Efectele actului juridic civil

Efectele actului juridic civil

Definitie. Reglementare

Prin efecte ale actului juridic civil se inteleg drepturile subiective civile si obligatiile corelative care se nasc, se modifica sau se sting prin actul juridic civil.

Codul Civil cuprinde principala reglementare a actului juridic civil. Desi nu cuprinde o reglementare a actului juridic civil in general, Codul Civil cuprinde doua categorii de norme juridice (dupa sfera 252j97c lor de aplicare) care privesc pe de o parte efectele conventiilor sau contractelor in general (art. 969 - 985 Cod Civil), iar pe de alta parte efectele diferitelor contracte civile (vanzarea - art. 1294 - 1404; schimbul - art. 1405 - 1409; locatiunea - art. 1410 - 1490; societatea - art. 1491 - 1531; mandatul - art. 1532 - 1559; comodatul - art. 1560 - 1575; imprumutul - art. 1576 - 1590; depozitul - art. 1591 - 1634; jocul si prinsoarea - art. 1636 - 1638; renta viagera - art. 1639 - 1651; fidejusiunea - art. 1652 - 1684; amanetul - art. 1685 - 1696; tranzactia - art. 1704 - 1717; donatia art. 800 - 855; testamentul - art. 856 - 931).

Mai gasim reglementari privind efectele altor contracte civile si in alte acte normative precum: Legea nr. 16 / 1994, pentru contractul de arendare; Legea nr. 32 / 1994 cu modificarile ulterioare pentru contractul de sponsorizare; Legea nr. 8 /1996 pentru contractul de valorificare sau exploatare a drepturilor patrimoniale de autor si a altor drepturi conexe etc.

Determinarea efectelor actului juridic civil

Prin "determinarea efectelor actului juridic civil" intelegem stabilirea sau fixarea drepturilor subiective civile si a obligatiilor corelative, generate, modificate sau stinse de un astfel de act.

Pentru aceasta este necesara aplicarea anumitor reguli de determinare a continutului actului juridic civil astfel:

Prima regula reprezinta faza prealabila si obligatorie a stabilirii efectelor actului juridic civil, care este aceea a dovedirii existentei actului juridic civil.

Daca nu se poate dovedi existenta actului juridic civil, nu se mai pune problema determinarii efectelor sale - idem est non esse et non probari.

In situatia in care exista mijloace de proba suficiente, odata cu dovedirea existentei actului juridic se stabilesc si efectele sale, insa pot exista si situatii in care, desi existenta actului juridic este neindoielnica, in ceea ce priveste efectele sale exista unele rezerve, acestea fiind neclare.

In aceasta situatie este necesara aplicarea celei de-a doua reguli a determinarii efectelor actului juridic civil, respectiv interpretarea clauzelor actului juridic civil.

- Potrivit art. 982, "toate clauzele conventiilor se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fiecarei intelesul ce rezulta din actul intreg";

- Potrivit art. 979 "termenii susceptibili de doua intelesuri se interpreteaza in sensul ce poate avea un efect, iar nu in acela ce n-ar produce nici unul";

- Art. 978 consacra regula potrivit careia actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat;

- Daca sunt indoieli, dispozitiile respective "se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul" (art. 980);

- Potrivit art. 983, clauzele indoielnice "se interpreteaza in favoarea celui ce se obliga - in dubio pro reo;

- Art. 984 prevede "conventia nu cuprinde decat lucrurile asupra carora se pare ca partile si-au propus a contracta, oricat de generali ar fi termenii cu care s-a incheiat, iar potrivit art. 985 "Cand intr-un contract s-a pus anume un caz pentru a se explica obligatia, nu se poate sustine ca printr-acestea s-a restrans intinderea ce angajamentul ar avea de drept in cazurile neexprese"- qual dubitationis tollondaecausa, contractibus inseruntur ius commune non laedunt.

Principiile efectelor actului juridic civil si exceptiile lor

Notiuni introductive

Principiile efectelor actului juridic civil sunt acele reguli de drept civil care arata cum si fata de cine se produc aceste efecte.

Principiile efectelor actelor juridice civile sunt consacrate legislativ de art. 969 si art. 973 di Codul Civil, insa doar pentru conventii (contracte); insa aceste principii se aplica prin analogie si actelor juridice unilaterale.

Principiul fortei obligatorii

pacta sunt servanda

A.        Definitie si fundament

Principiul fortei obligatorii este exprimat prin adagiul pacta sunt servanda, este acea regula a efectelor actului juridic civil potrivit careia actul juridic civil legal incheiat se impune partilor sau partii, intocmai ca legea.

Actul juridic incheiat cu respectarea prevederilor legii are putere obligatorie fa-a de parti (care sunt tinute sa respecte art. 969 Cod Civil), dar si fata de organul de jurisdictie investit cu solutionarea unui litigiu ce decurge dintr-un astfel de act.

B.        Exceptii

Se constituie cu titlu de exceptie de la principiul fortei obligatorii acele situatii in care efectele actului juridic nu se produc asa cum au dorit partile, ci acestea sunt mai restranse, mai intinse independent de vointa partilor sau a unei parti.

Cazurile de restrangere a fortei obligatorii sunt situatiile prevazute in mod expres de lege, in care actul juridic isi inceteaza efectele inainte de termen, datorita disparitiei unui element al sau.

Cazuri de extindere a fortei obligatorii sunt:                      

- prorogarea (prelungirea) efectelor actului juridic prin efectul legii, peste termenul stipulat de parti (ex. prelungirea contractelor de inchiriere la care face referire art. 1 din Legea nr. 17 / 1994, art. 7 alin. 1 din Legea nr. 112 / 1995 etc. in care se reglementeaza prorogarea din 5 in 5 ani sau la late intervale de timp a unor contractate de inchiriere);

- prelungirea efectelor actului cu executare succesiva datorita suspendarii temporare a executarii lui atata timp cat dureaza cauza de suspendare (ex. in caz de conflicte militare);

- revizuirea efectelor actului juridic datorita ruperii echilibrului contractual in urma schimbarilor imprejurarilor avute in vedere de parti la data incheierii actului juridic este ceea ce se numeste teoria impreviziunii (rebus sic non stantibus), adica a imprejurarilor "lucrurilor care nu mai stau asa);

Ca aplicatie a acestei teorii mentionam prevederile art. 43 alin. 3 din Legea nr. 8/ 1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe: "in cazul unei disproportii evidente intre remuneratia autorului operei si beneficiile celui care a obtinut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdictionale competente revizuirea contractului sau marirea convenabila a remuneratiei."

Nu se aplica teoria impreviziunii si nici exceptia de la principiul fortei obligatorii in situatia in care partile actului juridic stabilesc prin clauze exprese posibilitatea revizuirii ulterioare incheierii actului juridic.

Principiul irevocabilitatii actului juridic civil

A.        Definitie si fundament

Art. 969 alin. 2 din Codul Civil prevede irevocabilitatea conventiilor, care nu pot fi revocate doar prin vointa uneia dintre parti, ci numai prin acordul partilor.

Pentru actul unilateral nu exista un text cu caracter general, cum este cazul conventiilor, insa legea civila prevede expres exceptiile de la irevocabilitatea actului juridic unilateral.

Principiul irevocabilitatii decurge din principiul fortei obligatorii, fiind deci o consecinta a acestora si totodata o garantie a acestora si, prin urmare, ratiunile ce constituie fundamentul principiului "pacta sunt servanda" sunt in acelasi timp si ratiunile care stau la baza principiului irevocabilitatii.

B.        Exceptii

Exceptiile de la principiul irevocabilitatii sunt acele situatii in care actului bilateral i se pune capat prin vointa doar a uneia dintre parti, iar actului unilateral, prin vointa autorului lui.

De aici rezulta impartirea exceptiilor in: exceptii in categoria actelor bilaterale si exceptii in categoria actelor unilaterale.

Principalele exceptii de la irevocabilitate in categoria actelor juridice civile bilaterale sunt urmatoarele:

 revocarea donatiei intre soti (art. 937 alin. 1 din Codul Civil prevede "orice donatiune facuta in timpul maritagiului intre soti este revocabila");

 incetarea societatii civile in conditiile prevazute de art. 1523 pct. 5 din Codul Civil : "societatea inceteaza prin vointa expresa de unul sau mai multi asociati de a nu continua societatea" si art. 1527 Cod Civil care precizeaza : "Desfacerea societatii prin vointa unei parti urmeaza numai atunci cand durata ei este nemarginita; ea se efectueaza prin renuntare notificata tuturor partilor, intrucat se face cu buna credinta si la timp";

 incetarea contractului de depozit la cererea deponentului (art. 1616 Cod Civil dispune "Depozitul trebuie sa se restituie deponentului indata ce s-a reclamat, chiar cand s-ar fi stipulat prin contract un anume termen pentru restitutiunea lui; se excepta insa cazul cand in formele legale s-a notificat depozitorului un act de sechestru sau de opozitie la restitutiunea sau la stramutarea lucrului depozitat");

 revocarea contractului de mandat de catre mandant (art. 1553 - 1555 Cod Civil) si renuntarea mandatarului la mandat (art. 1556 Cod Civil);

 denuntarea contractului de inchiriere a unei suprafete locative, la cererea proprietarului sau a chiriasului, cu obligatia notificarii in termen de 60 de zile (art. 24 lit. a, b din Legea nr. 114 / 1996, republicata);

 denuntarea contractului de comanda a unei opere viitoare (art. 46 alin. 2 din Legea nr. 8 / 1996);

 denuntarea contractului de asigurare (art. 21 din legea nr. 136 / 1995);

 incetarea contractului de concesiune prin denuntarea unilaterala a concedentului, cu plata unei despagubiri de catre concesionar, in cazul in care se impune o asemenea incetare pentru interesul national sau local (art. 35 lit. b din legea

nr. 219 / 1998);

 denuntarea unilaterala a contractului de contractului de voluntariat (art. 14 din legea nr. 195 / 2001)).

 Exceptiile de la irevocabilitate in categoria actelor juridice civile unilaterale sunt urmatoarele:

- testamentul este esentialmente revocabil (art. 922 Cod Civil dispune: "revocarea facuta prin testament posterior va avea validitatea ei cu toate ca acest act a ramas fara efect din cauza necapacitatii eredelui sau a legatarului sau din cauza ca acestia nu au voit a primi ereditatea");

- retractarea renuntarii la mostenire, care potrivit art. 701 Cod Civil poate avea loc numai daca nu a expirat termenul pentru exercitarea dreptului de optiune succesorala (6 luni de la data deschiderii succesiunii) si daca mostenirea nu a fost acceptata intre timp de alti succesori ai defunctului;

- oferta poate revocata pana in momentul ajungerii ei la destinatar, in conformitate cu prevederile art. 37 din Codul comercial.

Principiul relativitatii efectelor actului juridic civil -

res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest

A.        Definitie si fundament

Acest principiu este reglementat in art. 973 Cod Civil care prevede ca: "conventiile nu au efect decat intre partile contractante".

Astfel, principiul relativitatii efectelor actului juridic civil poate fi definit ca fiind regula potrivit careia actul juridic produce efecte numai fata de autorii sau autorul actului, fara a putea sa profite sau sa dauneze altor persoane.

Continutul acestui principiu este exprimat de adagiul res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest.

B.        Notiunea de: parte, avand-cauza si tert

Pentru o buna intelegere a acestui principiu se impune precizarea notiunilor de parti, avanzi-cauza si terti, deoarece in raport cu un anumit act juridic civil, toate subiectele sunt incluse in una din aceste trei notiuni.

Prin parte se intelege acea persoana care incheie actul juridic civil personal sau prin reprezentare si in patrimoniul sau persoana careia se produc efectele actului juridic respectiv.

Avand cauza  (habetens causam) este acea persoana fata de care actul juridic produce efecte, desi nu a participat la incheierea actului respectiv. Aceste efecte sunt suportate datorita legaturii sale juridice cu partile actului.

Exista trei categorii de avanzi-cauza, si anume:

- succesori universali si succesori cu titlu universal;

- succesori cu titlu particular;

- creditori chinografari.

Este succesor universal persoana care dobandeste un patrimoniu, adica o universalitate (universitas bonorum). Este situatia mostenitorului legal unic, legatorului universal, persoanei juridice dobanditoare a unui patrimoniu prin efectul comasarii sau al transformarii[1].

Este succesor cu titlu universal persoana care dobandeste o fractiune dintr-un patrimoniu. Sunt succesori cu titlu universal, mostenitorul legal, legatorul sau legatorii cu titlu universal, persoana juridica dobanditoare a unei parti din patrimoniul unei persoane juridice divizata (total sau partial).

Calitatea de avanzi-cauza a succesorilor universali si cu titlu universal consta in aceea ca actul juridic incheiat de autorul lor isi produce efectele si de fata cu acestia, ei preluand toate drepturile si obligatiile autorului, cu exceptia acelora strans legate de persoana autorului, precum si cele declarate de parti ca fiind intransmisibile.

Succesorii cu titlu particular sunt persoanele care dobandesc un anumit drept, privit individual (ut singuli). Sunt succesori cu titlu particular: cumparatorul unui bun, donatorul, cesionarul, legatorul cu titlu particular etc.

Succesorul cu titlu particular dobandeste bunul in situatia juridica in care acesta se afla in patrimoniul autorului sau, in raport cu actele anterioare ale autorului, aceasta deoarece s-a luat in considerare principiul ca nimeni nu poate transmite mai mult decat are (nemo plus iuris in alienum tranferre potest quam ipse habet). Un exemplu elocvent il constituie prevederile art. 1441 Cod Civil, care il privesc pe cumparatorul unui bun ce formeaza obiectul unui contract  de locatiune anterior.

Dobanditorul unui anumit drept are calitatea de avand-cauza (deci poate exercita drepturile si este tinut sa execute obligatiile autorului sau si care decurg din actul juridic respectiv), doar daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

- sa fie vorba de drepturi si obligatii strans legate de dreptul subiectiv dobandit;

- sa fie vorba de acte juridice anterioare incheiate de autorul lui cu alte persoane si referitoare la acelasi drept sau bun;

- sa fi fost respectate formalitatile de publicitate prevazute de lege pentru acel act juridic sau inscrisul ce consta actul juridic respectiv sa fi dobandit data certa (actul juridic fata de care urmeaza a se stabili calitatea de avand-cauza sau de tert a succesorului cu titlu particular sa indeplineasca cerintele privitoare la forma pentru opozabilitatea fata de terti).

Daca una din aceste conditii nu este indeplinita, dobanditorul cu titlu particular se va afla in pozitia de tert.

Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu se bucura de nici o garantie reala pentru creanta lor. Potrivit art. 1718 din Codul civil, acestia au un drept de "gaj general" asupra patrimoniului debitorului care raspunde cu toate bunurile prezente si viitoare.

Creditorii chirografari sunt considerate  avanzi-cauza ai debitorului lor. Actele incheiate de catre debitorul lor, in urma carora activul patrimonial se poate mari sau micsora, le sunt opozabile creditorilor chinografari[2].

Tertii (penitus extranei) sunt persoanele straine de actul juridic care nu au participat nici direct si nici prin reprezentant la incheierea acestuia. In concluzie, actul juridic civil incheiat nu produce nici un efect fata de terti.

B.        Exceptii de la principiul relativitatii

In literatura de specialitate, exceptiile de la acest principiu sunt impartite in: exceptii aparente si exceptii reale.

Exceptiile aparente sunt cazurile in care doar la prima vedere s-ar putea vorbi despre o abatere de la principiul relativitatii, in realitate, efectele respectand exigentele principiului.

Singura exceptie reala de la principiul relativitatii efectelor actului juridic este "stipulatia pentru altul" sau "contractul in favoarea unei a treia persoane".

Stipulatia pentru altul este actul bilateral prin care o parte (promitentul) se obliga fata de cealalta parte (stipulantul) sa efectueze o prestatie in favoarea unei a treia persoane (tertul beneficiar) fara ca acesta sa participe la incheierea conventiei respective nici direct si nici prin reprezentare.

Prin stipulatia pentru altul, dreptul subiectiv civil se naste direct si in puterea conventiei dintre stipulant si promitent, insa exercitiul dreptului subiectiv nascut in acest fel depinde doar de vointa tertului beneficiar.

Daca partile nu au stabilit altfel, dreptul tertului ia fiinta de al data incheierii conventiei dintre stipulant si promitent, indiferent de acceptarea tertului beneficiar sau chiar daca acesta nu a stiut despre existenta stipulatiei.

Aplicatii de stipulatii pentru altul sunt prevazute in codul Civil, in materie de renta viagera (art. 1642) si donatie cu sarcina (art. 828 si 830).

Sunt exceptii aparente de la principiul relativitatii efectelor actului juridic civil: situatia avanzilor-cauza, promisiunea faptei altuia, simulatia, reprezentarea, actiunile directe.

Situatia avanzilor-cauza

Aceasta nu constituie o exceptie reala de la principiul relativitatii efectelor actului juridic deoarece:

- succesorii universali si cei cu titlu universal sunt persoane asimilate partilor, luand locul partilor initiale in privinta efectelor actului juridic. De cele mai multe ori, producerea efectelor nu este straina de vointa succesorilor;

- succesorii cu titlu particular, daca sunt indeplinite cele trei conditii aratate ia locul partii actului juridic, dobandirea calitatii de avand-cauza facandu-se cu voia acestuia;

- creditorii chinografari nu dobandesc drepturi subiective sau obligatii din actul incheiat de debitorul lor, iar dreptul de a ataca actul fraudulos izvoraste din lege si nu din actul incheiat de catre debitor cu tertul. Prin urmare, nici acestia nu constituie o exceptie reala de la principiul relativitatii efectelor actului juridic civil.

Promisiunea faptei altuia (numita si conventia de porte-fort)

Aceasta este conventia prin care o parte (promitentul) se obliga fata de cealalta parte (creditorul promisiunii) sa determine o a treia persoana (tert) sa ratifice un act juridic.

Promisiunea faptei altuia constituie doar in aparenta o exceptie de la relativitate deoarece promitentul promite propria lui fapta (de a determina pe cineva sa faca ceva in folosul creditorului promisiunii), obligarea unui tert fara consimtamantul sau prin vointa altei persoane nefiind o exceptie de al relativitate.

Tertul va fi obligat doar daca se obliga personal sau prin reprezentant, acesta devenind parte in actul juridic respectiv doar prin voia sa; in cazul in care tertul refuza, promitentul este obligat sa-l despagubeasca pe creditorul promisiunii.

Simulatia este acea operatiune juridica in care printr-un act juridic public, aparent, nereal, se creeaza o alta situatie juridica decat cea stabilita printr-un act ascuns, adevarat. Actul juridic ascuns trebuie incheiat concomitent sau inainte de incheierea actului public.

Simulatia poate imbraca trei forme:

- actul fictiv - actul public este incheiat numai de forma, nefiind contrazis de actul secret, denumit si "contrainscris";

- actul deghizat - in actul public se indica un anumit act juridic (ex. contractul de vanzare-cumparare), iar in actul secret se arata adevaratul act juridic (ex. contract de donatie).

Deghizarea este totala, daca aceasta are ca obiect natura juridica a operatiei si este partiala cand are ca obiect numai un element sau o clauza a actului incheiat (ex. pret, conditii etc.)

-  interpunerea de persoane - prête-nom. Actul public este incheiat intre anumite persoane, iar in actul secret sunt determinate adevaratele "parti" ale actului juridic, altele decat cele care apar in actul public.

Simulatia constituie o exceptie aparenta de la relativitate, deoarece dreptul tertului de a invoca actul public sau de a alege intre actul public si cel secret nu izvoraste din conventia partilor care au incheiat simulatia, ci din lege, sanctiunea specifica a simulatiei fiind inopozabilitatea fata de tertii de buna credinta a situatiei juridice create prin actul juridic secret, iar daca este cazul, chiar inlaturarea simulatiei pe calea actiunii in simulatie.

Reprezentarea este procedeul prin care o persoana numita reprezentant incheie un act juridic in numele si pe seama altei persoane numita reprezentat, astfel incat efectele actului se produc direct si nemijlocit in persoana reprezentatului.

Prin reprezentare, manifestarea de vointa a reprezentatului care devine parte in raportul juridic este inlocuita de manifestarea de vointa a reprezentantului. Asadar, reprezentantul care participa la incheierea actului juridic este un simplu intermediar in operatiunea respectiva deoarece nici nu este parte in raportul juridic si efectele actului incheiat se produc in persoana reprezentatului.

Reprezentarea constituie o exceptie aparenta de la principiul relativitatii efectelor actului juridic civil in sensul ca efectele actului juridic incheiat prin reprezentare se produc fata de reprezentat, iar nu fata de reprezentant, desi acesta din urma este cel care in realitate incheie actul juridic civil.

In functie de izvorul imputernicirii de a reprezenta, reprezentarea in sistemul nostru de drept este de doua feluri:

- Reprezentarea legala - atunci cand reprezentatul este imputernicit de lege sa savarseasca anumite acte in numele si pe seama altei persoane.

Sunt reprezentanti legali: parinti sau tutorii, sfera imputernicirii lor fiind prevazuta de lege in mod expres.

- Reprezentarea conventionala - isi are izvorul in vointa partilor atunci cand imputernicirea se acorda de catre reprezentat reprezentantului printr-un contract (mandat). In acest caz, sfera imputernicirii este data de catre reprezentat.

In functie de intinderea puterii de a reprezenta, reprezentarea poate fi totala (generala) si partiala (speciala).

- Reprezentarea totala priveste toate actele juridice pe care o persoana le poate savarsi prin reprezentant sau toate bunurile acestei persoane (ex. reprezentarea minorului pana la 14 ani).

- Reprezentarea partiala are ca obiect o anumita categorie de acte (actele de administrare).

Pentru a ne afla in prezenta reprezentarii este necesara intrunirea cumulativa a urmatoarelor trei conditii:

imputernicirea de a reprezenta - aceasta vine fie din partea reprezentatului, fie din lege;

 intentia de a reprezenta, care consta in cunoasterea si acceptarea de catre reprezentant si de catre persoanele cu care se incheie actul juridic, ca actul juridic se incheie prin procedeul reprezentarii;

vointa libera si neviciata a reprezentantului, aceasta deoarece prin intermediul vointei se incheie actul juridic.

Actiunile directe sunt acele situatii in care, potrivit legii, o persoana (reclamantul) cheama in judecata o alta persoana (paratul) cu care nu se afla in raporturi contractuale, reclamantul fiind in raporturi contractuale cu alta persoana[3].