Exceptii comune de la regulile prevazute de art. 1191 alin. (1) si (2) c.civ.

Exceptii comune de la regulile prevazute de art. 1191 alin. (1) si (2) C.civ.

Exista situatii in care proba cu martori in domeniul actului juridic este admisibila si in raporturile dintre parti: conventia partilor; existenta unui inceput de dovada scrisa; imposibilitatea procurarii sau pastrarii unui inscris.

206. Intelegerea partilor. Dispozitiile legale care interzic proba cu martori pentru dovedirea unui act juridic cu o anumita valoare ori impotriva sau peste cuprinsul unui inscris nu au caracter imperativ, de ordine publica. Ele sunt reguli de protectie a intereselor partilor, carora le ofera o anumita stabilitate a raportu­rilor juridice. In consecinta, ultimul alineat al art. 1191 C.civ. le ingaduie explicit partilor sa convina folosirea dovezii testimoniale chiar in cazurile oprite: "Partile insa pot conveni ca si in cazurile aratate mai sus sa se poata face dovada cu martori, daca aceasta priveste dr 858e47i epturi de care ele pot sa dispuna".

Conventia poate fi atat expresa, cat si tacita (cand, spre exemplu, rezulta din neopunerea la cererea de probe formulata in instanta de partea adversa ). S‑a subliniat ca, in cazul in care una din parti solicita proba testimoniala impotriva dispozitiilor art. 1191 C.civ., instanta nu trebuie sa atraga atentia partii adverse ca are dreptul sa se opuna la incuviintarea probei (in virtutea rolului activ), pentru ca s‑ar ajunge la restrangerea mijloacelor de proba si atingerea principiului aflarii adevarului.

207. Inceputul de dovada scrisa. Potrivit art. 1197 alin. (2) C.civ. inceputul de dovada scrisa este "orice scriptura a aceluia in contra caruia s‑a formulat petitia, sau a celui ce el reprezinta si care scriptura face crezut faptul pretins". Fara sa constituie prin el insusi o proba de sine statatoare, inceputul de dovada scrisa face posibila folosirea, in completarea sa, a probei testimoniale, atat pentru a dovedi existenta unui act, cat si pentru a combate continutul acestuia, prin derogare de la art. 1191 C.civ.

Inceputul de dovada trebuie sa fie infatisat de reclamant, caci existenta lui nu poate fi probata prin martori, si consta intr‑o scriere, recunoscuta sau verificata, care poate fi nedatata ori nesemnata de cel caruia i se opune. Nu e vorba (numai) de o scriptura redactata pentru a fi folosita ca proba, ci de o scrisoare, note, socoteli ori o simpla mentiune scrisa de cel vizat, chiar pe o fila volanta. Ar putea fi vorba despre: un act care nu este autentic pentru nerespectarea formalitatilor legale si care nu a fost semnat; un act sub semnatura privata caruia ii lipseste men­tiunea multiplului exemplar sau formula bun si aprobat; mentiunile straine de obiectul conventiei care apar intr‑un act autentic sau sub semnatura privata; declaratii scrise extrajudiciare; hartiile casnice; mentiunile unui inventar; cereri adresate autoritatilor; concluzii scrise inaintate instantei etc.

Pentru a fi considerata un inceput de dovada scrisa o scriptura trebuie sa indeplineasca doua conditii:

a) sa provina de la cel caruia ii este opusa, de la acela pe care il reprezinta ori de care este reprezentat. Inceputul de dovada este, in cele din urma, o marturisire incompleta, iar marturisirea isi produce efecte numai impotriva celui de la care emana. Inscrisul poate fi intocmit de o alta persoana daca este semnat de parte. Scrierea debitorului poate fi opusa creditorului, iar cea care emana de la autorul comun poate fi opusa oricarui mostenitor (heres personam defuncti sustinet);

b) sa fie concludenta, sa faca verosimil faptul pretins. Aceasta conditie va fi dedusa "de instanta din imprejurarile de fapt ale cauzei" . O scrisoare prin care ma rogi sa iti ofer un imprumut, nu dovedeste imprumutul, dar il face a fi crezut. Scrierea poate face verosimil faptul pretins chiar daca nu il mentioneaza direct, cand priveste un alt fapt, conex cu cel ce formeaza obiectul litigiului, din care instanta ar putea deduce existenta faptului pretins

208. Imposibilitatea preconstituirii sau pastrarii probei scrise. Imposibili­tatea preconstituirii sau pastrarii probei scrise de catre creditor "despre obligatia ce pretinde" constituie, de asemenea, o situatie care ii ingaduie, prin derogare de la restrictiile din art. 1191 C.civ., sa foloseasca dovada cu martori pentru a transa existenta sau continutul unui act juridic. Articolul 1198 C.civ. care reglementeaza aceasta situatie prevede doua ipoteze: imposibilitatea de a preconstitui un inscris si pierderea inscrisului.

Pentru prima ipoteza, legea face cateva aplicatii cu privire la imposibilitatea materiala a creditorului de a‑si procura un inscris (art. 1198 pct. 1‑3 C.civ):

a) la obligatiile care se nasc din cvasicontracte, delicte sau cvasidelicte;

b) la depozitul necesar (miserabil cum il numeste art. 1292 C.Calimach), in caz de incendiu, ruina, tumult sau naufragiu si la depozitele ca fac calatorii in ospataria unde trag (jurisprudenta a extins textul si la cafenele, restaurante, bai publice, biblioteci etc.). Despre toate acestea judecatorul va avea in vedere "calitatea persoanelor si circumstantele faptului" pentru a aprecia daca admite proba testimoniala;

c) la obligatiile contractate in caz de accidente neprevazute, cand nu era cu putinta partilor de a face inscrisuri.

Se considera ca enumerarea legala nu este limitativa, asa incat judecatorul poate aprecia suveran daca partile au fost in imposibilitate de a preconstitui un inscris despre raportul juridic pe care doresc sa il probeze. Jurisprudenta a adaugat imposibilitatea morala de preconstituire a probei scrise, care poate fi justificata de raporturi de afectiune, de prietenie, de deferenta ierarhica in ser­viciu intre persoanele in cauza. Notiunea de imposibilitate morala a primit aici un inteles larg, considerandu‑se ca "indiferent in ce fel de relatii rezida izvorul impo­sibilitatii morale, ceea ce este esential este constatarea existentei in realitate a unei atare imposibilitati, care trebuie apreciata in raport cu calitatea persoanelor si circumstantele faptelor"

A doua ipoteza are in vedere situatia in care creditorul "a pierdut titlul ce‑i servea de dovada scrisa, din o cauza de forta majora neprevazuta" (art. 1198 pct. 4 C.civ.). Pentru ca proba testimoniala sa fie admisibila in aceasta situatie creditorul trebuie sa dovedeasca, in prealabil, prin orice mijloace de proba:

a) existenta inscrisului;

b) pierderea inscrisului din cauza de forta majora.

Jurisprudenta interpreteaza in sens larg aici notiunea de forta majora si considera ca textul este aplicat si in cazul sustragerii, distrugerii sau retinerii inscrisului de partea potrivnica sau de un tert care refuza sa il prezinte. Important este sa nu existe nicio culpa a partii interesate.