Legea - ca mod de dobandire a dreptului de proprietate

Legea - ca mod de dobandire a dreptului de proprietate

Prevazuta de art.645 C.civ. ca mod de dobandire a dreptului de proprietate, este controversata in literatura de specialitate. De fapt, chiar enumerarea modurilor de dobandire este criticata.[i] In ce priveste legea, s-a sustinut ca prin ea insasi nu constituie un mod separat, de sine-stataror, de dobandire a dreptului de proprietate, temeiul acelei prezumtii il constituie in realitate tot un act sau un fapt juridic. Legea, ca mod de dobandire, nu este enumerata in art.711 si 712 C.civ.fr., aspect sesizat de doctrina franceza si sunt puse in umbra virtutile acestui cod de juristi celebri, ca: M.Planiol si G.Ripert;[ii] A.Colin si H.Capitant,[iii] in tratate monumentale pentru dreptul civil, care isi pastreaza actualitatea.

Planiol si Ripert apreciaza enumerarea confuza si incompleta si considera legea ultimul dintr-o insiruire de opt moduri. Claseaza in aceasta categorie succesiunea ab intestat, dobandirea mobilelor de catre posesorul de buna-credinta, dobandirea fructelor de catre cei ce au fost trimisi in posesiunea provizorie a averii celui care absenteaza si dobandirea fructelor cazute din arborii vecinului pe fondul proprietarului[iv], de catre acesta din urma. De retinut ca aceasta ultima ipoteza este inserata in art.673, din C.civ.fr., care insa nu a mai fost reluata de art.609 din C.civ.roman. In aplicarea acestui text legal de catre jurisprudenta romana s-a retinut ca fructele se cuvin proprietarului arborilor sau pomilor, indiferent unde au cazut si de cine au fost culese.

Autorii A.Colin si H.Capitant nuanteaza aceasta de proprietatea dobandita prin efectul legii, care a intalnit deja numeroase aplicatiuni, enumerand doua moduri importante de dobandire si doua moduri secundare. Primele ar fi dobandirea prin accesiune si dobandirea prin prescriptiune sau uzucapiune, iar cea de a doua categorie ar fi dobandirea coproprietatii zidului comun, dobandirea fructelor de catre uzufructuarii legali, dobandirea de catre posesorii de bunacredinta ai bunurilor mobile.

In viziunea lor, aplicari ale acestui mod de dobandire sunt cerute, altel 545b14f e contestabile. Sunt considerate certe: dobandirea fructelor de catre uzufructuarii legali; dobandirea zidului comun, in conformitate cu art.660 si 661 C.civ.fr.; atribuirea comorii sau a unei parti din aceasta, precum si a epavelor proprietarului solului sau celui care le-a gasit, recunoscand ca aceasta opereaza macar atunci cand nu este socotita ocupatiune. Mai pot fi considerate dobandiri ale proprietatii prin efectul legii, doua serii de ipoteze prin care se efectueaza atribuirea proprietatii, ca rezultat al producerii a doua fapte, anume: accesiunea si posesiunea, chiar contestabile.

Se constata ca in literatura juridica franceza nu a existat un punct de vedere unitar in privinta legii ca mod de dobandire. Cu toate acestea, desi legea nu era prevazuta expres de codul civil ca mod de dobandire a proprietatii, acest lucru a fost criticat ca o deficienta a codului si s-a considerat unanim ca trebuie sa fie apreciata ca atare. Terenul ipotezelor nesigure apare evident si, de aceea, a influentat pe legiuitorul roman, preocuparile doctrinei franceze fiind cunoscute de alcatuitorii Codului civil roman. Pentru a transa acest aspect, Codul nostru civil prevede expres la art.645 ca legea este un mod de dobandire a proprietatii. In enumerarea facuta, codul nostru se abate de la sincretismul juridic, ignorand actele sau faptele juridice care stau de fiecare data la baza dobandirii proprietatii. Dar, fiind prevazut expres, acest mod de dobandire (legea) trebuie privit ca atare, cu atat mai mult cu cat in dreptul francez acest mod de dobandire a proprietatii nu este prevazut expres si totusi este recunoscut in doctrina si practica.

Observam ca, pentru a se feri de criticile aduse de doctrina modelului sau francez, legiuitorul nostru si-a asumat riscul de a-si abandona consecventa, impartasind ideea de a enumera si legea printre modurile de dobandire. Intr-adevar lipsa de consecventa a codului este evidenta. In doctrina noastra veche se apreciaza ca principalele dobandiri prin efectul legii sunt: a) dobandirea proprietatii fructelor de catre trimisii in posesiunea provizorie a averii absentului (art.112), acest text legal a fost abrogat implicit prin Legea nr.173/1941; b) dobandirea de catre copii a jumatate din averea parintilor, in caz de divort, prin consimtamant mutual, prevazut de art.285, text la fel abrogat prin Legea nr.18/1948; c) dobandirea fructelor de catre uzufructuarii legali (art.338), text la fel abrogat prin Decr.nr.32/1954; d) dobandirea fructelor de catre posesorii de buna-credinta (art.485); e) dobandirea coproprietatii zidului comun (art.597, 598), care este similara cu o vanzare silita, o expropriere in interes privat; f) in fine, ca efect al legii, mai este dobandirea proprietatii mobilelor de catre posesorul de buna-credinta, conform art.1909, deja analizat in capitolul anterior.

In doctrina juridica contemporana a fost criticata enumerarea textelor art.644 si 645, pentru ca ar contine unele repetitii sau ca s-ar omite unele moduri de dobandire si, pe drept cuvant, s-a retinut ca atata timp cat toate modurile sunt legale, este inutila includerea si a legii, asa cum s-a facut la redactarea art.645.[v] S-a sustinut ca legea, ca atare, nu poate fi in principiu un mod de dobandire a proprietatii.[vi] Legea este cadrul organizatoric al dobandirii proprietatii in toate celelalte moduri, care fiecare are la baza criterii normative specifice care fac trimitere la lege.

Asezata la temelia oricarei ordonari a relatiilor sociale, legea sta si la temelia dobandirii proprietatii in toata diversitatea, extinzand rationamentul legea este la urma urmei premisa oricarei dobandiri si ca atare nu este distincta. Ea este o consacrare a dreptului de proprietate asupra unui lucru intrat in stapanirea persoanei, in conditii anume determinate, dar, in nici un caz, legea nu inzestreaza de la sine pe nimeni cu un drept de proprietate. Pentru argumentarea punctului de vedere sunt date exemplele mostenirii ab intestat, unde se are in vedere criteriul afectiunii prezumate din partea defunctului pentru rudele sale si cel al rezervei succesorale, unde proprietatea nu decurge direct din lege.

Mostenirea legala este in fond un testament prezumtiv al defunctului, pentru ca el are o anumita afectatiune pentru rudele sale, altminteri ar fi lasat testament sau ar fi instrainat el insusi bunurile in timpul vietii. Aceasta este o reminiscenta din vechiul drept roman, unde mostenirea testamentara era regula, iar lasarea devolutiunii succesorale dupa rudenia fireasca, adica dupa lege, a constituit exceptia. Mostenirea legala care a devenit fireasca in societatile contemporane, lasa loc ideii de testament prezumat in interpretarea data de doctrina, dar care in practica si-a pierdut interesul. Devolutiunea succesorala are loc in cele doua moduri, si este acceptat ca acest aspect este dezvoltat in intelesul legii. S-a remarcat in acest sens ca functioneaza criteriul afectatiunii prezumate, ca o atitudine fireasca pe care trebuie sa o aiba defunctul fata de rudele sale, carora in conditii normale le lasa mostenirea sau o parte din aceasta. Dar, in situatia mostenitorilor rezervatari s-ar putea sustine ca se realizeaza in direct o achizitie in puterea legii. Acestora, pe consideratiuni de moralitate, legea le rezerva o fractiune din patrimoniu. In fata testatorului se pun oprelisti legale in sensul ca nu poate instraina totul prin testament, daca exista sot supravietuitor sau descendenti. Existenta acestora insa este tot o imprejurare de fapt de care sunt legate efecte juridice.

Se considera de unii autori si in doctrina actuala ca mai toate modurile de dobandire pot fi cuprinse in modul general care este legea, sau unele chiar lipsesc din enumerare, precum si dobandirea pe cale de executie silita. Daca executia silita nu este un mod de dobandire prevazut de Codul civil, ea trebuie acceptata in opinia acestor autori ca fiind un mod derivat de dobandire, pentru ca se intemeiaza pe gajul general ce-l au la indemana creditorii chirografari, asupra patrimoniului debitorului. Gajul general duce la concluzia ca debitorul a consimtit implicit ca in cazul in care nu-si indeplineste obligatia sa poata fi urmarite bunurile din patrimoniul sau prin posibilitatea oferita creditorului de a trece la vanzarea silita a lor.

In doctrina franceza se atribuie doua serii de ipoteze care in virtutea legii ar avea drept consecinta dobandirea proprietatii: accesiunea si posesiunea.[vii] In ce ne priveste constatam ca la noi nu poate fi acceptata aceasta teorie pentru ca atat accesiunea, cat si dobandirea proprietatii prin posesiunea de lunga durata sunt moduri distincte de dobandire, prevazute de art.645 C.civ. si, drept urmare, vor fi analizate ca atare.

Doctrina contemporana este controversata in a admite legea ca mod de dobandire a dreptului real de proprietate. In diversitatea de opinii nascuta din deficienta de redactare si conceptie a codului, fiecare dintre ele aduce argumente solide in sprijinul sau sau ale nuantarilor care se fac. Retinem ca intr-o opinie exprimata recent legea este analizata fara nici un echivoc printre modurile de dobandire a proprietatii.[viii] Autorul incadreaza aici: art.485 privind dobandirea fructelor de catre posesorul de buna-credinta; art.597 si 598 C.civ., dobandirea coproprietatii zidului comun; art.1909 C.civ dobandirea bunurilor mobiliare prin posesia de buna-credinta. Din considerente deja expuse nu poate fi impartasita aceasta opinie. Trebuie sa retinem, insa, ca, asa fiind, nu putem face abstractie de la prevederea expresa a art.645 C.civ. care consacra legea ca mod de dobandire a dreptului de proprietate, ceea ce nu poate fi ignorat. Se pare ca domeniul de aplicare al legii in materia dobandirii proprietatii cuprinde:

- dobandirea fructelor prin posesia de buna-credinta, reglementata de art.485 C.civ. In caz ca posesia nu este de buna-credinta posesorul este obligat la restituire;

- dobandirea coproprietatii zidului comun, care are loc potrivit art.597, din cod, cand vecinul care nu a contribuit la inaltare poate castiga dreptul de comunitate, daca plateste cheltuiala pentru partea sa, care de regula este jumatate, precum si a locului folosit pentru largirea si edificarea acestui zid; in acelasi sens se exprima si art. 598 C.civ., referitor la zidul existent, care poate fi facut comun, in tot sau in parte, platind primului stapan jumatate din valoarea sa, in aceleasi conditii ca in textul anterior;

Intr-o speta solutionata de Curtea de Apel Timisoara, s-a apreciat ca poarta care este intre proprietati si deserveste corpuri de cladire apartinand la proprietari diferiti urmeaza soarta partilor comune indivize, fortate si perpetue, astfel cum sunt ele reglementate de prevederile Legii din 2 mai 1927 privind constructiile comune pe etaje si pe apartamente. Indiferent cui apartine poarta, urmeaza soarta coproprietatii zidului comun si revine ambilor proprietari.[ix]

- dobandirea mobilelor prin posesia de buna-credinta, in conditiile art.1909 C.civ. care instituie o prezumtie legala absoluta de proprietate, in beneficiul posesorului de buna-credinta.[x]

In ce priveste practica judiciara a instantelor, s-a admis ca legea constituie un mod de dobandire a proprietatii. S-a retinut ca trecerea bunului parasit in favoarea statului, in temeiul Decr.nr.111/1951, opereaza in temeiul legii. Temeiul este acest act normativ, iar titlul in baza caruia opereaza este hotararea judecatoreasca pronuntata de instanta sesizata in acest sens.[xi]

Titlul de proprietate pentru amenajamentele silvice in favoarea statului rezulta din combinarea Legii nr.204/1947 pentru apararea fondului forestier cu dispozitiile constitutiilor din 1948, 1952 si 1965, care au instituit proprietatea de stat asupra padurilor.[xii] Aceste acte normative au fost in vigoare iar practica judiciara le-a considerat ca avand efecte asupra dobandirii proprietatii in temeiul legii, de unde rezulta concluzia ca ideea nu poate fi exclusa.

Improprietarirea in temeiul reformelor agrare, facute dupa legile din 30 iulie 1921 si din martie 1945, vizeaza anumite persoane, determinate de lege si in virtutea careia se dobandeste proprietatea.[xiii] Dar si in practica mai recenta a instantelor judecatoresti legea apare ca un mod distinct de dobandire a proprietatii, tinand seama de art.645 C.civ.

Punandu-se problema restituirii unor imobile nationalizate, C.S.J. a retinut ca legea reprezinta un mod distinct de dobandire a proprietatii, iar nationalizarea dispusa prin Decr.nr.92/1950 a avut ca efect, pe de o parte, stingerea dreptului fostilor proprietari asupra imobilelor nationalizate, iar pe de alta parte, constituirea dreptului de proprietate al statului asupra acestor imobile. In speta, statul, in calitate de parat a dovedit titlul sau de proprietate care isi are izvorul in lege si in cadrul actiunii in revendicare, care presupune preexistenta acestui titlu, instanta va constata daca este mai bine caracterizat, in raport cu reclamantul care este titularul dreptului, dobandit prin oricare din modurile prevazute de lege. In conditiile Constitutiei din 1991, nationalizarea nu mai este prevazuta ca mod de dobandire, regimul proprietatii este de ordine publica si este astfel reglementat, dar nu se refera la dreptul insusi. Ca atare, instanta nu poate schimba titularul dreptului de proprietate dobandit anterior, in temeiul legii de nationalizare.

Legea este considerata ca un mod de dobandire a proprietatii prin nationalizarea infaptuita in temeiul Decr.nr.92/1950, coroborat cu art.645 C.civ., si prin mult discutata Hotarare nr.1 din 2 febr.1995, a Sectiilor Unite ale Curtii Supreme de Justitie, pentru unificarea practicii Curtii, pronuntata in temeiul art.25 si 67 din Legea nr.56 din 9 iulie 1993. Desigur, considerentele retinute de C.S.J. se refera la acest mod de dobandire sub regimul juridic anterior.

In sprijinul considerarii legii ca un mod distinct de dobandire a dreptului de proprietate, invocam un alt argument de text, prevazut de art.8 din Legea nr.18/1991 a fondului funciar, care se refera la constituirea acestui drept pentru o anumita categorie de persoane. Nu avem in vedere pe cei carora li se reconstituie dreptul de proprietate, fata de care masura este reparatorie si li se restituie un drept pe care l-au avut anterior. Pentru cei carora li se constituie dreptul de proprietate, nici un alt mod prevazut de art.644 si 645 C.civ. nu le este aplicabil. Numai legea poate fi considerata mod de dobandire a dreptului de proprietate, in toate situatiile ce nu se incadreaza in celelalte moduri prevazute de Codul civil.

Tinand seama de reglementari relativ recente se pot aduce argumente de text si de practica judiciara in justificarea acestui mod de dobandire. Astfel este cazul dobandirii proprietatii prin art.20 din Legea nr.15/1990 potrivit caruia bunurile din patrimoniul fostelor intreprinderi aflate in administrare sunt, potrivit alin.II, proprietatea societatilor comerciale infiintate prin reorganizarea dispusa de acest act normativ.

Intr-o speta solutionata in fata curtii de apel, s-a stabilit ca doua magazine de paine care constituiau obiect al litigiului, au trecut in proprietatea paratei in virtutea art.20 din Legea nr.15/1990.[xiv]