Continutul raportului juridic civil

Continutul raportului juridic civil

Drepturile subiective civile

Definitia drepturilor subiective civile

Putem defini dreptul subiectiv civil ca fiind posibilitatea recunoscuta subiectului activ de a se comporta in limitele prerogativelor pe care legea le recunoaste, cat si posibilitatea de a pretinde subiectului pasiv o comportare corespunzatoare, iar in caz de nevoie, putand face apel la forta coercitiva a statului.

Clasificarea drepturilor subiective civile

A.        Precizari prealabile

Drepturile subiective civile se pot clasifica dupa mai multe criterii. Le retinem pe cele mai importante:

dupa gradul de opozabilitate, drepturile subiective civile sunt absolute si

dupa natura continutului, drepturile subiective civile se impart in drepturi patrimoniale si drepturi nepatrimoniale;

dupa siguranta oferita titularilor lor, drepturile subiective civile sunt drepturi pure si simple si drepturi afectate de modalitati;

dupa corelatia dintre ele, drepturile subiective civile sunt drepturi principale si drepturi accesorii.

B.   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p; Drepturi subiective civile absolute si drepturi civile relative

Drepturile civile subiective se clasifica in raport de sfera persoanelor obligate, precum si in functie de continutul obligatiilor corespunzatoare in drepturi absolute si drepturi relative.

a)   &nbs 525j96f p;    Drepturile absolute sunt drepturile subiective civile care exercita de catre titularii lor si carora le corespunde obligatia generala a tuturor celorlalte persoane de a se obtine de la incalcarea lor.

Dreptul subiectiv civil absolut are urmatoarele caracteristici:

-   &nbs 525j96f p;   este determinat numai titularul sau, titularul obligatiei corelative fiind format din toate celelalte persoane, acesta fiind nedeterminat;

-   &nbs 525j96f p;   ii corespunde obligatia generala si negativa de a nu i se aduce atingere;

-   &nbs 525j96f p;   este un drept opozabil tuturor - erga ommes, toate celelalte subiecte avand obligatia de a nu-l incalca.

b)   &nbs 525j96f p;   Drepturile relative sunt acele drepturi civile subiective in temeiul carora titularii lor au posibilitatea de a pretinde de la persoanele obligate, determinate odata cu nasterea raportului juridic, de a da, de a face sau de a nu face ceva.

Dreptul subiectiv civil relativ are urmatoarele caracteristici:

-   &nbs 525j96f p;   este cunoscut atat subiectul activ cat si subiectul pasiv;

-   &nbs 525j96f p;   subiectului pasiv determinat ii corespunde o obligatie corelativa ce are ca obiect: a da, a face sau a nu face ceva;

-   &nbs 525j96f p;   obligatia corelativa este opozabila numai subiectului pasiv determinat.

C.        Drepturi subiective civile patrimoniale si drepturi subiective civile nepatrimoniale

Aceasta clasificare este facuta dupa criteriul, natura economica sau natura continutului drepturilor civile.

a)   &nbs 525j96f p;  Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi subiective civile care au un continut economic, oferind posibilitatea unei evaluari banesti.

Au un caracter patrimonial drepturile absolute (dreptul de proprietate) si drepturile relative (de creanta).

Drepturile patrimoniale se clasifica in: drepturi reale si drepturi de creanta.

Dreptul  real- jus in re - este dreptul civil subiectiv pe care titularul sau il exercita direct si nemijlocit, fara concursul altor persoane, iar subiectelor pasive le revine obligatia generala negativa de a nu face nimic care sa stanjeneasca exercitarea acestui drept de catre titularul sau.

Drepturile reale se clasifica la randul lor: drepturile principale si drepturi reale accesorii.

Drepturile reale principale sunt drepturile civile subiective care au existenta de sine statatoare, independenta de existenta altor drepturi (ex. dreptul de proprietate, dreptul de abitatie).

Drepturile reale accesorii sunt drepturile civile subiective care sunt afectate unor drepturi de creanta si a caror existenta depinde in mod direct de existenta drepturilor garantate (ex. dreptul de gaj, dreptul de ipoteca, privilegiile).

Dreptul de creanta - jus ad personam - este dreptul civil subiectiv pe care titularul sau, numit creditor il poate exercita numai fata de persoanele obligate, numite si debitori, respectiv sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.

Sunt drepturi de creanta cele care izvorasc din contractele sau actele juridice unilaterale, din fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, precum si din alte izvoare de drepturi civile.

b)   &nbs 525j96f p; Drepturile personal nepatrimoniale sunt drepturi civile subiective care nu au continut economic si, prin urmare, nu sunt evaluabile in bani si care, fiind legate de persoana umana, servesc la individualizarea acestora.

Drepturile personal nepatrimoniale privesc:

- existenta si integritatea fizica si morala ale persoanei: dreptul la viata, dreptul la sanatate, dreptul la onoare, cinste sau reputatie, dreptul la demnitatea umana;

- identitatea persoanei: dreptul la nume, dreptul la domiciliu, dreptul la resedinta (pentru persoana fizica), dreptul la denumire, dreptul la sediu (pentru persoana juridica);

- creatia intelectuala: ex. dreptul la paternitatea operei sau inventiei.

D.        Drepturi subiective civile pure si simple si drepturi afectate de modalitati si drepturi eventuale

Aceste categorii de drepturi se deosebesc unele de altele prin siguranta oferita titularilor de a le realiza sau nu in mod efectiv si beneficia de efectele lor.

a)   &nbs 525j96f p;  Drepturile pure si simple sunt drepturi civile subiective care confera titularilor deplina putere si certitudine in exercitarea lor. Ca urmare, asemenea drepturi isi produc efectele imediat, definitiv si irevocabil. Aceste drepturi formeaza categoria cea mai cuprinzatoare a drepturilor subiective civile.

b)   &nbs 525j96f p; Drepturile afectate de modalitati sunt acele drepturi civile subiective a caror nastere, exercitare sau stingere depinde de o imprejurare viitoare, certa sau incerta, care poate fi termenul sau conditia. Aceste doua evenimente denumite in mod generic modalitati ale drepturilor civile subiective afecteaza concomitent si continutul obligatiilor corelative in sensul ca acestea vor fi sau nu indeplinite, in functie de realizarea sau nerealizarea lor.

c)   &nbs 525j96f p; Drepturile eventuale sunt drepturi subiective civile carora le lipseste fie obiectul, fie subiectul activ, nestiindu-se daca acestea vor exista in viitor (ex. dreptul de a primi despagubiri daca starea sanatatii creditorului care a suferit prejudicii se va agrava in viitor, dreptul la o succesiune viitoare).

E.        Drepturi subiective civile principale, drepturi subiective civile accesorii

In aceasta clasificare se tine seama de corelatia dintre drepturile subiective civile.

a) Dreptul principal este acel drept civil subiectiv care are o existenta de sine statatoare, soarta sa nedepinzand de existenta vreunui alt drept.

b) Dreptul accesoriu este acel drept civil subiectiv care nu are o existenta de sine statatoare, soarta acestuia depinzand de existenta unui alt drept subiectiv civil, avand calitatea de drept principal.

Drepturile reale principale sunt urmatoarele:[1]

- dreptul de proprietate, aceasta categorie cuprinzand atat dreptul de proprietate publica, cat si dreptul de proprietate privata;

drepturile reale principale corespunzatoare dreptului de proprietate privata (dezmembramintele dreptului de proprietate, numite si drepturi reale principale asupra bunurilor proprietatea altei persoane), anume: dreptul de uzufruct, dreptul de uz, dreptul de abitatie, dreptul de servitute si dreptul de superficie;

- dreptul de administrare a regiilor autonome si institutiilor publice, ca drept real corespunzator dreptului de proprietate privata;

- dreptul de concesiune, reglementat de art. 136 alin. 4 din noua Constitutie;

- dreptul de folosinta a unor bunuri proprietatea publica a statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, conferit, in conditiile legii, unor persoane juridice sau fizice;

- dreptul de folosinta a unor bunuri proprietate privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, conferit, in conditiile legii, unor persoane juridice sau fizice.

- dreptul de folosinta a unor bunuri proprietatea anumitor persoane juridice, conferit de acestea persoanelor juridice anexa;

- dreptul de preemtiune.

Drepturile reale accesorii sunt:

-   &nbs 525j96f p;   dreptul de ipoteca;

-   &nbs 525j96f p;   dreptul de gaj;

-   &nbs 525j96f p;   privilegiile;

-   &nbs 525j96f p;   dreptul de retentie

Recunoasterea, ocrotirea si exercitarea drepturilor subiective civile

A.   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p; Recunoasterea drepturilor civile subiective

In ceea ce priveste recunoasterea drepturilor subiective civile, va trebui sa distingem intre cele recunoscute persoanelor fizice si cele recunoscute persoanelor juridice. Astfel, pentru persoanele fizice, drepturile civile subiective se considera a fi recunoscute sub doua aspecte:

a) in scopul stimularii muncii, activitatii muncii, activitatii si initiativei particulare, bazate pe drept de proprietate, pe libertatea contractuala si a muncii;

b) in vederea asigurarii cadrului social necesar implinirii intereselor lor materiale si social culturale.

Si in cazul persoanelor juridice, recunoasterea drepturilor civile subiective urmeaza a fi determinate sub cele doua aspecte:

a) in functie de scopul social sau economic, pentru care au fost infiintate sau recunoscute;

b) in functie de bunurile si valorile banesti aflate in patrimoniile lor, menite sa le asigure autonomia economico-financiara in cadrul circuitului civil si comercial.

B.   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p; Ocrotirea drepturilor civile subiective

Trasatura distincta a ocrotirii drepturilor civile subiective consta in caracterul ei de generalitate. Astfel, putem retine ca ocrotirea drepturilor civile subiective include intregul complex de masuri juridice pe care legea il organizeaza si determina sa functioneze in acest scop.

In ceea ce priveste reglementarea, sunt de retinut dispozitiile art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 31/ 1954, prin care se instituie principiul potrivit caruia drepturile civile sunt ocrotite de lege.

C.   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p; Exercitarea drepturilor subiective civile

Exercitarea drepturilor subiective civile trebuie sa se realizeze cu respectarea anumitor principii, si anume:

- conform art. 3 alin 2 din Decretul nr. 31 / 1954, dreptul subiectiv civil trebuie exercitat potrivit cu scopul lui economic si social;

- conform art. 57 din Constitutie, dreptul subiectiv civil trebuie exercitat cu buna credinta;

- dreptul subiectiv civil trebuie exercitat in limitele sale (materiale sau judiciare).

Exercitarea drepturilor subiective civile trebuie sa se realizeze cu exercitarea tuturor acestor principii, nefiind suficienta respectarea doar a unuia sau a unora dintre ele.

Abuzul de drept

In aceasta situatie in care titularul unui drept subiectiv civil si-a exercitat dreptul sau cu incalcarea principiilor exercitarii sale, ne aflam in prezenta abuzului de drept.

Orice abuz de drept presupune doua elemente constitutive[2], si anume:

- un element subiectiv ce consta in exercitarea cu rea credinta a dreptului subiectiv civil;

- un element obiectiv care consta in deturnarea dreptului subiectiv de la scopul pentru care a fost recunoscut, de la finalitatea sa legala, faptul savarsit neputand fi explicat printr-un motiv legitim.

Obligatia civila

Definitia obligatiei civile

Obligatia civila reprezinta latura pasiva a continutului raportului juridic civil.

Putem defini obligatia civila ca fiind indatorirea subiectului pasiv juridic civil de a avea o anume conduita, corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ, conduita care poate consta in a da, a face ori a nu face ceva, si care la nevoie poate fi impusa prin forta coercitiva a statului[3].

Clasificarea obligatiilor civile

A.   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p; Criteriile de clasificare si categoriile de obligatii civile

In functie de obiectul lor, obligatiile civile se clasifica dupa cum urmeaza:

-   &nbs 525j96f p;   obligatia de a da (aut dare);

-   &nbs 525j96f p;   obligatia de a face (aut facere);

-   &nbs 525j96f p;   obligatia de a nu face ceva (aut non facere);

-   &nbs 525j96f p;   obligatia pozitiva (obligatia de a da si obligatia de a face):

-   &nbs 525j96f p;   obligatia negativa (obligatia de a nu face);

-   &nbs 525j96f p;   obligatia de rezultat (numita si determinata);

-   &nbs 525j96f p;   obligatia de diligenta (numita si de mijloace).

- Dupa opozabilitatea lor, obligatiile civile se impart in:

-   &nbs 525j96f p;   obligatiile obisnuite (opozabile numai intre parti);

-   &nbs 525j96f p;   obligatii opozabile si tertilor (scriptae in rem);.

- In functie de sanctiunea juridica a obligatiei civile, diferentiem:

-   &nbs 525j96f p;   obligatii civile perfecte;

-   &nbs 525j96f p;   obligatii civile imperfecte (numite si naturale).

B.        Obligatii de a da, obligatii de a face si obligatii de a nu face

a)   Obligatia de a da - aceasta obligatie ridica inainte de toate precizarea semnificatiei sale juridice, aceasta in sensul ca nu trebuie confundata cu obligatia de a preda un bun oarecare mobil sau imobil.

Astfel, obligatia de a da consta in indatorirea subiectului pasiv a unui raport juridic de a constitui sau transmite in folosul subiectului activ un drept real asupra unui lucru.

b)   Obligatia de a face - consta in indatorirea ce-i revine subiectului pasiv a unui raport juridic civil de a savarsi anumite fapte, actiuni, lucrari sau servicii in afara celor care se incadreaza in obligatia de a da.

Obligatia de a face poate fi instantanee cand se executa deodata printr-un singur fapt . Aceasta obligatie poate fi succesiva, cand se executa in timp, printr-o actiune continua sau prin actiuni repetate.

c ) Obligatia de a nu face - consta in indatorirea subiectului pasiv a unui raport juridic civil, de a se abtine de la savarsirea uneia sau mai multor fapte determinate.

C. Obligatii civile pozitive si obligatii civile negative

a)   Obligatiile civile pozitive presupun o actiune care incumba subiectului pasiv al unui raport juridic civil. Sunt obligatii pozitive obligatiile de "a da" si "a face".

b)   Obligatiile negative presupun o abstentiune a subiectului pasiv al unui raport juridic civil. Este obligatia negativa obligatia de "a nu face ceva".

Codul Civil reliefeaza importanta acestei clasificari a obligatiilor, astfel: art. 1078 dispune: "daca obligatia consista in a nu face, debitorul care a incalcat-o este dator a da despagubire pentru simplul fapt al contraventiei", iar potrivit art. 1079: "daca obligatia consista in a da sau in a face, debitorul se va pune in intarziere prin notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului sau ."

D. Obligatii civile de rezultat si

obligatii civile de diligenta

a)   Obligatii civile de rezultat - se mai numesc si obligatii determinate. Sunt acele care constau in indatorirea debitorului de a obtine un rezultat determinat.

b)   Obligatii civile de diligenta - se mai numesc si obligatii de mijloace. Sunt acele obligatii prin care debitorul se obliga sa depuna toata staruinta pentru atingerea rezultatului, fara a se obliga la insusi rezultatul preconizat.

E. Obligatii civile obisnuite opozabile

si tertilor si obligatii reale

a)   Obligatii civile obisnuite - sunt acele obligatii care incumba debitorului fata de care s-a nascut. Aceste obligatii sunt opozabile "intre parti", ca si dreptul creat.

b)   Obligatiile opozabile si tertilor - numite si obligatii scriptae in rem, sunt acele obligatii care sunt strans legate de un bun, astfel incat creditorul nu-si poate realiza dreptul sau decat cu concursul titularului actual al dreptului real asupra acelui bun, care este tinut si el de indeplinirea unei obligatii nascute anterior, fara participarea sa.

c)   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p;   &nbs 525j96f p; Obligatiile reale - numite si obligatii propter rem,[4] sunt acele obligatii care incumba, potrivit legii, detinatorului unui bun, datorata importantei deosebite a bunului pentru societate.

F. Obligatii civile perfecte si imperfecte

a)   Obligatii civile perfecte - sunt acele obligatii a caror executare este asigurata in cazul in care nu sunt aduse la indeplinire, de bunavoie, prin forta de constrangere a statului. Astfel, in ipoteza in care persoana obligata nu-si indeplineste de bunavoie indatoririle ce-i revin titularului, se pot adresa instantelor judecatoresti competente pentru a obtine o hotarare judecatoreasca in baza careia se poate cere executarea prin constrangere a obligatiei corelative dreptului sau incalcat sau nerecunoscut.

b)   Obligatii civile imperfecte - acestea mai sunt denumite si obligatii civile naturale sau degradante. Aceste obligatii sunt acelea care se infatiseaza in opozitie cu prima categorie prin aceea ca nu poate cere executarea lor in mod silit. Daca insa o asemenea obligatie a fost executata de bunavoie, persoana obligata care si-a indeplinit in felul acesta indatoririle ce-i reveneau, nu mai poate cere restituirea lor