Momentul incheierii contractului

MOMENTUL INCHEIERII CONTRACTULUI.

Interesul determinarii. Determinarea momentului incheierii contractului se pune doar in ipoteza incheierii sale intre persoane absente si prezinta un deosebit interes practic.  Mai intai, la acest moment se apreciaza indeplinirea conditiilor de capacitate a partilor, existenta viciilor de consimtamant, ca 222b15c uzele de nulitate, din acest moment incep sa curga termenele de prescriptie cat si cele conventionale. Pe de alta parte, transferul proprietatii la bunurile certe se realizeaza in acest moment si odata cu el se transmite si riscul pieirii fortuite potrivit principiului Res perit domino. Momentul incheierii contractului determina legea aplicabila in cazul conflictului de legi in timp.

Teorii privitoare la momentul incheierii contractului. Cat priveste contractul incheiat intre persoane prezente, momentul incheierii nu pune probleme, el fiind cel in care s-a realizat acordul de vointa. Dificultati ridica contractele incheiate prin corespondenta. Pentru determinarea acestui moment, trebuie sa distingem.

In cazul contractelor sinalagmatice  au fost propuse urmatoarele sisteme dupa tot atatea teorii:

           1 Teoria emisiunii sau a declaratiunii acceptarii considera incheiat in momentul cand acceptantul se hotaraste sa accepte oferta. Acest sistem prezinta dezavantajul relativitatii acestui moment, caci hotararea acceptantului, fiind subiectiva, este greu de probat. Pe de alta parte, cata vreme ofertantul n-a primit acceptarea, cele doua vointe nu s-au intalnit si deci nu s-a realizat acordul de vointe.

           2 Teoria expedierii  ateneueaza incovenientele primului sistem, considerand ca moment al incheierii contractului cel in care acceptantul expediaza acceptarea chiar daca ea n-a ajuns la ofertant. Sistemul prezinta dezavantajul ca acceptarea poate fi oricand revocata inainte de ajunge la ofertant. Pe de alta parte, ofertantul n-ar cum sti care este data la care acceptantul a expediat declaratia de acceptare.

           3 Teoria receptiunii, considera contractul incheiat la data cand acceptarea a ajuns la adresa ofertantului. Si acest sistem prezinta dezavantajul ca nu este sigura data cand ofertantul a primit efectiv acceptarea, el putand fi absent.

           4 Teoria informatiunii,  considera contractul incheiat in momentul cand ofertantul a luat efectiv cunostinta de acceptare. Acest sistem este preferabil nu doar pentru ca este agreat de  dreptul nostru pentru ca este cel mai rational pentru ca important este de a avea o cat mai mare certitudine ca cele doua vointe s-au intalnit si cum poate fi mai bine probat acordul de vointe.

           Momentul incheierii contractului unilateral. La contractele unilaterale solutia o gasim in art. 38 C. com.  « propunerea este obligatorie indata ce ajunge la cunostinta partii careia este facuta . Este instituita prezumtia relativa, juris tantum,  potrivit careia oferta a fost acceptata de destinatar la momentul primirii. Ea are valoare de principiu in aceasta materie pentru ca legea poate institui si un alt moment, cum este cazul donatiei la care art. 814 alin. 2 C.civ. dispune ca declaratia de acceptare a donatiei, care trebuie sa fie autentica, trebuie comunicata donatorului in timpul vietii acestuia.

LOCUL INCHEIERII CONTRACTULUI

           Interesul determinarii. Din punctul de vedere al dreptului international privat forma contractelor este carmuita de legea locului unde a fost incheiat contractul (Locus regit actum). Conventia de la Roma din 17 iunie 1980 privind legea aplicabila obligatiilor contractuale intrata in vigoare la 1 aprilie 1991 prevede in art. 9 ca in situatia partilor care se gasesc in tari diferite, contractul este valabil cand forma sa respecta conditiile impuse de una dintre aceste tari, de unde nevoia de a determina locul incheierii contractului.

            Pe de alta parte, din punctul de vedere al dreptului procesual civil, competenta teriotoriala este determinata in raport de locul incheierii contractului.

Determinarea locului incheierii contractului se face diferit dupa cum partile sunt prezente sau absente.

 Intre persoanele prezente determinarea locului contractului nu pune probleme, el situandu-se acolo unde a avut loc acordul de vointa.

Intre absenti: contractele sinalagmatice sunt considerate incheiate acolo unde ofertantul primeste corespondenta; cele incheiate prin telefon, locul incheierii este cel de unde vorbeste ofertantul.

                    INTERPRETAREA CONTRACTULUI

Interpretarea contractului. In masura in care contractul este respectat de parti, problema interpretarii contractului nu se pune. Dimpotriva, ori de cate ori exista un litigiu ca urmare a nerespectarii contractului de catre una sau de ambele parti, judecatorul are a determina drepturile si obligatiile partilor, modul cum acestea au inteles sa-si regleze punctele litigioase. Cum este stiut, libertatea contractuala a partilor face posibila incheierea oricaror conventii, stipularea celor mai felurite clauze care sa corespunda cat mai bine vointei reale a acestora. De multe ori, redactorul inscrisului care constata contractul (instrumentum probationis), foloseste expresii inadecvate sau insereaza clauze contradictorii, cu continut incoerent, folosind termeni arhaici ori regionalisme.  Alteori termenii folositi au un inteles obscur sau indoielnic.  Apoi, va trebui sa se determine vointa reala a partilor prin inlaturarea eventualelor contradictii dintre clauzele contratului si lamurirea intelesului ce trebuie dat termenilor echivoci.

Interpretare si calificare. Nu trebuie confundata interpretarea cu calificarea contractului. Calificarea unei operatiuni juridice inseamna incadrarea acesteia intr-una dintre categoriile preexistente in vederea determinarii regimului sau juridic. Aceste doua operatii se inscriu intr-o anumita cronologie in cadrul careia calificarea este o operatie prealabila interpretarii. In calificarea contractului judecatorul nu este tinut de denumirea data de  parti contractului el putandu-l plasa  intr-unul dintre tiparele care se armonizeaza cel mai bine cu vointa reala a partilor. Cand continutul contractului face imposibila incadrarea lui intr-un anumit tip, cum sunt contractele nenumite, interpretarea are ca obiect determinarea contractului cel mai apropiat ca natura de cel conceput de parti spre a se fixa apoi regimul juridic aplicabil. Bunaoara, contractul de intretinere, el insusi nenumit, incorporeaza de cele mai multe ori, vanzarea imobiliara contra prestarii de intretinere si uneori a suportarii cheltuieilor de inmormantare de catre debitorul cumparator, fapt ce presupune a sti cat se aplica regulile vanzarii, cat se aplica alte reguli generale ale contractului.

Interpretare descriptiva, interpretare creatoare. Exista doua moduri de a interpreta un contract. Ori de cate ori contractul se dovedeste a fi obscur, ambigu sau contradictoriu, in vederea determinarii vointei reale si concordante a partilor are loc interpretarea descriptiva  care urmareste exclusiv metoda subiectiva.  Daca la interpretarea legii  judecatorul poate apela la lucrarile pregatitoare sau la expunerea de motive, in cazul contractului judecatorul are in vedere o serie de reguli precizate in Codul civil  dar si de eventuale elemente extrinseci contractului: comportarea partilor dupa incheierea contractului cum ar fi de exemplu inceperea executarii ori documentele precontractuale, corespondenta partilor etc.

Interpretarea creatoare   este cea prin care judecatorul sa nu se limiteze a cauta o intentie comuna, ci sa faca apel la buna credinta, la echitatea contractuala precum si la uzante. In conceptia clasica asemenea repere prelungesc vointa partilor, considerandu-se ca ele au fost implicit acceptate. In doctrina moderna ele capata tot mai mult o individualitate proprie avand finalitatea de a descoperi ceea ce este just si unanim acceptat in anumite contracte. Asa se face cum jurisprudenta a legat de o serie de contracte consecinte pe care partile nu le-au prevazut. Exemplul clasic il constituie obligatia de securitate pe care jurisprudenta franceza a legat-o de contractul de transport de persoane,  prin care, in lipsa unui text,  transportatorul este considerat ca garanteaza riscurile survenite pe tot timpul transportului ceea ce face ca victima sa fie descarcata de obligatia dovedirii culpei transportatorului. Aceasta solutie este dictata de echitate.

Un alt exemplu este obligatia de informare  atasata unora dintre contracte. Se considera ca partile contractante au obligatia  de a se informa reciproc de toate faptele susceptibile de a le influenta consimtamantul. Aceasta obligatie depinde de natura contractului si de calitatea contractantilor.

Complementaritate metodelor de interpretare. Dreptul pozitiv se limiteaza a da cateva indrumari privind interpretarea contractelor, fara a face o ierarhie a metodelor. Judecatorul chemat a solutiona o cauza in care se pune problema interpretarii clauzelor nu este tinut sa aplice aceste reguli intr-o anumita ordine. Ele sunt combinate, fiind aplicate in mod complementar.

  Reguli generale de interpretare a contractului:

1. Interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante, iar nu dupa sensul literal al termenilor -  art. 977. Aceasta indrumare data de Codul nostru civil reprezinta unul dintre mijloacele prin care se afirma prioritatea vointei reale a partilor contractante in fata vointei declarate public prin contract. Se impun insa doua observatii:

            - mai intai, este gresit a se vorbi de o intentie comuna a partilor . Interpretarea contractului se pune doar in ipoteza unui litigiu dintre parti si numai atunci cand formularea textului din contract este improprie, ambigua sau lacunara. In toate situatiile insa, fiecare dintre parti tinde sa acrediteze teza  care corespunde cel mai bine interesului sau. Prin urmare, intentia comuna se dovedeste a fi o intentie ipotetica;

            - principiul protectiei vointei interne a partilor nu anihileaza importanta manifestarii de vointa. Declaratia de vointa este o realitate care se impune pana la proba contrara, astfel ca daca una dintre parti o contesta, ii revine sarcina de a dovedi adevarata vointa juridica potrivit principiului Actori incumbit probatio.

            2.  Contractul produce nu doar efectele expres prevazute in el dar si pe cele pe care echitatea, obiceiul sau legea le presupune, dupa natura sa. Invocarea echitatii nu este facuta in ideea de a refuza executarea vreunei clauze a contractului sub cuvant ca ea ar fi inechitabila ci doar pentru a se completa continutul contractului. Cand o prevedere contractuala este indoielnica sau cand contractul este lacunar, continutul sau se completeaza sau se interpreteaza facandu-se apel la echitate, care, fara a fi undeva definita, se impune prin raportarea permanenta a celui care interpreteaza contractul la sentimentul de dreptate. Asa cum se arata intr-o monografie de referinta  judecatorul ascultand vocile diverse care-i dicteaza sentinta, trebuie sa fie sensibil inainte de toate la consideratia ce o datoreaza legii morale . Contractul, instrument al schimbului de bunuri si servicii poate servi uneori unor scopuri imorale, el poate exploata slabiciunea fizica si morala a partenerului servind unei injuste imbogatiri. De aceea este necesar un permanent control pe care numai judecatorul il poate exercita asupra aplicarii si respectarii contractului prin mentinerea, pe cat posibila, a echilibrului dintre prestatii, pentru evitarea oricarui abuz de drept,  in numele idealului de justitie.

In ce priveste  obiceiul (cutuma), el are caracter supletiv, prezumandu-se ca partile l-au acceptat in mod tacit in contract, chiar daca n-au spus-o expres. Obiceiurile se impun ca urmare a unei  indelungate respectari a lor in cadrul comunitatii. Ideea pe care au avut-o in vedere redactorii Codului civil este aceea ca pot coexista diferite obiceiuiri consacrate de traditie care completeaza prevederile contractelor. Ele pot fi diferite de la o zona la alta a tarii: unele sunt obiceiurile in Transilvania unde se resimte o puternica influenta austro-ungara, altele sunt cele  din Moldova sau Dobrogea.  Fiecare comunitate etnica isi are propriile traditii si obiceiuri de care, atat legiuitorul cat si judecatorul, trebuie sa ia act.

Buna credinta , ea reprezinta un alt reper important nu doar in interpretarea contractului dar si in executarea lui. Potrivit doctrinei si jurisprudentei, obligatia partilor de a-si executa cu buna credinta obligatiile contractuale implica obligatia de cooperare `in executarea contractului astfel incat partile contractante sa se protejeze reciproc, informandu-se cu privire la modul cum se executa obligatiile contractuale spre a se evita o serie de cheltuieli suplimentare si inutile.

Reguli speciale de interpretare a contractelor:

  1. Clauza susceptibila de doua intelesuri, va fi interpretata in sensul producerii de efecte juridice si nu in sensul neproducerii lor, (Actum  interpetandus est potius valeat quam ut pereat). Premiza de la care se pleaca este ca nu se poate concepe ca partile sa fi  stipulat o clauza fara sa fi urmarit ca ea sa produca efecte.  O aplicatie a acestei reguli de interpretare o constituie vanzarea lucrului altuia. Cand cineva vinde un bun  care nu este al sau, obligatia  poate fi interpretata fie in sensul neproducerii de efecte, data fiind lipsa calitatii sale de proprietar al bunului, fie in sensul ca vanzatorul s-a obligat, mai intai sa procure bunul, chiar daca aceasta obligatie nu este expres prevazuta si de-abia apoi sa-l transmita cumparatorului. Jurisprudenta a validat in mod constant asemenea conventii cu aceasta interpretare.

2.  Clauzele cu mai multe intelesuri se interpreteaza astfel:

a ) cand o clauza este ambigua ea se va interpreta in sensul care corespunde cel mai bine cu natura contractului;⁸⁶

 b ) ori de cate ori o clauza este indoielnica ea se interpreteaza intotdeauna in favoarea celui care se obliga ( debitorului ) potrivit principiului In dubio pro reo;

c)      cand raman indoieli cu privire la intelesul unei clauze,ea se interpreteaza potrivit cu obiceiul locului unde a fost incheiat contractul;

d)      oricat de generali ar fi termenii folositI de parti,obiectul contractului se reduce la lucrurile la care partile si-au propus a contracta;

e)      cand partile apeleaza la un exemplu in cuprinsul contractului, nu trebuie sa se limiteze intinderea obligatiilor la exemplul evocat.

3. Toate clauzele contractului se interpreteaza unele prin altele, dandu-se fieareia intelesul ce rezulta din actul intreg. Este ceea ce doctrina numeste  interpretarea coordonata a clauzelor contractului

4. Clauzele obisnuite intr-un  contract se subinteleg, chiar daca nu sunt expres stipulate.   De exemplu, obligatia de garantie a vanzatorului in cadrul contractului de vanzare cumparare este subinteleasa, vanzatorul neputand sustine inexistenta unei astfel de obligatii doar pentru ca n-ar fi fost prevazuta in mod expres in continutul contractului

Revizuirea contractului. Poate fi revizuit contractul atunci cand, datorita inflatiei, prestatia debitorului nu mai corespunde valorii contraprestatiei creditorului, devenind mult prea oneroasa? Este o intrebare care dainuie inca din dreptul roman ea fiind circumscrisa in adagiul Rebus sic stantibus care evoca situatia in care conditiile avute in vedere de parti la incheierea contractului s-au schimbat fundamental.

Doctrina de drept civil⁹⁴ leaga revizuirea contractului de impreviziune care este caracterizata  o chestiune de ordin economic si financiar . Altfel spus, pentru a se pune problema impreviziunii care sa aduca in discutie revizuirea contractului se cere ca dezechilibrul dintre prestatii sa fie datorat in mod exclusiv fluctuatiei preturilor. Se pune problema deci a delimitarii impreviziunii fata de forta majora, de neexecutarea culpabila a obligatiilor contractuale de catre debitor si de leziune.

Delimitare.  Impreviziunea se deosebeste de forta majora. Astfel, in timp ce forta majora impiedica in mod absolut pe debitor sa-si execute obligatiile  contractuale, ele ori incetand, ori fiind  suspendate, impreviziunea nu determina imposibilitatea executarii prestatiilor ci le face doar cu mult mai oneroase, afectand echilibrul care trebuie sa caracterizeze orice contract. Forta majora  atrage incetarea sau suspendarea efectelor contractului in timp ce  impreviziunea pune problema adaptarii contractului.

 Fata de neexecutarea culpabila a contractului care este imputabila debitorului si sanctionata, fie cu executarea silita a obligatiilor, fie cu executarea obligatiilor de catre creditor pe cheltuiala debitorului, in cazul obligatiilor de a face, fie cu obligarea debitorului la daune interese, impreviziunea nu are a fi imputata debitorului si nu pune problema vreunei sanctiuni a acestuia ci doar revizuirea contractului.

Ca si la leziune impreviziunea afecteaza echilibrul contractual, numai ca in primul caz dezechilibrul exista in chiar momentul incheierii contractului, in timp ce impreviziunea vizeaza situatii ulterioare intervenite in cursul executarii obligtiilor, neprevazute la momentul incheierii contractului.

           Teza favorabila revizuirii contractului are in vedere urmatoarele argumente:

            a - daca este adevarat ca orice conventie trebuie interpretata conform intentiei reale a partilor si nu dupa sensul literal al termenilor, atunci regula Rebus sic stantibus trebuie privita ca o clauza tacita, implicita. Partile au inteles sa se lege intre ele prin contract avand in vedere o anumita situatie economica. Odata schimbate conditiile avute in vedere de parti, contractul nu mai poate fi mentinut decat cu pretul unei injustitii;

            b - aceeasi solutie este ceruta si de principiul potrivit caruia contractul da nastere nu doar la efectele stipulate expres in el dar si la cele pe care echitatea le presupune. Or, daca din motive obiective de ordin economic se frange echilibrul dintre prestatii, echitatea cere corectarea contractului si restabilirea echilibrului contractual in conditiile in care partile sunt chemate sa-si execute obligatiile asumate cu buna credinta;

            c - la acestea se adauga argumentul potrivit caruia un refuz al adaptarii contractului ar conduce la o imbogatire fara justa cauza a creditorului si chiar la un abuz de drept din partea acestuia;

Teza contrara revizuirii contractului contesta acceptarea clauzei Rebus sic stantibus plecand de la imperativul stabilitatii contractului fapt ce  implica asumarea de catre parti a unor riscuri inerente fluctuatiilor din viata economica. Apelul la echitate si la buna credinta se face atunci cand clauzele contractului sunt obscure sau echivoce dar nu si in situatia unor clauze exprese si neechivoce. Potrivit aceleasi teorii, nu se poate vorbi  de imbogatire fara justa cauza si nici de un eventual abuz de drept pentru ca in contract partile sunt cele care fac legea, ceea ce face inadmisibila orice imixtiune a judecatorului.

           Actualitatea discutiei privind revizuirea contractului. Problema revizuirii contractului este prea actuala pentru a o putea ignora, asa cum se intampla indeobste, ceea ce face ca o luare de pozitie sa devina obligatorie. Daca inainte de anul 1989, in conditiile unei economii centralizate inflatia era controlata, intr-o economie in tranzitie bantuita de dezechilibre si fluctuatii cum este cea de astazi, reevaluarea unora dintre tabuurile prerevolutionare este, in opinia noastra, obligatorie. Argumentul ca revizuirea contractului ar determina insecuritatea comertului juridic nu mai convinge pe nimeni in conditiile in care dreptul comparat ne ofera numeroase sisteme care aplica regula Rebus sic stantibus. ⁹⁵ Reevaluarea judiciara a creantelor reprezinta deja o practica curenta a instantelor iar impreviziunea este admisa in cateva reglementari dintre care citam art. 43 alin. 3 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor care dispune ca  in cazul unei disproportii vadite intre remuneratia autorului operei si beneficiile celui care a obtinut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdictionale competente revizuirea contractului . Potrivit unei opinii, aceasta norma  ar reprezenta  un text de principiu care poate fi aplicat prin analogie in ipoteze similare.⁹⁶ Chiar daca este discutabila aplicarea prin analogie a textului, simpla lui prezenta  este de natura a incuraja abordarea teoretica a impreviziunii in contracte.

            Multiplicarea contractelor incheiate pe o lunga durata, in conditiile unei realitati economice instabile, face ca partile sa utilizeze, mai mult ca oricand, clauze care sa le asigure o anumita protectie in fata consecintelor dezastroase ale instabilitatii economice. Recent, autorii unui manual de obligatii civile, se intreaba daca n-ar fi mai nimerit ca, in loc de a incuraja partile sa insereze clauze menite a-i pune la adapost de asemenea consecinte prejudiciabile n-ar fi preferabila admiterea revizuirii contractului pentru cauze de impreviziune.