Succesiunea - ca mod de dobandire a dreptului de proprietate

Succesiunea - ca mod de dobandire a dreptului de proprietate

Consideratii generale

Succesiunea este enumerata in art.644 C.civ. printre modurile prin care se dobandeste (transmite) proprietatea. Este modul cel mai frecvent prin care ia nastere dreptul de proprietate comuna pe cote-parti. De regula, cu ocazia transmiterii unei succesiuni, catre mai multi succesori, dreptul de proprietate exclusiva ce apartinea defunctului, care era unic titular al dreptului de proprietate, se inlocuieste cu un drept de proprietate comuna pe cote parti, atunci cand sunt mai multi mostenitori chemati sa li se transmita patrimoniul defunctului. Indiviziunea succesorala este caracterizata ca o universalitate de bunuri ce se transmit catre mai multi mostenitori, dreptul fiecaruia fiind determinat print-o cota parte abstracta, neindividualizata in materialitatea ei, asupra bunurilor concrete care formeaza masa succesorala.

Notiunea de "succesiune" se impune a fi precizata, ea primind in dreptul civil doua acceptiuni. Intr-un sens mai larg, desemneaza orice transmisiune de drepturi (intre vii sau pentru cauza de moarte); intr-un sens restrans desemneaza, transmisiune pentru cauza de moarte care este echivalentul notiunii de mostenire (mostenitor). In aceasta din urma acceptiune tratam unele aspecte de actualitate privind succesiunea ca un mod de dobandire al proprietatii. In acest sens, a mosteni sau a succede (sub cedere) inseamna a lua locul altei persoane, adica transmiterea patrimoniului constand din drepturile si obligatiile unei persoane defuncte catre una sau mai multe persoane in viata care se numesc mostenitori. Textul art. 651 C.civ. glasuieste ca succesiunile se deschid prin moarte, acest fapt operand dupa sine transmiterea bunurilor.

Transmiterea dreptului de proprietate prin succesiune are loc in doua moduri: succesiunea legala, cand mostenirea se defera prin lege, aceasta poarta denumirea de mostenire ab intestat; succesiunea testamentara, cand mostenirea se transmite printr-un act de ultima vointa a defunctului; succesiunea contractuala (donatii de bunuri viitoare), cand determinarea persoanei dobanditoare este facuta prin contract.

Devolutiunea succesorala contractuala, avand la baza un act juridic (contractul), nu poate fi cuprinsa in cadrul succesiunii ca mod de transmitere a proprietatii, ci intr-un alt mod, anume: contractul. Ea se realizeaza in temeiul donatiei de bunuri viitoare care pot avea ca obiect, intregul 434d34e patrimoniu, o fractiune a acestuia sau bunuri individual determinate.

Succesiunea este un mod derivat de a dobandi proprietatea. S-a subliniat ca in realitate, succesiunea este mai mult decat un simplu mod de dobandire (transmitere) a proprietatii. Este intru-totul adevarat ca, in esenta, notiunea de succesiune desemneaza transmiterea unui patrimoniu sau a unei fractiuni de patrimoniu sau a unor bunuri singulare de la o persoana fizica decedata la una sau mai multe persoane fizice sau juridice aflate in viata (in fiinta). Asadar, succesiunea este o cauza de transmitere mortis causa, avand particularitatile sale, printre care afara de cazul in care se refera la bunuri luate singular, se transmit nu numai drepturi, ci si obligatii, deci mai mult decat o proprietate. Sinonim cu termenul de succesiune, Codul civil mai foloseste si terminologiile de 'mostenire' si 'ereditate', avand acelasi inteles. Toate la un loc desemneaza alaturi de transmisiunea mortis causa si obiectul acelei transmisiuni, care este averea lasata de "de cuius"(2).

Sediul materiei in legislatia noastra este cuprinsa in C.civil roman, unde este tratata ca un mod de dobandire al proprietatii, in Titlul I, art.644,650-799 si in Titlul II, art.800-841, precum si in alte texte, codul fiind in mod normal principalul izvor de drept. Desigur, Constitutia din 1991, garanteaza, in principiu, dreptul la mostenire in art.42 si il ocroteste prin regimul general al proprietatii enuntat in art.135.

Dispozitii referitoare la succesiune gasim in Legea nr.319/1944, pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor; Codul familiei; Legea nr.603/1943, pentru simplificarea procedurii impartelii judiciare; Decr.nr.32/1954 pentru punerea in aplicare a decretului privind persoanele fizice si juridice; Legea nr.21/1924, pentru persoanele juridice; Decr.nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva; Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale; Legea nr.105/1992 pentru reglementarea raporturilor de drept international privat; Legea nr.36/1995 privind notarii publici; Legea fondului funciar nr.18/1991; Legea cadastrului si publicitatii imobiliare nr.7/1996, precum si alte acte normative, toate acestea intregind abordarea legala a materiei succesiunilor. Domeniul fiind vast, nu ne propunem a-l analiza in aceasta lucrare, pentru ca singura ar depasi cadrul unui amplu tratat de specialitate. L-am evocat in principiu, fiindca constituie un mod de dobandire al proprietatii, facand parte din Cartea a III-a a Codului civil intitulata 'Despre diferitele moduri prin care se dobandeste proprietatea'.

In cele ce urmeaza vom analiza unele aspecte ale succesiunii in lumina contextului legislativ de dupa anul 1990.

A). In primul rand, cazul de nedemnitate enumerat de art.655 pct.2 din C.civ., prin care se declara nedemn de a succeda acela care savarseste acuzatia capitala calomnioasa impotriva celui care lasa mostenirea. S-a subliniat constant in doctrina ca notiunea de 'acuzatie capitala' la care se refera textul este acuzatia care poate duce la condamnarea la moarte a persoanei care lasa mostenirea. Daca succesibilul face un denunt, o plangere, o marturie care ar duce la condamnarea capitala a antecesorului sau, cu scopul si intentia ca sa ajunga pe acesta cale in proprietatea lasata cu titlu de mostenire, ar fi un act imoral si apreciat in doctrina ca nimeni nu poate sa-si deschida singur calea spre o mostenire.

La data adoptarii codului de la 1864, pedeapsa cu moartea era prevazuta pentru o arie mai larga de infractiuni, prin Constitutia de la 1923, art.16, aria a fost restransa si aplicata in principal ca agravanta pentru infractiuni savarsite in timp de razboi. Ea a fost reintrodusa in anul 1938. Mentinuta prin Codul penal din 1968. Pedeapsa cu moartea a fost abolita prin Decr.-Lege nr.8/1989, apoi interzisa expres prin art.22 (3) al Constitutiei din 1991. Ca atare prevederile din legile penale privind pedeapsa cu moartea sunt abrogate in prezent.

In acest context se poate pune in discutie actualitatea acestui caz de nedemnitate succesorala pentru ca una din conditiile art.655 al.2 C.civil, cere ca mostenitorul nevrednic sa fi facut o 'acuzatie' care sa duca la reprimarea cu pedeapsa capitala a defunctului, iar o alta conditie ca mostenitorul sa fie condamnat printr-o hotarare definitiva pentru calomnie sau pentru denuntare calomnioasa. Constatam ca nu pentru orice fel de infractiuni sa fie facuta denuntarea calomnioasa, ci numai pentru una care ar fi dus la suprimarea vietii celui ce lasa mostenirea cu scopul de a intra mai repede in posesia acesteia.

Ne alaturam opiniei acelor autori care sustin ca, deoarece, in prezent legislatia penala nu mai prevede pedeapsa cu moartea, acest caz de nedemnitate nu mai este aparent, nu mai este de actualitate. El trebuie considerat ca inexistent, textul legal mentionat a devenit desuet.

2. Particularitati ale stabilirii dreptului de proprietate in favoarea mostenitorilor potrivit art.8, 12 si 13 din Legea nr.18/1991, privind fondul funciar.

Un alt aspect pe care-l consideram de actualitate il constituie prevederile Legii fondului funciar nr.18/1991, anume privind stabilirea dreptului de proprietate in favoarea mostenitorilor, potrivit art.8, al.2 si 12 al legii, precum si art.47 al aceleiasi legi privind interdictia de a dobandi terenuri de catre anumite persoane.

Mostenitorii vin la reconstituirea dreptului de proprietate potrivit vocatiei succesorale din dreptul comun, imprumutand locul persoanei care ar fi indreptatita dar care a decedat si in consecinta se bucura de locul si modul pe care de cujus il are ca beneficiar al Legii fondului funciar. Retinem aici ca mosenitorii sunt indreptatiti doar la reconstituirea dreptului de proprietate, nu si la constituirea lui, pentru ca nu priveste un drept direct si personal, ci vine in locul celui indreptatit daca s-ar fi aflat in viata. Situatiile sunt expres aratate, adica in art.8 alin.2, art.14 alin 2,3,si 4, art.15, art.16, art. 17, art.22, art. 25, art.36 alin.5, art.36-38 si art.45 ale legii. In cazul mostenitorilor, cand potrivit art.36, terenul a fost expropriat de la autorul lor prin decret prezidential in anul 1948, dar pe imobil nu s-a realizat obiectivul social-cultural propus, ei sunt indreptatiti la restituire. Constituirea dreptului de proprietate al statului era afectata de conditia preluarii efective, care nu s-a indeplinit. Recursul mostenitorilor a fost admis si prefectul obligat sa emita ordin de restituire a terenului intravilan.

Toti mostenitorii impreuna primesc partea pe care ar fi primit-o autorul lor daca s-ar fi aflat in viata. Cu alte cuvinte, ei nu pot cumula mai mult de suprafata maxima de 10 ha, in redactarea initiala si 50 ha potrivit art. 9 din Legea nr. 169/1997 si art. 3 din Legea nr. 1/2000, toti la un loc. Indreptatirea mostenitorilor este strans legata de dreptul de a i se reconstitui autorului lor. Daca autorul lor a plecat din tara si a decedat, mostenitorilor sai nu poate sa li se reconstituie dreptul de proprietate in temeiul art.12 din Legea nr.18/1991. In masura in care autorul lor nu este indreptatit, la randul lor, mostenitorii sai nu pot cere ceea ce el nu ar avea dreptul.

La constituire se poate pune insa problema daca cel indreptatit a formulat cerere si a decedat intre timp; atunci apreciem ca sunt indreptatiti mostenitorii sa reclame dreptul autorului lor, acest echivalent patrimonial ce poate intra in activul mostenirii putandu-se acorda. Raspunsul este pozitiv pentru ca dreptul exista castigat in patrimoniul defunctului, care a formulat el insusi cererea dupa intrarea in vigoare a legii si a decedat anterior valorificarii efective a dreptului la constituire. Aceasta indreptatire vine in virtutea regulilor dreptului comun si nu tine neaparat de aplicarea directa a Legii fondului funciar. Introducerea cererii naste un drept personal prezumtiv, dar care devine real in momentul reconstituirii, ori bunuri viitoare pot fi incluse in emolumentul succesoral prin supliment de imparteala. Sunt aplicabile si regulile referitoare la reprezentarea succesorala in conditiile dreptului comun. Daca cel indreptatit a decedat, in drepturile sale se subroga toti mostenitorii sai, care au la dispozitie calea legala prevazuta de dreptul comun, referitoare la dezbaterile succesorale.

Apreciem ca se impune o concluzie similara daca a survenit decesul in intervalul de timp cuprins de la data nasterii dreptului si pana la data cand a fost repus in termen si o asemenea cerere este inaintata de succesorii titularului. Aceasta pozitie a mostenitorului este similara cu dreptul sau de a inainta actiune pentru a intrerupe prescriptia, de a face acte de conservare si de administrare patrimoniala, de executare a creantelor datorate succesiunii, plati de taxe etc. Introducerea cererii are premisa conservarii unui drept, pentru a intrerupe cursul prescriptiei. Introducerea cererii de catre un mostenitor are menirea de a aduce la masa succesorala terenul respectiv, care dupa parerea noastra profita tuturor mostenitorilor, chiar si acelora care nu au introdus o atare cerere de mostenire.

In virtutea textelor legale aratate dreptul mostenitorilor se acorda atunci si acolo unde titularul indreptatit la reconstituire este decedat sau declarat judecatoreste mort la data intrarii in vigoare a Legii 18/1991, precum si repunerilor in termen succesive prin reglementarile ulterioare. Bazandu-ne pe acest rationament constatam ca fac exceptie cei prevazuti la art.36 alin. ultim al legii, referitor la persoanele persecutate politic si se incadreaza in prevederile Decr.-Lege nr.118/1990, care este in opinia noastra o omisiune regretabila a legiuitorului. Precum tot astfel de omisiune este si la art.23, unde mostenitorii nu sunt indreptatiti in locul autorului lor care se incadreaza in situatia reglementata de acest text. Situatia a fost partial remediata prin modificarea din 1997.

Conditiile in care mostenitorii vin in ordinea claselor si gradelor astfel cum sunt reglementate in Codul civil si Legea nr.319/1943, privind drepturile succesorale ale sotului supravietuitor, sunt detaliate de art.14 din Regulamentul aprobat prin H.G.R. nr.131/1991. In cazul cand sunt mai multi mostenitori, stabilirea dreptului se face pe numele tuturor, iar daca sunt mostenitori legali, cererile vor fi luate in considerare prin excluderea in ordinea claselor de preferinta din dreptul comun, iar in aceeasi clasa de mostenitori vor fi preferati cei aflati intr-un grad mai apropiat. Daca exista sot neproprietar, acesta vine in concurs cu ceilalti mostenitori legali, iar in lipsa lor vine singur la reconstituire.

Cand exista si mostenitori testamentari si formuleaza cerere, vor fi trecuti in titlu impreuna cu mostenitorii legali cu vocatie succesorala, iar raporturile dintre ei vor fi solutionate tot potrivit dreptului comun, cand se va putea pune, eventual, in discutie si valabilitatea sau reductiunea testamentului. Dupa eliberarea titlului de proprietate pentru toti mostenitorii legali si testamentari, se va proceda conform dreptului comun. Daca testamentul a fost redactat inainte de intrarea in C.A.P. a testatorului, dar acesta a decedat dupa intrarea in C.A.P., in aceasta ipoteza testamentul nu-si mai produce efectele. Valabilitatea lui a incetat in momentul intrarii in cooperativa cu terenul care a facut obiectul testamentului. Prin aceasta testatorul a revenit asupra actului sau de ultima vointa, fiind o revocare voluntara tacita (art.920-921 C.civ.), stiut fiind ca testamentul este un act juridic esentialmente revocabil. Exprimam rezerva in cazul cand actul de adeziune in CAP a fost obtinut prin silnicie. Mostenitorii vin pe locul cuvenit defunctului, ei pot primi doar suprafata la care el era indreptatit, daca s-ar fi aflat in viata, adica toti impreuna o suprafata maxima prevazuta pentru titular, chiar daca a predat sau i s-a preluat de catre cooperativa suprafete mai mari.

In literatura si practica judiciara s-au ivit situatii dintre care vom aminti cateva mai semnificative.

Astfel, s-a pronuntat o solutie in care se retine ca, daca la data deschiderii succesiunii, terenurile din litigiu nu s-au gasit in patrimoniul activ al defunctului, nu indreptateste pe renuntatori sa li se confere calitatea de mostenitori ai succesiunii. Altfel spus, s-a exprimat parerea ca la repunerea in termenul de acceptare a succesiunii cu privire la cota cuvenita se urmeaza regula indivizibilitatii, adica succesibilul trebuie sa accepte succesiunea sau sa o repudieze, neexistand o situatie intermediara. Cu privire la faptul daca conduita anterioara promulgarii legii, respectiv in termen de 6 luni de la decesul autorului a acceptat succesiunea, fie a renuntat la ea sau nu si-a exercitat drepturile succesorale, are vreo influenta asupra stabilirii dreptului de proprietate privind terenurile care au revenit prin lege in circuitul civil? Parerile autorilor sunt diferite:

Exista parerea ca s-a renuntat la succesiune sau ea nu a fost anterior acceptata in termenul de 6 luni, avandu-se in vedere ca renuntarea este irevocabila, se considera ca s-a renuntat la repunerea in termenul de acceptare, situatie ce il priveste si pe renuntator.[i] Opinia are la baza solutia de principiu, ca renuntarea la succesiune cand este expresa constituie un act solemn, intrucat sub sanctiunea nulitatii rezulta din declaratia data in fata notarului. Prin art.12 din Legea nr.18/1991 s-au repus in termenul de acceptare a succesiunii mostenitorii care nu au acceptat-o in termenul si conditiile art.700 C.civil, iar nu si pe cei care au renuntat expres sau tacit in temeiul art.696 C.civil. Efectele renuntarii au drept consecinta faptul ca renuntatorul este socotit, potrivit art.696 C.civ., ca nu a fost niciodata mostenitor, vocatia sa succesorala fiind retroactiv desfiintata, astfel ca, in mod practic, renuntatorul pierde mostenirea care i se cuvenea. In intentia sa de a evita vacanta succesorala, art.701 din C.civ. permite renuntatorului sa revina si sa retracteze renuntarea, dar cu indeplinirea obligatorie a doua conditii si anume, ca dreptul la optiune al renuntatorului sa nu se fi prescris prin implinirea prescriptiei de 6 luni de la deschiderea succesiunii si succesiunea sa nu fi fost acceptata intre timp de alti succesibili. Aceasta este situatia clasica pe care opinia o transpune fara nici o rezerva in cazul reconstituirii proprietatii potrivit Legii nr.18/1991. Aici insa, dupa cum vom vedea mai departe, aspectul trebuie nuantat. Renuntarea priveste atat bunurile prezente, cat si pe cele viitoare, care intra in succesiunea respectiva. Art.12 din Legea nr.18/1991 priveste o derogare expresa, repunand in termenul de acceptare mostenitorii care nu au acceptat-o in conditiile art.700 C.civ. nu si pe cei care au renuntat la succesiune in conditiile art.696 C.civ. Este una din solutiile practicii judiciare care se cere nuantata.[ii] S-a mai argumentat ca prevederile Legii nr.18/1991 nu indreptateste pe renuntatori sa li se confere calitatea de mostenitori, din moment ce au pierdut-o. Aceasta lege nu poate fi interpretata in afara dispozitiilor Codului civil, care reglementeaza institutia acceptarii succesiunii. Eredele renuntator, potrivit art.696 C.civ., este considerat ca nu a avut niciodata aceasta calitate si nu poate reveni ulterior.

A doua opinie[iii] considera ca potrivit art.12 al Legii fondului funciar, nu are nici o relevanta daca anterior a acceptat sau nu succesiunea. Actul juridic de acceptare si de renuntare la succesiune este guvernat de normele de drept de la data respectiva (tempus regit actum). Atunci cand s-a renuntat terenurile nu faceau parte din patrimoniul succesoral, fiind scoase din circuitul civil, ca atare nu puteau si nu au putut face obiectul actului juridic al renuntarii.

Intr-o speta care impartaseste aceasta opinie s-a considerat ca, dimpotriva, art.12 din Legea nr.18/1991 cuprinde o exceptie de la regula indivizibilitatii. In acest sens, pentru terenurile care fac obiectul reconstituirii succesibilii sunt repusi de drept in termenul de acceptare, iar optiunea mostenitorilor este facuta prin cererea adresata comisiei.

Aceasta solutie a fost considerata justa de autori, intrucat succesiunile avand ca obiect terenuri cooperativizate nu s-au deschis la data decesului, ci numai prin efectul Legii nr.18/1991, art.12 alin.2. Prin aceasta legea face o derogare de la dispozitiile Codului civil in materie, cu conditia sa se respecte termenul de 45 de zile pentru introducerea cererii (art.10 modificat prin Legea nr.29/1991), apoi modificat prin legile din 1997 si 2000. Repunerea in dreptul de a accepta manifestat expres prin depunerea cererii, a avut loc prin redeschiderea dreptului prin modificarile legislativ succesive, prelungit ca atare ca o exceptie de la art. 700 C.civ.

Imbratisam aceasta a doua opinie pentru ca trebuie sa avem in vedere ideea dupa care interpretarea textelor legale si aplicarea lor in timp trebuie sa se faca in raport cu continutul relatiilor socio-politice si juridice ale perioadei cand a avut loc renuntarea, precum si cel al contextului legislativ actual oferit de prevederile art.12 al Legii nr.18/1991, cand a renascut interesul pentru proprietatea privata care este regula, intr-un climat juridic-constitutional care-i acorda alte mijloace de aparare si o alta semnificatie.[iv]

Atunci cand o persoana accepta sau renunta la un drept, precum este si cel de mostenire, ea trebuie sa aiba descatusati toti senzorii de analiza volitiva a oricaror considerente subiective si consecintele la care ele duc. Adica, anticiparea si interesul actului la care recurge ar fi cu siguranta altul daca in momentul renuntarii la mostenire, cel care a renuntat ar fi avut in vedere si drepturile conferite de art.12 din Legea nr.18/1991. Fizionomia juridica actuala a dreptului de proprietate, masurile anterioare luate de stat asupra terenurilor primesc o revizuire social-juridica, dreptul atunci obstaculat reintra in actualitate. In acest context este nedrept sa fie sanctionat civil cel care a renuntat la succesiune, fara a analiza datele problemei si interesul sau economic din momentul renuntarii.

Interpretarile date de prima opinie, art.696 din C.civil si art.12 alin.2 din Legea nr.18/1991, sunt prea severe si trec sub tacere faptul ca actul juridic este guvernat de normele de drept si de convietuire sociala la data respectiva (tempus regit actum). Atitudinea de renuntare poate sa fie determinata de interesul redus pentru proprietatea individuala (cum i se spunea atunci) impus de o etica sociala cladita pe alte valori si nu in ultimul rand de natura si cantitatea relativ modesta a bunurilor ce intrau in compunerea masei succesorale. Este locul unde, impartasind dreptul renuntatorului de a reveni, sa precizam ca repunerea in dreptul de acceptare nu opereaza retroactiv asupra bunurilor ce au facut obiectul succesiunii la data renuntarii si pentru care a fost dezbatuta masa succesorala care s-a predat mostenitorilor atunci acceptanti. Acceptarea in conditiile art.12 din lege este valabila numai in legatura cu terenurile agricole sau cu vegetatie forestiera reintrate in circuitul civil prin efectul Legii fondului funciar.

In sprijinul dreptului sau vine si argumentul ca prin depunerea cererii renaste si un drept propriu de reconstituire a proprietatii funciare. Facand abstractie de prima dezbatere succesorala si neaducand nici o atingere succesorilor care initial au acceptat, respectam tocmai regula indivizibilitatii invocata de prima opinie. Din moment ce se da dreptul mostenitorilor la reconstituirea dreptului de proprietate, acesta trebuie sa vizeze pe toti cei care au o atare vocatie. Disparand cauza lipsei de interes care putea duce anterior la renuntare, dispare si efectul care a determinat anterior renuntarea. Dupa reconstituirea dreptului de proprietate mostenitorii sunt indreptatiti la iesirea din indiviziune, in conditiile dreptului comun, art.728 C.civ. Acest lucru pot sa-l faca dupa eliberarea titlului de proprietate. Adeverinta provizorie eliberata de comisie nu constituie titlu de proprietate, actiunea introdusa si bazata pe aceasta adeverinta este prematura.[v] Solutiile din jurisprudenta contradictorii au facut obiectul examinarii recursului in interesul legii in S.U. ale C.S.J. S-a stabilit ca adeverinta si procesul verbal de punere in posesie nu constituie titlu de proprietate care sa poata fi acceptat ca atare in cadrul solutionarii unor actiuni in revendivare sau in sistarea starii de indiviziune.[vi]

In cadrul partajului, spre deosebire de art.12 care constituie o exceptie de la regula indivizibilitatii, actiunea in imparteala spre deosebire de alta actiune reala este cumulativa, iudicium duplex (apartine in mod reciproc tuturor partilor din proces) si in acelasi timp reprezinta un tot indivizibil, in sensul ca nu poate fi exercitata decat contra tuturor coerezilor.

Faptul ca a mai existat anterior o imparteala - eventual fara cei care au acceptat in temeiul art.12 din Legea nr.18/1991, nu impieteaza asupra unei noi imparteli, dupa regulile dreptului comun intre toti cei care au formulat cerere de reconstituire si au obtinut titlu in calitate de mostenitori potrivit acestui text legal. Succesiunea nu se dezbate si pentru situatiile pentru care s-a facut anterior, intre mostenitorii care atunci au fost acceptanti. Mai degraba are loc un partaj succesoral suplimentar tinand seama de prevederile art.729 si 790 alin.2 C.civ. Ea poate fi invocata si in fata instantei de apel pentru ca art.294 C.pr.civ. permite aceasta. Nu se schimba elementele actiunii introductive, cauza si obiectul cererii fiind acelasi.

Dovada calitatii de mostenitor se face aici fata de regulile dreptului comun, in plus, prin recunoasterea acestei calitati ca beneficiar al Legii nr.18/1991 (art.8 alin.2, 12 si 13). Aceste norme se integreaza dreptului succesoral, ale carui dispozitii le completeaza. Dovada implica intrunirea in persoana fiecarui succesor a conditiilor prevazute de C.civil (art.8 alin.2 prevede ca se determina potrivit legii civile), ca o premisa obligatorie pentru recunoasterea calitatii de beneficiar al legii fondului funciar. Aceasta dovada cade in sarcina solicitantului in sensul de a convinge ca la data deschiderii succesiunii avea capacitate succesorala, vocatie succesorala, nu se afla intr-o cauza de nedemnitate si ca a acceptat succesiunea (art.700 C.civ. in coroborare cu art.12 din Legea nr.18/1991). Vointa de a accepta urmeaza insa a fi manifestata expres prin cererea facuta la comisie, care este un act unilateral, indivizibil, irevocabil si declarativ.

Pe baza recunoasterii calitatii de mostenitor se elibereaza titlul de proprietate, care la randul lui este singurul care sta la baza calitatii procesuale (activa sau pasiva) intre coerezi in procesul de imparteala. Refuzul comisiei de a elibera titlul sau de a omite trecerea unui solicitant este cenzurabil in justitie, fiind realizata conditia prevazuta de art.11 alin. 8 din lege "cu privire la dreptul de a obtine titlul de proprietate." Toate aceste chestiuni sunt prealabile impartelii judiciare.

In raport cu aceasta efectele impartelii judecatoresti hotarate anterior Legii nr.18/1991, raman neatinse. Acum se redeschide doar problema impartelii terenurilor care fac obiectul Legii fondului funciar si nimic altceva, adica nu se aduce nici o atingere impartelilor de bunuri imobile sau mobile care s-au efectuat in timp. Atat in privinta emolumentului succesoral cat si a modului cum a operat reductiunea testamentara, calculul rezervei in raporturile dintre rezervatar si legatar nu se raporteaza si nu se influenteaza cele doua momente ale impartelii anterioare Legii nr.18/1991 si cele potrivit aceleiasi legi, chiar daca in principiu are loc intre aceeasi comostenitori. Daca titularul a decedat dupa ce s-a reconstituit dreptul de proprietate, adica dupa punerea in aplicare a Legii nr.18/1991, dar nu s-a eliberat titlul de proprietate, mostenitorul sau nu poate sa se adreseze instantei de contencios administrativ pentru clarificarea drepturilor sale. Pentru stabilirea situatiei juridice a dreptului de proprietate este calea dreptului comun.

Nici in situatia cand se procedeaza la atribuirea dreptului de proprietate, potrivit art.35 din Legea nr.18/1991, problema raporturilor dintre comostenitori nu se poate rezolva pe calea contenciosului administrativ. Acest text se coroboreaza cu art.12 al legii, care la alin.2 si 3 prevede ca mostenitorii care nu si-au dovedit calitatea, intrucat terenurile nu au fost in circuit civil, sunt socotiti repusi in termenul de acceptare, prin cererea pe care o fac comisiei. Titlul se elibereaza pe numele tuturor, iar dreptul ca intindere se va concretiza dupa Codul civil. In speta respectiva s-a gresit de catre tribunal care nu a admis ca fratele defunctului sa fie omis la emiterea ordinului prefectului.

Contestarea calitatii de mostenitor o pot face cei intresati numai pe calea dreptului comun (subl.ns.), solutie la care duce interpretarea art.12. Aceasta are loc indiferent daca se cere reconstituirea dreptului de proprietate prin eliberarea titlului sau daca face cerere in conformitate cu art.35 al legii si are loc prin decizia prefecturii. Atat titlul de proprietate, cat si decizia prefecturii, dupa caz, trebuie sa cuprinda pe toti mostenitorii, care se considera acceptanti, instanta de contencios administrativ nu se poate pronunta asupra calitatii de mostenitor. Competenta in astfel de situatii este instanta de drept comun, cu trimitere la solutia S.U.  a C.S.J.

Termenul de depunerea cererii este valabil numai pentru acele situatii cand antecesorul solicitantului a decedat inainte de promulgarea legii. S-a sustinut ca, in prezent, urmare a decesului unei persoane indreptatite a primi pamant potrivit cap.II din Legea nr.18/1991, careia i s-a eliberat sau nu un titlu de proprietate, mostenitorii pot sau nu accepta mostenirea in termen de 6 luni de la deschiderea acesteia, aplicandu-se regimul juridic de drept comun.

Alta situatie este cazul instituirii ca legatar universal, in speta in anul 1989, cand potrivit Legilor nr.58 si 59/1974 terenurile nu puteau fi transmise prin succesiune testamentara ci numai legala. Daca defunctul nu a lasat mostenitori legali rezervatari, rezulta ca terenurile se mostenesc de catre legatara universala chiar daca in anul 1981, cand s-a redactat testamentul ele nu au fost incluse in testament, avand in vedere interdictia de atunci si faptul ca nu erau in patrimoniul testatorului. Terenurile s-au atribuit paratei de vreme ce a fost instituita legatara universala. Aceeasi solutie se impune cand se face referire la un teren cu privire la care dreptul de proprietate a fost reconstituit in baza Legii nr.18/1991, dupa cum s-au pronuntat si alte instante.

Intr-o alta speta este testata in mod generic intreaga avere in favoarea unei persoane devenita legatar universal in anul 1984. Dupa un an testatorul decedeaza, fara urmasi rezervatari, eliberandu-se certificat de mostenitor in favoarea legatarului universal. Dupa intrarea in vigoare a Legii nr.18/1991 acesta solicita reconstituirea dreptului de proprietate care i se acorda partial de catre comisie. In instanta intervine si fratele defunctului, care este colateral, in interes propriu. Solutia pronuntata este in sensul ca se reconstituie in favoarea legatarului universal instituit prin testament, dreptul de proprietate pentru intreaga suprafata de teren. Fratele defunctului, mostenitor colateral si deci nerezervatar, este inlaturat. In consecinta, se apreciaza ca mostenitorul testamentar este singur indreptatit la reconstituirea dreptului de proprietate.

In situatii similare, atunci cand mostenitorul testamentar a venit in concurs cu mostenitorii nerezervatari, chiar daca acestia din urma nu au acceptat anterior, dupa deces, in termen de 6 luni, au fost repusi in termen si considerati indreptatiti potrivit art.12 din Legea nr.18/1991.

Solutiile aduse in discutie par elocvente, dar ele nu sunt in afara oricaror observatii. Astfel, la data intocmirii testamentului, cel care a lasat averea nu avea reprezentarea exacta a intinderii patrimoniului sau si anume ca acesta va fi intregit cu dreptul de restituire a terenurilor in conditiile Legii nr.18/1991. Mai mult decat atat, la data decesului terenul nu se gasea ca element component al patrimoniului sau, fiind cooperativizat. Atunci se naste intrebarea daca poate fi invocat testamentul pentru bunuri ce nu erau in patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii, intervenita cu mult timp inainte de aparitia Legii nr.18/1991. Factorul de vointa interna al testatorului nu putea sa cuprinda cu anticipare aceasta speranta, nici macar aleatorie si, deci, sa aprecieze ca se va restabili dreptul de proprietate funciara si prin aceasta sa se creada ca el a inteles sa-l gratifice pe legatar si cu transmiterea dreptului de proprietate privind terenul in echivalent arabil. Aparitia legii fondului funciar apreciem ca redeschide atat succesiunea, componenta masei, calitatea de mostenitor si termenul de acceptare.

In situatia cand terenurile au fost cooperativizate anterior intocmirii testamentului, ele nu au fost avute in vedere de testator. La decesul sau legatarul universal nu a mostenit terenuri (in anul 1984) si atunci rezulta ca in mod corect comisia judeteana a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor in discutie si cu privire la succesorii colaterali (fratii si surorile defunctei, precum si copiii acestora). Aceasta cu conditia ca ei sa fie solicitanti, in termen, asupra reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit art.12 alin.2 din Legea nr.18/1991. In titlul de proprietate vor fi trecuti toti, iar pe calea dreptului comun se va clarifica intinderea dreptului fiecaruia, astfel cum da indrumari H.G. nr.131/1991.

Cu alte cuvinte, exteriorizarea vointei prin testament in conditiile sistemului legislativ anterior nu putea sa cuprinda si nici macar sa intrevada un cadru de extindere privind averea la bunuri ce nu mai existau demult in patrimoniul sau. Mai mult decat atat, testamentul poate sa cuprinda, daca acceptam referirile sale generice, terenuri sau alte bunuri potrivit Legii nr.18/1991, pe care insusi defunctul le-ar fi dobandit tot prin succesiune. Pentru mai multa claritate ne putem referi la cazul reprezentarii, unde cel reprezentat care lasa testament, el insusi ar beneficia de prevederile Legii nr.18/1991, daca ar fi in viata tot in calitate de mostenitor. Decedand inainte ca dreptul sau sa se fi nascut dupa primus, in temeiul Legii nr.18/1991, el lasa testament fara sa fi cunoscut macar ce drepturi ar fi putut sa aiba dupa aceasta lege cel pe care il mosteneste. Tertius, beneficiarul testamentului, vine astfel la succesiunea lasata de primus prin reprezentare dupa secundus.

Alta idee care se desprinde, este aceea ca in concurs cu mostenitorii legali sunt trecuti in titlu si mostenitorii testamentari, acestia din urma fiind indreptatiti in limita cotitatii disponibile care va fi concretizata dupa dreptul comun in materie succesorala. Tot cu acest prilej mostenitorii legali pot invoca exceptia pe cale principala sau incidentala a reductiunii testamntare sau sa atace valabilitatea testamentului. Pentru a-l considera ca mostenitor indreptatit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra a ceea ce s-ar fi cuvenit testatorului, daca s-ar afla in viata, pe beneficiarul testamentului, intocmit cu mult timp inainte de aparitia Legii nr.18/1991, mai bine-zis, cand terenul se gasea in proprietatea cooperativei, nu poate fi explicat altfel, decat prin prezumtia lasata la indemana judecatorului, anume ca a avut in vedere si posibilitatea revenirii in patrimoniul sau a terenului agricol.

Tot in legatura cu intocmirea titlului, toti mostenitorii sunt trecuti in titlul de proprietate. Acei mostenitori care nu sunt trecuti in titlu nu pot cere aceasta pe calea actiunii de drept comun. Intinderea dreptului de proprietate si sistarea indiviziunii se face numai intre acei mostenitori carora li s-a reconstituit dreptul de proprietate dar au fost trecuti si in titlu. Iesirea din indiviziune nu se poate pretinde decat prin prezentarea titlului de proprietate care sa cuprinda toti mostenitorii. Existenta titlului inlocuieste certificatul de mostenitor, dar nimic nu impiedica pe mostenitor sa ceara notarului competent eliberarea lui. In privinta partajului voluntar consideram ca nu este nici o opreliste de a-l face comostenitorii chiar in lipsa titlului de proprietate. Actul de partaj voluntar astfel incheiat este deplin valabil intre acestia, dar nu poate fi intabulat decat dupa obtinerea ulterioara a titlului.

In jurisprudenta, atunci cand suprafata in litigiu provine de la parintii tuturor partilor, s-a statuat ca fiecare are egala indreptatire la reconstituirea dreptului de proprietate. Curtea de Apel, ca instanta de contencios administrativ, a retinut ca celorlalti fii le-a fost vatamat dreptul de proprietate pentru ca pe titlu a fost trecut doar unul dintre frati si ca atare ei sunt indreptatiti la anularea acestui titlu si dispune sa se emita un nou titlu in care sa fie trecuti ca titulari toti cei carora li s-a reconstituit acest drept. In prezent competenta in prima instanta revine judecatoriei.

Derogari importante care au fost impuse de specificul aplicarii Legii fondului funciar sunt prevazute si in alte situatii, in cazul mostenitorilor, la art.12 al legii. Astfel, calitatea de mostenitor se stabileste, pe langa formele clasice reglementate de Codul civil, Decr.nr.40/1953, in prezent abrogat prin Legea nr.36/1995 (acte de stare civila, certificat de mostenitor, hotarare judecatoreasca), si de alte mijloace de proba ce pot consta in martori, prezumtii, inscrisuri autentice sau sub semnatura privata etc. Interesul renascut pentru succesiunea terenurilor agricole impune in multe cazuri realuarea dezbaterilor succesorale din faza incipienta, de aceea sunt lasate posibilitati probatorii multiple. Depozitiile martorilor sunt aratate la art.10 al.1 cand textueaza: 'inclusiv declaratii de martori'. Aceasta scoate in evidenta caracterul subsidiar pe care dovezile cu martori le au in raport cu dovezile prin inscrisuri, instantele avand latitudinea de a evalua declaratiile de martori in mod concret. Instantele au retinut ca sunt neconcludente depozitiile testimoniale care tind sa dovedeasca printre altele calitatea de mostenitor peste inscrisuri oficiale.[vii]

Reluand firul analizei, constatam ca mostenitorii sunt considerati repusi de drept in termenul de acceptare si sunt considerati ca au acceptat prin cererea pe care o fac la comisie. In aceasta privinta, termenul de prescriptie de 6 luni este suspendat pana la intrarea in vigoare a Legii fondului funciar, dupa care nu curge un nou termen de 6 luni, ci unul de 30 zile (ulterior prelungit la 45 zile), la care se adacuga cele doua repuneri succesive din 1997 si 2000. Acceptarea sau renuntarea este indivizibila, adica s-a facut acceptare sau renuntare pentru tot, acesta fiind efectul special al cererii la reconstituire. [viii] Sunt repusi in acest drept si succesibilii neacceptanti anteriori. Ei sunt socotiti ca au acceptat daca nu au depus cerere in 90 zile conf. art. IV din Legea nr. 169/1997. Prin aceasta ultima lege, fostii proprietari si mostenitorii lor au redobandit dreptul de a solicita din nou. [ix]

In cazul celor decedati dupa 20 februarie 1991 si pana la 4 noiembrie 1997 (Legea nr. 169/1997) se aplica dreptul comun. Pentru mostenitorii neacceptanti cererea poate valora si acceptarea expresa potrivit art. 689 C.civ., daca este facuta in termen de 90 de zile, termen care se grefeaza pe cel de 6 luni prev. de art. 700 C.civ.

B. O alta situatie interesanta si propusa de a fi dezlegata in literatura de specialitate este a efectelor partajului de ascendent realizat inainte de cooperativizare.[x]

In sistemul de carte funciara reconstituirea si dreptul mostenitorilor in cazul partajului de ascendent este privita diferit, dupa cum acesta a fost inscris in cartea funciara, constituindu-se dreptul de proprietate in temeiul Legii nr.115/1938, sau in ipoteza cand o atare inscriere a fost omisa.

Daca partajul de ascendent a fost inscris in cartea funciara anterior cooperativizarii, mostenitorii fac cererea in nume propriu, reconstituindu-se dreptul lor de proprietate cu suprafata de care au beneficiat prin efectul acestui partaj. In ipoteza ca partajul de ascendent nu a fost inscris in cartea funciara si nu mostenitorul a fost acela care a adus terenul in cooperativa, atunci cererea de reconstituire a dreptului de proprietate are loc pentru toti mostenitorii care vin la partea la care ar fi indreptatit defunctul daca ar fi in viata si care in total nu poate depasi 50 ha (10 ha in reglementarea initiala).

In jurisprudnta s-a stauat si ca in cazul neinscrierii in cartea funciara, in cazul dezbaterii succesorale si ale partajului de ascendent, chiar neintabulat, reconstituirea dreptului se poate face si fara inscrierea in cartea funciara conform Legii nr.115/1938.

Din multitudinea de situatii surprinse in practica, atunci cand se solicita reconstituirea dreptului ca mostenitor, se retine ca in clasa ascendentilor nu se poate trece peste gradul cel mai apropiat (daca vine la mostenire dupa mama, nu poate cere dupa bunicul sau pe care l-a mostenit mama). Partajul de ascendent, respectand toate rigorile, dupa bunic este valabil, el nu poate fi ignorat, drepturile petitionarului se rasfrang asupra a ceea ce mama lui a beneficiat de pe urma acestui partaj. Nu mai pot fi puse in discutie suprafetele altor beneficiari ai partajului de ascendent, indiferent ca acestia se mai afla sau nu in viata, petitionarul fiind indreptatit la ceea ce autorul sau a primit prin efectul acelui partaj.

Daca terenul a apartinut ascendentului ordinar, dar acesta a facut imparteala pentru copiii sai in timpul vietii, mai mult, daca de la acestia din urma s-a cooperativizat, este corecta solutia care conchide ca ei pot sa solicite reconstituirea, fie in nume propriu pentru cota respectiva, fie mostenitorii lor, daca nu mai sunt in viata, pentru aceeasi cota.[xi] Intr-o speta s-a reconstituit dreptul de proprietate in favoarea mostenitorilor donatorului care inca din anul 1929 donase terenul respectiv, mentinand dreptul de uzufruct. Dar donatorul s-a inscris ulterior cu acest teren in C.A.P., asa ca mostenitorii sai au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate fiindu-le rezolvata favorabil cererea.[xii]

In legatura cu acelasi aspect s-a mai decis ca este legala emiterea titlului de proprietate pentru toti mostenitorii legali si testamentari, urmand ca ulterior sa se procedeze dupa dreptul comun.[xiii] Testamentul a fost redactat in anul 1956, iar testatorii au decedat dupa cooperativizarea agriculturii.

Solutia apare discutabila, pentru ca operand repunerea in termenul de acceptare, in temeiul art.12 din Legea nr.18/1991, s-a considerat ca atat mostenitorul testamentar, cat si mostenitorii legali au dreptul sa obtina titlul, urmand ca in cadrul procesului de iesire din indiviziune sa li se stabileasca si sa se dispuna partajarea. Dar titlul emis confera calitatea de proprietari ambelor categorii de urmasi, iar mostenitorul universal, inlaturand automat pe ceilalti succesori, care nu mai beneficiaza de nimic si asa trecerea lor in titlu este inutila.

Situatia se complica atunci cand mostenitorul testamentar vine in concurs cu mostenitorul legal rezervatar, care este indreptatit la reductiunea liberalitatii in termenul legal de prescriptie, pentru depasirea cotei disponibile. Dar in aceasta ipoteza, daca ei nu ar uza de acest drept la actiune, nu vor putea obtine vreo cota din mostenire, deci si titlul lor in acest fel este lipsit de eficienta.

Practic, situatia devine dificila pentru ca termenul de atac al testamentului este deja evident depasit, atunci ar trebui acordata o situatie preferentiala si mostenitorilor legali de a fi repusi in termen si pentru atacarea titlului sau a testamentului, asa cum se repune in drept prin efectul legislatiei fondului funciar. Problema poate fi rezolvata judicios avand in vedere ca prin art.12 al legii, pot sa fie repusi in dreptul de a cere reconstituirea proprietatii in toate situatiile mostenitorii legali, iar in ce-i priveste pe testamentari numai atunci cand ei nu intra in concurs cu rezervatarii.

Imbratisam aceasta idee din practica judiciara, ca atunci cand initial mostenirea s-a deferit dupa testament, mostenitorul legal renuntator poate reveni dupa art.12 din Legea 18/1991, iar cel testamentar nu poate pretinde aceasta exclusiv atunci cand este un rezervatar in concurs cu el.[xiv]

C. O ultima chestiune pe care o tratam este in legatura cu calitatea in care dobandeste statul, conform art.25 din Legea nr.18/1991. Conform acestui text terenurile din intravilanul localitatii, care au apartinut unor persoane care au decedat, fara mostenitori, trec in proprietatea unitatii adiminstrativ-teritoriale si sunt administrate de primarie care va dispune de ele potrivit legii. Observam ca aceste terenuri au apartinut unor persoane ramase fara mostenitor, atunci in ce calitate si cu ce titlu devine statul proprietar? S-ar putea sustine ca o face in virtutea calitatii sale de mostenitor sau o face in virtutea calitatii de putere suverana.[xv] In cazul vacantei succesorale se elibereaza certificatul de mostenitor prevazut de art.26 din Decr.40/1953, abrogat prin Legea nr. 36/1995 si atunci i-ar reveni indiscutabil ca mostenitor conform art.680 C.civ. Se poate sustine ca este un mod de a dobandi proprietatea prin constituirea acesteia pe calea specifica indicata de text, dar se constata ca aceasta are loc in conditiile constatarii ca titularul indreptatit este decedat fara urmasi.

Opinam ca statul culege acest teren, il dobandeste in virtutea calitatii de mostenitor dupa o succesiune devenita vacanta, avand la baza o procedura specifica si cu totul noua. Retinem ca si aici Legea fondului funciar deroga de la regulile generale ale devolutiunii mostenirii, sens in care prevederile art.12 sunt edificatoare, din moment ce la aparitia legii se considera succesiunea deschisa prin vointa legiuitorului, persoanele indreptatite ca acceptante prin simpla formulare a cererii si aici avem in fata o succesiune vacanta nesolicitata de nimeni. Spre deosebire de mostenirea din codul civil, in materia legii nr. 18/1991 nu se elibereaza certificat de mostenitor, tot astfel nici pentru stat nu se elibereaza certificat de vacanta succesorala.

Chiar in consideratiunea ca dobandeste dreptul in calitate de putere suverana, datele problemei nu sunt schimbate in privinta terenurilor agricole. Pentru ca discutii nu pot sa existe dacat in situatia bunurilor mobile, care, de regula au un regim juridic carmuit de legea locului unde ele se afla.

3. Interdictia prevazuta de art.47 din Legea nr.18/1991 si mostenirea (art. 68 in legea republicata

Avem in vedere doar situatia exclusiva a dobandirii de terenuri prin mostenire (legala si testamentara).

Conform art. 68 din Legea nr. 18/1991, republicata, persoanele fizice care nu au cetatenia romana si domiciliul in Romania, precum si persoanele juridice care nu au nationalitatea romana si sediul in Romania, nu pot dobandi in proprietate terenuri de orice fel prin acte intre vii. Daca dobandesc terenuri prin mostenire sunt obligate sa le isntraineze in termen de 1 an de la data dobandirii sau de la data intrarii in vigoare a legii, dupa caz sub sanctiunea trecerii gratuite a terenurilor in proprietate statului si darea in administrare la ADAR.

Rezulta o incapacitate de a dobandi terenuri de orice fel prin acte juridice intre vii in primul rand de catre cetatenii straini.

Protectia data de Constitutie in art. 18 nu obliga pe legiuitor sa includa pe straini in acest regim de favoare care l-a instituit pentru cetatenii romani, dar cu precizarea ca numai in privinta terenurilor.

Pentru terenurile care fac obiectul investitiilor straine raman aplicabile dispozitiile legislatiei speciale. In acest sens sunt aplicabile prevederile Legii nr. 35/1991 astfel cum a fost modificata Legea nr. 68/1967.[xvi]

De retinut ca dobandirea dreptului de proprietate asupra terenurilor necesare realizarii obiectului de activitate de catre o societate cu capital total sau partial strain si care are sediul social in Romania este posibila in contextul juridic actual cu atare dobandire nu intra sub incidenta art. 68 din Legea nr. 18/1991, republicata.

Domeniul restrictiv se refera doar la ipoteza dobandirii prin succesiune pentru cauza de moarte si este aplicabila fara deosebire de titular daca nu are cetatenia romana sau domiciliul in Romania (persoane fizice) precum si daca nu are nationalitatea romana si sediul social in Romania (persoane juridice)

Persoanele care dobandesc in proprietate terenuri prin mostenire sunt obligate sa le instraineze in termen de un an de la data dobandirii, sub sanctiunea trecerii in mod gratuit a acestora in proprietatea statului (art. 68 alin. (2) si (3) din legea republicata ca urmare a modificarii survenite prin Legea nr. 169/1997.