Consideratii privind dreptul civil

CONSIDERATII PRIVIND DREPTUL CIVIL

1. Notiune

Dreptul civil acea ramura a dreptului care reglementeaza o parte insemnata a raporturilor patrimoniale si a raporturilor nepatrimoniale strans legate de individualitatea persoanei, raporturi in care partile figureaza ca subiecte egale in drepturi, precum si conditia juridica a persoanelor fizice si juridice.

= ramura de drept ce reglementeaza raporturile patrimoniale si nepatrimoniale dintre persoanele fizice si persoanele juridice, pe baza egalitatii juridice a partilor.

Are aria de cuprindere cea mai extinsa. Include problematici specifice aproape tuturor domeniilor vietii sociale. Este dreptul comun.

2. Principiile fundamentale ale dreptului civil

a) principiul proprietatii si al apararii sale (art. 480 C. civ.);

b) principiul egalitatii in drepturi a cetatenilor, respectiv a partilor din raporturile juridice civile (art. 16 al. 1 si 2 din Constitutie);

c) principiul imbinarii intereselor personale cu cele generale (art. 1 din Decretul 31/1954);

d) principiul autonomiei de vointa in materie contractuala;

e) principiul garantarii efective a drepturilor civile subiective.

3. Obiectul dreptului civil

Obiectul dreptului civil il constituie urmatoarele categorii de raporturi juridice:

3.1. Categorii de raporturi juridice

a. Raporturi juridice patrimoniale (cele evaluabile in bani)

Exemplu:

- raporturile obligationale - predarea unui bun, prestarea unui 323c23d serviciu contra unei sume de bani;

- raporturile juridice reale: dreptul de proprietate asupra unei case.

b. Raporturi juridice nepatrimoniale (neevaluabile in bani)

- dreptul la viata;

- dreptul la onoare;

- dreptul la munca;

- dreptul la domiciliu;

- dreptul asupra creatiei intelectuale etc.

c. Conditia juridica a persoanei (fizice si juridice), respectiv capacitatea de folosinta si exercitiu, modul de infiintare si organizare a persoanei juridice.

3.2.Principalele subdiviziuni ale dreptului civil

Pentru o mai buna intelegere a obiectului dreptului civil, cat si pentru o mai clara delimitare a acestuia de obiectul dreptului comercial, se impune o trecere in revista a celor mai importante institutii juridice analizate in cadrul acestei ramuri de drept (practic a subdiviziunilor sale). Astfel, acestea sunt urmatoarele: 1) partea generala a dreptului civil (ce analizeaza in special institutia actului juridic si a prescriptiei extinctive); 2) subiectele dreptului civil; 3) obligatiile in dreptul civil; 4) dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale; 5) contractele civile; 6) succesiunile sau mostenirea (legala si cea testamentara).

A. Cat priveste partea generala a dreptului civil, aceasta se ocupa cu studiul urmatoarelor elemente introductive in dreptul civil:

a) notiunea de raport juridic civil; aplicarea in timp si in spatiu a legii civile

b) actul juridic civil (in sens de operatiune juridica).

Prin actul juridic civil se intelege o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, respectiv, de a naste, modifica sau stinge un raport juridic civil concret. Sunt acte juridice civile, de pilda: contractul de vanzare-cumparare, contractul de donatie, testamentul, oferta, acceptarea mostenirii etc.

Notiunea de act juridic civil are doua sensuri: 1) de manifestare de vointa cu intentia de a produce efecte juridice civile (sensul din definitia de mai sus); 2) de inscris constatator al manifestarii de vointa, deci de instrumentum (se mai utilizeaza si formula "instrumentum probationis").

In cadrul problematicii actului juridic civil, partea generala a dreptului civil analizeaza urmatoarele aspecte:

- conditiile de incheiere a actului juridic civil (art. 948 C.civ.) care sunt urmatoarele: 1) capacitatea de a incheia acte juridice; 2) consimtamantul valabil al partii ce se obliga; 3) un obiect determinat, licit, cert si posibil al actului juridic; 4) o cauza (scop) licita, reala si morala.

- forma actului juridic civil care poate fi de trei feluri:

1) forma ad validitatem sau ad solemnitatem ceruta pentru valabilitatea actului (nerespectarea acestei forme atrage nulitatea actului juridic); sunt acte solemne: donatia (trebuie facuta in forma autentica); contractul de societate comerciala; vanzare de terenuri (tot in forma autentica); testamentul (trebuie facut in anumite forme scrise);

2) forma ad probationem (ceruta pentru probarea actului juridic; nerespectarea ei nu atrage nulitatea actului juridic, ci imposibilitatea dovedirii cu alt mijloc de proba); de exemplu, contractele de inchiriere a locuintelor sau de asigurare trebuie facute in forma scrisa, pentru ca altfel nu pot fi probate in caz de litigiu, dar ele sunt valabile si in lipsa formei scrise;

3) forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti presupune respectarea anumitor formalitati care sunt necesare, potrivit legii, pentru a face actul juridic opozabil si persoanelor care nu au participat la incheierea lui, in scopul ocrotirii drepturilor si intereselor lor; de exemplu: in materia inventiilor este necesara inregistrarea la Oficiul de Inventii; in materia actelor juridice privitoare la imobile (vanzari, schimburi, donatii etc.) este necesara inscrierea in cartile funciare (de aici un cumparator poate afla, de pilda, daca terenul pe care doreste sa-l achizitioneze este ipotecat sau nu).

- modalitatile actului juridic civil, care sunt urmatoarele:

1) termenul (este un eveniment, viitor si sigur ca realizare, pana la care este amanata fie inceperea, fie incetarea exercitiului drepturilor subiective si executarii obligatiilor); exemplu de acte jurdice civil afectate de termen: a) A il imprumuta pe B cu 100 RON pana la 1.12.2005 (contract de imprumut cu termen cert de scadenta);b) contractele de renta viagera sunt pe un termen nedeterminat (pana la decesul beneficiarului).

2) conditia (este un eveniment viitor si nesigur ca realizare, de care depinde existenta - nasterea ori desfiintarea - actului juridic civil); exemple de acte juridice civile afectate de o conditie:a) vanzarea-cumpararea unei case se va perfecta daca vanzatorul se va muta in localitatea X, cu serviciul si domiciliul, pana la inceputul anului urmator (conditie suspensiva: atunci se va naste actul juridic); b) cel in care se prevede ca vanzarea-cumpararea unui bun se va desfiinta daca vanzatorului i se va naste un copil in doi ani de la incheierea contractului (conditie rezolutorie de care depinde desfiintarea actului juridic).

3) sarcina (este o obligatie de a da, a face sau a nu face ceva, impusa de dispunator gratificatului in actele cu titlu gratuit - liberalitati); exemplu de act juridic cu sarcina: A ii doneaza lui B un bun, cu sarcina ca B sa urmeze o facultate (sau sa ii achite o datorie catre C).

- efectele actului juridic civil care sunt guvernate de urmatoarele trei principii:

1) principiul fortei obligatorii (care presupune ca actul juridic este obligatoriu pentru partile contractante, avand putere de lege intre ele);

2) principiul irevocabilitatii actului juridic civil (care presupune ca actul juridic nu poate fi revocat prin vointa exclusiva a uneia dintre parti, ci numai prin acordul lor);

3) principiul relativitatii efectelor actului juridic (care presupune ca un act juridic are efecte numai intre partile contractante; el nu avantajeaza si nici nu dezavantajeaza tertii).

- nulitatea actului juridic civil (aceasta este o sanctiune care lipseste actul juridic de efectele contrarii normelor juridice emise pentru incheierea sa valabila; ea intervine cand actul juridic a fost incheiat fara respectarea conditiilor de validitate); nulitatile sunt absolute (cele care sanctioneaza nerespectarea normelor ce ocrotesc un interes general, obstesc) si relative (ce sanctioneaza nerespectarea unor norme juridice de interes particular, individual ori personal). Nulitatile produc efecte specifice dintre care exemplificam: repunerea partilor in situatia anterioara, anularea actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial etc.

c)- prescriptia extinctiva care poate fi definita ca stingerea dreptului la actiune in justitie in ipoteza neexecutarii in termenele stabilite de lege (numite termene de prescriptie). Potrivit art. 3 al. 1 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescriptie este de 3 ani in cazul actiunilor personale (intemeiate pe drepturile de creanta). In cazul actiunilor decurgand din drepturile reale ce vizeaza imobilele, de principiu, acestea sunt imprescriptibile extinctiv (ceea ce inseamna, de exemplu, ca o actiune in revendicarea imobiliara a unei case poate fi introdusa oricand, spre deosebire de actiunea prin care se cere obligarea paratului la restituirea imprumutului, care trebuie facuta in termen de 3 ani de la scadenta).

B. Cat priveste subiectele de drept civil, acestea sunt persoanele fizice si persoanele juridice. Studiul acestei problematici presupune analiza detaliata a urmatoarelor elemente:

- capacitatea de folosinta si de exercitiu a persoanei fizice / juridice;

- ocrotirea persoanei fizice prin mijloace de drept comun (respectiv ocrotirea parinteasca, tutela, curatela, punerea sub interdictie a persoanei fizice alienate sau bolnave mintal, periculoasa etc.)

- identificarea persoanei fizice prin nume, domiciliu, starea civila, actele de stare civila.

- reguli generale de infiintare a persoanei juridice;

- reorganizarea persoanei juridice (prin divizare, comasare);

- incetarea persoanei juridice (prin dizolvare, transformare);

- identificarea persoanei juridice prin denumire, sediu, firma, marca, cont bancar etc.

- declararea judecatoreasca a disparitiei ori mortii persoanei fizice.

Toate aceste chestiuni sunt analizate in "Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice", in Decretul nr. 32/1954, in "Legea 119/1996 privind actele de stare civila", in Codul familiei si in alte acte normative.

C. Obligatiile de drept civil

Acestea sunt raporturi juridice civile in cadrul carora intra dreptul creditorului de a cere debitorului sa faca, sa dea sau sa nu faca ceva, in caz de neexecutare de bunavoie, putand apela la forta de constrangere a statului.

In cadrul acestei subdiviziuni a dreptului civil, notiunea de obligatie (datorie) este analizata in stransa legatura cu notiunea corelativa de creanta (drept de creanta). Disciplina "obligatiilor" analizeaza urmatoarele chestiuni:

► aspecte generale privind obligatiile (definitie, caracteristici, clasificari etc.);

► izvoarele obligatiilor, care pot fi de patru feluri:

1) contractele civile (de exemplu: de inchiriere, de donatie, de arenda etc.);

2) actele juridice unilaterale (de exemplu: testamentul; promisiunea publica de recompensa, de premiere; acceptarea succesiunii; renuntarea la drepturi; titlurile de credit etc.)

3) faptele licite

Sunt fapte licite:

a) plata nedatorata - reprezinta executarea de catre o persoana a unei obligatii la care nu era tinuta si pe care a facut-o fara intentia de a plati datoria altuia (deci din eroare); din acest fapt juridic se naste obligatia de restituire pentru cel ce a primit plata nedatorata;

b) imbogatirea fara just temei - este un fapt juridic prin care patrimoniul unei persoane este marit pe seama patrimoniului altei persoane, fara ca pentru aceasta sa existe un temei juridic. Din acest fapt juridic se naste obligatia pentru cel care isi vede marit patrimoniul sau de a restitui, in limita maririi, catre cel care si-a diminuat patrimoniul (de pilda: proprietarul care a ridicat o constructie pe terenul sau cu material strain este dator sa plateasca c/v materialelor potrivit art. 494 C.civ.);

c) gestiunea de afaceri - reprezinta o operatie ce consta in aceea ca o persoana intervine, prin fapta sa voluntara si unilaterala, si savarseste acte materiale sau juridice in interesul altei persoane, fara a fi primit mandat din partea acesteia din urma (art. 987 C.civ.). De pilda: in timp ce proprietarul unui imobil lipseste pentru o perioada, se iveste o stricaciune (inundatie etc.) la imobilul sau, reparata de un tert. Aceasta persoana a gerat interesele tertului, facand o activitate utila, de administrare si are dreptul la recuperarea cheltuielilor facute in acest scop.

4) faptele ilicite (denumite si: delicte si, respectiv, cvasidelicte)

Comiterea unei fapte ilicite atrage o raspundere civila delictuala ce implica obligatia de reparare a prejudiciului cauzat de cel vinovat. Raspunderea civila delictuala poate fi: a) pentru fapta proprie (A raspunde pentru fapta ilicita de a fi deteriorat cultura lui B); b) pentru fapta altuia (parintii pentru fapta copilului minor; stapanul pentru prejudiciul cauzat de animalul aflat in paza sa etc.)

► executarea obligatiilor (in general), care poate fi:

- de buna-voie (sau prin plata); Plata nu are semnificatia din limbajul curent (respectiv doar de remitere a unei sume de bani), ci ea presupune executarea voluntara a oricarei obligatii de catre debitor, indiferent de obiectul ei (predarea bunului de catre vanzator, efectuarea transportului de catre caraus etc.)

- silita (indirecta)   - in natura (prin aceasta creditorul obtine exact obiectul obligatiei)

- prin echivalent (despagubire), ceea ce presupune plata unei sume de bani

► garantarea obligatiilor (este o masura de asigurare a executarii obligatiilor).

Garantiile pot fi:

- personale (constau in angajamentul pe care o alta persoana decat debitorul principal si-l asuma fata de creditor, de a executa obligatia, in cazul in care debitorul principal nu o va face). Este cazul fidejusiunii denumite si cautiune, care apare ca un accesoriu al obligatiei principale.

- reale (constau in afectarea speciala a unui bun pentru garantarea obligatiei). Sunt garantii reale:

1) gajul sau amanetul care este un contract accesoriu prin care debitorul remite creditorului sau un bun mobil pentru garantarea obligatiei;

2) ipoteca este o garantie reala imobiliara (presupune garantarea executarii obligatiei cu un bun imobil: teren, casa);

3) dreptul de retentie este o garantie reala imperfecta; presupune ca cel ce detine un bun al altcuiva, pe care trebuie sa-l restituie, are dreptul sa retina lucrul respectiv, sa refuze deci restituirea, pana ce creditorul titular al bunului ii va plati sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, intretinerea ori imbunatatirea acelui bun.

► transmiterea obligatiilor care se poate face prin:

1) cesiunea de creantea- este un contract prin care creditorul transmite creanta sa altei persoane;

2) cesiunea de datorie - consta in transmiterea obligatiei ce revine debitorului catre o alta persoana, care sa devina debitor in locul celui initial (trebuie facuta cu acordul creditorului);

3) subrogatia in drepturile creditorului - presupune substituirea persoanei creditorului unui raport obligational de catre o alta persoana, care, platind creditorului initial obligatia debitorului, devine creditor al acestuia, preluand toate drepturile celui pe care il plateste;

4) delegatia - este un contract prin care o persoana insarcineaza o alta persoana sa execute o prestatie in favoarea unui tert, cu acordul acestuia.

► stingerea obligatiilor care se poate face prin:

1) compensatie - care consta in stingerea a doua obligatii reciproce pana la concurenta celei mai mici dintre ele;

2) confuziune - care consta in intrunirea in aceeasi persoana atat a calitatii de debitor, cat si a aceleia de creditor, in cadrul aceluiasi raport juridic obligational (de exemplu: creditorul mosteneste pe debitor sau invers)

3) darea in plata - este acea operatie juridica prin care debitorul executa catre creditorul sau o alta prestatie decat cea la care s-a obligat initial, cu acordul acestuia;

4) pieirea lucrului datorat (este o imposibilitate fortuita de executare);

5) remiterea de datorie - presupune renuntarea gratuita a creditorului de a-si valorifica creanta pe care o are impotriva debitorului sau;

6) moartea uneia dintre parti (in cazul obligatiilor personale-asumate in considerarea persoanei respective).

► diferitele tipuri de obligatii complexe:

a) solidare - acea obligatie cu subiecte multiple in cadrul careia fiecare creditor solidar poate cere debitorului intreaga datorie sau fiecare dintre debitorii solidari poate fi obligat la executarea integrala a prestatiei datorate de toti, creditorului.

b) conjuncte (divizibile) - acea obligatie cu pluralitate de subiecte - mai multi creditori sau mai multi debitori - intre care creanta sau datoria se divide de plin drept.

D. Drepturile reale

Dreptul real este un raport intre oameni, cu privire la lucruri. Totodata drepturile reale sunt acele drepturi subiective patrimoniale pe temeiul carora titularul lor poate sa exercite anumite puteri prerogative asupra unui bun determinat, in mod direct si nemijlocit, fara interventia altei persoane.

Sunt drepturi reale:    

- dreptul de proprietate - publica si privata

- dezmembramintele dreptului de proprietate: dreptul de uz, de uzufruct, de abitatie, de superficie, de servitute.

Dreptul de proprietate confera titularului sau trei atribute:

a) de a folosi bunul (de stapanire efectiva, direct, nemijlocit si in interes propriu);

b) de a-i culege fructele;

c) de a dispune de bun (adica de a hotari cu privire la soarta bunului din punct de vedere material si din punct de vedere juridic - adica de a-l distruge ori de a-l instraina).

Lipsa unuia dintre cele trei atribute poate atrage incidenta unui dezmembramant al dreptului de proprietate, respectiv a unui drept real de uzufruct, abitatie etc.

Posesia nu se confunda cu dreptul de proprietate; prima este o stare de fapt, iar al doilea o stare de drept. Uneori posesia constituie unul din atributele (elementele) dreptului de proprietate, anume acela ce permite stapanirea bunului.

Analiza dreptului de proprietate presupune studiul detaliat al:

- continutului sau (respectiv a celor trei elemente);

- caracterelor sale;

- conditiilor de exercitare a dreptului de proprietate;

- al limitarilor dreptului de proprietate;

- al conditiilor de expropiere pentru cauza de utilitate publica;

- regimului juridic al proprietatii publice si private;

- circulatiei juridice, a constructiilor si terenurilor (adica a conditiilor de instrainare);

- formelor (modalitatilor juridice) dreptului de proprietate, care sunt:

a) proprietatea comuna pe cote-parti (coproprietatea) obisnuita sau temporara - presupune ca acelasi bun, nefractionat in materialitatea sa, apartine concomitent mai multor titulari, fiecare dintre acestia avand numai o cota-parte ideala si abstracta din dreptul de proprietate asupra bunului respectiv;

b) proprietatea comuna pe cote-parti stabila si fortata sau perpetua - are ca obiect bunuri care prin natura lor sau destinatia lor pot fi folosite de mai multi proprietari (de exemplu: proprietarul unui apartament la bloc poate avea o cota-parte ideala din spatiile accesorii si din terenul de sub cladire in coproprietate comuna cu ceilalti proprietari);

c) proprietatea comuna in devalmasie vizeaza dreptul de proprietate al sotilor asupra bunurilor dobandite in timpul casatoriei de oricare dintre ei; nici unul dintre cei doi coproprietari nu are precizata o cota-parte ideala din dreptul de proprietate asupra unui bun; abia la momentul partajului va fi precizata, stabilita cota-parte a fiecaruia.

- apararii dreptului de proprietate - prin introducerea actiunilor in justitie (cea mai importanta fiind actiunea in revendicare).

Tot in cadrul disciplinei drepturilor reale se analizeaza, detaliat:

- toate dezmembramintele dreptului de proprietate (abitatia, uzufructul si celelalte);

- modurile de dobandire a drepturilor reale (respectiv: prin lege, prin hotarare judecatoreasca, prin uzucapiune, prin succesiune etc.);

- publicitatea (bazata prin inscrierea in cartea funciara) a drepturilor reale imobiliare.

E. Contractele

Aceasta subdiviziune a dreptului civil analizeaza, mai intai, conditiile generale de incheiere a contractelor, cat si efectele acestora. Apoi, analizeaza, in detaliu, fiecare tip de contract civil, respectiv:

a) contractele translative de proprietate

- contractul de vanzare-cumparare

- contractul de schimb

- contractul de renta viagera

- contractul de intretinere

- contractul de donatie

b) contractele prin care se asigura administrarea si conservarea bunurilor

- contractul de locatiune, in general;

- contractul de inchiriere a suprafetelor locative (forma a c. de locatiune);

- contractul de arenda;

- contractul de imprumut      - de folosinta (comodatul);

- de consumatie (propriu-zis);

- contractul de antrepriza;

- contractul de depozit          - depozitul propriu-zis;

- sechestrul;

- contractul de mandat.

Alte contracte:  

- contractul de societate civila

- contractul de asigurare (acesta, alaturi de cele de intretinere, renta viagera si joc sau prinsoare, face parte din categoria contractelor aleatorii);

- contractul de tranzactie.

F. Succesiunile (sau mostenirea)

Prin mostenire se intelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane (persoane fizice, persoane juridice ori statul).

Notiunea de "mostenire" este utilizata concomitent cu cea de "succesiune". Persoana despre a carei mostenire este vorba, defunctul, se mai numeste in materia succesiunilor si: "de cujus", "autor" sau "testator" (daca e vorba de mostenire testamentara).

Persoana care dobandeste patrimoniul defunctului se numeste: "mostenitor" sau "succesor" sau "erede" sau "legatar" (in cazul mostenirii testamentare).

Mostenirea este de doua feluri:

- legala (in cazul in care transmiterea patrimoniului succesoral are loc in temeiul legii, la anumite persoane stabilite prin lege, in ordinea si cotele legale);

- testamentara (in cazul si in masura in care transmiterea masei succesorale are loc in temeiul vointei celui care lasa mostenirea, manifestata prin testament).

Mostenirea legala si cea testamentara nu se exclud reciproc, ele putand coexista (in ipoteza in care defunctul nu si-a lasat prin testament intregul patrimoniu ori chiar daca si l-a lasat, cand exista mostenitori rezervatari care au dreptul, in virtutea legii, la o cota parte indiferent de vointa autorului lor). Sunt mostenitori rezervatari: descendentii, sotul supravietuitor si ascendentii privilegiati - respectiv parintii.

In cadrul acestei subdiviziuni a dreptului civil se analizeaza detaliat:

- conditiile generale ale dreptului la mostenire;

- conditiile dreptului la mostenire legala

- generale;

- clasele de mostenitori;

- cine pe cine exclude de la mostenire;

- drepturile succesorale al sotului supravietuitor;

- drepturile statului asupra mostenirii vacante.

- notiunea de testament         - conditiile pentru validitatea acestuia

- felurile testamentului;

- limitele dreptului de dispozitie asupra mostenirii;

- notiunea de rezerva succesorala si cotitatea disponibila;

- exercitarea dreptului de optiune succesorala;

- formele acceptarii succesiunii:      - pura si simpla;

- sub beneficiu de inventar (numai a activului succesoral, iar pasivul cel mult pana la concurenta activului);

- renuntarea la mostenire;

- transmiterea activului si pasivului mostenirii;

- partajul succesoral (sau impartirea mostenirii)         - prin buna invoiala;

- pe cale judecatoreasca;

- imparteala de ascendent = actul juridic (donatie sau testament) facut de ascendent, inca din timpul vietii, prin care isi imparte bunurile sale intre descendenti, preintampinand nasterea starii de indiviziune intre ei total sau partial, la decesul sau, cat si eventualele neintelegeri.

In Codul civil sunt reglementate patru clase de mostenitori legali:

a) Clasa I - clasa descendentilor in linie dreapta a lui de cujus (copiii, nepotii, stranepotii etc.);

b) Clasa a II-a - denumita clasa ascendentilor privilegiati si a colateralilor privilegiati (parintii lui de cujus, fratii si surorile acestuia si descendentii acestora din urma pana la gradul al IV-lea inclusiv);

c) Clasa a III-a - denumita clasa ascendentilor ordinari (bunicii, strabunicii celui decedat);

d) Clasa a IV-a - denumita clasa colateralilor ordinari, pana la gradul al IV-lea (ceilalti colaterali altii decat cei din clasa a II-a, adica unchii si matusile, precum si verii primari ai lui de cujus).

Sotul supravietuitor nu face parte din nici o clasa de mostenitori, venind la mostenire in concurs cu acestea.

Gradul de rudenie este distanta dintre cele doua rude masurata pe linia legaturii de rudenie, dupa numarul nasterilor intervenite. Venirea la mostenire se face in ordinea clasei de mostenitori, o clasa excluzandu-le pe celelalte subsecvente (clasa I le exclude pe celelalte; un mostenitor din clasa a III-a poate beneficia de mostenire doar daca nu exista mostenitori din clasele I si II). O a doua regula este ca intre mostenitorii din aceeasi clasa, dar de grad de rudenie diferit au prioritate cei cu gradul cel mai apropiat de de cujus (fiii fiind rude de gradul I, ii exclud pe nepotii celui decedat- rude de gradul II).

Intre rudele de acelasi grad, mostenirea se imparte in parti egale.