Cauzele exoneratoare de raspundere civila

CAUZELE  EXONERATOARE DE RASPUNDERE  CIVILA

           Enunt. Potrivit art. 1083 C. civ. forta majora si cazul fortuit exclud raspunderea civila. Ele sunt aplicabile atat raspunderii delictuale cat si celei contractuale.

Codul civil nu defineste cele doua notiuni, revenindu-i doctrinei misiunea de a lamuri daca ele sunt cauze diferite ori au aceeasi semnificatie. Teoria clasica a dreptului civil considera ca ele sunt expresii sinonime, ambele desemnand  orice eveniment provenit, fie de la natura, fie de la om, fie de la lucru, pe care prudenta umana nu poate sa le prevada si caruia nu se poate rezista (Omnem vim cui resisti non potest) * D. Alexandresco, Principiile dreptului civil roman, Tipografia Curtii Re 323h75d gale Buc. 1926, p. 262  Vol. III ). Odata cu recunoasterea raspunderii obiective, distinctia dintre forta majora si cazul fortuit a devenit necesara.

           Forta majora. Distinctia dintre  forta majora si cazul fortuit. Potrivit teoriei subiective germane, elaborata de Goldschmidt, distinctia dintre forta majora si cazul fortuit trebuie cautata pe terenul culpei. Astfel, in timp ce forta majora este imprevizibila si insurmontabila in mod absolut, fiind covarsitoare ( vis major ) pentru persoana desemnata sa raspunda, cazul fortuit poate fi prevazut si evitat doar de un ins extrem de diligent, cu mult peste standardul obiectiv al unui om mediu, bonus pater familias.

Teoria obiectiva distinge forta majora de cazul fortuit pe terenul cauzalitatii. In timp ce forta majora este exterioara, straina puterii de influentare a persoanei, cazul fortuit este de origine interna, fiind legat de activitatea persoanei desemnata sa raspunda (Exner, La notion de force majeure. Theorie de la responsabilite dans le contract de transport, Paris, 1892). Daca un cutremur este un caz tipic de forta majora, fiind strain activitatii omului, explozia pneului de la autoturism este caz fortuit.

Doctrina clasica romaneasca de drept civil a fost influentata de aceste doua teorii. Daca la inceput se considera ca cele doua cauze sunt identice, cu timpul s-a aceptat nevoia de a distinge intre forta majora si cazul fortuit. Se sustine ca intre spatiul culpei si cel al fortei majore exista o zona a absentei de culpa, care nu este altceva decat cazul fortuit, pentru ca acolo unde sfarseste culpa, incepe cazul fortuit. ( ME op cit. p. 206 ) O determinare mai clara a celor doua cauze exoneratoare de raspundere o face prof. Fr. Deak (in lucrarea Conditiile si fundamentul raspundereii pentru prejudiciile cauzate de lucruri, in RRD nr. 1/1967, p. 26) Astfel, forta majora este un fenomen natural sau social, extraordinar, de nebiruit in timp ce cazul fortuit este un fenomen de regula intern, din sfera de activitate a omului. Instanta Suprema s-a pronuntat ca fenomene chiar externe dar obisnuite, fara caracter extraordinar, cum ar fi grindina, bruma, furtuna etc. sunt cazuri fortuite. (Trib. Supr. Sect. Civ. dec. nr. 1271/E/1986 in RRD nr. 8/1987, p. 72).

Interesul distinctiei. La raspunderea civila delictuala  directa, pentru fapta proprie, raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri si de animale, doar forta majora exonereaza de raspundere. La aceste ipoteze de raspundere, victima are de dovedit prejudiciul si cauzalitatea. *(Asa cum am aratat cand am examinat conditiile raspunderii delictuale, sustinem ca, in practica, niciodata victima nu este obligata a dovedi culpa faptuitorului ci, dimpotriva acesta va dovedi, nu lipsa de culpa, ci cazul concret de exonerare).

 La raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, doar forta majora il exonereazs pe faptuitor, astfel ca, persoana desemnata de lege, pazitorul juridic al lucrului, va raspunde si atunci cand prejudiciul a fost produs printr-un caz fortuit, cum ar fi explozia pneurilor, spargerea caloriferului, blocarea sistemului de franare, cauze care sunt strans legate de lucru. 

La raspunderea contractuala, in mod curent nu se distinge intre  forta majora si cazul fortuit. Sunt insa si situatii in care raspunderea este declansata cand neexecutarea contractului este datorata cazului fortuit. Astfel, la contractul de depozit necesar al obiectelor depozitate in hoteluri, restaurante si alte asemenea locuri, depozitarul raspunde de prejudiciul cauzat prin sustragerea sau distrugerea lor. In schimb, depozitarul nu raspunde de prejudiciile cauzate de cazuri de forta majora, cum ar fi incendii, cutremure, furtuni etc.

Caracterele cazurilor de forta majora. Pentru ca un fapt sa fie considerat caz de forta majora, trebuie sa indeplineasca urmatoarele caractere:

- Sa fie o cauza extraordinara, straina puterii de influentare a debitorului, in afara sferei in care acesta raspunde * ( J.C, op cit. p. 243). In aceasta categorie intra, atat evenimente dintre cele aratate mai sus ( cutremure, incendii nedatorate culpei, furtuni, inundatii etc ) dar si evenimente sociale cum ar fi revoltele populare, revolutiile, razboaiele ( ME op cit. p. 208 )

-Sa fie irezistibil, insurmontabil, adica mult mai puternic decat omul. Acest caracter nu este realizat in cazul unei simple dificultati in care s-ar afla debitorul. Inevitabilitatea trebuie sa  existe in raport de orice persoana (ts. Sect. Civ. deci 358/1977 in CD 1977 p. 77, dec. 1096/1978 in RRD 1/79 p. 55, dec. 1271/E/1986 in RRD nr. 8/1987 p. 72) si trebuie sa fie apreciata in raport de posibilitatea efectiva pe care o are omul de a o impiedica raportat la momentul producerii prejudiciului. Ceea ce ieri putea fi considerat imprevizibil, s-ar putea astazi sa nu mai fie astfel caracterizat, datorita mijloacelor tehnice puse la indemana de progresul tehnic. ( LP, op cit. p.374).

- Sa fie imprevizibil, atat ca producere cat si ca efecte. Avind a se pronunta asupra aceea ce inseamna acest caracter aici, doctrina si jurisprudenta au decis ca este vorba de fapte si urmari susceptibile de a fi prevazute in mod absolut si obiectiv. Astfel, anumite evenimente naturale care se produc frecvent in anumite zone, nu pot fi caracterizate ca imprevizibile (cum sunt alunecarile de terenuri) sau cele care se produc cu o anumita regularitate (cutremurele in anumite zone geografice recunoscute in acest sens), ori cele care se pot produce in anumite conditii de clima (ingheturi in timpul iernii sau bruma in timpul toamnei).

Efectele cazului de forta majora. Efectul principal al cazului de forta majora este liberarea debitorului de obligatia de a indemniza victima. Acest efect trebuie urmarit in raport de doua situatii:

            - cand forta majora este singura cauza a prejudiciului nu se pune problema raspunderii pentru ca lipseste cauzalitatea dintre fapta prejudiciabila si prejudiciu;

            - cand prejudiciul este efectul a mai multor cauze dintre care doar una este forta majora, raspunderea va opera proportional cu contributia celorlalte cauze, mai putin cazul de forta majora.  La raspunderea contractuala  forta majora are efect extinctiv al obligatiei debitorului, acesta fiind liberat de plata. Ea poate si  suspenda executarea contractului, ceea ce inseamna ca debitorul nu poate fi obligat la obligatiile contractuale pe timpul cat dureaza cazul de forta majora.

           Exceptii privind raspunderea pentru cazurile de forta majora. Sunt situatii in care nevoia unei protectii eficiente a victimei cere sacrificarea debitorului care va raspunde si pentru prejudiciul cauzat de un caz de forta majora.

Astfel, potrivit Codului aerian, exploatantul aeronavelor raspunde de prejudiciile cauzate de acestea persoanelor si bunurilor aflate la sol chiar cand ele au fost produse de forta majora. Fac exceptii situatiile in care producerea prejudiciilor se datoreaza dolului ori culpei grave a victimei. Alt exemplu il constituie raspunderea pentru prejudiciile cauzate de accidente nucleare.

In conceptia Legii nr. 61/1974, doar accidentele nucleare cauzate direct de conflicte armate sau calamitati naturale exonereaza pe titularii de autorizatie. Toate celelalte cazuri de forta majora nu sunt exoneratoare, obligand pe titulari la repararea prejudiciilor astfel cauzate.

 In ce priveste raspunderea contractuala, forta majora nu exonereaza de raspundere pe debitor  cand acesta a fost pus in intarziere iar cazul de forta majora s-a produs ulterior. Se  considera ca daca s-ar fi executat la termen obligatiile, prejudiciul nu s-ar fi produs. Daca debitorul va dovedi totusi ca prejudiciul s-ar fi produs si daca obligatia ar fi fost executata la termen, el va fi exonerat de raspundere.

           Cazul fortuit. Doctrina de drept civil plaseaza cazul fortuit in spatiul care separa culpa de forta majora. Se spune ca el  incepe unde inceteaza culpa si sfarseste unde incepe forta majora, deci acopera lipsa culpei.*(M.E. op cit. p. 206 ).

Cazul fortuit este definit ca fiind  o imprejurare interna care isi are originea in campul de activitate a celui chemat sa raspunda sau intr-o imprejurare externa care nu are caracter extraordinar si poate fi prevazuta si evitata cu diligenta si prudenta de care este in stare omul cel mai capabil (L. Pop, op cit. p. 377). Prin urmare, in acest concept sunt incluse imprejurari interne, intrinseci lucrurilor si animalelor de care se foloseste omul, neimputabile acestuia, cum ar fi viciile ascunse ale lucrurilor care au determinat producerea prejudiciului, defectele de fabricatie (TS sect. Civ. dec. nr. 424/1977 in CD 1977 p. 78), precum si imprejurari externe, care, spre deosebire de forta majora, nu au caracter extraordinar, nefiind imprevizibile in mod absolut si nici inevitabile, cum este cazul ploile torentiale, alunecari de terenuri, etc.

           Fapta unei terte persoane. In notiunea de  cauza straina folosita de art. 1082 C. civ. intra si fapta unei terte persoane. Cum se stie, determinarea tertului se face diferit in raport de materia in care se opereaza.

Aici, prin tert intelegem orice alta persoana in afara celei desemnata sa raspunda si a victimei, precum si a celor pentru care se raspunde indirect. Prin urmare, copiii, elevii, prepusii, pentru care raspund parintii, institutorii, comitentii, nu sunt considerati terti. Pentru a exonera de raspundere, tertul nu trebuie sa fie identificat.  Ceea ce se cere est ca fapta tertului sa nu fi fost provocata de parat. Raspunderea pentru fapta proprie va fi declansata cand se face dovada cauzalitatii dintre fapta si prejudiciu.

 Odata dovedite conditiile raspunderii, autorul nu s-ar putea apara decat invocand ca fapta s-a integrat raportului de cauzalitate, altfel spus, ca tertul este coautor al prejudiciului. In acest caz va deveni incidenta dispozitia de la art. 1003 C. civ. care instituie solidaritatea dintre faptuitori, astfel ca victima va putea actiona pe oricare dintre ei pentru intreaga reparatie. Cel care a platit, se va putea intoarce impotriva celorlalti faptuitori printr-o actiune in regres. La raspunderea indirecta, pe care noi o numim cauzala, pentru prejudiciile cauzate de altii, fapta tertului va constitui cauza de exonerare numai daca indeplineste conditiile fortei majore, adica sa fi fost absolut imprevizibila si insurmontabila. Daca fapta tertului nu indeplineste conditiile fortei majore, autorul va raspunde pentru ca i se imputa ca n-a prevazut ceea ce putea sa prevada, anume tocmai aceasta fapta.

Fapta victimei sau a creditorului. La raspunderea pentru fapta proprie, victima trebuie sa dovedeasca prejudiciul si cauzalitatea. Pentru a se apara, paratul poate invoca fapta victimei care a contribuit cauzal la producerea prejudiciului, urmand ca indemnizarea victimei sa se faca in raport de eficienta cauzala a contributiei sale.

 La raspunderea indirecta, cauzala, pentru ca fapta victimei sa fie exoneratoare, trebuie sa aiba caracterul de forta majora in raporturile cu paratul.  Aici doctrina afirma ca situatia victimei este deosebita dupa cum ne aflam in fata raspunderii pentru fapta proprie, unde va trebui sa dovedeasca toate conditiile raspunderii, inclusiv culpa autorului si raspunderea indirecta, unde culpa este prezumata, victima avand o situatie avantajoasa. ( LP. Op cit. p. 379)

In considerarea argumentelor aduse de noi atunci cand am examinat conditiile raspunderii, vom spune ca de fapt, nu exista nicio deosebire de regim juridic intre cele doua ipoteze de raspundere pentru ca, in realitate, sarcina victimei de a dovedi distinct culpa autorului la raspunderea pentru fapta proprie este un fel de a spune care nu are acoperire pentru ca niciodata culpa nu face obiect distinct de probatiune, astfel ca, practic, in ambele situatii, victima are a dovedi in apararea sa cauza straina si nu lipsa culpei sale.

S-a pus intrebarea cum trebuie sa fie  fapta victimei pentru a fi exoneratoare de raspundere. Adeptii teoriei clasice a faptei ilicite si culpabile au caracterizat fapta victimei ca fiind ilicita, contrara dreptului obiectiv si regulilor de convietuire (ME op cit. p. 218) Obsesia ilicitului civil merge asadar pana a considera ca si in situatia incalcarii propriului tau drept fapta trebuie calificata ilicita, ceea ce ni se pare inacceptabil, teza constituind inca un argument impotriva conceptiei clasice, excesiv moralizatoare, despre raspundere, imprumutata din dreptul sovietic. Cat priveste caracterul culpabil al faptei victimei, el apare la fel de inutil. O culpa  obiectiva   in abstracto, (ME, op cit. p. 221) ajunge sa fie lipsita de orice consistenta, pentru a nu mai vorbi de o alta caracterizare a acesteia ca fiind  sociala ( LP op cit. p. 380).