Carta Internationala a Drepturilor Omului

La 17 decembrie 1947, Comisia Drepturilor Omului stabilea denumirea de Carta Internationala a Drepturilor Omului pentru o serie de instrumente ce urmau a fi adoptate.

Astazi, Carta cuprinde:

Declaratia Universala a Drepturilor Omului,

cele doua Pacte internationale privind drepturile omului,

Protocolul facultativ la Pactul privind drepturile civile si politice si

Protocolul facultativ la pactul de mai sus, referitor la abolirea pedepsei cu moartea.

a. Declaratia Universala a Drepturilor Omului

Importanta istorica a acestui act este comparabila cu cea a marilor documente: Magna Carta Libertatum, Declaratia Americana de Independenta sau Declaratia franceza a Drepturilor Omului si Cetateanului..

Elaborarea acestui instrument international de recunoastere si garantare a drepturilor fundamentale a aparut ca o reactie puternica impotriva atrocitatilor savarsite in perioada regimului nazist si este considerata a fi cu caracter universal nu doar datorita faptului ca se adreseaza omenirii in ansamblul ei, ci si pentru ca se adreseaza tuturor categoriilor 'sociale si naturale' ale umanitatii. Declaratia face referire nu numai la drepturile omului, ci si la obligatiile acestuia fata de colectivitate, 'numai in cadrul acesteia fiind posibila dezvoltarea libera si deplina a personalitatii sale' (art.29).

De asemenea, Declaratia stabileste si obligatiile corelative ale statelor privind drepturile garantate resortisantilor lor.

Declaratia consacra urmatoarele drepturi civile si politice :dreptul la viata, dreptul la libertate si la securitate personala (art.3); interdictia sclaviei (art.4); interdictia torturii, a tratamentelor crude, inumane sau degradante (art.5); dreptul la recunoasterea personalitatii juridice (art.6); egalitatea in fata legii (art.7); dreptul de a nu fi arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar (art.9); dreptul la un proces echitabil (art.10); prezumtia de nevinovatie si neretroactivitatea legii penale (art.11); interdictia imixtiunilor in viata privata si de familie, a celor legate de domiciliu, corespondenta si totodata, a atingerilor aduse onoarei sau reputatiei (art. 12); libertatea de circulatie, de alegere a resedintei si dreptul de a parasi orice tara, inclusiv propria tara si de a reveni pe teritoriul acesteia (art. 13); dreptul de azil (art.14); dreptul la cetatenie (art. 15); dreptul de a se casatori si de a-si intemeia o familie (art.16); dreptul la proprietate (art.17); libertatea gandirii, a constiintei si a religiei (art.18); libertatea de opinie si de exprimare (art.19); libertatea de intrunire si de asociere (art.20); dreptul de a participa la guvernarea tarii si dreptul de a avea acces la functiile publice in propria tara (art.21).

De asemenea, sunt consacrate urmatoarele drepturi economice, sociale si culturale : dreptul la securitate sociala (art.22); dreptul la munca, precum si dreptul de ocrotire impotriva somajului (art.23); dreptul la odihna, la o limitare rezonabila a timpului de munca precum si la concedii periodice platite (art.24).

Drepturile proclamate, insa, nu sunt absolute, Declaratia permitand statelor sa adopte legi care sa stabileasca anumite limite in exercitarea acestor drepturi in scopul respectarii drepturilor celorlalte persoane si in vederea asigurarii, intr-o societate democratica, a cerintelor moralei, ordinii publice si bunastarii generale.

In finalul sau, Declaratia impune o restrictie acestei posibilitati a statelor, precizand ca 'nici o prevedere a prezentei Declaratii nu poate fi interpretata ca implicand pentru un stat, un grup sau pentru o persoana dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a savarsi vreun act care sa conduca la desfiintarea drepturilor si libertatilor enuntate in aceasta (art.30).'

Avand in vedere ansamblul drepturilor fundamentale proclamate, acest instrument este mai amplu decat oricare altul, adoptat in dreptul intern al statelor.

b. Pactele Drepturilor Omului

La 16 decembrie 1966, Adunarea Generala a ONU adopta, prin Rezolutia 2200A (XXI), Pactul privind drepturile economice, sociale si culturale si Pactul privind drepturile civile si politice.

Ele dezvolta drepturile si libertatile fundamentale ale omului consacrate in Declaratia Universala, stabilind totodata si limite in exercitarea lor.

Daca in ceea ce priveste forta obligatorie a Declaratiei Universale inca se mai poarta discutii, Pactele Drepturilor Omului sunt tratate internationale ce creeaza obligatii juridice pentru statele parti.

Pactul privind drepturile civile si politice

Din punctul de vedere al drepturilor consacrate, Pactul privind drepturile civile si politice este mai cuprinzator decat Declaratia Universala, el adaugand o serie de drepturi noi. In acelasi timp, insa, o serie de drepturi consacrate in Declaratie (dreptul de azil, dreptul de proprietate, s.a.) nu se regasesc in cuprinsul Pactului, datorita inexistentei unor opinii comune intre reprezentantii blocurilor politice si ideologice din cadrul ONU, in momentul elaborarii acestui tratat.

Pactul privind drepturile civile si politice obliga statele parti sa respecte imediat drepturile consacrate, luand toate masurile necesare (legislative sau de alta natura) pentru aducerea la indeplinire a acestei obligatii, spre deosebire de Pactul privind drepturile economice, sociale si culturale, carta prevede o aplicare progresiva, in functie de posibilitatile statelor.

In anumite situatii exceptionale, statele parti pot sa suspende exercitiul drepturilor recunoscute sau sa limiteze exercitarea lor.

Posibilitatea oferita de Pact statelor parti, de a impune anumite limite in exercitarea drepturilor garantate, permite invocarea acestor dispozitii de catre statele lipsite de o justitie puternica si independenta, care, in practica, incalca dispozitiile Pactului. Articolul 5 alin. 1 impune insa conditia ca aceste restrictii sau limitari ale drepturilor sa nu le depaseasca pe cele prevazute in Pact.

In vederea respectarii angajamentelor asumate de catre statele parti la Pactul privind drepturile civile si politice, acest tratat a creat un Comitet al Drepturilor Omului - ca mecanism de control.

Pactul privind drepturile economice, sociale si culturale

Comparativ cu Declaratia Universala, acest tratat consacra o paleta mai larga de drepturi cu caracter economic, social si cultural. Pactul nu enumera doar drepturile economice, sociale si culturale, ci propune si o definitie amanuntita a acestora, prevazand totodata si etape pentru punerea lor in aplicare. Sunt edificatoare in acest sens, articolele 6 si 7.

In vederea punerii in aplicare a dispozitiilor Pactului privind drepturile economice, sociale si culturale, art.2 alin. l stabileste angajamentul fiecarui stat parte de a lua masuri, atat individual, cat si prin asistenta si cooperare internationala, cu precadere in domeniul economic si tehnic, utilizandu-si la maxim resursele, in scopul de a ajunge treptat la infaptuirea deplina a drepturilor recunoscute in Pact, prin toate mijloacele adecvate, inclusiv prin adoptarea de masuri legislative.

Asa cum rezulta din text, spre deosebire de Pactul privind drepturile civile si politice, statele parti nu se obliga sa puna in practica imediat dispozitiile Pactului, ci isi iau angajamentul de a lua masuri 'pentru ca exercitarea deplina a drepturilor recunoscute in prezentul pact sa fie asigurata progresiv prin toate mijloacele adecvate'.

1.3. Alte instrumente cu caracter universal de protectie a drepturilor omului

Alaturi de Carta ONU, de actele constitutive ale unor institutii specializate ale Natiunilor Unite si de Carta Internationala a Drepturilor Omului, ONU a elaborat si promulgat, in timp, un numar important de tratate internationale, declaratii si rezolutii privind diferite forme de incalcari ale drepturilor omului sau referitoare la anumite categorii de persoane.

In literatura de specialitate conventiile, pactele si acordurile privind drepturile omului au fost clasificate astfel:

a) conventii cu caracter general: universale, europene, americane si africane;

b) conventii specifice: privind genocidul, crimele de razboi si crimele impotriva umanitatii, asupra torturii, sclaviei, muncii fortate, azilului, privind securitatea sociala, libertatea informatiei si a vietii private ;

c) conventii privind discriminarea rasiala, sexuala, in domeniul educatiei si in materie profesionala;

d) conventii privind protectia unor anumite categorii de persoane: copii, femei, minoritati, apatrizi, refugiati, emigranti, combatanti si prizonieri.

Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid

La 9 decembrie 1948, Adunarea Generala adopta Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid, intrata in vigoare la 12 ianuarie 1951.

Genocidul este definit de Conventie in articolul 2, ca fiind 'oricare dintre actele de-mai jos, comise cu intentia de a distruge, in totalitate sau numai in parte, un grup national, etnic, rasial sau religios, cum ar fi :omorarea membrilor unui grup; atingerea grava a integritatii fizice sau mentale a membrilor unui grup; supunerea intentionata a grupului la conditii de existenta care antreneaza distrugerea fizica totala sau partiala; masuri care vizeaza scaderea natalitatii in sanul grupului; transferarea fortata a copiilor dintr-un grup in altul'.

Pentru ca faptele prevazute in art. 2 sa fie apreciate ca genocid, este necesar ca ele sa fie comise cu intentia vadita de a distruge, in totalitate sau in parte, membrii unui grup national, etnic, rasial sau religios. in cazul in care faptele au ca efect distrugerea partiala a grupului, pot fi calificate ca fiind genocid, in ipoteza savarsirii lor cu intentia de a distinge grupul in intregime sau o parte substantiala a acestuia. Iar potrivit art. 3 al Conventiei, va fi pedepsit nu numai genocidul, ci si intelegerea in vederea comiterii genocidului, incitarea directa si publica la comiterea unui genocid, tentativa de genocid si complicitatea la genocid .

Articolul 6 al Conventiei prevede ca persoanele acuzate de genocid vor fi aduse in fata unei Curti Criminale Internationale, insa o astfel de curte nu a fost inca infiintata.

Conform art.7 al Conventiei, deoarece genocidul nu este considerat o crima cu caracter politic, statele parti se angajeaza sa acorde extradarea faptuitorilor.

Conventia internationala asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare rasiala

Conventia a fost adoptata prin Rezolutia Adunarii Generale a ONU 2106A (XX) din 21 decembrie 1965 si a intrat in vigoare la 4 ianuarie 1969.

Discriminarea rasiala este definita de Conventie in art. l alin. l, ca fiind 'orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta intemeiata pe rasa, culoare, ascendenta sau origine nationala sau etnica, care are ca scop sau efect de a distruge sau compromite recunoasterea, folosinta sau exercitarea, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si libertatilor fundamentale in domeniile politic, economic, social si cultural sau in oricare alt domeniu al vietii publice.'

In conformitate cu alin.2 al art. l, in acceptiunea Conventiei, discriminarea rasiala nu priveste deosebirile, excluderile, restrictiile sau preferintele stabilite de catre un stat parte, dupa cum este vorba de proprii cetateni sau de straini si nici nu afecteaza reglementarile adoptate de statele parti privind nationalitatea, cetatenia sau naturalizarea, cu conditia ca aceste reglementari sa nu contina discriminari fata de o anumita nationalitate (alin. 3 al art. 1).

In art. 3 al Conventiei sunt condamnate segregatia rasiala si apartheidul, statele parti asumandu-si obligatia de a preveni, de a interzice si de a elimina toate practicile de aceasta natura, pe teritoriile aflate sub jurisdictia lor. Prin dispozitiile art.6, statele parti isi iau angajamentul de a asigura oricarei persoane aflate sub jurisdictia lor, 'o protectie si o cale de recurs efective in fata tribunalelor nationale si a altor organe de stat competente' impotriva actelor de discriminare rasiala, 'precum si dreptul de a cere acestor tribunale satisfactie sau despagubire dreapta si adecvata', pentru pagubele suferite ca urmare a discriminarii.

In sfarsit, art.7, care incheie prima parte a Conventiei, prevede obligatia statelor parti de a lua masuri imediate si eficiente in domeniul invatamantului, educatiei, culturii si informatiei, 'pentru a lupta impotriva prejudecatilor ce duc la discriminare rasiala si pentru a favoriza intelegerea, toleranta si prietenia intre natiuni si grupuri rasiale sau etnice'.

Partea a doua a Conventiei priveste instituirea unui mecanism menit a asigura punerea in aplicare a prevederilor acestui instrument, prin realizarea unui control international asupra modului in care statele isi respecta obligatiile asumate si le pun efectiv in aplicare (art. 8-16).

Conventia impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante

Acest instrument juridic a fost adoptata de Adunarea Generala a ONU la 10 decembrie 1984, prin Rezolutia 39/46 si a intrat in vigoare la 28 iunie 1987.

Potrivit articolului 1 alin. 1 'termenul tortura  inseamna orice act prin care se provoaca unei persoane, cu intentie, o durere sau suferinte puternice, fizice ori psihice, mai ales cu scopul de a obtine de la aceasta persoana sau de la o persoana terta informatii sau marturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o alta persoana l-a comis ori este banuita ca l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terte persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o forma de discriminare, oricare ar fi ea, atunci cand o asemenea durere sau astfel de suferinte sunt aplicate de catre un agent al autoritatii publice sau de orice alta persoana care actioneaza cu titlu oficial, sau la instigarea sau cu consimtamantul expres sau tacit al unor asemenea persoane'.

Si Declaratia universala a drepturilor omului da o definitiei notiunii de tortura, insa aceasta nu este la fel de completa precum cea din Conventie. Concret din definitia enuntata trebuie sa retinem ca vorbim nu doar de tortura practicata de functionarii publici, ci si de cea savarsita de persoane particulare sau grupuri de persoane instigate de acesti functionari sau avand consimtamantul acestora.

Statele parti la Conventie isi asuma totodata si o serie de obligatii printe care sa adopte 'masuri legislative, administrative, judii si alte masuri eficace', pentru a impiedica savarsirea de aci tortura pe teritoriul lor (art.2 alin. l) sa nu expulzeze, sa nu respinga sau sa nu extradeze persoana catre un alt stat atunci cand exista motive temeinice se creada ca aceasta 'risca sa fie supusa la tortura'; sa ia masuri pentru ca toate actele de tortura; constituie infractiuni potrivit dreptului lor penal si si sanctioneze corespunzator gravitatii lor (art.4) etc.

Trebuie subliniat un aspect deosebit de important cu privire la acest instrument juridic, si anume ca respinge orice motivatie a torturii, chiar in cazul unor circumstante de exceptie, cum ar fi: ordinul unei autoritati publice, al unui superior sau starea de razboi.

De asemenea, in conformitate cu dispozitiile art. 11 din Conventie, statele parti isi asuma obligatia de a supraveghea punerea in practica a interzicerii torturii, astfel incat: 'fiecare stat parte va exercita o supraveghere sistematica asupra regulilor, instructiunilor, metodelor si practicilor interogatoriului si asupra dispozitiilor privind paza si tratamentul persoanelor retinute, arestate, sau incarcerate sub orice forma, sau prizoniere pe oricare teritoriu aflat sub jurisdictia sa, in scopul de a evita orice caz de tortura.'

Partea a II-a a Conventiei se refera la infiintarea unui Comitet impotriva torturii, avand sarcina de a pune in aplicare prevederile acestui instrument.

Conventia cu privire la drepturile copilului

Adunarea Generala a ONU adoptat la 20 noiembrie 1989 acest tratat carea intrat in vigoare la 2 septembrie 1990.

Conventia cu privire la drepturile copilului inspirata din Carta internationala a drepturilor omului, adapteaza dispozitiile acesteia la situatia speciala a copilului, in acest mod pentru prima data fiind tratat ca subiect distinct de ceea ce numim totalitatea indivizilor.

Prin termenul de copil, conventia intelege "o fiinta umana sub varsta de 18 ani, cu exceptia cazurilor cand baza legii aplicabile copilului, majoratul este stabilit sub aceasta varsta' (art.l).

Conventia care recunoaste copilului un numar mare de drepturi, atat din categoria celor civile si politice, cat si din categoria celor economice, sociale si culturale, fara a se face nici o discriminare, atat in ceea ce-1 priveste pe copil, cat si referitor la parintii sau la reprezentantii sai legali (art.2 alin. 1), este guvernata in mod fundamental de principiul respectarii cu prioritate a 'intereselor superioare ale copilului', in toate deciziile care il privesc, 'fie ca sunt luate de institutii publice sau private de ocrotiri sociale, de catre tribunale, autoritati administrative sau de organe legislative' (art.3).

Conventia stabileste copilului o serie importanta de drepturi precum dreptul la viata, statele parti obligandu-se sa asigure, in masura posibilului, supravietuirea si dezvoltarea copilului (art.6); dreptul la nume, dreptul la cetatenie si, in masura posibilului, dreptul de a-si cunoaste parintii si de a fi crescut de acestia (art.7) ; dreptul de a-si pastra identitatea, inclusiv cetatenia, numele si relatiile de familie (art.8); dreptul de a nu fi separat de parinti impotriva vointei sale, exceptie facand situatia in care autoritatile competente stabilesc contrariul (art.9 alin.l); dreptul copilului separat de parintii sai sau de unul dintre acestia, de a avea legaturi personale sau contacte directe cu a parintii, cu exceptia situatiei in care aceste relatii ar contra interesului superior al copilului (art.9 alin.3); dreptul copilului la reintregirea familiei, in situatia in parintii sai se afla pe teritoriul unui alt stat, iar in cazul in parintii au resedinta in state diferite, copilul este indreptatit sa intretina relatii personale si contacte directe in mod regulat cu ambii parinti, in afara unor situatii exceptionale; de asemenea, recunoscut si dreptul copilului de a parasi orice tara, inc propria tara si de a reveni pe teritoriul ei (art. 10); dreptul copilului cu discernamant de a-si exprima opinia in problemele care il privesc, inclusiv dreptul de ascultat, direct sau prin reprezentant, in orice procedura judi sau administrativa (art. 12); libertatea de exprimare, care include libertatea de a c primi si difuza informatii si idei de orice natura, in forma scrisa, artistica sau prin orice alte mijloace (art.13); libertatea de gandire, de constiinta si religie (art. 14); libertatea de asociere si libertatea de reuniune pasnica (art.15); interdictia imixtiunilor arbitrare sau ilegale in via personala, in familia, domiciliul sau corespondenta sa atacurilor ilegale la onoarea si reputatia sa si dreptul de a fi protejat prin lege impotriva unor astfel de imixtiuni sau atacuri (art. 16); dreptul la informare (art. 17) etc.