Raportul juridic civil

RAPORTUL JURIDIC CIVIL

Notiune, caractere si structura

A. Introducere in studiul raportului juridic civil

In doctrina, raportul juridic civil este privit ca o relatie sociala reglementata de norma de drept civil. In consecinta, putem defini raportul juridic civil ca fiind o relatie social-patrimoniala sau nepatrimoniala - reglementata de norma de drept civil. Trebuie sa retinem doua idei esentiale in legatura cu aceasta definitie, si anume: prima idee este aceea ca raportul juridic civil reprezinta reglementarea unei relatii sociale prin norme ce intra in continutul dreptului civil, iar a doua idee este aceea ca raportul juridic civil este o relatie sociala, adica o legatura intre oameni.

C. Elementele raportului juridic civil

Raportul juridic civil are trei elemente constitutive: partile, continutul si obiectul. Partile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoane fizice sau juridice care sunt titularele drepturilor si obligatiilor civile. Continutul raportului juridic civil 454b13e este dat de totalitatea drep­turilor subiective si a obligatiilor civile pe care le au partile. Obiectul raportului juridic civil consta in actiunile sau inac­tiunile la care sunt indrituite partile ori pe care acestea sunt tinute sa le respecte, in alti termeni, obiectul raportului juridic civil consta in conduita pe care o pot avea ori trebuie sa o aiba partile. Aceste trei elemente trebuie intrunite cumulativ, pentru a fi in prezenta unui raport juridic civil.

Notiuni generale privind partile raportului juridic civil 454b13e

Definitiile si categoriile subiectelor de drept civil

A. Definitia persoanei fizice

Pentru dreptul civil, "persoana fizica' este subiectul individual de drept, adica omul, privit ca titular de drepturi si obligatii civile.

B. Definitia persoanei juridice

Prin "persoana juridica' se intelege subiectul colectiv de drept, adica un colectiv de oameni care, intrunind conditiile cerute de lege, este titular de drepturi subiective si obligatii civile. Pentru a exista calitatea de persoana juridica, trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele trei conditii: sa aiba o organizare proprie; sa aiba un patrimoniu distinct; sa aiba un scop determinat, in acord cu interesele obstesti

C. Definitia generala a subiectului de drept civil

Prin subiect de drept civil se intelege acea specie de subiecte de drept care cuprinde persoana fizica si juridica, in calitate de titulari de drepturi subiective si de obligatii civile.

CATEGORIILE SUBIECTELOR DE DREPT CIVIL

Exista doua mari categorii de subiecte de drept civil:

. Subiecte individuale - in aceasta categorie intra persoanele fizice.

. Subiecte colective - in aceasta categorie intra persoanele juridice.

In categoria persoanelor fizice pot fi deosebite urmatoarele subcategorii:

. minorii sub 14 ani, care sunt persoane fizice lipsite de ca­pacitate de exercitiu;

. minorii intre 14 si 18 ani, care sunt persoane fizice cu ca­pacitate de exercitiu restransa

. majorii (persoanele fizice cu varsta peste 18 ani), care au capacitate de exercitiu.

Dupa criteriul cetateniei, persoanele fizice mai pot fi clasificate in:

- persoane fizice care sunt de cetatenie romana;

- persoane fizice care sunt de cetatenie straina. In aceasta categorie includem si persoanele fara cetatenie (apatrizii) si pe cele cu dubla cetatenie (din care nici una nu este romana);

In categoria persoanelor juridice, putem deosebi:

- persoane juridice particulare ori private;

- persoane juridice cooperatiste si obstesti;

- persoane juridice mixte;

- persoane juridice de stat.

Dupa criteriul nationalitatii lor, se pot deosebi:

- persoane juridice de nationalitate romana;

- persoane juridice de alta nationalitate.

Capacitatea civila

A. Notiuni generale

Capacitatea civila este expresia care desemneaza capacitatea in dreptul civil, in structura capacitatii civile intra doua elemente: capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu.

B. Capacitatea civila a persoanei fizice

Capacitatea de folosinta a persoanei fizice. Aceasta este aptitudinea, generala si abstracta, a omului de a avea drepturi si obligatii civile[3].

Capacitatea de folosinta incepe de la nasterea persoanei si inceteaza o data cu moartea acesteia (drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, insa numai daca se naste viu). Continutul acestei capacitati este dat de aptitudinea de a avea toate drepturile si obligatiile civile, cu exceptia celor oprite de lege.

Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice. Aceasta este aptitudinea omului de a-si exercita drepturile civile si de a-si indeplini obligatiile civile, prin incheierea de acte juridice civile. Urmatoarele categorii de persoane sunt lipsite de capacitate de exercitiu (art.l l din Decretul 31/1954):

a) minorul care nu a implinit varsta de 14 ani;

b) persoana pusa sub interdictie.

Persoanele fizice lipsite de capacitate de exercitiu pot incheia acte juridice numai prin reprezentantii lor legali. Minorul care a implinit varsta de 14 ani are capacitate de exercitiu restransa, putand incheia acte juridice, dar numai cu incuviintarea prealabila a parintilor sau a tutorelui.

Capacitatea civila de exercitiu se dobandeste la implinirea varstei de 18 ani sau atunci cand minorul se casatoreste.

C. Capacitatea civila a persoanei juridice

Capacitatea de folosinta a persoanei juridice este aptitudinea subiectului colectiv de drept civil de a avea drepturi si obligatii civile. Aceasta capacitate se dobandeste de la data inregistrarii sau de la alta data stabilita de lege.

Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice este aptitudinea sa de a-si exercita drepturile civile si de a-si indeplini obligatiile civile, prin incheierea de acte juridice, de catre organele sale de conducere. Actele juridice facute de organele persoanei juridice, in limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice insesi.

Continutul raportului juridic civil. Dreptul subiectiv civil. Obligatia civila

Definitia dreptului subiectiv civil

Dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscuta de legea civila subiectului activ - persoana fizica sau juridica - in virtutea careia aceasta poate - in limitele dreptului si moralei - sa aiba o anumita conduita, sa pretinda o conduita corespunzatoare - sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva - de la subiectul pasiv si sa ceara concursul fortei coercitive, a statului, in caz de nevoie. Elementele definitorii ale dreptului civil sunt urmatoarele:

. dreptul subiectiv civil este o posibilitate recunoscuta de legea civila subiectului activ, persoana fizica ori persoana juridica.

. in temeiul acestei posibilitati, subiectul activ poate:

- avea o anumita conduita, cum este cazul dreptului absolut;

- pretinde o anumita conduita corespunzatoare subiectului pasiv (sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva);

- apela la concursul fortei de constrangere a statului, in caz de nevoie (adica atunci cand dreptul sau este nesocotit sau incalcat, nerespectat )

Clasificarea drepturilor subiective civile

A. Enuntarea criteriilor de clasificare si categoriile de drepturi subiective civile in functie de aceste criterii

- in functie de opozabilitatea lor, drepturile subiective civile sunt absolute si relative.

- in functie de natura continutului lor, drepturile civile se impart in patrimoniale si nepatrimoniale.

- dupa corelatia dintre ele, drepturile subiective civile se impart in principale si accesorii.

- in functie de gradul de certitudine conferit titularilor, drepturile subiective civile se impart in pure si simple si drepturi afectate de modalitati.

B. Drepturile subiective civile absolute si relative

Dreptul subiectiv civil absolut este acel drept in virtutea caruia titularul sau poate avea o anumita conduita, fara a face apel la altcineva pentru a si-l realiza. Drepturile nepatrimoniale si drepturile reale sunt drepturi ab­solute.

Dreptul subiectiv civil relativ este acel drept in virtutea caruia titularul poate pretinde subiectului pasiv o anumita conduita, fara care dreptul nu se poate realiza. Dreptul absolut are urmatoarele caracteristici:

. are cunoscut numai titularul sau; titularul obligatiei corelative este necunoscut, fiind format din toate celelalte subiecte de drept civil, in afara de titularul dreptului absolut;

. ii corespunde obligatia generala si negativa de a nu i se aduce atingere;

. este opozabil tuturor, in sensul ca tuturor subiectelor de drept civil le revine obligatia de a nu-l incalca.

Dreptul relativ prezinta urmatoarele caracteristici:

. are cunoscut titularul sau, dar este cunoscut si subiectul pasiv;

. ii corespunde o obligatie pe care o are subiectul pasiv deter­minat, si anume aceea care are ca obiect obligatia de a da, a face sau a nu face ceva;

. este opozabil numai subiectului pasiv determinat.

C. Drepturile subiective civile patrimoniale si nepatrimoniale

Este patrimonial dreptul subiectiv al carui continut poate fi exprimat baneste, pecuniar. Sunt patrimoniale dreptul real si dreptul de creanta.

Este nepatrimonial (sau personal nepatrimonial) acel drept subiectiv al carui continut nu poate fi exprimat in bani.

l. Clasificarea drepturilor patrimoniale in drepturi reale si de creanta

Dreptul real este acel drept patrimonial in virtutea caruia titularul sau isi poate exercita prerogativele asupra unui bun fara concursul altcuiva.

Dreptul de creanta (numit si drept personal) este acel drept patrimonial in temeiul caruia subiectul activ (creditorul) poate pretinde subiectului pasiv (debitorului) sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. Intre dreptul real si dreptul de creanta intalnim urmatoarele:

a) Asemanari:

. ambele sunt patrimoniale;

. ambele au cunoscuti titularii lor, ca subiecte active.

b) Deosebiri:

sub aspectul subiectului pasiv: in cazul dreptului real, subiectul pasiv nu este cunoscut, fiind nedeterminat, in cazul dreptului de creanta este cunoscut titularul obligatiei corelative, care este debitorul;

. sub aspectul continutului obligatiei corelative: daca dreptului real ii corespunde o obligatie generala si negativa, adica de abtinere a tuturor de a aduce atingere dreptului real, dreptului de creanta ii corespunde o obligatie al carui obiect poate consta, dupa caz, in: a da, a face, a nu face ceva;

. ca numar: drepturile rele sunt limitate, pe cand drepturile de creanta nu sunt limitate, sunt nelimitate

numai dreptul real este insotit de prerogativa urmaririi (posibilitatea titularului dreptului real de a urmari bunul in mainile oricui s-ar gasi) si de cea a preferintei (posibilitatea titularului drep­tului real de a-si realiza dreptul sau cu intaietate), iar nu si dreptul de creanta

2. Categoriile de drepturi personale nepatrimoniale

a) Drepturile care privesc existenta si integritatea (fizica si morala) ale persoanei, precum: dreptul la viata, la sanatate, cinste, reputatie, onoare, dreptul la demnitate umana.

b) Drepturile care privesc identificarea persoanei, cum sunt:

pentru persoana fizica: dreptul la nume, la domiciliu si resedinta, dreptul la o stare civila, dreptul la pseudonim;

. pentru persoana juridica: dreptul la denumire, dreptul la sediu.

c) Drepturile ce decurg din creatia intelectuala, adica drepturile nepatrimoniale ce izvorasc din opera literara, artistica ori stiintifica si din inventie

D. Drepturile subiective civile principale si accesorii

Este principal acel drept subiectiv civil care are o existenta de sine statatoare, soarta sa nedepinzand de vreun alt drept. Este accesoriu acel drept subiectiv civil care nu are o existenta de sine statatoare, soarta lui juridica depinde de existenta altui drept subiectiv civil, cu rol de drept principal.

Drepturile nepatrimoniale sunt drepturi principale, de aceea putem spune urmatorul lucru: ca impartirea drepturilor subiective civile in principale si accesorii se aplica drepturilor patrimoniale. Aceasta clasificare se aplica in special drepturilor reale, de aici rezulta ca o sa avem drepturi reale principale si accesorii.

Drepturile reale principale sunt:

1. Dreptul de proprietate cu toate formele sale, adica: dreptul de proprietate privata ori particulara, dreptul de proprietate apar­tinand persoanelor juridice de stat, dreptul de proprietate apartinand persoanelor juridice cooperatiste sau obstesti, dreptul de proprietate al persoanelor juridice mixte, dreptul de proprietate de stat.

2. Drepturile reale principale corespunzatoare dreptului de proprietate privata: dreptul de uz, uzufruct, de abitatie, de superficie si de servitute.

3. Dreptul de folosinta al institutiilor de stat, persoane juridice, ca drept real corespunzator dreptului de proprietate al statului.

4. Dreptul de folosinta al cetatenilor care si-au construit locuinte proprietate personala pe terenurile atribuite de stat.

5. Dreptul de folosinta conferit de stat persoanelor juridice cooperatiste, obstesti, particulare ori mixte, persoanelor juridice anexe.

6. Dreptul de preemtiune

7. Dreptul de concesiune.

Drepturi reale accesorii:

Dreptul de ipoteca.

Dreptul de gaj.

Privilegiile

Dreptul de retentie

A. Drepturile subiective pure si simple si drepturile afectate de modalitati

Este pur si simplu acel drept subiectiv civil care confera maxima certitudine titularului sau, intrucat nici existenta si nici exercitarea lui nu depind de vreo imprejurare viitoare. Este afectat de modalitati acel drept subiectiv civil a carui exis­tenta ori executare depinde de o imprejurare viitoare, certa sau incerta.

Obligatia civila

A. Definitia obligatiei civile

Definim obligatia civila ca fiind indatorirea subiectului pasiv al raportului juridic civil de a avea o anume conduita, cores­punzatoare dreptului subiectiv corelativ, conduita care poate consta in a da, a face ori a nu face ceva si care, la nevoie poate fi impusa prin forta coercitiva a statului. Expresia de "obligatie civila' sau termenul de "obligatie' se foloseste cu trei sensuri:

obligatia civila = indatorirea subiectului pasiv de a da, a face, sau a nu face ceva;

. obligatia civila = raport obligational, adica raport civil, in care subiectul activ poate pretinde subiectului pasiv sa dea, sa faca, sau sa nu faca ceva;

. obligatie = inscris constatator.

B. Clasificarea obligatiilor civile

Criterii de clasificare si categoriile de obligatii civile in functie de aceste criterii

in functie de obiectul lor:

. a da reprezinta indatorirea de a constitui sau a transmite un drept real;

a face reprezinta indatorirea de a executa o lucrare, de a presta un serviciu sau a preda un lucru;

. a nu face, ca obligatie corelativa pentru un drept absolut, inseamna indatorirea generala de a nu face nimic de natura a aduce atingere acelui drept;

a nu face, ca obligatie corelativa pentru un drept relativ, inseamna a nu face ceva ce ar fi putut face daca debitorul nu s-ar fi obligat la abtinere;

. obligatia civila pozitiva (a da sau a face);

. obligatia civila negativa (a nu face);

. obligatia civila de rezultat (numita si determinata) este acea obligatie care consta in indatorirea debitorului de a obtine un rezultat determinat;

. obligatia civila de diligenta (numita si de mijloace) este acea obligatie care consta in indatorirea debitorului de a depune toata staruinta pentru obtinerea unui anume rezultat, fara a se obliga la insusi rezultatul.

in functie de opozabilitatea lor:

. obligatia civila obisnuita, care este opozabila numai intre parti;

. obligatia civila opozabila si tertilor (ex. contractul de vanzare-cumparare);

. obligatia civila reala, care inseamna indatorirea ce revine, potrivit legii, detinatorului unui bun, datorita importantei deosebite a unui astfel de bun pentru societate.

3. in functie de sanctiunea ce asigura respectarea obligatiilor Civile:

. obligatia civila perfecta este acea obligatie civila a carei executare este asigurata in caz de neexecutare de catre debitor, printr-o actiune in justitie si obtinerea unui titlu executoriu ce poate fi pus in executare silita;

. obligatia civila imperfecta (numita si naturala) este acea Obligatie civila a carei executare nu se poate obtine pe cale silita, dar odata executata de bunavoie de catre debitor, nu este permisa restituirea ei.

Obiectul raportului juridic civil. Generalitati privind obiectul raportului juridic civil

Definitia obiectului raportului juridic civil

A. Definitia

Prin obiect al raportului juridic civil intelegem actiunea la care este indrituit subiectul activ si cea de care este tinut subiectul pasiv.

Deci, intotdeauna, obiectul raportului juridic civil este format din conduita partilor.

Bunurile

A. Definitia

Prin bun se intelege o valoare economica ce este utila pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului si este suscep­tibila de apropriere sub forma dreptului patrimonial. Pentru a fi in prezenta unui bun in sensul dreptului civil, este necesar sa fie intrunite, cumulativ, conditiile:

. valoarea economica trebuie sa fie apta a satisface o trebuinta de ordin material ori spiritual a omului.

sa fie susceptibila de apropriatiune (insusire) sub forma drepturilor patrimoniale.

B. Clasificarea bunurilor

Criterii de clasificare si categorii de bunuri in functie de aceste criterii

1. in functie de natura lor si de calificarea data de lege, avem bunuri mobile si imobile (numite si miscatoare si nemiscatoare).

2. in functie de regimul circulatiei lor juridice, avem bunuri aflate in circuitul civil si bunuri scoase din circuitul civil.

3. in functie de modul cum sunt determinate, avem bunuri individual determinate si bunuri determinate generic.

4. Dupa cum pot fi sau nu inlocuite in executarea unei obligatii civile, avem bunuri fungibile si bunuri nefungibile.

5. Dupa cum folosirea lor implica sau nu consumarea ori instrainarea lor, distingem bunuri consumptibile si neconsumptibile.

6. Dupa cum sunt sau nu producatoare de fructe, distingem bunuri frugifere si nefrugifere.

7. Dupa cum pot fi sau nu impartite fara sa-si schimbe desti­natia lor, distingem bunuri divizibile si indivizibile.

8. Dupa corelatia dintre ele, distingem bunuri principale si accesorii.

9. Dupa modul de percepere, distingem bunuri corporale si incorporale.

10. Dupa cum sunt supuse sau nu urmaririi si executarii silite pentru plata datoriilor, distingem bunuri sesizabile si insesizabile.

1.Bunurile mobile si bunurile imobile

Categoriile de bunuri mobile sunt urmatoarele:

. mobile prin natura lor, adica acele bunuri care se pot trans­porta de la un loc la altul;

. mobile prin determinarea legii: sunt obligatiile si actiunile care au ca obiect sume exigibile sau efecte mobiliare, actiunile sau interesele in companii de finante, de comert sau de industrie, chiar si atunci cand capitalul acestor companii consta in imobile

. mobile prin anticipatie, adica acele bunuri care prin natura lor sunt imobile, dar pe care partile unui act juridic le considera ca mobile in considerarea a ceea ce vor deveni (fructele si recoltele reculese, dar instrainate prin acte juridice anticipate)

Categoriile de bunuri imobile sunt urmatoarele:

. imobile prin natura lor (fondurile de pamant, cladirile);

. imobile prin obiectul la care se aplica (uzufructul lucrurilor imobile, servitutile);

. imobile prin destinatie, sunt cele puse de proprietar pentru serviciul si exploatarea fondului (animalele afectate la cultura, instrumentele aratoare, stupii cu roi, pestele din iaz, paiele si gunoaiele, caldarile, teascurile, cazile, vasele, lapinii tinuti pe langa casa, porumbeii din porumbarie etc.) Mai sunt imobile prin destinatie oglinzile, parchetul unui apartament etc.

Importanta juridica a acestei clasificari:

in ceea ce priveste efectele posesiei: pentru imobile, posesia poate conduce la uzucapiune (prescriptia achizitorie), iar pentru mobile, posesia de buna-credinta valoreaza proprietate.

in ceea ce priveste drepturile accesorii: ipoteca are ca obiect un bun imobil, pe cand gajul priveste un bun mobil.

in dreptul international privat: imobilului i se aplica legea tarii pe teritoriul careia este situat, pe cand mobilului i se aplica legea proprietarului bunului.

in ceea ce priveste prescriptia extinctiva.

in ceea ce priveste regimul instrainarii lor.

2. Bunuri aflate in circuitul civil si cele scoase din circuitul civil

Bunurile aflate in circuitul civil sunt bunurile care pot face obiectul actelor juridice. Din aceasta categorie de bunuri fac parte doua subdiviziuni:

. bunuri care pot circula liber, neingradit;

. bunuri care pot fi dobandite, detinute ori instrainate in conditii restrictive (materiale explozive, deseuri toxice, pietrele pretioase si semipretioase, obiectele de cult). Bunurile scoase din circuitul civil sunt acele bunuri care nu pot face obiectul actului juridic civil. Aceste bunuri sunt inalienabile (ex. teritoriul Romaniei).

3. Bunuri determinate individual si bunuri determinate generic

Sunt individual determinate acele bunuri care, potrivit naturii lor sau vointei exprimate in actul juridic, se individualizeaza prin insusiri proprii, speciale (bunurile unicat). Bunurile determinate generic sunt acele bunuri care se individualizeaza prin insusirile speciei ori categoriei din care fac parte.

Individualizarea se face prin cantarire, masurare, numarare.

Aceasta clasificare a bunurilor prezinta importanta juridica in ceea ce priveste:

momentul transmiterii dreptului real; in principiu, cand obiectul actului il formeaza bunuri determinate individual (res certa), dreptul real se transmite in momentul realizarii acordului de vointa, chiar daca nu s-a predat bunul, pe cand in cazul in care obiectul actului il formeaza bunuri determinate generic (res genera), dreptul real se transmite in momentul individualizarii ori predarii; . suportarea riscului contractului: daca obiectul actului este rea certa, iar bunul piere fortuit inainte de predarea lui, debitorul este eliberat de obligatia predarii; daca obiectul actului este res genera, care piere fortuit inainte de predare, debitorul nu este liberat de obligatia de predare, el trebuind sa procure alte bunuri de gen, caci lucrurile de gen nu pier;

. locul predarii bunului: in lipsa de stipulatie contrarie, bunul individual determinat trebuie predat in locul unde se gasea la data contractarii, pe cand predarea unui bun de gen trebuie facuta la domiciliul debitorului, iar nu al creditorului, caci, in principiu, plata este cherabila, iar nu portabila.

4. Bunuri fungibile si nefungibile

Bunurile fungibile sunt bunurile care, in executarea unei obligatii, pot fi inlocuite cu altele, fara sa afecteze valabilitatea platii. Bunurile nefungibile sunt bunurile care nu pot fi inlocuite cu alte bunuri, in executarea unei obligatii, astfel ca debitorul nu este liberat decat prin predarea acelui bun.

Caracterul fungibil sau nefungibil al unui bun este dat de natura bunului, cat de vointa partilor unui act juridic.

5. Bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile

Este consumptibil acel bun care nu poate fi folosit fara ca prima lui intrebuintare sa nu implice consumarea substantei ori instrainarea lui (bani, combustibil). Este neconsumptibil bunul care poate fi folosit repetat, fara ca, prin aceasta, sa fie necesara consumarea substantei ori instrai­narea lui (masina, terenul).

6. Bunuri frugifere si bunuri nefrugifere

Bunurile frugifere sunt bunurile care produc periodic fructe, fara consumarea substantei lor (fructele pot fi naturale - pamantul, industriale, civile - chirii, dobanzi). Fructele se deosebesc de producte. Productele sunt foloase trase dintr-un bun cu consumarea substantei sale. Bunurile nefrugifere sunt bunurile care nu dau nastere peri­odic la fructe, fara consumarea substantei lor.

7. Bunuri divizibile si bunuri indivizibile

Bunurile divizibile pot fi impartite fara sa-si schimbe, prin aceasta, destinatia lor economica. Bunurile indivizibile sunt acele bunuri care nu pot fi impartite fara a-si schimba, prin aceasta, destinatia lor economica.

8. Bunuri principale si bunuri accesorii

Este principal acel bun care poate fi folosit independent fara a servi la intrebuintarea altui bun. Este accesoriu acel bun care este destinat sa serveasca la intrebuintarea unui bun principal (cureaua pentru ceas, antena pentru televizor etc.).

9. Bunuri corporale si bunuri incorporate

Bunul corporal este bunul care are o existenta materiala, fiind usor perceptibil simturilor omului. Este incorporala valoarea economica ce are o existenta ab­stracta, ideala.

10. Bunuri sesizabile s i bunuri insesizabile

Bunul sesizabil este bunul ce poate forma obiectul executarii silite a debitorului, iar bunul insesizabil nu poate fi urmarit silit pentru plata unei datorii. Numai bunurile din domeniul public sunt inalienabile.

Izvoarele si proba raporturilor juridice civile concrete

Izvoarele raportului juridic civil concret

Notiune

A. Definitie

Prin izvor al raportului juridic civil concret se intelege o imprejurare - act sau fapt - de care legea civila leaga nasterea unui raport juridic civil concret.

Clasificarea izvoarelor raporturilor juridice civile concrete

A. Criterii de clasificare si categorii corespunzatoare. Enuntare

Dupa legatura lor cu vointa umana, izvoarele raporturilor juridice civile concrete se impart in actiuni omenesti si fapte natu­rale (evenimente), primele depind de vointa omului, iar celelalte sunt independente de vointa omului.

Dupa sfera lor, distingem intre fapt juridic lato sensu si fapt juridic stricto sensu

B. Actiunile omenesti si faptele naturale (evenimentele)

Sunt actiuni umane faptele omului - comisive si omisive -savarsite cu sau fara intentia de a produce efecte juridice, prevazute de legea civila cu aceasta semnificatie, in acest caz, avem de a face cu actiunile voluntare, dorite cat si cele nevoluntare si nedorite. Actiunile omenesti pot fi clasificate dupa anumite criterii:

. actiuni savarsite cu intentia de a produce efecte juridice, care se numesc acte juridice civile;

. actiuni savarsite fara intentia de a produce efecte juridice, acestea nu sunt acte, ci fapte juridice;

. actiuni licite, adica savarsite cu respectarea dispozitiilor le­gale;

. actiuni ilicite, adica cele savarsite cu incalcarea prevederilor legale.

Evenimentele sau faptele naturale sunt imprejurari care se produc independent de vointa omului si de care legea civila leaga nasterea de raporturi juridice civile concrete (sunt asemenea fapte: cutremurul, moartea, inundatia).

Importanta juridica a acestei clasificari se manifesta sub mai multe aspecte, dintre care mentionam:

. capacitatea civila cunoaste reguli diferite, dupa cum este vorba de acte sau fapte juridice;

. reprezentarea opereaza numai in materie de acte juridice, iar nu de fapte juridice;

. prescriptia extinctiva are reguli diferite in ceea ce priveste inceputul sau.

C. Fapt juridic lato sensu si fapt juridic stricto sensu

In sens larg, prin fapt juridic se desemneaza atat actiunile omenesti, cat si evenimentele, faptele naturale. In sens restrans, prin fapt juridic se desemneaza numai faptele omenesti savarsite fara intentia de a produce efecte juridice, efecte ce se produc in puterea legii, si fapte naturale.

Proba raportului juridic civil concret

A.    Definitie

Prin proba se intelege mijlocul juridic de stabilire a existentei piui act sau fapt juridic si, prin aceasta, a dreptului subiectiv civil si a obligatiei civile .

B. Conditiile de admisibilitate a probei

Pentru a fi incuviintata de instanta, proba trebuie sa indeplineasca cumulativ, urmatoarele conditii:

. sa nu fie oprita de lege;

. sa fie utila;

. sa fie verosimila;

. sa fie pertinenta;

. sa fie concludenta.

Mijloace de proba

1. Inscrisurile

Prin inscris se intelege consemnarea de date despre acte si fapte juridice, cu un mijloc adecvat, pe un anumit suport material. Clasificarea inscrisurilor se face in functie de anumite criterii:

l. Dupa scopul urmarit la intocmirea lor, inscrisurile se impart in:

. preconstituite, cele intocmite special pentru a servi ca probe;

. nepreconstituite, sunt celelalte inscrisuri.

Dupa efectul lor, inscrisurile se deosebesc in trei categorii:

originare sunt inscrisurile intocmite pentru a dovedi incheierea, modificarea sau incetarea unui act juridic civil;

. recognitive sunt inscrisurile intocmite pentru o recunoastere a existentei inscrisurilor originare pierdute ori distruse, pe care le intocmesc.

. confirmative sunt inscrisurile prin care se inlatura anulabilitatea unui act juridic civil.

3. Dupa raportul dintre ele, inscrisurile se impart in originale si copii.

4. Dupa criteriul semnaturii, inscrisurile se deosebesc in sem­nate si nesemnate.

Inscrisul autentic este acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege, de un functionar public, care are drept de a functiona in locul unde actul s-a facut. Principalele categorii de acte autentice sunt: inscrisurile autentice notariale, actele de stare civila, hotararile organelor jurisdictionale.

inscrisul sub semnatura privata este acel inscris care este semnat de cel ori cei de la care provine. Conditii speciale de valabilitate pentru anumite inscrisuri sub semnatura privata:

conditia pluralitatii de exemplare (multiplul exemplar) inseamna ca un act juridic trebuie incheiat in atatea exemplare, cate parti cu interese contrare sunt;

2. conditia scrierii in intregime ori punerii formulei "bun si aprobat' inainte de semnare de catre partea care se obliga;

3. conditia ceruta testamentului olograf: sa fie scris, semnat si datat de mana testatorului.

2. Marturia (proba cu martori ori testimoniala)

Marturia este relatarea orala, facuta de o persoana, in fata instantei de judecata, cu privire la acte sau fapte litigioase, savarsite in trecut, despre care are cunostinta personal. Dovada actelor juri­dice ce depasesc valoarea de 250 de lei nu se poate face cu mar­tori, ci se face doar printr-un act autentic, sau printr-un act sub semnatura privata.

3. Marturisirea (Recunoasterea)

Marturisirea este recunoasterea de catre o persoana a unui act sau fapt pe care o alta persoana isi intemeiaza o pretentie si care este de natura sa produca efecte contra autorului ei.

1. Marturisirea poate fi extrajudiciara si judiciara.

2. Dupa modul de exprimare, marturisirea poate fi expresa si tacita.

3. Dupa structura, se disting urmatoarele categorii:

. marturisirea simpla care inseamna recunoasterea pretentiei reclamantului, facuta de catre parat, asa cum a fost formulata pre­tentia;

. marturisirea calificata consta in recunoasterea de catre parat a faptelor invocate de catre reclamant, dar si a altor imprejurari strans legate de faptul invocat, anterior ori concomitent faptului pretins, care schimba semnificatia sa juridica;

. marturisirea complexa consta in recunoasterea de catre parat a faptului pretins de reclamant, dar si a altei imprejurari ulterioare care anihileaza pe primul.

Prezumtiile

Prezumtiile sunt consecintele ce legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut.

Clasificarea prezumtiilor :

1. Dupa autorul lor prezumtiile sunt de doua feluri: legale (cele stabilite de catre legiuitor) si simple (cele stabilite de judecator). Prezumtiile legale sunt limitate numeric, pe cand prezumtiile simple sunt nelimitate sub aspectul numarului lor.

2. Dupa forta probanta, prezumtiile legale se impart in pre­zumtii absolute (adica cele ce nu pot fi rasturnate prin proba con­trarie si se numesc irefragabile) si prezumtiile relative (adica cele ce pot fi rasturnate prin proba contrarie, fie mai usor, fie mai greu).