Conditiile de valabilitate ale obiectului actului juridic civil

Conditiile de valabilitate ale obiectului actului juridic civil

77. Preliminarii. Codul civil contine dispozitii privind cerintele pe care tre­buie sa le intruneasca obiectul actului juridic civil in art. 948 pct. 3, art. 963‑965. Conditiile de valabilitate a obiectului actului juridic civil se impart in conditii generale si conditii speciale, cerute numai pentru anumite acte juridice civile.

Sunt conditii generale de valabilitate a obiectului actului juridic civil:

1. sa existe;

2. sa fie in circuitul civil;

3. sa fie determinat ori determinabil;

4. sa fie posibil;

5. sa fie licit si moral.

Sunt conditii speciale de valabilitate a obiectului actului juridic civil:

1. cel ce se obliga trebuie sa fie titularul dreptului subiectiv civil;

2. obiectul sa constea in faptul personal al debitorului;

3. sa existe autorizatia ceruta de lege.

78. Obiectul trebuie sa existe. Nu poate fi conceput un act juridic care sa nu priveasca nicio prestatie, de aceea prima conditie este ca obiectul actului sa existe, pentru ca in lipsa acestuia nu se mai pune problema indeplinirii celorlalte conditii.

Daca obiectul actului juridic priveste un bun, pot exista urmatoarele situatii:

a) daca bunul a existat, dar nu mai exista in momentul incheierii actului juridic, conditia nu este indeplinita si deci actul juridic nu va 939g67j fi valabil;

b) bunul prezent in momentul incheierii actului indeplineste aceasta conditie;

c) un bun viitor (res futura/sperata) poate forma obiect al actului juridic potri­vit. art. 965 alin. (1) C.civ. ("lucrurile viitoare pot fi obiectul obligatiei"); prin exceptie, "nu se poate face renuntare la o succesiune ce nu este deschisa, nici se pot face invoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s‑ar da consimtamantul celui a carui succesiune este in chestiune" [art. 965 alin. (2)]. Asadar, vanzarea lucrurilor viitoare este des intalnita (o recolta viitoare, un produs ce urmeaza a fi confectionat, captus piscium/avium etc.), dar conventiile asupra mostenirilor nedes­chise sunt interzise (fiind impotriva moralei si avand un sfarsit primejdios, dupa cum se exprima art. 1032 C. Calimach) . De asemenea, daca potrivit art. 1775 C.civ. ,,bunurile viitoare ale debitorului nu pot fi obiectul unei ipoteci", in sistemul Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investitii imobi­liare, ipoteca poate avea ca obiect un imobil care se va construi sau cumpara cu creditul garantat, deci un bun viitor.

79. Obiectul trebuie sa fie in circuitul civil. Conditia se refera la bunuri, ca obiect derivat al actului juridic civil, fiind prevazuta in mod expres in art. 963 C.civ., potrivit caruia "numai lucrurile ce sunt in comert pot fi obiectul unui contract". In acelasi sens, art. 1310 C.civ. dispune ca "toate lucrurile care sunt in comert pot sa fie vandute, afara numai daca vreo lege a oprit aceasta".

Chiar daca legea vorbeste de lucruri "ce sunt in comert", se admite unanim ca este vorba de lucruri care "se afla in circuitul civil", adica bunuri susceptibile sa faca obiectul unor acte translative sau constitutive, care pot fi dobandite sau instrainate prin acte juridice civile . Regula in aceasta materie o constituie bunu­rile aflate in circuitul civil (alienabile), iar exceptia, cele inalienabile (art. 475, 963, 1310 si 1844 C.civ.).

Pe de alta parte, bunurile aflate in circuitul civil se impart, dupa modul lor de circulatie, in doua categorii:

a) bunuri care pot circula liber, neingradit (care constituie regula);

b) bunuri care pot circula in conditii restrictive (precum, armele si munitiile, mate­riile explozive, produsele si substantele stupefiante, deseurile toxice, bunu­rile din patrimoniul cultural national etc.).

Lucrurile cu privire la care legea stabileste expres ca nu sunt in circuitul civil, nepu­tand fi instrainate sau dobandite prin acte juridice, nu pot forma obiect vala­bil al unui act juridic (precum, bunurile din domeniul public, res comunaes, statu­tul civil al persoanei, drepturile subiective civile nepatrimoniale).

80. Obiectul sa fie determinat sau determinabil. Aceasta conditie presu­pune ca actul juridic trebuie sa precizeze toate elementele in functie de care urmeaza sa se individualizeze obiectul. Neindeplinirea ei echivaleaza, practic, cu lipsa obiectului si atrage nulitatea actului juridic. Conditia este prevazuta atat de art. 948 pct. 3 C.civ., care vorbeste despre ,,un obiect determinat", ca o conditie esentiala pentru validitatea unei conventii, cat si de art. 964 C.civ. care dispune ca ,,obligatia trebuie sa aiba de obiect un lucru determinat, cel putin in specia sa. Cantitatea obiectului poate fi necerta, de este posibila determinarea sa".

Atunci cand obiectul actului juridic il constituie un bun individual determinat (res certa), conditia de valabilitate este indeplinita. Atunci cand vorbim insa de bunuri determinate generic (res genera), conditia este indeplinita fie prin stabi­lirea precisa a cantitatii, calitatii sau valorii (obiect determinat), fie prin stabilirea numai a unor criterii de determinare ce se vor utiliza in momentul executarii actului juridic (obiect determinabil).

81. Obiectul sa fie posibil. Aceasta conditie este impusa de regula de drept potrivit careia nimeni nu se poate obliga la imposibil - ad impossibilum, nulla obligatio. Se are in vedere imposibilitatea absoluta, obiectiva, de neinvins pentru orice persoana, si nu imposibilitatea relativa, subiectiva, datorata incapacitatii ori nedibaciei personale a debitorului.

Imposibilitatea privitoare la obiect poate fi de ordin material, atunci cand obligatia nu poate fi indeplinita din cauza unei stari de fapt sau de ordin juridic, atunci cand se datoreaza unei imprejurari de drept. Ea se apreciaza in raport de momentul incheierii actului juridic. Daca in momentul incheierii unui contract sinalagmatic, obiectul era posibil, insa ulterior executarea lui devine imposibila datorita interventiei unui caz fortuit sau de forta majora, se va pune problema riscului contractului, iar in caz de neexecutare culpabila a obligatiilor se va angaja raspunderea civila.

82. Obiectul sa fie licit si moral. Aceasta conditie rezulta din dispozitiile art. 5 C.civ., conform carora ,,nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii par­ti­culare de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri". Rezulta deci ca partile actului juridic civil trebuie sa‑si stabileasca o conduita care sa fie in concordanta atat cu legea, cat si cu regulile de convietuire sociala. Neres­pectarea acestei conditii atrage sanctiunea nulitatii absolute a actului juridic.

83. Obiectul sa fie un fapt personal al celui ce se obliga. Cerinta este nece­sara in situatia in care obiectul actului juridic consta intr‑un fapt si decurge din principiul potrivit caruia o persoana nu poate fi obligata decat prin vointa sa. In consecinta, o parte nu poate promite intr‑un act juridic fapta altuia, ci numai fapta personala, cu exceptia cazului in care aceasta promisiune se face in calitate de reprezentant (legal sau conventional) al acelei persoane.

In acest cadru, promisiunea faptei altuia nu are niciun efect juridic . In schimb, este valabil actul juridic prin care o parte se obliga sa depuna toata dili­genta pentru a convinge un tert sa incheie ori sa ratifice un act juridic (conventie de porte‑fort), deoarece este vorba de propria fapta a celui ce si‑a asumat o asemenea obligatie. Daca tertul consimte ulterior sa incheie ori sa ratifice actul respectiv, o va face prin vointa sa, ca parte a actului.

In cazul actelor juridice cu caracter strict personal (intuitu personae), obiectul trebuie sa fie un fapt personal al celui care se obliga, intrucat contractantul a incheiat actul juridic in considerarea insusirilor acestuia (contractul de mandat, contractul de antrepriza etc.).

84. Cel care se obliga trebuie sa fie titularul dreptului. Principiul potrivit caruia nimeni nu se poate obliga valabil la ceva ce nu are sau la mai mult decat are este consacrat in adagiile: nemo dat quod non habet; nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet.

In acest cadru, conditia ca cel care se obliga sa fie titularul dreptului este necesara in cazul actelor juridice constitutive sau translative de drepturi, fiind o aplicatie a acestui principiu. In aceasta materie o problema controversata priveste valabilitatea "vanzarii lucrului altuia"

85. Existenta autorizatiei prevazute de lege. Aceasta conditie este intalnita in cazul unor acte juridice care au ca obiect anumite bunuri, de regula bunuri care pot circula in conditii restrictive. Spre exemplu, potrivit art. 58 din Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor si munitiilor, dispune ca "imprumutul sau instrainarea armelor si munitiilor se poate face numai persoanelor autorizate sa le detina, cu respectarea destinatiei acestora si a scopului pentru care s‑a dat autorizatia". Poate fi vorba de o autorizatie administrativa sau judiciara (Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei), iar nerespectarea acestei cerinte de valabilitate atrage nulitatea actului.