STINGEREA OBLIGATIILOR
Reglementare.
Capitolul VIII din titlul III al Codului civil este intitulat Despre stingerea obligatiilor . Art. 1091 C. civ. prevede urmatoarele
moduri de stingere a obligatiilor: plata, novatia, remitrerea voluntara,
compensatia, pierderea lucrului, anularea sau rezolutiunea, prin efectul
conditiei rezolutorii sau al prescriptiei.
Critica
acestei enumerari. Ca orice enumerare ce tinde a epuiza sfera unei notiuni,
si cea facuta de Cod a fost supusa tirului incrucisat al doctrinei,
aducandu-i-se o serie de reprosuri, dintre care cele mai serioase au fost
urmatoarele:
- novatia,
asa cum s-a vazut, nu este practic un mod de stingere a obligatiilor, pentru ca
ea nu pune capat acestora. Stingandu-se obligatia veche, concomitent, se naste
o noua obligatie, raportul juridic modificandu-se doar;
- nulitatea si
rezolutiunea desfiinteaza retroactiv obligatia, considerandu-se inexistent
raportul juridic care a generat-o. Mentinerea anumitor
efecte fata de terti are ca fundament protectia bunei credinte si nu raportul
juridic desfiintat;
- prescriptia stinge doar dreptul
material de actiune, raportul obligational continuand a exista astfel ca daca
debitorul executa obligatia, plata sa este recunoscuta. Prin urmare, presciptia
afecteaza doar sanctiunea obligatiei nu insasi fiinta ei.
Modurile
veritabile de stingere a obligatiilor, asa cum sunt vazute de doctrina ,
sunt: plata (Termenul executarea obligatiilor propus de L. Pop. Op cit. pag. 474, care ar subsuma executarea
voluntara, executarea silita, executarea prin echivalent, este prea general,
putand include si alte moduri de executare a obligatiilor cum este darea in
plata), compensatia, confuziunea, darea in plata, remiterea de
datorie si imposibilitatea fortuita de executare.
Cel mai important mod de stingere a
obligatiilor ramane plata pe care am examinat-o atunci cand ne-am ocupat
de executarea obligatiilor, astfel ca, in cele ce urmeaza, ne vom ocupa
de celelalte moduri de stingere a obligatiilor.
