Modalitatile obligatiilor

MODALITATILE  OBLIGATIILOR

Justificarea modalitatilor. Principiul autonomiei de vointa face posibila determinarea de catre parti,  a intinderii in timp a contractului, adica a momentului cand  contractul ii introduce efectele precum si a momentului cand se sting aceste efecte. Partile sunt cele care pot proiecta obligatiile lor in timp pe care le pot lega si conditiona de evenimente variabile, armonizandu-si interesele.

Prin urmare, modalitatile obligatiilor apar ca o expresie a nevoilor curente ale oamenilor de a-si conserva si proteja interesele de o maniera reciproc avantajoasa. Daca de regula modalitatile obligatiilor sunt conventionale, sunt situatii cand legea sau judecatorul le impune in vederea pastrarii unui echilibru intre parti.

Notiunea de modalitati ale obligatiilor. Una dintre clasificarile obligatiilor civile este aceea in obligatii pure si simple, adica cele care se executa imediat si in intregime, dupa nasterea lor si obligatii afectate de modaliati. 

Spre deosebire de doctrina clasica de drept civil potrivit careia obligatia este pura si simpla atunci cand poate fi executata indata ce s-a format, adica nu este supusa nici unui termen sau unei conditii (D. Alexandresco, Principiile dreptului civil roman, vol. III, Tip. Curtii Regale, 1926, p. 163) o serie de lucrari privind teoria generala a obligatiilor vadesc o evidenta inconsecventa terminologica.

 Unii autori* (CSCB op cit. p. 350) disting intre obligatii afectate de modalitati si obligatii plurale, altii* (LP op cit. p. 383-384) includ obligatiile complexe in categoria obligatiilor afectate de modalitati, intelegand prin modalitate a obligatiei inclusiv pluralitatea de subiecte sau de obiecte, in timp ce, mai recent, (IDPD op cit. p. 376 ) se trateaza obligatiile afectate de modalitati ca fiind, nici mai mult nici mai putin,  obligatii plurale.

Desi distinctia nu este fundamentala, o minima rigoare terminologica este totusi necesara. Lipsa de exigenta a criteriilor propuse creaza confuzii.

Intr-o lucrare,  de asemenea recenta* (M. Gaita, Obligatii, Institutul European, 1999, p. 288), dupa ce  sunt definite modalitatile obligatiilor ca fiind cele care pot afecta exigibilitatea raportului de obligatii sau existenta lui  ni se spune ca ele  pot privi obiectul sau subiectele raportului obligational . Trecand peste faptul ca este gresit a se spune ca un raport juridic este exigibil, numai plata putand fi astfel caracterizata, la fel de gresit ni se pare a introduce in sfera notiunii de modalitate a obligatiilor subiectele si obiectul acestora.

 Prin traditie, se considera ca  modalitatile obligatiilor sunt termenul si conditia (C Hamangiu, Tratat de drept civil, E 313f53d d. Nationala, Buc. 1929, vol. III, p. 665), ele fiind adevarate constante ale teoriei actului juridic si a obligatiilor, astfel ca  orice extensie a lor la pluralitatea de subiecte sau de obiecte ale obligatiilor, animata de dorinta inovatiei, nu se justifica. Criteriul distinctiei dintre obligatiile pure si simple si toate celelalte obligatii nu-l poate reprezenta decat momentul  executarii obligatiilor, primele executandu-se de indata, secundele in raport de modalitatea care le afecteaza. Or, din aceasta perspectiva, obligatiile cu pluralitate de subiecte sau de obiecte pot fi si ele pure si simple, adica pot fi executate imediat.

De aceea, vom spune ca prin modalitati ale obligatiilor se inteleg acele elemente ce fac parte din raportul juridic care influenteaza efectele ce s-au produs sau care urmeaza a se produce si care deosebesc obligatiile pure si simple de celelalte obligatii civile. Ele sunt termenul si conditia.

T E R M E N U L

Definitie. Potrivit art. 1022 C. civ.  termenul se deosebeste de conditie pentru ca el nu suspenda angajamentul, ci numa amana executarea

Prin urmare, termenul este un eveniment viitor si nesigur care afecteaza fie exigibilitatea, fie stingerea unei obligatii, fara efect retroactiv. Definitia data termenului va fi mai bine inteleasa cand vom examina diferitele categorii de termene.

Clasificare. Termenele pot fi clasificate in raport de mai multe criterii:

 1 Termene suspensive si termene exctinctive. Aceasta clasificare este facuta dupa efectele pe care le produc.

Termenul suspensiv  amana exigibilitatea obligatiei* (Termenul exigibilitate vine de la verbul frantuzesc exiger care, in mod obisnuit inseamna a pretinde, a cere. In sens juridic termenul sugereaza a cere imperativ, a impune). Este deci exigibila obligatia care a ajuns la termen, care poate fi pretinsa de creditor.

Termenul este extinctiv atunci cand el stinge obligatia pentru viitor. Prin urmare acest termen stabileste durata existentei raportului obligational, fiind specific obligatiilor cu executare succesiva. De exemplu, intr-un contract de locatiune termenul extinctiv este cel la care inceteaza drepturile si obligatiile partilor.

Termene certe si termene incerte, clasificare facuta dupa cunoasterea anticipata a momentului implinirii lui.

Termenul este cert cand data implinirii lui este cunoscuta in momentul nasterii obligatiei. In mod obisnuit el este fixat la o anumita data calendaristica.

Termenul incert (dies incertus) este cel a carui data de implinire nu este cunoscuta cu exactitate. Asa cum s-a remarcat * (M. Planiol, G. Ripert, Traite pratique de droit civil francais, LGDJ, PARIS, 1931, Tome VII, p. 308), termenul incert are origine latina dar este impropriu pentru ca de fapt nu termenul este incert ci scadenta lui. Un termen n-ar putea fi calificat incert decat atunci cand n-ar fi sigur ca se va implini. Bunaoara, daca debitorul se obliga sa plateasca datoria la decesul unei persoane, ne aflam in fata unei obligatii afectata de un termen suspensiv incert pentru ca data scadentei nu este cunoscuta, dar este cert ca se va intampla. Daca incertitudinea vizeaza insasi producerea evenimentului viitor, nu ne aflam in fata unei obligatii la termen ci in fata unei obligatii conditionale. De exemplu, cand debitorul s-ar obliga la un termen  cand va putea sau  cand va vrea , obligatia este asumata sub conditie pur potestativa sanctionata cu nulitatea.

3. Termene conventionale, legale si judiciare sunt astfel clasificate dupa izvorul lor.

Termenul este conventional cand este fixat prin acordul de vointa al partilor, in cazul contractului sau prin vointa partii care se obliga in cazul actului juridic unilateral.

La randul sau, termenul conventional poate fi expres, atunci cand el este stipulat de parti, ori tacit, cand, fara a fi stipulat de parti, rezulta din natura insasi a obligatiei. Astfel, debitorul care se obliga sa predea creditorului lucruri care se afla intr-o alta localitate, se considera obligat intr-un termen specific acestei obligatii, un termen rezonabil lasat la aprecierea judecatorului.

Termenul este legal atunci cand insasi legea il prevede.

Termenul judiciar este cel acordat de judecator. Potrivit art. 1101 alin. 2 C. civ. judecatorul poate acorda termene mici, in considerarea pozitiei debitorululi, pentru plata. El este cunoscut sub denumirea de termen de gratie.

4. Termene in favoarea debitorului, in favoarea crteditorului si in favoarea ambelor parti. Clasificarea vizeaza interesul caruia profita termenul.

Regula instituita de art. 1024 C. civ. este ca  termenul este presupus totdeauna ca s-a stipulat in favoarea debitorului, daca nu rezulta din stipulatie sau din circumstante ca este primit si in favoarea creditorului . Ea este o expresie a unui principiu de interpretare in conventii potrivit caruia clauzele indoielnice se interpreteaza in favoarea celui care se obliga ( In dubio pro reo).

Potrivit art. 1025 C. civ. debitorul poate fi decazut din termen cand a micsorat garantiile constituite in favoarea creditorului.

Termenul poate fi convenit si in favoarea creditorului, situatie in care el poarte cere executarea obligatiei inainte de scadenta.

Termenul este deseori stipulat in favoarea debitorului si a creditorului in egala masura. O asemenea stipulatie este fie convenita, fie dedusa din circumstante. Un exemplu este contractul de imprumut cu dobanda unde ambele parti au interesul ca restituirea sa se faca la termenul convenit. Debitorul are interesul de a nu plati decat la termen iar creditorul are interes de a obtine dobanda convenita. In asemenea cazuri, executarea anticipata a obligatiilor se face doar cu consimtamantul partilor.

Interesul determinarii interesului in considerarea caruia a fost stipulat termenul este legat de renuntarea la termen. Principiul este ca doar partea in favoarea caruia a fost stipulat termenul poate renunta la acest beneficiu.

           Efectele termenului suspensiv se cer examinate distinct, in timpul termenului si la expirarea lui: 

           1. In timpul termenului obligatia exista, ceea ce face ca plata in avans de catre debitor, chiar daca s-a aflat in eroare,  sa nu fie considerata nedatorata.  Pentru ca obligatia exista, creditorul poate lua masuri conservatorii iar actul juridic poate fi atacat pentru cazuri de nulitate. Drept urmare:

a) Creanta nu este exigibila acesta fiind principalul efect al termenului suspensiv. Desi obligatia exista, creditorul nu poate pretinde plata, creanta sa nefiind exigibila. Aceasta poate constitui o exceptie pusa la indemana debitorului care ar fi  actionat  in justitie de catre creditor. Prin urmare, pana la implinirea termenului, creditorul nu poate opune compensatia legala ca mod de stingere a obligatiilor reciproce pentru ca ea poate opera numai cu privire la creante reciproc exigibile.

Daca termenul a fost stipulat in favoarea debitorului, acesta se poate libera facand o plata in avans, renuntind la beneficiul termenului.  El n-ar putea invoca plata nedatorata chiar daca s-a aflat in eroare. Dimpotriva, daca termenul a fost stipulat in favoarea creditoului, plata in avans nu poate fi facuta.

           b) Creanta nu este supusa prescriptiei. Potrivit art. 7 alin. 3 din Decr. 167/1958 privind prescriptia extinctiva,  termenul de prescriptie incepe sa curga de la data nasterii dreptului la actiune, moment care coincide cu scadenta.

c) Riscul pierii fortuite. La obligatiilor care au ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun determinat, creditorul devine proprietar din momentul acordului de vointa. , rezulta ca el va suporta riscul pieirii fortuite  a lucrului daca ea are loc pana la impinirea termenului, aplicandu-se regula Res perit domino.

La implinirea termenului  creanta devine exigibila.

           Efectele termenului extinctiv. Implinirea termenului extinctiv are ca efect stingerea obligatiei pentru viitor. Pana la acest moment obligatia exista si ea va trebui executata, ceea ce face legitima cererea creditorului de a o pretinde si in caz contrar de a cere daune interese.

C O N D I T I A

Definitie. Potrivit art. 1004 C. civ. "obligatia este conditionata cand perfectarea ei depinde de un eveniment viitor a carui realizare este nesigura . Ea poate fi definita ca fiind un eveniment viitor si nesigur de care partile fac sa depinda existenta sau stingerea unei obligatii. Daca evenimentul nu este viitor, el petrecandu-se de fapt, obligatia va fi caracterizata pura si simpla. Daca desi viitor, evenimentul este sigur, modalitatea nu va mai fi conditie ci termen. Dependenta obligatiei de evenimentul viitor si nesigur trebuie sa fie opera vointei partilor. Conditia rezolutorie, chiar daca este prevazuta de lege,  isi are sorgintea tot in vointa partilor.

Clasificare. Conditiile pot fi clasificate in raport de mai multe criterii:

1. Conditie cazuala, mixta, potestativa, clasificare ce are in vedere evenimentul care constituie conditia sub care partile se angajeaza.

Conditia cazuala este cea care depinde de hazard, de intamplare, peste puterea de influentare a partilor. Un exemplu clasic de conditie cazuala il constituie survenienta copiilor in materia donatiilor.  Astfel, potrivit art. 836 C. civ. orice donatie facuta de o persoana care nu are copii la data incheierii ei, va fi revocata de drept in cazul nasterii unui copil legitim al donatorului, chiar postum fiind. La fel, ori de cate ori obligatia depinde de vointa unei terte persoane, obligatia va fi calificata sub conditie cazuala.

Conditia mixta este cea care depinde atat de vointa uneia dintre parti si de vointa unei terte persoane. De exemplu, ma oblig sa-ti vand apartamentul daca voi primi un imprumut.

Conditia potestativa este cea care depinde exclusiv de vointa uneia dintre parti. La randul ei poate fi potestativa pura si potestativa simpla.

Conditia pur potestativa este cea care depinde de vointa exclusiva a debitorului: daca voi vrea (si voluero). Tinem sa subliniem ca este vorba de vointa exclusiva a debitorului si nu de vointa unei parti, cum gresit se afirma uneori.  Obligatia luata sub conditia pur potestativa a creditorului este valabila. Un exemplu este vanzarea vinului, a uleiului si a altor asemenea lucruri prevazuta de art. 1301 C. civ. text care prevede ca o astfel de vanzare  se face sub conditia  gustarii de catre cumparator si a declararii ca-I convine, ceea ce nu este altceva decat o conditie pur potestativa dar ea vine din partea creditorului obligatiei. De altfel, ca este vorba de conditia pusa de debitor si nu de creditor, rezulta expres din  art. 1010 C. civ. potrivit caruia obligatia contractata sub conditie pur potestativa de catre cel care se obliga, este nula. O obligatie luata sub conditie pur potestativa este echivalenta cu lipsa unei obligatii, lipsindu-I coercitiunea care defineste orice raport obligational (adstringimur) din definitia romana a obligatiei).

Conditia potestativa simpla este cea care depinde de vointa uneia dintre parti precum si de un fapt exterior sau de vointa unei persoane nedeterminate. De exemplu, ma oblig sa-ii dau o suma de bani imprumut daca voi castiga la un joc de noroc. O obligatie luata sub o astfel de conditie este valabila, mai putin in materia donatiei unde art. 822 C. civ. prevede ca donatia facuta cu conditii a caror indeplinire atarna numai de vointa donatorului este nula.

2 Conditie suspensiva si conditia rezolutorie, clasificare ce are in vedere efectele produse.

Conditia suspensiva este un eveniment de care depinde nasterea raportului juridic. Exemplu de obligatie sub conditie suspensiva este aceea de a vinde un bun daca, in viitor se va produce un eveniment oarecare.

Conditia rezolutorie  este evenimentul care desfiinteaza raportul juridic. Neplata pretului la contractul de vanzare -cumparare poate duce la desfiintarea vanzarii. De aceea, potrivit art. 1020 C. civ.  conditia rezolutorie este subinteleasa in contractele sinalagmatice in caz ca una din parti nu-si executa angajamentul sau.

3. Conditie imposibila, ilicita si imorala, clasificare ce se face dupa caracterul evenimentului viitor.

Conditia este imposibila atunci cand ea consta intr-un eveniment care nu se poate realiza, fie material, fie juridic. (Ad imposibilium nulla obligatio est). Imposibilitatea materiala exista atunci cand evenimentul de care partile leaga, fie nasterea, fie stingerea raportului juridic nu se poate obiectiv infaptui, iar imposibilitatea juridica este atunci cand evenimentul nu se poate infaptui datorita unui obstacol juridic. De exemplu, conditionarea unei vanzari de dezmostenirea (exheredarea) unei persoane, in conditiile in care, potrivit  dreptului nostru, exheredarea nu este permisa. Conditia de a nu face un lucru imposibil, nu desfiinteaza conventia; Iti vand daca nu vei atinge cerul cu mana.

Conditia este ilicita este aceea care consta intr-un fapt prohibit de lege: Iti vand apartamentul daca vei ucide o persoana. Daca aceeasi conditie este rezolutorie, ea nu duce la anularea conventiei, pentru ca impiedica rezultatul ilicit: daca vei ucide o anumita persoana, contractul va fi rezolvit.

Conditia imorala este cea care contravine bunelor moravuri. Jurisprudenta a constatat nulitatea unor contracte facute sub conditia perpetuarii concubinajului. Obligatiile luate sub conditie imposibila ilicita sau imorala, antreneaza nulitatea absoluta a conventiei, potrivit art. 1008 C. civ.  Daca ele nu reprezinta cauza conventiei, fiind accesorii, nulitatea va fi partiala, ea afectand doar clauzele privind conditia.

4. Conditia pozitiva, conditia negativa Aceasta clasificare este facuta dupa cum conditia poate consta intr-o actiune sau inactiune.

Conditia pozitiva consta intr-un eveniment ce urmeaza a se infaptui. 

Conditia  negativa consta intr-un  eveniment care urmeaza sa nu se infaptuiasca.

Reguli cu privire  la indeplinirea conditiilor. Potrivit art. 1011 C. civ. implinirea conditiei trebuie sa se faca asa cum au inteles partile, adica in termenii conveniti, in forma ei specifica.

Doctrina, facand aplicarea unui principiu prevazut de art. 977 C. civ, potrivit caruia interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor si nu dupa sensul literal al termenilor, a admis ca indeplinirea conditiei poate fi facuta si prin echivalent, per aequipollens.* D. Alexandresco, op cit. p. 171. Daca in contract s-a stipulat un termen pana la care evenimentul urma sa aiba loc, iar termenul a expirat fara ca evenimentul sa se fi produs, conditia se considera indeplinita. Daca nu s-a prevazut un termen, conditia se va considera indeplinita daca este sigur ca nu se va intampla. Cand, inainte de expirarea termenului prevazut, este sigur ca evenimentul nu se va mai produce, conditia se socoteste indeplinita. Daca debitorul obligat sub conditie, impiedica indeplinirea ei, conditia se considera indeplinita.

Efectele conditiei suspensive. Aceste efecte le vom urmari distinct: pe perioada de timp de la nasterea raportului juridic pana la implinirea conditiei (pendente conditione), la momentul realizarii conditiei (eveniente conditione) si la momentul cand conditia nu s-a realizat (deficiente conditione). Examinate cu atentie, aceste  efecte ni se vor infatisa consecinte firesti, impuse le logica lucrurilor.

1.Pendente conditione, obligatia nu exista, decat intr-un stadiu embrionar, ceea ce antreneaza urmatoarele consecinte:

- creditorul nu poate cere executarea obligatiei de catre debitor, pentru ca ea nu exista;

- daca debitorul si-a executat obligatia, el a facut o plata nedatorata, putand cere restituirea ei;

- nu se poate invoca compensatia ca mijloc de stingere a obligatiilor reciproce, pentru ca una dintre ele nu exista inca;

- in acest interval nu curge prescriptia extinctiva, pentru ca termenul curge de la data nasterii dreptului la actiune;

- la contractele translative de proprietate privind bunuri determinate, riscul pieirii fortuite a bunului il suporta debitorul obligatiei imposibil de executat, el fiind proprietarul (Res perit domino). Daca bunul a pierit partial sau a fost deteriorat in mod fortuit, fara culpa debitorului, creditorul va fi obligat sa-l ia in starea in care se gaseste la data implinirii conditiei suspensive. In acest interval, obligatia, privita din partea creditorului, desi nu exista juridic, ea are  totusi configuratia unei sperante, ceea ce ii confera acestuia anumite prerogative: el poate lua masuri de conservare a dreptului, poate inscrie o ipoteca sau poate intrerupe cursul unei prescriptii; poate cere constituirea de garantii care sa asigure realizarea creantei; creditorul poate transmite dreptul sa sub conditie suspensiva, poate greva acest drept sau poate chiar renunta la el.

2. Eveniente conditione, adica situatia in care conditia s-a realizat. Obligatia s-a nascut pe data conventiei, adica retroactiv, transformandu-se dintr-o obligatie afectata de modalitati in obligatie pura si simpla. De aici, cateva consecinte de asemenea, firesti, ce s-ar produce chiar daca legea nu le-ar prevedea:

-   daca pendente conditione debitorul a facut plata, ea se consolideaza retroactiv devenind o plata datorata, astfel ca debitorul care n-a cerut-o pendente conditione, n-o mai poate face acum;

-   daca pendente conditione creditorul a transmis drepturile sale la terti, ele devin drepturi pure si simple din punctul de vedere al noilor titulari.

Deci am putea spune ca aceste consecinte se petrec sub semnul retroactivitatii. Cu toate acestea, nu pot fi ignorate anumite consecinte deja petrecute in acest interval, astfel ca: actele de administrare facute de debitor pendente conditione raman valabile; fructele culese ori percepute de debitor vor ramane in proprietatea debitorului, creditorul avand dreptul sa le culeaga sau sa le perceapa dupa implinirea evenimentului -conditie; prescriptia dreptului la actiune curge din momentul implinirii conditiei, pentru ca in acest moment s-a nascut dreptul.

            3 Deficiente conditione, vizeaza situatia in care conditia nu s-a realizat, ceea ce inseamna ca obligatia se considera ca n-a existat niciodata, ceea ce face ca toate prestatiile facute si toate garanatiile constituite in favoarea creditorului sa fie desfiintate retroactiv, ex tunc, de la data conventiei.

           Efectele conditiei rezolutorii:

           1. Pendente conditione, obligatia exista, de aceasta data, ceea ce face ca ea sa fie considerata o obligatie pura si simpla, debitorul fiind tinut sa-si execute obligatiile. Daca a fost predat un bun determinat, riscul pieirii fortuite il suporta dobanditorul, creditor al obligatiei, pentru ca el este proprietar.

           2. Eveniente conditione, adica atunci cand conditia rezolutorie s-a realizat, obligatia se desfiinteaza retroactiv, partile fiind puse in situatia anterioara prin restiuirea reciporoca a prestatiilor. Toate instrainarile facute intre timp vor fi desfiintate potrivit principiului Resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.

. Deficiente conditione, daca nu se realizeaza conditia rezolutorie, obligatia se va consolida, devenind o obligatie pura si simpla.