Formarea si principiile vointei juridice

Formarea si principiile vointei juridice

38. Preliminarii. Elementul fundamental al actului juridic civil este, dupa cum am vazut, vointa juridica. Privita atat din punct de vedere psihologic, cat si ca notiune de drept, vointa juridica reprezinta un proces complex care inglobeaza deopotriva atat consimtamantul, cat si cauza actului juridic

Punctul de plecare in procesul de formare a vointei juridice il reprezinta exis­tenta, din punct de vedere obiectiv, a unor nevoi pe care omul tinde sa le satis­faca. Reflectarea in constiinta omului a unor nevoi materiale sau spirituale ce trebuie satisfacute reprezinta prima etapa a acestui proces.

Urmeaza o serie de alte etape, precum:

a) conturarea - sub impulsul acestor nevoi - a motivelor care determina actiunea;

b) deliberarea, analiza ori cantarirea mentala a motivelor si a mijloa 434h76e celor de satisfacere a nevoilor respective, dar si a avantajelor si dezavantajelor dorintelor care se confrunta;

c) interventia motivului determinant, care nu reprezinta altceva decat constien­tizarea la nivel intelectiv a scopului urmarit;

d) hotararea exteriorizata de a incheia actul juridic necesar pentru realizarea scopului urmarit, adica formarea consimtamantului.

Toate aceste faze ale procesului psihologic de formare a vointei juridice au caracter intern; pentru ca faptul psihologic sa devina fapt social este necesar ca hotararea luata sa fie exteriorizata, astfel incat alte persoane sa aiba posibilitatea de a o cunoaste.

In cadrul procesului de formare a vointei juridice, prezinta interes doar ulti­mele doua etape, si anume, interventia motivului determinant si hotararea de a incheia actul juridic, etape care, de fapt, constituie cele doua elemente ale vointei juridice

a) consimtamantul, adica manifestarea hotararii de a incheia actul juridic;

b) cauza, adica scopul concret urmarit prin incheierea actului respectiv.

Codul civil consacra implicit, dar neindoielnic, doua principii care guverneaza vointa juridica:

a) principiul autonomiei de vointa (principiul libertatii actelor juridice);

b) principiul vointei reale (interne).

39. Principiul libertatii actelor juridice civile . Principiul libertatii actelor juri­dice civile rezulta implicit din dispozitiile art. 969 alin. (1) C.civ., potrivit carora ,,conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante", pre­cum si din cele ale art. 5 C.civ., conform carora ,,nu se poate deroga prin con­ventii sau dispozitii particulare de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri". Per a contrario, partile pot incheia intre ele orice conventii cu putere de lege, care sa deroge de la celelalte legi.

Analitic, continutul principiului prezentat poate fi exprimat prin urmatoarele idei:

- subiectele de drept civil, in anumite limite, pot incheia orice acte juridice;

- in cazul in care incheie un act juridic civil, subiectele de drept civil ii pot da acestuia continutul dorit de ele, altul decat cel la care se refera legea;

- partile sunt libere ca, prin acordul lor, sa modifice ori sa puna capat actului juridic pe care l‑au incheiat anterior.

Fundamentul acestui principiu consta in recunoasterea de catre lege a puterii generatoare de efecte juridice a vointei subiectelor de drept

Limitele principiului libertatii actelor juridice sunt: normele imperative, regulile de convietuire sociala si ordinea politica, economica si sociala.

Sanctiunea ce intervine in cazul in care actul juridic este incheiat cu depasirea acestor limite, consta in nulitatea acestuia.

40. Principiul vointei reale Vointa cuprinde un element intern (psihologic) si un element extern (social). Daca exista concordanta intre elementul intern si cel social, deci cand exista identitate intre vointa interna si vointa exteriorizata, nu se ridica probleme privind determinarea principiului aplicabil, intrucat exista, practic, o singura vointa. Sunt insa situatii in care intre cele doua elemente ale vointei juridice poate exista discordanta, punandu‑se astfel intrebarea careia dintre cele doua vointe trebuie sa i se acorde prioritate.

Solutionarea acestei probleme se face in functie de conceptia adoptata cu privire la raportul dintre vointa interna si vointa declarata.

41. Conceptia subiectiva. In aceasta conceptie se sustine ca trebuie sa i se acorde prioritate vointei interne sau reale, intrucat aceasta este elementul consti­tutiv al actului juridic, decla­ratia de vointa nefiind altceva decat mijlocul de exte­rio­rizare a vointei interne. Avantajul oferit de aceasta conceptie consta in faptul ca se asigura secu­ritatea statica a circuitului civil, intrucat se poate pune in discutie valabilitatea actului juridic prin care s‑a transmis dreptul subiectiv civil, pe motiv de necon­cordanta intre vointa interna si cea exprimata.

42. Conceptia obiectiva. Aceasta sustine ca trebuie sa se acorde preeminenta vointei declarate, intrucat atat timp cat vointa interna nu este exteriorizata, ea nu prezinta utilitate sau relevanta pentru drept; declaratia de vointa devenind un fapt social, trebuie sa fie elementul care sa prevaleze. Aceasta conceptie satisface nevoia securitatii dinamice a circuitului civil, deoarece, dupa ce a fost exterio­rizata, vointa juridica produce efecte ce nu ar putea sa fie inlaturate pe motivul ca vointa declarata nu corespunde vointei interne.

Codul nostru civil a consacrat, chiar daca nu in mod expres, principiul vointei interne sau reale. Acest fapt rezulta din urmatoarele considerente:

a) art. 977 C.civ. prevede ca interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor, iar nu dupa sensul literal al termenilor;

b) art. 1175 C.civ. dispune ca in cazul actelor simulate, intre parti va produce efecte juridice numai actul real (secret), iar nu cel aparent, care nu exprima vointa lor reala;

c) art. 953 C.civ., potrivit caruia ,,consimtamantul nu este valabil cand este dat prin eroare, smuls prin violenta sau surprins prin dol", ceea ce inseamna ca manifestarea de vointa este producatoare de efecte juridice daca a fost libera si constienta, adica reala, iar nu si atunci cand a fost alterata printr‑un viciu de consimtamant

Trebuie observat insa ca in anumite situatii, Codul civil deroga de la prin­cipiul vointei reale:

a) in cazul simulatiei (art. 1175 C.civ.), tertilor nu le poate fi opus actul juridic secret ce corespunde vointei reale a partilor contractante, ci numai actul juridic aparent, intrucat numai acesta putea fi cunoscut de catre terti;

b) in materia probelor [art. 1191 alin. (2) C.civ.] nu se poate dovedi cu martori in contra sau peste ceea ce cuprinde actul, desi actul poate sa nu exprime vointa interna.