RAPORTUL JURIDIC CIVIL

Definitia raportului juridic civil

Raportul juridic in general este relatia sociala reglementata de norma juridica. Datorita acestei reglementari, relatia sociala primeste caracter juridic si dobandeste forma de raport juridic.

Raporturile juridice sunt reglementate de diverse norme juridice: constitutionale, penale, de drept administrativ, de dreptul familiei etc.

Raporturile juridice reglementate de norme juridice civile sunt raporturi juridice civile.

Intr-o alta formulare, in esenta aceeasi "raportul juridic civil este relatia sociala reglementata de norma de drept civil."

In unanimitate, autorii de drept civil precizeaza ca relatiile sociale reglementate de dreptul civil sunt:

- relatiile sociale patrimoniale (de proprietate, de obligatii, de succesiune etc.)

- relatii sociale nepatrimoniale (persoanele extrapa­tri­mo­niale) in care se manifesta individualitatea persoanei.

Definitia raportului juridic civil subliniaza:

- raportul juridic civil este acea relatie sociala care are natura patrimoniala sau nepatrimoniala

- relatia sociala patrimoniala sau nepatrimoniala este reglementata de norma juridica civila.

2. Caracterele juridice ale raportului juridic civil

a) este un raport social, fiind o relatie sociala reglementata de norma juridica civila, el se stabileste intotdeauna intre oameni, priviti individual, in calitate de persoane fizice sau priviti in colectivitatea ce o alcatuiesc, in calitate de persoane juridice.

In doctrina franceza si apoi si la noi s-a sustinut teza, potrivit careia, in cazul dreptului de proprietate raportul juridic civil se stabileste intre proprietar si lucrul sau, la care se refera dreptul sau. Ar insemna ca raportul juridic civil s-ar incheia intre o persoana - proprietarul, si lucrul asupra caruia exercita acest drept.

Faptul ca este "o absurditate aceasta teza " rezulta din urmatoarele:

- norma de drept reglementeaza relatiile intre oameni, conduita oamenilor, chiar daca conduita este in legatura cu anumite lucruri si nicidecum conduita lucrurilor.

"A admite astfel, inseamna a admite ca legea poate reglementa conduita lucrurilor, ca deci, este posibil sa se poata institui o obligatie in sarcina lucrurilor, ceea ce este o absurditate", spune N. Titulescu.

- raportul juridic se formeaza printr-un acord de vointa al partilor, de cele mai multe ori.

In ipoteza ca raportul juridic se stabileste intre om si lucru, inseamna ca lucrul ar fi subiect al raportului juridic civil, concluzie inadmisibila (lucrul nu poate avea vointa proprie).

Raportul de proprietate este un raport juridic civil ce se stabileste intre titularul dreptului de proprietate si toti ceilalti, carora le revine obligatia negativa de a nu face nimic de natura a stanjeni pe proprietar sa exercite acest drept.

Formularea frecvent folosita "regimul juridic al bunurilor" se refera la regulile juridice privitoare la conduita oamenilor cu privire la lucruri.

b) caracterul dublu volutional

Raportul juridic civil are caracter volutional pentru ca este reglementat de lege. Ori legea reprezinta o vointa, cea a legiuitorului, care in procesul de legiferare da expresie vointei oamenilor unui stat,  reprezentati in acest proces ca urmare a alegerilor.

Raportul juridic civil care izvoraste din actele juridice civile, la fel ca orice alt raport juridic, are caracter volutional, deoarece se naste numai prin manifestarea de vointa a partilor sau cel putin a uneia dintre ele. Astfel, in aceste raporturi juridice se intalnesc vointa legiuitorului exprimata in norma juridica care fixeaza modul cum se naste, modifica, transmite sau stinge un raport juridic concret si vointa partilor contractante care inteleg sa se lege din punct de vedere juridic.

In doctrina se vorbeste de "caracterul dublu volutional" (ori "dublu caracter volutional") al raportului juridic civil.

c) pozitia de egalitate a partilor

In ramurile dreptului privat, indeosebi in dreptul civil, subiectii raportului juridic au o pozitie egala, in sensul ca vointele juridice ale lor sunt egale. Nici una din parti nu poate sa impuna vointa sa celeilalte vointe, numai de comun acord ele pot daca doresc sa incheie, sa modifice sau sa stinga un raport juridic civil. Egalitatea vointelor juridice sau pozitia juridica de egalitate are un continut diferit de egalitatea in fata legii, notiune des folosita in ramurile dreptului public, unde se stabilesc raporturi juridic 121g67b e in care partile se afla intr-o pozitie de subordonare, statul parte a raportului impunandu-si intotdeauna conduita celeilalte parti.

Egalitatea juridica a vointelor partilor raportului juridic civil exclude subordonarea intre partile raportului juridic. Ideea este adevarata si in cazul raporturilor juridice civile stabilite in contractele de adeziune. Desi una din parti isi impune vointa, stabilind continutul raportului juridic (existenta si intinderea drepturilor si obligatiilor ce revin celeilalte parti), de exemplu contractele de utilitati publice - de furnizare apa, gaz, electricitate, telefon, cablu TV etc. cealalta parte este libera sa incheie sau nu asemenea contracte.

3. Structura raportului juridic civil

Raportul juridic civil cuprinde urmatoarele elemente:

a) subiectii sau partile raportului juridic civil, adica persoanele fizice si juridice intre care se stabileste raportul juridic civil

b) continutul, alcatuit din drepturile subiective si obligatiile partilor. De exemplu, de comun acord partile intr-un contract de vanzare-cumparare stabilesc ce drepturi si obligatii au fiecare: astfel, predarea lucrului poate fi convenita la o alta data decat cea a platii pretului, predarea pretului se stabileste sa se faca intr-un numar de rate sau la o a treia persoana, cheltuielile de transport ale bunului cumparat sa fie suportate de catre una din parti etc.

Astfel, cumparatorul poate avea urmatoarele

drepturi

- sa primeasca bunul dupa ce a predat pretul sau numarul de rate convenit

- sa ceara restituirea cheltuielilor de transport avansate, de la vanzator, daca asa s-a stabilit

sau obligatii

- sa plateasca cheltuielile de transport ocazionate cu transportul bunului cumparat daca asa s-a stabilit etc.

Realizarea in practica a continutului raportului juridic, deci a drepturilor si obligatiilor partilor se face prin obiectul raportului juridic.

c) obiectul, prin care intelegem actiunea sau inactiunea (prestatia) pe care o parte a raportului juridic (subiectul pasiv) are obligatia sa o savarseasca, deoarece cealalta parte (subiectul activ) este indreptatita sa o pretinda. De exemplu, face parte din obiectul raportului juridic obligatia predarii bunului dupa plata a 3 rate din cele 5 (actiunea de a da bunul) de catre vanzator, deoarece cumparatorul are dreptul sa ceara predarea lucrului pentru ca ambii au convenit asupra acestui fapt.

A.     Subiectii raportului juridic civil

Notiunea de subiect al raportului juridic civil inseamna atributul, calitatea, posibilitatea de a fi titularul drepturilor si obligatiilor ce alcatuiesc continutul raportului juridic civil.

Subiectii raportului juridic sunt:

- persoanele fizice, denumite si subiecte individuale de drept civil

- persoanele juridice, care sunt subiecte colective de drept civil.

Persoana fizica este omul, privit ca titular de drepturi si obligatii civile.

Persoana juridica este colectivitatea care indeplinind conditiile legii (are o structura organizatorica interna, un patrimoniu propriu, distinct de cel al oamenilor care o compun si un scop bine determinat) este titulara de drepturi si obligatii civile.

Decretul nr.31/1954 privind persoanele fizice si juridice este reglementarea in materia subiectelor de drept civil.

In aceasta parte a cursului vom explica doar cateva notiuni fundamentale privind subiectii de drept civil, deoarece partea a doua a cursului, intitulata "Subiecte de drept civil" detaliaza materia.

Subiectul activ este persoana care prin incheierea raportului juridic civil dobandeste drepturi (de exemplu chiriasul - locatarul - stabilind un raport juridic cu locatorul - proprietarul lucrului inchiriat parte a contractului de inchiriere - dobandeste dreptul sa ceara spre folosinta bunul inchiriat sau exercita drepturi civile (de exemplu, mostenitorul exercita dreptul de a cere chiria, cand a mostenit un imobil inchiriat si acest drept este stipulat in contractul de inchiriere.)

Subiectul pasiv, este persoana careia ii revin obligatii civile. De exemplu, locatorul are obligatia civila sa puna la dispozitie locatarului sa predea lucrul in folosinta temporara.

In raporturile juridice de obligatii (care vor fi studiate in anul II la cursul "Teoria generala a obligatiilor") subiectul activ se numeste creditor si subiectul pasiv se numeste debitor.

De regula, partile raportului juridic civil (subiecte) au in acelasi timp ambele calitati: calitatea de subiect (parte) activ si calitatea de subiect (parte) pasiv, pentru ca, in mod obisnuit, dreptului unei parti din raportul juridic civil ii corespunde obligatia celeilalte parti. Astfel, in contractul de inchiriere ce da nastere unui raport juridic civil, o parte - locatorul care are dreptul sa pretinda chiria convenita, la termenele stipulate, de la locatar, caruia ii revine obligatia de a plati chiria. Asemenea, o parte - locatarul are dreptul sa ceara sa i se predea lucrul spre folosinta temporara, de la locator, acesta fiind obligat sa-l predea.

1. Determinarea subiectilor

In mod obisnuit subiectii raportului civil se determina, se individualizeaza in momentul incheierii actului juridic civil sau a savarsirii faptului juridic, moment in care se naste raportul juridic civil.

De exemplu cunoastem cine este locatorul si cine este locatarul, deci cine are calitatea de subiect al raportului juridic, de la data incheierii contractului de locatiune. Tot astfel, de regula se cunoaste cine este obligat sa repare prejudiciul, cine este subiectul pasiv - debitorul (autorul faptei ilicite) si cine este in drept sa ceara si sa primeasca repararea prejudiciului, subiectul activ - creditorul (victima) chiar la data producerii prejudiciului.

In cazul raporturilor juridice civile ce au in continutul lor drepturi absolute, ca de exemplu dreptul de proprietate, alte drepturi reale, drepturi nepatrimoniale, determinarea subiectului pasiv se face ulterior incheierii raportului juridic civil. In momentul incheierii acestuia (de exemplu cumparatorul cumpara o bicicleta) se determina subiectul activ (cumparatorul in exemplul dat) subiectul pasiv (titularul de obligatii) fiind toti ceilalti, carora le revine obligatia generala negativa care consta in a nu face nimic de natura a stanjeni exercitarea dreptului de proprietate (de a nu aduce atingere drepturilor subiectului activ). Subiectul pasiv este oricine, toata lumea, el nu este individualizat el este universal.

Numai in cazul incalcarii obligatiei generale negative, de exemplu proprietarului i s-a luat fara drept lucrul, a fost tulburat in exercitiul dreptului de proprietate sau i s-a produs un prejudiciu, se individualizeaza subiectul pasiv, dar, atentie, acest lucru se intampla in cadrul unui nou raport juridic civil, raportul de obligatii stabilit intre cel ce a incalcat obligatia generala negativa si subiectul activ (proprietarul) din cadrul primului raport juridic.

Intr-o opinie, "acest nou raport juridic nu se substituie celui initial, nici nu-l inlatura (n.a. - acesta ramane in fiinta in continuare cu un subiect activ si cu subiecte pasive nedeterminate), ci se adauga acestuia, avand o existenta de sine statatoare si avand un continut diferit."

Un punct de vedere diferit avanseaza ideea conform careia in momentul nesocotirii dreptului de proprietate se naste un raport diferit de raportul juridic real cu un continut distinct in care apare dreptul subiectiv de a trage la raspundere pe cel care a incalcat dreptul de proprietate, precum si obligatia corelativa a celui ce a incalcat dreptul de proprietate de a restabili situatia anterioara, inclusiv prin repararea prejudiciului cauzat.78 Prof.dr. Teofil Pop aduce in sprijinul opiniei un argument solid: izvorul celui de al 2-lea raport juridic civil este diferit de izvorul primului raport juridic civil real, si anume de regula, o fapta cauzatoare de prejudicii.

Intr-o opinie transanta in determinarea subiectilor se are in vedere cele se disting doua categorii de raporturi juridice civile; unele au in continut drepturi absolute si aici subiectul activ este titularul dreptului absolut si subiectul pasiv este  nedeterminat fiind format din toate celelalte persoane, celelalte au in continut drepturi relative subiectii de drept fiind individualizati in momentul incheierii raportului juridic civil.

2. Pluralitatea subiectilor raportului juridic civil

De regula raportul juridic civil se stabileste intre o persoana ca subiect activ si o alta persoana ca subiect pasiv. Acesta este raportul juridic civil simplu.

Uneori, raportul juridic civil se stabileste  intre mai multi subiecti de drept, unii fiind subiecti activi, alti subiecti pasivi. Este raportul juridic civil complex.

In ipoteza raporturilor juridice civile cu mai multi subiecti, fie activi, fie pasivi, regula este aceea a divizibilitatii, drepturile si obligatiile intre subiectii activi si pasivi.

Raporturi juridice civile cu pluralitate de subiecti, pot fi:

a) raportul juridic de obligatii, unde functioneaza regula ca obligatia este conjuncta (divizibila).

Distingem doua cazuri: pluralitate activa - sunt mai multi subiecti activi, de exemplu 3 frati au mostenit un autoturism, care a fost deteriorat, valoarea pagubei fiind de 100 milioane lei, oricare din frati poate pretinde de la debitor - cel ce a deteriorat autoturismul -, numai partea ce i se cuvine lui insusi, pluralitatea pasiva - sunt mai multi subiecti pasivi, fiecare codebitor este tinut numai pentru partea sa din datoria comuna (de exemplu intr-un contract de inchiriere locatorul stabileste chiria pentru folosinta autoturismului de catre doi prieteni in suma de 1 milion lei pe zi timp de 3 zile. Fiecare codebitor (oricare din prieteni) este tinut numai pentru partea sa din datoria comuna.

Regula divizibilitatii comporta doua exceptii, imprejurari cand drepturile si obligatiile nu se divid:

1) obiectul exterior raportului juridic civil (de exemplu autoturismul intr-un contract de vanzare-cumparare) este prin natura lui indivizibil. Deci, doi frati au mostenit, au cumparat, au primit in donatie etc. un autoturism pe care il vand. Obligatia de a preda autoturismul nu poate fi divizata, deoarece autoturismul prin natura lui este indivizibil. Oricare din vanzatori poate fi obligat de cumparator sa predea autoturismul. Tot astfel, daca sunt doi cumparatori, autoturismul se va preda oricaruia dintre ei.

Indivizibilitatea drepturilor si obligatiilor in cazul raportului juridic civil cu mai multi subiecti activi si pasivi poate fi stabilita si prin conventia partilor: ele convin ca prestatia sa fie executata integral, nedivizat.

In exemplul dat in care doi prieteni incheie un contract de inchiriere a unui autoturism in suma de 1 milion pe zi timp de 3 zile, locatorul poate conveni cu cei doi chiriasi indivizibilitatea chiriei (a sumei de 3 milioane). Procedand asa, locatorul se asigura de returnarea chiriei de la oricare chirias.

2) solidaritatea, este imprejurarea in care legea sau vointa partilor stabileste ca obligatiile sau drepturile sa fie executate sau exercitate in intregime, nedivizat, de oricare dintre codebitori sau dintre creditorii solidari.

Distingem:

- solidaritatea pasiva, obligatiile se executa in intregime de oricare codebitor, cel ce a executat obligatia avand drept de regres impotriva celorlalti debitori, prin plata facuta el ii elibereaza pe acestia de datoria lor fata de creditor, raportul juridic de obligatii intre creditor - codebitori inceteaza..

De exemplu daca trei conducatori auto impreuna distrug indicatoarele rutiere de "Stationare interzisa" de pe drumul public, autorii faptei ilicite raspund solidar fata de persoana prejudiciata (S.C. Citadin SRL). Victima  are posibilitatea sa ceara instantei de judecata valoarea totala a prejudiciului suferit de la oricare codebitor (oricare conducator auto). Codebitorul obligat la plata integrala a prejudiciului face plata si astfel raportul juridic de obligatii stabilit intre victima si codebitori inceteaza. Debitorul care a despagubit integral victima are actiune in regres impotriva celorlalti debitori, pentru ca fiecare sa suporte repararea prejudiciului.

Solidaritatea pasiva se naste din lege sau dintr-un act juridic (conventia partilor).

- solidaritatea activa, cand oricare dintre creditori exercita dreptul de a cere de la debitor intreaga datorie, nu numai partea ce i se cuvine. Debitorul, prin plata facuta, se elibereaza fata de toti ceilalti creditori solidari. Creditorul care a primit toata creanta este obligat sa o imparta cu ceilalti creditori.

De exemplu 3 frati au in proprietate comuna un apartament primit donatie si-l inchiriaza. Ei sunt creditorii chiriei. In contract, ei pot stipula dreptul oricaruia din ei de a primi chiria. Solidaritatea activa se naste numai dintr-un act juridic.

b) raportul juridic real

In raporturile juridice reale care au in continutul lor dreptul de proprietate pot exista mai multi subiecti activi, titulari ai dreptului de proprietate comuna asupra unui bun sau mase de bunuri.

Proprietatea comuna poate fi:

- coproprietate: fiecare coproprietar are o parte ideala (de exemplu doi frati sunt proprietari in comun ai unui imobil, unul asupra a 2/3 si celalalt asupra 1/3 dintr-un imobil), dar nu concreta din bunul sau cateva bunuri determinate.

- indiviziunea: mai multe persoane detin in comun o masa de bunuri, avand calitatea coindivizar. Fiecare cunoaste cota ideala de drept, dar nu detine in exclusivitate nici un bun. De exemplu in cazul mostenitorilor ce dobandesc masa succesorala.

Atentie, spre deosebire de coproprietate, coindivizarii sunt proprietarii unei multimi de bunuri nu ai unuia sau ai catorva bunuri determinate.

- devalmasia: este titlul juridic sub care sotii detin bunurile comune, dobandite in timpul casatoriei. Partea fiecarui sot este determinata de lege prin folosirea criteriului "gradul de contributie" la dobandirea bunurilor comune.

c) raportul juridic nepatrimonial care se naste numai din creatia intelectuala (opera stiintifica, inventie). In acest caz exista pluralitate activa denumita "coautorat", opera comuna fiind creata de mai multe persoane, cu o contributie stabilita a fiecareia.

3. Schimbarea subiectilor raportului juridic civil

Raporturile juridice civile incheiate se modifica in timp adaptandu-se unor imprejurari noi. Se pot schimba si subiectii de drept care l-au incheiat. Astfel, intr-un contract de inchiriere, chiriasul, nepotul avand probleme financiare este in imposibilitatea platii chiriei. Contractul inceteaza prin acordul de vointa al locatorului si locatarului, dar creanta trebuie executata. Intervine unchiul si face el plata. Astfel, se schimba subiectul activ al raportului juridic civil, locul locatarului fiind luat de unchi prin institutia numita subrogatia in dreptul creditorului platit.

Schimbarea subiectilor raportului juridic difera in functie de natura raportului juridic.

a) schimbarea subiectilor raportului juridic cand acestia sunt persoane juridice: se face in conditiile actului normativ prin care s-au constituit, in cazul celor de drept public sau a vointei liber exprimate de persoana juridica de drept privat.

b) schimbarea subiectilor raportului juridic civil ce are in continut drepturi nepatrimoniale:

Drepturile personale, nepatrimoniale fiind strans legate de persoana titularului, intim legate de viata de familie (de exemplu, dreptul la reputatie, la nume, la denumire, la onoare, dreptul de autor si inventator, la viata, la integritate fizica si sanatate, dreptul la respectarea vietii private etc.) avand caracter inalienabil nu pot fi transmise altei persoane.

Schimbarea subiectilor nu se poate face in acest caz.

c) schimbarea subiectilor raportului juridic civil de obligatii

Legea reglementeaza schimbarea subiectului activ in raporturile de obligatii prin urmatoarele procedee: cesiunea de creanta, subrogatia in drepturile creditorului platit si novatia prin schimbarea de creditor. Modul de schimbare a subiectilor in aceste raporturi se va studia in anul II la disciplina "Teoria generala a obligatiilor".

cesiunea de creanta: este contractul prin care un creditor transmite dreptul sau de creanta cu titlul oneros sau gratuit unei alte persoane. Creditorul care transmite creanta se numeste cedent, dobanditorul creantei se numeste cesionar, debitorul care ramane sa execute creanta transmisa se numeste debitor cedat. Astfel, in raportul juridic de obligatii se schimba subiectul activ: cesionarul ia locul cedentului. De exemplu, intr-un contract de imprumut, de consumatie (mutuum), creditorul (imprumutatorul) il imprumuta pe debitor cu suma de 15 milioane , cu termen scadent in 6 ani. Imprumutatorul inainte de implinirea termenului suspensiv - 6 ani - (la scadenta) cand va putea exercita dreptul de a cere restituirea sumei imprumutate, are nevoie de bani. Atunci cedentul (imprumutatorul) incheie un contract de cesiune de creanta cu o persoana dispusa sa cumpere creanta (cesionar). Astfel, se schimba subiectul activ in raportul juridic de obligatii: subiectul activ initial, cedentul este inlocuit cu dobanditorul creantei-cesionar. Ambele parti ale contractului de cesiune sunt in avantaj: cedentul dobandeste banii de care are nevoie, chiar daca nu intreaga suma, cesionarul si-a investit banii urmand sa dobandeasca si un castig: diferenta dintre pretul de cumparare a creantei, de regula mai mic decat valoarea nominala a creantei sau cand acestea coincid dobanda legala.

subrogatia in drepturile creditorului platit consta in inlocuirea debitorului din raportul juridic de obligatii cu o alta persoana care, platind datoria, devine creditor al debitorului, dobandind toate drepturile creditorului. Sunt frecvente situatiile cand o alta persoana plateste datoria debitorului. De exemplu tata plateste datoria fiului sau care a incheiat un contract de vanzare-cumparare a unei combine muzicale si nu reuseste sa plateasca decat o parte din pret. Cel ce plateste in locul debitorului, il inlocuieste pe acesta in raportul juridic de obligatii. Astfel, s-a stins raportul de obligatii intre creditorul initial (in exemplu vanzatorul combinei muzicale) si debitor (in exemplu, fiul care a cumparat combina muzicala) acesta ramanand pe mai departe obligat fata de noul creditor (in exemplu, tatal).

novatia prin schimbare de creditor, este un contract prin care se schimba vechiul creditor cu un nou creditor, debitorul devenind obligat fata de noul creditor si liberat fata de vechiul creditor. Novatia, desi sub acest aspect este identica cu cesiunea de creanta si subrogatia in drepturile creditorului platit, se particularizeaza prin aceea ca simultan cu schimbarea subiectului activ are loc stingerea vechii obligatii si transformarea acesteia intr-o noua creanta al carei titular este noul creditor. De exemplu, cumparatorul unui autoturism a convenit cu vanzatorul sa plateasca pretul la un termen si constata ca este in imposibilitate sa o faca.

Cei doi pot incheia un contract in care sa stabileasca schimbarea obiectului contractului de vanzare-cumparare (de exemplu, in locul pretului debitorul sa predea un bun determinat unei alte persoane, care devine astfel noul creditor. Acest lucru se poate realiza pentru ca intre vanzator si noul creditor de exemplu exista o obligatie de plata).

d) schimbarea subiectilor raportului juridic civil ce are in continut drepturi reale

In acest caz, se pot schimba numai subiectii activi, prin transmiterea bunului asupra caruia se exercita dreptul de proprietate: prin contracte, succesiune, legate testamentare, traditiune etc.

Subiectul pasiv nu se poate schimba, el fiind "toti ceilalti", nedeterminat, universal.

4. Capacitatea civila a subiectilor raportului juridic civil

Capacitatea civila este o parte a capacitatii juridice si consta in aptitudinea, calitatea, posibilitatea persoanei fizice sau juridice de a fi subiect de drept. Persoana poate incheia raporturi juridice civile numai daca are capacitate civila.

Potrivit prevederilor art.4 Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice: "Capacitatea civila este recunoscuta tuturor persoanelor".

Persoana fizica are capacitate de folosinta si, in afara de cazurile prevazute de lege, capacitate de exercitiu (art.5 Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice).

Capacitatea de folosinta

Capacitatea de folosinta este definita de art.5 al aceluiasi act normativ: "Capacitatea de folosinta este capacitatea de a avea drepturi si obligatorii."

In doctrina, se nuanteaza formularea legala: "aptitudinea generala si abstracta a omului de a avea drepturi si obligatii".

Am subliniat "de a avea drepturi" pentru a nu se confunda cu notiunea de capacitate de exercitiu in definitia careia apare sintagma "de a-si exercita drepturile".

Intr-o alta formulare, capacitatea de folosinta este aptitudinea de a fi subiect de drept civil. Legea recunoaste tuturor persoanelor capacitatea civila, implicit capacitatea de folosinta (art.4 Decretul 31/54 privitor la persoanele fizice si juridice) fara nici o discriminare de sex, rasa, nationalitate, religie, grad de cultura sau origine.

Capacitatea de folosinta este generala in sensul ca ea cuprinde toate drepturile subiective si obligatiile civile recunoscute de dreptul obiectiv. Astfel, orice persoana fizica are dreptul sa vanda, sa cumpere, sa inchirieze, sa doneze, sa imprumute, sa succeada etc.

Nimeni nu poate fi ingradit in capacitatea de folosinta decat in cazurile si conditiile prevazute de lege. De exemplu, dreptul de a dona este interzis persoanei fizice in anumite conditii: "art.806 Cod civil "minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune nici intr-un fel".

Nimeni nu poate renunta, nici in tot, nici in parte, la capacitatea de folosinta. Uneori persoana fizica poate renunta la un drept civil subiectiv, sau la mai multe, dar la aptitudinea generala de a avea drepturi si obligatii, la capacitatea de folosinta nu poate renunta.

Capacitatea de folosinta a omului incepe de la nastere si inceteaza cu moartea acestuia (uneori la declararea judecatoreasca a mortii).

Drepturile copilului sunt recunoscute din perioada de conceptie, insa numai daca se naste viu.

La persoanele juridice, capacitatea de folosinta este limitata de principiul specialitatii capacitatii de folosinta. Astfel, persoana juridica are aptitudinea generala de a avea drepturi si obligatii, dar numai "acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut"(art.34 alin.1 Decretul 31/1954).

In concluzie, capacitatea de folosinta nu mai este generala, ca la persoanele fizice, ci este limitata de principiul specialitatii capacitatii de folosinta.

Legea sanctioneaza nesotirea limitarii capacitatii de folosinta la scopul pentru care s-a infiintat persoana juridica. "Orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul" (n.a. nulitate absoluta - art.31 alin.1 Decretul 31/1954).

Capacitatea de folosinta a persoanei juridice incepe la data inregistrarii persoanei juridice sau la data actului de dispozitie care le infiinteaza (de exemplu la persoanele juridice de drept public), data recunoasterii actului de infiintare, data autorizarii infiintarii sau data indeplinirii vreunei cerinte a legi, dupa caz.

Capacitatea de folosinta a persoanei juridice ia sfarsit la data incetarii existentei persoanei juridice, prin reorganizare sau dizolvare.

A.      B. Capacitatea de exercitiu

Persoane fizice

"Capacitatea de exercitiu este capacitatea persoanei de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatii, savarsind acte juridice" (art.5 alin.3 Decretul 31/1954).

Actele juridice nu pot fi incheiate de orice persoana. Persoana care incheie acte juridice trebuie sa-si dea seama de efectele juridice pe care le produce actul incheiat, trebuie sa aiba vointa constienta.

In doctrina se accepta in unanimitate urmatoarea definitie a capacitatii de exercitiu: aptitudinea persoanei fizice de a dobandi drepturi (unii autori: de a exercita) si de a-si asuma obligatii (unii autori: de a-si indeplini obligatiile civile) prin incheierea de acte juridice proprii.

Nimeni nu poate fi lipsit in tot sau in parte, de capacitatea de exercitiu, decat in cazurile si in conditiile prevazute de legi. De exemplu minorul intre 14-18 ani este lipsit in parte de capacitatea de exercitiu, pentru ca asa prevede legea-art.9 din Decretul 31/1954, ca masura de ocrotire. Se considera ca el nu dispune de o dezvoltare psihica deplina, nu are o vointa constienta matura.

Nu au capacitate de exercitiu, potrivit art.11 din Decretul 31/1954, minorul care nu a implinit varsta de 14 ani si persoana pusa sub interdictie. Legea prezuma ca nu au discernamant. Beneficiind de capacitate de folosinta ei pot deveni titulari de drepturi si obligatii, dar numai prin actele juridice civile incheiate de reprezentantii lor (parintii sau tutorele) in numele minorului.

Are capacitate de exercitiu restransa minorul care a implinit varsta de 14 ani.

Actele juridice ale minorului cu capacitate restransa se incheie de catre acesta (n.a. - singur) cu incuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui, in unele cazuri (acte juridice de dispozitie) si cu incuviintarea autoritatii tutelare.

Capacitatea deplina de exercitiu incepe de la data cand persoana devine majora. Persoana devine majora la implinirea varstei de 18 ani.

Prin exceptie, femeia minora care se casatoreste (femeia potrivit Codului familiei se poate casatori fara incuviintarea parintilor sau a tutorelui la implinirea varstei de 16 ani, iar in mod exceptional chiar la implinirea varstei de 15 ani, cu aprobarea Primariei) dobandeste prin casatorie capacitate deplina de exercitiu.

In conditiile legii si persoanele majore pot fi lipsite de capacitate de exercitiu: este cazul interzisilor judecatoresti, persoanele diagnosticate ca sufera de alienatie sau debilitate mintala, care sunt puse sub interdictie prin hotarare judecatoreasca definitiva. Situatia lor juridica este identica cu cea a minorilor care nu au implinit varsta de 14 ani.

Persoanele juridice

Notiunea de capacitate de exercitiu a persoanei juridice este aceeasi ca la persoana fizica.

Persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale. Organele persoanei juridice (stabilite sau alese potrivit actului normativ de infiintare a persoanei juridice) sunt purtatoarele vointei persoanei juridice.

Actele juridice facute de organele persoanei juridice, in limitele puterilor ce le-au fost conferite sunt actele persoanei juridice insesi.

Faptele licite sau ilicite savarsite de organele sale obliga insasi persoana juridica, daca au fost indeplinite cu prilejul exercitarii functiei.

Faptele ilicite atrag si raspunderea personala a celui ce le-a savarsit, atat fata de persoana juridica, cat si fata de cel de-al treilea.

Raporturile dintre persoana juridica si cei care alcatuiesc organele sale sunt supuse, prin asemanare, regulilor mandatului, daca nu s-a prevazut altfel prin lege, actul de infiintare sau statut (art.35 si 36 Decretul 31/54).

Inceputul capacitatii de exercitiu este data infiintarii, inregistrarii persoanei juridice. In doctrina se apreciaza ca inceputul capacitatii de exercitiu este momentul desemnarii organelor sale.

Sfarsitul capacitatii de exercitiu a persoanei juridice coincide cu cel al capacitatii sale de folosinta: data incetarii persoanei juridice.

Continutul raportului juridic civil

Definitie: Continutul raportului juridic este definit ca fiind totalitatea drepturilor civile subiective si a obligatiilor corelative ale partilor.

Latura activa a continutului raportului juridic civil este formata din drepturile civile subiective si latura pasiva din obligatiile civile.

Dreptul subiectiv civil si obligatia civila sunt intr-o legatura de interdependenta. Astfel, intr-un raport juridic de obligatii - de exemplu contractul de imprumut, imprumutatorul este titularul dreptului de creanta, al dreptului de a cere imprumutatului suma imprumutata. Acestui drept ii corespunde obligatia corelativa a imprumutatului de a restitui bunul imprumutat.

Pentru subiectul activ, continutul raportului juridic este alcatuit din drepturi, respectiv, pentru subiectul pasiv continutul este alcatuit din obligatii.

In raportul juridic real, in al carui continut intalnim dreptul de proprietate, titularul dreptului, proprietarul are dreptul subiectiv de a poseda, folosi si dispune de bunul sau, in limitele legii, asa cum doreste. Dreptului ii corespunde obligatia corelativa negativa pentru "toti ceilalti" de a nu face nimic de natura a duce atingere dreptului de proprietate.

In raporturile juridice de obligatii, continutul raportului juridic, de regula este alcatuit din drepturile si obligatiile subiectiilor (partilor).

Dreptul subiectiv civil - latura activa a continutului raportului juridic civil

a) Definitia dreptului subiectiv civil

Codul civil nu defineste dreptul subiectiv civil. In doctrina definitiile difera:

Astfel, dreptul subiectiv este puterea sau prerogativa recunoscuta de dreptul obiectiv persoanelor fizice sau juridice (denumite si titulare ale dreptului), in calitatea lor de subiecte active ale raportului juridic, de a pretinde subiectelor pasive sa dea, ori sa faca sau sa nu faca ceva (sa savarseasca sau sa se abtina de la savarsirea unei actiuni), folosind, la nevoie, aparatul de constrangere al statului" .

Definitia omite sa precizeze posibilitatea titularului dreptului subiectiv de a avea el insusi o anumita conduita, recunoscuta si protejata de lege. In definitiile urmatoare omisiunea este eliminata. ".prerogativa conferita de lege in temeiul careia titularul dreptului poate sau trebuie sa desfasoare o anumita conduita ori sa ceara altora desfasurarea unei conduite, adecvate dreptului sau, sub sanctiunea recunoscuta de lege"84

Dreptul subiectiv este "posibilitatea juridica a titularului unui drept de a desfasura, in limitele legii o anumita conduita, in virtutea careia poate pretinde persoanei obligate sa aiba o comportare corespunzatoare, ce poate fi impusa in caz de necesitate, prin forta de constrangere a statului".

Intr-o alta definitie: "prerogativa pe care o acorda unei persoane dreptul obiectiv, prerogativa garantata prin mijloace juridice, de a avea un anumit comportament sau de a pretinde o anumita conduita subiectului."86 Dreptul subiectiv este definit: "posibilitatea juridica a titularului dreptului, dintr-un raport juridic civil, de a desfasura o anumita conduita garantata de lege prin putinta de a pretinde persoanei obligate, o anumita comportare corespunzatoare care poate fi impusa, in caz de nevoie, prin mijlocirea fortei coercitive a statului".

Un autor defineste dreptul subiectiv astfel: "posibilitatea juridica a titularului (subiect activ) de a desfasura o anumita conduita, garantata de lege prin putinta de a pretinde subiectului pasiv o anumita comportare corespunzatoare, care poate fi impusa, la nevoie, prin forta de constrangere a statului".

Dreptul subiectiv este: "acel interes individual pe care vointa colectiva il poate impune ca fiind in conformitate cu interesul social - exprimat in norme de drept - si in virtutea caruia subiectul activ poate pretinde subiectului pasiv sa savarseasca ori sa se abtina de la savarsirea unei actiuni".

Intr-o formulare identica prof.univ.dr. Gheorghe Beleiu si prof.univ.dr. I. Dogaru definesc dreptul subiectiv ca fiind: "posibilitatea recunoscuta de legea civila subiectului activ - persoana fizica sau persoana juridica - in virtutea careia aceasta poate, in limitele dreptului si a moralei, sa aiba o anumita conduita, sa pretinda o conduita corespunzatoare - sa dea, sa faca ori sa nu faca ceva - de la subiectul pasiv, si sa ceara concursul fortei coercitive a statului, in caz de nevoie."

Apreciem ca in definirea dreptului subiectiv civil trebuie sa se regaseasca urmatoarele elemente:

- este o posibilitate (facultate, putere, prerogativa) recunoscuta de lege subiectului activ (titularului)

- titularul are o anumita conduita, in limitele stabilite de lege

- titularul poate pretinde subiectului pasiv o anumita conduita, in limitele legii. Conduita subiectului pasiv consta in a da, a face, sau a nu face ceva.

- la nevoie titularul dreptului subiectiv poate apela la forta de constrangere a statului pentru protejarea dreptului sau.

Preferam urmatoarea formulare a definitiei dreptului subiectiv:

Dreptul subiectiv civil posibilitatea juridica a titularului de a avea o anumita conduita recunoscuta de lege si de a pretinde o conduita corespunzatoare dreptului sau, la nevoie prin apelarea la forta de constrangere a statului.

b) Clasificarea drepturilor civile subiective:

Clasificarea drepturilor civile subiective din drepturi absolute si drepturi relative este unanim acceptata in doctrina de drept civil.

Criteriul de clasificare a dat nastere unor controverse.

Unii autori stabilesc drept criteriu obiectiv al clasificarii, gradul de opozabilitate.

Definitia dreptului absolut formulata de dl. prof. univ. dr. Mircea Muresan pune accentul pe sfera persoanelor obligate sa-l respecte, pe opozabilitatea dreptului absolut: "drepturile absolute sunt acelea carora le corespunde obligatia generala a tuturor persoanelor de a se abtine de a le incalca ".

Intr-o alta definitie, alti autori adopta criteriul modului de exercitare al dreptului si definesc dreptul absolut ca fiind: "dreptul al carui titular poate avea o anumita conduita, fara a face apel la altcineva pentru a-l realiza 9²", sau, intr-o alta formulare: "dreptul in temeiul caruia titularul sau - subiectul activ determinat, are posibilitatea sa-l exercite singur, celorlalte subiecte revenindu-le obligatia generala si negativa de a nu face nimic de natura a-i aduce atingere⁹³".

Apreciem ca cele doua criterii obiective amintite, gradul de opozabilitate si modul de exercitare al dreptului absolut nu se exclud, ci se compenseaza reciproc. Astfel, daca toate persoanele au obligatia generala de a se abtine de a-l incalca, inseamna ca nu mai exista nici o persoana la care sa se faca apel pentru a fi realizat. De aceea, criteriul de delimitare a drepturilor absolute poate fi modul de exercitare a dreptului absolut - titularul il exercita fara aportul altcuiva - precum si gradul de opozabilitate - "toti ceilalti" carora le revine obligatia generala negativa de a nu-i aduce nici o atingere.

Caracterele juridice ale drepturilor absolute:

- subiectii raportului juridic civil care are in continutul sau un drept absolut sunt: subiectul activ, titularul dreptului absolut si subiectul pasiv, universal, "toti ceilalti", nedeterminat;

- subiectul pasiv are obligatia generala, negativa de a nu aduce atingere dreptului absolut;

- sunt opozabile tuturor (erga omnes).

Sunt drepturi absolute:

- drepturile personale nepatrimoniale, care pot fi: drepturi strans legate de persoana umana (exemplu, dreptul la viata, la integritate fizica, la sanatate fizica si psihica, la libertate, la respectarea vietii private, la inviolabilitatea persoanei si a domiciliului, nume, onoare, reputatie, demnitate etc.), drep­turi intim legate de viata de familie (de exemplu dreptul de a se casatori, dreptul sotilor la nume, dreptul la domiciliu, dreptul la secretul vietii de familie etc.), drepturile autorilor de opere stiintifice, literale si artistice (de exemplu, dreptul de a fi recunoscut ca autor, dreptul de a aduce opera la cunostinta publicului, dreptul la inviolabilitatea operei etc.) si drepturile nepatrimoniale ale persoanei juridice cum ar fi: dreptul la denumire, emblema, firma si marca comerciala, la concurenta loiala etc.).93

- drepturile reale (dreptul de proprietate, de uzufruct, de uz si abitatie, servitute etc.)

Drepturile absolute sunt limitate ca numar fiind stabilit prin lege.

Dreptul relativ

Dreptul relativ este: "acel drept in virtutea caruia titularul poate pretinde subiectului pasiv o conduita determinata, fara care dreptul nu se poate realiza."94

Intr-o formulare mai nuantata: "drepturile relative sunt cele carora le corespunde obligatia unei sau mai multor persoane, determinate din chiar momentul stabilirii raportului juridic, de a da.de a face.sau uneori de a nu face ceva."

O definitie cuprinzatoare formuleaza domnul prof.univ.dr.Ion Dogaru "dreptul in temeiul caruia subiectul activ (titularul sau) numit creditor (reus credendi) - subiect determinat - i se recunoaste posibilitatea de a pretinde subiectului pasiv, numit debitor (reus debendi) de asemenea determinat sa dea (aut dare) sa faca (aut facere), sau sa nu faca ceva (aut non facere)".

Caracterele juridice ale drepturilor relative:

- subiectii raportului juridic civil care are in continut drepturi relative sunt cunoscuti din momentul nasterii raportului juridic

- subiectul pasiv are obligatia de a da, a face sau a nu face ceva

- sunt opozabile numai subiectului pasiv (debitor).

Sunt drepturi relative drepturile de creanta.

Termenii folositi de "absolut" si "relativ" nu privesc modul de garantare al acestora, in sensul ca drepturile absolute ar fi mai bine protejate, ar fi "mai puternice", comparativ cu drepturile relative. S-a avut in vedere opozabilitatea lor, drepturile reale trebuie respectate de "toti ceilalti", toata lumea, si drepturile relative de subiectul pasiv determinat (debitorul).

Precizarea ca drepturile relative produc efecte in raport cu o anumita persoana (anumite persoane) determinate in momentul incheierii raportului juridic nu inseamna ca "toti ceilalti", toata lumea, pot sa le incalce, nesocoteasca. Ele se impun respectului general. Incalcarea lor atrage raspunderea civila delictuala cand s-a produs un prejudiciu. Toate drepturile absolute sau relative sunt opozabile tuturor, dar numai drepturile absolute produc efecte fata de toti.

Inca o precizare: uneori si in cazul drepturilor absolute subiectul pasiv poate avea o prestatie pozitiva. De exemplu, detinatorul fara temei legal al lucrului altuia este obligat la restituirea lucrului altuia catre proprietar.

Clasificarea drepturilor in absolute si relative este deosebit de importanta sub aspectul regimului juridic (a regulilor juridice) aplicabil. Astfel, drepturile absolute pot fi protejate in timp prin forta de constrangere a statutului "la infinit". Oricat timp ar trece de la atingerea adusa in exercitarea lor, titularul se poate adresa instantei de judecata si cere apararea lui. Se spune ca sunt imprescriptibile. Drepturile relative sunt prescriptibile, titularul acestora exercita actiunea in justitie intr-un termen scurt: de regula, in termenul general de prescriptie de 3 ani.

O alta regula aplicabila diferit: orice persoana poate cere apararea unui drept absolut prin actiune in justitie. In cazul drepturilor relative apararea o poate cere numai titularului acestuia.

a)      Drepturi patrimoniale si drepturi nepatrimoniale (extrapatrimoniale, personale)

Dreptul patrimonial este dreptul ce face parte din patrimoniul unei persoane, avand caracter economic si putand fi evaluat in bani. Dreptul civil reglementand raporturi patrimoniale, implicit are in vedere drepturile patrimoniale, ce constituie continutul majoritatii raporturilor juridice civile.

Drepturile patrimoniale pot fi drepturi absolute sau relative.

Dreptul nepatrimonial (extrapatrimonial, personal) este dreptul ce nu face parte dintr-un patrimoniu, nu are caracter economic si deci nu poate fi evaluat in bani.

Termenul de extrapatrimonial este utilizat pentru a sublinia aceasta idee.

Se foloseste, tot in aceasta idee si termenul de personal, mai mult si pentru a arata ca sunt strans legate de persoana titularului. Acest termen - personal - are si intelesul ca toate drepturile subiective sunt drepturi personale, deoarece apartin unei persoane.

Drepturile nepatrimoniale sunt limitate ca numar de lege. (Enumerarea acestora am facut-o la drepturile absolute).

Drepturile nepatrimoniale (extrapatrimoniale, personale) sunt intotdeauna drepturi absolute.

Uneori unele drepturi subiective civile pot avea si caracter patrimonial si caracter nepatrimonial. De exemplu dreptul de autor este un drept personal, extrapatrimonial care are si un caracter patrimonial (de exemplu dreptul autorului de a fi remunerat in caz de editare a operei).

Importanta clasificarii rezida in regimul juridic diferit aplicabil drepturilor patrimoniale si nepatrimoniale (extrapatrimoniale, personale). De exemplu, drepturile nepatrimoniale (extrapatrimoniale, personale), fiind strans legate de persoana titularului nu se pot transmite prin acte juridice, de asemenea nu pot fi exercitate, in general, prin reprezentare, lucru permis in cazul drepturilor patrimoniale. Protejarea prin actiune in justitie a drepturilor nepatrimoniale (extrapatrimoniale, personale) de regula nu este supusa prescriptiei extinctive.

b) Drepturi reale si drepturi de creanta

Numai drepturile patrimoniale se subclasifica in drepturi reale si drepturi de creanta, dreptul real (jus in re) este acel drept ce confera titularului posibilitatea de a exercita singur atributele (prerogativele dreptului asupra unui lucru determinat) in mod direct si nemijlocit, fara concursul altei persoane.

Termenul de "reale" vine de la faptul ca se refera la lucruri (in limba latina res).

Drepturile reale au urmatoarele caractere juridice specifice:

- titularul dreptului real il exercita direct asupra unui lucru, fara concursul altor persoane

- titularul dreptului real se bucura de dreptul de urmarire si de preferinta.

Dreptul de urmarire inseamna dreptul de a urmari si cere restituirea bunului din mainile oricui s-ar afla in mod nelegitim (s-ar afla in lipsa unui act juridic sau prin ignorarea clauzelor acestuia, in lipsa unei hotarari judecatoresti, prin incalcarea unei dispozitii legale, prin nesocotirea efectelor uzucapiunii sau posesiei bunului mobil cu buna credinta).

Dreptul de preferinta permite titularului unui drept real accesoriu (de gaj de ipoteca sau privilegiu) sa fie preferat cand acesta intra in concurs cu alte persoane, sa-si satisfaca cu prioritate creanta garantata cu acel drept real.

- este un drept absolut, asadar imprumuta caracterele juridice ale acestuia (subiectul activ este determinat, subiectul pasiv este "toti ceilalti", universal, nedeterminat; subiectul pasiv are o obligatie generala negativa,  si este opozabil "erga omnes").

sunt in numar limitat, fiind expres prevazute de lege.

Sunt drepturi reale principale:

- dreptul de proprietate cu cele 3 forme ale sale (proprietatea de stat alcatuita din domeniul public si domeniul privat al statului, proprietatea cooperatist-obsteasca si proprietatea privata);

- dreptul de administrare directa (al carui titular este regia autonoma sau institutiile de stat si se exercita asupra bunurilor proprietate de stat);

- dreptul de concesiune asupra unor bunuri din domeniul public al statului;

- dreptul de uzufruct, uz si abitatie, servitute si superficie.

Sunt drepturi reale accesorii gajul, ipoteca si unele privilegii.

- Dreptul de creanta: (jus ad personam) este acel drept in virtutea caruia subiectul activ numit creditor (reus credendi) are posibilitatea sa pretinda subiectului pasiv numit debitor (reus debendi), subiect determinat, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva (aut dare, aut facere sau aut non facere).

Uneori se cunosc si sub denumirea de drepturi personale, spre a se sublinia ideea ca sunt opozabile unei persoane determinate (debitor).

Drepturile de creanta alcatuiesc continutul raportului juridic de obligatii.

Drepturile de creanta au urmatoarele caractere juridice:

- subiectul activ (creditorul) poate sa adopte o anumita comportare, de regula, stabilita de comun acord cu debitorul, insa numai in limiterele prevederilor legii;

- subiectul activ - (creditorul) - are posibilitatea sa pretinda subiectului pasiv (debitorul) o anumita conduita;

- sunt nelimitate ca numar, ele se nasc de regula din vointa subiectilor raportului juridic de obligatii

- sunt drepturi relative, deci preiau caracterele juridice ale acestora (subiectii se cunosc din momentul stabilirii raportului juridic de obligatii, subiectul pasiv are obligatia de a da, a face sau a nu face ceva, este opozabilul debitorului).

c) Drepturi principale si drepturi accesorii

Aceasta clasificare priveste numai drepturile patrimoniale.

Dreptul principal: este dreptul care are o existenta de sine statatoare, soarta lui juridica nu depinde de existenta unui alt drept. De exemplu, dreptul de proprietate asupra unui bun, dreptul de creanta ce are ca obiect plata chiriei, a pretului, in general toate drepturile civile.

Dreptul accesoriu: este acel drept a carui soarta juridica depinde de existenta unui alt drept, numit drept principal. Este formulat in limba latina astfel: "accessorium sequitur principalem", adica soarta dreptului accesoriu este determinata de cea a dreptului principal.

In materia drepturilor reale intalnim cel mai frecvent diferentierea in drepturi principiale si drepturi accesorii. Sunt socotite drepturi reale principale drepturile enumerate la clasificarea drepturilor civile subiective in "Drepturi reale si de creanta".

Drepturile reale accesorii sunt urmatoarele: dreptul de ipoteca (drept real accesoriu ce reprezinta o garantie imobiliara, ce insoteste obligatia pe care o are debitorul si care nu presupune deposedarea celui ce o constituie), drepturi de gaj (amanet - drept real accesoriu, nascut din contract accesoriu prin care debitorul remite creditorul sau un lucru mobil pentru garantarea datoriei. Cand debitorul nu-si executa obligatia, creditorul gajist are dreptul sa ceara instantei de judecata retinerea lucrului in contul creantei), privilegiile si dreptul de retentie.

Dreptul real accesoriu presupune un drept principal care este un drept real principal.

Intr-o opinie, sfera de aplicare a impartirii in drepturi principale si drepturi accesorii nu trebuie redusa la categoria drepturilor reale, deoarece exista si drepturi de creanta accesorii acestea izvorand ca drepturi corelative obligatiilor nascute din acte juridice civile accesorii. Dintr-un contract accesoriu izvorasc nu numai obligatii accesorii ci si drepturi corelative acestora.: "dreptul creditorului de a pretinde de la debitor dobanda aferenta creantei principale, dreptul nascut din conventia accesorie numita clauza penala.".97 De exemplu, intr-un contract de executare de lucrari se poate introduce o clauza - clauza penala - (are caracter accesoriu deoarece nu ar fi existat in lipsa contractului principal - contractul de executare de lucrari) potrivit careia partea ce nu-si executa prestatia se obliga la plata unei sume de bani, convenita de comun acord. Din aceasta obligatie accesorie, rezulta dreptul corelativ accesoriu de a pretinde plata sumei prevazute in clauza penala.

d) Drepturi subiective civile pure si simple si drepturi subiective civile afectate de modalitati

Dreptul subiectiv civil pur si simplu este dreptul ce poate fi exercitat de indata, din chiar momentul nasterii lui, existenta si exercitarea lui nu depind de nici o imprejurare viitoare numita conditie sau termen. De exemplu, intr-un contract de vanzare-cumparare, din momentul nasterii dreptului cumparatorului de a intra in proprietatea bunului cumparat (este momentul realizarii acordului de vointa intre parti) acesta se si exercita prin predarea-primirea bunului cumparat.

Dreptul subiectiv civil afectat de modalitati (modalitatile sunt termenul, conditia si sarcina) este dreptul care se naste sau poate fi executat in raport de imprejurari viitoare care se pot sau nu realiza sau care se vor realiza cu siguranta. Modalitatile actului juridic vor fi studiate in cadrul capitolului "Actul juridic civil".

c) Recunoasterea drepturilor subiective civile

Normele dreptului obiectiv (dreptul pozitiv) recunosc drepturile subiective civile, de regula reglementeaza conduita titularului dreptului si limitele exercitarii lui.

In art.1 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice sunt recunoscute la modul general numai acele drepturi subiective civile care isi propun drept scop "satisfacerea intereselor personale, materiale si culturale, in acord cu interesul obstesc, potrivit legii si regulilor de convietuire". Astfel, titularul dreptului subiectiv civil poate sa-l exercite in interesul sau, "dar in interesul sau imbinat cu interesele tuturor".

Actele normative, de regula, recunosc categorii de drepturi subiective civile sau anumite drepturi subiective civile. De exemplu, in Constitutia Romaniei se recunosc drepturile fundamentale ale cetateanului care sunt in acelasi timp drepturi subiective civile cum sunt: dreptul la viata, la integritate fizica si psihica, la aparare, la libera circulatie, la domeniu sau resedinta, la emigrare, de a reveni in tara, la viata intima, familiala si privata, dreptul persoanei fizice sa dispuna de ea insasi, la informatie, la invatatura, la ocrotirea sanatatii, la munca etc.; in Codul civil se recunosc majoritatea drepturilor patrimoniale (reale si de creanta); in Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice se recunosc  drepturile personale nepatrimoniale.

Referitor la persoanele juridice, recunoasterea drepturilor subiective civile este reglementata de art.2 din Decretul 31/1954 privitor la persoanele fizice si juridice: "Drepturile civile pe care le au, ca persoane juridice (.) sunt recunoscute in scopul de a se asigura cresterea neincetata a bunastarii materiale (.) a oamenilor".

d) Ocrotirea (apararea) drepturilor subiective civile

Potrivit art.3 Decretul 31/54 "drepturile civile sunt ocrotite de lege".

Drepturile nepatrimoniale personale sunt aparate prin mijloacele nepatrimonial prevazute in art.54 din acelasi act normativ: "va cere instantei incetarea savarsirii faptei care aduce atingere drepturilor nepatrimoniale  sau "va putea cere instantei sa oblige pe autorul faptei savarsite fara drept sa indeplineasca orice masuri socotite necesare de catre instanta, spre a ajunge la restabilirea dreptului atins".

Apararea drepturilor nepatrimoniale (personale), prin mijloace patrimoniale, este acceptata in unanimitate dupa 1989: s-a acceptat posibilitatea repararii daunelor morale prin mijloace banesti.

Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ dispune expresis verbis in art.1 posibilitatea apararii dreptului sau, de catre orice persoana fizica sau juridica, incalcat printr-un act administrativ prin "anularea actului, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei ce i-a fost cauzata."

Mijloacele juridice de aparare a drepturilor subiective civile sunt:

- actiunea in justitie, este posibilitatea titularului dreptului sa ceara interventia fortei de constrangere a statului pentru a obtine respectarea dreptului sau restabilirea situatiei existente inaintea nesocotirii acestuia;

- pe cale de exceptie: in cursul procesului civil se invoca dreptul subiectiv civil ca mijloc de aparare impotriva pretentiilor nejustificate formulate de alte persoane impotriva titularului dreptului;

- prin executare silita: mijloc juridic prin care titularul dreptului subiectiv civil cere instantei de judecata aducerea la indeplinire a hotararii judecatoresti ce recunoaste un drept, daca persoana obligata nu intelege de bunavoie sa execute hotararea judecatoreasca.

e) Exercitarea drepturilor subiective civile

Dreptul subiectiv civil trebuie exercitat in scopul satisfacerii intereselor personale ale titularului, potrivit legii si regulilor de convietuire sociala. Asadar, in exercitarea dreptului subiectiv apar anumite limite.

Limitele exercitarii dreptului subiectiv civil sunt limite externe si limite interne.

Limitele externe sunt materiale. Astfel, proprietarul nu poate exercita atributele dreptului de proprietate dincolo de limitele, hotarulele terenului sau.

Limitele externe sunt juridice. Astfel, creditorul nu poate cere debitorului mai mult decat i se datoreaza, fara a depasi limitele juridice ale dreptului sau de creanta.

Limitele interne ale dreptului subiectiv civil sunt date de scopul in care este recunoscut dreptul si anume satisfacerea intereselor personale ale titularului acestuia.

In doctrina s-au nascut ample discutii cu privire la definirea abuzului de drept.

Abuzul de drept consta in depasirea limitelor externe (materiale sau juridice) sau a celor interne, sau a celor doua.

Cu privire la limitele externe materiale sau juridice sunt autori care s-au exprimat transant.

Paul Mircea Cosmovici, membru corespondent al Academiei Romaniei, a conchis: "cel ce actioneaza prin depasirea limitelor externe, materiale ori juridice ale drepturilor subiective actioneaza fara drept, ca, de pilda, proprietarul care ar construi dincolo de hotarul terenului sau - deci prin depasirea limitelor materiale ale dreptului de proprietate - ori creditorul care ar pretinde debitorului sau mai mult decat ii datoreaza acesta - deci prin depasirea limitelor juridice ale dreptului sau de creanta".

In aceeasi idee: "Abuzul de drept nu inseamna depasirea limitelor externe, de ordin material sau juridic, ale dreptului respectiv, ipoteza in care am fi in prezenta unui fapt juridic savarsit fara drept, ci numai depasirea limitelor interne ale dreptului subiectiv civil."101

Depasirea limitelor externe fie materiale, fie juridice poate reprezenta un fapt juridic ilicit, si daca s-a produs un prejudiciu sunt aplicabile regulile raspunderii civile.

Cu privire la limitele interne ale exercitiului drepturilor subiective, s-au propus mai multe criterii pentru definirea abuzului de drept: intentia de a dauna altuia, exercitiul anormal al dreptului, absenta unui interes legitim, deturnarea dreptului de la finalitatea sa.100

Intr-o definitie, autorul are in vedere numai limitele interne: "Exercitarea drepturilor subiective civile prin incalcarea acestor principii (nota: autorul se refera la exercitarea dreptului subiectiv civil potrivit cu scopul sau social si economic, exercitarea cu respectarea stricta a legii si a regulilor de morala, exercitarea cu buna-credinta) constituie, ceea ce se numeste in literatura de specialitate si practica judecatoreasca, abuz de drept".102

Alti autori definesc abuzul de drept cu referire deopotriva la limitele externe si interne ale exercitarii dreptului subiectiv civil.

Astfel, "Exercitarea unui drept civil subiectiv cu depasirea limitelor sale firesti, - si in special, cu depasirea limitelor sale interne, adica exercitarea lui in alt scop decat acela in vederea caruia dreptul respectiv este recunoscut de lege".103

Prof.univ.dr. Gheorghe Beleiu in definitia abuzului de drept se refera expresis verbis la ambele limite: "prin abuz de drept intelegem exercitarea unui drept subiectiv civil cu incalcarea principiilor exercitarii sale (.) prin nesocotirea scopului economic si social pentru care a fost recunoscut, cu nesocotirea legii si moralei, cu rea credinta cu depasirea limitelor sale".104

Autorii definitiilor de mai sus se grupeaza in teoria obiectiva a abuzului de drept, care in esenta subliniaza ca simpla deturnare a exercitarii dreptului de la scopul sau social reprezinta abuz de drept, indiferent de intentia subiectiva de a vatama pe altul.

Intr-o alta conceptie, teoria subiectiva explica abuzul de drept prin intentia ce anima pe titularul dreptului subiectiv civil de a vatama pe altul. Astfel, un autor subliniaza: "In ce ne priveste, apreciem ca abuzul de drept vizeaza numai ultimele doua principii din cele patru prezentate mai sus (n.a. - dreptul subiectiv civil trebuie exercitat numai potrivit scopului economic si social in vederea caruia este recunoscut si numai cu buna-credinta (.) se poate vorbi de un abuz de drept atunci cand titularul acestuia cu rea-credinta, il deturneaza de la finalitatea lui (.) faptul savarsit neputand fi explicat printr-un motiv legitim (.) titularul isi exercita dreptul subiectiv civil in scopul de a-l vatama pe altul, a-l sicana etc."

Intentia de a vatama se apreciaza din "inutilitatea actului pentru cel care l-a savarsit".

Sanctionarea abuzului de drept se face in doua moduri:

obligarea titularului dreptului subiectiv civil exercitat in mod abuziv la repararea eventualului prejudiciu produs, potrivit regulilor raspunderii civile delictuale;

refuzul protectiei juridice a titularilor drepturilor subiective civile exercitate in mod abuziv.107 Aceasta sanctiune a fost aplicata in practica judiciara.

In doctrina s-au exprimat si opinii contrare.

Un autor considera ca "refuzul concursului fortei de constrangere a statului (.) este discutabil (.) in lipsa unui text de lege expres in acest sens (.); respingerea cererii titularului  dreptului subiectiv civil exercitat abuziv va interveni, eventual, in temeiul unei dispozitii legale exprese, iar nu in baza simplei exercitari abuzive a dreptului".

2. Obligatia civila - latura pasiva a continutului raportului juridic civil

Dreptul subiectiv civil presupune existenta unei obligatii corelative. Drepturile subiective civile si obligatiile care alcatuiesc continutul raportului juridic civil sunt legate intre ele, fiecarui drept subiectiv corespunzandu-i o obligatie, dupa cum fiecarei obligatii ii corespunde un drept subiectiv. Ceea ce pretinde subiectul activ este tocmai indatorirea subiectului pasiv. Astfel, intr-un contract de locatiune dreptului locatorului de a primi chiria ii corespunde obligatia locatarului de a plati chiria, dupa cum dreptului locatarului de a i se preda lucrul in folosinta temporara ii corespunde obligatia locatorului de a preda lucrul.

Obligatia civila este obiectul de studiu al cursului "Teoria generala a obligatiilor", materie de anul II.

Obligatia civila este raportul de drept civil in care o parte, numita creditor, are posibilitatea de a pretinde celeilalte parti, numita debitor, sa execute o prestatie sau mai multe prestatii ce pot fi de a da, a face sau a nu face, de regula, sub sanctiunea constrangerii de stat.111

Prestatia subiectului pasiv consta in:

a da (aut dare), consta in indatorirea de a constitui (un drept real de ipoteca sau gaj asupra unui bun) sau a transmite un drept real asupra unui lucru. De exemplu transmiterea dreptului de proprietate printr-un act juridic de vanzare-cumparare, donatie etc. Obligatia de a da nu se confunda cu obligatia de a preda lucrul care este o obligatie de a face;

a face , este indatorirea ce consta intr-o prestatie pozitiva, avand ca obiect executarea de lucrari, prestarea de servicii sau predarea unui lucru (de exemplu a construi un imobil printr-un contract de antrepriza, a intretine o persoana printr-un contract de intretinere, a repara un autoturism potrivit unui contract de executari lucrari etc.);

a nu face, este indatorirea de a se abtine de la savarsirea unei actiuni, care ar fi putut sa o savarseasca daca nu s-ar fi obligat sa nu o faca. De exemplu, prin contractul de editura, autorul lucrarii predate spre tiparire se obliga sa nu predea lucrarea unei alte edituri.

Obligatia are in structura sa:

- subiectii (creditorul si debitorul) care de regula au in acelasi timp si calitatea de creditor si calitatea de debitor.

- continutul - din care fac parte toate drepturile de creanta si obligatiile corelative ce apartin subiectilor. De regula este alcatuit din dreptul creditorului de a pretinde si indatorirea debitorului de a executa prestatia datorata.

- obiectul - consta in conduita concreta, actiunea inactiunea, prestatia ce o poate pretinde creditorul si la care este tinut debitorul. Prestatia debitorului consta in a da, a face sau nu face ceva.

- sanctiunea - consta in dreptul creditorului de a recurge la forta de constrangere a statului pentru realizarea dreptului sau pe calea unei actiuni in justitie sau sa procedeze la executarea silita pentru realizarea creantei sale.

Obligatia civila izvoraste din acte juridice si fapte juridice licite (gestiunea de afaceri, plata nedatorata si imbogatirea fara just temei) si ilicite (delicte).

B. Obiectul raportului juridic civil

1. Definitie

In literatura juridica s-au purtat discutii legate de doua aspecte privitoare la obiectul raportului juridic civil.

Primul aspect se refera la faptul daca raportul juridic civil are sau nu un obiect.

Autorii care pun la indoiala existenta obiectului raportului juridic au in vedere ca prin obiect se inteleg numai lucrurile la care se refera drepturile si obligatiile partilor, si cum sunt raporturi juridice civile care se refera numai la actiuni, abtineri, obiectul nu este un element structural al raportului juridic civil.

Majoritatea considera necesara existenta notiunii de obiect al raportului juridic. Unii autori identifica notiunea atat cu lucrurile ce ne inconjoara, cat si cu actiunile sau abtinerile subiectilor.

Un drept fara obiect este un lucru greu de acceptat. Mai mult, se face si o diferentiere: in cazul drepturilor reale, obiectul este lucrul la care se refera dreptul; in cazul drepturilor de creanta, obiectul il constituie actiunea sau inactiunea la care are dreptul subiectul activ si este tinut subiectul pasiv.

Al doilea aspect se refera la continutul obiectului. Fac parte din obiectul raportului juridic actiunea sau inactiunea la care are dreptul subiectul activ si tinut subiectul pasiv sau si lucrurile la care se refera actiunea sau inactiunea, atunci cand ele exista?

Intr-o definitie "obiectul nu poate consta decat in actiunea sau abtinerea pe care subiectul activ (titularul dreptului) o poate pretinde subiectului pasiv (celui tinut de obligatie), iar aceasta fara a deosebi dupa cum in continutul raportului juridic civil intra un drept real sau un drept de creanta". Inutilitatea precizarii, dupa cum este vorba de un drept real sau de creanta, este simplu de argumentat: si in cazul dreptului real, titularul este indreptatit sa impuna subiectului pasiv-nedeterminat, universal "toti ceilalti" o conduita, obligatia generala negativa sa nu faca nimic de natura a stanjeni exercitarea dreptului. In ambele cazuri - drept real si drept de creanta - suntem in prezenta unei relatii sociale in care fiecare parte a raportului juridic se manifesta printr-o conduita ce reprezinta obiectul raportului juridic civil.

Numerosi autori considera conduita partilor (actiunea, inactiunea la care are dreptul subiectul activ si este tinut subiectul pasiv) ca fiind singurul element al obiectului raportului juridic: "intotdeauna, obiectul raportului juridic civil este format din conduita partilor". "prin obiect al raportului juidic intelegem conduita partilor".

"In concluzie, obiectul raportului juridic civil consta in actiunea sau abstenteunea la care este indreptatit subiectul activ si este tinut subiectul pasiv. (n.n. este vorba de conduita)."117

"Prin obiect al raportului juridic civil se intelege.in alti termeni conduita subiectelor acestui raport".

In concluzie: "ceea ce pare sa rezulte din multiple definitii ce au fost date este faptul ca toate se refera, in ultima analiza, la conduita subiectelor acestui raport, indiferent daca raportul juridic cuprinde in continutul sau drepturi reale sau drepturi de creanta".

Alti autori apreciaza ca in continutul notiunii de obiect al raporturilor juridice apar si lucrurile la care se refera conduita subiectilor, lucrul fiind numit obiect derivat (indirect).

Astfel "intrucat insa actiunea sau abtinerea ori, in general, conduita poate privi, ca in exemplul dreptului real un lucru acesta trebuie privit si el, cand este cazul, ca obiect al raportului juridic si anume obiect derivat".

Intr-o opinie asemanatoare, un autor precizeaza: "Adesea conduita subiectilor raportului juridic civil se refera direct la anumite lucruri exterioare (.) titularul unui drept de proprietate isi exercita actiunile care alcatuiesc continutul dreptului (adica atributele de posesie, folosinta si dispozitie) in mod direct asupra lucrului pe care-l are in proprietate: cumparatorul este indreptatit sa dobandeasca dreptul de proprietate si sa i se predea lucrul (bunul) pe care l-a cumparat (.) lucrurile respective nu sunt decat obiecte, materiale, lucruri, bunuri extrinseci raportului juridic civil".121

Ne raliem definitiei de mai jos, a aspectului raportului juridic civil, transanta si cuprinzatoare, ancorata in practica circuitului civil si intrata in limbajul curent de drept civil: "obiectul raportului juridic civil consta in actiunea sau abstentiunea (conduita) la care este indreptatit subiectul activ si tinut subiectul pasiv, iar daca actiunea sau inactiunea se refera la lucruri, si acestea dar nu ca obiect direct, ci derivat (indirect)."

Obiectul raportului juridic civil se exprima frecvent prin expresiile: am cumparat casa la un pret bun, am vandut bine autoturismul, am inchiriat foarte bine apartamentul etc.

In acest sens, se apreciaza: "nu se poate sa nu se recunoasca stransa legatura intre cei doi termeni: obiect al raportului juridic civil si lucrurile la care se refera."122