Interpretarea legii civile

Interpretarea legii civile

Definitia, necesitatea si clasificarea interpretarii legii civile

A.               Definitia interpretarii legii civile

Prin interpretarea legii civile se intelege operatiunea logico-rationala de lamurire, explicare a continutului si sensului normelor de drept civil, in scopul justei aplicari, prin corecta incadrare a diferitelor situatii din viata practica in ipotezele ce le contin.

Scopul interpretarii legii civile consta in determinarea sferei situatiilor de fapt concrete la care n 949j96j orma civila face referire, precum si asigurarea corectei aplicari a acelei norme, iar continutul interpretarii consta in explicarea sensului vointei legiuitorului, exprimata intr-o anumita norma de drept civil.

B.               Necesitatea interpretarii legii civile

In primul rand, oricat de buna ar fi o lege in momentul adoptarii ei, aceasta este depasita la un moment dat de dinamica vietii, prin aparitia unor situatii care nu au fost avute in vedere la data adoptarii ei.

Astfel, se pune problema de a sti daca situatia nou ivita poate fi sau nu incadrata intr-o anumita norma de drept civil, rezolvarea problemei solicitand stabilirea sensului si intelesului acelei norme judiciare.

In al doilea rand, interpretarea normelor de drept civil este necesara si datorita formularilor generale pe care legiuitorul le foloseste in redactarea textelor de lege, aceasta pentru a nu scapa nereglementate anumite situatii din practica.

In al treilea rand, termenii, cuvintele sau expresiile folosite de legiuitor nu apartin intotdeauna vorbirii obisnuite, fiind necesara astfel, o explicare a acestora, pentru corecta intelegere a normei juridice.

In fine, interpretarea este necesara datorita formularii neclare, imprecise ambigue a normei juridice.

C.               Clasificarea interpretarii legii civile

In clasificarea interpretarii legii civile de tine seama de urmatoarele criterii de clasificare:

In functie de forta sa, obligatorie sau neobligatorie, se distinge intre interpretarea oficiala a legii civile si interpretarea neoficiala.

In functie de rezultatul interpretarii, se deosebeste intre: interpretarea literala, interpretarea extensiva si interpretarea restrictiva.

Dupa metoda de interpretare folosita, distingem: interpretarea gramaticala, interpretarea sistematica, interpretarea istorico-teleologica si interpretarea logica.

Interpretarea oficiala si interpretarea neoficiala a normelor dreptului civil

Prin interpretarea oficiala intelegem acea interpretare facuta de un organ de stat apartinand puterii legislative, executive sau judecatoresti, in exercitarea atributiilor ce-i revin, potrivit legii.

Interpretarea oficiala se subclasifica in: interpretarea oficiala autentica si interpretarea oficiala jurisdictionala.

Interpretarea oficiala autentica provine de la organul de stat care a editat actul normativ supus interpretarii. Aceasta interpretare se concretizeaza in norme interpretative care pot fi generale sau abstracte. Spre exemplu, un articol de lege este interpretat printr-o lege care emana de la Parlamentul Romaniei.

Tot autentica este si interpretarea ce provine de la un organ obstesc investit de lege cu prerogativa reglementarii anumitor relatii, la care participa organizatii obstesti din sistemul sau organizatoric.

Interpretarea oficiala autentica are caracter general obligatoriu, ca insusi actul normativ interpretat.

Interpretarea oficiala jurisdictionala este data de organele de jurisdictie (instanta de judecata sau alt organ care potrivit legii are si atributii jurisdictionale). Aceasta interpretare este obligatorie doar in cazul solutionat prin hotararea judecatoreasca definitiva, intrata in puterea lucrului judecat.

In sistemul de drept romanesc, precedentul judiciar nu este izvor de drept civil distinct.

Este neoficiala interpretarea care se da legii civile in literatura de specialitate, de catre avocat in pledoariile sale in fata instantei de judecata, aceasta neavand putere juridica obligatorie.

Interpretarea literala, extensiva si restrictiva

Interpretarea este literala, cand intre formularea textului legal interpretat si cazurile din practica ce se incadreaza in ipoteza sa exista concordanta, nefiind motive, prin urmare, nici de a extinde si nici de a restrange aplicarea dispozitiei in cauza[1].

Interpretarea este extensiva daca intre formularea textului legal interpretat si cazurile din practica la care acesta se aplica nu exista concordanta, fiind necesar ca textul sa fie extins si asupra unor cazuri care nu se incadreaza in formularea textului.

Interpretarea este restrictiva daca formularea unui text legal si cazurile din practica la care acesta se aplica, exista neconcordanta, in sensul ca formularea este prea larga fata de ipotezele care se pot incadra in text.

Interpretarea gramaticala, sistematica si istorico-teleologica

Prin interpretarea gramaticala se urmareste lamurirea intelesului unei dispozitii legale civile prin aplicarea regulilor gramaticii, tinand seama de sintaxa si morfologia propozitiei sau frazei, de semantica termenilor utilizati in textul interpretat, de semnele de punctuatie.

Prin interpretarea sistematica se urmareste lamurirea intelesului unei norme juridice, tinandu-se cont de legaturile sale cu alte norme juridice, fie din acelasi act normativ, fie din alt act normativ.

Interpretarea sistematica a legii civile este frecvent intalnita in practica, mai ales in ce priveste determinarea domeniului de aplicare a unei dispozitii, plecand de la calificarea ei ca norma generala ori norma speciala, prin respectarea urmatoarelor doua reguli:

norma generala nu deroga de la norma speciala: generalia specialibus non derogant;

- norma speciala deroga de la norma generala: generalia specialibus derogant;

De aici rezulta faptul ca norma generala reprezinta regula, iar norma speciala constituie exceptia.

Prin interpretarea istorico-teleologica se stabileste sensul unei dispozitii legale, tinandu-se seama de finalitatea urmarita de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face parte acea dispozitie, intr-un context istoric dat.

Interpretarea logica a legii civile

A.        Reguli de interpretare logica a normelor de drept civil

Prin interpretarea logica se realizeaza lamurirea sensului unei norme juridice pe baza legilor logicii formale.

In doctrina si in practica se retin trei reguli de interpretare logica:

1) Exceptia este de stricta interpretare si aplicare - exceptio est strictissimae interpretationis. Conform acestei reguli, ori de cate ori o norma juridica instituie o exceptie de la regula, aceasta exceptie nu poate fi extinsa la alte situatii pe care acea norma juridica nu le prevede.

Pe baza acestei reguli de interpretare logica, se ajunge la ceea ce am aratat ca este interpretare restrictiva, in general, sunt supuse acestei interpretari:

textele legale care contin enumerari limitative;

textele legale care instituie prezumtii legale;

textele care contin o exceptie.

2) Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distinga. Aceasta regula se exprima prin adagiul - ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus[2]. Se tine seama de faptul ca unei formulari generale a textului legal, trebuie sa-i corespunda o aplicare a sa tot generala, fara a introduce distinctii pe care legea nu le contine.

3) Legea civila trebuie interpretata in sensul aplicarii ei, iar nu in sensul neaplicarii - actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat[3].

Aceasta regula de interpretare este continuta in dispozitiile art. 978 din Codul Civil pentru interpretarea conventiilor, dar pentru identitatea de ratiune, ea este extinsa si la interpretarea normei de drept civil.

B.        Argumente de interpretare logica

Pe langa aceste reguli de interpretare sunt folosite si argumentele de interpretare logica, astfel:

1) Argumentul per a contrario. Conform acestui argument, atunci cand se afirma ceva, se neaga contrariul - qui dicit de uno, negat de altero.

Valoarea practica a acestui argument de interpretare logica este relativa, acesta trebuind sa fie utilizat cu o oarecare circumspectie deoarece nu tot ce este interzis expres, este permis intotdeauna[4].

2) Argumentul a fortiori (cu atat mai mult). In baza acestui argument se ajunge la extinderea aplicarii unei norme juridice editata pentru o anumita situatie, la un caz nereglementat expres, deoarece situatiile care au fost avute in vedere la edictarea acelei norme se regasesc si mai evident in cazul dat.

3) Argumentul de analogie

Acest argument are in vedere faptul ca unde exista acelasi ratiuni, trebuie aplicata aceeasi lege, aceeasi solutie - ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet sau ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet ori mai simplu, ubi eadem ratio ibi eadem solutio.[5]

In practica, acest argument este folosit pentru rezolvarea "lacunelor legii", fiind aplicate "prin analogie" normele de drept civil edictate pentru cazuri asemanatoare. Rationamentul acestui argument consta in faptul ca aceeasi cauza trebuie sa produca acelasi efect.

In situatiile in care urmeaza sa se foloseasca metode a analogiei trebuie avute in vedere atat asemanarile cat si deosebirile dintre situatia reglementata expres de lege si situatia neprevazuta de lege, dar careia urmeaza sa i se aplice acelasi text de lege.

4) Argumentul reducerii la absurd - reductio ad absurdum

Din aplicarea acestui argument rezulta ca o anumita solutie este admisibila rational, deoarece alta solutie contrara ar fi inadmisibila, de neacceptat, absurda.

La acest argument apeleaza literatura de specialitate, in solutionarea problemelor controversate.

Pe langa argumentele de interpretare logica mentionate, sunt folosite si alte argumente de o valoare cel putin discutabila precum: argumentul ad populum (care se intemeiaza pe imprejurarea ca exista un acord al majoritatii); argumentul ad hominem (care se refera la calitatile persoanei care a formulat o anumita opinie); argumentul ex silentio (potrivit caruia, daca un lucru nu a fost negat de nimeni, inseamna ca acel lucru este afirmat); argumentul ad ignorantiam (care se bazeaza pe imposibilitatea de a dovedi contrariul) etc.[6]