Dezbaterea cauzei in sedinta publica

DEZBATEREA CAUZEI IN SEDINTA PUBLICA

Calitatea actului de justitie depinde in cea mai mare masura de modul de realizare a dezbaterilor publice si contradictorii , pe baza probelor infatisate sau a apararilor de fond ori de procedura invocate de parti .

Dezbaterea cauzei are ca scop stabilirea cauzei si a normelor juridice aplicabile.

1. Sedinta de judecata

Sedinta de judecata reprezinta cadrul in care se realizeaza dezbaterile publice contradictorii .

Completul de judecata este prezidat, de regula, de judecatorul desemnat, dupa caz, de presedintele instantei sau al sectiei . El va fi prezidat inca de presedintele sau vicepresedintele instantei ori de presedintele sectiei ori de cate ori acestia participa la judecata .

Potrivit art. 122 alin.1 C. proc. civ. : " Presedintele exercita politia sedintei, putand lua masuri pentru pastrarea ordinei si bunei cuviinte " .

Presedintele poate chema la ordine orice persoana care tulbura mersul dezbaterilor si poate obliga pe tulburator sa paraseasca sala .

Nici partile si nici judecatorii nu pot abuza de drepturile ce le sunt recunoscute de legislatia in vigoare, cei chemati sa exercite puterea de a face dreptate trebuie sa actioneze cu mult tact, rabdare si respect fata de participantii la opera de infaptuire a justitiei .

Desfasurarea sedintei de judecata

Potrivit art. 128 alin.1 C. proc. civ. : " presedintele deschide, suspenda si ridica sedinta " .

Inainte de a intra in dezbaterea cauzelor partile pot cere instantei " amanarea pricinilor care nu sunt in stare de judecata, daca aceste cereri nu provoaca dezbateri. Aceasta amanare se poate face si de un singur judecator, numai daca aceasta nu provoaca discutii contradictorii" . " Amanarile fara discutii " se dispun in mod obisnuit pentru remedierea unor neregularitati procedurale, cum ar fi necitarea martorilor sau expertului, lipsa raportului de expertiza ordonat de instanta, pentru angajarea unui avocat etc.

Amanarea judecatii poate fi dispusa si la cererea ambelor parti . Amanarea in aceste conditii se poate incuviinta numai o singura data in cursul judecatii . Cererea de amanare nu trebuie motivata .

Amanarea judecatii se poate dispune si pentru " lipsa de aparare temeinic motivata" . In acest scop, instanta poate 858j98i acorda insa un singur termen .

In jurisprudenta se cunoaste si practica " lasarii cauzelor la urma" .

Procesele se dezbat in ordinea de pe lista afisata la intrarea in sala de sedinta cu cel putin o ora inainte de inceperea dezbaterilor . Partile pot solicita schimbarea randului , " daca impricinatii avand pricini sorocite inaintea lor nu se impotrivesc "

Dezbaterea fiecarei cauze incepe cu apelul partilor . Apelul se face de catre grefier care se va referi pe scurt si la obiectul pricinii, stadiul procesului si la legalitatea procedurii de citare .

Una din cele mai importante obligatii ale presedintelui ,in aceasta etapa procesuala, este aceea de a verifica personal daca procedura de citare a fost indeplinita fata de toate partile .

La inceputul dezbaterilor presedintele este obligat sa verifice daca au fost respectate si cerintele pricitoare la plata taxelor judiciare de timbru .

Un moment procesual important in prima parte a dezbaterilor il constituie incercarea de conciliere a partilor .

In toate cazurile de reusita a concilierii, instanta va constata conditiile impacarii in hotararea pe care o va pronunta .

Un moment procesual important il constituie sustinerea cauzei de catre parti . In acest scop presedintele va da cuvantul mai intai reclamantului si pe urma paratului .

Reclamantul este primul care sustine o pretentie in fata justitiei .

Acest rol al partilor se poate inversa in acele cazuri in care paratul invoca unele exceptii de procedura . Intr-o asemenea imprejurare se va da mai intai cuvantul paratului pentru a-si sustine exceptiile invocate .

O pondere insemnata in dezbaterea cauzei civile revine administrarii dovezilor .

Examinarea exceptiilor de procedura si administrarea probelor epuizeaza o parte insemnata a dezbaterilor publice si contradictorii .

Sustinerile partilor se pot concretiza insa si in note scrise depuse la dosar .

Dupa ce instanta se considera lamurita asupra imprejurarilor de fapt si de drept ale cauzei presedintele va declara dezbaterile inchise . Cauza poate fi insa repusa pe rol doar daca instanta " gaseste necesare noi lamuriri " . Dezbaterile care au loc in sedinta publica se consemneaza in mod obligatoriu intr-un act denumit incheiere de sedinta sau proces - verbal .

Prima zi de infatisare

Potrivit art. 134 C.proc. civ. este socotita ca prima zi de infatisare acea in care partile , legal citate, pot pune concluzii. Prima zi de infatosare nu se confunda cu primul termen de judecata. Primul termen poate constitui insa si prima zi de infatisare dat numai daca sunt intrunite cumulativ cele doua cerinte esentiale: partile sa fi fost legal citate si ele sa poata pune concluzii.

Exceptiile procedurale

Paratul este indreptatit sa intrebuinteze cele mai diverse procedee spre a obtine aparare intereselor sale. In acest scop, paratul poate nega faptele alegate de parat, poate nega insasi existenta dreptului invocat de reclamant, stingerea dreptului si a obligatiei sale corelative, dar poate invoca si imprejurari formale de natura a conduce la amanarea judecatii, la constatarea inadmisibilitatii actiunii, etc.

Exceptiile procedurale sunt acele mijloace prin care , de regula, paratul urmareste , fara a nega existenta dreptului subiectiv , intarzierea judecatii sau respingerea actiunii ca inadmisibila. Toate au insa o caracteristica comuna: de a spune judecatorului o chestiune exterioara si prealabila dezbaterii fondului cauzei. In acest fel, prin intermediul exceptiei ,,terenul" luptei judiciare se transfera in sfera procedurala.

Clasificarea exceptiilor

a ) Exceptii de procedura propriu - zise si exceptii de fond

Exceptiile de procedura propriu -zise sunt acelea care se refera la conditiile formale ale judecatii, cum sunt: exceptia de incompatibilitate, exceptia de recuzare, exceptia privind nulitatea actelor de procedura, exceptia de necompetenta, exceptia de litispendenta, exceptia de conexitate, exceptia de perimare, exceptia lipsei de citare sau a citarii nelegale.

In opinia noastra exceptiile de fond se refera, in genere,, la lipsuri privitoare la exercitiul dreptului de actiune cum este cazul lipsei prealabile a reclamatiei administrative sau inadmisibilitatea actiunii in constatare atata timp cat partea poate cere realizarea dreptului.

b)      Exceptii dilatorii, peremtorii si declinatorii

Exceptiile dilatorii sunt acelea care determina doar o amanare a solutionarii cauzei.

Exceptiile peremtorii sau dirimante tind tind la inlaturarea pretentiei reclamantului.

Exceptiile declinatorii sunt acelea care determina trimiterea cauzei la o alta instanta judecatoreasca competenta a statua asupra pretentiei deduse judecatii.

c)      Exceptiile absolute si exceptiile relative

Exceptiile absolute sunt determinate de incalcarea unor norme imperative, in timp ce exceptiile relative sunt o consecinta a a transgresarii unor norme procedurale cu caracter dispozitiv.

Codul de procedura civila contine dispozitii deosebit de sumare privitoare la procedura de solutionare a exceptiilor de procedura; ,, instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii".

Principalele exceptii de procedura

Litispendenta reprezinta situatia procesuala in care doua sau mai multe instante de fond, deopotriva competente, sunt sesizate cu aceeasi cauza civila. Potrivit art. 163 alin.1 C. proc. civ.,, Nimeni nu poate fi chemat in judecata pentru aceeasi cauza, acelasi obiect si de aceeasi parte inaintea mai multor instante".

Litispendenta implica urmatoarele conditii, ce trebuiesc sa fie intrunite in mod cumulativ:

a)      existenta unei identitati de parti, obiect si cauza.

b)      cele doua actiuni trebuie sa se afle pe rolul unor instante deopotriva competente.

c)      pricinile trebuie sa se afle in fata instantelor de fond.

Litispendenta trebuie invocata la instanta cea din urma investita cu solutionarea cauzei.

In cazul admiterii exceptiei de litispendenta cauza se va trimite la instanta mai intai investita.

Hotararea privitoare la trimiterea cauzei la instanta mai intai investita are efecte asemanatoare cu acea privitoare la declinarea de competenta.

Exceptia de conexitate

Conexitatea reprezinta o institutie destinata a servi, alaturi de litispendenta, la o mai buna administrare a justitiei prin evitarea posibilitatilor virtuale de pronuntare a unor hotarari judecatoresti contradictorii.

Conexitatea implica existenta unor litigii diferite.

Conditiile conexitatii:

a)      existenta a doua sau mai multe cauze pendinte la aceeasi instanta, sau la instante diferite, de acelasi grad, in care sa figureze cel putin o parte comuna.

b)      existenta unei stranse legaturi de obiect si cauza intre cele doua sau mai multe procese.

Exceptia de conexitate are ca efect, in caz de admitere a acesteia, trimitere cauzei spre solutionare la instanta mai intai investita. in aceste conditii , se realizeaza practic o prorogare legala de competenta.

Exceptia puterii lucrului judecat

Fundamentul lucrului judecat rezida in necesitatea de a da eficienta hotararii judecatoresti si de a evita o noua judecata asupra aceleiasi chestiuni litigioase art. 166 C.proc.civ. potrivit caruia,, Exceptia puterii lucrului judecat se poate ridica, de parti sau de judecator, chiar inaintea instantelor de recurs". Este lucru judecat atunci cand a doua cerere in judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceiasi cauza si este intre aceleasi parti, facute de ele si in contra lor in aceeasi calitate.

Codul de procedura civila reglementeaza puterea lucrului judecat ca o exceptie de fond, peremtorie si absoluta.

primul element al puterii lucrului judecat se refera la identitatea de obiect. Pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesar ca obiectul din cea de-a doua actiune sa fie identic.

Al doilea element esential al puterii lucrului judecat vizeaza identitatea de cauza. Ea rezida in fundamentul juridic al actiunii si se materializeaza practic, in ,, situatia de fapt calificata juridic".

Cauza reprezinta justificarea pretentiei promovate in justitie.

Cea de-a treia conditie a puterii lucrului judecat este formulata si ea in mod expres de art. 1201 C.civ., text care pretinde ca judecata sa aiba loc,,intre aceleasi parti, facute de ele sau contra lor in aceeasi calitate". Este vorba aici de aplicatiunea principiului relativitatii lucrului judecat, Este logic si echitabil ca hotararea judecatoreasca sa produca efecte numai intre partile litigante; ea nu trebuie sa creeze situatii avantajoase pentru terti, dar nici sa dauneze acestora.

Doctrina si jurisprudenta a precizat categoriile de hotarari judecatoresti care se bucura de putere de lucru judecat.

a)      sa fie pronuntata de o instanta romana;

b)      sa fie pronuntata in materie contencioasa;

c)      sa dezlege fondul cauzei.

Puterea de lucru judecat a hotararii penale asupra actiunii civile

La initiativa partii vatamate in procesul penal se poate exercita si actiunea civila. in acest mod, partea interesanta are posibilitatea de a-si valorifica toate pretentiile sale , inclusiv cele patrimoniale, intr-un singur cadru procesual, respectiv in cadrul actiunii civile alaturate actiunii penale.

Pentru ca hotararea instantei penale sa aiba putere de lucru judecat asupra unei actiuni civile ulterioare este necesar sa fie intrunite cumulativ urmatoarele conditii:

a)      hotararea pronuntata sa apartina unei instante penale;

b)      hotararea instantei penale sa fi ramas definitiva;

c)      hotararea sa fi solutionat cauza in fond, iar nu doar o chestiune incidentala;

d)      hotararea penala sa fie anterioara celei civile.

Administrarea probelor in procesul civil

Intr-un sens larg, prin proba se desemneaza fie actiunea de stabilire a existentei sau inexistentei unui fapt, fie chiar rezultatul probatiunii. In sens restrans, conceptul de proba evoca insasi mijlocul legal folosit pentru dovedirea unui fapt.

Drepturile afirmate in justitie se intemeiaza pe fapte sau acte juridice a caror dovada in justitie se impune in scopul pronuntarii a unei hotarari temeinice si legale. Reclamantul este cel care invoca in sprijinul pretentiilor sale o anumita stare de fapt. Paratul, cel putin la initierea procesului, nu solicita schimbarea starii de fapt existente.

De aceea, inca din dreptul roman a fost consacrat principiul potrivit caruia cel ce afirma o pretentie in justitie trebuie sa o dovedeasca.

Obiectul probei

Obiectul probei il reprezinta tocmai actele si faptele ce au semnificatie juridica in sensul ca ele creaza, modifica sau sting raporturi de drept. Cu alte cuvinte, obiect al probei sunt actele si faptele generatoare de drepturi si obligatii si cu privire la care s-a declansat conflictul dintre parti.

Faptele care trebuie dovedite in procesul civil impun precizari particulare. Este in primul rand cazul faptelor negative. Dovada faptului negativ se face printr-un fapt pozitiv contrar sau printr-un fapt vecin si conex. Astfel, de pilda, pentru declararea disparitiei sau mortii unei persoane se impune stabilirea faptului ca intr-un anumit interval de timp nu s-au obtinut date despre cel disparut.

A doua categorie de fapte este acea a faptelor constante. Sunt constante acele fapte pe care legea le considera existente si cu privire la care judecatorul nu poate admite ori ordona dovezi.

Un loc aparte il ocupa faptele notorii. Prin fapte notorii trebuie sa intelegem acele fapte care sunt cunoscute in general de toata lumea, pretutindeni, intr-o anumita tara sau numai intr-o anumita zona geografica.

Exista si unele fapte care sunt cunoscute personal de judecator, respectiv care provin dintr-o alta sursa, iar nu din piesele de la dosar. Sunt susceptibile asemenea fapte de probatiune? Raspunsul la aceasta intrebare nu poate fi decat pozitiv, caci judecatorul nu-si poate intemeia solutia pe alte fapte decat acelea care sunt administrate cu respectarea principiului nemijlocirii.

Conditiile generale de admisibilitate a probelor

Dovezile nu pot fi folosite decat daca indeplinesc anumite conditii privitoare la:legalitatea, verosimilitatea, pertinenta si concludenta lor.

Prima conditie , impune rigoarea ca proba solicitata de parte sa constituie un mijloc de dovada prevazut de lege.

A doua conditie de admisibilitate vizeaza verosimilitatea probei, ceea ce se exprima in ideea ca proba solicitata trebuie sa faca credibil faptul pretins.

A treia conditie de admisibilitate a probelor reprezinta pertinenta probelor, adica legatura lor cu obiectul procesului. Proba este pertinenta atunci cand ea se refera la fapte care trebuie sa fie demonstrate in sprijinul pretentiilor sau apararilor formulate de parti.

In fine, probele sunt admisibile doar daca sunt si concludente, adica daca sunt de natura a conduce la solutionarea procesului.

Clasificarea probelor

O prima clasificare se face in functie de locul in care se efectueaza dovezile. Pe baza acestui criteriu, se considera ca probele care se administreaza in fata instantei de judecata sunt probe judiciare. In schimb, toate dovezile care se produc in afara instantei de judecata poarta denumirea de probe extrajudiciare.

In functie de izvorul lor original sau derivat probele pot fi primare si secundare. Probele primare sunt acelea care provin dintr-o prima sursa, adica cele care implica un raport direct, nemijlocit, intre proba si fapt.

Copiile de pe inscrisuri si depozitiile martorilor ce relateaza fapte pe care nu le-au perceput personal sunt probe secundare.

Dupa natura probelor se face distinctie intre probele personale si cele materiale. Primele cuprind relatari ale omului facute in forme prescrise de lege, in timp ce secundarele au ca obiect fapte ce se percep prin intermediul unui obiect material .

In functie de legatura dintre faptul generator de drepturi si proba se face distinctie intre probele directe si probele indirecte. Probele directe sunt acelea care se afla intr-o legatura nemijlocita cu faptul generator al raportului litigios.

Probele indirecte se caracterizeaza prin aceea ca intre faptul generator de drepturi si dovada se interpune un alt fapt intermediar.

Propunerea probelor

Cu titlu de regula generala aratam mai intai ca dovezile se propun de reclamant prin cererea de chemare in judecata, iar de parat prin intampinare sau cel mai tarziu la prima zi de infatisare.

Dovezile neinvocate vor putea fi propuse ulterior dar nu mai in una din urmatoarele situatii:

cand nevoia dovezii ar reiesi din dezbateri si partea nu o putea prevedea;

cand administrarea dovezii nu pricinuieste amanarea judecatii;

cand dovada nu a fost ceruta in conditiile legii,,din pricina nestiintei si lipsei de pregatire a partii".

Incuviintarea probelor

Asupra probelor solicitate de parti instanta urmeaza sa se pronunte printr-o incheiere, dupa care au fost examinate conditiile lor de admisibilitate.

Incheierea pronuntata de instanta trebuie sa fie motivata iar in caz de admitere a probei se vor arata faptele ce urmeaza sa fie dovedite.

Administrarea probelor

O prima regula,este aceea ca dovezile trebuie administrate inainte de inceperea dezbaterilor asupra fondului.

A doua regula privind administrarea probelor,,Dovada si dovada contrarie vor fi administrate pe cat cu putinta in acelasi timp".

O ultima regula generala privitoare la administrarea dovezilor,, Administrarea dovezilor se face in fata instantei de judecata".

Mijloacele de proba

Proba prin inscrisuri - inscrisurile ca mijloc de proba sunt frecvent utilizate in practica judiciara pentru dezlegarea raporturilor litigioase dintre parti. Ele pot fi definite ca declaratii ale partilor , facute in forma scrisa cu privire la anumite acte sau fapte juridice.

In doctrina inscrisurile sunt clasificate dupa mai multe criterii.

Astfel, dupa scopul urmarit de parti inainte de intocmirea lor inscrisurile se impart in inscrisuri preconstituite si inscrisuri nepreconstituite. Din prima categorie fac parte(inscrisurile autentice,inscrisurile sub semnatura privata, rabojurile si orice bilete sau tichete eliberate pentru a dovedi o anumita situatie). Sunt inscrisuri nepreconstituite registrele comerciale , registrele casnice si scrisorile obisnuite prin care nu se urmareste indeobste un scop probator.

De asemenea doctrina distinge intre inscrisurile semnate si inscrisurile nesemnate. In prima categorie amintim inscrisurile autentice si inscrisurile sub semnatura privata, iar in cea din urma registrele comerciale, registrele sau inscrisurile casnice , cartile sau hartiile domestice, adnotatiile facute de creditor pe titlul de creanta si raboajele, telegrama, facturile etc.

La randul lor, inscrisurile preconstituite semnate se subdivid in inscrisuri originare sau primordiale, inscrisuri recognitive si inscrisuri confirmative.

Inscrisurile originale sau primordiale sunt acele inscrisuri care sunt intocmite spre a constata existenta unui anumit raport juridic.

Inscrisurile recognitive sunt intocmite cu scopul de a inlocui un inscris originar disparut.

In fine, inscrisurile confirmative sunt acele inscrisuri care au menirea de a ratifica un act anulabil.

Dupa subiectul de la care emana inscrisurile se mai face deosebire intre inscrisurile oficiale si inscrisurile neoficiale. primele emana de la institutii sau autoritati publice, iar cele din urma sunt opera cetatenilor.

Proba testimoniala - Proba testimoniala sau proba prin declaratiile martorilor reprezinta unul din mijloacele de dovada cel mai frecvent folosit in procesul civil.

martorii sunt persoane straine de proces care relateaza, in fata instantei de judecata, fapte sau imprejurari concludente pentru solutionarea cauzei si de care au luat cunostinta personal.

Declaratiile ,,din auzite" nu reprezinta constatari personale ale martorului. Asemenea declaratii nu pot avea valoare probatorie.

Datorita fragilitatii probei testimoniale legiuitorul a restrans admisibilitatea acesteia.

In dreptul nostru asemenea restrictii sunt prevazute in art. 1191 C. civ.. Acest text instituie doua reguli restrictive privitoare la administrarea probei cu martori .

Prima regula restrictiva vizeaza dovada actelor juridice care depasesc o anumita valoare .Potrivit art.1191 al.1 C.civ.,,Dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare ce depaseste suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar nu se poate face decat prin act autentic, sau prin act sub semnatura privata.

A doua regula restrictiva vizeaza inadmisibilitatea probei testimoniale impotriva si peste cuprinsul unui inscris. potrivit art. 1191 al.2 C.civ.,, nu se va primi niciodata o dovada prin martori in contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis inaintea, la timpul sau in urma confectionarii actului, chiar cu privire la o suma sau valoare ce nu depaseste 250 lei".

De la cele doua reguli restrictive privitoare la admisibilitate probei testimoniale Codul civil consacra unele exceptii importante. Prima exceptie precizeaza ca regulile restrictive privitoare la proba cu martori ,, nu se aplica in cazul cand exista un inceput de dovada scrisa".

Pentru a ne afla in prezenta unui inceput de dovada scrisa sunt necesare a fi intrunite urmatoarele cerinte:

a)      existenta unei scripturi

b)      scriptura sa emane de la partea careia i se opune

c)      scrierea sa faca verosimil faptul pretins

A doua exceptie se refera la imposibilitatea de a preconstitui sau pastra o proba scrisa. Potrivit textului mentionat regulile din art. 1191 C.civ.,, nu se aplica insa totdeauna cand creditorului nu i-a fost cu putinta a-si procura o dovada scrisa despre obligati ce pretinde, sau a conserva dovada luata".

In mod obisnuit martorii se propun de parti respectiv de reclamant prin cererea de chemare in judecata, iar de parat prin intampinare sau cel mai tarziu la prima zi e infatisare.

In mod obisnuit, martorii se propun de parti , respectiv de reclamant prin cererea de chemare in judecata, iar de parat prin intampinare sau cel mai tarziu la prima zi de intampinare .

Precizam ca interzisii , cei declarati de lege incapabili de a marturisi, precum si persoanele condamnate pentru marturie mincinoasa sunt lovite de o incapacitate absoluta de a depune marturie .

Codul de procedura civila indica, in art. 191 C. proc. civ. , si persoanele scutite de a depune marturie .

O alta exigenta impusa de lege este cea privitoare la depunerea juramantului . Intr-adevar, potrivit art. 193 alin.1 C. proc. civ. inainte de a fi audiat martorul este obligat sa depuna urmatorul juramant : " Jur ca voi spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu . Asa sa-mi ajute Dumnezeu ".

Dupa depunerea juramantului, presedintele instantei va pune in vedere martorului ca, daca nu va spune adevarul, savarseste infractiunea de marturie mincinoasa .

Aprecierea declaratiilor martorilor reprezinta una dintre cele mai delicate probleme cu care este confruntata instanta in materie de probatiune .

In sistemele procesuale testimoniale nu au o valoare prestabilita de lege ,ci sunt lasate la libera apreciere a judecatorului

Proba prin rapoartele de expertiza

Potrivit art. 201 C. proc. civ. " Cand pentru lamurirea unor imprejurari de fapt, instanta socoteste de cuviinta sa cunoasca parerea unor specialisti , va numi unul sau trei experti, statornicind punctele asupra carora ei urmeaza sa se pronunte ".

Prin urmare, se poate afirma ca expertiza reprezinta un mijloc de dovada la care instanta sau partile pot recurge atunci cand pentru lamurirea unor imprejurari de fapt sunt necesare cunostinte de specialitate dintr-un anumit domeniu de activitate .

In dreptul nostru procesual expertiza este reglementata ca un mijloc de proba , iar constatarile expertilor sunt lasate la libera apreciere a judecatorului .

Persoana desemnata pentru efectuarea unei lucrari de specialitate poarta denumirea de expert .

Expertul desfasoara in cadrul procesului civil o activitate asemanatoare cu aceea a martorului .

Expertul explica situatii sau imprejurari de fapt care-i sunt cunoscute din materialul probatoriu de la dosar .

Expertiza are ca obiect, numai imprejurarile de fapt care implica cunostinte de specialitate .

Expertiza se dispune de instanta , din oficiu sau la cererea partii interesate.

Cercetarea la fata locului

Cercetarea la fata locului, denumita si cercetare locala , descindere la fata locului sau ancheta judecatoreasca, reprezinta mijlocul prin care instanta ia la cunostinta in mod direct5 de starea unor lucruri , situatia unui imobil sau despre alte imprejurari de fapt ce pot avea importanta pentru solutionarea litigiului ." In cazul cand instanta va socoti de trebuinta va putea hotari ca in intregul ei sau numai unul din magistrati sa mearga la fata locului spre a se lamuri asupra unor imprejurari de fapt care se vor arata prin incheiere " .

Cercetarea la fata locului isi gaseste aplicatiune in practica judiciara in special in cazul unor actiuni reale imobiliare , in actiunile locative, in cererile de ordonanta presedintiala, precum si in alte actiuni privitoare la bunuri .

Daca procurorul participa la activitatea procesuala in cauza supusa judecatii, in mod necesar va fi incunostiintat si el despre data si locul unde urmeaza sa se faca cercetarea . Constatarile facute de instanta la fata locului urmeaza sa fie consemnate intr-un proces-verbal .

Marturisirea

Marturisirea este recunoasterea de catre o persoana a unui fapt pe care adversarul sau isi intemeiaza pretentiile si care este de natura sa produca efecte probatorii impotriva celui ce a facut-o .

Unul din cele mai importante criterii de clasificare a marturisirii il constituie locul unde aceasta se obtine .Din acest punct de vedere se distinge intre marturisirea judiciara si marturisirea extrajudiciara .

Marturisirea judiciara este aceea care se produce in fata instantei competente a solutiona litigiul dintre parti . La randul sau marturisirea judiciara poate fi spontana sau provocata . In prima ipoteza, recunoasterea se obtine din propria initiativa a partii, fara sa fie necesara interventia speciala a instantei in acest scop . Marturisirea provocata se obtine prin intermediul interogatoriului .

Astfel cum am aratat marturisirea poate fi si extrajudiciara . Ea se caracterizeaza prin aceea ca se produce in afara procesului civil . Marturisirea extrajudiciara poate fi la randul sau scrisa sau orala . Marturisirea scrisa este supusa regulilor privitoare la proba prin inscrisuri .

Din punct de vedere al efectelor pe care le produce, doctrina mai distinge intre marturisirea simpla, marturisirea calificata si marturisirea complexa .

Marturisirea este si un act unilateral de vointa . De aici decurge caracterul definitiv si irevocabil al marturisirii . Aceasta inseamna ca autorul recunoasterii nu mai poate face ulterior acte valabile de retractare a declaratiilor sale .

Marturisirea produce efecte probatorii cu deosebire in defavoarea partii care o face , iar nu si in favoarea acesteia .

Cu toate acestea regula scrisa in art.1206 alin.2 C. proc. civ. si-a pierdut valoarea sa initiala . Prin urmare, marturisirea este lasata la libera apreciere a judecatorului ; acesta este in drept sa evalueze recunoasterea facuta de parte si sa o retina in intregime sau numai in parte .

Prezumtiile

Prezumtiile sunt reglementate in Codul civil, care in art. 1199 le defineste ca fiind " consecintele ce legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut " . Prezumtiile nu se bazeaza pe declaratiile partilor sau a unor terte persoane ci pe unele procedee logice, cum sunt inductia si deductia Intr-adevar , pentru a ajunge la anumite concluzii legea sau judecatorul trebuie sa tina seama de existenta unei conexitati intre faptul cunoscut si cel care urmeaza sa fie dovedit .

Legea face distinctie intre doua categorii de prezumtii: prezumtiile legale si prezumtiile simple. Prezumtiile legale sunt acelea determinate de lege. O atare definitie ne este oferita chiar de art.1200 C.civ. .Aceasta inseamna ca numarul prezumtiilor legale este limitat.

a)      prezumtia de nulitate a actelor facute in frauda dispozitiilor legale;

b)      prezumtia de dobandire a proprietatii si de liberare a debitorului in imprejurari determinate, cum ar fi de pilda cazul remiterii voluntare a titlului original de la creditor la debitor;

c)      prezumtia puterii lucrului judecat;

La randul lor, prezumtiile legale se impart in prezumtii legale absolute si prezumtii legale relative.

Toate prezumtiile legale au ca nota comuna faptul ca existenta lor este conditionata de un text legal care sa se consacre ca atare. prin urmare se poate afirma ca nu exista prezumtii legale fara un text expres.

Prezumtiile simple sau ale omului, denumite uneori si prezumtii de fapt sunt consecintele pe care magistratul, intemeindu-se pe propria sa putere de judecata si experienta, le trage de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut.

Asigurarea dovezilor

Probele sunt folosite in mod firesc, in cadrul procesului civil si in scopul solutionarii litigiului dintre parti. Inainte de ivirea litigiului nu se pune, de regula, problema administrarii unor dovezi. Totusi se pot ivi situatii deosebite care sa o indreptateasca pe una dintre parti sa solicite administrarea de dovezi chiar inainte de promovarea actiunii. Asa se poate intampla in cazul in care martorul sufera de o boala grava, iar viata sa este in pericol, ori cand un bun necesita reparatii grabnice si valoarea degradarilor se impune a fi facuta urgent.

Cererea privind asigurarea dovezilor trebuie sa cuprinda elementele obisnuite ale oricarei cereri de chemare in judecata.

Competenta de solutionare a cererii apartine instantei in circumscriptia careia se afla obiectul cercetarii sau in care isi are domiciliul martorul.

Procedura asigurarii dovezilor poate fi promovata si dupa ivirea litigiului dintre parti. In acest caz competenta de solutionare a cererii de asigurare a dovezilor apartine instantei care are caderea de a solutiona actiunea principala.

Intreaga procedura a asigurarii dovezilor are un caracter contencios.

Incheierea pronuntata de instanta este executorie si poate fi atacata cu apel. termenul de apel este derogatoriu de la dreptul comun, anume in sensul ca durata acestuia este de 5 zile si curge de la pronuntare, daca incheierea s-a pronuntat cu citarea partilor, si de la comunicare daca s-a dat fara citarea lor.

Precizam insa ca incheierea pronuntata in timpul solutionarii actiunii principale nu poate fi atacata decat odata cu fondul cauzei.

Cererea de asigurare tinde doar la conservarea unei probe, fapt pentru care se poate afirma ca ea are un scop limitat. De aceea, o asemenea cerere nu determina intreruperea prescriptiei dreptului la actiune.

Incidente in desfasurarea normala a procesului civil

Precizari prealabile - In cursul judecatii pot sa apara varii incidente, toate de natura a temporiza, tergiversa sau sista cursul normal al judecatii.

In cele din urma vom studia incidentele provocate de unele acte de dispozitie a partilor, precum si cele care conduc la suspendarea procesului civil.

Actele de dispozitie ale partilor

Principiul disponibilitatii procesuale confera partilor dreptul de a se desista de la judecata ori de a renunta la dreptul subiectiv, iar paratului posibilitatea de a achiesa la pretentiile reclamantului sau chiar la hotararea pronuntata impotriva sa. De ademenea, partile pot pune capat procesului civil printr-o tranzactie. In sistemul nostru procesual desistarea reclamantului imbraca doua forme: renuntarea la judecata si renuntarea la dreptul subiectiv dedus judecatii. La randul sau, achiesarea poate privi pretentiile formulate prin actiune sau chiar hotararea pronuntata.

Renuntarea reclamantului

"Reclamantul poate sa renunte oricand la judecata, fie verbal in sedinta, fie prin cerere scrisa "

Renuntarea reclamantului se poate produce in orice moment procesual si in orice proces civil . Cu toate acestea, daca renuntarea la judecata intervine dupa comunicarea cererii de chemare in judecata, instanta la cererea paratului, va obliga pe reclamant la cheltuieli de judecata .

O conditie restrictiva a renuntarii la judecata este impusa de art.246 ali.4 C. proc. civ. Potrivit acestui text, daca partile au intrat in cercetarea fondului renuntarea nu se poate face decat cu acordul celeilalte parti .

Renuntarea la judecata trebuie sa fie conditionata . De asemenea , renuntarea la judecata trebuie sa fie expresa, clar formulata si fara echivoc.

Asupra renuntarii la judecata instanta se pronunta printr-o incheiere .

Renuntarea la drept se infatiseaza ca un act procedural unilateral prin care reclamantul renunta la dreptul subiectiv dedus in justitie . O atare desistare prezinta urmatoarele trasaturi :

a). este un act unilateral de vointa al reclamantului ;

b). este un act de dispozitie cu efecte defavorabile pentru reclamant ;

c). renuntarea reclamantului trebuie sa fie expresia libera si neconditionata a consimtamantului reclamantului .

Achiesarea

Achiesarea reprezinta un act de dispozitie prin care paratul recunoaste pretentiile reclamantului sau adera la hotararea pronuntata impotriva sa . exista doua forme ale achiesarii : achiesarea la pretentiile reclamantului si achiesarea la hotarare .

Achiesarea la pretentii este expresia vointei partii care a pierdut procesul de a renunta la calea de atac a apelului . Ea poate fi facuta atat de reclamant, cat si de parat .Achiesarea la hotarare are ca efect stingerea irevocabila a procesului , astfel ca orice posibilitate de contestare ulterioara este exclusa . Hotararea pronuntata si la care a achiesat partea care a pierdut procesul dobandeste putere de lucru judecat . Prin achiesarea la hotarare se considera ca partea renunta nu numai la caile ordinare de atac, ci si la orice cale extraordinara de atac.

Achiesarea la hotarare poate fi expresa sau tacita

Tranzactia judiciara

Tranzactia judiciara este un contract facut sub auspiciile justitiei si prin care partile, pe baza unor concesii reciproce, convin sa puna capat unui litigiu sau sa intampine declansarea unui proces civil .

Pentru a tranzactiona in mod valabil partile trebuie sa respecte toate conditiile de fond necesare pentru incheierea oricarei conventii civile .

Consimtamantul partilor trebuie sa fie exprimat in mod valabil, respectiv sa nu fie rezultatul unui viciu de consimtamant . Obiectul si cauza invoielii trebuie sa fie licita si morala ; in caz contrar , instanta va trece peste conventia partilor si va proceda la solutionarea cauzei in fond .

Tranzactia judiciara se intemeiaza insa si pe concesiile reciproce pe care si le fac partile cu scopul de a pune capat procesului civil .

Codul civil stabileste si o conditie de forma pentru ca tranzactia sa fie valabila . Potrivit art.1705 C. civ. " Tranzactia trebuie sa fie constatata prin act scris" . " Invoiala va fi infatisata in scris si va alcatui dispozitivul hotararii" . De la aceasta regula exista si o exceptie, la judecatorii " invoiala poate fi infatisata si verbal "; in acest caz declaratia partii va fi consemnata intr-un proces verbal ce va fi semnat de judecator si grefier .

In jurisprudenta noastra s-a statuat ca atunci cand tranzactia cuprinde un act solemn, ca donatie, ea trebuie sa imbrace forma autentica .

Tranzactia judiciara poate interveni in orice faza a procesului civil . " Partile se pot prezenta oricand in cursul judecatii, chiar fara sa fi fost citate, pentru a cere sa se dea hotarare care sa consfinteasca invoiala lor " .

Asupra invoielii partilor instanta se pronunta printr-o hotarare, care poarta si denumirea de hotarare de expedient .Invoiala partilor alcatuieste practic dispozitivul hotararii . Hotararea de expedient se pronunta fara drept de apel . Ea este insa susceptibila de a fi controlata prin intermediul caii ordinare de atac a recursului .

Hotararile de expedient nu sunt rezultatul unor dezbateri contradictorii , ci al acordului dintre parti in legatura cu stingerea procesului civil .De aceea , s-a apreciat ca, in principiu, revizuirea nu poate fi folosita pentru desfiintarea hotararii de expedient . In schimb, calea contestatiei in anulare, precum si a recursului in anulare poate fi exercitata impotriva hotararii de expedient .

Suspendarea procesului civil

Suspendarea consta in oprirea temporara a cursului judecatii din motive voite de parti sau independente de vointa lor . Ea constituie un obstacol temporar in normala desfasurare a activitatii judiciare . Suspendarea intervine numai in conditiile determinate de lege .

In functie de cazurile care o determina suspendarea poate fi voluntara si legala .

Suspendarea voluntara este aceea care determina sistarea temporara a activitatii judiciare datorita unor imprejurari voite de parti .Cazuri :

cand amandoua partile o cer ;

daca nici una din parti nu se infatiseaza la strigarea pricinii

Suspendarea judecatii poate fi evitata in cazul in care una dintre parti a cerut judecarea in lipsa . Cererea de solutionare a procesului in lipsa poate fi formulata odata cu cererea de chemare in judecata, iar de catre parat prin intampinare . Cererea poate fi formulata insa si ulterior de catre una din parti .

Suspendarea legala poate fi de drept si facultativa sau judecatoreasca. Suspendarea de drept opereaza in cazurile :

a). prin moartea uneia dintre parti, afara de cazul cand partea interesata cere termen pentru introducerea in judecata a mostenitorilor ;

b). prin interdictie,punerea sub curatela a unei parti pana la numirea tutorului sau curatorului ;

c). prin moartea mandatarului uneia din parti, intamplata cu mai putin de 15 zile inainte de ziua de infatisare ;

d). prin incetarea functiunii tutorului sau curatorului ;

e). prin declararea in stare de faliment a uneia din parti, cand falitul trebuie sa fie reprezentat prin judecatorul sindic .

Suspendarea legala facultativa este acea forma a suspendarii care permite judecatorului ca, in anumite imprejurari determinate de lege, sa precizeze asupra oportunitatilor sistarii temporare a judecatii . Poate intervenii in urmatoarele doua situatii :

a). cand dezlegarea pricinii atarna, in totul sau in parte , de existenta sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati ;

b). cand se ivesc indiciile unei infractiuni, a carei constatare ar avea o inraurire decisiva asupra hotararii ce urmeaza sa se pronunte .

Suspendarea judecatii reprezinta un incident procedural care poate fi invocat de oricare dintre partile interesate . Calea procedurala a sesizarii este aceea a unei cereri scrise sau verbale formulate in fata instantei . Suspendarea se poate dispune, cu respectarea cerintelor legale , si de catre instanta din oficiu .

Instanta se pronunta asupra suspendarii printr-o incheiere . Aceasta incheiere poate fi atacata separat cu apel sau recurs, dar numai daca o atare cale de atac ar putea fi exercitata si impotriva hotararii pronuntate asupra fondului .

Efectele suspendarii se rasfrang asupra tuturor partilor din proces, fara nici o considerare fata de calitatea lor procesuala .

Incetarea cauzei care a determinat suspendarea procesului face posibila redeschiderea acestuia . In cazul suspendarii voluntare judecata reincepe doar daca una din parti solicita repunerea cauzei pe rol .

Redeschiderea cauzei in ipoteza suspendarii legale facultative sau judiciare este reglementata de art.244 alin.2 C. proc. civ. Potrivit acestui text : " Suspendarea va dainui pana cand hotararea pronuntata in pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabila ".

Incheierea de sedinta

Incheierea de sedinta reprezinta actul procedural in care se consemneaza continutul dezbaterilor din cadrul unei sedinte de judecata .Incheierea de sedinta, denumita uneori si proces-verbal sau jurnal , indeplineste, asadar,functia unui act de documentare procesuala, intrucat are rolul de a consemna activitatea procesuala .

Incheierea " este in mic o hotarare, cu un continut redus" .

Incheierile de sedinta preced in mod firesc hotararea finala. De aceea, chiar Codul de procedura civila le denumeste incheieri premergatoare .

La randul sau doctrina , distinge intre doua categorii de incheieri premergatoare : incheierile preparatorii si incheierile interlocutorii .    Incheierile preparatorii sunt acelea prin care instanta adopta unele masuri in vederea solutionarii cauzei, fara ca prin acestea sa anticipeze asupra deciziei finale . Incheierile interlocutorii sunt acelea prin care se adopta masuri decisive pentru soarta procesului, fapt ce le confera si calitatea de a anticipa decizia finala .

Incheierile de sedinta trebuie sa cuprinda aceleasi elemente ca orice hotarare judecatoreasca . Aceste elemente structurale vizeaza practicaua sau partea introductiva, motivele sau considerentele si dispozitivul .