere anularea actului pentru dol prin reticenta sau, mai pe larg, pentru violarea de catre reprezentant a obligatiei de loialitate fata de reprezentat.230

Reprezentarea aparenta este situatia prevazuta de art.1557 Cod civil: "e valid aceea ce face mandatarul in numele mandantului, atat timp cat nu cunoaste moartea lui, sau existenta uneia din cauzele ce desfiinteaza mandatul (n.a. - revocarea mandatului, interdictia, insolvabilitatea si falimentul mandantului)" si art.1558 Cod civil: "In toate cazurile aratate in articolul precedent sunt valide contractarile mandatarului cu al treilea, persoane care sunt de buna-credinta."

Practic, reprezentantul incheie actul juridic cu o persoana de buna-credinta, fara sa cunoasca ca mandatul i-a fost retras sau ca mandantul a fost declarat interzis judecatoresc, insolvabil sau in faliment. Actul juridic se considera valabil incheiat prin reprezentare, imputernicirea de a reprezenta poate lipsi sau uneori este depasita de reprezentant.

Se disting doua ipoteze:

- in cazul reprezentarii aparente, desi lipseste imputernicirea se produc efectele unei reprezentari potrivit art.1557 Cod civil, actul juridic este valabil cand tertul este de buna credinta.

- in cazul reprezentarii, fara sau cu depasirea imputernicirii de a reprezenta "actul juridic nu produce efecte fata de persoana despre care se afirma ca este reprezentata, ci fata de reprezentant. Actul juridic incheiat poate produce efecte fata de reprezentat, numai daca el il ratifica. Este ceea ce impune art.1546 Cod civil: "Mandantul este indatorat a indeplini obligatiile contractate de catre mandatar in limitele puterilor date. Nu este indatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi facut afara din limitele puterilor sale, afara numai cand a ratificat expres sau tacit."

Ratificarea este actul juridic unilateral incheiat de persoana reprezentata, prin care accepta actul incheiat de reprezentant, prin depasirea imputernicirii primite, tertul devenind astfel parte la actul juridic ratificat.

b) sa existe intentia de a reprezenta, adica sa i se aduca la cunostinta tertului, de catre reprezentant, ca actul juridic se incheie prin reprezentare.

In ipoteza cand reprezentantul nu isi declina calitatea, actul juridic incheiat cu tertul va produce efectele fata de reprezentant, care devine parte la actul juridic. Suntem in prezenta mandatului fara reprezentare.

c) reprezentantul sa exprime o vointa valabila, libera si neviciata la incheierea actului juridic. Ca urmare, reprezentantul trebuie sa aiba deplina capacitate de exercitiu si consimtamantul dat sa fie neviciat.

Efectele reprezentarii

Fata de reprezentat actul juridic incheiat prin reprezentare produce aceleasi efecte ca si atunci cand reprezentatul ar fi incheiat personal actul cu tertul.

Fata de tert actul juridic incheiat prin reprezentare produc efectele oricarui act juridic, deoarece tertul este parte la act chiar daca acesta a fost incheiat prin reprezentare.

Fata de reprezentant, actul juridic incheiat nu produce efecte juridice, cand procura a fost intocmai respectata.

Incetarea reprezentarii

Reprezentarea legala inceteaza in urmatoarele situatii:

- minorul a implinit 14 ani, dobandind astfel capacitate restransa de exercitiu;

- la decesul minorului, al interzisului judecatoresc, al reprezentantului legal;

- la ridicarea interdictiei judecatoresti;

- punerea sub interdictie a reprezentantului legal;

- inlocuirea sau inlaturarea tutorelui sau a curatorului.

Reprezentarea conventionala inceteaza:

- denuntarea (revocarea) mandatului de catre mandant

- renuntarea mandatarului la mandat

- moartea, punerea sub interdictie, insolvabilitatea sau falimentul mandantului sau mandatarului

Reprezentarea frauduloasa este imprejurarea in care reprezentantul se intelege cu tertul si incheie actul juridic in dispretul intereselor persoanei reprezentate.

Unii autori apreciaza actul juridic astfel incheiat ca fiind lovit de nulitate.

Solutia o apreciem corecta, deoarece actului juridic incheiat cu tertul ii lipseste cauza morala.