Efectele nulitatii actului juridic civil

Efectele nulitatii actului juridic civil

A. Notiuni introductive

359. Notiune. Pentru a fi valabil incheiat, actul juridic civil trebuie sa intruneasca elementele de fond si de forma, esentiale si de valabilitate impuse de lege, pentru ca in situatia nerespectarii acestor cerinte, prin interventia nulitatii, actul va fi lipsit, in intregime sau in parte, de efectele sale

Pentru ca in legislatia noastra nu exista nulitati de drept, care sa opereze direct in temeiul legii, si, in absenta unei nulitati amiabile, practic, in toate cazurile este necesara interventia instantei care sa verifice existenta cauzei de nulitate, se admite ca intre momentul incheierii actului juridic si momentul interventiei instantei exista o perioada interimara.

In aceasta perioada de provizorat, actul juridic imperfect exista ca titlu "exterior", pentru ca, desi nul, el produce efecte, in fapt, ca si cand ar fi valabil. Operatiunea juridica incheiata (indiferent ca este o manifestare unilaterala sau o conventie), se bucura media tempora de o prezumtie de validitate, o aparenta de existenta legala, ce poate fi suficienta pentru a o inscrie, prin materialitatea si consecintele ei, in circuitul civil.

In plus, in aceasta perioada partile pot sa procedeze, din proprie initiativa, la validarea actului juridic, situatie in care nu se mai pune problema desfiintarii actului, de vreme ce "s-a intrat in legalitate".

In acest cadru, este important sa distingem intre efectele nulitatii in perioada interimara si efectele nulitatii la data pronuntarii (aplicarii) ei. Cu toate ca nulitatea subzista chiar din momentul incheierii actului, efectele ei in perioada interimara sunt doar virtuale, nulitatea exista "in stare latenta" fiind nevoie de interventia judecatorului pentru a deveni manifesta.

Chiar daca efectele interimare ce decurg din perioada de asteptare a nulitatii au, in realitate, o anumita insemnatate in fapt si in drept, facand uneori inutila desfiintarea actului, aici vom avea in vedere efectele nulitatii produse deja, adica desfiintarii actului juridic.

In acest sens, prin efectele nulitatii actului juridic civil intelegem consecintele juridice ale aplicarii sanctiunii nulitatii, adica urmarile survenite in cazul suprimarii partiale sau totale a unui act juridic civil nul absolut sau relativ.

Esenta efectelor nulitatii este exprimata in chiar definitia acesteia si consta in lipsirea actului juridic civil de efectele contrare normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila - quod nullum est, nullum producit efectum (ceea ce nu exista nu produce niciun efect).

In mod generic, efectul nulitatii consta in desfiintarea raportului juridic civil nascut din actul juridic civil sanctionat si, prin aceasta, restabilirea legalitatii.

Concret, efectele nulitatii sunt diferite, dupa cum nulitatea este partiala sau totala, dar si dupa proportia in care actul juridic a fost, eventual, executat. Mai intai, in cazul in care clauzele care contravin legii au constituit "cauza principala si determinanta" a incheierii ac 939j96j elui act, nulitatea este totala si, in consecinta, toate efectele actului sunt inlaturate ; in aceasta situatie, este exact adagiul quod nullum est, nullum producit efectum. Dar in cazul nulitatii partiale, raman neatinse clauzele care nu contravin legii si continua sa produca efecte; de subliniat ca nulitatea este in principiu partiala (utile per inutile non vitiatur).

360. Ipoteze. De asemenea, efectele nulitatii difera si in functie de ceea ce s-a intamplat dupa incheierea actului juridic civil lovit de nulitate, mai exact dupa cum actul a fost sau nu executat si dupa cum au fost incheiate sau nu acte juridice ulterioare in legatura cu aceleasi drepturi. Sub acest aspect, se disting urmatoarele ipoteze:

a) in cazul in care actul juridic nu a fost executat pana in momentul in care este anulat, aplicarea sanctiunii nulitatii consta in faptul ca acesta nu mai poate fi executat nici dupa acest moment, deci partea sau partile actului juridic se considera ca nici nu ar fi incheiat respectivul act. Ca urmare, cel in favoarea caruia actul juridic ar fi urmat sa dea nastere la drepturi subiective civile nu si le va mai putea exercita, intrucat ele sunt socotite ca nici nu s-au nascut, iar pentru cel care actul trebuia sa dea nastere la obligatii civile, nu va mai fi tinut sa le execute.

b) daca actul juridic a fost executat in totalitate sau partial pana in momentul declararii nulitatii, aplicarea acestei sanctiuni consta in desfiintarea retroactiva a actului juridic, cu consecinta restituirii reciproce sau, dupa caz, unilaterale a prestatiilor efectuate in temeiul acelui act;

c) in ipoteza in care actul a fost executat, iar pana in momentul declararii nulitatii, una din partile acestuia a incheiat un alt act juridic cu o terta persoana, act care a avut ca obiect fie transmiterea dreptului nascut din actul nul, fie constituirea ori transmiterea unui drept in legatura cu dreptul nascut din actul nul, aplicarea sanctiunii nulitatii inseamna desfiintarea retroactiva a actului juridic executat (actul juridic primar), restituirea reciproca a prestatiilor efectuate in baza acestuia, precum si desfiintarea actului juridic subsecvent.

Observand cele trei situatii prezentate mai sus, se pot deduce si cele trei principii care guverneaza efectele nulitatii, si anume:

a) principiul retroactivitatii efectelor nulitatii actului juridic, in sensul ca efectele nulitatii se produc din momentul incheierii actului juridic;

b) principiul restabilirii situatiei anterioare incheierii actului juridic (restitutio in integrum), care se realizeaza prin restituirea reciproca a prestatiilor efectuate in temeiul actului juridic anulat; si

c) principiul anularii actelor juridice subsecvente, consecinta a desfiintarii actului juridic initial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis).

B. Principiul retroactivitatii efectelor nulitatii

361. Notiune. Intre momentul incheierii actului juridic si cel al interventiei instantei pentru declararea nulitatii exista un anumit interval de timp, acea perioada interimara. Problema care apare este daca desfiintarea actului priveste si aceasta perioada de provizorat, iar raspunsul este afirmativ.

Principiul retroactivitatii efectelor nulitatii actului juridic este regula de drept potrivit careia efectele nulitatii se produc din chiar momentul incheierii actului juridic civil, adica nulitatea produce efecte si pentru trecut (ex tunc), nu numai pentru viitor (ex nunc).

Prin retroactivitate se inlatura si efectele actului juridic care s-au produs intre momentul incheierii acestuia si cel al anularii efective a actului, ajungandu-se in situatia in care partile s-ar fi aflat daca nu ar fi incheiat niciodata respectivul act. In cazul in care actul nu a fost pus in executare, anularea acestuia duce la ineficacitatea lui, astfel incat se considera ca partile nu au avut niciodata drepturi si obligatii reciproce si, prin urmare, nici una dintre ele nu mai poate cere executarea actului juridic incheiat. In cazul in care actul juridic a fost executat total sau in parte, prin declararea nulitatii ori anularea acestuia, partile sunt obligate sa-si restituie reciproc prestatiile executate.

Principiul retroactivitatii efectelor actului juridic decurge din principiul legalitatii, in sensul ca restabilirea legalitatii incalcate la incheierea actului juridic civil impune inlaturarea efectelor produse in temeiul unui astfel de act.

362. Exceptii de la principiul retroactivitatii. Sunt exceptii de la principiul retroactivitatii nulitatii acele cazuri in care, pentru anumite ratiuni, efectele produse intre momentul incheierii actului si momentul anularii sale sunt pastrate. In asemenea situatii, nulitatea produce efecte numai pentru viitor (ex nunc), nu si pentru trecut (ex tunc); efectele actului juridic declarat nul sau anulat sunt mentinute pentru trecut.

Dintre exceptiile de la principiul retroactivitatii efectelor actului juridic civil, retinem urmatoarele

a) cazul actului cu executare succesiva; acest caz constituie o exceptie de la principiul retroactivitatii efectelor nulitatii, in sensul ca prestatiile succesive care au avut loc inainte de declararea nulitatii raman bine executate, iar nulitatea produce efecte numai pentru viitor.

Mentinerea efectelor produse de contractul cu executare succesiva este determinata de imposibilitatea de restabilire in natura a situatiei anterioare incheieirii actului anulat. De exemplu, un contract de inchiriere in executarea caruia locatorul a asigurat folosinta locuintei, iar locatarul a platit chiria, nu poate fi desfiintat si pentru trecut, intrucat este imposibil ca folosinta bunului inchiriat sa fie restituita locatorului; daca s-ar admite restituirea chiriei primite s-ar ajunge la imbogatirea fara cauza a locatarului.

b) cazul posesorului de buna-credinta, care, in temeiul art. 485 C.civ., pastreaza fructele culese anterior anularii actului; in acest caz, neretroactivitatea efectelor nulitatii se intemeiaza pe ideea protectiei posesorului de buna-credinta, deci pe principiul ocrotirii bunei-credinte. De exemplu, printr-un act juridic incheiat cu nesocotirea unor dispozitii legale referitoare la conditiile de validitate, Primus ii transmite lui Secundus un drept real asupra unui bun frugifer. Desi in virtutea principiului retroactivitatii efectelor nulitatii, Secundus ar trebui sa ii restituie lui Primus fructele acelui bun si pe care el le-a cules, intrucat se considera ca nu a avut niciodata vreun drept real asupra acelui bun, totusi Secundus va retine fructele culese in intervalul de timp cat a durat buna sa credinta, urmand a restitui nu numai bunul, precum si fructele dobandite ulterior momentului in care a incetat buna-credinta

c) cazul casatoriei putative, in sensul ca efectul retroactiv al declararii nulitatii casatoriei este inlaturat fata de sotul care a fost de buna-credinta la incheierea casatoriei, care pastreaza statutul de sot dintr-o casatorie valabila pe perioada cuprinsa intre momentul incheierii casatoriei si cel al anularii ei [art. 23 alin. (1) C.fam.] Altfel spus, pentru sotul care a ignorat cauza nulitatii, in virtutea bunei sale credinte, nulitatea opereaza numai pentru viitor, iar cand ambii soti au fost de buna-credinta la incheierea casatoriei, retroactivitatea nu va mai opera pentru niciunul.

d) nulitatea unei societati comerciale nu retroactiveaza [art. 58 alin. (1) din Legea nr. 31/1990].

C. Principiul restabilirii situatiei anterioare (restitutio in integrum)

363. Notiune. Principiul restabilirii situatiei anterioare este acea regula de drept potrivit careia tot ceea ce s-a executat in baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel incat partile raportului juridic sa ajunga in situatia in care acel act juridic nu s-ar fi incheiat.

Acest principiu este consecinta principiului retroactivitatii efectelor nulitatii actului juridic si, totodata, un mijloc de asigurare a eficientei acestuia.

Restabilirea situatiei anterioare priveste efectele nulitatii intre partile actului juridic (inter partes), iar nu si fata de terti.

Prin desfiintarea actului juridic civil dispare temeiul juridic al executarii prestatiilor, ceea ce inseamna ca temeiul juridic al actiunii in restituirea prestatiilor nu-l mai reprezinta actul juridic (desfiintat). Se admite ca temeiul juridic al actiunii pentru restituirea prestatiilor efectuate in baza actului nul este imbogatirea fara justa cauza sau plata nedatorata (in contractele sinalagmatice, cand partile si-au executat obligatiile in mod reciproc, inainte de anularea actului juridic, pentru ca nu mai sunt indeplinite conditiile imbogatirii fara justa cauza)

S-a subliniat ca exista doua actiuni (ori capete de cerere): a) o actiune in realizare de drepturi, respectiv, actiunea in nulitate absoluta sau relativa (care este, dupa caz, prescriptibila ori imprescriptibila); b) actiunea in restituirea prestatiilor efectuate in temeiul actului desfiintat (in principiu, prescriptibila).

364. Exceptii de la principiul restabilirii situatiei anterioare. Constituie exceptii de la principiul restitutio in integrum acele situatii in care, pentru anumite ratiuni, prestatiile efectuate in temeiul actului juridic anulat nu sunt supuse restituirii, ci sunt mentinute in tot sau in parte.

Se admite ca sunt exceptii de la acest principiu

- cazul celui lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, care este obligat sa restituie prestatiile primite numai daca a profitat, integral sau partial, de avantajele patrimoniale ce decurg din actul incheiat (art. 1164 C.civ.); aceasta exceptie este justificata de principiul ocrotirii incapabilului;

- cazul aplicarii principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans; potrivit acestui principiu nimeni nu se poate prevala in justitie de propria incorectitudine sau imoralitate pentru a obtine protectia unui drept. In consecinta, partile actului juridic afectat de nulitate datorita unui obiect imoral sau unei cauzei ilicite nu pot cere restituirea prestatiei efectuate atunci cand invoca propria culpa sau imoralitate. Solutia se justifica prin interesul social de a zadarnici incheierea unor acte juridice contrare legii si bunelor moravuri.

In situatia in care ambele parti sunt in culpa, actiunea in restituirea prestatiilor efectuate in temeiul actului nul va fi respinsa conform regulii in pari causa turpitudine cessat repetitio. Jurisprudenta a considerat ca in asemenea situatii ar fi injust ca persoana culpabila de incheierea unui act juridic in scop vadit imoral sa se poata bucura de efectele faptei sale imorale

D. Principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis).

365. Notiune. In mod normal, efectele nulitatii se rasfrang numai asupra partilor actului juridic civil, la fel dupa cum actul juridic insusi creeaza, modifica sau stinge drepturi si obligatii in raporturile dintre parti. Principiul relativitatii actului juridic civil apara, dupa cum am vazut, pe terti impotriva consecintelor ce izvorasc din manifestarea de vointa a partilor, dar si din invalidarea acesteia.

Principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului initial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis) priveste efectele nulitatii actului juridic civil fata de terti. El desemneaza regula de drept potrivit careia anularea (desfiintarea) actului initial (primar) atrage si anularea actului subsecvent (urmator), datorita legaturii lor juridice. Altfel spus, desfiintarea dreptului transmitatorului atrage si la desfiintarea dreptului subdobanditorului.

In doctrina se subliniaza ca acest principiu este o consecinta atat a celorlalte doua principii ale efectelor nulitatii, cat si a principiului nemo plus iuris ad allium transferre potest, quam ipse habet (nemo dat quod non habet), in sensul ca, daca prin anularea actului initial se desfiinteaza dreptul transmitatorului din actul juridic subsecvent, inseamna ca acesta a transmis un drept pe care nu il avea si, deci, nici subdobanditorul nu putea deveni titularul acestui drept. Principiul se aplica nu doar in cazul in care actul juridic subsecvent este constitutiv sau translativ de drepturi reale, ci si atunci cand este vorba de drepturi de creanta.

Legea civila nu cuprinde o dispozitie generala privind principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului principal, dar Codul civil face o aplicatie a lui in materie de ipoteca: in art. 1770 prevede ca persoana care are asupra unui imobil un drept anulabil ("supus la o actiune in resciziune") nu poate consimti asupra bunului respectiv decat o ipoteca afectata de aceasi cauza de nevalabilitate.

S-a aratat ca in practica, aplicarea acestui principiu se concretizeaza si in doua situatii specifice: a) in cazul actelor autorizate, anularea autorizatiei, care este un act administrativ, atrage si anularea actului juridic care i-a urmat si care se intemeia pe acea autorizatie; b) in cazul in care un act este principal si altul accesoriu, anularea actului principal atrage si anularea actului accesoriu, in baza principiului accesorium sequitur principale. In realitate, nu suntem in ipoteza propriu-zisa a aplicarii principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, care presupune doua sau mai multe acte juridice succesive, prin care s-au transmis aceleasi drepturi ori s-au constituit drepturi aflate in stransa legatura.

366. Exceptii de la principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis. Sunt considerate exceptii de la acest principiu situatiile in care, pentru anumite ratiuni, anularea actului juridic initial nu atrage si anularea actului juridic subsecvent, acesta din urma mentinandu-se, desi se afla in stransa legatura cu actul juridic desfiintat. Ca urmare, desi anularea actului juridic primar are drept consecinta desfiintarea dreptului care a fost constituit sau transmis prin intermediul acestui act, ramane, totusi, valabil actul juridic incheiat ulterior de una din partile actului juridic initial cu un tert si care are legatura cu dreptul dobandit prin actul primar, astfel incat, mentinandu-se actul juridic subsecvent, ramane valabil si dreptul dobandit de tert in temeiul acestuia.

Sunt exceptii acele situatii in care se produce resoluto jure dantis, dar nu mai intervine si resolvitur jus accipientis. Ca regula generala, exceptiile in aceasta materie se intemeiaza pe doua principii de drept, si anume pe principiul ocrotirii bunei-credinte a dobanditorului unui bun cu titlu oneros, precum si pe principiul asigurarii stabilitatii circuitului civil, care este o necesitate de ordin general.

Constituie exceptii de la principiul analizat situatii precum:

a) cazul aplicarii art. 1909 alin. (1) C.civ., coroborat cu art. 972 C.civ., in care tertul de buna-credinta (A) care dobandeste un bun mobil de la un detentor precar (B), caruia adevaratul proprietar (C) i-a incredintat de bunavoie spre pastrare acest bun mobil, ramane dobanditor valabil al bunului; potrivit art. 1909 alin. (1) C.civ., posesia de buna-credinta valoreaza titlu de proprietate in materia bunurilor mobile. Pentru a opera aceasta exceptie, trebuie, pe de o parte, actul juridic subsecvent sa fie cu titlu oneros, iar pe de alta parte, tertul sa fi fost de buna-credinta in momentul intrarii in posesia bunului

b) cazul aplicarii art. 20 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, potrivit caruia, desi cel care a fost declarat mort pe cale judecatoreasca poate cere, dupa anularea hotararii declarative de moarte, inapoierea bunurilor sale, dobanditorul cu titlu oneros si de buna-credinta nu este obligat sa le inapoieze; este de buna-credinta in aceasta materie ce care la data dobandirii nu stia (nu aflase pe nicio cale) ca persoana declarata moarta era in viata;

c) cazul actelor de conservare sau de administrare a bunului, care se mentin si dupa desfiintarea actului juridic civil primar, ca efect al nulitatii; aceasta exceptie este justificata de interesul economic ori social al acestor acte sau de ideea ocrotirii bunei-credinte;

d) cazul subdobanditorului de buna-credinta al unui drept real imobiliar inscris in cartea funciara. Anterior adoptarii Legii nr. 7/1996 privind cadastrul si publicitatea imobiliara, aceasta situatie a subdobanditorului de buna-credinta si cu titlu oneros al unui imobil a fost considerata de doctrina si jurisprudenta ca o exceptie de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, fara a exista o dispozitie legala expresa in sensul mentinerii actului juridic civil al subdobanditorului. Ea era justificata pe ideea ocrotirii bunei-credinte (a subdobanditorului) si principiul asigurarii stabilitatii circuitului civil , dar lipsa unei reglementari legale a fost invocata ca o critica a sustinerii sale.

Admisibilitatea acestei exceptii a fost fundamentata recent pe noile dispozitii in materia publicitatii imobiliare, subliniindu-se ca trebuie sa se tina seama de dispozitiile art. 36-38 din Legea nr. 7/1996 , deoarece dupa intrarea in vigoare a acestei legi nu mai exista nicio justificare pentru sustinerea solutiei potrivit careia, in toate cazurile, trebuie mentinut actul juridic cu titlu oneros al subdobanditorului de buna-credinta al unui imobil.

In acest cadru, constituie exceptii de la principiul resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis numai urmatoarele doua situatii reglementate de Legea nr. 7/1996: 1) cazul celui care, intemeindu-se pe inscrierea din cartea funciara, a dobandit un drept real imobiliar cu buna-credinta si printr-un act juridic cu titlu oneros, insa numai dupa trecerea unui termen de 3 ani de la data la care a fost inregistrata cererea sa de inscriere a dreptului real imobiliar respectiv in cartea funciara (art. 36 pct. 1 si art. 38); 2) cazul subdobanditorului de buna-credinta si cu titlu gratuit al unui drept real imobiliar, insa numai daca au trecut 10 ani de la data la care s-a inregistrat cerere lui de inscriere a respectivului drept in cartea funciara [art. 36 pct. 1 si 37 alin. (2)].