Casatoria putativa

CASATORIA PUTATIVA

Notiune

Casatoria putativa este acea casatorie careia, desi este nula sau anulabila, legea ii pastreaza pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti prin care s-a pronuntat nulitatea, efectele unei casatorii valabile, pentru sotul sau sotii de buna-credinta la incheierea ei.

Notiunea de casatorie putativa rezulta din prevederile art.23 alin.1 C. fam. potrivit carora, sotul care a fost de buna-credinta la incheierea casatoriei declarata nula sau anulata, pastreaza, pana la data cand hotararea instantei judecatoresti ramane definitiva, situatia unui sot dintr-o casatorie valabila. Din dispozitiile art. 23 C.fam. reiese asadar, o derogare insemnata de la principiul quod nullum est, nullum producit effectum.

Desi lovita de nulitate, atunci cand ambii soti au crezut ( putaverunt) sau numai unul dintre ei a crezut (putavit) ca incheie o casatorie valabila, aceasta isi produce efectele juridice fata de cel animat de buna-credinta, in toata perioada de la incheierea casatoriei pana la ramanerea definitiva a hotararii de declarare a nulitatii sau de anulare.

Institutia casatoriei putative este un exemplu de imbinare a bunei-credinte cu echitatea[1], deoarece ar fi contrar echitatii de a aplica fata de sotul de buna-credinta acelasi regim ca si fata de sotul de rea-credinta. Avand in vedere ca sotul de rea-credinta a fost in cunostinta de cauza ca incheie o casatorie lovita de nulitate, pe cand cel de buna-credi 727j96h nta a crezut ca incheie o casatorie valabila, diferenta de tratament intre unul si altul se impune, astfel ca, fata de sotul de buna-credinta efectele declararii nulitatii se vor produce numai pentru viitor, ca si cum s-ar fi pronuntat un divort. Daca ambii soti au fost de buna-credinta, putativitatea opereaza pentru amandoi, deci efectele declararii nulitatii vor fi asemanatoare cu efectele divortului.

b) Efectele casatoriei putative. Desi casatoria este nula sau anulata, sotul de buna-credinta pastreaza, pana la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti, situatia unui sot dintr-o casatorie valabila. In cazul in care ambii soti sunt de buna-credinta, hotararea prin care se declara nulitatea casatoriei produce efecte privitoare la relatiile dintre ei numai pentru viitor, iar nu si pentru trecut. Intre soti exista obligatia de sprijin moral reciproc; incalcarea obligatiei de fidelitate in aceasta perioada de catre oricare dintre soti, constituie adulter; sotul care a luat prin casatorie numele celuilalt sot nu-l poate mentine, recapatandu-si numele anterior; intre soti a operat suspendarea prescriptiei. In ceea ce priveste efectele cu privire la relatiile patrimoniale dintre soti, ele sunt supuse, prin asemanare, regulilor de la divort.

Conditiile casatoriei putative

Casatoria putativa, reglementata in art. 23 si 24 C. fam., presupune intrunirea urmatoarelor conditii:

- existenta unei casatorii nule sau anulabile;

- nulitatea absoluta sau relativa a acestei casatorii declarata printr-o hotarare judecatoreasca;

- buna credinta a cel putin unuia dintre soti.

Legiuitorul a prevazut mentinerea unor efecte speciale acestei casatorii, declarate nula sau anulata. Pe de o parte, sotul de buna credinta la incheierea casatoriei pastreaza pana la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care casatoria a fost declarata nula sau anulata, situatia unui sot dintr-o casatorie valabila.

Se remarca intentia legiuitorului de a recunoaste calitatea de sot in acest interval, numai celui care a fost de buna credinta la momentul incheierii casatoriei.

Dupa cum se remarca in literatura de specialitate, buna-credinta este singura conditie ceruta de lege pentru existenta casatoriei putative .Revenind la dreptul comun, potrivit art. 1899 alin.2 C. civ. "buna-credinta se prezuma". Cel ce pretinde reaua credinta a sotului are deci obligatia de a o proba. Fiind vorba despre un fapt juridic, dovada se face prin orice mijloc de proba.

Se cere existenta bunei-credinte a cel putin unuia dintre soti. Buna-credinta presupune ca cel in cauza sa nu fi cunoscut cauza de nulitate la momentul incheierii casatoriei, neavand relevanta reaua credinta survenita ulterior acestui moment.

In conditiile in care vorbim de o casatorie putativa avem in vedere si efectele diferite ale acesteia, facandu-se distinctia dupa cum unul din soti sau ambii au fost de buna-credinta la momentul incheierii casatoriei.

Astfel, atunci cand ambii soti au fost de buna-credinta, hotararea prin care se declara nulitatea casatoriei produce efecte numai pentru viitor in privinta ambilor soti, nu si pentru trecut. In schimb atunci cand numai unul din soti a fost de buna-credinta, pentru sotul de rea credinta hotararea prin care se declara nulitatea produce in principiu efecte retroactive, in timp ce pentru sotul de buna-credinta o asemenea hotarare produce efecte numai pentru viitor.

Analizand aceste ipoteze este clar ca atunci cand minorul ce a dobandit capacitate deplina prin casatorie a fost de rea-credinta la momentul incheierii casatoriei, nu beneficiaza de efectele casatoriei putative. Pentru el, hotararea prin

care se declara nulitatea produce in principiu efecte retroactive. Discutia vine sa sublinieze in ce masura efectele retroactive ale nulitatii casatoriei se produc in ceea ce priveste capacitatea deplina dobandita de minor ca urmare a incheierii unei casatorii ulterior declarate nula sau anulata. Din punct de vedere juridic se considera ca acea casatorie nu a avut niciodata loc, deci cei doi n-au avut calitatea de soti, situatie in care nu-si gaseste aplicarea art. 8 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954. Cu alte cuvinte, minorul necasatorindu-se, nu dobandeste capacitate deplina de exercitiu. Evident ca putem vorbi despre aceasta solutie numai in conditiile in care cel in cauza nu a implinit intre timp 18 ani.

Atunci cand minorul ce a dobandit capacitate deplina prin casatorie a fost de buna-credinta la momentul incheierii casatoriei, el beneficiaza de efectele casatoriei putative. Pentru el efectele hotararii prin care se declara nulitatea casatoriei se produc numai pentru viitor. Deci recunoscandu-se situatia lui juridica de sot, in intervalul cuprins intre momentul incheierii casatoriei si cel al ramanerii definitive a hotararii prin care se declara nulitatea ei, se recunoaste si aplicarea art. 8 alin. 3 in virtutea caruia acest sot minor de buna-credinta dobandeste capacitate deplina din momentul incheierii casatoriei. Cu alte cuvinte el a avut capacitatea de a efectua anumite acte ( de instrainare, grevare cu o sarcina reala a unui bun ), operatiuni juridice civile, de a-si asuma obligatii pe care anterior datorita capacitatii restranse nu le putea face decat cu incuviintarea ocrotitorului legal. Toate aceste acte isi produc efectele intrucat ele au fost incheiate de o persoana pe deplin capabila.

Ce se intampla insa cu acele acte incheiate de aceeasi persoana dar dupa ramanerea definitiva a hotararii prin care s-a declarat nulitatea casatoriei?

Desi aceasta intrebare este una relativ simpla trebuie totusi facute anumite discutii pe marginea raspunsurilor pe care le comporta.

Intr-o prima opinie,s-a considerat ca aceste acte sunt nule relativ, intrucat sunt incheiate de o persoana cu capacitate de exercitiu restransa, considerandu-se ca pe data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de declarare a nulitatii casatoriei, sotul minor redevine cu capacitate restransa de exercitiu. Autorii ce sustin aceasta opinie au in vedere un argument de text: art. 23 alin. 1 prevede ca " sotul ce a fost de buna-credinta la incheierea casatoriei, declarata nula sau anulata, pastreaza situatia unui sot dintr-o casatorie valabila pana la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de declarare a nulitatii casatoriei ".

Intr-o opinie contrara, s-a considerat ca sotul minor ce a dobandit capacitate deplina de exercitiu in urma incheierii casatoriei ulterior declarate nule, pastreaza aceasta capacitate. Potrivit acestei opinii pastrandu-si capacitatea deplina de exercitiu, sotul minor va putea si dupa ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de declarare a nulitatii casatoriei sa incheie acte juridice de dispozitie cu respectarea dispozitiilor legale imperative referitoare la capacitate. Autorul ce sustine aceasta solutie porneste de la << dispozitiile art.6 Decretul nr. 31 din 1954, potrivit caruia: " capacitatea nu se pierde decat in cazurile si conditiile stabilite de lege " , iar legea nu prevede nicaieri ca minorul care a dobandit capacitatea deplina de exercitiu prin casatorie si care a beneficiat un timp de ea o pierde dupa aceea >>. Mai mult decat atat, acelasi autor arata ca in materia divortului, calitatea de sot si capacitatea de exercitiu nu e gasesc in raport de cauza-efect. Deci nu se poate sustine ca a incetat cauza, prin urmare trebuie sa inceteze si efectul. In schimb, atat in cazul divortului cat si al casatoriei putative, calitatea de sot inceteaza pentru viitor, dar capacitatea deplina dobandita prin casatorie se mentine, existand deci solutii asemanatoare in ambele situatii.

In orice caz, este destul de evident ca pentru a putea avea capacitate deplina de exercitiu, pentru a ne putea casatori, este necesar sa avem aptitudinea de a intelege semnificatia faptelor noastre, actelor juridice civile pe care dorim sa le incheiem, necesitatea de a le realiza cu respectarea legilor, moralei. Intentia legiuitorului a fost aceea de a acorda capacitate deplina de exercitiu numai acelora care inteleg pe deplin aceste aspecte.

Efectele casatoriei putative

Efectele casatoriei fata de soti

. Efecte cu privire la locuinta comuna a sotilor

a) Situatia sotilor chiriasi. Fara a se tine seama pe numele caruia dintre soti este incheiat contractul de inchiriere si daca incheierea acestuia s-a facut la o data anterioara ori ulterioara casatoriei, se procedeaza dupa cum urmeaza:

- locuinta comuna se imparte intre soti, daca acest lucru este posibil;

- daca locuinta nu se poate imparti, locuinta se atribuie conform intelegerii sotilor, iar in lipsa acesteia, se atribuie sotului caruia i s-au incredintat copii spre ingrijire, iar in cazul in care nu sunt copii, sotului care a obtinut divortul.

Daca copiii sunt incredintati unei terte persoane sau unei institutii pentru ocrotire, atunci criteriul nu se mai aplica. Daca sotii au mai multi copii si fiecaruia dintre ei i se incredinteaza copii, instanta va trebui sa aplice celelalte dispozitii, chiar daca cuantumul acestor atribuiri este inegal.

Copiii dintr-o casatorie anterioara au aceleasi drepturi ca si copiii rezultati din casatoria care se desface. Copiii din afara casatoriei au aceleasi drepturi ca si copiii din casatorie. In lipsa de invoiala a sotilor si cand nu exista copii, locuinta se atribuie sotului care a obtinut divortul, evacuarea celuilalt sot facandu-se neconditionat, fara atribuirea altei locuinte.

b) Situatia sotului proprietar sau titular al altui drept. Sotul proprietar nu poate fi evacuat, chiar daca el este vinovat de divort sau daca au fost incredintati copii minori celuilalt sot. Apartamentul proprietate personala al unuia dintre fostii soti nu poate fi atribuit nici in intregime si nici partial sotului neproprietar. Totusi, instanta, apreciind imprejurarile cauzei, poate sa oblige pe sotul proprietar, la cerere, sa asigure celuilalt sot, precum si copiilor care i-au fost incredintati, o suprafata locativa corespunzatoare, fie in apartamentul proprietatea sa, fie in alta locuinta.

c) Situatia sotilor coproprietari ori proprietari in devalmasie. In situatia in care locuinta apartine sotilor in coproprietate ori in devalmasie, iar in cadrul actiunii de divort nu s-a cerut impartirea bunurilor comune, instanta, la cerere, poate dispune pe calea unor masuri provizorii impartirea sau atribuirea locuintei dupa aceleasi criterii, urmand ca rezolvarea definitiva a raporturilor patrimoniale dintre soti sa aiba loc ulterior, in cadrul actiunii separate de partaj. Principiul constitutional al deplinei egalitati dintre barbat si femeie este consacrat si in materia exercitarii de catre soti a drepturilor lor asupra bunurilor dobandite in timpul casatoriei, art. 35 alin. l prevazand in acest sens ca sotii administreaza si folosesc impreuna bunurile comune si dispun tot astfel de ele. Expresia "impreuna" nu trebuie sa ne conduca la concluzia ca pentru perfectarea oricarui act de administrare, folosinta si dispozitie cu privire la bunurile comune este necesara manifestarea de vointa a ambilor soti, ci scoate in evidenta faptul ca sotii pot sa stabileasca de comun acord modul in care vor exercita atributele dreptului de proprietate in devalmasie asupra bunurilor comune. Orice conventie prin care sotii se inteleg asupra modului in care vor administra, folosi si dispune de bunurile comune va fi valabila atat timp cat prin ea nu se aduce atingere comunitatii de bunuri. Daca acest lucru se intampla respectiva conventie va fi lovita de nulitate absoluta in temeiul art. 30 alin. 2 C. fam. De asemenea, nici unul dintre soti nu va putea sa-si atribuie dreptul de a folosi, de a administra sau de a dispune de unul singur de bunurile comune dupa cum nu va putea nici renunte valabil in favoarea celuilalt sot la dreptul de a folosi si de a administra impreuna cu acesta bunurile comune ori de a dispune tot astfel de ele.

d) Efecte cu privire la alte raporturi patrimoniale dintre soti.

Obligatia de a suporta cheltuielile casniciei si cea de sprijin material inceteaza o data cu incetarea calitatii de soti. In ceea ce priveste dreptul la mostenire, fostul sot supravietuitor nu are drept la mostenire asupra bunurilor ramase la moartea celuilalt sot de care a divortat.

Efectele casatoriei putative cu privire la relatiile dintre parinti si copii

. Efecte cu privire la relatiile personale dintre parinti si copiii minori

In cazul desfacerii casatoriei, cand exista copii minori, se pune problema incredintarii acestora. Instanta judecatoreasca este obligata, chiar daca nu exista o cerere expresa a sotilor in acest sens, sa se pronunte, prin hotararea pe care o da, si asupra incredintarii acestora, pentru a se evita introducerea ulterioara a unei noi actiuni, ceea ce nu ar fi in interesul copiilor minori, care nu pot fi lasati fara ingrijire si intretinere nici un moment.

Exercitarea drepturilor parintesti cu privire la persoana copilului

In situatia in care copilul a fost incredintat unui parinte, acesta exercita drepturile si indatoririle parintesti cu privire la persoana copilului; celalalt parinte pastreaza dreptul de a avea legaturi personale cu copilul, precum si de a veghea la cresterea, educarea, invatarea si pregatirea lui personala. In situatia in care copilul a fost incredintat unei alte persoane ori unei institutii de ocrotire, acestia vor avea fata de copil numai drepturile si indatoririle parintesti cu privire la persoana copilului.

. Efecte cu privire la relatiile patrimoniale dintre parinti si copiii minori

a) Contributia parintilor la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copilului. Aceasta contributie se stabileste prin hotarare de divort chiar daca partile nu au facut cerere in acest sens.

b) Exercitarea drepturilor si indatoririlor parintesti cu privire la bunurile copilului. In situatia in care copilul este incredintat unuia dintre parinti, drepturile si indatoririle parintesti mentionate se exercita de catre acesta.

c) Beneficiul contractului cu privire la locuinta. Faptul incredintarii copiilor unuia dintre parinti are influenta asupra atribuirii beneficiului contractului de inchiriere, acesta folosind sotului caruia i s-au incredintat copii.

d) Primirea alocatiei de stat pentru copii.