Compensatia

COMPENSATIA

           Definitie. Compensatia este operatia de stingere a doua obligatii reciproce si de aceeasi natura intre doua persoane care au, concomitent, atat calitatea 151g68b de creditor cat si pe cea de debitor, pana la concurenta celei mai mici.

Ea este reglementata in art. 1143 -1153 C. civ si s-a nascut din necesitatea simplificarii raporturilor juridice, dand posibilitatea debitorului care la randul sau este creditor al persoanei fata de care are datoria, de a nu mai plati, daca cele doua obligatii sunt egale sau de a plati doar diferenta, daca obligatiile reciproce sunt inegale. Ideea de echilibru intre parti este cea care impune aceasta solutie. Prin urmare, compensatia stinge in intregime obligatiile reciporce, daca ele au o intindere egala sau partial, pana la concurenta celei mai mici dintre ele, daca obligatiile au intinderi diferite.

In acest mod, compensatia este si o garantie a creditorului ca debitorul isi va executa obligatia, macar pana la concurenta celei reciproce. Se evita astfel riscul insolvabilitatii pentru ca daca ea n-ar opera, atunci solvens-ul, desi si-a executat obligatia fata de accipiens, va suporta efectele concursului celorlalti creditori si eventual, insolvabilitatea debitorului accipiens.

Felurile compensatiei:

1 Compensatia legala este cea care opereaza ope legis, fara a se cere consimtamantul partilor.  Ea opereaza cu respectarea unratoarelor conditii

- sa existe doua obligatii reciproce intre aceleasi persoane care au calitatea dubla de creditori si debitor, in acelasi timp;

- obligatiile reciproce sa aiba ca obiect sume de bani sau bunuri fungibile de aceeasi natura. Nu poate fi compensata o obligatie care are ca obiect o cantitate de grau cu alta care are ca obiect aceeasi cantitate de zahar. Prin exceptie, art. 1145 alin. 2 C. civ permite compensatia obligatiei de plata a unei sume de bani cu obligatia de a preda o cantitate de fructe, daca ele au fost evaluate la pretul pietii;

            - cele doua obligatii trebuie sa fie certe, adica sa aiba o existenta indiscutabila, lichide, adica determinate si exigibile, ajunse la termen, scadente.

 Aceasta compensatie opereaza de plin drept, automat. Cu toate acestea, ea nu poate opera impotriva vointei partilor, pentru ca art. 1149 C. civ. dispune ca atunci cand s-a facut o cesiune de creanta, debitorul cedat nu mai poate opune cesionarului compensatia pe care ar fi putut-o invoca cedentului, presupunandu-se ca a renuntat la compensatie acceptand cesiunea. Prin urmare, partile pot renunta la compensatie, fie expres, fie tacit.

           Cazuri in care compensatia  legala nu poate fi invocata :

- cand una dintre obligatiile reciproce este insezizabila. De exemplu, debitorul unei obligatii de intretinere nu poate opune creditorului compensatia cu o datorie pe care acesta ar avea-o fata de solvens;

            - cand compensatia cu o obligatie reciproca a creditorului acesteia;

            - in cazul popririi care a fost efectuata, tertul poprit dobandind un drept de creanta impotriva debitorului sau initial;

            - la depozitul neregulat, daca se pretinde restituirea unor bunuri fungibile consumate deja, compensatia nu va opera, chiar daca debitorul va restitui bunuri de aceeasi cantitate si calitate;

            - cel care a spoliat pe altul nu poate opune victimei compensatia cu o datorie pe care aceasta ar avea-o fata de el* (L P o p cit. p. 490)

           2. Compensatia conventionala este cea care opereaza prin acordul de vointa al partilor. Atunci cand legea nu permite a se compensa doua obligatii reciproce, partile au deschisa calea de a le stinge in mod conventional. Ea poate opera indiferent de natura obligatiei.

            3. Compensatia judiciara opereaza in temeiul unei hotarari judecatoresti ramasa definitiva si irevocabila. Cand in proces, paratul formuleaza cerere reconventionala, avand si el pretentii de invocat impotriva reclamantului creditor, instanta admite actiunea in parte, scazand datoria reclamantului fata de parat.

           Efectele compensatiei. Compensarea are ca efect stingerea  celor doua datorii pana la concureta celei mai mici dintre ele, impmreuna cu  garantiile si accesoriile obligatiei principale. Cand sunt mai multe datorii reciproce, se aplica regulile de la imputatia platii prevazute de art. 1151 C. civ.