Determinarea efectelor actului juridic civil

Determinarea efectelor actului juridic civil

119. Preliminarii. Prin determinarea efectelor actului juridic civil se intelege stabilirea sau fixarea drepturilor subiective civile si a obligatiilor corelative generate, modificate sau stinse de un asemenea act.

O astfel de operatiune juridica se impune, deoarece nu intotdeauna continutul actului juridic civil este clar, aceasta datorita unor cauze precum: neconsemnarea manifestarii de vointa intr‑un inscris, gresita exprimare a partilor la incheierea actului juridic, conciziunea excesiva a expresiilor sau a cuvintelor utilizate.

120. Etape. In mod obisnuit, stabilirea continutului actului juridic presupune parcurgerea unor etape sau faze, si anume:

a) prima etapa consta in dovedirea (probarea) actului juridic civil. Este, practic, o etapa prealabila, insa obligatorie pentru stabilirea efectelor actului juri­dic civil, deoarece daca nu se dovedeste existenta actului juridic, nu se mai pune problema stabilirii efectelor sale - idem est non esse et non probari. Aceasta etapa se realizeaza prin aplicarea regulilor privind proba raportului juridic civil concret. Din probele administrate poate sa rezulte cu certitudine nu numai exis­tenta actului, ci si continutul acestuia. Se intalnesc si cazuri in care, desi existenta actului este de necontestat, din probele invocate si produse de catre parti, nu rezulta cu claritate efectele generate de act, mentinandu‑se unele indoieli cu privire la continutul acestuia. In aceste conditii, se impune ca necesara o a doua etapa sau faza a determinarii efectelor actului juridic;

b) cea de‑a doua etapa consta in interpretarea continutului actului juridic si are ca scop fie calificarea juridica a actului, fie stabilirea intelesului unei sau unor clauze, in functie de care vor fi stabilite drepturile subiective si obligatiile civile ce revin partilor, fie atat calificarea juridica a actului, cat si stabilirea intelesului unei sau unor clauze ale acestuia. Neclaritatea sau obscuritatea clauzelor actului juridic se poate datora gresitei exprimari a partilor, folosirii improprii a termi­nologiei juridice etc.

Ca prim rezultat al interpretarii actului juridic civil, calificarea acestuia consta in incadrarea actului juridic civil concret intr‑un anumit tip de acte juridice. Aceasta operatie are o deosebita importanta, deoarece exista efecte diferite la acte diferite, iar daca se ajunge la concluzia ca, in speta, este vorba despre un act juridic civil numit (tipic), vor fi incidente regulile stabilite in mod expres de lege pentru acel tip de act juridic. Daca insa, in urma calificarii, actul juridic va fi considerat nenumit (atipic), atunci se vor aplica regulile generale in materia actelor juridice civile

121. Notiunea de interpretare. Prin interpretare se intelege aici operatiunea logica de stabilire a intelesului si continutului clauzelor unui act juridic a carui existenta este necontestata, in functie de vointa reala a partii sau a partilor. Interpretarea actului juridic se face pe baza anumitor reguli prevazute in art. 970, art. 977‑985 C.civ. Acestea se refera la interpretarea conventiilor, insa, pentru identitate de ratiune, acestea vor fi aplicabile si in cazul interpretarii actelor juridice unilaterale.

Nu trebuie confundata probatiunea actului cu interpretarea lui, cele doua operatii avand, de altfel, obiective si regimuri juridice diferite. Probatiunea are ca scop stabilirea existentei si continutului actului juridic, fiind supusa regulilor restrictive prevazute de art. 1191 alin. (1) si (2) C.civ., in timp ce interpretarea urmareste determinarea semnificatiei unor clauze cert stabilite prin folosirea in mod nelimitat a mijloacelor de proba.

Interpretarea actelor juridice se deosebeste si de calificarea acestora. Califi­carea este, in mod necesar, o operatiune ulterioara interpretarii, intrucat pentru stabilirea naturii juridice a unui act, atunci cand exista controverse sau indoieli, este necesar ca in prealabil sa se determine care a fost vointa reala a partilor, sarcina care revine interpretarii. Ca urmare, interpretarea rezolva o chestiune de fapt, respectiv ce anume au dorit partile cand au incheiat actul juridic concret, iar calificarea solutioneaza o problema de drept, aceea de a sti carei categorii juridice ii apartine operatia savarsita de parti si ce dispozitii legale sunt aplicabile acestei operatii

122. Reguli de interpretare. Regulile de interpretare stabilite de Codul civil sunt folosite pentru interpretarea actului juridic civil, dar si pentru interpretarea altor acte juridice. Codul civil reglementeaza urmatoarele reguli de interpretare:

1) actul juridic se interpreteaza dupa vointa reala a partilor, si nu dupa inte­lesul literal al cuvintelor. Este consacrat expres in art. 977 C.civ., articol care insa are o redactare defectuoasa, intrucat foloseste expresia ,,intentia comuna a partilor contractante", desi, in realitate, este impropriu sa se vorbeasca despre o intentie comuna a partilor, deoarece fiecare dintre ele este animata de intentii si mobiluri proprii.

2) actul juridic produce si acele efecte pe care legea, echitatea sau obiceiul le dau obligatiei, dupa natura acesteia, art. 970 alin. (2) C.civ.;

3) clauzele obisnuite intr‑un act juridic se subinteleg, chiar daca nu sunt mentionate expres in cuprinsul acestuia (art. 981 C.civ.);

4) clauzele unui act juridic trebuie supuse unei interpretari sistematice, deci se interpreteaza unele prin altele, dandu‑se fiecareia intelesul ce rezulta din intregul act (art. 982 C.civ.);

5) daca o clauza este susceptibila de a primi doua intelesuri, ea se inter­pre­teaza in sensul in care poate produce efecte, si nu in sensul in care nu ar produce niciun efect (art. 978 C.civ.) - actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat;

6) clauzele indoielnice se interpreteaza in sensul care rezulta din natura actului juridic (art. 979 C.civ.) - quotiens idem senso duas sententias exprimit, ea potissimum accipiatur quae rei gerendae aptior est;

7) in cazul in care exista indoieli, dispozitiile respective se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s‑a incheiat contractul (art. 980 C.civ.) - in obscuris inspici solet, quod verissimirius est, aut quod pleremque fieri solet (clauzele obscure se inter­preteaza dupa ceea ce este mai verosimil sau dupa cele ce se intampla mai des);

8) clauzele indoielnice se interpreteaza in favoarea celui care s‑a obligat
(art. 983 C.civ.) - in dubio pro reo;

9) oricat de generali ar fi termenii utilizati, efectele actului juridic trebuie sa fie numai acelea care pot fi presupuse ca partile le‑au voit (art. 984 C.civ.) - actus non debent operari ultra intentionem agentos;

10) cand s‑a folosit un exemplu pentru explicarea intelesului unor clauze, intinderea efectelor actului juridic nu trebuie redusa la efectele din exemplul dat (art. 985 C.civ.) - quae dubitationis tollendae causa, contractibus inseruntur ius commune non laedunt.