Prezumtiile - notiuni introductive

Prezumtiile - Notiuni introductive

210. Notiune si reglementare. Potrivit art. 1199 C.civ.: "Prezumtiile sunt con­se­cintele ce legea sau magistratul le trage dintr‑un fapt cunoscut la un fapt necunoscut". In doctrina, prezumtia este definita ca fiind consid 414f52e erarea unui fapt ca existent, dedus din existenta altui fapt, vecin si conex, fie ca inducerea exis­tentei unui fapt necunoscut din cunoasterea altui fapt, datorita legaturii existente intre cele doua fapte

In general, prezumtia (praesumtio) este o supozitie, o presupunere, recunoas­terea unui fapt ca autentic pana la proba contrara. Pentru drept ea apare ca o concluzie logica cu privire la existenta unui fapt necunoscut si care nu poate fi dovedit direct din imprejurari cunoscute. Prezumtia este in drept rezultatul a doua rationamente: mai intai, (1) din cunoasterea probelor directe (inscrisuri, marturii etc.) judecatorul induce existenta in trecut a unui fapt, vecin si conex cu faptul generator de drepturi, (2) iar din cunoasterea faptului vecin si conex deduce exis­tenta faptului generator de drepturi, datorita legaturii dintre aceste doua fapte

211. Prezumtia este o proba indirecta. Spre deosebire de celelalte probe care dovedesc direct faptul generator de drepturi, prezumtiile sunt probe "indi­recte" care demonstreaza "pe cale de consecinta si de probabilitate". Prezumtia stabileste indirect faptul pretins (necunoscut) prin intermediul conexiunii acestuia cu un fapt demonstrabil pe celelalte cai de dovada. Spre exemplu, chitanta eliberata de creditor dovedeste direct plata, ca si declaratiile martorilor ce au vazut faptul platii; dar remiterea titlului de catre creditor debitorului nu dovedeste imediat si direct plata, insa art. 1138 C.civ. prezuma faptul platii, de vreme ce, de regula, debitorul care plateste o datorie cere si primeste dovada pe care o are creditorul

Prezumtia decurge "din ceea ce se petrece in mod repetat si frecvent" (praesumptio sumitur de eo quod plerumque fit), iar fundamentul acestui mijloc de dovada rezida, de cele mai multe ori, in generalizarea si sistematizarea expe­rientei, care confirma existenta conexiunii constante si revelatoare dintre doua fapte, unul greu de stabilit in mod direct si altul vecin, lesne perceptibil, care justifica deplasarea obiectului probei

Dupa cum rationamentul deductiv specific prezumtiilor este opera legiuito­rului sau judecatorului, adica dupa autorul lor, prezumtiile se impart in doua categorii: prezumtii legale si prezumtii simple.