Contractul de depozit

CONTRACTUL DE DEPOZIT

SECTIUNEA I

NOTIUNEA, CARACTERELE JURIDICE SI FELURILE CONTRACTULUI DE DEPOZIT

§ 1. Notiunea contractului de depozit

Contractul de depozit este acel act juridic prin care o parte, numita deponent, remite spre pastrare un lucru unei alte part 525f53f i, numita depozitar, care se obliga sa‑l pastreze si sa‑l restituie in natura, la termen sau la cerere (art. 1591 C. civ.).

Contractul de depozit este reglementat de Codul civil prin dispozitiile art. 1591‑1634, iar unele varietati ale acestuia si prin alte dispozitii legale speciale.

§ 2. Caracterele juridice ale contractului de depozit

a.       Contractul de depozit este un contract real, el perfectandu‑se "cand s‑a facut traditiunea lucrului" (art. 1593 alin. 2 C. civ.). Prin exceptie, contractul de depozit este valabil prin simpla manifestare de vointa a partilor "daca lucrul ce este a se lasa in depozit se afla deja in mana depozitarului sub orice alt titlu" (art. 1593 alin. 3 C. civ.).

b.      Contractul de depozit se poate constitui atat cu titlu gratuit, cat si cu titlu oneros.

c.       Contractul de depozit cu titlu gratuit este un contract unilateral, pentru ca da nastere la obligatii numai in sarcina depozitarului. Daca insa contractul de depozit este cu titlu oneros, va avea caracter sinalagmatic, astfel ca va da nastere la obligatii in sarcina ambelor parti.

§ 3. Felurile contractului de depozit

Potrivit art. 1592 C. civ., depozitul este de doua feluri: depozitul propriu‑zis si sechestrul.

Depozitul propriu‑zis se incheie numai prin conventia partilor si poate avea ca obiect numai bunuri mobile nelitigioase. El se prezinta sub trei variante:

depozitul voluntar (obisnuit);

depozitul necesar

depozitul neregulat

Art. 1594 C. civ. enunta expres depozitul voluntar si depozitul necesar; depozitul neregulat, desi nereglementat de Codul civil, este unanim recunoscut in literatura de specialitate si practica judiciara, fiind reglementat si prin acte normative cu caracter special.

SECTIUNEA A II‑A

DEPOZITUL PROPRIU‑ZIS

§ 1. Depozitul obisnuit (voluntar)

A. Conditiile de validitate ale depozitului obisnuit

a. Consimtamantul partilor

Potrivit art. 1596 C. civ., "depozitul voluntar se face intotdeauna numai de catre proprietarul lucrului depozit, sau prin consimtamantul sau expres ori tacit". Cu toate acestea, din prevederile art. 1609 si 1610 C. civ. rezulta ca depozitul obisnuit poate avea ca obiect si lucrul altuia (cum ar fi, de exemplu, depozitul facut de uzufructuar sau creditorul gajist, de locatar sau de comodatar), ceea ce inseamna ca in calitate de deponent poate sta si un neproprietar.

Consimtamantul poate fi dat de catre parti expres ori tacit, dar, in toate situatiile, trebuie sa fie liber exprimat, adica neviciat prin eroare, dol sau violanta.

b. Capacitatea partilor

Intrucat predarea unui bun in depozit este un act de administrare, deponentul va trebui sa aiba capacitatea ceruta de lege pentru incheierea unor astfel de acte. In schimb, depozitarul va trebui sa posede capacitatea deplina de exercitiu, intrucat, de regula, numai in persoana sa se nasc obligatii.

Daca depozitarul este incapabil, contractul nu este valabil, chiar daca deponentul ar avea deplina capacitate de exercitiu. Daca s‑ar fi incheiat o asemenea operatiune, deponentul are la indemana doua actiuni impotriva depozitarului incapabil (art. 1598 C. civ.):

- o actiune in revendicare, in cazul in care deponentul este proprietarul bunului, atata timp cat lucrul se afla in detentia depozitarului;

‑ o actiune in masura imbogatirii depozitarului incapabil, daca bunul nu se mai afla in detentia acestuia (l‑a instrainat sau l‑a lasat sa piara).

c. Obiectul contractului

Potrivit art. 1593 alin. 1 C. civ., depozitul voluntar poate avea ca obiect numai bunuri mobile corporale, individual determinate, chiar daca, dupa natura lor, ar fi consumptibile si fungibile.

Asa fiind, nu vor putea forma obiectul acestui contract bunurile imobile si nici bunurile incorporale, cu exceptia titlurilor la purtator, asimilate bunurilor mobile corporale (intrucat sunt susceptibile de a fi transmise de la mana la mana).

B. Dovada contractului

Art. 1597 C. civ. dispune ca depozitul se face numai prin inscris. Cu toate acestea este unanim admis ca cerinta actului scris este o conditie ad probationem, indiferent de valoarea contractului.

Prin urmare, proba contractului poate fi facuta si cu martori sau prezumtii in cazul existentei unui inceput de dovada scrisa (art. 1197 C. civ.) sau a dovedirii depozitului cu alte mijloace de proba decat inscrisurile, in caz de imposibilitate (materiala sau morala) de a procura o dovada scrisa sau de a o conserva (art. 1198 C. civ.). Cerinta formei scrise se refera numai la dovada consimtamantului partilor. Remiterea lucrului, fiind un fapt juridic, poate fi dovedita cu orice mijloc de proba, inclusiv cu martori si prezumtii.

C. Efectele contractului de depozit obisnuit

a. Obligatiile depozitarului

Obligatia de paza. Potrivit art. 1599 C. civ., "depozitarul trebuie sa ingrijeasca de paza lucrului depozit, intocmai precum ingrijeste de paza lucrului sau". Raspunderea depozitarului pentru neexecutarea acestei obligatii va fi apreciata in concreto, respectiv cu o severitate mai atenuata, in cazul in care depozitul este cu titlu gratuit, deoarece deponentul nu poate pretinde depozitarului o diligenta sporita acordata bunurilor aflate in depozit, fata de grija pe care o acorda propriilor sale bunuri.

Raspunderea pentru neexecutarea obligatiei de paza (pastrare) va fi apreciata in abstracto, cu mai multa severitate, in cazurile prevazute de art. 1600 C. civ.:

1. cand depozitarul s‑ar fi oferit a primi un depozit;

2. cand s‑ar fi stipulat vreo plata pentru paza depozitului;

3. cand depozitul s‑a facut numai in folosul depozitarului;

4. cand s‑ar fi convenit expres ca depozitarul sa fie raspunzator pentru orice

culpa.

Riscul pieirii fortuite a bunului il suporta deponentul, cu exceptia aratata in art. 1601 C. civ.

Potrivit art. 1602 C. civ., depozitarul nu poate sa se serveasca de lucrul dat in depozit fara permisiunea expresa sau tacita a deponentului; ca o consecinta a acestei indatoriri, deponentul trebuie sa restituie fructele produse de lucrul depozitat, in masura in care le‑a cules (art. 1608 C. civ.).

Obligatia de restituire a bunului depozitat. Potrivit art. 1604 alin. 1 C. civ., depozitarul este tinut a restitui deponentului insusi lucrul depozitat, in natura.

Lucrul depozitat trebuie restituit in starea in care se afla la momentul inapoierii; deteriorarile survenite din culpa depozitarului vor fi suportate de acesta, iar cele straine de culpa sa vor fi suportate de deponent (art. 1605 C. civ.).

In cazul depozitului de bani, restituirea trebuie facuta in moneda de acelasi fel, indiferent daca valoarea ei a crescut sau a scazut (art. 1604 alin. 2 C. civ.).

Referitor la momentul restituirii, legea dispune ca depozitarul trebuie sa fie oricand gata sa predea lucrul deponentului, indata ce acesta il cere si chiar daca in contract s‑ar fi prevazut un termen mai indepartat (art. 1616 C. civ.). In cazul in care termenul de restituire a fost stipulat in favoarea depozitarului, deponentul nu poate pretinde depozitarului restituirea anticipata a lucrului depozitat.

Cat priveste locul restituirii, art. 1614‑1615 C. civ. dispun ca, in lipsa unei clauze exprese, restituirea se face la locul unde lucrul se afla depozitat. In cazul in care partile au convenit ca restituirea sa se faca in alt loc, cheltuielile de transport ale lucrului vor fi suportate de catre deponent.

Restituirea bunului primit in depozit se poate face catre:

- persoana care l-a incredintat spre depozitare, depozitarul neputand conditiona restituirea lui de probarea dreptului de proprietate al acelei persoane asupra bunului;

- mandatarul deponentului;

- unei terte persoane, indicate in contract (art. 1609 C. civ.);

- reprezentantul legal al deponentului, daca acesta din urma a devenit incapabil (art. 1612 C. civ.), sau persoanei reprezentate, ori noului ei reprezentant legal, daca depozitul a fost facut de catre reprezentantul legal al deponentului, dar acesta nu mai are aceasta calitate in momentul restituirii bunului (art. 1613 C. civ.);

- mostenitorilor legali ai deponentului in cazul in care acesta a decedat, potrivit art. 1611 C. civ.

In cazul in care depozitarul refuza nejustificat sa restituie bunul depozitat, deponentul are la indemana doua actiuni:

- fie o actiune in revendicare, in calitate de proprietar, actiune care este imprescriptibila;

- fie o actiune personala rezultata din contract si care se prescrie in cadrul termenului general de prescriptie.

b. Obligatiile deponentului

- In cazul in care contractul de depozit este gratuit, deponentului ii revine doar obligatia de a‑si ridica la termen lucrul depozitat; eventualele obligatii care se nasc pe

parcursul executarii contractului fiind obligatii extracontractuale.

Astfel, potrivit art. 1618 C. civ., deponentul este obligat sa restituie depozitarului cheltuielile necesare facute de acesta pentru conservarea lucrului depozitat, precum si cheltuielile utile, dar numai in masura in care au contribuit la imbogatirea deponentului, nu insa si cele voluptuarii, pe care depozitarul le poate ridica fara sa aduca atingere bunului. De asemenea, deponentul este tinut sa‑l despagubeasca pe depozitar de prejudiciile care i-au fost cauzate de lucrul depozitat.

- In cazul in care contractul de depozit are caracter oneros, deosebit de obligatiile mai sus aratate, deponentul mai are si obligatia contractuala de a plati suma de bani prevazuta drept plata pentru conservarea bunului depozitat.

§ 2. Depozitul necesar

A. Consideratii generale

Depozitul necesar presupune existenta unor imprejurari deosebite, neprevazute (cutremur, inundatie, incendiu, ruina edificiului etc.), care il determina pe deponent sa‑si incredinteze bunul (bunurile) spre pastrare unei alte persoane, fara sa poata alege dupa vointa sa persoana depozitarului si sa intocmeasca un inscris constatator al depozitului. Potrivit art. 1620 C. civ. "depozitul necesar este acela ce se face sub sila unei intamplari, cum: un foc, o ruina, o pradare, un naufragiu sau alt eveniment neprevazut de forta majora".

Avand in vedere imprejurarile exceptionale in care se incheie acest contract, art. 1621 C. civ. permite probarea contractului prin martori si chiar prezumtii.

B. Depozite asimilate celui necesar

Cu depozitul necesar sunt asimilate depozitul bunurilor aduse de calatori in unitatile hoteliere (moteluri, hanuri), camerele din statiunile balneo‑climaterice, casele de odihna, depozitele facute de bolnavii internati in spitale, in magaziile acestor institutii, depozitele facute de spectatorii, consumatorii ori clientii teatrelor, operelor, cinematografelor, restaurantelor, respectiv unitatilor prestatoare de servicii (frizerie, coafura etc.), pentru bunurile depuse la garderobele acestora pe timpul sederii lor s.a.

Depozitul hotelier reglementat de Codul civil este remunerat, astfel ca raspunderea depozitarului este apreciata cu mai multa severitate, el raspunzand in abstracto, pentru orice culpa (art. 1600 C. Civ.). Hotelierul va fi tinut raspunzator, in calitate de comitent, pentru pagubele provocate de catre angajatii hotelului (art. 1000 alin. 3 C. civ.) si chiar de strainii care vin in hotel, de alti calatori, vizitatori, furnizori (art. 1624 C. civ.).

Raspunderea hotelierului va fi antrenata numai daca deponentul va face dovada valorii bunului (bunurilor) si a faptului ca au fost aduse in hotel.

§ 3. Depozitul neregulat

Depozitul neregulat nu este reglementat de Codul civil, insa el constituie o forma a depozitului voluntar (obisnuit), avand ca obiect lucruri fungibile si consumptibile, depozitarul fiind obligat sa restituie, la termen sau la cerere, alte bunuri de aceeasi natura, cantitate si calitate decat cele primite.

Depozitarul devine proprietarul bunurilor predate de deponent, astfel ca se va putea folosi de acestea, va culege fructele si chiar va dispune de ele, insa in aceasta calitate va suporta si riscul pieirii lucrurilor.

Daca depozitul neregulat are ca obiect o suma de bani, depozitarul este tinut sa restituie deponentului aceasta suma, indiferent de scaderea sau sporirea valorii banilor.

Legislatia noastra reglementeaza si unele varietati ale depozitului neregulat, cum ar fi: depozitul neregulat de sume de bani la banci (Legea nr. 58/1998 - legea bancara, cu modificarile ulterioare); depozitul neregulat de sume de bani la C.E.C. (Legea nr. 66/1996 privind reorganizarea C. E. C. in societate bancara pe actiuni, modificata).

Contractul de depunere de sume de bani la Casa de Economii si Consemnatiuni

este acel act juridic incheiat intre C.E.C., in calitate de depozitar, si o persoana fizica sau o persoana juridica, in calitate de deponent, prin care depozitarul se obliga sa pastreze sumele de bani depuse si sa le restituie la cerere, cu dobanzile aferente, in totalitate sau in parte, deponentului, reprezentantului sau mostenitorilor acestuia, dupa caz.

Depunerile la C. E. C. se pot face, fara limita de suma:

- fie pe numele deponentului sau al altei persoane (caz in care sunt nominative, persoanele inscrise in libret fiind si titularii exclusivi ai dreptului de a dispune de sumele depuse);

- fie la purtator (caz in care detinatorul libretului este si titularul depunerii).

Titularul libretului este si titularul dobanzilor platite de C. E. C. fie in numerar, fie sub forma de castiguri.

C. E. C. este tinuta sa restituie sumele depuse oricand, la cererea titularilor sau reprezentantilor lor legali, drepturile de creanta asupra sumelor depuse, dobanzilor si castigurilor fiind imprescriptibil.

SECTIUNEA A III‑A

SECHESTRUL

Depozitul sechestru are ca obiect un bun mobil sau imobil asupra caruia exista un litigiu, bun care este lasat in pastrarea unui tert, numit sechestru (depozitar), pana la solutionarea definitiva a litigiului, cand va trebui predat partii care a avut castig de cauza.

Partile in contractul de depozit sechestru sunt:

1. sechestrantul ‑ persoana care depune bunul spre pastrare;

2. sechestrul ‑ persoana care primeste bunul spre pastrare.

Sechestrul poate fi constituit atat cu titlu gratuit, cat si cu titlu oneros (art. 1628 C. civ.).

Potrivit art. 1629 C. civ., in cazul in care sechestrul este gratuit se aplica regulile de la depozitul obisnuit, raspunderea depozitarului fiind apreciata in concreto. Dimpotriva, in cazul depozitului oneros, raspunderea depozitarului va fi apreciata in abstracto, dupa criterii mai exigente.

Potrivit art. 1626 C. civ., sechestrul poate fi conventional sau judiciar.

Sechestrul este conventional cand pastrarea lucrului in litigiu este incredintata de catre partile litigante unei terte persoane (sechestru), care va pastra bunul pana la solutionarea procesului, cand il va restitui aceleia dintre ele care va avea castig de cauza (art. 1627 C. civ.).

Sechestrul este judiciar, cand instanta judecatoreasca ordona punerea unui bun litigios sub sechestru, incredintandu‑l unei persoane numite sechestru judiciar, care este desemnat la propunerea partilor interesate, iar in caz de neintelegere, de catre instanta.

Dispozitiile art. 1632‑1634 C. civ. care reglementeaza sechestrul judiciar se completeaza cu dispozitiile Codului de procedura civila in materie.

Depozitul judiciar este intotdeauna oneros, raspunderea depozitarului fiind apreciata in abstracto. Remuneratia cuvenita depozitarului sechestru este stabilita de instanta de judecata.

Depozitarul sechestru este supus tuturor indatoririlor care se nasc din sechestrul conventional (art. 1634 alin. 2 C. civ.).