REGULI GENERALE CU PRIVIRE LA MOSTENIREA TESTAMENTARA

Sectiunea I

Notiunea de testament. Conditii de validitate.

§1. Definitia, caracterele juridice si cuprinsul testamentului.

Precizari prealabile. Potrivit art.650 C.civ. patrimoniul suc­cesoral se poate transmite nu numai in temeiul legii (la persoanele, in ordinea si in cotele determinate de lege), dar si in temeiul vointei celui care lasa mostenirea, manifestata prin testament, caz in care mostenirea (devolutiunea ei) este testamentara.

Desi se poate afirma ca in dreptul nostru mostenirea legala este regula si constituie dreptul comun in materia transmiterii patrimoniului succesoral, ea poate fi inlaturata - in tot sau in parte - ­in conditiile sau in limitele prevazute de lege, prin testamentul lasat de de cuius.

Aceasta inseamna ca legea consacra principiul libertatii testa­mentare, libertate la care nu se poate renunta[1], in sensul ca orice persoana capabila este libera de a lasa (sau a nu lasa) un testament si de a dispune, pe aceasta cale, de patrimoniul sau pentru caz de moarte (mortis causa). Vom vedea insa ca, in dreptul nostru, liber­tatea testamentara nu este absoluta, legea prevazand imperativ anumite ingradiri, cea mai importanta fiind institutia rezervei suc­cesorale prevazuta in favoarea unor mostenitori legali si care este sustrasa actelor liberale ale celui care lasa mostenirea, fie ca este vorba de liberalitatile facute in timpul vietii (donatii), fie pentru cauza de moarte (legate).

Definitia legala a testamentului. Potrivit art.802 C.civ. "tes­tamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul incetarii sale din viata, de tot sau parte din avutul sau". Dupa cum rezulta din aceasta definitie, coroborata cu alte dispozitii legale, testamentul este un act juridic unilateral, solemn, esential­mente personal si revocabil.

Caractere juridice

a) Testamentul este un act juridic deoarece cuprinde manifes­tarea de vointa a testatorului cu intentia de a produce efecte juridice si, ca atare, pentru a fi valabil, trebuie sa indeplineasca conditiile de fond (consimtamantul neviciat, capacitate, obiect si cauza) preva­zute de lege pentru orice act juridic si cele specifice liberalitatilor. Testamentul, ca act juridic, este unilateral: vointa testatorului este producatoare de efecte, indiferent de atitudinea legatarului si ina­inte de acceptarea de catre el a legatului: legatul se dobandeste din momentul deschiderii mostenirii prin actul unilateral al testatorului, daca legatarul nu renunta la legat. Prin urmare, acceptarea legatului nu trebuie confundata cu acceptarea necesara in vederea incheierii unui contract. Cele doua acte - testamentul si acceptarea legatului sau a altor dispozitii testamentare (de exemplu, executiunea testa­mentara) - sunt acte unilaterale distincte, cu efecte proprii fiecaruia si nu se unesc in sensul formarii unui act juridic bilateral (contract).

b) Testamentul este un act juridic esentialmente personal, in sensul ca nu poate fi incheiat prin reprezentare sau cu incuviintarea ocrotitorului legal. In masura in care o persoana are capacitatea de a testa, o poate face exclusiv personal, iar daca nu are aceasta capa­citate nu o poate face prin reprezentare sau cu incuviintarea altor persoane. Chiar daca testatorul primeste consultatii de specialitate de la o alta persoana (de exemplu, avocat) in vederea redactarii tes­tamentului, el trebuie sa exprime vointa sa personala.

c) El este un act juridic solemn; sub sanctiunea nulitatii absolu­te testamentul trebuie sa fie incheiat intr-una dintre formele preva­zute de lege. Posibilitatea de alegere a testatorului este limitata la formele reglementate strict de lege.

d) Testamentul este un act juridic pentru cauza de moarte; daca legea nu prevede altfel, efectele dispozitiilor testamentare se produc numai la moartea testatorului. Prin urmare, conditiile de validitate ale testamentului se apreciaza raportat la momentul intocmirii sale, in schimb, efectele pe care le produc dispozitiile sale raportat la mo­mentul mortii testatorului[3]. Astfel fiind, legatarul nu dobandeste nici un drept cat timp testatorul este in viata; testatorul pastreaza dreptul de dispozitie asupra bunurilor de care dispune prin testament.

e) Testamentul este un act esentialmente revocabil. Pana in ulti­ma clipa a vietii testatorul poate revoca sau modifica unilateral dispo­zitiile sale testamentare. El are un drept absolut, deci nesusceptibil de abuz de a revoca dispozitiile testamentare si sub nici o forma nu poate renunta valabil la acest drept. Renuntarea ar constitui un pact asupra unei succesiuni viitoare, interzis de lege (art.965 C.civ.).

Avand in vedere ansamblul caracterelor juridice ale testamen­tului, in multe privinte derogatorii de la dreptul comun al actelor juridice, el se manifesta ca un act juridic exceptional, guvernat, in mare masura, de reguli de fond si de forma speciale.

Cuprinsul testamentului. Dupa cum rezulta din definitia legala a testamentului, obiectul lui principal il constituie legatele, care sunt dispozitii referitoare la patrimoniul succesoral (legate uni­versale sau cu titlu universal) sau la bunurile ce fac parte din acel patrimoniu (legate cu titlu particular). Insa, alaturi de legate sau chiar fara a cuprinde legate, testamentul poate contine si alte ma­nifestari de ultima vointa a defunctului, cum ar fi:

- exheredari, adica inlaturarea de la mostenire a unor mostenitori legali, in limitele prevazute de lege (art.802 si 841 si urm. C.civ.);

numirea de executor testamentar, imputernicit pentru a putea asigura executarea dispozitiilor testamentare (art.910 si urm. C.civ.);

- sarcini impuse legatarilor sau mostenitorilor legali, de natura patrimoniala (legate) sau de alta natura (art.902 si 930 coroborat cu art.830 C.civ.);

- revocarea - totala sau partiala - a unui testament anterior sau a unei dispozitii testamentare anterioare, ori retractarea revocarii anterioare (art.802 si 920 si urm. C.civ.);

- partajul de ascendent, adica imparteala facuta de testator intre descendentii sai a bunurilor succesorale sau a unei parti din aceste bunuri (art.794 si urm. C.civ.) 828b19i ;

- recunoasterea de catre mama a copilului trecut in registrul de stare civila ca nascut din parinti necunoscuti sau de catre tata a copilului din afara casatoriei (art.48 si 57 C.fam.);

- alte dispozitii de ultima vointa, cum ar fi cele privitoare la funeralii si ingropare, recunoasterea unei datorii etc., dispozitiile legale in materie nefiind limitative.

Concluzii privind notiunea de testament. Avand in vedere cuprinsul (posibil) foarte variat al testamentului - care poate cu­prinde nu numai legate (cum pare a rezulta din art.802 C.civ.), dar si dispozitii de alta natura, care nu vizeaza (cel putin in mod di­rect) transmiterea patrimoniului (bunurilor) succesorale, s-a ajuns la concluzia potrivit careia daca un testament contine in acelasi timp legate si dispozitii de natura diferita, ne aflam "in fata a doua (sau mai multe) acte juridice deosebite, intrunite sub forma unui testament", iar aceste acte pot fi independente intre ele. Mai mult decat atat, pornind de la constatarea ca testamentul poate cuprinde nu numai legate, dar si alte dispozitii sau numai alte dispozitii - ­nefiind obligatoriu ca testamentul sa cuprinda legate - s-a ajuns la concluzia, impartasita de marea majoritate a autorilor, potrivit careia "testamentul nu este decat un tipar juridic, o forma in care trebuie sa fie imbracate unele acte de ultima vointa, cum sunt legatul sau executiunea testamentara ", ca "in unitatea materiala a inscrisului testamentar, sunt cuprinse, din punct de vedere intelec­tual, o pluralitate de acte juridice deosebite, supuse fiecare, cat priveste fondul, regimului sau juridic propriu"[4].

Interpretarea continutului testamentului. Cu toate ca tes­tamentul este un act juridic solemn, vointa testatorului poate sa fie exprimata insuficient de clar, termenii intrebuintati sa aiba mai multe intelesuri etc., mai ales in cazul testamentului olograf. Astfel fiind, in caz de indoiala si neintelegere intre persoanele interesate, instanta este chemata sa interpreteze continutul testamentului, clauzele pe care le contine.

Cu exceptia art.908 C.civ. (referitor la legatul care are ca obiect un lucru de gen nedeterminat calitativ si care trebuie sa fie prestat de calitate mijlocie), legea nu stabileste reguli de inter­pretare a clauzelor testamentare. Astfel fiind, se admite ca sunt aplicabile, in mod corespunzator, si in aceasta materie, regulile care guverneaza interpretarea contractelor (art.977-985 C.civ.).

Fara a analiza aceste reguli, subliniem numai unele aspecte ce trebuie avute in vedere in mod special in materia interpretarii tes­tamentelor:

- Interpretarea dispozitiilor testamentare trebuie sa se faca dupa intentia, vointa reala (dovedita) a testatorului, si nu dupa sensul lite­ral al termenilor (art.977 C.civ.), potrivit regulii "in conditionibus (testamenti) primum locum voluntas defuncti obtinet ".

- Intentia testatorului se va cauta in principal in insusi continu­tul testamentului si numai in mod accesoriu in acte si imprejurari exterioare, extrinseci.

- In caz de indoiala, prin aplicarea in mod corespunzator a art.983 C.civ. la materia analizata, clauza se interpreteaza in fa­voarea mostenitorilor legali (mai ales daca este vorba de intinderea legatului), iar nu a legatarilor. Prin aceasta regula insa, nu trebuie anihilata regula de interpretare a clauzei in sensul ce poate avea un efect, iar nu in acela ce n-ar produce nici unul (art.978 C.civ.). De exemplu, legatul facut unui creditor urmeaza sa fie luat in consi­derare ca atare (ca liberalitate), iar nu ca plata a datoriei (desi legea noastra nu a reprodus art.1023 C.civ.fr.). Tot astfel, in caz de indoiala, o clauza cuprinzand o substitutie, va fi interpretata in sen­sul unei substitutii vulgare, iar nu fideicomisare.

- Clauzele testamentare se interpreteaza unele prin altele, dan­du-se fiecareia intelesul ce rezulta din actul intreg (art.982 C.civ.); actul juridic nu poate fi interpretat scindat, el trebuie examinat in intregime (una pars testamenti per alium declaratur[6]). De exemplu, din intregul continut al testamentului poate rezulta ca legatarul universal (datorita legatelor cu titlu particular sau cu titlu universal care epuizeaza emolumentul mostenirii) nu este, in realitate, decat un simplu executor testamentar.

§2. Conditiile de fond pentru validitatea testamentului.

. Precizari prealabile. Dispozitiile testamentare, ca acte juri­dice, trebuie sa indeplineasca conditiile de validitate ale actului ju­ridic in general; capacitatea de a incheia actul in cauza, consimta­mant valabil, obiect determinat (determinabil) si licit, iar cauza sa fie reala, licita si morala (art.948 si urm. C.civ.).

A. Capacitatea.

Regula. Pentru ca dispozitia testamentara sa fie valabila si deci producatoare de efecte juridice, testatorul trebuie sa aiba capa­citatea de a dispune pe aceasta cale prin liberalitati (legate) sau alte acte juridice (exheredari, revocarea unui testament anterior etc.), iar persoana in favoarea careia opereaza dispozitia sa aiba capacitatea de a primi prin testament.

Potrivit principiului general in materie de acte juridice, regula este - si in acest domeniu - capacitatea, iar incapacitatea este exceptia. Astfel, potrivit art.856 C.civ "orice persoana este capabila de a face testament, daca nu este poprita de lege", iar potrivit art.808 alin.2 C.civ., "este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la epoca mortii testatorului". Prin urmare, incapa­citatile de a dispune sau de a primi prin testament, ca exceptii de la regula capacitatii, trebuie sa fie expres prevazute de lege si aceste texte, ca texte de exceptie, sunt de stricta interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis). Intrucat incapacitatea trebuie sa fie prevazuta de lege, nimeni nu ar putea renunta, in tot sau in parte, la capacitatea de a dispune (si de a primi) prin testament (art.6 alin.1 din Decretul nr. 31/1954).

Incapacitatile de a dispune prin testament. Potrivit legii, sunt incapabile de a dispune prin testament:

a) Minorul care nu a implinit varsta de 16 ani nu poate dispune prin testament (art.806 C.civ.), incapacitatea lui fiind totala. Intrucat dispozitia testamentara este, dupa cum am vazut, esentialmente per­sonala, el nu poate dispune nici prin reprezentant sau cu incuviintarea ocrotitorilor legali, chiar daca a implinit varsta de 14 ani (capacitate de exercitiu restransa).

b) Persoana pusa sub interdictie judecatoreasca, avand statutul juridic al minorului sub 14 ani (art.147 C.fam.), nu poate dispune prin testament ca si acesta din urma (art.806 C.civ.)..

c) Minorul care a implinit varsta de 16 ani poate dispune prin testament, dar numai de jumatate din ceea ce ar putea dispune, daca ar fi o persoana majora (art.807 C.civ.[7]).

d) Minorul care a implinit varsta de 16 ani, desi are capacitate partiala de a dispune prin testament, nu poate dispune in favoarea tutorelui sau. Aceasta interdictie subzista si dupa ce el a ajuns la majorat, cat timp socotelile definitive ale tutelei n-au fost date si primite, adica pana in ziua cand autoritatea tutelara a dat descarcare pentru gestiunea tutorelui. Dispozitia testamentara facuta pana in acest moment nu este valabila, chiar daca testatorul moare dupa incuviintarea socotelilor. Este exceptat, sub ambele aspecte, tutorele care este, totodata, si ascendentul minorului (art.809 C.civ.). In favoarea acestui tutore (de exemplu, bunic) minorul de 16 ani poate dispune in limita prevazuta de art.807 C.civ.

e) Exista insa si cazuri de incapacitate naturala cand persoana deplin capabila sau cu capacitate partiala de a dispune prin testa­ment potrivit legii, in fapt (de facto) sa fie lipsita temporar de discernamantul necesar pentru a dispune prin testament. Prin ur­mare, lipsa discernamantului - neprevazut de lege ca atare- ­atrage incapacitatea celui in cauza de a face dispozitii testamentare (ca si alte acte juridice), deoarece nu are puterea de a aprecia efec­tele juridice ale manifestarii sale de vointa. Dupa cum s-a aratat, "pentru validitatea testamentului este necesar, intre altele, ca dispu­natorul sa aiba discernamant in momentul in care il intocmeste, in sensul de a nu exista incapacitati legale si nici cele naturale, adica lipsa unei vointe constiente, indiferent daca aceasta se datoreaza unei cauze trecatoare sau uneia permanente" . Inseamna ca per­soana care lasa un legat "trebuie sa aiba capacitatea de a dispune prin testament si, ca urmare, este necesar a se stabili daca testatorul a avut discernamant in momentul in care a intocmit actul juridic de ultima vointa" .

In orice caz, lipsa discernamantului (din cauza alienatiei sau debilitatii mintale ori datorita unor cauze vremelnice ca starea de boala, hipnoza, somnambulism, betie alcoolica, folosirea de stupe­fiante etc.[10]) trebuie sa fie dovedita in mod neechivoc prin probe concludente, deoarece ea determina o incapacitate naturala, care nu rezulta din lege, spre deosebire de incapacitatea alienatului sau debilului mintal pus sub interdictie, a carui incapacitate este legala si permanenta, chiar daca ar avea momente de luciditate.

Momentul in raport de care se apreciaza capacitatea de a dispune prin testament. Cu toate ca testamentul produce efecte la deschiderea mostenirii (cu exceptia clauzei de recunoastere a copi­lului din afara casatoriei) si pana in acest moment testatorul il poate revoca, total sau partial, se admite in unanimitate de autori si in practica judecatoreasca[11] ca el trebuie sa aiba capacitatea de a testa cand isi manifesta vointa, deci la data intocmirii actului, modifica­rile ulterioare ale statutului sau juridic sau a starii sanatatii mintale fiind fara relevanta.

Sanctiunea incapacitatii legale sau naturale de a dispune prin testament. Intrucat incapacitatile de a dispune prin testament au ca scop protectia vointei incapabilului si a intereselor familiei sale, nefiind dictate de interese de ordine publica, sanctiunea este nulitatea relativa a testamentului, potrivit dreptului comun. Inca­pacitatea partiala a minorului intre 16-18 ani se sanctioneaza cu nulitatea partiala a efectelor actelor de dispozitie pana la limita pre­vazuta de lege (1/2 din patrimoniul succesoral sau din cotitatea disponibila, dupa caz.

Incapacitati de a primi prin testament. In literatura de spe­cialitate, printre incapacitatile de a primi liberalitati testamentare, se analizeaza, in primul rand, incapacitatea persoanelor fizice necon­cepute si a persoanelor juridice care nu au luat fiinta, precum si in­capacitatea persoanelor juridice de a primi prin testament legate care nu corespund scopului lor stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut (principiul specialitatii capacitatii de folosinta). Dupa parerea noastra, in aceste ipoteze este vorba de problema capacitatii succesorale, ca o conditie generala a dreptului la mostenire, fie legala, fie testamentara, iar nu despre incapacitati de a primi prin testament. Pe de alta parte, daca se analizeaza "incapacitatea" per­soanei neconcepute si a persoanei juridice care nu a luat fiinta, ar trebui sa se analizeze si incapacitatea persoanei care nu mai exista la data deschiderii mostenirii (predecedati, comorienti, codecedati si persoanele juridice care au incetat sa aiba fiinta). Intrucat aceste probleme au fost analizate la capitolul consacrat capacitatii suc­cesorale, consideram ca nu este cazul sa revenim.

Urmeaza deci sa analizam incapacitatile de a primi prin testa­ment, prevazute de art.810 si 883 C.civ., care sunt, totodata, in mod corespunzator, si incapacitati de a dispune, privite din punctul de vedere al testatorului, tot asa cum incapacitatea minorului ocrotit prin tutela de a dispune in favoarea tutorelui este o incapacitate de a primi prin testament, raportat la persoana tutorelui.

a) Potrivit art.810 C.civ., medicii si farmacistii, inclusiv per­soanele care practica ilegal medicina, care l-au tratat pe testator in boala din care moare (acea boala fiind cauza mortii) nu pot primi liberalitatea testamentara ce bolnavul a facut in favoarea lor in cur­sul acestei boli. Aceasta dispozitie se aplica si preotilor care au asistat pe testator din punct de vedere religios in cursul ultimei boli.

Observam ca ceea ce intereseaza este nu calitatea de medic, far­macist sau preot, ci asistenta cu caracter repetat sau de continui­tate acordata bolnavului in calitatile vizate de lege. Prin urmare, bolnavul poate gratifica un prieten medic, daca nu 1-a tratat in cur­sul ultimei boli.

Sunt exceptate de la interdictia de a primi prin testament, si deci sunt valabile legatele cu titlu particular cu caracter remune­ratoriu, daca sunt potrivite cu starea materiala a testatorului si cu serviciile prestate de legatar. Iar daca legatarul este ruda cu tes­tatorul pana la al IV-lea grad inclusiv, sunt permise chiar si legatele universale, afara numai daca legatarul este o ruda pe linie colate­rala, iar testatorul are succesibili care sunt rude in linie dreapta. In literatura de specialitate se recunoaste si validitatea legatului facut medicului de catre bolnavul care este sotul lui, daca casatoria este anterioara ultimei boli[12].

b) Potrivit art.883 C.civ., testamentul facut in cursul calatoriei pe mare nu va putea cuprinde nici o dispozitie in favoarea ofiterilor de marina, daca nu sunt rude cu testatorul. Prohibitia se intemeiaza pe o prezumtie legala absoluta de abuz de influenta.

Intrucat legea nu precizeaza ca ar fi vorba de testamentul maritim (asa cum o face in alta ordine de idei in art.882 C.civ.), consideram ca incapacitatea de a primi opereaza si in privinta altor testamente facute pe mare (testamentul ordinar olograf), iar rudenia care inlatura incapacitatea de a primi prin testament nu este limitata la al IV-lea grad si poate fi atat in linie directa, cat si pe linie colaterala.

Momentul in raport de care se apreciaza incapacitatea de a primi prin testament si sanctiunea aplicabila. Intrucat testamentul produce efecte la deschiderea mostenirii, capacitatea de a primi prin testament se apreciaza in functie de aceasta data.

Sanctiunea incapacitatii este, potrivit dreptului comun, nuli­tatea relativa a dispozitiei testamentare (cu toate ca formularea art.812 C.civ. - "dispozitiile in favoarea unui incapabil sunt nule"- ­sugereaza sanctiunea nulitatii absolute), ce poate fi invocata de catre succesibilii testatorului (mostenitori legali sau chiar legatari obligati la predare sau executare).

In cazul in care incapacitatea este dictata de interese de ordine publica, sanctiunea este nulitatea absoluta a dispozitiei testamen­tare. Astfel, incapacitatea datorata lipsei cetateniei romane in privinta dreptului de proprietate asupra terenului. Aceasta interdictie a fost apreciata si in ­trecut ca fiind de ordine publica[13]. Con­sideram ca nulitatea este absoluta si in cazul dispozitiilor testamen­tare facute in favoarea medicilor, farmacistilor sau preotilor. Inter­dictia este conceputa in art.810 C.civ. ca o dispozitie prohibitiva (nu numai de ocrotire), ca o regula generala de aparare a prestigiu­lui profesiei de medic sau preot. Iar in cazul persoanelor care prac­tica ilegal medicina, fapta ce constituie infractiune, in orice caz se impune sanctiunea nulitatii absolute.

Dispozitia testamentara va fi nula, respectiv anulabila, chiar daca testatorul - pentru a ocoli dispozitiile privind incapacitatile de a primi prin testament - a recurs la interpunere de persoane, caci dispozitia testamentara care sincer stipulata ar fi nula, ramane nula si daca a fost simulata.

Datorita dificultatii de dovada a simulatiei prin interpunere de persoane, legea (art.812 alin.2 C.civ.) prezuma absolut ca sunt per­soane interpuse parintii, descendentii si sotul persoanei incapabile si care devin, prin intermediul prezumtiei, persoane incapabile de a primi prin testament.

B. Consimtamantul

Reguli aplicabile. Pentru ca dispozitiile testamentare sa fie valabile, nu este suficient ca testatorul sa aiba capacitatea legala si naturala de a testa, ci mai este necesar ca vointa sa (consimtaman­tul) sa nu fie alterata de vreun viciu de consimtamant: eroare, dol sau violenta.

Intrucat viciile de consimtamant in materie de dispozitii tes­tamentare sunt supuse regulilor de drept comun, urmeaza sa facem numai unele precizari, vizand aspectele particulare ale materiei cercetate, in special in cazul dolului.

Consimtamantul viciat partial. Tinand seama de continu­tul posibil complex al testamentului - unitar numai in forma - este posibil ca viciul de vointa sa afecteze numai una sau mai multe dis­pozitii testamentare (de exemplu, un legat instituit sub influenta dolului), fara sa afecteze validitatea altora. Prin urmare, instanta trebuie sa analizeze nu numai existenta viciului de consimtamant, dar si influenta lui asupra continutului testamentului, operatiunea fiind - sub acest aspect - mai complicata decat in cazul actelor incheiate inter vivos (de exemplu, donatie).         

Dolul se infatiseaza in materie testamentara sub forma captatiei si sugestiei, constand in utilizarea de manopere viclene si frauduloase, folosite de o persoana (sau mai multe), avand calitatea de beneficiar al dispozitiei testamentare sau chiar aceea de tert, cu intentia de a castiga increderea testatorului si a insela buna lui credinta pentru a-l determina sa dispuna in sensul in care nu ar fi facut-o din proprie initiativa[14].

Prin urmare, dolul presupune:

- utilizarea de manopere, de mijloace viclene, frauduloase, mai directe si mai brutale in cazul captatiei (indepartarea testatorului de rude si prieteni, interceptarea corespondentei, abuzul de influenta si autoritate etc.) si indirecte, mai subtile, mai ascunse in cazul capta­tiei (siretenii, afirmatii mincinoase la adresa anumitor mostenitori legali, specularea anumitor sentimente sau conceptii - inclusiv reli­gioase - ale testatorului etc.). Daca nu s-au utilizat mijloace fraudu­loase nu suntem in prezenta dolului (de exemplu, daca este vorba de simpla simulare a grijii si afectiunii ori de prestarea interesata a unor servicii si ingrijiri)[15];

- intentia de a induce in eroare cu rea-credinta pe testator sa dispuna in sensul in care nu ar fi facut-o din proprie initiativa;       

- manoperele frauduloase folosite sa fi avut un rol determinant, avand drept rezultat alterarea vointei testatorului;

- prin derogare de la regulile aplicabile in materia actelor bilaterale (art.960 alin.1 C.civ.), se admite unanim[16] ca manoperele frauduloase pot proveni nu numai de la "cealalta parte" - in aceasta materie in sensul beneficiarului actului unilateral de dispozitie tes­tamentara (cum ar fi legatarul sau alt beneficiar al dispozitiei, de ex­emplu, comostenitorul sau mostenitorul subsecvent care beneficiaza de exheredare, desi nu are calitatea juridica de legatar) - dar si de la un tert, care nu beneficiaza de testament, si chiar daca intre beneficiar si tert nu a existat o intelegere prealabila sau beneficiarul nu a avut cunostinta de interventia tertului ori nu este un incapabil, iar tertul nici nu este reprezentantul sau (parinte, tutore), daca se dovedeste ca activitatea dolosiva a tertului a alterat vointa testatorului.

Sanctiunea aplicabila in cazul viciilor de consimtamant este - ca si in cazul incapacitatii legale sau naturale de a dispune prin tes­tament - nulitatea relativa, potrivit dreptului comun. Anularea poate fi ceruta si viciul de consimtamant dovedit prin orice mijloc de proba (iar nu numai prin inscrierea in fals), inclusiv in cazul testamentului autentic, caci notarul poate constata numai existenta consimtamantu­lui testatorului, iar nu si absenta viciilor de vointa.

C. Obiectul si cauza

Precizari prealabile. Pentru ca dispozitiile testamentare, ca acte juridice, sa fie valabile, pe langa conditiile de capacitate si con­simtamant valabil, ele trebuie sa aiba un obiect determinat sau deter­minabil si licit, iar cauza lor sa fie reala si licita. Intrucat aceste conditii sunt guvernate, in principiu, de regulile de drept comun, urmeaza sa facem numai unele precizari referitoare la obiect si cauza.

Obiectul. Probleme speciale se pun, sub acest aspect, in legatura cu legatele. Ca si in materie de conventii, obiectul trebuie sa fie in circuitul civil (art.963 C.civ.).

Obiectul legatului poate fi si un lucru viitor, care nu exista in momentul testarii, dar nici chiar in momentul deschiderii moste­nirii. Dintre bunurile viitoare numai mostenirea nedeschisa nu poate forma obiectul unui legat (art.702 si 965 C.civ.). Dupa cum vom vedea[17], se poate lasa legat (cu titlu particular) dreptul suc­cesoral mostenit de testator ca universalitate sau cota-parte de universalitate, cat timp acea mostenire nu a fost inca lichidata. In schimb testatorul nu ar putea lasa legat un drept eventual dintr-o mostenire nedeschisa. Consideram ca un asemenea legat ar fi nul, chiar daca acea mostenire s-ar deschide inainte de moartea tes­tatorului, dar dupa data testamentului, constituind un pact asupra unei succesiuni viitoare.

Este valabil si legatul cu titlu particular al bunului altuia, daca testatorul a dispus in cunostinta de cauza, stiind ca bunul nu este al sau. In caz contrar, legatul este nul (art.906-907 C.civ.)[18].

Cauza. Cu toate ca textele Codului civil referitoare la cau­za vizeaza materia contractelor (art.948 si 966-968), se admite una­nim ca teoria cauzei are aplicabilitate si in materia actelor unila­terale, cum sunt dispozitiile testamentare. Mai mult decat atat, in materia liberalitatilor intereseaza, intotdeauna, nu numai cauza (scopul) imediata (causa proxima) urmarita de testator la incheierea actului si care este un scop abstract, pur tehnic si invariabil, cons­tand in intentia liberala (animus donandi, animus testandi), dar si cauza (scopul) mediata (causa remota) concret si variabil de la caz la caz, constituind motivul impulsiv si determinant al actului, fara de care testatorul nu ar fi facut liberalitatea. Daca aceste motive sunt ilicite sau imorale ori nu sunt reale, liberalitatea "nu poate avea nici un efect" (art.966 C.civ.).

§3. Conditii generale de forma pentru validitatea testamentului.

Precizari prealabile. Avand in vedere importanta si gravi­tatea efectelor pe care le produc dispozitiile testamentare si pentru protejarea - pe cat posibil - a vointei testatorului impotriva unor in­fluente si presiuni, precum si pentru a nu lasa indoiala asupra exis­tentei si sensului manifestarii de vointa, legea prevede ad solem­nitatem - sub sanctiunea nulitatii absolute - anumite forme testa­mentare pe care trebuie sa le imbrace vointa testatorului pentru a putea produce efecte juridice (art.800 si art.858 si urm.C.civ.).

Formele testamentare prevazute de lege sunt fie forme ordinare (testament olograf, autentic si secret, numit si mistic), intre care tes­tatorul poate alege liber, fie forme extraordinare, numite testamente privilegiate, care pot fi incheiate in imprejurari exceptionale, cand testatorul nu are posibilitatea alegerii intre formele testamentare or­dinare, fie alte forme de testamente, special prevazute de lege.

Reglementand o varietate relativ mare de forme testamentare, legea consacra doua conditii de forma, care sunt generale, comune tuturor testamentelor: a) forma scrisa si b) forma actului separat.

Forma scrisa. Indiferent de forma testamentului si chiar daca testatorul s-ar gasi in imprejurari exceptionale (de exemplu, militar in timp de razboi), in toate cazurile testamentul trebuie sa fie, imbracat in forma scrisa. Legislatia noastra nu recunoaste ca valabil testamentul verbal (nuncupativ). Subliniem ca forma scrisa este prevazuta ca o conditie de validitate a testamentului (ad solem­nitatem), iar nu ca o simpla conditie de dovada, lipsa ei fiind sanctionata cu nulitatea absoluta a manifestarii de vointa. In prin­cipiu, fara forma scrisa nu exista testament[19].

In lipsa testamentului intocmit in forma prevazuta de lege, intentia testatorului de a dispune pentru caz de moarte nu se poate dovedi, chiar daca el ar fi fost impiedicat sa testeze de o forta majora sau de o terta persoana si chiar daca si-ar fi exprimat vointa prin viu grai sau prin aprobarea unui proiect de testament nesemnat[20].

Forma actului separat. Interzicerea testamentului con­junctiv. Pentru a asigura libertatea de vointa a testatorului si carac­terul personal, unilateral si revocabil al dispozitiilor testamentare, legea nu permite ca doua sau mai multe persoane sa testeze "prin acelasi act, una in favoarea celeilalte sau in favoarea unei a treia persoane" (art.857 C.civ.). Asemenea testamente, numite conjunc­tive, sunt interzise pentru ca pluralitatea de parti ar conferi testa­mentului caracter contractual si deci irevocabil prin vointa unilate­rala. Inseamna ca libertatea de vointa a testatorului nu ar fi deplina nici la incheierea testamentului si nici la revocarea dispozitiilor pe care le cuprinde.

Sanctiunea nerespectarii conditiilor de forma. Potrivit art. 866 C.civ., nerespectarea conditiilor generale de forma (forma scrisa st forma actului separat), ca st nerespectarea conditiilor spe­ciale de forma prevazute pentru diferite feluri de testamente se sanctioneaza cu nulitatea absoluta si, ca atare, potrivit dreptului comun, constatarea nulitatii poate fi invocata de orice persoana interesata si oricand, fie pe cale de exceptie, fie pe cale de actiune, dreptul de a invoca fiind imprescriptibil.

Limitari ale efectelor nulitatii absolute si derogari. a) In primul rand, se admite aplicarea in materie de testamente a art.1167 alin.3 C.civ. (vizand donatiile), care permite - dupa moartea tes­tatorului - acoperirea nulitatii pentru vicii de forma (inclusiv forma verbala a testamentului) prin confirmarea, ratificarea sau executa­rea voluntara a actului de catre mostenitorii legali sau alti reprezen­tanti (succesori universali sau cu titlu universal) ai testatorului, daca confirmarea, ratificarea sau executarea este benevola si facuta in cunostinta de cauza (art.1190 C.civ.). b) Sanctiunea nulitatii nu vizeaza acele dispozitii testamentare care, potrivit legii, pot fi facute si in alta forma decat aceea testamen­tara. De exemplu, recunoasterea unui copil printr-un testament auten­tic, nul pentru ca este conjunctiv, produce efecte deoarece este facut prin act autentic (art.48 si 57 C.fam.). c) Se admite ca testamentul autentic sau mistic - la care adau­gam si testamentele privilegiate - nule ca atare pentru vicii de for­ma, sunt valabile ca testamente olografe, daca indeplinesc condi­tiile de forma prevazute de lege pentru acesta (scris, datat si semnat de mana testatorului).

Sectiunea a II-a

Diferite feluri de testamente. Conditii speciale de forma

Enumerare. In afara conditiilor generale de forma care afecteaza validitatea oricarui testament (forma scrisa si forma ac­tului separat), legea -permitand testatorului sa aleaga, in functie de imprejurari, intre mai multe feluri de testamente - prevede pentru fiecare in parte anumite reguli speciale de forma, a caror nerespec­tare atrage dupa sine, in conditiile si limitele aratate, nulitatea absoluta a dispozitiilor testamentare.

Felurile de testamente prevazute de lege se pot clasifica in trei categorii:

- testamente ordinare (obisnuite), incheiate in conditii normale si care sunt: testamentul olograf, testamentul autentic si testamentul mistic (secret);

- testamente privilegiate (extraordinare) care pot fi incheiate numai in anumite imprejurari exceptionale. Astfel sunt, testamentul militarilor, testamentul facut in timp de boala contagioasa si tes­tamentul maritim;

- alte forme de testament, special permise de lege pentru lega­tele avand ca obiect anumite sume de bani sau pentru dispozitiile testamentare ale cetatenilor romani aflati in strainatate.

Subliniem ca diferitele feluri de testamente, astfel cum sunt reglementate de lege, au valoare juridica egala. In acest sens, se poate vorbi de un principiu al echivalentei formelor testamentare.

1. Testamentele ordinare

A. Testamentul olograf

Notiune. Potrivit legii, testamentul olograf[21] este valabil ca atare "cand este scris in tot, datat si semnat de mana tes­tatorului" (art.859 C.civ.). Cu toate ca nu necesita indeplinirea unor formalitati speciale, fiind confectionat ca inscris sub semnatura privata, testamentul olograf - ca si orice alt testament - este un act solemn; scrierea integrala, datarea si semnarea de mana testatorului sunt prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute, deci ad solemnitatem, iar nu ad probationem sau pentru opozabilitate.

Precizam ca toate cele trei cerinte de solemnitate (scrierea, datarea si semnarea) trebuie sa fie indeplinite "de mana testatorului" si "trebuie sa fie intrunite cumulativ, in lipsa oricareia dintre ele tes­tamentul fiind nul". In dreptul nostru, testamentul scris de altul (al­lograf) sau chiar de testator, dar cu mijloace mecanice (de exemplu, la masina de scris) si semnat de el in fata martorilor, nu este valabil (spre deosebire de unele legislatii straine). Daca testamentul nu este scris, datat si semnat de mana testatorului, el poate avea valabilitate numai ca alt fel de testament (de exemplu, autentic), daca conditiile acelui fel de testament sunt indeplinite (de exemplu, conditiile prevazute de art.61-62 din Legea nr.36/1995).

Avantaje si inconveniente. Testamentul olograf prezinta o serie de avantaje: poate fi folosit de oricine stie sa scrie; se poate face oricand si oriunde, fara ajutorul altei persoane (nu necesita prezenta vreunui martor); nu necesita cheltuieli; asigura secretul deplin al dispozitiilor de ultima vointa; poate fi revocat usor de tes­tator prin distrugerea voluntara a inscrisului testamentar.

Testamentul olograf prezinta si unele in­conveniente: poate fi usor dosit sau distrus dupa moartea tes­tatorului sau chiar in timpul vietii, dar fara stirea lui; nu asigura protectia vointei testatorului impotriva influentelor abuzive (suges­tie sau captatie) ale celor interesati; datorita simplitatii formalita­tilor poate fi mai usor falsificat; poate fi contestat mai usor decat celelalte feluri de testamente; daca testatorul nu are cunostinte juridice testamentul poate cuprinde formulari neclare, confuze si chiar contradictorii, susceptibile de interpretari neconforme vointei reale a testatorului.

Unele din inconvenientele testamentului olograf pot fi inlatu­rate prin intocmirea lui in mai multe exemplare sau prin incredin­tarea testamentului unei persoane de incredere ori prin depozitarea lui la un birou notarial (potrivit art.95 din Legea nr.36/1995) pentru a fi eliberat la moartea testatorului persoanei indicate de el. Preci­zam ca depozitarea testamentului la un birou notarial nu il trans­forma intr-un testament autentic; el ramane un testament olograf si valabil ca atare daca a fost scris in intregime, datat si semnat de mana testatorului.

Urmeaza sa facem precizarile necesare in legatura cu aceste trei conditii de forma.

Scrierea. Intregul continut al testamentului olograf trebuie sa fie scris de mana testatorului, cerinta prevazuta de lege ad solem­nitatem (art.859 C.civ.), spre deosebire de formalitatea "bun si aprobat" prevazuta de lege numai "ad probationem" in cazul con­tractelor unilaterale (art.1180 C.civ.).

In privinta scrierii de mana legea nu prevede limitari; testatorul poate scrie cu orice (cerneala, creion, pasta, vopsea, carbune, creta etc.); pe orice fel de material (hartie - inclusiv carte postala -, pan­za, lemn, piatra, sticla, material plastic etc.); in orice limba cunos­cuta de testator, fie si moarta (de exemplu, latina); cu orice fel de scriere (cu caractere de mana sau de tipar, stenografie sau alfabetul special pentru orbi etc.); pe un singur suport material sau pe mai multe (de exemplu, mai multe foi de hartie), in acest din urma caz, cu conditia sa existe o legatura materiala sau cel putin intelectuala intre ele pentru a constitui un singur act, chiar daca nu a fost scris dintr-o data, ci pe etape.

Data. O alta conditie de validitate a testamentului olograf este datarea lui exacta, de mana testatorului, prin indicarea zilei, a lunii si anului in care a fost intocmit. Ea prezinta importanta pentru ca in functie de data testarii se poate stabili daca testatorul a avut sau nu capacitatea de a testa, iar in cazul pluralitatii de testamente succesive, cu dispozitii contrare sau incompatibile, in raport cu data lor se stabileste "ultima vointa" a testatorului, care urmeaza a fi lua­ta in considerare, revocand pe cele anterioare. In plus, data poate prezenta importanta pentru stabilirea imprejurarilor in care tes­tamentul a fost intocmit si care pot determina nulitatea.

Datarea testamentului se poate face in cifre sau in litere ori prin referire la un eveniment care se poate stabili cu certitudine (de ex­emplu, prima zi de Craciun '97). Daca testamentul nu este datat potrivit celor aratate (ceea ce se intampla relativ frecvent in practica) sau data indicata in testament este eronata ori falsa, potrivit legii testamentul ar urma sa fie con­siderat nul absolut (art.859 coroborat cu art.886 C.civ.). Totusi, avand in vedere ca data are o importanta mai redusa decat scri­erea (si semnatura) pentru stabilirea cu certitudine a intentiei tes­tatorului (animus testandi) si pentru a salva eficacitatea testamen­tului ce cuprinde vointa neindoielnica a testatorului, in practica judecatoreasca si literatura de specialitate rigoarea sanctiunii este atenuata, admitandu-se - in anumite conditii - stabilirea, intregirea sau rectificarea datei testamentului cu ajutorul unor elemente in­trinseci sau extrinseci testamentului.

Semnatura este o alta formalitate necesara pentru validi­tatea testamentului. Prin semnatura, testatorul atesta ca dispozitiile din testament reprezinta vointa sa definitiva pentru caz de moarte. In lipsa semnaturii actul poate fi un simplu proiect de testament, nedefinitivat si, ca atare, lipsit de efecte juridice.

Ca si scrierea ori data, testatorul trebuie sa semneze "de mana". Nu se poate folosi parafa, sigiliul ori stampila. Este nul si testamen­tul semnat prin punere de deget.

Formalitati ulterioare decesului testatorului. Art.892 C.civ. prevede prezentarea testamentului olograf (sau mistic), inainte de exe­cutare, la un birou notarial in a carui raza teritoriala s-a deschis mos­tenirea, pentru a constata prin proces-verbal deschiderea lui si starea in care s-a gasit, dupa care se va pastra in arhiva biroului notarial.

Pentru nerespectarea acestei formalitati nu este prevazuta nici o sanctiune si deci testamentul isi produce efectul si poate fi valorificat (de exemplu, prin justitie) chiar daca nu a fost, in prealabil, infatisat biroului notarial..

Forta probanta. Cu toate ca testamentul olograf este un act juridic solemn, el este materializat sub forma unui inscris sub semnatura privata, scris si semnat numai de testatorul de la care emana si, ca atare, poate fi contestat de persoanele interesate. Cat priveste sarcina probei si mijloacele de proba admise trebuie insa sa facem deosebirea intre scriere si semnatura, pe de o parte, si data testamentului olograf, pe de alta parte.

In ceea ce priveste scrierea si semnatura, ele au putere doveditoare numai daca cei carora li se opune testamentul (de regu­la, dar nu exclusiv, mostenitorii legali) recunosc ca apartin testato­rului. Recunoasterea poate fi expresa, dar si tacita, de exemplu, prin executarea de catre mostenitor a testamentului.

Daca s-a stabilit veridicitatea scrierii si semnaturii, in­diferent prin recunoastere sau prin verificare de scripte, se admite ca data testamentului olograf are putere probatorie astfel cum este prevazuta (iar nu de la data decesului testatorului), cu toate ca nu a devenit certa potrivit regulilor aplicabile in privinta datei inscri­surilor sub semnatura privata (art.1182 C.civ.). Rezulta ca persoana care invoca testamentul nu trebuie sa dovedeasca faptul ca data indicata in testament este cea reala. Dimpotriva, persoana care contesta data are sarcina probei inexactitatii sau falsitatii ei. Prin urmare, data se prezuma a fi reala pana la proba contrara.

B. Testamentul autentic

Notiune. Reglementare. Testamentul facut pe teritoriul tarii este autentic daca, prin incheiere, a fost investit, in condi­tiile prevazute de lege pentru autentificarea inscrisurilor, cu forma autentica de catre notarul public (art.860 C.civ. si art.65 din Legea nr.36/1995).

Avantaje si inconveniente. Testamentul autentic prezinta avantajul ca in aceasta forma pot testa si persoanele care nu stiu sa scrie si sa citeasca sau persoanele care din cauza infirmitatii, a bolii sau din orice alte cauze nu pot semna. Pe de alta parte, contestarea testamentului de catre persoanele interesate este mai anevoioasa; actul de autentificare are autoritatea publica, iar continutul actului este verificat de notar pentru a nu cuprinde clauze contrare legii sau bunelor moravuri (art.4 si 6 din Legea nr.36/1995) ori clauze neclare, de natura a genera procese inutile. In toate cazurile, testamentul se bucura de forta probanta a actelor autentice si, ca atare, sarcina dovezii revine celui care il contesta. Testamentul autentic prezinta si avantajul ca un exemplar original se pastreaza in arhiva biroului notarial (art.64 din Legea nr.36/1995), astfel incat nu poate fi sustras, dosit sau distrus de persoanele interesate, iar daca a disparut poate fi obtinut un duplicat sau poate fi reconstituit in conditiile prevazute de lege (art.10 lit.d si art.54-55 din Legea nr.36/1995).        

Testamentul autentic prezinta inconvenientul ca presupune anu­mite cheltuieli si necesita pierdere de timp pentru indeplinirea for­malitatilor de autentificare. Printre inconveniente se mentioneaza si faptul ca nu asigura secretul dispozitiilor de ultima vointa.

Autentificarea testamentelor facute pe teritoriul tarii este de competenta notarilor publici. Autentificarea actelor, inclusiv a testamentelor, nu face parte dintre actele notariale care pot fi indeplinite de catre secretarii consiliilor locale ale comunelor si oraselor unde nu functioneaza birouri ale notarilor publici sau de catre alte institutii (art.12 din Legea nr.36/1995)[22].

Teritorial, competenta notarilor publici este generala, deci auten­tificarea testamentului se poate face la orice birou notarial din tara, indiferent de domiciliul testatorului.

Daca testamentul nu a fost autentificat cu respectarea prevede­rilor legii sanctiunea este nulitatea absoluta. Insa actul, nul ca testa­ment autentic, poate valora testament olograf daca conditiile prevazute de lege pentru acesta sunt indeplinite (art.1172 C.civ.). De exemplu, actul autentificat de secretarul consiliului local poate valora testament olograf daca a fost scris, datat si semnat de mana testatorului. Tot astfel, daca lipseste incheierea de autentificare sau aceasta nu cuprinde mentiunile prevazute de lege.

Forta probanta. Testamentul autentificat in conditiile legii face deplina dovada, pana la inscrierea in fals, in ceea ce priveste constatarile personale ale agentului instrumentator facute prin pro­priile sale simturi (ex propriis sensibus) in limita atributiilor conferite de lege si mentionate in incheierea de autentificare, cum ar fi: data si locul autentificarii, prezenta si identificarea testatorului, consimta­mantul si semnatura lui etc. In schimb, declaratiile testatorului con­semnate in incheierea de autentificare, precum si cele inserate in testament fac dovada numai pana la proba contrara, deoarece agentul instrumentator nu a putut decat sa ia act de aceste declaratii, neavand posibilitatea sa controleze daca ele corespund realitatii[23] .

C. Testamentul mistic (secret)

Notiune. Testamentul mistic sau secret este un testament semnat de mana testatorului, strans si sigilat, prezentat judecatoriei in vederea efectuarii formalitatilor de suprascriere (art.864-867 C.civ.).

Avantaje si inconveniente. Testamentul mistic, ca forma oarecum intermediara intre testamentul olograf si testamentul autentic (dispozitii testamentare in forma inscrisului sub semnatura privata, iar suprascrierea in forma actului autentic) imprumuta unele avantaje si in­conveniente de la ambele (principale) feluri de testamente: asigura secretul dispozitiilor testamentare, poate fi folosit numai de per­soanele care stiu si pot citi si scrie (art.865 C.civ.), iar forta probatorie a dispozitiilor testamentare este aceea a actelor sub semnatura privata, ca si in cazul testamentului olograf; in schimb, necesita anumite cheltuieli si pierdere de timp pentru indeplinirea formalitatilor, dar are forta probatorie a testamentului autentic numai in ceea ce priveste actul de suprascriere.

Formalitati. Testamentul mistic poate fi scris de testator - de mana sau cu mijloace mecanice - cat si de orice alta persoana, in limba romana sau orice alta limba cunoscuta de testator, inclusiv in alfabetul special pentru orbi, cu conditia sa exprime vointa testatorului.

Testamentul astfel redactat se va strange sau se va introduce intr­-un plic si se sigileaza, anterior sau cu ocazia prezentarii lui la judecatorie ori in fata judecatorului delegat, daca testatorul a fost in imposibilitatea fizica de a se deplasa la judecatorie. Insuficienta sigilarii, care ar permite inlocuirea testamentului, atrage nulitatea lui.

In fata judecatorului, testatorul va declara ca dispozitiile din inscrisul prezentat este testamentul sau, scris de el sau de altul, dar semnat de el.

Pe hartie sau plicul sigilat judecatorul este obligat sa intocmeasca "actul de suprascriere" ("actul de subscriptie", potrivit art.864 C.civ.), constand intr-un proces-verbal in care se consemneaza prezentarea testatorului (identificat de judecator) si declaratia acestuia ca testa­mentul este al sau (fiind scris de el sau de altul) si este semnat de el. Daca testatorul nu poate vorbi, declaratia se va face in scris in procesul-verbal (art.866 C.civ.). Actul de suprascriere, datat - aceasta data reprezentand data testamentului - se va semna de catre testator si judecator[24]. Daca testatorul declara ca, din cauze ulterioare semnarii testamentului, nu poate semna actul de suprascriere, aceasta decla­ratie se va trece in procesul-verbal.

Pentru a se inlatura posibilitatea inlocuirii testamentului, forma­litatile aratate trebuie sa se desfasoare fara intrerupere, sub sanctiunea nulitatii. Dupa terminarea formalitatilor, testamentul poate fi res­tituit testatorului, daca nu prefera sa fie pastrat la judecatorie.

Forta probanta. Intrucat testamentul mistic este alcatuit din doua inscrisuri, in privinta puterii doveditoare trebuie sa deosebim:

- Actul de suprascriere este un act autentic si, ca atare, face dovada pana la inscrierea in fals cu privire la data sa si pentru constatarile facute de judecator prin propriile sale simturi si in limitele atributiilor prevazute de lege.

- Inscrisul testamentar este un act sub semnatura privata si, ca atare, va face dovada pana la proba contrara.

Daca formalitatile prevazute de lege nu au fost respectate, testamentul mistic este nul absolut ca atare (art.886 C.civ.), dar inscrisul testamentar poate valora testament olograf, daca a fost scris, datat si semnat de mana testatorului (art.1172 C.civ.).

§2. Testamentele privilegiate

Notiune. In cazurile in care o persoana se afla in anumite imprejurari neobisnuite, exceptionale si doreste sa faca un testament in forma autentica, dar nu poate recurge la formalitatile autentificarii potrivit dreptului comun, legea prevede posibilitatea testarii intr-o forma simplificata de autentificare, potrivit unor reguli speciale, de­rogatorii de la regulile autentificarii inscrisurilor (Legea nr.36/1995). Formalitatile fiind simplificate (art.868-884 C.civ.) si pentru a deosebi aceste testamente de cele ordinare, ele au fost denumite testa­mente privilegiate, fiind - in esenta - testamente autentice simplifi­cate. Astfel sunt: testamentul militarilor, testamentul facut in timp de boala contagioasa si testamentul maritim. Evident, persoana care se gaseste in imprejurarile exceptionale care justifica posibilitatea testarii intr-o forma autentica simplificata, nu este obligata sa recurga la aceasta forma; ea poate redacta testamentul in forma olografa, potrivit regulilor aplicabile acestei forme de testament.

Testamentul militarilor. Militarii si persoanele asimilate lor pot testa in mod valabil in fata comandantului militar al unitatii sau in fata unui alt ofiter superior asistat de doi martori (art.868 C.civ.), dar numai daca se afla pe teritoriu strain in misiune sau prizonier la inamic ori pe teritoriul tarii intr-o localitate asediata sau intr-un alt loc fara comunicatie cu exteriorul din cauza razboiului (art. 870 C.civ.). Daca militarul este ranit sau bolnav, poate testa in fata medicului militar sef, asistat de comandantul militar al spitalului (art.869 C.civ.).

Testamentul facut in timp de boala contagioasa. Persoa­nele - bolnave sau sanatoase - care se afla intr-o localitate izolata din cauza ciumei sau a unei alte boli contagioase pot testa in mod valabil in fata unui membru al consiliului local, asistat de doi mar­tori (art.872 C.civ.).

Testamentul maritim. Persoanele care se afla la bordul unui vas sub pavilionul Romaniei - indiferent ca fac parte din echipaj sau sunt calatori - pot testa in cursul calatoriei in fata comandantului navei sau a unui inlocuitor al sau, asistat de ofiterul intendent de bord sau inlocuitorul sau si de doi martori (art.874 si 881 C.civ ). Daca testatorul ar fi chiar ofiterul competent a instrumenta, testamentul se va face in fata inlocuitorului sau (art.875 C.civ.).

Aceasta forma testamentara poate fi folosita numai in timpul calatoriei pe mare, nu si daca vasul se afla ancorat la tarm sau se apropie de un port strain unde se afla un agent diplomatic sau con­sular roman (art.880 C.civ.).

Reguli comune testamentelor privilegiate. Forma scrisa si forma inscrisului separat sunt obligatorii, evident, si in cazul testa­mentelor privilegiate. De exemplu, sotii care calatoresc pe mare nu ar putea face un testament conjunctiv. Dar in afara acestor reguli comune tuturor testamentelor si a regulilor de forma prevazute de lege pentru fiecare testament privilegiat in parte, trebuie sa fie avute in vedere si unele reguli comune pentru aceste testamente privilegiate:

- Sub sanctiunea nulitatii, testamentul privilegiat trebuie sa fie semnat de testator - iar daca nu poate semna se face mentiunea despre aceasta si despre cauza ce l-a impiedicat sa semneze - si de catre agentul instrumentator si, in cazul martorilor, de cel putin unul dintre ei, aratandu-se cauza pentru care al doilea nu a putut semna (art.884 C.civ.).

-Testamentele privilegiate sunt eficace numai daca testatorul a decedat in imprejurarile exceptionale prevazute de lege, iar dupa incetarea acestor imprejurari numai o perioada de timp limitata, astfel: testamentul militarilor si testamentul facut in timp de boala contagioasa timp de sase luni, iar testamentul maritim timp de trei luni. Dupa expirarea acestor termene, daca testatorul a supravietuit si doreste sa testeze, trebuie sa o faca in forma testamentelor or­dinare. Testamentul privilegiat, desi nu este revocat, isi pierde valabilitatea (art.871, 873 si 882 C.civ.).

§3. Alte forme testamentare

Consideratii preliminare. Pe langa testamentele ordinare si testamentele privilegiate analizate mai sus, legea prevede reguli speciale de forma pentru:

- dispozitiile testamentare - numite clauze testamentare.

- testamentele cetatenilor romani aflati in strainatate.

A. Testamentul avand ca obiect sume de bani depuse la unitati bancare

Reglementare. Art.22 din Statutul CEC, aprobat prin HG nr.888/1996 in baza art.8 din Legea nr.66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii si Consemnatiuni din Romania in societate bancara pe actiuni, prevedea: "Titularul depunerii are dreptul sa indice CEC persoanele carora urmeaza sa li se elibereze sumele depuse, in caz de deces. Depunerile asupra carora nu s-au dat dispozitii testamentare se elibereaza de CEC mostenitorilor legali si testamentari".

Dupa cum rezulta din textul citat, in privinta sumelor depuse la CEC se consacra o forma speciala de testament, denumita dis­pozitie testamentara sau clauza testamentara. Subliniem ca aceasta dispozitie poate fi data numai de catre titularul libretului, chiar daca o alta persoana a facut depunerea pe numele sau. Deponentul pe numele altuia, nefiind titularul sumei depuse, nu poate dispune de ea mortis causa sub nici o forma.

Natura juridica. Reguli de fond si de forma. Cat priveste natura juridica a acestei clauze, parerile sunt unanime in sensul ca ea reprezinta o liberalitate pentru cauza de moarte, adica un legat cu titlu particular facut prin testament (iar nu stipulatie pentru altul). Astfel fiind, sunt aplicabile normele de drept comun privind conditiile de fond (capacitate, viciile vointei, reductiunea etc.) prevazute pentru liberalitatile testamentare.

135. Problema dispozitiei (clauzei) testamentare avand ca obiect depunerile de sume de bani la alte unitati bancare. Potrivit art.800 C.civ., nimeni nu va putea dispune de avutul sau personal pentru caz de moarte decat cu formele prescrise de lege, testamen­tul fiind un act juridic solemn. Astfel fiind, se pune intrebarea daca dispozitiile (clauzele) testamentare, practicate de alte unitati ban­care, particulare, sunt sau nu valabile. Pentru rezolvarea acestei probleme, a se vedea explicatiile de la contractul de depozit.

B. Testamentul facut de un cetatean roman in strainatate

Regim juridic. Potrivit art.885 C.civ. "romanul ce s-ar afla in tara straina va putea face testamentul sau, sau in forma olografa, sau in forma autentica intrebuintata in locul unde se face testamen­tul".

Legea nr.105/1992 dispune ca testamentele cu element de extraneitate - cum sunt si cele facute de romani intr-o tara straina - ­sunt valabile daca respecta conditiile de forma prevazute, printre al­tele, de legea nationala (lex patriae) sau legea domiciliului tes­tatorului (lex domicilii) ori de legea locului intocmirii testamentului (lex loci testamenti), in vigoare fie la data intocmirii lui, fie la data deschiderii mostenirii (art.68 alin.3).