Proba prin inscrisuri: notiune si clasificare

Proba prin inscrisuri

1. Notiune si clasificare

Prin insris se intelege orice declaratie despre un act sau fapt juridic, facuta prin scrieri de mana sau dactilografiere, litografiere sau imprimare, pe hartie sau orice material( panza, lemn, metal, etc)

Prin inscris se mai intelege orice consemnare scrisa care poate infirma sau confirma fapte sau imprejurari cu privire la existenta sau inexistenta raporturilor juridice civile care formeaza obiectul cauzei date spre judecare.   

Inscrisurile reprezinta unul dintre cele mai importante mijloace de proba, usor de pastrat, usor de administrat in fata instantei si greu alterabile prin trecerea timpului, iar uneori constitue conditie de valabilitate a unui raport juridic ce urmeaza de altfel a fi probat. De aceea in cazul unui litigiu partile nu au interes sa discute despre continutul inscrisului, ci despre conditiile de validitate a actului juridic, cum ar fi de exemplu: autentificare, semnatura, data, competenta functionarului care a intocmit actul etc; pe care trebuie sa le indeplineasca orice inscris.

Faptul ca inscrisurile se intocmesc chiar in momentul incheierii actului juridic fac ca ele sa fie cele mai potrivite mijloace de proba . Astfel ele sunt cele mai credibile mijloace de proba deoarece, martorii de exemplu, pot fi influentati intre timp, sau pentru ca expertiza e doar o parere a unui expert.

2 Clasificarea inscrisurilor

Inscisurile se impart in urmatoarele mari categorii:

v     Inscrisurile preconstituite

v     Inscrisurile nepreconstituite

In majoritatea cazurilor, inscrisurile sunt mijloace de proba preconstituite, adica se intocmesc dinainte in acest scop. Astfel odata cu perfectarea unei vanzari se incheie si inscrisul doveditor al acestei operatiuni, , in caz de litigiu inscrisul va servi ca pricipal mijloc de proba.

La randul lor, inscrisurile preconstituite se impart in:

Inscrisuri originare care sunt acele inscrisuri intocmite in vederea constatarii incheierii, modificarii sau stingerii unui raport juridic intre parti;

Inscrisuri recognitive sunt inscrisurile intocmite in vederea recunoasterii existentei unui inscris originar pierdut, in scopul de a-l inlocui. Acest inscris produce acelasi efecte ca si inscrisul originar si dispenseaza partea de infatisare a acestuia cand:

actul de recunoastere cuprinde cauza si obiectul datoriei, precum si data inscrusului originar;

actul de recunoastere are o durata de 30 ani, este ajutat de posesiunea de lunga durata, sau de unul ori de mai multe acte de recunoa 656i84g stere ulterioara care exprima acelasi continut( art. 1189 c.civ.).

Inscrisuri confirmative. Aceste inscrisuri au drept scop sa intareasca un act anulabil, prin confirmarea ratificarea lui. Pentru ca un act confirmativ sa fie valabil, el trebuie sa cuprinda: obiectul, cauza, natura obligatiei si sa faca mentiuni despre viciul care face ca actul originar sa fie anulabil si mentiuni despre intentia partilor de a acoperi viciul( art. 1190 c.civ.)

2.Inscrisul autentic

Inscrisul autentic este acel inscris care s-a incheiat cu respectarea solemnitatilor cerute de lege de catre un functioanar public, la locul unde s-a facut actul, investit prin lege sa faca acest lucru.

In sens larg, actul autentic il reprezinta orice act incheiat de un functionar de stat in cadrul competentei lor legale. De exemplu: actele de stare civila, hotararile judecatoresti, actele de procedura indeplinite de executorii judecatoresti.

In sens restrans, actele autentice sunt numai actele notariale.

In unele cazuri, incheierea in forma autentica a actelor juridice este obligatorie, iar in alte cazuri este facultativa, dar daca legea o cere, atunci actele juridice vor fi incheiate in forma autentica. Aceasta cerinta este prevazuta, de exemplu, pentru donatii sau pentru ipotecile conventionale.³

Potrivit prevederilor art. 16 din lg. 5/1973, contractul de inchiriere a locuintelor proprietate de stat trebuie incheiate in forma scrisa. Aceasta cerinta este prevazuta nu pentru valabilitatea contractului, ci numai pentru dovada acestuia. Din aceasta cauza, lipsa inscrisului prevazut de lege nu poate fi inlocuit de alte mijloace de proba.

O exceptie de la acest principiu este si acela conform caruia stramutarea proprietatii din momentul cand partile s-au inteles asupra pretului, desi lucrul inca nu se va fi predat si pretul nu se va fi numarat.

Este lasata la latitudinea partilor inchierea in forma autentica a actelor juridice ori de cate ori legea nu cere in mod expres acest lucru pentru existenta actului. Dar in practica partile recurg la forma autentica datorita avantajelor care le prezinta forta probanta a acestor acte.

Tribunalul suprem, Decizia de indrumare nr5/1954 in C.D. 1952-1954, p. 2

Conditii de valabilitate ale actelor autentice.

Conform art. 1171 C.civ. pentru ca un act autentic sa fie valabil, trebuie sa indeplineasca doua conditii:

Actul sa fie intocmit de un functionar competent;

Actul sa fie indeplinit cu respectarea formalitatilor prevazute de lege.

In legatura cu prima conditie, se cere ca functionarul public care da autenticitatea actului sa fie investit cu aceasta calitate si sa lucreze in limitele ce i-au fost conferite prin lege. De aceea nu au valoare de acte autentice actele intocmite de un functionar necompetent, actele intocmite de un functionar care nu mai are dreptul sa functioneze la data intocmirii respectivului act, actele intocmite de un functionar prin depasirea atributiilor sale.

In ceea ce priveste a doua conditie, se cere ca actul sa fie intocmit cu toate formele pe care legea le prevede pentru acea categorie de acte. Dintre cele mai importante formalitati care se cer a fi respectate cu ocazia incheierii actelor notariale enumeram: verificarea identitatii partilor, consemnarea datei la care actul a fost incheiat, semnarea actelor de catre parti si de catre notar, inregistrarea actului in registrele biroului notarial.

Sunt legi speciale care prevad pentru unele categorii de acte si indeplinirea altor formalitati. De exemplu: in cazul casatoriei, prezenta viitorilor soti concomitent si in persoana, exprimarea consimtamantului in forma verbala. In cuprinsul actului, functionarul competent a-l autentifica trebuie sa faca mentiunea ca toate prevederile legale privind actul juridic ce urmeaza a fi autentificat au fost indeplinite.

Puterea doveditoare a actului autentic. Art. 1173 alin. 1 C.civ. prevede: "actul autentic are deplina credinta in privinta oricarei persoane despre dispozitiile si conventiile ce constata".

De aici rezulta faptul ca actul autentic face dovada, prin el insusi fata de orice persoana despre ceea ce functionarul competent constata personal la intocmirea acelui act.

Din regula inscrisa la art. 1173 alin. 1 C.civ. dar si din alte dispozitii ale legii cu privire la actele autentice, se desprind urmatoarele caracteristici importante:

a.       Actele autentice fac, in ceea ce priveste mentiunile cu privire la faptele petrecute in fata agentului instrumentator si constatate personal de acesta prin propriile simturi, dovada deplina pana la inscrierea in fals. Astfel, fac dovada pana la inscrierea in fals: data inscrisului autentic, mentiunile cu privire la prezentarea partilor si modul de identificare a acestora, faptul semnarii insrisului de catre parti in fata agentului instrumentator, constatarea ca cele cunprinse in act exprima vointa patilor.

b.      Mentiunile privitoare la continutul actului sau, spus cu alte cuvinte, mentiunile referitoare la realitatea celor declarate in act de catre parti si care n-au putut fi constatate personal de agentul instrumentator, fac dovada pana la proba contrarie. De exemplu, intr-un contract de vanzare-cumparare, partile se prezinta in fata notarului si declara ca s-a platit pretul vanzarii si s-a predat obiectul, iar in realitate aceste lucruri nu s-au facut. Declaratiile facute de parti cu ocazia redactarii sau numai a autentificarii unui act pot fi rasturnate prin proba contrarie, intrucat agentul instrumentator a luat act de declaratiile partilor fara a avea si posibilitatea sa controleze in ce masura corespund realitatii. Dar, datorita caracterului conventional al declaratiilor continute in inscris, care face ca in intentia partilor, inscrisul intocmit sa oglindeasca exact si complet raportul juridic incheiat, proba contrarie nu poate consta decat dintr-un inscris, sau cel putin dintr-un inceput de dovada scrisa, completata de proba cu martori.

c.       Inscrisul autentic se bucura de prezumtia de validitate, in sensul ca cel care il foloseste este scutit de orice dovada, proba contrara revenind celui care il contesta.¹

d.      Faptul ca un act juridic a fost intocmit in forma autentica nu exclude posibilitatea ca impotriva sa sa fie introdusa o actiune in constatarea nulitatii sau anularii lui pentru incalcarea legii sau pentru vicii de consimtamant( eroare, dol, violenta), ori pentru lipsa de capacitate, situatii care pot fi dovedite prin orice mijloc de proba.

e.       Posibilitatea de a fi investit cu formula executorie, ceea ce permite punerea sa in executare fara ca intre parti sa fi urmat o judecata. Deci, inscrisurile autentice pot fi investite cu formula executorie care permite urmarirea silita a bunurilor debitorului, fara a fi necesara in acest scop o hotarare judecatoreasca.

In legatura cu acest aspect, in literatura juridica, s-a aratat ca " partea nu este obligata sa aleaga calea investirii cu formula executorie a inscrisuluji autentic, ci poate sa introduca o cerere de chemare in judecata, folosind inscrisul autentic ca mijloc de proba. Daca inscrisul autentic este deja investit cu formula executorie, o eventuala cerere de chemare in judecata ar urma sa fie respinsa ca fiind lipsita de interes, deoarece partea are deja un titlu executoriu.".

Actul autentic neregulat este actul care nu are calitatea de a fi autentic, deoarece nu s-a respectat una sau alta din conditiile impuse de lege pentru incheierea actelor autentice.

Conform art. 1172 C.civ. " actul care nu poate fi autentic din cauza necompetentei sau a necapacitatii functionarului sau din lipsa de forme este valabil ca scriptura sub semnatura privata daca s-a iscalit de partile contractante." Din moment ce prin dispozitiile art. 1172 C.civ. se cere doar semnatura partilor, aceasta lasa sa se deduca ca celelalte conditii cu privire la actelesub semnatura privata sunt indeplinite, sau se considera a fi indeplinite. In cazul in care inscrisul nu este semnat, valoreaza inceput de dovada scrisa. Daca forma autentica este ceruta pentru valabilitatea actului juridic, sanctiunea actului neregulat este nulitatea absoluta a operatiunii.

3. Inscrisul sub semnatura privata

Inscrisurile sub semnatura privata sunt acele acte facute si semnate de catre parti, fara interventia vreunui organ al statului, in scopul de a dovedi nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic.

In general, singura forma ceruta pentru valabilitatea inscrisului sub semnatura privata este semnatura partilor. Cu privire la intocmirea acestor acte, legea nu prevede nici o regula. De aceea, inscrisul sub semnatura privata poate fi scris de parti sau de un tert la masina sau de tipar, in orice limba sau chiar prin semne conventionale, cu conditia ca actul sa fie semnat de persoanele intre care se incheie. Singurul care face exceptie de la aceasta regula este testamentul olograf care trebuie scris in intregime, datat si semnat de mana testatorului.

.Ilie Stoenescu, Savelly Zilberstein-" Drept procesual civil roman", Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, pag.348

.Gabriel Boroi-" Administrarea dovezilor in Codul de procedura civila", Ed. All, Bucuresti, 1994, pag. 272

Conditii de valabilitate a actului sub semnatura privata.

1.Semnatura. De regula, semnatura partilor intre care se incheie actul trebuie sa se faca prin aratarea numelui si prenumelui acestora; se poate insa ca partile sa semneze actul si in forma in care ele obisnuiesc sa se iscaleasca in viata( in forma prescurtata, anumite semne grafice).

Cand inscrisul sub semnatura privata contine o obligatie unilaterala care are drept obiect plata unei sume de bani sau o cantitate determinata de bunuri fungibile, actul trebuie sa fie scris in intregimea lui si semnat de cel care se obliga. Daca actul este scris de o alta persoana sau la masina, atunci persoana care se obliga inainte de a semna va trebui sa treaca mentiunea "bun si aprobat" sau de o alta mentiune urmata de indicarea in cifre sau litere a sumei de bani sau a catimii bunurilor pentru care se obliga( art. 1180 alin. 1 C.Civ.).

Regula cuprinsa in art. 1180 alin. 1 C.civ. a fost edictata pentru a se inlatura fraudele ce se practicau in trecut prin luarea unei semnaturi in alb. In literatura juridica s-a aratat ca " scopul art.1180 este deci de a impiedica pe un creditor putin scrupulos de a abuza de semnatura in alb a debitorului sau, abuz care ar putea sa aiba loc prin inscrierea in act a unei sume mai mari decat cea datorata, ceea ce devine cu neputinta prin imprejurarea ca obligatia trebuie sa fie scrisa in intregimea ei cu insusi mana debitorului, sau cel putin ca el sa arate in litere suma sau catimea la care el se obliga, pentru ca literele sunt mai greu de falsificat decat cifrele."

La regula edictata de art. 1180, alin. 1 si 2 aduce unele exceptii. Nu sunt supusi la aceasta regula comerciantii fie ca obligatiile contractate de dansii au sau nu caracter comercial ,industralii, slugii si oamenii care muncesc cu ziua. Legea scuteste pe comercianti de formalitatea bunului si aprobat din cauza ca experienta afacerilor ii face apti a se apara in contra fraudei. In activitatea comerciala nu de multe ori se utilizeaza procedeul semnaturilor date in alb, in deosebi in materia titlurilor de credit (cambia in alb).

.Dimitrie Alexandresco-"Explicatii teoretica si practica a dreptului civil roman in comparatiune cu legile vechi si cu principalele legislatiuni straine", Ed. Tipografia Nationala, Iasi, pag. 201-202

In ceea ce priveste cultivatorii de pamant , artizanii si lucratorii cu ziua, la epoca adoptarii Codului Civil, exceptia se intemeia pe imprejurarea ca multe din aceste persoane stiau a semna fara a sti ca legea a trebuit sa valideze obligatiile lor fara formalitatea bunului si abrobat, pentru a nu sili aceste persoane sa recurga la forma autentica. Insa , cum s-a aratat in literatura de specialitate, aceasta exceptie ridica textului o mare parte din utilitatea sa, pentru ca aceste persoane, din cauza ignorantei si lipsei de experienta, sunt cele mai expuse a fi fraudate si exploatate.

Cu privire la aplicarea in practica a dispozitiilor cuprinse in art. 1080 C. Civ. ele se refera:

numai la conventiile din care se nasc obligatiile unilaterale, nu si la cele care produc obligatii reciproce intre parti;

numai la obligatiile care au ca obiect consumul de bani sau o catime determinata de bunuri fungibile; obligatiile care au drept obiect un corp cert si determinat, dispozitiile art. 1180 C. civ nu le sunt inaplicabile. De asemenea, dispozitiile art.1180 C. civ. nu se aplica la obligatiile de a face sau de a nu face, mandatului verbal dat spre a face un imprumut si nici actelor care, de la inceput alcatuite sub forma autentica, au ramas valabile numai ca acte sub semnatura privata, in temeiul art.1172, pentru ca la intocmirea lor, intentia partilor a fost de a incheia un act autentic valid si nu au fost in masura sa prevada ca actul trebuia facut conform cu art. 1180 C.civ..

Formalitatea "bun si aprobat" nu se aplica nici la o simpla chitanta, fiindca ea nu constituie obligatie, ci constata plata, tinzand la liberatiunea debitorului.

Art. 1181 C. civ. arata ca in caz de nepotrivire dintre suma aratata in act si cea din formula

"bun si aprobat", debitorul se considera obligat pentru suma cea mai mica, chiar daca actul a fost scris in intrgime de mana sa. Regula inscrisa in acest articol face aplicarea principiului general inscris in art. 983 C. civ., potrivit caruia, in caz de indoiala, obligatia se interpreteaza in favoarea celui care se obliga.

Sanctiunea nerespectarii conditiei de forma a inscrisului sau a formalitatii impuse de art.1180 C. civ., atunci cand este cazul, este nulitatea inscrisului care este lipsit de putere probatorie in fata instantei.

b) Data actului sub semnatura privata. Datarea actului sub semnatura privata nu constituie o formalitate necesara pentru validitatea actului.

In ceea ce priveste efectul probant al datei pusa pe un inscris sub semnatura privata, art.1182 C. civ. face distinctie dupa cum este vorba de partile contractante sau de terti: intre partile contractante, data inscrisului face dovada pana la proba contrarie, iar fata de terti mentiunea datei nu este opozabila decat dupa ce aceasta a devenit o data certa.

Data de pe un act sub semnatura privata devine certa in oricare din urmatoarele imprejurari:

din ziua in care actul s-a infatisat la o institutie de stat (notarii publici sunt competenti sa dea data certa inscrisului sub semnatura privata la cererea partilor interesate);

din ziua in care s-a inscis in registrul public;

din ziua mortii aceluia sau a unuia dintre cei care l-au semnat;

data certa se mai poate constata prin mentionarea actului, fie chiar si in rezumat, in actele facute de functionarii de stat ( procesele verbale de aplicare a unui sechestru).

In mod exceptional, data unui inscris sub semnatura privata, cum ar fi chitantele care contin imprumuturi sub 250 lei, testamentele olografe, este opozabila tertilor, pana la proba contrarie, fara a mai fi nevoie sa fi devenit data certa.

a)      Formalitatea multiplului exemplar. Cand un inscris sub semnatura privata contine o conventie sinalagmatica, el trebuie facut in atatea exemplare originale cate parti cu interese contrare sunt. Partile care au aceleasi interese pot avea toate un singur exemplar original. Fiecare exemplar trebuie sa cuprinda mentiunea despre numarul originalelor facute (art. 1179 C. civ.).

Scopul indeplinirii acestor formalitati este acela de a asigura tuturor partilor contractante posibilitatea ca la nevoie fiecare dintre ele sa poata dovedi atat drepturile cat si obligatiile personale dar si obligatiile celorlalti contractanti.

Formalitatea multiplului exemplar nu constituie o obligatie generala pentru toate inscrisurile sub semnatura privata. In conformitate cu legea, aceasta formalitate nu este necesara in urmatoarele cazuri:

Potrivit art.1182 C. civ. prin terti se intelege in aceasta materie, persoanele care au dobandit drepturi cu titlu particular de la partile contractante, cum ar fi de exemplu: cumparatorii, locatarii, donatarii, etc. care pot fi prejudiciati prin antedatarea sau postdatarea actului.

cand desi actul cuprinde o conventie sinalagmatica si a fost intocmita intr-un singur exemplar, a fost data in pastrarea unui tert;

cand contractul s-a incheiat intre absenti adica prin corespondenta ;

cand conventia cuprinde o obligatie unilaterala cum ar fi imprumutul sau un act unilateral de vointa cum este testamentul;

conditia formalitatii multiplului exemplar nu se impune in materie comerciala unde dovedirea conventiilor se poate face prin orice mijloc de proba;

Neindeplinirea formalitatii multiplului exemplar atrage numai nulitatea inscrisului ca atare, nu si nulitatea conventiei insasi, care poate fi dovedita prin orice alte mijloace de proba ingaduite de lege (marturisirea, dovada cu martori).

Lipsa mentiunii numarului de exemplare pe inscrisul redactat nu constituie temei de nulitate a acestuia, daca se face in fapt dovada ca inscrisul a fost redactat in numarul de exemplare cerut de lege.

Asimilarea actului sub semnatura privata cu actul autentic. Art.1176 C. civ. asimileaza actul sub semnatura privata cu actul autentic, atunci cand actul este recunoscut de cel caruia i se opune sau daca a fost declarat ca valabil prin verificarea de scripte.

Ratiunea acestei asimilari este justificata prin faptul ca in ambele cazuri dovada continutului actului este pe deplin facuta.

Recunoasterea poate fi facuta in mod expres sau tacit prin necontestarea actului.

Daca partea care si-a recunoscut semnatura sau a carei semnatura a fost verificata prin procedura verificarei de scripte, pretinde ca insrisul a fost falsificat dupa semnare , prin stersaturi, adaugiri sau indreptari, ori ca inscrisul contine un fals intelectual, ea va putea sa defaimeze inscrisul ca fals pe calea aratata de dispozitiile art.180-185 C. pr. civ. si cele ale Codului de procedura penala.

Inscrisurile nepreconstituite

Aceste inscrisuri se deosebesc de inscrisurile preconstituite prin aceea ca ele nu s-au incheiat cu scopul de a servi ca mijloc de proba in justitie. Drept urmare, daca este cazul , ele sunt totusi folosite ca mijloc de proba in procesele civile numai in mod accidental si in lipsa de alte probe.

Din aceasta categorie fac parte:

Mentiunile facute de creditori pe titulul de creanta ;

Registrele, cartile si hartiile casnice;

Registrele comerciale;

Scrisorile misive;

Telegramele;

Rabojurile.

Mentiunea facuta de creditori pe titlul de creanta.

Asemenea mentiuni au putere doveditoare,chiar daca nu sunt semnate si datate de creditor , daca tind a proba liberarea debitorului de datorie.

Aceeasi putere doveditoare o are si scriptura facuta de creditori pe dosul, marginea sau josul duplicatului unui act sau chitanta, dar numai daca duplicatul se afla in mainile debitorului (art.1186 C. civ.).

Puterea doveditoare a acestor mentiuni este lasata la aprecerea instantei judecatoresti, deoarece ele au caracterul unor marturisiri extrajudiciare scrise. Cand mentiunile au fost scrise de creditor pe duplicatul titlului de creanta sau pe chitanta, puterea lor doveditoare este intarita de faptul ca aceste inscrisuri se afla in mainile debitorului. Credotirul, impotriva careia aceste mentiuni vor fi invocate, va putea sa le combata, in ambele cazuri, prin orice mijloace de dovada, inclusiv martori si prezumtii, ele nefiind inscrisuri in sensul dispozitiilor alin. 1 al art. 1191 C.civ., care sa nu poata fi combatuta decat prin alte inscrisuri.

Registrele, cartile si hartiile casnice.

Prin registre, carti si hartii casnice se intelege: condici, caiete, carnete, un numar de foi legate impreuna sau foi volante pe care o persoana are obiceiul de a mentiona acte si fapte juridice care o intereseaza ( venituri, cheltuieli, plati, vanzari sau cumparari, in scopul de a le pastra amintirea ).

Aceste registre si hartii casnice prezinta urmatoarele caracteristici:

tinerea lor este facultativa;

mentiunile trecute pe ele pot fi scrise de cel care le tine sau de o alta persoana insarcinata anume de acesta;

mentiunile scrise pot fi datate sau nedatate, semnate sau nesemnate.

Registrele si hartiile casnice nu fac nici o credinta in favoarea celui care le tine( art. 1185 C.civ.), nici pentru a dovedi eliberarea sa de obligatie, nici pentru a dovedi un drept impotriva altuia, caci nimeni nu-si poate crea singur dovezi in favoarea sa si impotriva altora. Daca insa cealalta parte din litigiu se refera la aceste registre sau hartii si convine ca ele sa fie folosite in proces, instanta judecatoreasca le poate retine ca mijloc de dovada, urmand sa le aprecieze puterea doveditoare in functie de increderea pe care acestea i-o pot inspira.

In conformitate cu prevederile art. 1185 C.civ., mentiunile inscrise in registrele si hartiile casnice fac dovada impotriva celui care le-a scris in urmatoarele cazuri:

cand ele anunta in mod neindoielnic primirea unei plati, in sensul larg de executare a unei ogligatii;

cand ele cuprind recunoasterea unei obligatii fata de tert, cu aratarea expresa ca mentiunea s-a facut pentru a tine loc de titlu in favoarea tertului creditor

In ambele cazuri, mentiunile trebuie scrise sau semnate de proprietarul registrului sau hartiei volante, iar daca au fost scrise de o alta persoana, aceasta sa fi fost insarcinata in mod special cu inscrierea mentiunilor.

Puterea doveditoare a mentiunilor inscrise in registrele si hartiile casnice este lasata la aprecierea instantelor de judecata, ele nefiind decat marturisiri extrajudiciare scrise. Instanta le poate retine in intregul lor sau numai o parte din ele. Cel impotriva caruia ele sunt invocate la poate combate, chiar in lipsa unui inceput de dovada scrisa, prin orice mijloace de dovada, inclusiv martori si prezumtii, caci regula restrictiva prevazuta de art. 1191 alin. 2 C.civ. nu se aplica decat la inscrisurile preconstituite ( art. 1191 alin. 1 C.civ.).

Registele comerciale

In conceptia moderna prin registre comerciale se intelege un ansamblu de documente, de la cele pe suport hartie la cele informatice, care consemneaza operatiile cu caracter patrimonial efectuate in cursul exercitiului comertului si care sunt tinute in conformitate cu anumite reguli, proprii fiecarui sistem de evidenta.

Dupa modul in care sunt cerute si reglementate de lege, registrele comerciale se impart in :

a)      Registre obligatorii: registrul jurnal , registrul inventar si registrul copier.

b)      Registrele facultative- sunt acele registre ce se obisnuiesc in contabilitatea comerciala dar care nu sunt obligatorii, registre care sunt foarte variate si depind de volumul si natura activitatii desfasurate.

Forta probanta a registrelor comerciale. Registrele comerciale au o putere probatorie completa, in sensul ca, odata admise in instanta, sunt apte, aproba faptul pretins, independent de imprejurarea ca ele sunt sau nu insotite sau intemeiate pe existenta unor acte sau piese justificate. Intrucat forta lor probanta se intemeiaza pe marturisirea scrisa extrajudiciara a comerciantului, acesta nu poate combate continutul registrelor sale.

a)Puterea probatorie a registrelor in favoarea celor care le-au tinut. In conformitate cu C. com. , registrele obligatorii regulat tinute pot face dovada intre comercianti pentru fapte si chestiuni de comert. Aceste efecte sunt strict reglementate de catre lege si se bazeaza pe ideea de regularitate sanctionata si posibilitatea verificarii sau confruntarii registrelor adversarilor.

Conditiile realizarii efectului probatoriu in favoarea comerciantului care a tinut registrul sunt urmatoarele:

1.Registrele sa fie obligatorii;

2.Registrele sa fie regulat tinute;

3.Registrele fac proba in favoarea comerciantului in raporturile cu alt comerciant, deoarece numai in astfel de raporturi este posibil controlul reciproc. Credinta conferita registrelor isi are suportul in posibilitatea confruntarii lor, iar daca una din parti nu este comerciant, registrele de

comert nu fac dovada impotriva necomerciantului;

4.Litigiul sa fie de natura comerciala, adica trebuie sa decurga dintr-o operatiune comerciala, care constituie fie o fapta de comert obiectiva, fie o fapta de comert subiectiva.

8.I.L.Georgescu-"Drept comercial roman.Teoria generala a obligatiilor comerciale.Contractul de vanzare-cumparare comerciala.", Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1994, pag. 96

5.Litigiul sa fie de natura comerciala, adica trebuie sa decurga dintr-o operatiune comerciala, care constituie fie o fapta de comert obiectiva, fie o fapta de comert subiectiva.

Operatiunea trebuie sa aiba caracter comercial pentru ambele parti; daca operatiunea este civila pentru una dintre parti, registrele comerciale nu fac dovada in favoarea celui care le-a tinut, intrucat comerciantii nu sunt obligati sa inregistreze operatiile civile, ceea ce inseamna ca lipseste posibilitatea confruntarii posturilor reciproce din registre.

b)Puterea probatorie a tuturor registrelor impotriva celor care le tine. Registrele comerciantilor, chiar neregulat tinute, fac proba impotriva lor. De aceasta data, legiuitorul nu conditioneaza aceasta putere probatorie. Registrele fac credinta indiferent daca sunt sau nu regulat tinute si fac proba nu numai registrelor obligatorii, ci si cele facultative, in afaceri chiar necomerciale fata de un comerciant, precum si in favoarea necomerciantilor.

Totusi, partea care intentioneaza sa se serveasca de aceste registre nu poate scinda continutul lor.

c)Prezumtiile in favoarea comerciantului izvorate din registrele facultative regular tinute. Registrele facultative pot sa constituie prezumtii in favoarea comerciantului care le-a tinut, daca datele sunt regulat mentionate, iar prezumtiile sunt temeinice, precise, concordante si in relatie cu inscrisurile din registrele obligatorii. Aceste prezumtii vor putea fi completate cu alte mijloace de proba admise de lege, in cazurile concrete.

Scrisorile misive.

Corespondenta intre doua persoane poate contine, uneori, marturisirea extrajudiciara a unor fapte probatorii, in acest caz ea poate servi ca mijloc de proba in justitie. Folosirea scrisorii de catre destinatar este supusa la restrictii variabile, in raport cu continutul scrisorii, care poate avea un caracter confidential. Protectia legala a secretului corespondentei este un aspect al dreptului oricarei persoane de a nu i se divulga viata sa personala. Problema limitelor folosirii in justitie a corespondentei este legata de continutul confidential al scrisorii.

Tertii pot folosi in justitie scisorile misive, in aceleasi conditii, dar ei trebuie sa dovedeasca ca au intrat in mod licit in posesia scrisorii respective, caci, daca au dobandit-o printr-un act delictuos( sustragere sau frauda), asemenea fapte, sanctionate de Codul penal, constituie o piedica la prezentarea scrisorii.

Asa cum se subliniaza in literatura juridica, daca trebuie respectat ceea ce constituie element confidential intr-o scrisoare misiva, celelalte piedici legate de consideratii nu pot fi retinute, aceasta opunere venind in conflict cu principiul adevarului obiectiv si cu dreptul instantei de a incuviinta si ordona orice mijloc de proba necesar. Deci, temeinicia opunerii va fi apreciata de instanta de judecata. Ca proba, scrisoarea misiva este o marturisire extrajudiciara. De exemplu, daca o scrisoare, semnata de autorul ei, cuprinde o remitere de datorie, ea constituie un adevarat inscris sub semnatura privata. Daca scrisoarea cuprinde o marturisire a autorului, aceasta este o marturisire extrajudiciara scrisa care va fi primita chiar daca obiectul litigiului nu poate fi dovedit prin martori, caci restrictia din art. 1205 C.civ. se refera numai la marturisirea extrajudiciara verbala.

Telegramele.

Telegramele, ca mijloc de proba, sunt prevazute in Codul comercial si nu in cel civil. Ceea ce este caracteristic pentru un astfel de inscris, este faptul ca destinatarul telegramei nu primeste originalul ei care este trimis de expeditor, ci o copie certificata de un functionar de stat. Acestuia, la randul sau, i s-a transmis prin semne mesajul de la un alt functionar care a primit originalul de la un expeditor. Deoarece functionarul de la sosire nu are originalul in fata sa, el nu da destinatarului o copie dupa semnele primite care, daca este contestata, nu constituie o dovada.

Daca transmiterea s-a facut corect, telegramele fac dovada la fel ca inscrisul privat, cu conditia ca originalul sa fi fost semnat de expeditor. In cazul in care este semnat de o alta persoana, va avea aceeasi forta probatorie, cu conditia ca cel interesat sa poata face dovada ca telegrama a fost prezentata la oficiul telegrafic de catre transmitator sau, cel putin, ca a fost trimisa de catre acesta la oficiu.

Art. 48 C.com., prin cuprinsul sau, stabileste responsabilitatea pentru o trimitere uniforma, facand trimitere la principiile generale in materie de culpa. Transmitatorul telegramei se prezuma in-afara de orice culpa, daca trimite telegrama recomandat sau colationat- aceasta oparatie constand in repetarea cuprinsului telegramei de catre oficiul care o primeste contra unei suprataxe, scriindu-se in telegrama cuvantul "colationat". In operatiile comerciale curente ( mai ales pe plan international) se foloseste mai mult telexul, care prezinta avantajul eliminarii erorilor de transmitere.

Rabojurile

In literatura noastra juridica, printre alte inscrisuri figureaza si rabojurile, care, spre deosebire de celelalte inscrisuri, constituie o proba preconstituita.

Rabojul a fost un mijloc de proba utilizat in trecut in mediul rural de persoanele care nu stiau sa scrie si sa citeasca, materializata intr-o bucata de lemn, despicata longitudinal in doua subdiviziuni egale, pe care se marcau prin crestaturi transversale identice prestatiile unilaterale sau succesive ale partilor. Daca cele doua subdiuviziuni ale rabojului( cate una la fiecare parte) alaturate, coincideau in ceea ce priveste crestaturile facute pe ele, atunci acest lucru echivala cu dovada existentei prestatiilor, considerandu-se ca proba era facuta numai pana la concurenta numarului cel mai mic de crestaturi identice ca forma.

Forta probanta a rabojurilor este, pana la proba contrara, daca se indeplineste conditia prevazuta de art. 1187 C.civ., respectiv crestaturile sa fie egale si corelative. Daca aceasta conditie nu este indeplinita, puterea probatorie este pana la concurenta numarului cel mai mic de crestaturi. Aceasta nepotrivire se poate dovedi ca este pricinuita de reaua credinta a uneia din parti.