Principiile dreptului procesual civil

Principiile dreptului procesual civil

Precizari prealabile

Principiile fundamentale ale dreptului procesual civil reprezinta reguli esentiale ce guverneaza intreaga activitate judiciara, contribuie la intelegerea si interpretarea corecta a normelor procesuale, orienteaza activitatea de elaborare a legislatiei procesuale si contribuie la fonnarea unei jurisprudente unitare. Unele dintre acestea sunt proprii intregului sistem de drept, altele sunt aplicabile

mai multor ramuri de drept, iar cea de-a treia categorie guverneaza in exclusivitate activitatea judiciara in materie civila. Punctele de vedere asupra numarului si denumirii principiilor fundamentale ale dreptului procesual civil sunt diferite[1], dar suma continuturilor concrete pe care le atribuie juristii acestora este totdeauna constanta.

Deoarece nu ne-am propus sa facem o tratare detaliata a acestor principii, vom recurge doar la enumerarea folosita de un teoretician al dreptului[2] si vom face succinte precizari privitoare la continutul fiecaruia din aceste principii.

Cele mai importante principii sunt: principiul legalitatii, principiul ale dreptului procesual civil independentei judecatorilor,

principiul inamovibilitatii judecatorilor, principiul adevarului, princi­piul rolului activ al judecatorului, principiul egalitatii partilor in fata justitiei, principiul folosirii limbii romane in justitie, principiul publicitatii, principiul oralitatii, principiul contradictorialitatii, principiul dreptului la aparare, principiul disponibilitatii, principiul nemijlocirii si principiul continuitatii dezbaterilor.

Principiul egalitatii[3]

Legalitatea reprezinta un principiu general recunoscut in statele democratice si implica respectarea actelor normative de catre toate organele de stat, de toate persoanele juridice de drept public sau privat, de toti cetatenii. In actuala lege fundamentala se fac mai multe referiri la acest principiu, el avand o valoare constitutionala.[4]

Semnificatia principiului legalitatii in cadrul procedurii judiciare se poate desprinde din chiar dispozitiile constitutionale, indeosebi din articolul 124 care consacra independenta judecatorilor si supunerea lor numai legii. Judecatorii sunt obligati sa unnareasca in activitate a lor respectarea tuturor dispozitiilor legale, fie ele de procedura (privind organizarea, constituirea, compunerea si atributiile instantei ori cele referitoare la formele de procedura propriu-zise) sau de drept material, adica sa respecte legea si sa impuna respectarea ei de catre toti subiectii procesuali. In interpretarea legii judecatorul trebuie sa aiba in vedere litera si spiritul acesteia, iar nu preferintele sale subiective.

Principiul independentei judecatorului si al supunerii lui numai

fata de lege

Principiul independentei judecatorului si al supunerii lui numai fata de lege presupune solutionarea litigiilor rara ingerinta in activitatea de judecata sau in deliberare a vreunui organ de stat sau a vreunei persoane precum si impartialitatea judecatoru1ui, pozitia sa neutra fata de partile din proces, echidistanta fata de acestea.

In afara activitatii de judecata, pe plan organizatoric si administrativ, judecatorii sunt subordonati organelor de conducere, care le pot da dispozitii, ii pot'controla cu privire la calitatea activitatii lor. Acest control nu poate conduce, insa, la imixiuni in desfasurarea proceselor in curs sau la repunerea in discutie a ceea ce a fost deja judecat.

Respectarea principiului independentei judecatorului si al supunerii lui numai fata de lege este garantata de existenta unui control judiciar adecvat[6], de publicitatea dezbaterilor, secretul deliberarii, de inamovibilitatea judecatorilor, raspunderea disciplinara a acestora, de autonomia instantelor judecatoresti fata de toate celelalte autoritati statale .

Principiul inamovibilitatii judecatorilor[8]

Independenta si impartialitatea judecatorilor nu pot fi asigurate decat in acele state care, admit principiul inamovibilitatii, o cucerire relativ moderna a dreptului. Constitutia Romaniei il copsacra in articolul 125 alin. (1)

Prin inamovibilitate se intelege stabilitatea in functie a judecatorilor, respectiv ca acestia, odata numiti, nu pot fi mutati inalta functie, avansati, transferati decat la cererea sau cu acordul lor. Chiar si detasarea sau delegarea judecatorilor in alte functii decat cele in care au fost numiti de Presedintele Romaniei se pot face doar cu acordul lor. Atunci cand nevoile bunei functionari a unei instante o impun, Ministrul Justitiei poate dispune delegarea unui judecator la acea instanta dar pentru o perioada de cel mult doua luni intr-un an. De asemenea, eliberarea din functie a judecatorilor nu este posibila, anterior pensionarii, decat la cererea lor sau ca sanctiune (in acest caz numai dupa indeplinirea unor formalitati de natura sa garanteze lipsa abuzurilor organelor administrative).[10]

Precizarea referitoare la numirea de catre Presedintele Romaniei este necesara deoarece unii judecatori nu sunt numiti de acesta. Este vorba despre judecatorii stagiari care sunt numiti de Consiliul Superior al Magistraturii si abia in urma promovarii examenului de capacitate sunt numiti de Presedintele Romaniei, devenind inamovibili. Totusi, judecatorii stagiari se bucura de stabilitate, ceea ce inseamna in liniile esentiale acelasi lucru.

Principiul adevarului

Aflarea adevarului este scopul de ultima instanta al activitatii judiciare, scop ce se coreleaza cu acela al restabilirii legalitatii. Este imposibil a rezolva legal un litigiu atata timp cat nu cunosti adevarul;

pornind de la premise false se vor obtine concluzii false. Or activitatea judiciara cunoaste in esenta doua etape: stabilirea faptelor, a adevarului, a premiselor si aplicarea legii la acestea pentru a rezolva litigiul. Rezolvarea litigiului pe baze false excede intentiei oricarui legiuitor si nu este de natura sa conduca la stabilitatea raporturilor juridice. Rezulta din aceasta importanta covarsitoare a principiului adevarului.[11]

Nu totdeauna judecatorul afla adevarul; procedurile justitiei umane nu sunt infailibile iar erori judiciare se produc. De aceea se face distinctie intre adevarul judiciar si adevarul obiectiv. Situatia optima este aceea cand adevarul judiciar si cel obiectiv corespund. Judecatorul este obligat sa nu se multumeasca a stabili - pe baza de probe - un adevar judiciar oarecare; el trebuie sa treaca uneori chiar peste vointa partilor pentru a stabili adevarul obiectiv. Posibilitatea stabilirii adevarului obiectiv este garantata, in legislatia noastra, printre altele, de normele ce  reglementeaza rolul activ al Judecatorului, egalitatea partilor in fata justitiei, contradictorialitatea, de normele privind admisibilitatea si administrarea probatoriilor si de cele ce reglementeaza controlul judiciar asupra hotararilor judecatoresti.

Principiul rolului activ al judecatorului[12]

Legislatia procesual-civila a evoluat de la conceptia judecatorului-arbitru[13] spre conceptia exercitarii de catre acesta a unui rol activ, ca o conditie de baza a solutionarii juste si principiale a litigiilor. ­

Principiul rolului activ al judecatorului presupune:

- obligatia instantei de a pune, din oficiu, in discutia partilor imprejurari de fapt sau de drept care ar putea conduce la dezlegarea pricinii ;

- obligatia instantei de a ordona din oficiu dovezile pe care le considera necesare pentru solutionarea cauzei;

- obligatia judecatorului de a nu respinge actiunea pentru lipsa de probe sau, cu alte cuvinte, obligatia acestuia de a starui prin toate mijloacele pentru a afla daca actiunea este ori nu intemeiata.

Rolul activ al judecatorului nu trebuie sa conduca la diminuarea rolului initiativei partilor, cu atat mai mult cu cat judecatorul nu are totdeauna posibilitatea de a cunoaste nemijlocit ceea ce cunosc partile. In ceea ce. priveste stabilirea situatiei de fapt reale, judecatorul va urmari cel mai adesea sa nu fie fraudati - pe cai ocolite, aparent legale - statul sau alte persoane (fizice sau juridice)[16], dar si ca una din parti sa profite de nestiinta celeilalte cu privire la imprejurarile care au semnificatie pentru corecta solutionare a litigiului.

Principiul egalitatii partilor in fata justitiei[17]

Potrivit articolului 16 alin. (1) din Constitutia Romaniei 'Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.' Acest principiu constituie o cucerire a revolutiilor burghezo-democratice fiind o regula esentiala pentru toate societatile moderne.

Egalitatea partilor in fata legii de procedura si a instantelor implica respectarea urmatoarelor cerinte:

- judecarea proceselor pentru toti cetatenii sa se realizeze de aceleasi instante, indiferent de pozitia lor sociala sau in stat;

- drepturile procesuale acordate partilor sa fie aceleasi, fara deosebire intre persoane;

- instanta sa asigure un echilibru intre situatiile procesuale ale partilor prin incunostintarea lor asupra termenelor de judecata, prin comunicarea actelor de procedura si prin lamuririle date cu privire la drepturile pe care acestea le au.

Principiul desfasurarii procedurii judiciare in limba romana

Articolul 128 alin (1) din Constitutia Romaniei prevede ca procedura judiciara se desfasoara in limba romana. Acest principiu este preluat in Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecatoreasca, republicata. El este reflectarea legislativa fireasca a faptului ca Romania este un stat national roman, in care marea majoritate a populatiei este de origine romana si in care limba oficiala este limba romana.

Pentru a asigura, insa, o adevarata egalitate a partilor intr-un proces este necesar nu numai ca limba in care se desfasoara procedura judiciara sa fie unica, dar trebuie si sa se asigure conditiile pentru ca fiecare sa se exprime in limba pe care o intelege cel mai bine. Astfel, acelasi articol din Constitutie garanteaza cetatenilor apartinand minoritatilor nationale si persoanelor care nu inteleg sau nu vorbesc limba romana dreptul de a lua cunostinta de toate actele si lucrarile dosarului, de a vorbi in instanta si de a pune concluzii prin interpret.

Solutia adoptata de legiuitorul constituant roman este menita nu numai sa inlature discriminarile[19], dar are si rolul de a asigura publicitatea dezbaterilor; prin folosirea limbii oficiale exista prezumtia ca toti cetatenii romani inteleg ce se intampla in sala de sedinta, iar permisiunea de a folosi limba materna (prin interpret) asigura perceperea tuturor nuantelor limbii de catre .cei ce nu o cunosc perfect.

Nerespectarea principiului desfasurarii procedurii judiciare in limba romana atrage nulitatea hotararii pronuntate in cauza. Aceeasi sanctiune intervine si in cazul incalcarii dispozitiilor privitoare la folosirea unui interpret.

Principiul publicitatii[20]

Publicitatea dezbaterilor, a sedintei de judecata, reprezinta unul din pilonii procedurii judiciare. De aceea, acest principiu si-a gasit consacrarea in articolul 126 din Constitutie, care prevede ca sedintele de judecata sunt publice, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. Textul constitutional a fost preluat si in Legea Of. 304/2004 privind organizarea judecatoreasca. Nu este insa de neglijat a observa ca el exista anterior actualei Constitutii in Codul de procedura civila (articolul 121).

Publicitatea sedintei de judecata si a dezbaterilor are menirea de a asigura in acelasi timp garantarea drepturilor procesuale ale partilor cat si realizarea unui scop educativ-preventiv al procesului.

Pe de o parte, partilor li se asigura posibilitatea de a participa la toate sedintele de judecata, la toate dezbaterile, la efectuarea tuturor actelor de procedura. Chiar daca articolul 122 din Codul de procedura civila prevede. posibilitatea indepartarii din sala a partii care tulbura mersul dezbaterilor, judecatorul are obligatia ca - inainte de inchiderea dezbaterilor - sa cheme partea in sala si sa-i aduca la cunostinta faptele importante petrecute in lipsa ei, precum si declaratiile celor ascultati.

Pe de alta parte, acest principiu da, expresie si dreptului publicului de a asista la desfasurarea procesu1ui. Opinia publica are posibilitatea, in acest fel, de a-si forma o parere despre modul de administrare a justitiei, despre consecintele incalcarii sau nerespectarii unor norme de drept, despre modul de interpretare a unor dispozitii legale, despre avantajele solutionarii amiabile a tuturor litigiilor. In mod exceptional, atunci cand dezbaterea publica ar putea vatama ordinea sau moralitatea publica ori pe parti (prin afectarea dreptului la viata intima), judecatorul poate declara sedinta secreta, respectiv sedinta la care participa doar partile si reprezentantii lor. Chiar si in acest caz hotararea judecatoreasca trebuie pronuntata in sedinta publica, sub sanctiunea nulitatii.

Principiul oralitatii[21]

In conformitate cu prevederile articolului 127 din Codul de procedura civila, 'Pricinile se dezbat verbal, daca legea nu prevede altfel'. Oralitatea domina numai faza dezbaterilor, fara sa excluda unele elemente ale procedurii scrise. Ea implica dreptul partilor de a

sustine verbal pretentiile, de a da explicatii, de a pune concluzii cu privire la toate imprejurarile de fapt sau de drept ale litigiului, dar nu exclude dreptul de a, depune concluzii sau de a formula cereri in scris.

Ca o expresie elocventa a principiului oralitatii, toate cererile formulate inscris trebuie sustinute oral, iar concluziile scrise trebuie sa respecte concluziile orale. Daca in dezbaterile de la finalul unui proces civil o parte sustine oral concluziile, concluziile scrise pe care ­eventual - le va depune nu pot contine exceptii, cereri, uneori chiar idei ce nu au fost expuse oral. Intr-o asemenea situatie,judecatorul, de la caz la caz, fie va repune cauza pe rol pentru ca noile chestiuni sa fie discutate in prezenta partii adverse, fie nu va lua in seama alegatiile ce nu au fost exprimate macar sintetic oral.

Principiul oralitatii este o garantie a realizarii altor principii, precum publicitatea si contradictorialitatea; iar nerespectarea sa atrage nulitatea hotararii judecatoresti.

Principiul contradictorialitatii[22]

Contradictorialitatea consta in posibilitatea oferita partilor de a di_cuta orice element de fapt sau de drept ce intereseaza o cauza si in obligatia instantei de a nu ordona nici o masura, de a nu pronunta o hotarare, decat dupa ce masura sau problema asupra careia urmeaza a hotari a fost pusa in discutia contradictorie a partilor. Nu intereseaza daca partile au discutat efectiv, daca au pus concluzii cu privire la acea <;hestiune, ci doar ca instanta sa le ofere aceasta posibilitate si ele sa nu fie impiedicate sa o valorifice. Astfel, instanta poate purcede la judecarea unei cauze in toate situatiile in care partile au fost citate legal si nu au invederat un motiv ce le face imposibila prezenta la judecata.

De la acest principiu exista aparente exceptii, respectiv situatii cand instanta poate lua unele hotarari chiar fara citarea partilor, dar toate aceste hotarari pot fi atacate la instantele de control judiciar, iar

in caile de atac contradictorialitatea se realizeaza in absolut toate cazurile. Judecarea in prima instanta rara citarea partilor este justificata - in mod exceptional - de urgenta rezolvarii unei anumite probleme care, daca ar fi rezolvata cu intarziere, ar genera prejudicii morale sau materiale deosebite.[23]

Principiul contradictorialitatii este una din cele mai elocvente expresii ale dreptului la aparare, iar nerespectarea acestuia conduce, cum este si firesc, la nulitatea hotararii.

Principiul dreptului la aparare[24]

Dreptul la aparare semnifica mai mult decat se intelege in mod obisnuit. El are o semnificatie materiala si una formala.

In acceptiunea formala, prin drept la aparare se desemneaza posibilitatea partilor de a fi asistate sau reprezentate de un avocat. Legislatia procesual-civila nu instituie obligatia partilor de a-si angaja aparator, dar articolele 74-81 din Codul de procedura civila reglementeaza cazurile si conditiile in care partile ce nu sunt in stare sa faca fata cheltuielilor unei judecati pot beneficia de asistenta gratuita din partea unui avocat.

In acceptiunea materiala, dreptul la aparare desemneaza ansamblul prerogativelor recunoscute de lege partilor in scopul sustinerii intereselor lor.[25] El include dreptul partilor de a lua cunostinta de actele de la dosarul cauzei, de a solicita probe, de a recuza judecatorii, de a ataca hotararile judecatoresti, etc. Putem spune, intr-un anumit sens, ca intreaga reglementare procesual-civila este expresia legislativa a dreptului la aparare.

Principiul disponibilitatii[26]

Disponibilitatea trebuie inteleasa in opozitie cu oficialitatea. Daca prin oficialitate se intelege indeplinirea actelor de procedura cu sau fara acordul partilor, chiar impotriva vointei lor, prin disponibilitate se va intelege posibilitatea conferita partilor de a sesiza instanta, de a dispune de obiectul litigiului si de mijloacele de aparare.

Principiul disponibilitatii cuprinde in continutul sau urmatoarele prerogative importante[27]:

dreptul partii de a promova sau nu actiunea;

dreptul reclamantului de a determina limitele actiunii, de a renunta la actiune sau la dreptul subiectiv;

dreptul paratului de a recunoaste pretentiile reclamantului; dreptul partilor de a pune capat procesului printr-o tranzactie;

dreptul partilor de a exercita sau de a renunta la exercitarea cailor de atac;

dreptul partilor de a propune probe sau de a renunta la administrarea probelor pe care ele le-au propus.

Principiul disponibilitatii nu are un caracter absolut, fiind, intr-o anumita masura, limitat de dispozitiile legale ce confera Ministerului Public, autoritatii tutelare, institutiilor de ocrotire a minorilor, altor institutii dreptul de a promova unele actiuni in interesul anumitor categorii de persoane (in special cele fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa). O alta limitare o constituie prerogativa judecatorului de a nu da curs acelor acte de dispozitie ale partilor prin care se urmareste atingerea unor scopuri ilicite.

Principiul disponibilitatii este specific exclusiv procesulu civil deoarece litigiile in acest caz se poarta asupra unor drepturi si interese in covarsitoarea lor majoritate particulare, individuale. El nu poate fi regasit in proceduri ce reglementeaza solutionarea litigiilor il care primordial este interesul public.

Principiul nemijlocirii[28]

Principiul nemijlocirii presupune obligatia instantei de: administra in mod direct toate probele pe care isi intemeiaza hotararea respectiv de a audia ea insasi martorii, de a dispune si de a verific: direct expertizele judiciare necesare, de a nu lua in considerare probt administrate Intr-un alt litigiu, de catre o alta instanta.[29]

De la acest principiu exista mai multe exceptii. Una dintre ele se refera la administrarea probelor de catre o alta instanta, prin comisie rogatorie, in conditiile prevazute de articolul 169 din Codul de procedura civila.[30] O alta exceptie ,o constituie procedura de asigurare a dovezilor cand cererea de administrare de probe anterioara judecati litigiului se adreseaza judecatoriei in circumscriptia careia se am martorul sau obiectul cercetarii, in conformitate cu prevederile articolelor 235-241 din Codul de procedura civila. In fine, in vedere: realizarii aceluiasi scop al celeritatii, cat si pentru evitarea cheltuielilor inutile, probele administrate de o instanta pot fi avute in vedere de instanta la care s-a declinat competenta de solutionare sau la care litigiul a ajuns sa fie judecat ca urmare a stramutarii.

Principiul continuitatii

Principiul continuitatii implica cerinta ca judecarea pricinii sa se faca, pe cat posibil, de acelasi complet de judecata si intr-o singura sedinta, care sa se incheie cu deliberarea si pronuntarea hotararii. Acest lucru nu este posibil aproape in nici un caz datorita dificultatilor inerente in administrarea probelor si in asigurarea conditiilor pentru respectarea tuturor celorlalte principii ale dreptului procesual civil.

Astfel, in cauzele civile se acorda in mod legal mai multe termene de judecata. Amanarile sunt determinate de cauze precum lipsa de aparare a cel putin uneia din parti, de neefectuarea expertizelor judiciare in termenele dispuse de judecator, de lipsa martorilor, etc.

Este o tendinta actuala, relevata de masuri organizatorice, administrative aceea a mentinerii continuitatii completului de judecata de la primul termen si pana la pronuntarea hotararii. Daca apar situatii care impun schimbarea a cel putin unui judecator din completul de judecata, anterior solutionarii cauzei, aceasta se face in modalitati strict determinate prin Codul de procedura civila si prin Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti. In prezent dispozitiile articolului 292 din Codul de procedura civila permit schimbarea completului de judecata pana la inceperea dezbaterilor, orice schimbare intervenita dupa acest moment determinand reluarea de la inceput a dezbaterilor.